miercuri, 22 februarie 2017

Revista de educaţie, culturã și civilizaţie




Revista de educaţie, culturã și civilizaţie ,,EXPRESIA IDEII” (www.facebook.com/revistaexpresiaideii) este o publicaţie de tip magazin editatã de Asociaţia cultural- educativã ,,Clubul EXPRESIA IDEII” în colaborare cu Editura Karta.ro, Onești și apare sub egida Uniunii Artiștilor Plastici și Ligii Scriitorilor Români Filiala Iași-Moldova. Revista este publicatã trimestrial pe suport de hârtie având ca temã centralã anotimpul respectiv (urmeazã numãrul de primãvara!) . Colaboratorii ocazionali (cu vârstã peste 14 ani, debutanţi ori consacraţi) pot beneficia la cerere de adeverinţe de publicare, dupã caz, cu condiţia de-a fi achiziţionat numãrul respectiv al revistei iar colaboratorii permanenţi pot primi, dupã un an, o diplomã de merit ṣi o adeverinţã de colaborator cu condiţia sã fi achiziţionat cel puţin douã numere ale publicaţiei. Revista “EXPRESIA IDEII” se angajeazã ca sã popularizeze cu orice ocazie colaborãtorii sãi meritorii, sã-i includã în colectivul sãu de redacţie, dacã aceștia își doresc, ori sã-i invite și sã-i solicite la alte activitãţi pe care publicaţia le organizeazã. Persoanele care vor sã fie publicate vor trimite materialele în format Word, Times Roman 12, la un rând, cu diacritice, nu mai mult de 2-3 pagini scrise, pe adresa expresiaideii@yahoo.com pânã la data de 20 a fiecãrei luni. Anual, la sfârṣitul lunii februarie, revista acordã premii colaboratorilor sãi.  Redacţia se obligã sã trimitã abonaţilor sãi ṣi în format virtual Revista "EXPRESIA IDEII". Detalii suplimentare se pot obţine pe adresa expresiaideii@yahoo.com ori la numarul de telefon 0771413367.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu