INSTRUMENTUL TIMPURILOR OBLOJITOR
Scenariu SF de Ben Todică
Episodul 9
Tocmai îi povesteam Lidiei, și ea
copil al Ciudanoviței, ca și mine, că toți copiii minerilor din șantierul
minier al uraniului au crescut și au devenit oameni frumoși și cumsecade. Cu
câteva excepții, desigur!
Una dintre ele era Tilca, din
Jitin, care a dat o gaură la mașina Poștei și pe care muma mare l-a ascuns în
cada cu porumb din ogradă, în timp ce Miliția îl căuta înnebunită. Alta era
colegul nostru German, de la I.C.C.F., pe care directorul școlii, domnul
Sperlea, îl purta din clasă în clasă, spunându-ne:
- Să nu faceți ca el!
German furase o sticlă cu pălincă
din cabina tractoristului cu șenile, de sus, de la Direcție.
Astăzi, de la căderea
comunismului încoace, clădirile dispar una câte una, ștergând urmele unei
istorii care ne-a clădit și ne-a construit copilăria și caracterul de oameni.
Faptul că mă întorc mereu în
minele din Ciudanovița mă ține tânăr. Îmi hrănește dorul de casă și de
familiile de mineri aduse din întreaga țară, cu forța sau de bunăvoie, pentru
a-și construi un rost. Un viitor pentru copiii lor.
Oare nu la acest lucru se gândea
și mama ducelui de Sussex, prințesa Diana, când a scris mesajul din plicul
marcat cu SECRET, pe care eu îl recuperasem? Să fi fost acesta motivul pentru
care mașina în care se afla a fost urmărită cu atâta înverșunare? Sigur, sunt
doar speculații.
Harry era singurul care citise
mesajul. Imediat după ce i l-am înmânat, chipul i s-a luminat. Pe măsură ce
citea, fața i se umplea de bucurie, iar buzele i s-au deschis într-o
exclamație:
- Uaaau, Mum! I love and miss you
so much! Rest in peace! I will cherish you forever and ever!
Văzând bucuria prințului, am
făcut un pas înapoi, încercând să mă retrag ușor. Dar el m-a oprit.
- Sir Ben, mi-a spus, am o nouă
misiune pentru tine: trebuie să duci o scrisoare intimă și personală tatălui
meu, Charles, și să i-o înmânezi chiar tu, în Transilvania, la țară, unde se
află singur, în vacanță. Scrisoarea este din partea mamei.
Regele Charles al III-lea are o
relație specială cu România. A vizitat pentru prima dată țara în 1997 și, de
atunci, s-a îndrăgostit de aceste meleaguri. A devenit un oaspete statornic al
Transilvaniei, unde a achiziționat și restaurat proprietăți, unele dintre ele
fiind puse la dispoziția turiștilor.
În repetate rânduri, suveranul
britanic a vorbit cu admirație despre România, despre frumusețea naturii,
despre satele sale și despre patrimoniul rural păstrat aici. Una dintre cele
mai cunoscute proprietăți ale sale este casa din Viscri, județul Brașov,
restaurată cu grijă și transformată într-un exemplu de respect pentru
arhitectura tradițională. Fundația sa a sprijinit conservarea patrimoniului și
dezvoltarea comunităților rurale.
România rămâne una dintre
puținele țări europene în care natura mai păstrează specii de floră și faună
dispărute din multe alte locuri ale lumii.
În 2023, m-am deghizat în țăran
apicultor și am pătruns pe proprietatea regală, angajându-mă ca îngrijitor al
prunilor din livadă.
Charles iubea pălinca, pe care o
considera un fel de medicament miraculos. Se spunea despre ea că este licoarea
care îți aduce aminte că ești bărbat!
După plecarea reginei Elisabeta a
II-a, cu un an înainte, Charles se retrăgea tot mai des în România, parcă
într-un fel de pelerinaj al durerii, al pierderii mamei. Îi plăcea să se plimbe
mult prin natură, să se piardă printre dealuri și să-și găsească liniștea
departe de agitația lumii.
Ajuns față în față cu Majestatea
Sa și intrând în vorbă, acesta m-a privit uimit și mi-a spus:
- Ce engleză și ce dialect
australian perfect ai, bădiță Gheorghe!
Așa mă prezentasem
administratorului proprietății regale: Gheorghe.
Fără să mai aștept, am scos
plicul din sân și i l-am înmânat regelui.
Acesta a ezitat o clipă, dar,
văzând sigiliul cu însemnele prințului Harry, l-a acceptat.
A început să citească. Pe măsură
ce înainta prin rândurile scrisorii, chipul i s-a schimbat. Era ca și cum
mesajul i-ar fi spus: „Ți-a plăcut să iubești? Acum plătești!”
Deodată, s-a ridicat și, cuprins
de o grabă neașteptată, i-a cerut secretarei să pregătească plecarea spre
Londra.
Eu, considerând misiunea
îndeplinită, am încercat să mă retrag discret. N-am apucat însă să fac prea
mulți pași. Am fost prins de brațe de oamenii din serviciul personal de
securitate al regelui și întrebat de unde aveam plicul.
Ce puteam să le răspund?
Având și experiența mea de actor
din tinerețe, de pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, am hotărât să
joc cartea nevinovăției. M-am prefăcut prost, precum Gâtlan Zaharia din Amintiri
din copilărie, de Ion Creangă, și le-am răspuns:
- Păi, mi l-a înmânat poștașul în
fața porții, înainte să intru!
Ce minune o fi fost în acel plic,
de l-a înfuriat atât de tare pe regele Charles, nu știu. Știu doar că m-am
grăbit să ajung înapoi la Ciudanovița, în adâncuri, ca să mă întorc acasă, la
Melbourne. Am rotit mecanismul în direcția acelor de ceasornic de trei ori și
am pornit spre lumea mea.
Zona exploatării miniere,
odinioară plină de oameni, era acum pustie.
Clădirile dispăruseră, vocile se
stinseseră, iar urmele celor care își petrecuseră viața acolo se ștergeau
încet, una câte una.
Eu însă rămăsesem.
Devenisem un instrument de măsură
a timpurilor.
Un instrument care nu măsoară
doar trecerea anilor, ci și distanța dintre ceea ce a fost și ceea ce mai poate
fi salvat din memoria oamenilor.
- Ăsta a fost secretul scrisorii,
cel care a trimis/o vrea Transilvania ca moștenire?
- O fi moș Petre! Or vrea și ei
pămant, precum poetul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu