Lumine Marea
~*~
După “Atât de Fragedă”, de Mihai Eminescu
Atât de tainică, nu vii, și nici nu ești de pe această
lume.
Și nici nu cauți, luminii tale, din argila de aramă, să-i
dai nume.
Nici nu te cauți pe tine.
Nu bei, și nu mănânci, și nu respiri, doar pentru mine.
Și dacă ești aparte, și stai în spate, și dacă și
miscările vin de pe altă lume-n care ele-s minunate,
Și dacă știi sufla, numai neauzite taine-n șoapte
Ești pentru că ești Opera cea atinică, de artă,
Ce altceva, doar pentru mine se deschide, și așteaptă.
Nimic să o învăț, doar să mă guste pe de-a-ntregul,
Să nu mai fie altul ce-i oferă tot prelegul,
Atât de mult, fără sfârșit - să-i fie vergul.
Nici n-ai ieșit în calea mea, vreodată
Nici n-ai suflat, vreo vorbă, doar, adevărată.
Nici n-ai știut, cum n-ai știut de tine, și de mine,
Nici nu ți-a trebuit – ca să trăiești – veneai și ești
din altă lume.
Știai de la-nceput mai bine.
Și nu puteai decât să le oferi
O Lecție
Despre ieșirea cea din întuneric,
La Lumine.
8 noiembrie 2026
~*~
Cdr,
Jianu Liviu-Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu