Instantaneu
~*~
În spații nedefinite, invizibile,
percepi nisipuri mișcătoare,
alunecări de pietre, o stâncă despicată.
O pânză albă
atârnă peste un șevalet.
În aburii serii, urechile mele ascultă tăcerea,
iarba care continuă să crească,
mângâierea ramurilor de arțar
în fereastră.
Noaptea ascunde scufundări și naufragii,
împrăștie miresmele dulci ale ploii
ce-acoperă
acest oraș al oamenilor uitați.
Mâinile mele prind vântul
și degetele mele
simt picăturile de ploaie.
Pe nisipul timpului, în căutarea vieții,
pășești pe un spațiu fragil,
aluneci în copilărie,
și râzi,
și alergi,
și strigi, și cânți.
Încet mergi mai departe.
Respiri.
Alegi din infinitatea de posibilități
ce se ondulează
în șoapte,
ca prin uitare
să intre în memorie.
Prin fumul albastru, o linie stelară,
la marginea necunoscutului
te arunci.
După fiecare moarte
urmează o nouă naștere.
~*~
19.01.2022
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu