joi, 21 august 2014

Cine sunt hunii – ungro – maghiari?!?

(partea a II-a)

Gheorghe Constantin Nistoroiu



„<<Vitejia>> maghiarilor este numai un subiect de poezie patriotică pentru ei. De aceea au şi investit totul în propagandă şi legături politice pentru a-şi realiza, cu ajutorul altora, visurile lor iredentiste!” (GRIGORE NEDEI)

 „Noi (românii) suntem un popor istoric. Maghiarii sunt o insulă medievală.” (MIRCEA ELIADE)

Ungro-maghiarii-huni sunt descălecătorii rasei ugrice a familiei de triburi ultranomade fino-ugrice, de limbă uralică. Specialiştii istorici care s-au ocupat de ostrovul lor-morgana îi situează undeva între Volga şi Munţii Urali ori între Urali şi Obi sau între Urali şi bazinul Tobolului... Din Asia, de pe ultimile ramificaţii ale Munţilor Altai au venit spre cursul mijlociu al Volgăi într-o primă etapă, incursiune.(Victor Spinei, Marile migraţii din estul şi sud-estul Europei în seclele IX-XIII, Iaşi, Institutul European, 1999, p. 18; Arhid. prof. dr. Constantin Voicu-Biserica Strămoşească din Transilvania în lupta pentru Unitatea Spirituală şi Naţională a Poporului Român, Sibiu, 1989, p. 21)
Curiozitatea vestului a triburilor maghiare a fost sugerată de anumite triburi turcice, care le-a mânat spre stepele din nordul Mării Negre, iar sub căluşul pecenegilor, nomazii ungro-maghiari-huni se vor aşeza în Ţara dintre râuri-Atelkuz, (Buceagul de mai târziu) la vest de Don înspre cursul Nistrului, către anul 890 d. Hr. (P. Veres, Le role des facteurs ecologiques dans la conquete du bassin des Carpathes par Hongrois en 896, în „ Les questions fondamentales du peuplement du bassin des Carpathes du VIII au X siecle”, Bidapesta, Ed. L. Gerevich, 1972, pp. 213-230)
După crunta înfrângere oferită de pecenego-bulgari în anul 896 hunii şi-au luat agoniseala vântului din ţinuturile nord-pontice şi cu pastrama de sub şeile cailor s-au gudurat prin cânezatul Haliciului spre Europa Centrală. Trec prin pasul Verecke dincolo de Carpaţii Păduroşi şi tăbărăsc în dreptul cetăţii Munkacs, în stepa Câmpiei Panonice râvnită pentru nomadismul lor ecvestru şi propice tuturor jafurilor viitoare... După câteva prăzi reuşite, împăratul german Otto cel Mare îi pune cu botul pe labe după zdrobitoarea victorie din anul 955 pe râul Lech.(Victor Spinei, op. cit. p. 55-56; E. Moor, Studien zur Fruh-und Urgeschichte des ungarischen Volkes, în Acta Ethn, II Budapesta, 1951, p. 25 ş.u.)
Spre sfârşitul secolului al IX-lea, ungro-maghiarii-huni prin jaf, violenţă, hoţie, alianţe matrimoniale consfinţite de agresiuni repetate au întemeiat un stat amalgam din diferite rase, religii şi limbi sub flamura arpadiană.
Secretarul particular al regelui Bela al III-lea (1172- 1196), Anonymus, consemna că: La venirea huno-ungurilor în Câmpia Panonică, aceasta era locuită de slavi, bulgari şi vlahi, adică păstorii tracoromanilor; terram Pannoniae habitarent Slavi, Bulgarii et Blachii ae pastores tracoromanorum. (Ion Coja, Transilvania Invincibile Argumentum. Ed. Athenaeum, Bucureşti, 1990, p. 20)
La momentul invaziei lor în ţinuturile dacilor din Transilvania şi Banat comunittăţile intracarpatice erau constituite în puternice cânezate şi voievodate: Crişana (cuprindea Maramureşul pînă la Mureş) condus de Menumorut, Banatul (între Mureş, Tisa şi Dunăre) condus de Glad, Voievodatul din podişul Transilvaniei (de la Porţile Meseşului până la Mureş) condus de Gelu, Voievodatul Albei cu centru la Alba Iulia, cânezatele Bihor, Haţeg, Ţara Bârsei, ş.a.
Desele incursiuni ale huno-maghiarilor erau deseori înfrânte de oştile vitejilor cânezi şi voievozi geto-daco-valahi.
Primul moment de înflorire a ungurilor-huni a fost sub regele, la început ortodox Ştefan I (997-1038). După moartea lui criza internă permite refacerea suveranităţii voievodatelor geto-dace din Transilvania şi Banat.
Istoricul Mihaly Horvath pe la 1860 într-o istorie a Ungariei, publicată la Budapesta menţiona că: ungurii lăsau pe vechii stăpânitori ai teritoriilor în posesiunile lor, percepând doar anumite dări. (Arhid. prof. dr. Constantin Voicu, op. cit. p. 23).
Acest lucru demonstrează numărul restrâns de oameni ai armatei invadatoare, neputând administra efectiv întinsele teritorii ocupate vremelnic.
Alt moment de înflorire al huno-ungro-maghiarilor va cunoaşte apogeul sub regele Matei Corvin (1458-1490), „cel mai mare rege al maghiarilor şi duşman totodată, al propriului său neam” (Dr. Ion Cârja, Canalul Morţii, Ed. Cartea Românească, 1993, p. 53), despre care Nicolae Iorga spunea:
„... învingător în toate luptele, dar învins când te-ai ridicat împotriva neamului tău”, se referea evident la ruşinoasa înfrîngere de la Baia capitala Moldovei, când Marele Ştefan Biruitorul, ruda sa, i-a acordat privilegiul domnesc al celor trei săgeţi înfipte în șezut din arcul său voievodal, în Decembrie 1467.
Nu după mult timp a venit şi dezastrul otoman când se va prăbuşi peste ei Sublima Poartă:
La 29 august 1526, armata ungară a fost zdrobită în bătălia de la Mohacs, regele Ludovic al II-lea ucis în luptă, iar turcii au ocupat Buda (8 Septembrie). Cinsprezece ani mai târziu, la 29 August 1541, Buda a devenit reşedinţa unui paşalâc turcesc. În felul acesta, Ungaria a dispărut practic de pe harta Europei fiind împărţită în trei părţi: cea de nord a revenit Habsburgilor, cea centrală şi sudică a devenit paşalâc turcesc, iar Transilvania propriu-zisă, Banatul şi Partium, adică regiunile de vest şi nord-vest ale Transilvaniei s-au organizat într-un principat autonom aflat până la 1699 sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Tratatul de pace de la Adrianopol din 17 februarie 1568 confirmă împărţirea Ungariei între turci şi imperiali. (Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969, p. 123)
Trecând de etapa jafului şi a migraţiei, de cosmetica ţepoasă a stepelor, de deliciul preparatelor sub şeile cailor, prin înnobilare, hunii şi-au pus sub blazonul maghiar, sceptrul spionajului.
Curtea princiară şi nobilimea maghiară de la Alba Iulia au supravieţuit în interiorul arcului de data asta carpatic, urzind o întreagă ţesătură de spionaj contra Principatelor dacoromâne. Un raport despre intenţiile Domnului moldovean, redactat de Ladislau Odonffi, comitele secuilor pe la 1552 către Castaldo generalul imperial, care-i înmânează împăratului Ferdinand I de Habsburg, relevă amestecul şi interesele ungro-imperiale la est şi sud de Carpaţi. („... rezultă că nobilul secui dispunea în Moldova de o reţea de spionaj (iscoade) care-l ţineau la curent cu evoluţia principalelor evenimente social-politice şi militare, precum şi cu intenţiile Curţii domneşti de la Iaşi. De asemenea, un raport din februarie 1553 întocmit de un anume Laurenţiu, om de încredere trimis de Nicolae Korniş la Curtea din Iaşi a lui Alexandru Lăpuşneanu pentru a culege informaţii ce-l interesau pe generalul imperial Castaldo, dovedeşte implicarea unor nobili maghiari din Transilvania în culegerea de informaţii de pe spaţiul moldav.” (Marian Ureche, Serviciile secrete maghiare. Note de curs, Ed. I.S.I., 1993, p. 9 / Serviciile secrete, vol. I, Ed. Paco, Bucureşti, 1993, p. 204, 208)
Emisarii spioni unguri erau recrutaţi din rândul micii nobilimi maghiare, aşa cum este cazul lui Petru Gherendi care a spionat Moldova şi Muntenia în 1554 sau Ioan Dorohoi secretarul lui Mihai Viteazul, de limbă uralică, care furniza informații comitelui secui Szekely Mihalyi în perioada Decembrie 1599- Ianuarie 1600. (Marian Ureche, op. cit. p. 10).
Elanul Marelui Domn Mihai Viteazul al Daciei Mari, n-a fost întrerup de cursul iscoadelor, ci dimpotrivă l-a încrâncenat şi înfierbântat ca în bătălia de la Gorăslău, relatată de Dan Lucinescu:
„...Sosise momentul psihologic, când bătălia se înclina în favoarea duşmanilor... Aripa dreaptă a frontului era condusă direct de Mihai care, văzând apropierea dezastrului, se înălţă pe imensul său cal, căpătând brusc dimensiuni supranaturale. El se lansă cu un ţipăt de atac ce făcu să răsune văile din apropiere, intrând în armata duşmană cu marea lui secure ce reteza totul în jur... Înfrângerea lui Bathory a fost urmată de o pradă bogată: 45 de tunuri, 110 steaguri de luptă şi un mare număr de prizonieri. A părăsit tabăra de la Zalău în 8 August, ajungând la Cluj în 11 August 1601.
Primul loc vizitat de Mihai în Cluj a fost Turnul Croitorilor, acolo unde la 5 februarie al aceluiaşi an fusese martirizat devotatul său prieten şi apropiat colaborator, Baba Novac. Mihai aflase despre inimaginabilele torturi aplicate unuia dintre cei mai mari viteji ai săi, sufletul lui sângerând de atunci în permanenţă, având convingerea că nimeni, niciodată, nu i-ar mai putea suplini abnegaţia cu care luptase alături de el. Spre surprinderea populaţiei locale, domnitorul îngenunche pe lespedea goală făcându-şi semnul crucii. A doua zi, un mare sobor de preoţi făcu o lungă şi emoţionantă pomenire marelui comandant de oşti care plătise cu cele mai crunte chinuri posibile curajul, devotamentul şi loialitatea sa pentru marele voievod. La terminarea slujbei, la care au asistat mai multe sute de târgoveţi, o parte din ei nelipsind nici în ziua torturării celui decedat, Mihai dădu ordin să se citească în prezenţa lui, spre luarea la cunoştinţă a tuturor locuitorilor acelei urbi hotărârea sa. Comunicatul dezavua actul barbar făcut de nemeşi în prezenţa locuitorilor Clujului care nu numai că nu au protestat, dar s-au delectat ca spectatori, ore în şir, la toate supliciile la care viteazul luptător Baba Novac fusese supus. Exprimându-şi dezgustul pentru atitudinea menţionată, Voievodul impune sancţionarea prin plata unei amenzi de 100 000 florini de către populaţia târgului.” (Dan Lucinescu, Voievodul, ediţia a II-a, Siaj-2009, p. 227-230)
Acţiunea Marelui Voievod a fost îndreptăţită, dar înflăcărat de biruinţa recentă, intuiţia nu i-a descoperit premeditarea complotului mârşav al aliatului Basta în asociere cu duşmanii săi maghiari de pe Câmpia Turzii.
Aşadar, trebuie să ne întrebăm continuu şi îndurerat de atunci şi să răspundem dacă se poate:
-Unde au fost rămânii înainte şi după marele asasinat al Domnului unirii Daciei Mari?!?
Şi în celelalte cazuri asemănătoare anterioare şi ulterioare:
-Unde au fost românii atunci?!?
-Unde au fost românii apoi?!?
-Unde sunt românii astăzi?!?
Redăm în finalul articolului un episod din ciclul, Arhanghelii Cruzimii: Masacrul de la Moisei

La Primăria Comunei Crăieşti-Mureş în 20 Februarie 1976 s-a anchetat evenimentele din toamna anului 1944 de la Moisei.
Martori prezenţi: primarul Aurel Husar, secretarul Vasile Luca, subofiţerii din comună Ioan Cioanca şi Victor Buţiu, prof. Vasile T. Suciu, căpitanul pensionar Alexa Covaci şi declarantul Ioan Gorea, fiul martirului Simion Gorea:
„ Cu această ocazie-a declarat Ioan Gorea-, numitul Teodor Fărcaş a povestit familiei Gorea că unul din cei care l-au împuşcat pe tatăl lor, Simion Gorea, în octombrie 1944 la Moisei, a fost K.S. din satul Milăşel, comuna Crăieşti. Teodor Fărcaş a mai afirmat că ar fi văzut cu ochii lui când acest K.S. a înghesuit în două case pe ţăranii români fugiţi de la muncă, pentru a se întoarce acasă la familiile şi gospodăriile lor, şi i-a împuşcat cu o mitralieră pe fereastră. Înainte de a fi împuşcat, Simion Gorea şi-a aruncat haina camaradului său Teodor Fărcaş, care tremura de frig, în ploaie. Acesta a fugit prin pădure şi a scăpat cu viaţă. A umblat multe zile, până a găsit familia camaradului său, în satul Milăşel. A lăsat haina şi cu lacrimi în ochi, le-a spus copiilor să nu-şi mai aştepte tatăl, care a murit împuşcat, acolo, la Moisei, în codrii Maramureşului.” (Dr. Gheorghe Bodea / Vasile T. Suciu, Arhanghelii Cruzimii, Revista Vatra-Biblioteca de Istorie, Tîrgu Mureş, 1982, p. 14-15)

+ Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla.
Marţi 19 August 2014,
Brusturi-Neamţ-Dacoromânia




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu