marți, 27 mai 2014

Reporter de ocazie, Nunta tradițională din Bihor


Unde încă se mai pastrează obiceiurile din generație în generație.

"Și a fost nuntă mare și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți" Așa se termină orice poveste.
Cea la care am asistat astăzi, a început cam așa:
În curtea miresei, la ivirea zorilor, a fost mare forfotă. Se puneau la punct ultimele detalii pentru ca primirea mirelui și a nuntașilor, să fie fără cusur. S-a împodobit curtea cu multe flori, s-au pus pe mese multe gustări, prăjituri (făcute în cuptoare tradiționale), țuică veche și vin din pivniță. În curând, curtea s-a umplut de nuntașii veniți din sat.



La ora stabilită, a sosit alaiul mirelui, însoțit de nași. Mirele, un prinț înalt, frumos, într-un costum negru, ca de rândunel, a coborât din mașină, la o distanță mai mare de casa miresei. În fața alaiului, o echipă de dansatori în costume populare, au venit cântând și dansând pe ritmurile unei viori cu goarnă (specifică zonei Bihorului) și a unei dube (tobe), impodobită cu un ștergar popular.



Când au ajuns in fata porții, cei prezenți din ambele tabere, au purtat negocieri, pentru a putea fi lasați să intre in curte, unde negocierile au continuat.



Când mirele a declarat că scopul venirii lor a fost de a-și duce mireasa, grăitorul (sau negociatorul) din partea miresei, a adus în fața o mireasă falsă (o femeie bătrână și urâtă, îmbrăcată în perdele ) care a fost respinsă de mire și de alaiul său.


După acest episod, a fost adusă o mică mireasă (una din domnișoarele de onoare, de aproape 6 ani), fata de care nu s-au spus prea multe, deoarece era gata sa plângă.



În sfârșit, după multe așteptări, a venit mireasa, la brațul fratelui său.



Se spune că orice mireasă este frumoasă, dar a noastră, subțirică ca o trestie, blondă cu ochi mari ca de caprioară, cu rochia de prințesă, ni s-a părut că nu are asemănare. Mirele, sorbind-o din priviri, i-a înmânat buchetul de flori (format din bujori și trandafiri alb-roz).



După acest moment, au urmat cuvintele de despărțire a miresei de casa părintească, de părinți, rostite de grăitor.


În acordurile tarafului, s-a pornit un ultim joc cu strigături, dupa care nuntașii au pornit la drum spre Oradea, unde a continuat nunta.




Poate că ea continuă și acum, dacă nu au obosit "ceterașii" (muzicanții cum se spune pe la noi).
Ș-am încălecat pe o șea.........

         Am vrut să spun că basmele frumoase se scriu la sat.

Cu drag,
Doina Marta









duminică, 25 mai 2014

Eveniment la Gepiu


Dragii mei PRIETENI,
"La sat s-a născut veșnicia" zicea Lucian Blaga, și așa este! Lumina lui Dumnezeu luminează peste tot! Iată și în satul meu natal GEPIU, la 18 mai,2014, s-a făcut "Sfințirea Monumentului Eroilor din satul Gepiu cazuți în cele două Războaie Mondiale", luminând recunoștința jertfelor lor eroice pentru glie și familie! Pe larg prezentarea Festivităților la www.crisana.ro din 20.05.2014.
A fost o Zi de Istorie!
Cu multă bucurie,
VĂ INFORMEAZĂ
Ioan Miclău, Fiul al satului Gepiu.
Iar de la această data CETAȚEAN DE ONOARE al comunei!
Lumina lui Dumnezeu luminează peste tot!

***

Troița Eroilor Români căzuți în cele Două Războaie Mondiale

Reporter de ocazie: Marta Doina
               
Vizionând imaginile, cred că vă dați seama de unde sunt. Da, din Gepiu, azi, 18 mai 2014.
Cu multe emoții, am mers împreună cu soțul și mama mea, la Gepiu. Festivitățile începuseră cu mult timp înainte de ora 18. Noi am ajuns la ora 17. Ce a fost înainte nu știu, dar după ce am ajuns, se vede mai jos. A fost lume multă, militari de la câteva unitați din Oradea, prefectul, un deputat din Parlament, alte oficialități de la județ, Preasfințitul episcop Sofronie al Oradiei, mulți, foarte mulți preoți din județ, corul studenților de la Teologie, corul veteranilor de război, și apoi, fii ai satului, printre care am recunoscut pe profesorul universitar Durgheu.
Am lăsat la urmă pe cel ce a fost sufletul acestei manifestari, preotul Gheorghe Nemes și soția dumnealui. Prin grija dumnealui, s-a deschis în casa parintească un muzeu. De asemenea, monumentul a fost ridicat tot prin eforturile sale.
După cuvântul de mulțumire al preotului Nemes, au fost depuse coroane de flori la monument. Printre ele, și cea pe care o vedeți în imagini, trimisă prin grija dumneavoastră.
Au mai depus flori și elevii de la școala din comună.
Am uitat să spun despre spectacolul care a avut loc între timp. Au cântat: Corul Veteranilor de război, cântece care, fără să vrei, te mobilizează, care iți ating corzile sensibile ale sufletului. Corul studenților de la Teologie a interpretat melodii clasice, foarte frumoase. A urmat solista de muzică populară Florica Zaha, cu cântece de cătănie și patriotice. A mai fost și formație de dansuri populare, dar pe care nu i-am văzut.
Activitațile au continuat cu vizitarea muzeului, apoi am înțeles că s-a dat ceva masă. Noi ne-am grăbit acasă pentru a putea să vă transmit cele văzute și să vă împărtășesc impresiile mele.
Cu sufletul și cu gândul am fost alături de dumneavoastră, așa cum cred că și dumneavoastră ați fost alături de concetățenii dumneavoastră.



























The 38th Congress, American Romanian Academy of Arts and Sciences, Pasadena, California

See all ads from valiu


The 38th ARA Congress, American Romanian Academy of Arts and Sciences, Pasadena, California

Wednesday, July 23, 2014 – Sunday, July 27, 2014
Caltech, Pasadena, CA

It is a distinct pleasure to invite you to the 38th ARA Congress, in Pasadena, California. Intellectuals of Romanian descent from all around the world, and friends of Romania of all nationalities, will meet to discuss recent contributions to art and science.

In addition, TED styled talks will present revolutionary ideas in technology, business, healthcare, entertainment, and other fields that mark our lives and shape our future. Please join us.

Prof Ruxandra Vidu, PhD
ARA President,
University of California,
Davis

and 38th ARA Congress Chairman
Dr Adrian Stoica
NASA Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology
Website: www.americanromanianacademy.org/#!38th-registration/camx

De, asemenea va fi în program și dr. prof. Ileana Costea, California State University, Northridge, șef de catedră, cu o prezentare despre "Prezențe surpriză românești în străinătate" - tema colanei din revista noastră, cu un poster despre Blaga și la masa rotundă Dialogul Culturilor de Nicolae Basarab, iar pictorul Jerry W. McDaniel va prezenta și el o pictură din seria "Aș vrea să joc" după poemul cu același nume de Blaga.