Dragoste, comunism, puşcării
politice, delaţiuni, poezie, viaţă dublă, dragoste, moarte, sinucidere.
 |
euforia –
corina chirilă
|
Poetul Ştefan Augustin Doinaş şi
balerina Irinel Liciu au trăit toate acestea vreme de o jumătate de secol. Când
el a murit, la 25 mai 2002, ea a mers acasă şi s-a sinucis. Avea 74 de ani şi
ar mai fi trăit, probabil, câţiva ani. Dar n-a mai găsit niciun motiv să o
facă. La ce bun? Doinaş a murit la 80 de ani şi o lună. A murit la Spitalul
Fundeni, din Bucureşti, într-o seară de vineri spre sâmbătă, 25 mai 2002. A
făcut infarct la finalul unei operaţii. Avea cancer şi l-ar mai fi dus pe
picioare dacă inima nu i-ar fi cedat. Soţia sa, Irinel Liciu, a fost chemată la
spital de medicul Irinel Popescu, cel care-l operase pe poet. A ajuns la
Fundeni şi l-a văzut pe Doinaş mort. S-a întors acasă, s-a îmbrăcat frumos,
şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă urma să iasă la cină
pe Victoriei. S-a aşezat la biroul lui Doinaş, în bibliotecă, a scris câteva
cuvinte pe o foaie de hârtie. Apoi a luat un pumn de somnifere, s-a aşezat pe
pat şi a murit. A găsit-o în zori menajera.
 |
singurătate –
corina chirilă
|
"Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o
prea mare iubire ucide"
(biletul de adio al fostei balerine Irinel Liciu)
 |
o stea prin
ceruri – corina chirilă
|
O prea mare iubire te scoate din
puşcărie
Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel
Liciu s-au cunoscut la mijlocul anilor ‘50, în Bucureştiul prăfuit de tancurile
Armatei Roşii. El era încă un poet minor, fiu de ţărani din Arad. Ea era vedeta
Bucureştiului, balerină la Operă, cu studii de balet făcute la Moscova şi
Leningrad, curtată de Bodnăraş şi Maurer, prietenă cu Tanţi şi Lica Gheorghiu,
fiicele lui Gheorghe Gheorghiu Dej. El stătea în gazdă la un balerin, aşa a
întâlnit-o. Pe urmă a privit-o îndelung pe scena Operei şi a făcut o obsesie
pentru ea. Se întâmplă rar, dar uneori se întâmplă: obsesia a devenit
reciprocă. Femeia fatală a Bucureştiului, Irinel Liciu, la braţul unui poet
care trăia din leafa de ziarist la o revistă culturală. Şi n-a fost numai atât.
La începutul anului 1957, Doinaş era condamnat la puşcărie politică. Motivul: a
omis să denunţe un coleg de la revista „Teatru“, care vorbea despre extinderea
revoluţiei maghiare şi în România. A fost eliberat în februarie 1958 şi pe la colţuri
se vorbea că eliberarea sa, după numai un an, nu e străină de Irinel Liciu.
Balerina s-ar fi folosit de prietenia cu fiicele lui Gheorghiu Dej pentru a-l
smulge pe Doinaş din temniţă. Poate că a fost şi asta, poate că a fost şi
angajamentul de colaborare cu Securitatea pe care poetul l-a semnat în
închisoare. L-a semnat, l-a denunţat pe Ion Caraion, Ion Caraion l-a denunţat
pe Marin Preda, piesele de domino s-au tot prăbuşit unele peste altele.
"Domnul Irinel"
Dar viaţa lui Doinaş a continuat
într-un apartament în Piaţa Unirii, în centrul Bucureştiului, bucurându-se de
toate avantajele unui reeducat căsătorit cu o femeie frumoasă şi celebră.
Povestea Doinaş într-un interviu, la TVR: „Ani de zile, după căsătorie, am fost
prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din
Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam
interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept
soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“. Irinel
Liciu era în culmea gloriei. Primise în 1958 titlul de Artistă Emerită de la
Gheorghe Gheorgiu Dej.
Irinel Liciu – Gabriel Popescu
era însă un cuplu mai celebru decât Irinel Liciu – Ştefan Augustin Doinaş.
Gabriel Popescu – colegul ei de scenă, balerinul de aur al României comuniste.
Ce tristeţe pentru Partid, şi ce fericire pentru Doinaş: Gabriel Popescu era
homosexual. În 1965 a fost închis pentru orientarea sa sexuală, iar mai apoi a
cerut azil politic în Occident. Fără Gabriel, Irinel Liciu a apărut tot mai
puţin pe scenă. La sfârşitul anilor ‘60 a părăsit Opera din Bucureşti şi nu s-a
mai întors.
„Nu văd nicio incompatibilitate între poezie şi balet. Dimpotrivă.
Irinel a dansat din plăcerea de a dansa. Atunci când vârsta a împiedicat-o să
mai apară pe scenă niciun fel de preocupare în legătură cu baletul nu a fost
continuată ca o activitate profesională. Nici lecţii de balet, nici conducere
de instituţii. Cu plăcerea de a dansa s-a încheiat la ea arta de a dansa.”
Ştefan Augustin Doinaş
 |
femeie între
stele și stea între femei – corina chirilă
|
Ca într-un dublu balansoar pentru
copii, gloria ei apunea pe măsură ce Ştefan Augustin Doinaş îşi lua avânt spre
marea literatură. Trecuseră anii purgatoriului comunist şi interdicţia de a
publica. Vin în serie: primul volum de poezie publicat, prima traducere, primul
premiu al Uniunii Scriitorilor, apoi premii internaţionale, medalia Goethe
pentru monumentala traducere a operei "Faust", călătorii în
străinătate, mari avantaje oferite de comunişti în schimbul unor mărunte
compromisuri. De pildă, poeziile de
propagandă semnate Ştefan Augustin Doinaş. „Le-am scris gândind că ce fac acum
pot să repar mâine“, spunea poetul într-un interviu acordat Eugeniei Vodă.
Doinaş călătoreşte în Franţa şi Germania, îi întâlneşte pe Virgil Ierunca şi
Monica Lovinescu, stă cu Cioran în mansardă şi face filosofie cu el. Merge la
New York, doarme în apartamentul de protocol al lui Ceauşescu: „Am ajuns acolo
graţie ministrului de Externe din acea vreme, George Macovescu, care a dispus
aceasta subalternilor săi de la New York. Bineînţeles, eu şi soţia mea ne-am
bucurat de televizorul în culori, care, odată deschis, ne permitea să discutăm
fără teama de microfoane“, mărturisea el în 1990, în dialog cu Petru Cârdu.
„Oamenii vor crede că suntem
duşmani“
„Mare poet, dar îi cam plac
servitoarele”. Aşa se şoptea în lumea literară despre Doinaş. Se îndrăgostea de
femei de condiţie modestă, iar episoadele sale de infidelitate au devenit de
notorietate. Irinel Liciu află şi trăieşte cu această criminală realitate:
Doinaş înşală! Are chiar un episod în care îl părăseşte şi Doinaş are, astfel,
şansa să scrie una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română:
„Astăzi ne despărţim”.
 |
lacrimi –
corina chirilă
|
„Eu sunt de părerea poetului Fernando Pessoa, care spunea că poetul
este un simulator. El simulează atât de bine iubirea şi durerea, încât ajunge
să sufere din cauza durerii fictive pe care o încearcă şi ajunge să creadă că
într-adevăr iubeşte. Poetul este un mare actor al sentimentelor”. Ştefan
Augustin Doinaş în dialog televizat cu Eugenia Vodă
Dar Irinel Liciu şi Ştefan
Augustin Doinaş rămân împreună. O iubire mare iartă trădările. Revoluţia din
1989 îi prinde galopând spre vârsta a treia. Ea respirând în ritmul vitalităţii
lui.
 |
pleiadele –
corina chirilă
|
Doinaş devine membru al Academiei
Române. Alexandru Paleologu şi alte personalităţi din lumea universitară
românească îl propun, în 1992, pe lista pentru Nobelul literar. Intră în
politică şi între 1993 şi 1996 e senator al României din partea Partidului
Alianţa Civică. Îşi dă seama la timp şi admite la final: „calitatea mea de
senator e nesatisfăcătoare“. Primeşte premii literare şi distincţii, conduce o
revistă, „Secolul 20“. scrie tablete săptămânale în "Cotidianul".
Rămâne poet până la finalul vieţii.
Ultima poezie a lui Doinaş
Acum
Acum, că mi-a fost dată la o parte
 |
arborele
timpului – corina chirilă
|
albeaţa de pe ochi, aceea care
mă făcea să nu mai văd adevărul,
pot să aştept în deplină linişte.
Clipele şi-au recucerit nisipul
uitat in clepsidră, iar
sicofanţii
au devenit de prisos. în suflet
mi
s-au limpezit strigăte de uimire.
De multă vreme trebuia să aibă
loc apocalipsa. Dar uguitul
cătorva guguştiuci a-ntârziat-o.
Acum tronurile aşteaptă pustii.
Un fulger brusc îmi oferă-n
zigzag o
scăriţă pe care încep să cobor.
Joi, 16 mai 2002, orele 18.30
„Nu peste mult are să bată vânt“
Doinaş îşi dă seama că trec
secolele şi trece timpul vieţii lui. Schimbă numele revistei pe care o conduce,
din „Secolul 20“ în „Secolul 21“. Urmează
accidente vasculare, medicamente, cancer, mers în baston. Îşi dă seama
că moare. Într-un discurs public, într-un ianuarie, de ziua lui Eminescu,
spune: „E acest vers eminescian care, pentru mine, continuă să fie un miracol
al limbii române şi al poeziei, în general, pentru că el se compune din trei
verbe, plus un adverb de timp, adică din patru abstracţiuni: «Nu credeam
să-nvăţ a muri vreodată»”.
Pentru filmul „Amour“, regizorul
Michael Haneke a primit marele premiul la Cannes, anul trecut. E filmul
ultimelor zile pentru doi bătrâni. Răzbate obsesia nedreptăţii că doi oameni
trăiesc o viaţă împreună dar trebuie să moară separat. Unul se îmbolnăveşte mai
repede, celălalt trebuie să rămână în aceeaşi casă cu toate amintirile. Când
şi-a dat seama că Doinaş va muri, Irinel Liciu şi-a dat seama că şi ea va muri,
căci spunea adesea că nu i-ar putea supravieţui. Şi nu i-a supravieţuit. Era
sâmbătă seara. Ea şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă
urma să iasă la cină pe Victoriei. S-a aşezat la biroul lui Doinaş, în
bibliotecă, a scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie. Apoi a luat un pumn de
somnifere, s-a aşezat pe pat şi a murit. A găsit-o în zori menajera. Au fost
decoraţi post-mortem. El cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare
Cruce. Ea cu Ordinul Naţional Serviciul Credincioşilor. El a fost făcut general
de brigadă, ea locotenent. Regimentul 30 Gardă şi Protocol i-a purtat pe
ultimul drum. S-a cântat cu fanfara, s-au tras salve. Pentru ea, Partiarhia
Română a dat dezlegare să fie înmormântată creştineşte, chiar dacă a comis
suicidul. Sunt înmormântaţi în cimitirul Bellu, pe Aleea Academicienilor.
Gabriel Popescu, balerinul homosexual cu care dansa Irinel Popescu la Operă în
anii 50-60, s-a întors din exil şi le-a făcut un mic monument. Acum e mort şi
el şi a fost înmormântat alături.
„Gestul lui Irinel Liciu mi se pare cutremurător de frumos. Toată lumea
ştie că sinuciderea e un foarte mare păcat. Rişti să nu te mai întâlneşti
dincolo cu cel iubit. Eu cred însă că Dumnezeu e mai deştept ca noi”. Alexandru
Paleologu
Astăzi ne despărţim
(Ştefan Augustin Doinaş)
Astăzi nu mai cântăm, nu mai
zâmbim.
Stând la început de anotimp
fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de
uscat.
 |
pământul și o
galaxie – corina chirilă
|
Totul e atât de firesc în tăcerea
noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie
să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul
din mări,
eu voi fi pământul cu toate
păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin
zări
ducând în guşă mireasmă,
bucatele.
Oamenii vor crede că suntem
duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot
atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din
ape,
ia forma uitată a trupului tău
...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne
dorim.
Stând la început de anotimp
fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de
uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul
răsfrânt,
eu voi fi soarele negru,
pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul
...
Segmente extrase din Revista
Cultura din 25 mai 2013
11 ani de la cea mai frumoasă
tragedie din cultura română. Moartea poetului Ştefan Augustin Doinaş şi
sinuciderea balerinei Irinel Liciu
De Cristian Delcea
