marți, 28 februarie 2017

FEMEIA-MĂRŢIŞORUL FRUMUSEŢII şi-al IUBIRII






                     FEMEIA-MĂRŢIŞORUL FRUMUSEŢII şi-al IUBIRII

                                                GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

      FECIOARA MARIA-susur dumnezeiesc de Izvor Hristic!
      FEMEIA-îmbrăţişare de foc a Iubirii pământene! 
      MAMA-sărutul Vieţii sfinte a nemuririi ortodoxe!

  
   Milosârda Fecioară îşi adună gândurile înmugurite de har pe care le picură într-o simfonie a cuvintelor de taină ce se revarsă ca un şuvoi de lumină peste toţi cei aleşi.

     Pururea Fecioara este surâsul înrourat de floare ce înmiresmează verdele privirii surprins în fiorul de foc ce leagănă destinul misterios al nemuririi.

   În inima Ei pravoslavnică se prelinge roua din lacrimi de Hristos, de îngeri, de sfinţi, de oameni, de turturele, de calofir, de legăminte, de albăstrele şi de păpădii.

   Fecioara Maria zămisleşte frumosul în Fecioare, hărăzind avântul de porumbiţă ca al stegarului dârz ce înfăşoară zările dace, pogorând lumina în inimile-sărbători.
  
   Fecioara prin fiorul ei melodic răpeşte cântarea fiecărei inimi purtătoare de dor, o transfigurează şi o înălţâ  spre zările mirifice ale extazului.

   În Fecioară surâde mugurul primăverii ademenind prin miracolul verdelui ei princiar, perfecţiunea ce suie spre armonia celestă a Fericirii.

   Fecioara îmbrăţişează soarele cu dogoarea inimii ei, înveşmântă cerul în Albastru de Voroneţ, al ochilor ei cutezători, aprinzând apoi în azur palidele înserări ce se scutură pe  visele îngemănate peste care se cerne ca o nea pulberea de stele.

   Fecioara ţese în cerdacul sufletul ei, albastrul fericirii urzit în răsărit de primăveri, ce  tulbură  farmecul seraficelor ceruri, îmbujorându-le.

  În sufletul Fecioarei sălăşluieşte întotdeauna lumina Icoanei purităţii Cerului frumos.

  În inima Femeii prisoseşte permanent nemărginirea de azur  a zorilor Iubirii.

  În toată fiinţa Mamei tresaltă Dorul înfrumuseţat de Dragostea divină mântuitoare.
     
   Prin graiul dulce al Femeii, vinul inimii ei te maturizează, te însufleţeşte, te întinereşte şi te ameţeşte, azvârlindu-te într-un vârtej al splendorii.

  Femeia înmugurită din veşnicia firii ei angelice înfloreşte în eternitatea bărbatului.

   În icoana Femeii tainele se întrepătrund, iar cerul surâde de suspinul pământului.

   Femeia a purces din Ideea de frumos în care s-a întrupat cugetul bărbatului.

   Sufletul Femeii pogoară din străfundurile edenice, siderale ale inimii bărbatului.
   Pe pânza neţesută de mână a Iubirii, Femeia brodează cunoaşterea, ruga, visul, poezia, îmbrăţişarea, sărutul, cântarea, încântarea şi dorul dorit.

Bărbatul în raţiunea sa este o constatare din când în când...

   Femeia este floarea mugurelui Fecioarei pârguită în rodul Mamei.

   Femeia se naşte din Fecioara născută de Mamă.

   Femeia dacică este cea dintâi cugetare a frumosului cer pământesc.

   Originea Ei cosmică străluceşte prin existenţa divină dând expresie pământului într-un susur universal de energii în care vibrează chemarea dorului ales.

   Târziul Ei, veşnic devreme sub candelă de mărgăritar surâd ca un zbor şi cântec de păsărele ce-aduc din luminile depărtărilor stelare zâmbetul răsăritului în zori.

   Femeia frumoasă răsare în sufletele alese, primăveri care desfată inimile duioase.

   În ochii de safir ai fermecătoarei Femei sclipesc picurii de rouă prelinşi de pe brocartul purpuriu al trandafirului regal.

   Inima Ei e Dorul neţărmurit fluturând ca pânza unei corăbii însetată de zări.

   În Treimea Frumosului Feminin: Fecioara-Femeia-Mama, numai divina MAMĂ creştină atinge sentimentele desăvârşirii dumnezeeşti.
  
   În Mama creştină înmuguresc, înfloresc şi rodesc toate miresmele frumosului: legănarea, îmbrăţişarea, sărutul, cântarea, binele, adevărul, credinţa, dorul, conştiinţa, libertatea, răbdarea, divinul şi copilul-mugurele de Dumnezeu.


     În fiinţa Mamei dacoromânce surâde şi lăcrimează plinirea bucuriei celeste:revărsarea zorilor, susurul dorului, legănarea vântuluiu, adierea pădurii, îmbrăţişarea Viţei de vie, tremurul verde al ierbii, candelabrul păpădiei, iscusinţa albinei, subţirimea razei de soare, catifeaua trandafirului, ciripitul rândunicii, plânsul izvoarelor, tresărirea iepurelui, nectarul mierii, dogoarea focului, albul porumbiţei, refrenul cucului, trilul ciocârliei, simfonia mierlei şi fastul imperial al păunului.

Mama dă măsură iubirii, sens frumosului, miracol copilului şi armonie bărbatului.

Mama este Sentiment, Gingăşie, Casă, Acasă, Pământ, Cer, Univers. 

    Mama este cea mai lirică expresie a Dorului şi a Doinei în care sufletul ei angelic se înfioară, tresaltă, plânge şi cântă.

    În privirea Mamei şipotesc apele de peruzea ce deschid zăgazurile albastre, răscolind aurele martirilor şi sfinţilor din tinda cerului veşnic.

   Curajul Mamei se ridică şirag pe coloana amurgului în sobor de cocori, peste vămile văzduhului, unde Luceferii clipocesc clipele veşnice în seninul esenţelor pure.

   Mama împleteşte aromele rugii sub privirea Preacuratei în dulcea smerenie sacră.

   Mama poartă sub veşmântul de smarald al inimii, safirul tinereţii sufletului ei.

   Deasupra zâmbetului Mamei se despletesc veşnicii de lumină, curgându-i ca un iureş prin vine, stropii Cuvântului ca psalmii din strană, urcând în tămâie de smirnă.

   Peste tremurul de petală al paşilor ei, cad şoaptele de vară din Salcâm şi din Tei.

   Mama se aseamănă Păstorului cel Bun, ce-şi netezeşte calea nădejdii spre curcubeul-paradis purtând pe umerii calzi dorurile noastre toate.

   Mama este sanctuarul Limbii noastre în care răsună serafic poemul liturgic.

    În fiinţa Ei-sclipirile de heruvim doldora de viaţă, cad pe mătasea gândului unde se adâncesc înalte ascunzişuri dospite în pâinea împlinirii rostuirilor.

   În clepsidra sufletului Ei, timpul se opreşte îşi modelează spiritul provocând fascinaţia Crucii din care odrăsleşte Verdele Învierii.

   Mama este marea taină rânduită de Dumnezeu, în fibrele căreia respiră şi cântă adorabila şi fermecătoarea natură cu întregul ei Cer şi Pământ.

   Pe partitura sentimentelor Mamei se compune simfonia Odorului celest.

   În inima Mamei sunt intonaţii de rugă, de dor, de har şi de graţii.
     
   În firul de ţărână tors de străbuni, s-a miluit cremenea tăriei Ei, pe care s-a zidit o sfântă ctitorie de Cer şi Cuvânt.

  Mama este un simbol de credinţă, imn liturgic, o revărsare a Cerului, un izvor nesecat al pământului, un răsărit de soare, un munte de Dor, un codru unde concertul păsărelelor se resfiră peste coama de argint a azurului.

   Fecioara este Femeia devenită Mamă!

   Tuturor fecioarelor, femeilor, mamelor şi celor din jurul lor întru mulţi ani binecuvântaţi în bine, adevăr şi frumos!












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu