Din temniță, Antonio Gramsci a scris:
„Urăsc indiferenții. Cred că a trăi înseamnă a lua atitudine. [...]
Indiferența și apatia sunt parazitism, perversiune, nu viață. De aceea urăsc
indiferenții. Indiferența este greutatea moartă a istoriei. Indiferența
operează cu mare putere asupra istoriei. Indiferența operează pasiv, dar
operează. Este destinul, acel lucru pe care nu te poți baza. Răsucește programe
și ruinează planurile cel mai bine concepute. E materia primă care ruinează
inteligența. Ceea ce se întâmplă, răul care apasă asupra tuturor, se întâmplă
pentru că masa umană abdică de la voința sa; permite promulgarea unor legi pe
care doar revolta le-ar putea anula și lasă oameni pe care doar o revoltă îi va
putea răsturna să ajungă la putere. Masa ignoră pentru că este nepăsătoare și
apoi pare că este produsul destinului care trece peste tot și peste toți: atât
peste cel care consimte, cât și peste cel care nu consimte; atât peste cel care
știa, cât și peste cel care nu știa; atât peste cel activ, cât și peste cel
indiferent. Unii se plâng pios, alții înjură obscen, dar nimeni, sau foarte
puțini se întreabă: Dacă aș fi încercat să-mi impun voința, s-ar fi întâmplat
asta?
Îi urăsc pe indiferenți și din cauza asta:
pentru că mă enervează plânsetele lor de eterni nevinovați. Trag pe fiecare la
răspundere: cum s-au descurcat cu sarcina pe care viața le-a dat-o și le-o dă
în fiecare zi, ce au făcut și, mai ales, ce nu au făcut. Și simt că am dreptul
să fiu inexorabil și să nu-mi irosesc compasiunea, să nu-mi împărtășesc
lacrimile cu ei. [...] De aceea îi urăsc pe cei care nu iau atitudine, îi urăsc
pe indiferenți.”
Antonio Gramsci,
filosof, politician și critic foarte vocal al lui Mussolini, dar și al
fascismului, a fost aruncat în închisoare în 1926, unde a și murit 11 ani mai
târziu, în 1937.
Trimis de: GM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu