PEISAJ DIVIN ZALMOXIAN
~*~
În câmpia românească, unde Dacii țineau turme
De mioare albioare și de miei ce sar săgeți,
Eu pe orizont de ceruri văd al zeilor lor urme
Apoi în galop năpraznic floarea grupului de Geți!
Ei descălecară-n grabă, întind arcul spre furtună,
Căci dinspre Euxin norii grozav vârfu-și înnegresc,
Luminând cu fulger zarea, zeii se izbesc și tună,
Îngrozind tot universul când sprincenele-ncrețesc!
Dar Zalmoxe singur numai dădea țării Daco-Gete
O tărie sufletească și un crez nemuritor,
Ca vitejilor din basme ce slujeau doar faptei drepte,
Miticelor zâne-nchise redând vis liberator!
O, Zalmoxe-Dumnezee, ești în cer, noi pe Pământ,
Dă-ne iar dragul de luptă și în inimi vitejie -
Să se-nalțe neamul dacic și altarul său cel Sfânt!
Ocrotește a ta fiică, a ta dulce Românie!
*
Bibliografie:
(din Cartea ”Bună ziua, bade Ioane”-autor Ioan
Miclău,
Ed.”Cuget Românesc”Bârda, 2009, pag.54
Cu o prefață de Al Florin Țene,
și o valoroasă notă pe pagina a IV-a din partea
Editorului Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda:
-Ioan Miclău își folosește toate resursele materiale
și spirituale pentru a încredința hârtiei gândurile și
trăirile
sale, fie că scrie proză, fie poezie sau teatru.
Cu toate acestea, simțindu-se cetățean cu drepturi
depline
în Imperiul Limbii Române, iese adesea în arena
Cetății și
cu competență și curaj, își exprimă părerile față de
cele
mai acute probleme ale neamului, propune soluții,
critică realități.
Atunci face publicistică! Ioan Miclău este un român de
bună
credință, care militează cu tot ce poate și cum poate
pentru
mai binele neamului său. Și n-o face rău!
~*~
(Mulțumesc și azi, după mai bine de un deceniu,
Iubitului Părinte,
Preot Ortodox Al.Stănciulescu Bârda!)
Ioan Miclău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu