OLTENIA
de sub CER
(partea a III-a)
„Bogăţia sufletească a unui neam
se aprinde în arta lui populară. Se
fixează aici, în această artă, eternităţi
de suflet din sufletul Neamului.”
(Radu
Demetrescu Gyr)
VATRA STRĂBUNĂ a arealului
pelasg ne-a fost dăruită cu multă dragoste de DUMNEZEU, ca Tărâm binecuvântat - Paradeisos,
ştiind că din plămada lui sacră a Moşilor şi Strămoşilor traco-scito-geto-daci
se va naşte la „plinirea vremii”, cea
mai mare, cea mai frumoasă, cea mai înţeleaptă PRINŢESĂ a Pământului, care va
deveni prin înomenirea LOGOSULUI – Fiul lui Dumnezeu, Împărăteasa Cosmosului – Crăiasa MARIA – VLAHERNA – CARPATINA.
După
mărturiile marilor înţelepte ale lumii antice, Profetesele geto-dace – SIBILELE, Fecioarele, Femeile, Mamele
şi Prinţesele Daciei Mari erau cele mai frumoase Odrasle ale omenirii. Cu mult
mai presus, deasupra lor se află Prinţesa prinţeselor – Fecioara MARIA – care era şi este pururea ATOTFRUMOASĂ!
Dacii nemuritori îi spun Crăiesei MARIA
VLAHERNA - Surâsul zorilor divine!
Atotfrumoasa Crăiasă, prin care a odrăslit
HRISTOS – Sublimul dumnezeiesc!
Manifestarea FRUMUSEŢII Mântuitorului IISUS HRISTOS în Sânul naturii Sale strălucitoare, ÎL face prezent
prin energiile necreate în toate fiinţele necuvântătoare create de El, dar mult mai grăitoare decât mulţi dintre
oameni, sau dintre toţi ateii. EL se
răsfrânge în orice mişcare a ierbii sau adiere de vânt, în orice freamăt de
codru sau tril de păsărele, în orice undă de apă ori rază de soare, în orice
mărgăritar de rouă sau mireasmă de trandafir, în orice corolă de flori ori
legănare de nori.
Certându-i pe materialiştii-marxişti, care uneori îşi spun şi oameni de ştiinţă, marele călugăr-savant
Ieroschimonahul Nil Dorobanţu, le
strigă din fiorul înţelepciunii sale oltene: „Cum nu-L vedeţi pe Hristos în lumina soarelui, în oceane, în izvoare,
în codri, în flori, în astre şi chiar în ştiinţa despre toate? În raporturile
armonice, în estetica lucrurilor, în legile naturii, nu găsiţi, manifestarea
glorioasă a cugetării lui Hristos? Cercetaţi bine! Vreţi natură? Iată că nici o
poezie nu se poate compara cu Adevărul în natură, iar Cuvânt veşnic ne-a vorbit
cu mai multă elocvenţă, în cele mai modeste opere ale lui Hristos în natură,
decât voi, oamenii, în cele mai pompoase poeme, arte şi civilizaţii. Unde vă e
inima, în care mai bate iubirea curată de Adevăr, de vreme ce palpitaţi după
minciună şi poftiţi păcatul?” (Ieroschimonah Nil Dorobanţu, Dumnezeu în Natură – Camille Flammarion
– Exegeză, Ed. Floarea de April,
2016, p. 17-18)
VATRA STRĂBUNĂ a DACIEI – VALAHIA MARE este un Plai mirific, un Spaţiu
sacru, dar şi o inefabilă plutire în timp, vreme creativă ce ne ancorează în
VEŞNICIE!
Plaiul mirific legănat de inefabila plutire, influenţează OMUL, care la
rândul său înrâureşte spaţiul sacru aşezând deasupra vremii Destinul culturii
dacoromâne.
Eul se primeneşte prin Spaţiu,
îmbrăcându-l totodată pe el în haină de nuntă!
Valahul – Românul pur, creştinul ortodox, mărturisitor păstrează în esenţa sa
ontologică frumuseţea nemuririi, a trecerii prin moarte la înviere, prin toiagul vieţii pe care creşte şi
înfloreşte corola spiritului său religios, întrupându-se ca fiinţă euharistică,
transfigurându-se şi transfigurând cele din jur, omul, natura, cosmosul.
„Există o relaţie, sublinia
marele filolog Mihail Diaconescu, între starea ontologică a omului şi vocaţia
lui diaconică şi creatoare în lume, pe care Ortodoxia o subliniază în variate
moduri. Omul creează, slujeşte şi se dăruieşte pentru că este o fiinţă euharistică. El primeşte lumea
ca dar de la Dumnezeu, dar omul, la rândul său, Îi oferă cu dragoste
Creatorului şi Tatălui ceresc lucrările sale, viaţa sa şi lumea pe care o
deprofanează, o îmbunătăţeşte şi o spiritualizează prin lucrările sale. Omul spiritual transfigurează şi sfinţeşte
lumea, manifestându-se astfel ca împărat al creaţiei şi ca preot care aduce
ofrande bineplăcute lui Dumnezeu.” (Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, Prelegeri de Estetica Ortodoxiei. Vol. II. Ipostazele artei. Mitropolia Moldovei
şi Bucovinei, Ed. Doxologia, Iaşi, 2009, p. 92)
În OLTENIA de sub CER, se pripăşesc gândurile albe cu viziuni
mistice şi se aştern necuprinsele căutări filocalice, prin care sensul
filosofiei curge armonios, aprig, drept, tumultos, liniştitor în spaţiul ce pare
pretutindenea mioritic, în sensul lui natural, firesc, creativ, mistic,
ascetic, isihast, străjuit de splendoarea fenomenului, a cosmosului, a
transcendentului, peste care se aşează apoi pacea vie, spirituală.
Parcă te afli sub vraja nimbului esenţei lumii într-o perpetuă
plenitudine euforică!
Plaiul oltean cu tărâmurile sale mirifice sălăşluieşte parcă mai adânc
în omul pur religios decât în alte ţări valahe surori. Olteanul poartă efigia
dăinuirii din faşa copilăriei până spre pulberea de stele-martiri a
transcendentului, ca pe Odorul cel mai scump sufletului lui, fiindcă în Sânul
spaţiului arde pururea focul VETREI în
care au trăit Moşii şi Strămoşii săi - Candele neamului în care străluceşte o
parte de cer.
„Vatra a fost pentru români locul
unde arde focul nestins al amintirilor, locul
unde se coace pâinea şi se încheie socotelile zilelor ca să se tocmească
planurile viitoare, locul unde jarul
luminează şi încălzeşte casa, locul
unde se spun poveştile şi se-nfiripă
doinele şi baladele, locul sfânt unde
se adună duhurile străbunilor să stea de povaţă cu strănepoţii.” (Dumitru
Almaş, Popasuri la vetrele istorice
româneşti. Ed. Didactică şi Pedagogică, 1981, p. 3)
Armonia spaţiului dăruită de harul Duhului prin varietatea sa angelică,
face ca OLTENII aleşi să nu aparţină timpului, ci să se aşeze peste vreme,
înspre veşnicie.
VALAHII şi-au dăltuit prin
geneza hristică, cremenea conştiinţei depline şi blazonul aristocraţiei lor
primordiale, pelasge pentru că, Ei au FOST, SUNT şi VOR FI, de AICI, de
TOTDEAUNA – Fiii Cuminţeniei Pământului
Carpatin!
OLTENIA de sub CER este o ARMONIE a
portului naţional, o LITURGHIE a inimii harice, o încântare a sufletului în
FOLCLORUL ca o CÂNTARE serafică a Cântărilor!
Portul naţional al Fecioarelor,
Femeilor, Mamelor oltence pare
desprins din regalul ancestral, prelucrat din veac în veac, ţesut, armonizat,
brodat şi înfrumuseţat cu întreaga cromatică a Naturii din toate anotimpurile,
la care s-a asociat istoria însăşi.
„Prin nimic alceva nu se poate cunoaşte mai
bine fondul sufletesc al unui neam, decât privindu-se atent în această oglindă
minunată care este folclorul...
Mărturisirile sufleteşti ale neamului se fac, complete, numai cântecului,
viersului, împletirii unui strai şi unui covor, ori smălţuirii unei oale şi
încrustării unui lemn... Ciudat duhovnic, - această artă populară! Ea primeşte
spovedania unui neam întreg, în tot ce spovedania cuprinde mai curat şi mai
adânc ca trăire internă, şi primind-o, o împleteşte cu argint, o topeşte în
flăcări mari de curcubeu, şi o aruncă apoi în lume ca pe-o pasăre măiastră, ieşită
golaşe dintr-un sân de suflet şi suflată cu azur şi pene de foc de către buzele
cereşti ale Artei.” (Radu Gyr, Balade, Ed. Lucman, 2006)
Marele filosof creştin, deţinut religios-politic, mărturisitor ortodox VASILE BĂNCILĂ definea spaţiul Bărăganului
(el fiind fiul Cetăţii Filosofiei – Brăila), ca, „ceva pozitiv, o mângâiere, o adâncire... Oltenia şi Bărăganul:
astea ne vor salva, vor da cultura română.” (Vasile Băncilă, Spaţiul Bărăganului, Ed. Istros-Muzeul
Brăilei, 2000, p. 19)
OLTENIA de sub CER trebuie să
rămână o singură comuniune de FIINŢĂ – PERSOANĂ, ortodoxă, naţionalistă,
teoforă-hristoforă-marioforă şi veşnică!
Parafrazându-l pe marele scriitor gorjan-valah, marele Oltean, GRIGORE STAMATE aş putea spune că OLTENII (unii) sunt precum
apele repezi de munte şi trec instantaneu de la starea de linişte la cea de
tumult, de la acalmie la frământare, ieşindu-şi cu uşurinţă din matcă; alţii
dimpotrivă, sunt precum munţii înşişi, care se oglindesc statornic şi tenace,
în acelaşi mod, în oglinda clară ori tulbure, adâncă ori mai puţin adâncă a
aceloraşi ape.
OLTUL
„Zdrobită-n
praf, murea arama,/ Şi codrul chiotea viteazul;/ Iar tu, frăţine, mare meşter,/
Biruitor frîngeai zăgazul/ Şi,-bujorîndu-te la faţă,/ Treceai prin văile
afunde,/ Înconvoindu-ţi îndărătnic/ Măreţul tău grumaz de unde.// Slăvite
fărmituri a vremii,/ De mult v-am îngropat văleatul.../ Neputincios pari şi tu
astăzi - / Te-a-ncins cu lanţuri împăratul./ Ca unda ta strivită, gemem/ Şi
noi, camarazii tăi buni,/ Dar de ne-om prăpădi cu toţii,/ Tu, Oltule, să ne răzbuni!/ Să
verşi păgîn potop de apă/ Pe şesul holdelor de aur;/ Să piară glia care poartă/
Înstrăinatul nost’ tezaur;/ Ţărâna trupurilor noastre/ S-o scurmi de unde
ne-ngropară/ Şi să-ţi aduni apele toate -/ Să ne mutăm în altă ţară!” (ultima
parte)
(Octavian Goga, Poezii, Biblioteca
Şcolarului, Ed. Tineretului, 1966)
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
1 Noiembrie 2021- Sfinții doctori
fără de arginți, Cosma și Damian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu