Gabriela Bădica - Cum m-am despărțit de Elon Musk

 

Cum m-am despărțit de Elon Musk

Gabriela Bădica

2 FEB. 2025

 

Elon Musk și giganții tech

Foto: Musk, Bezos, Zuckerberg, Pichai/Google

 

„Marea ironie a democrației”, scrie Timothy W. Rybak în The Atlantic, „este că le dă dușmanilor săi de moarte mijloacele pentru propria-i distrugere”.

 

Pe 20 ianuarie, a doua cea mai reprezentativă imagine de la inaugurarea lui Donald Trump a fost fotografia de mai sus.

 

În lipsa unui cuvânt care să descrie ceea ce au văzut în imagine, americanii au inventat unul nou: broligarhie. Sau, dacă vrei, un grup de „tech bros”/ miliardari care, deși nu au fost aleși de poporul american, conduc, neoficial, Statele Unite ale Americii - alături de Trump.

 

Prima imagine reprezentativă pentru inaugurare a fost, însă, salutul nazist al lui Elon Musk, care, deloc surprinzător, în presa republicană s-a transformat într-un simplu „gest ciudat” făcut în timpul unui „discurs exuberant”.

 

 

La fel de puțin surprinzător a fost și faptul că fanii lui Musk au adoptat aproape imediat același discurs ca presa republicană. Ba Musk are Asperger și nu prea știe ce a făcut pe scenă (deci trebuie scuzat), ba a fost un simplu salut „din inimă”, ba e vorba de o invidie colectivă pe averea lui de peste 400 de miliarde de dolari.

 

Toate explicațiile astea au fost însoțite, de cele mai multe ori, de atacuri foarte agresive la adresa celor care au spus că acolo a fost un salut nazist foarte clar. Și chiar repetat.

 

Pentru că nu l-a făcut o dată.

 

L-a făcut de două ori.

 

Nimic ciudat până aici, psihologii spun că (de obicei) relațiile parasociale sunt foarte puternice, iar depășirea graniței dintre admirație și obsesie poate să ducă la multe lucruri extreme.

 

Ciudată a fost, mai degrabă, alianța dintre fani și non-fani împotriva celor care au spus că salutul făcut de Musk la scenă deschisă a fost nazist.

 

Eu îl urmăresc pe Musk pe social media cam din 2010. Pe atunci avea cam 1.400-1.500 de followers și îmi amintesc foarte bine detaliul ăsta pentru că la vremea aia m-am întrebat cum e posibil ca un om atât de mișto să fie cunoscut de atât de puțină lume.

 

Ideea e că îmi plăcea omul ăsta foarte, foarte, foarte mult. Am și text despre el în Republica, e un text din 2015 în care prezentam omul și afacerile lui publicului din România (pe atunci nu era atât de cunoscut în afara hotarelor Statelor Unite).

 

Nu l-am prezentat oricum, e foarte vizibil din textul ăla că mi-a plăcut foarte, foarte mult omul ăsta. Ce am scris acolo a fost o declarație de admirație uriașă la adresa lui, nothing more, nothing less.

 

Numai că, de vreo șase ani încoace, omul ăsta pe care îl admiram și care mă făcea să fiu optimistă când mă gândeam la viitor a început să publice pe Twitter conținut care elogiază fascismul, nazismul and everything in between.

 

Pe lângă acest tip de conținut, Musk a mai început să și aprecieze public diverse postări care veneau dinspre personaje cu convingeri naziste. Ca să îți faci o idee – e vorba de postări care glorifică epurarea etnică, segregarea, supremația albilor, îngrădirea dreptului unor minorități (în special evrei, transgender, femei, negri)… ca fapt divers, la un moment dat chiar a spus, cu subiect și predicat, că evreii „ruin the culture” și că „și-au cam căutat-o” cu Hitler. Până și Casa Albă a fost nevoită, la vremea aia, să iasă și să condamne public declarațiile antisemite ale lui Musk.

 

Ca fapt divers, una dintre primele măsuri pe care Musk le-a luat în calitate de nou CEO al X a fost deblocarea conturilor care fuseseră blocate de vechiul Twitter pe motiv de proliferare de conținut nazist/fascist.

 

Partea bună pentru toată lumea care vrea să înțeleagă mai bine cum stau lucrurile este că toate aceste declarații pe care Musk le-a făcut de-a lungul timpului sunt încă acolo, la vedere. Trebuie doar să te duci și să dai un search în arhiva X sau să cauți pe Google – presa a relatat absolut toate derapajele naziste/ fasciste/ antisemite pe care Musk le-a avut de-a lungul timpului.

 

Așa că nu trebuie să fii ca mine, să îl fi urmărit timp de 15 ani și să știi cam tot ce a spus și făcut de-a lungul timpului. E suficient să fii curios și să vrei să vezi cu ochii tăi.

 

Oamenii care spun că salutul lui Musk a fost unul clar nazist tocmai pe asta se bazează – pe context.

 

Contextul e întotdeauna foarte important, iar în cazul ăsta contextul e cel de mai sus – Musk proliferează conținut nazist/ fascist/ antisemit de foarte mulți ani.

 

Dacă nu iei în considerare contextul, poți să ajungi să crezi cu ușurință ce vezi în colajele răspândite pe social media de fanii lui Musk și de republicani.

 

E doar un exemplu, dar e unul foarte bun și o să vezi și de ce.

 

În colajele respective diverse persoane publice (Obama, Harris, Sanders, Clinton și chiar și Taylor Swift) sunt înfățișate cu mâna într-o poziție asemănătoare cu salutul nazist. Numai că, atunci când ai curiozitatea să te duci la sursă, adică la videoclipurile cu discursurile acelor oameni, descoperi că Harris de fapt arată spre mulțime, iar Swift le trimite fanilor un pupic.

 

Oamenii care spun că salutul a fost clar nazist au contextul – adică tot ce a spus și a făcut omul în ultimii 6-7-8 ani. Nu se bazează doar pe gestul în sine.

 

Să punem totuși contextul în paranteză și să ne plimbăm un pic și pe firul logic. Ce ar face un om normal dacă s-ar întâmpla să facă, accidental, un gest pe care publicul îl interpretează drept nazist?

 

Ar ieși să spună public că a fost un gest accidental și că nu promovează în niciun caz nazismul.

 

Musk nu a făcut asta.

 

Nu a ieșit să spună asta nici măcar când câteva partide neo-naziste l-au felicitat public pentru endorsement.

 

Hai să continuăm tot pe firul logic și să punem în paranteză ce știm despre Musk.

 

Ce ar face un om normal care a făcut un gest pur accidental în cazul ăsta?

 

Ar ieși imediat să se dezică de asocierea cu partidele neo-naziste care îl felicită pentru că le-a promovat salutul la scenă deschisă.

 

Musk nu a făcut asta.

 

Singura lui reacție a venit pe Twitter, acolo unde a publicat textul de mai jos:

 

 

“Don’t say Hess to Nazi accusations! Some people will Goebbels anything down! Stop Gőring your enemies! His pronouns would’ve been He/Himmler! Bet you did Nazi that coming” + un emoticon care râde cu gura până la urechi.

 

Ultima parte “bet you did Nazi that coming” (un joc de cuvinte care s-ar traduce prin “bet you did not see that coming” e grăitoare. Motivul e evident.

 

Ca fapt divers, cât timp am scris eu textul de mai sus, Musk a apărut la o întâlnire a simpatizanților partidului AfD din Germania.

 

Desigur, pentru cine l-a urmărit pe Musk în ultimii ani, asta nu e nicio surpriză, Musk a vorbit mereu laudativ despre acest partid.

 

Problema e că acest partid (far-right to extreme right, for the curious) a avut foarte multe derapaje naziste, tentative de revizionism istoric ale nazismului și la fel de multe încercări de a trivializa atrocitățile comise de naziști.

 

De altfel, unii dintre liderii acestui partid au și fost amendați pentru folosirea unui slogan nazist („Alles für Deutschland”), iar cu altă ocazie, în 2017, aceiași lideri au ieșit public să spună că monumentele din țară dedicate Holocaustului sunt o rușine, iar Germania ar trebui să facă „o întoarcere la 180 de grade” și să schimbe felul în care își amintește trecutul.

 

Să uite atrocitățile comise de naziști, cu alte cuvinte.

 

Mai recent, în 2018, același partid a spus că Hitler și naziștii sunt doar „a speck of bird poop” (nu cred că e cazul să traduc, știm cu toții engleza) în mai bine de 1.000 de ani de istorie germană plină de glorie.

 

Mai nou, AfD a făcut un pas și mai important către simpatizanții lui și le-a promis că, dacă prinde puterea, va deporta toți cetățenii germani care nu au moștenire etnică/ pedigree german.

 

Parcă sună un pic cunoscută toată treaba asta, nu?

 

Atacul la memorie: ce război are Elon Musk cu Wikipedia?

Hai să vedem ce a mai făcut Musk în ultimii ani. Uite încă un lucru interesant: la un moment dat a început să atace Wikipedia. Nu a oferit niciun motiv, pur și simplu a început să atace proiectul, spre surprinderea tuturor.

 

A încercat chiar să și cumpere Wikipedia, dar a fost refuzat.

 

De ieri încoace atacurile lui la Wikipedia s-au întețit. Motivul? Lui Musk nu îi plac update-urile despre el, ar vrea șterse de acolo unele părți care nu îi flatează imaginea publică.

 

Atacul la Wikipedia face parte din războiul pe care Musk îl duce, de foarte multă vreme, cu adevărul. Războiul a început atunci când a spus că provine dintr-o familie săracă și că a construit un imperiu din nimic.

 

Cel care l-a contrazis a fost chiar tatăl lui, Errol, care i-a spus lui Ashlee Vance, pe mail, că îl supără faptul că fiul lui minte.

 

Potrivit lui Errol, familia Musk a fost mereu bogată (se zvonește că au deținut inclusiv mine de smaralde), dovada fiind că Elon era mereu dus și adus de la școală de un șofer privat, iar până la 14 ani Errol îl plimbase cam prin toată lumea.

 

Tot Errol i-a mai scris lui Ashlee Vance că atunci când multe dintre afacerile fiului lui au fost pe cale să intre în faliment, familia a fost cea care a pompat milioane de dolari în ele.

 

Mailurile lui Errol au fost folosite de Ashlee Vance în biografia pe care i-a făcut-o lui Musk (recomand, e foarte bine scrisă, se numește “Elon Musk: Tesla, SpaceX, and the Quest for a Fantastic Future”).

 

Tot acolo o să găsiți și mărturii ale foștilor lui parteneri de afaceri (nu foarte flatante pentru el), ale unor foști angajați și, în general, ale multor oameni care l-au cunoscut. Povești despre cum își abuza angajații, care ajungeau să doarmă prin birouri, despre cum nu ar fi fondat Tesla (ar fi un simplu investitor, nicidecum fondator) și multe altele. Și încă ceva: bunicul lui Musk era recunoscut în Africa de Sud pentru două lucruri: convingerile antisemite și iubirea de apartheid.

 

Așa că lupta pe care Musk o duce cu adevărul a început de foarte mult timp.

 

Deloc surprinzător, lupta cu adevărul e și unul dintre primele lucruri care se întâmplă înainte ca fascismul/ nazismul să își arunce rădăcinile (încă foarte mici, șubrede) încoace și încolo.

 

Dacă vrei să convingi lumea că fascismul/ nazismul e ceva bun, trebuie să lovești prima dată în ceea ce lumea știe, în informația reală, în adevărul istoric.

 

În vremurile moderne ar trebui s-o facă să dispară inclusiv din online.

 

Și dacă nu reușești, ar trebui să încerci măcar să poluezi online-ul cu dezinformare și gunoi digital, suficient cât oamenii să nu mai poată diferenția adevărul de minciună.

 

Să faci cam ce face Sam Altman (acum și el asociat cu Trump).

 

Să faci cam ce face Zuckerberg cu Meta (și el asociat cu Trump).

 

Și Musk cu Wikipedia, mai nou.

 

Sigur, o să zici că generația asta nu o să creadă că nazismul a fost ceva bun. Și așa e, ai dreptate, generația asta nu ar crede.

 

Dar următoarea generație s-ar putea să creadă, în următoarea generație o să ai deja oameni care nu mai văd nimic rău în fascism/ nazism și care își oferă susținerea pentru instalarea oficială a unui astfel de regim.

 

Și Wikipedia face parte tot din categoria adevărului cu care se luptă miliardarii tech care s-au asociat cu administrația Trump. Da, Wikipedia are și multe scăpări, dar informația e, în mare parte, corectă. Iar evenimentele istorice importante - precum Holocaustul, nazismul sau consecințele pe care nazismul le-a avut în lume sunt redate corect.

 

Adevărul istoric e mereu deranjat pentru naziști și trebuie șters, modificat sau pur și îngropat.

 

Atacul la cărți

Un alt război care s-a dus în perioada nazistă a fost cel împotriva cărților.

 

Surprinzător sau nu, și administrația Trump și miliardarii tech au cărți pe care le consideră nocive pentru cetățeni.

 

Interzicerea unor cărți a fost negată oficial de administrația Trump, dar PEN America (ONG al cărui scop este de a crește gradul de conștientizare pentru protecția liberei exprimari în Statele Unite și în întreaga lume, prin promovarea literaturii și a drepturilor omului) a remarcat că din librăriile școlilor americane încep deja să dispară cărțile care vorbesc despre istoria complicată a emancipării femeilor (și a importanței ei), despre istoria persoanelor de culoare, cărțile cu subiecte LGBTQ+, cărțile în care e condamnat rasismul, în care e condamnată homofobia, xenofobia.

 

Dispar și alte cărți importante, precum Orwell – “1984”, Jurnalul Annei Frank, „Fahrenheit 451” a lui Bradbury sau „On tyranny: lessons from the 20th century” a lui T. Snyder (un volum în care sunt trecute în revistă câteva lecții pe care omenirea ar trebui să le învețe din experiența cu sistemele tiranice).

 

Ce au în comun Jurnalul Annei Frank, Orwell „1984”, „Fahrenheit 451”, „A Clockwork Orange” sau „On tyranny: lessons from the 20th century”?

 

Au în comun faptul că atacă niște lucruri care sunt compatibile doar cu democrația și cu respectul față de drepturile omului: unele aduc aminte de experiența din lagărele naziste, altele incită oamenii la revoltă în fața nedreptății și opresiunii, altele vorbesc despre neajunsurile supravegherii opresive (surveillance), iar altele, ca „Fahrenheit 451” sunt, ironic, ficțiuni despre societăți distopice în care regimurile tiranice încep să ardă cărțile, iar oamenii încep să le memoreze pe de rost pentru a păstra informația.

 

Și acum un exercițiu de imaginație - câtă vreme miliardarii de lângă Trump controlează toate marile platforme sociale (Facebook, Instagram, X) + Google, iar administrația Trump controlează librăriile publice și școlile... în contextul ăsta, cam cât de greu e să rescrii istoria sau doar unele bucăți din ea, precum nazismul și ce a însemnat el pentru omenire?

 

În contextul ăsta nu prea pare deloc greu, nu?

 

Să continuăm exercițiul de imaginație. Imaginează-ți cât s-ar complica lucrurile dacă actuala administrație ar mai putea prelungi cumva și numărul de mandate ale președintelui.

 

Să nu mai fie două.

 

Să fie trei.

 

Sau mai multe.

 

Pare o idee destul de periculoasă și distopică, dar, cu toate astea, lucrul ăsta de întâmplă deja: un congressman republican a introdus în Camera Reprezentanților un amendament pentru modificarea Constituției Statelor Unite cu scopul de a-i permite lui Trump să candideze pentru un al treilea mandat.

 

Curtea Supremă a Statelor Unite (SCOTUS), deși poate ignora complet textul constituțional oricând dorește, nu ar aproba niciodată o încălcare atât de flagrantă a Constituției.

 

Nu sunt șanse prea mari să se întâmple. Dar simpla intenție a reprezentanților partidului lui Trump rămâne grăitoare. La fel de grăitoare ca și dorința lui Musk de a desființa Wikipedia. Și la fel de grăitoare ca salutul nazist făcut la scenă deschisă, în fața unei lumi întregi.

 

Ce categorii de oameni au sărit în apărarea lui Musk

Vestea proastă e că o parte dintre oamenii care îl apără pe Musk îi împărtășesc convingerile naziste.

 

Există, totuși, și o veste bună: mai sunt două categorii de oameni care îl apără fără să împărtășească, însă, aceleași convingeri ca el. Și ele sunt majoritare.

 

Prima categorie e a celor care pur și simplu nu au context. Pentru un om care nu are context e pur și simplu șocant să vadă un gest nazist făcut la scenă deschisă. Atât de șocant, încât va încerca să îi găsească tot felul de explicații care să îl transforme într-un gest mai puțin șocant.

 

Mintea noastră se străduiește mereu să găsească sens și familiaritate în haos, iar poveștile pe care ni le spunem tocmai asta fac – încearcă să organizeze, să creeze ceva familiar. Din același motiv la ședinte prezentăm power point-uri cu povești, nu cifre în bulk.

 

Poveștile ne ajută să înțelegem mai bine lumea. Iar uneori ne ajută să o facem mai puțin înfricoșătoare. A spus-o, mult mai frumos decât am făcut-o eu aici, Joan Didion.

 

Partea bună e ca acești oameni nu apără gestul în sine, ei apără personajul, pe care îl consideră atacat pe nedrept - în lipsa contextului.

 

A doua categorie e a celor care îl apără pentru ca sunt pur și simplu îndoctrinați cu iluzia pe care capitalismul de tip late-stage le-a tot servit-o: că și ei vor face parte, într-o zi, din același grup select al super-bogaților.

 

Michael, un amic din Statele Unite, a explicat foarte frumos povestea asta.

 

A spus așa: americanii (dar e, evident, valabil pentru toate naționalitățile) sunt permanent îndoctrinați de capitalismul late-stage cu iluzia păguboasă că statusul lor actual (upper/middle class sau straight poor) e doar temporar și că într-o zi și ei vor avea acces la clubul select din care fac parte super-bogații.

 

Iluzia asta îi motivează să apere personajele ca Musk.

 

Ei nu sunt simpatizanți naziști, ei îl apără pe Musk exclusiv pentru că lucrul ăsta le dă un boost de self-esteem uriaș, simt că sunt parte din același cerc select și că statul lor social crește prin simplul fapt că se identifică cu un super-bogat ca Musk.

 

Evident, toți acești oameni nu vor ajunge niciodată acolo, banii sunt o resursa finită (sau ceea ce reprezintă ei, mai bine zis), iar mare parte din ei sunt deja în buzunarele celor 1% (super-bogații). Nefiind o resursă finită, pentru ca cei 1% să strângă sute de miliarde de dolari trebuie ca cei 99% să NU ajungă să strângă sute de miliarde de dolari.

 

În cei 99% se încadrează absolut toată lumea, inclusiv cei care îl apără pe Musk. Ei sunt oamenii care plătesc o grămadă de taxe pentru salarii de middle sau upper class, în timp ce super-bogații pe care îi apără cu atâta îndârjire nu plătesc aproape nicio taxă pentru averile lor de sute de miliarde.

 

Sunt multe ironii aici, dar ideea e că, oricât de slugarnic sau de lingușitor ai fi față de cei 1%, nu vei ajunge niciodată în clubul băieților bogați.

 

A zis-o chiar Musk, într-un interviu mai vechi.

 

Vestea bună e că nici categoria asta de oameni nu apără gestul în sine, ci doar ceea ce reprezintă personajul, adică statutul social la care aspiră și ei.

 

Antonio Gramsci scria cândva: „Lumea veche moare, iar lumea nouă se luptă să se nască; acum este timpul monștrilor”

Ăsta de acum e singurul moment în care cele două variante sunt exact ca pisica lui Schrodinger: există ambele în același timp. Există și varianta în care fascismul/nazismul prinde rădăcini, și varianta în care lumea îl refuză.

 

 

Varianta care câștigă duelul depinde numai și numai de cât de dispus e publicul să normalizeze gesturile și convingerile naziste.

 

Musk a întins coarda, a testat apele. Într-un fel a mers, în alt fel n-a mers.

 

A mers pentru că foarte mulți l-au apărat.

 

Nu a mers pentru că la fel de mulți l-au criticat.

 

Balanța nu a înclinat nici înspre o tabără, nici înspre cealaltă. Așa că îi încurajez pe toți cei care au citit până aici să facă același lucru pe care îl fac și eu aici, să vorbească, să polemizeze cu prietenii/cunoscuții care încearcă să găsească scuze pentru un gest nazist făcut la scenă deschisă, ăsta e momentul în care trebuie reacționat.

 

Sigur, mulți vor spune că nu ne privește ce se întâmplă în State, deci ne îngrijorăm și scriem degeaba.

 

Nimic mai fals.

 

De obicei ce se întâmplă în State e un semnal și pentru UE, deci da, ne ce se întâmplă acolo ne afectează și pe noi.

 

Vorbiți despre asta, nu îi ignorați pe cei pe care îi auziți spunând că nu a fost salut nazist, e important să vadă și alții ca voi că nu sunt singurii care condamnă normalizarea fascismului/ nazismului.

 

Iar dacă vedeți că aveți în jur oameni care susțin că salutul lui Musk nu a fost nazist chiar și DUPĂ ce îi spuneți contextul, puneți-i să se filmeze făcând același salut și să publice filmarea pe social media.

 

Dacă ei cred sincer că e un salut oarecare, nu vor avea nicio problemă să facă același salut și să îl publice acolo unde îl pot vedea toți prietenii, colegii și chiar angajatorii lor.

 

Niciunul dintre ei nu va face asta.

 

Și știți de ce?

 

Pentru că asta e categoria de care ziceam mai sus – prima categorie. A celor care știu prea bine că a fost salut nazist, dar nu le pasă. Și nu le pasă pentru că împărtășesc convingerile lui Musk.

 

Unul dintre avocații companiei Meta (unul dintre cei mai buni din domeniul lui) a părăsit zilele astea compania pentru că Zuckerberg se scufundă pe zi ce trece tot mai mult în „nebunia asta neo-nazistă”, așa cum a numit-o el.

 

De asta e important să vorbiți despre asta.

 

Și, cum am zis și mai sus, să îi provocați la discuții pe cei care încearcă să normalizeze ceea ce s-a întâmplat pe scena aia, să nu îi ignorați și chiar să-i și taxați, așa cum a făcut avocatul Meta. E foarte, foarte important ca și alții ca voi să vadă că nu sunt singurii care condamnă ce se s-a întâmplat.

 

Antonio Gramsci, filosof, politician și critic foarte vocal al lui Mussolini, dar și al fascismului, a fost aruncat în închisoare în 1926, unde a și murit 11 ani mai târziu, în 1937.

 

Din temniță, Gramsci a scris: „Urăsc indiferenții. Cred că a trăi înseamnă a lua atitudine. [...] Indiferența și apatia sunt parazitism, perversiune, nu viață. De aceea urăsc indiferenții. Indiferența este greutatea moartă a istoriei. Indiferența operează cu mare putere asupra istoriei. Indiferența operează pasiv, dar operează. Este destinul, acel lucru pe care nu te poți baza. Răsucește programe și ruinează planurile cel mai bine concepute. E materia primă care ruinează inteligența. Ceea ce se întâmplă, răul care apasă asupra tuturor, se întâmplă pentru că masa umană abdică de la voința sa; permite promulgarea unor legi pe care doar revolta le-ar putea anula și lasă oameni pe care doar o revoltă îi va putea răsturna să ajungă la putere. Masa ignoră pentru că este nepăsătoare și apoi pare că este produsul destinului care trece peste tot și peste toți: atât peste cel care consimte, cât și peste cel care nu consimte; atât peste cel care știa, cât și peste cel care nu știa; atât peste cel activ, cât și peste cel indiferent. Unii se plâng pios, alții înjură obscen, dar nimeni, sau foarte puțini se întreabă: Dacă aș fi încercat să-mi impun voința, s-ar fi întâmplat asta?

 

Îi urăsc pe indiferenți și din cauza asta: pentru că mă enervează plânsetele lor de eterni nevinovați. Trag pe fiecare la răspundere: cum s-au descurcat cu sarcina pe care viața le-a dat-o și le-o dă în fiecare zi, ce au făcut și, mai ales, ce nu au făcut. Și simt că am dreptul să fiu inexorabil și să nu-mi irosesc compasiunea, să nu-mi împărtășesc lacrimile cu ei. [...] De aceea îi urăsc pe cei care nu iau atitudine, îi urăsc pe indiferenți.”

 

Tot Gramsci a spus: „Lumea veche moare, iar lumea nouă se luptă să se nască; acum este timpul monștrilor.”

 

Monștrii câștigă doar când oamenii își iau indiferența în brațe și ochii de la ei.

 

Don’t look away.

 

 

https://republica.ro/cum-m-am-despartit-de-elon-musk

trimisa de: GM