Un vis pictat persistă
~*~
În tine e taina, tabloul delirant
prin care aerul prinde viaţă,
mişcare pendulată între zi şi noapte,
în marea de contraste,
caldă vibraţie a undelor de-afară,
prin care vorbeşte înţelesul dinlăuntru.
De departe privim, în câteva linii îl redăm,
ca şi natura, fără
compas, fără riglă,
într-o schiţă numai,
sentimentul colorează, nu pensula.
Un vis pictat
persistă
pe retina memoriei
cuantice,
o viziune creşte din adâncime,
tentaţia neînţeleasă a dorinţei,
în semnificaţia timpului efemer,
imagini ascunse una
în alta,
în vertijul unui spaţiu
în care nimic nu
se-atinge, ca şi cum
ar pluti în aer,
ritmic, halucinant,
sărutul frunzelor,
torţa unei nopţi de dragoste
ce-aprinde,
în flăcări galbene,
albastre şi roşii,
universuri subterane,
obscure,
un arbore adormit
pe-o stea,
o mare suspendată de
mal.
Simţi curgerea
ceasurilor
în galaxii derivate din liniştea curbelor,
nicio undă de lumină nu e la fel,
nicio floare nu se repetă.
- De dragul zeilor, eşti mereu
în mintea mea, de la
distanţă, chiar,
nu pot evita topirea
în tine,
în spatele umbrelor
tale este
tăcerea sau chinul,
nu voi şti niciodată!
O rază a lunii ţi s-a aşezat în palmă.
- În sanctuarul ceresc, pasărea doarme,
rochia ta albă,
strălucitoare,
şi poeziile din
interiorul ei,
fiecare poem putea să
se restrângă,
cu niciun spaţiu de irosit,
iluzia puternică de
erotism ajunge să simtă
pulsul din tine,
aprinde terenul din mine,
mă-nfioară, febra îmi
arde
obrajii şi-o sete a buzelor,
un loc unde
cortina cade şi viaţa se termină.
În acea seară,
gândurile ni s-au unit,
emoţie împlinită prin
contopirea celulelor!
Simţirile s-au căutat,
acea clipă conştientă a luminii
întregite,
dăruirea totală
când puterea focului
tău interior
este mai mare decât
fluxul apei mele.
Uită-te la mâini, nu
seamănă,
sunt mâini
gânditoare, mâini care mângâie,
mâini înlăcrimate,
mâini tăcute,
mâini care nu pot minţi,
smulge clipa din
zbor, nimic nu se repetă.
Să creionezi repede
lucrurile,
ştii că o imagine,
scăldată în aceeaşi lumină,
privită cu aceeaşi emoţie,
n-o întâlneşti decât o dată în
viaţă.
O simfonie de frecvenţe, forme şi nuanţe,
de umbre şi lumini,
sub raza unei clipe
sublime,
pe care n-ai s-o mai
întâlneşti!
Peste un ceas alta-i
oglinda lumii,
chiar tu eşti altul, acolo-i
misterul vieţii,
de obicei, n-o găsesc
acei care-o caută.
O tresărire a inimii,
dacă am împletit-o
într-un poem,
şi peste o mie de ani,
de-l va citi cineva,
va pulsa, în inima lui,
bătaia inimii mele.
~*~
15 noiembrie 2013
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu