joi, 7 martie 2024

George Mandicescu - la 94 de ani, Ion Iliescu arată mai liber în gîndire

 



Elucubratiile unui tradator de Tara si Neam

care nu a fost judecat inca nici pentru tradare nici pentru crime

Despre Iliescu azi

George Mandicescu

 

Cornel Nistorescu, o lichea ca multe sute de mii care au facut cariera in "comunism", iar Ion Iliescu un criminal si tradator de Tara si Neam!

 

Cata aberatie in filozofia lui Ion Iliescu , cum ca "democratia" inseamna iertare", cand democratia inseamna dreptate, egalitate, si mai ales JUSTITIE DREAPTA!

 

CA DUPA "LOVITURA" din 89  IN ROMANIA A FOST IMPUSA JUSTITIA CORUPTA, IMBECILA SI TRADATOARE DE TARA SI NEAM ESTE O ALTA POVESTE SUMBRA!

 

FARA DECAPITAREA SI A  "JUSTITIEI CORUPTE",  ROMANIA ARE SANSE MINIME DE A MAI SUPRAVIETUI CA STAT CU "SPERANTA REINTREGIRII, REINARMARII, SUVERANITATII SI INDEPENDENTEI"  Ea, Justitia protejeaza "TRADATORII" devenind deci o  institutie tradatoare!

 

De ce a impus Ion Iliescu "Comisia pentru studierea HOLOCAUSTULUI IN ROMANIA"  si nu pentru studierea   "INDUSTRIEI HOLOCAUSTULUI"!

 

REZULTATUL "descreditarea, culpabilizarea si jefuirea Romaniei" careia i-au fost impusi conducatori si sfetnici alogeni pentru a controla "antisemitismul" la romani , teorie criminala la care au aderat si cei doi copresedinti AUR!-partid in care multi ne pusesem speranta SALVARII ROMANIEI CA STAT, speranta naruita!

 

Cat de perfid poate fi amestecul unor ambasadori in politica si "societatea"  romaneasca!

 

Cine sunt cei care-l protejeaza pe Ion Iliescu de a nu raspunde pentru crime impotriva Poporului Roman si a "tradarii de Tara si Neam" daca nu evreii si  "jurnalisti" de tip Cornel Nistorescu, sprijiniti de toti fostii securisti si activisti , ba chiar si popi si academicieni care au practicat politia politica si tradarea de Tara si Neam!

 

Salveaza-ti Tara, Popor Roman!

 

Virgil Ciuca

New York

03/07/24

 

PS: cu rugamintea de a mediatiza "rechizitoriu" de mai sus

 

 

----- Forwarded Message -----

From: George Mandicescu <mandigeo@gmail.com>

Sent: Tuesday, March 5, 2024 at 03:53:01 PM EST

Subject: Despre Iliecu azi

 

 

 


Nistorescu si Iliescu cu ale lor, eu cu ale mele:

Ion Iliescu a fost inca din CPUN, si este si azi, la 94 de ani, un desavarsit maestru al gasirii si aranjarii cuvintelor potrivite pentru imbrobodirea / prostirea ascultatorilor. A reusit cu Nicolae Ceausescu si cu absolut toti politicienii, cei aratati la fata dupa 1989. Convingeti-va !

George M.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Citiți ce zice Ion Iliescu!

 

5 martie 2024, 20:30 Cornel Nistorescu

 

 

De ziua lui, la 94 de ani, Ion Iliescu arată mai liber în gîndire decît era în urmă cu două sau trei decenii. E drept, și noi gîndeam altfel. Atunci, eu n-aș fi scris aceste cuvinte nici dacă m-ar fi tăiat cineva cu o lamă și m-ar fi presărat cu sare. Ani la rînd, am fost împotriva lui pentru că reprezenta trecutul comunist și misterul bine păzit din tragedia morților din decembrie 1989. Și azi cred că știe mai mult decît spune. Jurnalismul nostru de baricadă din anii 90 era o formă de luptă, de opoziție față de un trecut de care ne voiam cît mai departe. Și pe care el îl reprezenta cu prisosință. Era lipit de el, în ciuda conflictului său cu Nicolae Ceaușescu.

 

Știu sigur că au fost ani în care îl enervam peste măsură, pînă la un pas de reacții necontrolate. Cînd a venit la mine la masă și mi-a spus, mă, de ce ești așa ticălos și de nemernic împotriva mea? îi tremura glasul, iar eu i-am zîmbit. Eram puternic pentru că mă simțeam liber și hotărît să-l înfrunt în ceea ce reprezenta. Atunci, nu mi-aș fi putut imagina că poate gîndi așa. Era el un ascuns sau eu eram orb? Era frica noastră de trecut atît de puternică încît îl priveam de pe malurile unei prăpastii?

 

Iliescu de la vîrsta înțelepciunii, de o impresionantă coerență și cu o memorie de invidiat, nu prea seamănă cu cel privit cu ură de moarte de anticomuniștii perioadei.

 

Citind și recitind scriptul de la podcastul făcut cu Ionuț Vulpescu, difuzat cu prilejul împlinirii vîrstei de 94 de ani, n-am putut să-mi ocolesc îndoielile. Este acesta un Ion Iliescu mai înțelept, la sfîrșit de drum, eliberat de resentimente, de prejudecăți? Ne aflăm în fața unui adevărat testament intelectual și politic? Sau avem doar o încercare de a-și contura o față culturală, înțeleaptă, de democrat și de patriot?

 

La 94 de ani, Ion Iliescu merită citit. Pentru unii, chiar recitit, în ciuda necunoscutelor rămase după decembrie 89 și după cîteva mineriade. Transcrierea integrală a discuției poate fi găsită în qmagazine.ro. Eu unul nu m-am putut abține să nu selectez cîteva pasaje și să mă întreb unde am greșit eu.

 

Căci despre ale lui, n-aș vrea să o luăm de la început!

 

„Ca să conteze, România trebuie să continue, în această lume a conformității, să producă Avangardă, dialog, dezbatere, și să aducă vocea oamenilor de cultură aproape de mase. Îmi doresc ca România să nu devină aculturală, pentru că în ultimul timp e riguros insensibilă la cultură. Revistele culturale sunt tot mai puține, consumul de cultură e tot mai modest, cultura în sine pare un domeniu tot mai elitist, când el ar trebui să fie cel mai accesibil. Așa că sper ca societatea românească să nu își părăsească obiceiurile de avangardă, adică să nu se întoarcă împotriva ei înseși.”

 

„E ceva în felul de a fi al României de astăzi care arată că e prinsă într-o oarecare stagnare. Mai simplu spus, inițiativele ei de modernizare politică au încremenit pentru că ceea ce ar fi extraordinar de dificil azi, dar nu imposibil, la masa partidelor, e un Consens de la Snagov, adică, o cooperare între rivalii politici, dincolo de vanitățile lor provizorii, pentru binele de lungă durată al României. Cultura confruntării bate cultura construcției. E foarte greu, când singura ta recuzită politică e inducerea stării de tensiune, să mai creezi ceva”.

 

„Prefer ca istoria să expună acest bilanț. Istoria, nu manualele de istorie, scrise după simpatiile și antipatiile autorilor lor. Cea mai mare realizare din mandatele mele ține de modernizarea României în acești trei pași: o Constituție pe măsură, pentru o țară integrabilă și integrată în UE și NATO. Provocarea, în primele etape ale României postdecembriste, a fost să depășim refularea opresiunii în forme de violență socială și necooperare economică. Când oamenii trec de la un regim în care ei nu contează și nu există la o formă de democrație perfectibilă, prima tentație e ca fiecare să fie pentru sine. Eu mi-am dorit ca România să fie împăcată cu ea însăși. De aceea, m-am străduit ca relația cu Regele Mihai să fie una firească, invitând la reconciliere națională, am omagiat rolul enorm pe care Europa Liberă l-a avut în comunism și am înființat Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, pentru elaborarea unui Raport final. Nimeni nu se poate vindeca de traume până nu le recunoaște. Iar România trebuia să și le recunoască, să le descrie, și să se educe în a le depăși. A fost importantă pentru mine și această tranziție morală, nu doar aceea economică. Pentru că o democrație sănătoasă presupune iertare, nu uitare, și adevăr, nu mistificare. Retrospectiv, regret anumite momente, episoade, situații, întâmplări din primii ani de după Revoluție, dar, cum spunea cineva, ce s-a întâmplat era inevitabil, ce nu s-a întâmplat era imposibil.”

 

„Mulți cred că politica e un exercițiu de imaginație. Dar imaginația e compusă din fantezii și din amintiri: cu niciuna dintre ele, în mod exclusiv, nu poți face politică. Alții cred că politica e reductibilă la putere. Cu o asemenea mentalitate, poți deveni cel mult politruc. Așa se explică de ce, în politica ultimelor decenii, unii au preferat să schimbe partidele din care fac parte, doar pentru a fi oameni potriviți, la locul potrivit. Atunci când eu am ales calea politicii, ea era privită mai „ingineresc”, să spunem: ca un domeniu al calculului decizional, al construcției unei lumi mai coerente, mai consecvente – mă feresc să spun mai bune, pentru că binele a fost printre valorile cele mai relativizate ale peisajului politic postdecembrist”.

 

„Îmi displace faptul că oferta electorală pretinde acest tip de exclusivitate astăzi, pentru că ceea ce lipsește de multe ori e dialogul dintre idei și ideologii. Am anticipat România de acum, atunci. Toate excesele opresiunii fostului regim au fost refulate în excese de libertate ale noii lumi. E necesară o perioadă de echilibru, de așezare. Adică, România să părăsească discursul tranziției și să înceapă să crească așa cum este: ca o țară independentă, depășind carențele în formarea unui capitalism românesc coerent, fără a accelera conflictele dintre stat și mediul privat și reușind să stimuleze cooperarea dintre ele. România are o Constituție modernă, care, desigur, periodic poate fi revizuită în anumite aspecte ale sale, un vis american împlinit și o familie europeană: legi democratice, integrare în NATO, un partener esențial în geopolitica acestor vremuri și integrarea în UE”.

 

„Acum, orice abecedar politic te învață o lecție de novice: nu poți genera egalitate de oportunitate până nu ai reglementat inegalitățile sociale care dau un start echitabil indivizilor în viață. Școala românească, de pildă, e una care după pandemie a crescut în statisticile analfabetismului și reticenței față de consumul de carte. Sunt fenomene corelate. Dar nu poți spera ca tinerii să aleagă ce li se potrivește câtă vreme nu sunt echipați cu o facultate de cunoaștere solidă, o limbă română coerentă și funcțională, o mentalitate culturală de un fel anume. Cei obidiți au rămas prea în urmă, cei cărora soarta le-a zâmbit au ajuns mai departe decât credeau. Prăpastia dintre ei este prea mare ca mijlocul – care e o majoritate covârșitoare – să mai conteze”.

 

„Unii au încurcat lucrurile și au pus semnul egal între populism ca set de măsuri guvernamentale pentru sprijinirea unor categorii sociale vulnerabile, ceea ce în mod tradițional face parte din discursul și acțiunile stângii, și populism ca arta sforarilor politici, care seduc electoratul și se duc la final de mandat, fără a face nimic din ceea ce au promis. În timp, asta e îngrețoșat electoratul și, prin urmare, a apărut în cote îngrijorătoare un fenomen periculos pentru democrațiile participative și reprezentative: absența la vot. Ignoranța societății civile față de scena politică a alimentat tensiunile dintre clase, pentru că pare că nu e nimeni care să rezolve aceste decalaje și atunci oamenii aleg să trăiască de azi pe mâine și să își facă dreptate cu mâna lor. Corelate, aceste derapaje au creat un teren fertil pentru radicalisme și polarizări, pentru xenofobii, naționalisme excentrice, discursuri anti-sistem. Le regăsim uneori comasate în ceea ce am putea numi, am spus-o și cu alte ocazii, populismul soluțiilor simple”.

 

„Primul pas pentru ca un proiect de țară să reziste este să nu vânăm mișcări de vizibilitate, ci idei pentru sustenabilitate”

 

„Categoric, inegalitățile sunt cele care trebuie să dea tonul agendei publice în România. La prima vedere, contează doar cele economice, dar din acestea derivă cele sociale, culturale sau morale: de aici apare complexul „României mai puțin europene” decât ar trebui sau „mai puțin democratice”. Chiar proiectul UE a fost gândit excesiv, de la un punct încolo, ca un proiect de piață, când, de fapt, el trebuie să fie și un proiect social”.

 

„Populismul a devenit viral în România contemporană. El a generat marea pandemie morală a societății noastre, față de care publicul nu a făcut anticorpi. Golănia a fost interpretată drept cinism, circul drept spirit ludic, demagogia ca mesianism providențial. Din aceste pricini, chiar partidele politice au intrat în competiția pentru populism, iar electoratul a început să privească la cine e dispus să dea mai mult, nu cine e capabil să facă mai mult”.

 

„Unii au încurcat lucrurile și au pus semnul egal între populism ca set de măsuri guvernamentale pentru sprijinirea unor categorii sociale vulnerabile, ceea ce în mod tradițional face parte din discursul și acțiunile stângii, și populism ca arta sforarilor politici, care seduc electoratul și se duc la final de mandat, fără a face nimic din ceea ce au promis. În timp, asta e îngrețoșat electoratul și, prin urmare, a apărut în cote îngrijorătoare un fenomen periculos pentru democrațiile participative și reprezentative: absența la vot. Ignoranța societății civile față de scena politică a alimentat tensiunile dintre clase, pentru că pare că nu e nimeni care să rezolve aceste decalaje și atunci oamenii aleg să trăiască de azi pe mâine și să își facă dreptate cu mâna lor. Corelate, aceste derapaje au creat un teren fertil pentru radicalisme și polarizări, pentru xenofobii, naționalisme excentrice, discursuri anti-sistem. Le regăsim uneori comasate în ceea ce am putea numi, am spus-o și cu alte ocazii, populismul soluțiilor simple”.

 

„Când liderii politici au vrut să fie populari, au alunecat în populism. Costul? Mai multe taxe, inflație mai mare, polarizări mai profunde. Însă toate aceste lucruri se întâmplă pe fundalul unei crize mai largi, nenumită încă în spațiul public ca atare: României îi lipsește un profil identitar care să o facă să depășească populismul feroce. Iar prin profil identitar nu trebuie să înțelegem un construct tributar trecutului ei: fostă țară comunistă, țară de la Est. România e încă o țară a postdecembrismului, a postcomunismului. Unora nu le place postdecembrismul, au devenit alergici la el. În regulă: atunci să facă un brand de țară care să dea un profil identitar, altul decât România scoasă din comunism în urmă cu mai bine de 30 de ani”.

 

„Pentru ca un proiect de țară să reziste este să nu vânăm mișcări de vizibilitate, ci idei pentru sustenabilitate”.

 

„Îmi pare rău dacă spulber mitul unei generații care crede că politica e un refugiu ca să câștigi mult, într-un timp puțin, printr-un minim de efort. Dacă pleci cu gândul acesta la drum, poți fi un politruc excelent, nimic mai mult. Am spus-o de foarte multe ori: nu puterea corupe, ci ființa umană care se îmbată de propria putere e coruptibilă. Când ești tânăr, ești tentat să îți uiți mentorii sau să îi folosești pe cei din jurul tău nu ca pe un apanaj uman în fața sorții, ci ca pe niște pioni detașabili de pe o tablă mare de șah.E important să ai rădăcini, adică să ai oameni la care să te întorci, valori pe care să le împărtășești, forme de onoare pe care să le păstrezi față de spiritele prețuite din viața ta. I-aș mai spune unui tânăr care vrea să intre în politică, să se gândească la principiile care îi definesc rigurozitățile și aspirațiile, și astfel să identifice ideologia care i se potrivește. Ideologie pe care să nu o abandoneze, și pe care să o regăsească într-un partid în care poate face din politică une affaire d’equipe, nu une affaire de famille.

 

Politica e un exercițiu de partajare a capacităților, acțiunii și responsabilităților. Deci, e un domeniu de intervenție profund uman. Apoi, ce îi trebuie unui junior în politică? Răbdare: un ingredient de aur în acest drum sinuos și spectacular, pe alocuri. Cei care vor să ardă etape în politică sunt cei pentru care importantă e destinația, nu călătoria. Or politica e despre intervale, nu (doar) despre finalități. Și ultimul meu sfat, rostit cu experiența observării îndeaproape a atâtor tineri care s-au maturizat lucrând alături de mine: să nu se bizuie niciodată doar pe faptul că puterea emană de la funcție. Ci din onoarea ta, din caracterul tău, din felul în care personalizezi rolurile politice. Or asta înseamnă un capital de simpatie și de demnitate care se acumulează în timp și se reține, de cele mai multe ori, din situațiile de tensiune”.

 

„Generația de acum are o șansă extraordinară: să călătorească, să vadă cu ochii ei ce înseamnă relativismul cultural, mentalitățile continentale, formele de progres civilizațional; să discearnă lumi reale și să aleagă, dintre ele, modele pe care să le implementeze în România. Imaginarul politic se construiește prin imaginar cultural: cu cât te pui în situația de a locui sub diferite forme de contract social, în comunități cu valori și obiceiuri diferite, cu atât ești mai versatil, mai diplomat și mai atent la sensibilitățile lumii tale. În fond, istoria ne arată, foarte limpede, că marile dictaturi s-au născut în mintea unor indivizi reticenți la alternative și ignoranți față de comunitățile mai dezvoltate din jurul lor. Deci calea către democrație și pluralism trece, vreți, nu vreți, prin multiculturalitate.

 

--

       George Mandicescu

 

    tel/fax : +4 0244 517451

    mobile: +4 0722504311

    E-mail: 

                       mandigeo@gmail.com


Doamne cat la invidiat pe Ceausescu. Acum a ajuns si el acolo. Doar ca cel ce a pierdut este POPORUL, DAR CUI II PASA: ASA-I IN TENIS vorba lui Toma









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu