Război
și gaze naturale: invazia israeliană și câmpurile de gaze offshore din Gaza
Prof.
Michael Chossudovsky
11
Octombrie 2023
Cercetare
globală - 8 octombrie 2023
Nota autorului - Sâmbătă 7 octombrie 2023, Hamas a lansat „Operațiunea Furtuna Al-Aqsa”,
condusă de șeful său militar Mohammed Deif. În aceeași zi, Netanyahu a
declarat așa-numita „Stare de pregătire pentru război”. După cum a subliniat
„Felicity Arbuthnot” cu previziune
în urmă cu aproape zece ani, într-un articol din 30 decembrie 2013,
„Israelul urmează să devină un exportator major de gaze și petrol, dacă totul
merge conform planului”. În lumina declarației de război a lui Netanyahu din 7
octombrie 2023 împotriva poporului Palestinei, Israelul intenționează să ocupe
Fâșia Gaza, declanșând totodată expulzarea palestinienilor din patria lor.
La
7 octombrie 2023 Israelul a declarat oficial un război Palestinei.
Operațiunile militare sunt invariabil planificate cu
mult timp înainte. A fost „Operațiunea Furtuna Al-Aqsa ” un „atac surpriză”?
Oare Netanyahu și vastul său aparat de informații militare aveau cunoștință
dinainte despre atacul Hamas?
A fost avut în vedere un plan atent formulat pentru a
duce un război total împotriva Palestinei înainte de lansarea „Operațiunii
Furtuna Al-Aqsa”?
Potrivit dr. Philip Giraldi, „În calitate de fost
ofițer de informații, îmi este imposibil să cred că Israelul nu a avut mai
mulți informatori în Gaza, precum și dispozitive electronice de ascultare de-a
lungul zidului de frontieră care ar fi captat mișcările de grupuri și
vehicule”. [A avut Netanyahu preștiință] despre evoluțiile din Gaza și a ales
să lase să se întâmple astfel încât să poată șterge Gaza de pe hartă... ca
răzbunare” (Philip Giraldi, 8 octombrie 2023).
De asemenea, trebuie înțeles că declarația ilegală de
război a lui Netanyahu din 7 octombrie 2023 împotriva Gazei este o continuare a
invaziei în Gaza din 2008-2009 în cadrul Operațiunii „Plumb turnat”. Obiectivul de bază este ocuparea militară
totală a Gazei de către forțele militare israeliene (I.D.F.) și expulzarea
palestinienilor din patria lor.
Retrospectivă:
„Operațiunea Plumb turnat” (2008-2009)
Gaza aparține Palestinei. În decembrie 2008, forțele
israeliene au invadat Fâșia Gaza în cadrul operațiunii „Plumb turnat”.
Justificarea acestei invazii a fost
„activități teroriste persistente și o amenințare constantă cu rachete din
Fâșia Gaza îndreptată către civilii israelieni”.
Care
a fost agenda ascunsă?
Scopul Operațiunii „Cast Led” a fost confiscarea
rezervelor maritime de gaze naturale ale Palestinei. În urma invaziei,
zăcămintele de gaze palestiniene au fost confiscate de facto de Israel, prin
derogare de la dreptul internațional. La un an după Operațiunea „Plumb turnat”,
Tel Aviv a anunțat descoperirea zăcământului de gaze naturale Leviathan din
estul Mediteranei „în largul coastei Israelului”. La acea vreme, zăcământul de
gaz era: „... cel mai proeminent zăcământ găsit vreodată în zona subexplorată a
Bazinului Levantin, care acoperă aproximativ 83.000 de kilometri pătrați din
regiunea de est a Mediteranei”.
Împreună cu zăcământul Tamar, aflat în aceeași
locație, descoperit în 2009, perspectivele sunt pentru o bonanza energetică
pentru Israel, pentru Noble Energy cu sediul în Houston, Texas și partenerii
Delek Drilling, Avner Oil Exploration și Ratio Oil Exploration. (Vezi Felicity
Arbuthnot, Israel: Gas, Oi land Trouble in the Levant, Global Research, 30
decembrie 2013[1].
Câmpurile de gaze din Gaza fac parte din zona mai
largă de evaluare a Levantului.
Ceea ce sa desfășurat este integrarea acestor
zăcăminte de gaze adiacente, inclusiv cele aparținând Palestinei, în orbita
Israelului. (Vezi harta de mai jos)
Trebuie remarcat faptul că întreaga coastă estică a
Mediteranei, care se întinde de la Sinaiul Egiptului până în Siria, constituie
o zonă care cuprinde mari rezerve de gaze și petrol.
Invazia militară din decembrie 2008 a Fâșiei Gaza de
către forțele israeliene are o legătură directă cu controlul și proprietatea
asupra rezervelor strategice de gaze offshore.
Acesta este un război de cucerire. Descoperite în 2000, există rezerve
extinse de gaze în largul coastei Gazei.
„British Gas Group (B.G.) și partenerul său,
Consolidated Contractors International Company (C.C.C.) cu sediul în Atena,
deținută de familiile Sabbagh și Koury din Liban, au primit drepturi de
explorare a petrolului și gazelor printr-un acord de 25 de ani semnat în
noiembrie 1999 cu Autoritatea Palestiniană. Drepturile asupra zăcământului de
gaze offshore sunt, respectiv, British Gas (60 %); Contractori consolidați
(C.C.C.) (30 %); și Fondul de investiții al Autorității Palestiniene (10 %).
(„Haaretz”, 21 octombrie 2007).
Acordul P.A.-B.G.-C.C.C. include dezvoltarea câmpului
și construcția unei conducte de gaz. (Middle East Economic Digest, 5 ianuarie
2001). Licența B.G. acoperă întreaga zonă marină offshore din Gaza, care este
învecinată cu mai multe instalații de gaze offshore israeliene. Trebuie
remarcat faptul că 60% din rezervele de gaze de-a lungul coastei Gaza-Israel
aparțin Palestinei. Grupul B.G. a forat două sonde în 2000: Gaza Marine-1 și
Gaza Marine-2. Rezervele sunt estimate de British Gas a fi de ordinul a 1,4
trilioane de picioare cubi, evaluate la aproximativ 4 miliarde de dolari.
Acestea sunt cifrele făcute publice de British Gas. Dimensiunea rezervelor de
gaze ale Palestinei ar putea fi mult mai mare.
Cine
deține câmpurile de gaze
Problema suveranității asupra zăcămintelor de gaze din
Gaza este crucială. Din punct de vedere legal, rezervele de gaz aparțin
Palestinei. Moartea lui Yasser Arafat, alegerea guvernului Hamas și ruina
Autorității Palestiniene au permis Israelului să stabilească controlul de facto
asupra rezervelor de gaze offshore ale Gazei. „British Gas” a avut de-a face cu
guvernul de la Tel Aviv. La rândul său, guvernul Hamas a fost ocolit în ceea ce
privește drepturile de explorare și dezvoltare asupra zăcămintelor de gaze.
Alegerea prim-ministrului Ariel Sharon în 2001 a fost
un punct de cotitură major. Suveranitatea Palestinei asupra zăcămintelor de
gaze offshore a fost contestată la Curtea Supremă israeliană. Sharon a declarat
fără echivoc că „Israelul nu va cumpăra niciodată gaz din Palestina”, sugerând
că rezervele de gaze offshore din Gaza aparțin Israelului.
În 2003, Ariel Sharon a respins un acord inițial, care
ar permite „British Gas” să furnizeze Israelului gaz natural din puțurile
offshore din Gaza. („The Independent”, 19 august 2003)
Victoria electorală a Hamas în 2006 a favorizat
dispariția Autorității Palestiniene, care a devenit limitată în Cisiordania,
sub regimul de procură al lui Mahmoud Abbas. În 2006, „British Gas” „a fost
aproape de a semna un acord pentru a pompa gazul în Egipt” (Times, 23 mai
2007). Potrivit rapoartelor, premierul britanic Tony Blair a intervenit în
numele Israelului cu scopul de a evita acordul cu Egiptul. În anul următor, în
mai 2007, Cabinetul israelian a aprobat o propunere a prim-ministrului Ehud
Olmert „de a cumpăra gaz de la Autoritatea Palestiniană”. Contractul propus era
de 4 miliarde de dolari, cu profituri de ordinul a 2 miliarde de dolari, dintre
care un miliard urma să ajungă palestinienilor. Tel Aviv, însă, nu avea nicio
intenție să împartă veniturile cu Palestina. O echipă israeliană de negociatori
a fost înființată de către Cabinetul israelian pentru a încheia un acord cu
Grupul BG, ocolind atât guvernul Hamas, cât și Autoritatea Palestiniană:
„Autoritățile israeliene de apărare doresc ca palestinienii să fie plătiți cu
bunuri și servicii și insistă ca niciun ban să nu meargă către guvernul
controlat de Hamas” (Ibid, subliniere adăugată)
Obiectivul a fost în esență anularea contractului
semnat în 1999 între Grupul B.G. și Autoritatea Palestiniană sub Yasser Arafat.
Conform acordului propus din 2007 cu B.G., gazul palestinian din puțurile
offshore din Gaza urma să fie canalizat printr-o conductă submarină către
portul israelian Ashkelon, transferând astfel controlul asupra vânzării gazului
natural către Israel.
Înțelegerea
a căzut. Negocierile au fost suspendate:
„Șeful Mossadului, Meir Dagan, s-a opus tranzacției
din motive de securitate, că încasările ar finanța teroarea” (Membru al Knesset
Gilad Erdan, Discurs către Knesset despre „Intenția viceprim-ministrului Ehud
Olmert de a cumpăra gaz de la palestinieni când plata va servi Hamas”, 1 martie
2006, citat de General Lt. (rtg.) Moshe Yaalon, „Achiziția prospectivă de gaz
britanic din apele de coastă din Gaza amenință securitatea națională a
Israelului ?” Centrul pentru Afaceri
Publice din Ierusalim, octombrie 2007)
Intenția Israelului a fost de a exclude posibilitatea
ca redevențe să fie plătite palestinienilor. În decembrie 2007, Grupul BG s-a
retras din negocierile cu Israelul, iar în ianuarie 2008 și-a închis biroul din
Israel.
Plan
de invazie pe tabla de desen
Planul de invazie a Fâșiei Gaza în cadrul „Operațiunii
Plumb turnat” a fost pus în mișcare în iunie 2008, potrivit surselor militare
israeliene: „Surse din instituția apărării au spus că ministrul Apărării Ehud
Barak a instruit Forțele de Apărare Israelului să se pregătească pentru
operațiune în urmă cu peste șase luni [iunie sau înainte de iunie], chiar dacă
Israelul începea să negocieze un acord de încetare a focului cu Hamas”[2].
În aceeași lună, autoritățile israeliene au contactat
„British Gas”, în vederea reluării negocierilor cruciale legate de
achiziționarea gazelor naturale din Gaza: „Atât directorul general al
Ministerului Finanțelor, Yarom Ariav, cât și directorul general al Ministerului
Infrastructurilor Naționale, Hezi Kugler, au convenit să informeze B.G. despre
dorința Israelului de a reînnoi discuțiile. Sursele au adăugat că B.G. nu a
răspuns încă oficial la cererea Israelului, dar că directorii companiei vor
veni probabil în Israel în câteva săptămâni pentru a purta discuții cu
oficialii guvernamentali”. (Globuri online - Israel's Business Arena, 23 iunie
2008).
Decizia de a accelera negocierile cu „British Gas” a
coincis, cronologic, cu planificarea invaziei Gaza inițiată în iunie. Se pare
că Israelul era nerăbdător să ajungă la un acord cu Grupul B.G. înainte de
invazie, care era deja într-un stadiu avansat de planificare. Mai mult decât
atât, aceste negocieri cu British Gas au fost conduse de guvernul Ehud Olmert,
știind că o invazie militară era la planș. După toate probabilitățile, guvernul
israelian avea în vedere și un nou aranjament politico-teritorial „de după
război” pentru Fâșia Gaza. De fapt, negocierile dintre „British Gas” și
oficialii israelieni erau în desfășurare în octombrie 2008, cu 2-3 luni înainte
de începerea bombardamentelor din 27 decembrie.
În noiembrie 2008, Ministerul israelian de Finanțe și
Ministerul Infrastructurilor Naționale au instruit Israel Electric Corporation
(I.E.C.) să înceapă negocieri cu British Gas, privind achiziționarea de gaze
naturale din concesiunea offshore a BG din Gaza. (Globuri, 13 noiembrie 2008).
„Directorul general al Ministerului Finanțelor, Yarom Ariav, și directorul
general al Ministerului Infrastructurilor Naționale, Hezi Kugler, i-au scris
recent directorului general al I.E.C. Amos Lasker, informându-l cu privire la
decizia guvernului de a permite continuarea negocierilor, în conformitate cu
propunerea-cadru aprobată la începutul acestui an.
Consiliul de administrație al IEC, condus de
președintele Moti Friedman, a aprobat în urmă cu câteva săptămâni principiile
propunerii-cadru. Discuțiile cu BG Group vor începe odată ce consiliul de
administrație aprobă scutirea de la o licitație”. (Globuri 13 noiembrie 2008).
Gaza
și geopolitica energetică
Ocupația militară a Gazei are intenția de a transfera
suveranitatea zăcămintelor de gaze către Israel, încălcând dreptul
internațional.
La ce ne putem aștepta în urma invaziei?
Care este intenția Israelului cu privire la rezervele
de gaze naturale ale Palestinei?
Un nou aranjament teritorial, cu staționarea trupelor
israeliene și/sau „de menținere a păcii”?
Militarizarea
întregului litoral al Gazei este strategică pentru Israel?
Confiscarea totală a zăcămintelor de gaze palestiniene
și declarația unilaterală a suveranității israeliene asupra zonelor maritime
din Gaza? Dacă acest lucru s-ar întâmpla, câmpurile de gaze din Gaza ar fi
integrate în instalațiile offshore ale Israelului, care sunt învecinate cu cele
din Fâșia Gaza. Aceste diferite instalații offshore sunt, de asemenea, legate
de coridorul de transport al energiei al Israelului, extinzându-se de la portul
Eilat, care este un terminal de conducte petroliere, pe Marea Roșie până la
portul maritim - terminalul de conducte de la Ashkelon și spre nord până la
Haifa și, în cele din urmă, leagă printr-o conductă propusă israeliano-turcă cu
portul turc Ceyhan[3].
Aranjament
grafic – I.M.
------------------------------------------------
[1] sursa
– „Global research” -
https://www.globalresearch.ca/israel-gas-oil-and-trouble-in-the-levant/5362955
- 8 octombrie 2023.
[2] Barak
Ravid, Operațiunea „Plumb turnat”: acțiunea forțelor aeriene israeliene a fost
urmarea a luni de planificare, Haaretz, 27 decembrie 2008 -
https://www.globalresearch.ca/operation-cast-lead-israeli-air-force-strike-followed-months-of-planning/11521
- 28 decembrie 2008.
[3]
Ceyhan este terminalul conductei transcaspice Baku, Tblisi Ceyhan. „Ceea ce se
are în vedere este legarea conductei BTC de conducta Trans-Israel
Eilat-Ashkelon, cunoscută și sub numele de Tipline a Israelului”. (Vezi Michel
Chossudovsky, Războiul împotriva Libanului și bătălia pentru petrol, Cercetare
globală, 23 iulie 2006 și https://www.globalresearch.ca/war-and-natural-gas-the-israeli-invasion-and-gaza-s-offshore-gas-fields/11680
- 8 ianuarie 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu