Ioan Miclău-Gepianu: Ion Barbu n.1895 – 1961 -poet – prozator- Versuri:

 

 

Ioan Miclău-Gepianu: Ion Barbu

n.1895 – 1961

 

-poet – prozator-

 

Versuri:

 

 

~*~

 

OUL DOGMATIC

 

E dat acestui trist norod

Și oul sterp ca de mâncare,

Dar viul ou, la vârf cu plod,

Făcut e să-l privim la soare!

 

Cum lumea veche, în cleștar,

Înoată, în subțire var,

Nevinovatul, oul nou,

Palat de nuntă și cavou.

 

Din trei atlazuri e culcușul

In care doarme nins albușul

Atât de galeș, de închis

Cu trupul drag, surpat în vis.

 

Dar plodul?

De foarte sus

Din polul plus

De unde glodul

Pământurilor n-a ajuns.

 

Acordă lin

Și masculin

Albușului în hialin:

Sărutul plin.

 

Om uitător, ireversibil,

Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?

Precum atunci, și azi – întocma:

Mărunte lumi păstrează dogma.

 

Și vezi, în bolți, pe Sfântul Duh

Veghind vii ape fără stuh,

Acest ou-simbol ți-l aduc,

Om șters, uituc.

*

Nu oul roșu,

Om fără saț și om nerod,

Un ou cu plod

Îți vreau plocon, acum de Paște:

 

Il urcă in soare și cunoaște!

*

Și mai ales te înfioară

De acel galben icusar,

Ceasornic fără minutar

Ce singur scrie când să moară

Și ou și lume. Te-nfioară

De ceasul galben, necesar...

 

A morții frunte-acolo-i toată.

 

În gălbenuș

Să roadă spornicul albuș,

Durata-nscrie—n noi o roată

Întocma – dogma.

*

Încă o dată:

E Oul celui sterp la fel,

Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el.

Și nici la cloșcă să nu-l pui!

Îl lasă-în pacea-intâie-a lui,

 

Că vinovat e tot făcutul,

Și sfânt, doar nunta, începutul.

1925

 

Elan

 

Sunt numai o verigă din marea îndoire,

Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar

Un roi de existențe din moartea mea răsar,

Și-adevăratul nume ce port e: unduire.

 

Deci, arcuit sub timpuri, desfășur lung țesut

De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare,

Și blondul șir de forme, urcând din soare-în soare,

În largurile vieții revarsă un trecut.

 

Din călătoarea undă, din apele eterne

Îmi însușesc vestmântul acelor care mor,

Și înoit, și ager, alerg –subtil fior –

Prin săli orgolioase, ori umede caverne...

 

Și astfel, în Pământuri croindu-mi vaste porți

Spre ritmuri necuprinse de minte, vre odată,

Aduc Înaltei Cumpeni povara mea bogată

De-atâtea existențe și tot atâtea morți.

 

 

~*~

De la Biblioteca ”Mihai Eminescu”

Cringila N.S.W.

Ioan Miclău-Gepianu