9 Mai 1877-2021, de la demnitate
națională la umilință
Ion Măldărescu
09 Mai 2021
La începutul
anului 1877, în Balcani se configura conflictul dintre Imperiile Otoman și cel
Rus, iar la 4 aprilie 1877, România a semnat Convenția cu statul rus intrând în
războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusiei. O lună mai târziu, la data
de 9 mai 1877 a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, prilej
cu care Mihail Kogălniceanu, personalitate politică marcantă a acelei perioade
a rostit un discurs celebru rămas în memoria românilor ca „Declarația de
Independență a României”.
Astăzi, la
144 dde ani de la acea zi memorabilă, zi de cinstire a demnității naționale a
românilor privim cu tristețe și revoltă la hoarda de mameluci trădători de Țară
și de Neam aflată la cârma Românie, hoardă aflată în slujba intereselor
străine, poate cea mai dăunătoare din perioada celor 31 de ani de
postdecembrism demolator.
Privim în
urmă cu rușine și neputință. Privim cu regret și durere la bogățiile Țării
spulberate sub „suzeranitatea” noii Uniuni Sovietice - lagărul globalist
concentraționar numit Uniunea Europeană.
Privim cu
durere, rușine și neputință la distrugerea pădurilor seculare, la vinderea
pâmântului românesc îmbibat de sângerle celor căzuți sub Tricolor, la
masacrarea faunei de către către „nobili” cu titlul și criminali cu fapta.
Privim cu
rușine și neputință cum această hoardă și predecesorii ei au distrus acea
Românie liberă, suverană, acea țară unică în lume fără nicio datorie externă pe
care ne-a lăsat-o un patriot asasinat - deloc întâmplător - în Sfânta zi de
Crăciun a lui 1989.
Și Nicolae
Ceaușescu, primul Președinte al României și Mareșalul Ion Antonescu au fost
asasinați de criminali autohtoni, la ordin străin. Rușine, Ție, Popor Român!
După 1989 ai ajuns „slugă la doi stăpâni”: pentru o șepcuță, slugă la
americani; pentru statut de sclavie cu titlu european, sluga autonumiților
nealeși de nimeni din fruntea acestei noi Uniuni Sovietice neo-marxiste, mult
mai distructivă decât cea despre care a scris Istoria.
Câtă
dreptate avea Lech Aleksander Kaczyński, fostul președinte al Poloniei când a
afirmat: „Nu tot ce este bun pentru Uniunea Europeană este bun și pentru
Polonia!”. A plătit cu viața. Acum, sătulă de „Înalta Poartă” de la Bruxelles,
Polonia vrea PolExit!
Actualii
conducători ai României sunt slugi ale străinilor și dușmani ai propriului
popor.
Pentru a
salva Țara, un altfel de Declarație de Independență se impune astăzi, unica
soluție fiind descătușarea prin RoExit. Este dificil, dar nu imposibil.
Români,
Întorceți-vă
privirea spre Declarația de Independență a lui Mihail Kogălniceanu rostită acum
144 ani în fața Adunării Deputaților, rușinați-vă pentru statutul vostru actual
și încercați să vă redobândiți libertatea!
Mihail
Kogălniceanu - 9 mai 1877, ziua Independenței de stat a României
„D-lor, și
Camera, și Senatul, la interpelările domnilor Stolojan și Fălcoianu, au
recunoscut că suntem în stare de rezbel, au recunoscut că suntem dezlegați de
legăturile noastre cu Înalta Poartă și că acele legături sunt rupte mai întâi
de către Înalta Poartă.
[…] În
starea de rezbel cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenți; suntem
națiune de sine stătătoare. (Aplauze) Însă d-lor, aci se oprește travaliul
nostru? Aci se oprește misiunea noastră? Am ajuns la scopul urmărit nu de azi,
ci, pot zice, de secole, și mai cu deosebire urmărit de la 1848 încoace? Mai
întâi de toate domnilor, să ne facem întrebare: ce am fost înainte de
declararea rezbelului? Fost-am noi independenți către turci? Fost-am noi
provincie turcească? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran?
Străinii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodată. Noi nu am fost vasali.
Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Însă era ceva. Erau niște legături
sui-generis, niște legături care erau slabe când românii erau tari; niște
legături care erau tari când românii erau slabi (Aplauze generale).
Încercările
Turciei, pretențiunile Turciei în contra noastră, dacă în adevăr nu sporeau,
cel puțin se repetau necontenit și mai mult în scris, căci în fapt nu se puteau
face, pentru că Turcia slăbea din ce în ce mai mult, și numai când sl=ăbea
socotea de cuviință a-și arata puterea către noi, pe care ne credea slabi. În
acest mod, rezistența Turciei ni s-a manifestat mai cu seamă în acești din urma
20 de ani, nevoind să intre în înțelegere cu noi spre a preface acele legături
sui-generis, care nu mai sunt ale secolului actual și care, dacă nu mai erau de
folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia. Rezultatul a dovedit
aceasta. (Aplauze).
Domnilor, eu
nu voi să fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat și care
sunt în guvern, și care au fost, și care astăzi iau parte în parlamentul
otoman. Ei sunt datori să vadă că au greșit când au răspuns pururea și într-un
mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce
ne-a adus pe noi în trista necesitate de a îndrepta armele noastre în contra
armelor turcești îndreptate asupra noastră; aceasta ne-a adus în trista
necesitate ca, precum pe noi ne pâra Poarta și ne învinovățea că am trădat
interesele imperiului, că am rupt buna-credință, să declarăm și noi la rândul
nostru ca, fiindca tunul raționează și pune în aplicațiune amenințările
cuprinse în nota din 2 mai a lui Savfet-pașa, asemenea și noi am făcut recurs
la tun și tunul nostru răspunde tunului otoman (Aplauze).
Ne întrebați
acum ce suntem? Suntem în stare de rezbel cu turcii; legăturile noastre cu
Înalta Poarta sunt rupte și, când va fi ca pacea să se facă, nu cred că un
singur român va mai consimți ca România să reintre în pozițiunea ei de mai
înainte, rău definită, hibridă și jignitoare […] (Aplauze).
Așadar,
domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața
reprezentanței naționale ca noi suntem o națiune liberă și independentă
(Aplauze îndelug repetate). Însă, domnilor, acum încep greutățile, fiindcă noua
noastră condițiune cu definirea independenței noastre într-un mod mai
determinat și mai absolut trebuie să fie acceptată de Europa. Aci este
chestiunea, aci se reclamă patriotismul, aci se reclamă prudența, aci se
reclamă sânge rece. Eu, cât pentru mine, nu m-am îngrijit de loc de notele lui
Savfet-pașa (aplauze); dar foarte mult m-am îngrijit de acele cuvinte zise la
tribuna parlamentului din Londra că România face parte integrantă din Imperiul
Otoman și că armata otomană poate trece Dunărea.
Aceste
cuvinte m-au îngrijit. Dar ce sa facem? Să stăm morți? Nu, domnilor, căci
morților nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu comptează cu morții (Aplauze
prelungite). Noi trebuie să dovedim că suntem națiune vie, trebuie să dovedim
că avem cunoștința misiunii noastre, trebuie să dovedim că suntem în stare să
facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm aceasta țară și drepturile ei
pentru copiii noștri, și aceasta misiune în momentele de față este încredințată
fraților și fiilor nostri care mor la hotare (Aplauze prelungite).
[…] Așadar,
trebuie să dovedim că, dacă voim să fim națiune liberă și independentă, nu este
pentru ca să ne liniștim pe vecinii noștri, nu este pentru ca să fim un popor
de îngrijiri pentru dânșii; din contra, și încă mai mult decât până acum, să
arătam că suntem o națiune hotărâtă să ne ocupam de noi, să ne ocupăm de
națiunea noastră, să ne ocupăm de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stări
morale și materiale, iar nicidecum ca să îngrijim, ca să neliniștim pe cineva.
Noi voim sa fim bine cu toate puterile și cu Rusia, și cu Austria, și chiar cu
Turcia; și cu Turcia vom face legături nouă, […] iar nu să rămânem în acele
legături ca până astăzi, care nu mai au rațiunea lor de a fi.
Mă rezum,
domnilor: voim să fim independenți, pentru că voim să trăim cu viața noastră
proprie, pentru că nu voim să mai pătimim pentru greșelile altora, pentru că
voim ca la gurile Dunării de jos sa fie un bulevard în contra rezbelului.
(Aplauze).
[…] Încă o
dată vă declar, domnilor, în numele guvernului că noi ne privim ca în rezbel cu
Porta, că legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, că guvernul va face tot ce
va fi cu putință ca starea noastră de stat independent și de sine stătător să
fie recunoscută de Europa la viitoarea pace, pe care și guvernul, și dv., și
țara întreagă o dorește să o vadă cu o oră mai înainte (Aplauze prelungite).
https://www.art-emis.ro/editoriale/9-mai-1877-2021-de-la-demnitate-nationala-la-umilinta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu