Melania Rusu Caragioiu - PROFUNZIMEA CÂNTĂRII ÎMPĂRATULUI SOLOMON

 

PROFUNZIMEA CÂNTĂRII ÎMPĂRATULUI SOLOMON

 

Grupaj de poeme

de Melania Rusu Caragioiu

 

 

 

 

 

  1.   C Â N T E C U L    D R A G O S T E I

 

 

                                    Văd umbra vântului şi urma sărutărilor lui;

                                              Sunt viorii ca amurgul cel rar.

    

                                              Frunzele arborelui de smirnă au scris

                                                            în cetină   numele tău;     

                                              Picioarele ciutelor sar peste el

                                                    şi botul lor adulmecă spre chemarea firii.

            

                                 Aburii vântului nu-mi pot da bucuria de tine;

                                      Roua ierburilor mi te aminteşte, iubitule !

 

                                               Lumina mea e frumoasă !

                               Ea răstălmăceşte covoare şi corturi princiare.

 

                                               Sunt albă, atinsă de aripa morţii,

                                               Sunt neagră de tăciunele deşertului.

                                     Sunt alungată să păzesc clipa deschiderii

                                                             florilor din oază.

 

                          Neacscultarea mea m-a pedepsit căci am rătăcit

                                                            la amiază,

                                         Am rătăcit în asfinţit  pe colinele verzi,

                                               Să te găsesc,

                                               Ademenindu-te de la mioarele tale...

 

                                                Dar, vai, zâna cea frumoasă

                                          îşi paşte iezii aproape de turmele tale !  

                                                     

                                              Se făcea că

                                   un car de aur, trimis de un faraon, a luat-o.

                                Caiii îşi scuturau în coamă  şiruri de perle şi

                                                                     zale de aur.

                          Zânei i-au rămas numai boabele roşii ca de sorb

                                   şi căuşele cu stropituri de aramă şi argint.

 

 

 

 

 

2. F L U I E R E

 

                                    De ce nu-mi vii iar iubite ?

                                    Fluiere se aud peste munți;

                                    Amuțesc prin văi...

                                    Căprioarele neliniștite își ridică atent urechile,

                                    Întorc botul lor spre soare;

                                    Dintr-acolo vine el...

                                    Cântă un cântec de dragoste:

                                    ,, Vino, o, frumoasa mea iubită,

                                    ,, zăpezile s-au stins,

                                    ,, ploile au stat,

                                    ,, rodul pământului a făcut scut,

                                    ,, cuiburile sunt pline de pui...

 

                                    ,, Ieși să mă întâmpini,

                                    ,, nu mai sta în umbra perdelelor,

                                    ,, după zăbrelele casei !

                                    ,, Mireasma viței înflorite te-a adormit ?

                                              

                                    ,, Nu auzi glasul porumbeilor sălbatici

                                                  ,, certându-se cu vulpile șirete,

                                                  ,, care-și sapă vizuini sub vie ?

 

                                      Și cântecul s-a auzit până la alungirea umbrelor,

                                                    până la adormirea turmelor,

                                                    până la ora când pasc puii de cerb.

                                                

                                     Munți, apropiați-vă, pentru o clipă doar  !

                                     Aș vrea să-l văd pe mire,

                                     Să-i mângâi pletele răscolite de vânt,

                                     Să-i port o clipă mielul  pe care îl duce pe umeri.

                                       

                                     Covor de flori înmiresmate, furați-l

                                                      și aduceți-l mie,

                                                      o clipă, doar...

 

                                     Am cusut un ștergar pentru fața lui,

                                     Am frământat o turtă îndulcită cu miere,

                                     Am cules mere pentru cidru,

                                     Și casa s-a învârtit mereu după soare,

                                     De nu mai știu, câte ori,

                                     Vântul a uscat cămășile întinse pe iarbă,

                                     Râul s-a tulburat în altă cascadă,

                                     Porumbița și-a săpat alt cuib în unica stâncă

                                     Și căprioarele vin să mă întrebe de tine...

                                    Le pare rău de singurătatea inimii mele...

 

 

 

 

                  3. M Â N G Â I E R E A   S O A R E L U I

 

                                   Sub mângâierea soarelui înălbeam pânza;

                            Vălătuci cu ferestre colorate se ridicau în mingi rotunde;

                                   Căutam să le citesc în preziceri,

                                                         dar în jocul lor se spărgeau,

                                                         unul după altul...

                           Trilul turtuelelor îmi vorbeau tot despre frumosul meu...

                                     Îl vedeam săltând peste pajiștea  cu flori,

                                                           cu mieii și mioarele lui.         

                                     De acolo îmi făcea semne...

                                     Apoi, se făcea că se înserase...

                                     A venit fără pași până la zăbrelele ferestrei...

                                     Se uita la mine...

                                     Cânta iar despre viile înflorite,

                                     Despre timpul cântării, care a venit...            

  

 

 

                  4. M E R E U    Î M I    S P U N

 

                               Mă surprind amintindu-mi de tine...

                                Soarele nu și-a mișcat arcul lui cald

                                Decât o pătrime de ceas.

                                Mi se pare că este  un timp nefiresc,

                                Nesfârșit de lung,

                                Fără dragostea mea.

 

                                 Ai zburat din brațele mele;

                                 Îmi era teamă să te rețin,

                                  Așa pură și albă...

 

                                  Acuma mi-au rămas:

                                  Zâmbetul tău fericit,

                                  Privirea ta cu irizații aurii,

                                  Culcușul cald din perna brodată de mama...

 

                                  Aștept cu sufletul strâns în chinga nerăbdării

                                  Întoarcerea zeiței mele.

 

                                 Ai luat cu tine o parte din mine;

                                 Cea mai bună ...

                                  Mi-au rămas gândurile,

                                  Neastâmpărul

                                  Și dorul infinit de ființa ta !

 

                                 De ce te-am lăsat să pleci ?

                                  O clipă îmi este prea mult fără tine;

                                  Tentaculele  dorului îmi taie rațiunea;

                                  Îmi afund capul în căușul pernei,

                                  Adulmec  ca un câine perdeau atinsă de mâna ta;

                                  A rămas în ea un strop de viață                                                                     

                                  Care-mi emană

                                  Ceva din  adierea ta parfumată...

 

                                  Și lucrul pe care îl coși     

                                  Te oglindește pe tine...         

                                  Semeni atât de bine

                                  Cu jocul lui primăvăratic de flori...

                                  Lujerii ei te caută prin mine;

                                  Au și ei nevoie de gingășia ta.

                                Te-au auzit când spuneai despre ei cuvinte frumoase.

 

                                   Te urmăresc , în gând, în căile tale

                                    Ajutându-te să nu te pierzi.

                                     Pasul tău de gazelă îmi sună ca o șoaptă;

                                     Vocea ta este o melodie învăluitoare,

                                      Părul tău cu șuvițe de paloare

                                     Mă fac să-l alint cu sfială,

                                 Mătasea bluzei tale îmi este dușman;

                                 Nu vreau ca ea să te mângâie, nici să te atingă !

 

                                  Vino, iubita mea, înainte ca soarele să apună,

                                  Să privim înlănțuiți înserarea,

                                  Să bem amândoi din pocalul bucuriei

                                  Și mereu să-mi spuni

                                 Că nu mai vrei să pleci ... 

 

 

 

    5.   M I  -  E    D O R          

 

Te visez în zarea luminii,

Pe jucăuşa pală de vânt,

Pe vârful buzelor mele…

Eşti norul care aleargă spre mine…

 

Mi-e dor de mireasma părului tău sălbatec,

De mătasea genelor umbroase,

De zvâcnirea vieţii, sub muslina subţire.

 

Te-aştept cu nerăbdarea bobului încolţit,

Cu neastâmpărul inelului pus în deget,

Cu însetarea nisipului încins !

 

Vino iubito, pe aripa serii,

Te aştept cu cercei de cireşe albe şi floarea miresei,

Să te sărut cu parfumul amărui al bujorilor albi,

Cu roua dumbrăvilor necosite,

Cu aburul pădurilor de brad…

 

Mi-e dor să plutim peste neant…

 

 

  

 

6. L U N A    P L I N Ă

 

                              Noaptea am întins mâna spre așternutul lui.

                              Dar el nu era.

                              Luna plină m-a sfătuit să mă scol,

                              Să-l caut...

                              Și am plecat...

                              Am întrebat firele de iarbă,

                              Bradul înalt,

                              Puii de veveriță,

                               Cărarea cea șerpuitoare,

                               Lupul fără dinți, care stă de pază la turme,

                               Dar nu l-am găsit pe iubitul meu.

 

                               Am străbătut codrul cel des,

                               ( ca pieptenele de des)

                                Și căzând la pământ am adormit.

 

                                 M-am deșteptat sub sărutările iubitului meu.

                                 Mi-a șoptit: ,,dormi !” și m-a legănat.

                                 Privighetori cântau...

                                 ,, Nu fremătați ramuri,

                                 ,, Nu alergați nebunește, gazele,

                                 ,, Lună, nu arunca săgeți ascuțite,       

                                 ,, Munți, nu vă mai bateți ¸¸în capete,

                                 ,, Să nu treziți dragostea...”   

 

7. ȘI   D E O D A T Ă   S-A    S T I N S    

 

Se mai făcea că eu am ajuns undeva,

Unde un mire mă aştepta gânditor,

În parfumul de nard ce se ridica din căţuie.

El a făcut un semn leneş cu o rămurică,

Aruncând-o spre mine...

De bucurie ?

De refuz ?

 

Ne aştepta covorul întunecat al iubirii...

 

Parcă prea repede s-a făcut noapte...

 

Şi a fost o nuntă:

             Fiul trandafirilor şi crinul din umbra văilor.

Nuntaşii ? Cârcotaşi, cu spini !

 

Dansul mirelui era ca rotirea mărului

din marginea pădurii;

Mireasa se lăsase furată de farmecul smicelelor lui

pline de mere, muguri plesninzi şi flori.

 

Casa mirilor era pregătită.

Se vedeau potire cu vin, turte de struguri

Şi sus de tot,

Un nor doldora de  dragoste şi îmbrăţişări.

 

Ciutele dau târcoale, împletecindu-se în

Hăţişul înalt al daliilor de sub ferestre.

Sssttt ! Linişte ! S-ar putea speria dragostea !

E atât de efemeră...

            

                                                

        

8.  VOI   BATE   DIN   PALME

 

                               ,, Vom merge în cetate.

                               ,, Voi bate din palme și se va ivi o caleașcă.

                               ,, Iat-o, vine într-un nor  de fum cu miresme de brad.

                               ,, Alcătuită din coji de alune,

                         ,, Din aripi de fluturi, cu legături din fire de argint răsucit.

 

                                Abia atinge pământul.

                                Telegarii au aripi la picioare.

                                 Au pe frunte stele acoperite cu paftale de agint.

                                 Ca gândul zboară spre cetate.

                                 Ca nevăzute porțile s-au dat in lături.

                                 Caleașca s-a topit

 

                                ,, Noi stăm în mijlocul mulțimilor.

                                ,, Toți sunt fericiți.

                                ,, Au brațele încărcate, buzele roșii, ochii strălucitori

                                               și inima bună…                    

                                ,, Am cumpărat rodii, faguri albi,

                                                și fiere de iederă.

                                   ,, Iedera e pentru mine răcoarea, sora de așteptare,

                                   ,, Firul care  aidoma mie nu trăiește fără să

                                                  așeze capul pe un umăr…

                                   ,, Dragul meu a cumpărat un leagăn, pentru copil,

                                    ,, Un coș pentru zmeură.

                                     ,, Și sare.

                                     ,,Sare pentru ca  dragostea  noastră să fie cu gust.

 

                                       ,, M-am îndepărtat și am bătut din palme,

                                       ,, Dar vraja dispăruse...

                                       ,, Am plecat amândoi, înlănțuiți...

                                      ,, Minune !

                                      ,, Afară din cetate ne aștepta rădvanul

                                                     și caiii înșeuați…   

     

               9.     IUBITA   MEA   CU   OCHI   DE   FLORI

 

                                              Iubita mea, cu ochi de flori,

                                  Brațele tale mă înconjoară în catifeaua bujorilor albi.                     

                              Îmi așez capul pe pieptul tău plin de roua magnoliilor

                                             Și mă învălui în scânteierea părului tău.

                              Îmi zâmbești cu buzele ascunse în potirul trandafirilor

                Și râzi de fericire apucând cu dinții luminoși un grăunte de stea.

                                           Aruncă-ți la pământ greutatea colierelor

                                                                   care-ți acoperă mătasea gătului   

                                      Grădina mea, te voi păzi de lăcomia căprioarelor,

                                            De păsările cântărețe,

                                  De umbra veverițelor ce fură pentru o clipă lumina ;

                                            Te voi păzi de toate, prin scutul pieptuli meu

                                             Și te voi înveli cu florile credinței, iubirii

                                                                          și neșovăirii mele…

                                             Încetați, voi, păsări, ciripitul vostru gălăgios,

                                             Oprește-te izvor, o clipă, doar,

                                              Până adoarme iubita mea !   

 

10. M I R E A S A   M E A

 

                                                Iubirea mea îți desăvârșește trupul.

                                                Ți-l simt învăluit în miros de fraged,

                                                 De muguri ai primăverii.

                                                 Fragilitatea mărgăritarului tău

                                                 Mă face să tresar,

                                                  Ești atât de castă.

                                                  Îți fluturi vălurile ca pentru apărare,

                                                   Dar iată, ai uitat de ele…

 

                                                   Acum ai plecat cu inima mea.

                                                   Genele tale au chemat-o…

                                                   Ea s-a  supus ascultătoare;

                                             Acum atârnă ca un ceas în bucla părului tău.

                                                 Mireasa mea,

                                                  Dragostea ta este neprețuită;

                                                   Nici vinul, nici ploaia de vară

                                                    Nu-mi sunt mai dorite ca tine.

                                          Când îmi vorbești, râd ca un copil dezmierdat.

                                            Mă ascund la pieptul tău

                                      Să mă îmbib de mirosul proaspăt al hainelor tale,

                                                       De mirosul tinereții tale,

                                                       Pe care o râvnesc ca pe o grădină,

                                                        Unde eu sunt stăpânul.

                                                        Grădina mea cu izvoare fermecate,

                                                     Cu pomii încărcați de fructele în pârgă,

                                                                             în floare, în muguri…                               

                                                         Te mlădii ca o trestie mirositoare,

                                                         Invăluită în hlamida pletelor tale

                                                                       cu miesme de nard și aloe.

                                                          Cât de visător vin la grădina mea !

                                                          Vin cu pletele în vânt,

                                                           Alergând mai repede decât elanii,

                                                           Aduc  ferbințimea soarelui,

                                                           Suflarea curată a mioarelor,

                                                           Mireasma poienelor,

                                                           Cântecul fericit al vietăților pădurii,

                                                  Freamătul rămurelelor în briza de seară...

                                                            Așteaptă-mă iar și iar, mereu,

                                                            Totdeauna, mireasa mea ! 

                                                            

11.  

12. A Ș T E A P T Ă – M Ă   ÎN   P R A G

 

                                   --,,Vreau să încânt ciocârlia măiastră,

                                   Vreau să dansez focul păsării paradis;

                                   Vreau să întâlnesc cerul în căutarea mea

                                   Și să smulg o fâșie de dor...

                              

                                   Cum urca-mă-voi atât de sus

                                    Pe pala de vânt a iubirii,

                                    Pe aripa mângâierii,

                                    Pe îmbrățișarea cu stelele ?”

 

                     -,,Te voi căuta iubite, dincolo de vama văzduhului,

                                 Dincolo de sclipirile diamantine ale soarelui,

                                     Dincolo de zborul sufletelor...

 

                       Așteaptă-mă cu fereastra deschisă a inimii tale”...

                                                                     Laval, 2011                     

 

                               

 

                          12.   PESTE   STRATURILE   DE   FLORI

 

                                              Ți-ai pus capul pe pieptul meu,

                                               Întrebându-te la ce mă gândeam.

                                               Ce gând ar mai îndrăzni să mă împresoare

                                               Când tu ești lângă mine ?

                                               Pătruns sunt de iubirea pentru tine.

                                               Deși ești aici, eu te văd pretutindeni.

                                               Ești zâna zorilor învăluită în voaluri violete,

                          Părul, până la glezne, îți este răzlețit de boarea vântului.

                                Simt gelozie când  zeifirii îl sărută.

                                  Când râzi gingaș de îndrăgostiea turturelelor,

                                   Șiragul dinților tăi este neprețuit de alb și de scump.

                                                Perlele pălesc la gâtul tău și

                                         Podoabele din urechile tale își pierd strălucirea.

                                       Din ce flori ți-ai luat rumeneala buzelor ?

                            Unde ai găsit razele diafane pentru a-ți lumina obrajii ?

                                               Noaptea ursitoarele vin și te împodobesc…

                                               Ca o gazelă ești sprintenă !

                                                Ca o albină simți datoria casei !

                                                 Și toate le orânduiești !

                                                  Dar,

                                                  Rostul frumuseții tale e mereu același !

                                     Mâinile tale sunt mai plăcute decât cupele crinilor,

                                        Gâtul tău este ca un pocal de fildeș,

                                            Încrustat cu alb și lănțișoare.

                                              Voioșia ta o întrece pe a păsărilor,                                   

                                                 Glasul tău are catifelarea chemării duioase     

                                                                        a vietăților pentru puiii lor.

                                                 Cântecul tău răsună peste straturile de flori.

                                                   Florile întorc capul după tine,

                                                    Se înnalță să te vadă,

                                                     Îți oferă brațele încărcate de mireasmă;

                                                     Îți dau să bei din potire dulcele ascuns…

 

 

~*~

MELANIA RUSU CARAGIOIU

Câteva date biobibliografice.

Inginer, publicistă, scriitoare, poetă. Liga Scriitorilor România, Asociația ASRAN-Canada. Bibliotecar atestat, lucrând la fond documentar BJT-Timișoara, 1974-1988. Vicepreședintă ASRAN, vicepreședintă Cenaclul epigramiștilor-Montreal. Redactor șef STARPRESS-Canada. Ambasador numit de unii scriitori, între care Corneliu Leu, pentru  Revirimentul Limba Română. Membru fondator, Cenaclul francez ,,Anneau poétique”-Canada, Autuare a 21 cărți.  Numeroase diplome, premii. Prezentă în interviuri, dicționare, atestări. Redactor  din diaspora a patru reviste din România Fișier pentru merite deosebite, ,,Muzeul emigrației”-Halifax-Canada...