Restituiri
Din activităție
bibliotecii ”Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W
Australia
(Continuare)
De această dată ne aflam în plină vară
australiană, mai exact intram în
luna
de mijloc al verii anului 2005, luna Ianuarie. O vreme frumoasă,
termometrele
nu-și ridicară încă mercurul peste
liniuța de 29 grade Celsius, dar încă era dimineață! În această dimineață a zilei de 1 Ianuarie 2005, din nou așteptam vizitatori la biblioteca
noastră! Primiserăm vestea cu câteva zile înainte!
Așadar, de această dată am fost onorați de
vizita mult așteptată de fapt, a
familiei Ming și Benoni Todică, din Dovetom, Melbourne,
însoțiți de fiul lor
Eric, tânăr inginer.
Frumoase sunt aceste întâlniri între
familiile noastre românești, cu momente de neuitat, cu multe povestiri și
amintiri, mai ales când distanțele noastre geografice bine cunoscute, nu ne dau
posibilitatea să ne adunăm, așa, vorba aia..., trec strada și sunt la voi! Ceva
peste 900km a fost numai venitul înspre biblioteca ”Mihai Eminescu” din Cringila,
noroc însă că cineastul nostru din Melbourne, dl. Ben, cum îi zicem de obicei,
e un voinic din Ciudanovița românească, zdravăn să țină volanul noii sale
mașini recent cumpărată, nu numai să ne găsească, dar să se și reântoarcă pe
aceeași distanță.
Impresiile și aprecierile făcute de distinsa familie, bibliotecii și
bibliotecarului, erau adevărate superlative pentru noi, trecute în ”Registrul
de vizite”, ne dă dreptul să fim mândrii
și noi, de onesta noastră muncă de a păstra viu acest grai românesc prin
cărțile ce le-am adunat și pus la îndemâna cititorilor! Precum și prin editarea
acestei reviste de artă și cultură ”Iosif Vulcan”.
Așadar, vizita talentatului cineast și
totodată bun prieten, nu va fi fără căștig, deoarece niște filmări și
interviuri luate ulterior, vor fi așezate pe o casetă video, spre a imortaliza
bucuriile acestei vizite.
În același timp am avut și noi,
amfitrionii, ideea fericită să acordăm prietenilor noștrii un zbor cu avionul la aeroportul din
Albion Park, sprea a se vedea de sus întregul nostru District Illawarra. Iar ca
o știre geografică demnă de amintit, este faptul că Australia este cu ceva mai
mare decât Europa.
În
final în numele familiei sale, dl. Ben a semnat în -Registru de vizite:
”Dorim domnului Ioan Miclău și
întregii familii, cele mai calde urări
de sănătate și mulțumiri pentru grija cu care cinstesc ceea ce avem mai
scump:
Spiritul Neamului Românesc – Doamne ajută!
Cu frăție – Ming, Eric și
Ben Todică
1 ianuarie 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu