Ben Todică: De ce aţi plecat din ţară?
Valentina Teclici: În urmă cu 6-7
ani, prietena mea, Vasilica Grigoraş mi-a luat un interviu în care mi-a pus
aceeaşi întrebare. În acel moment
i-am dat următorul răspuns: “Cred că am avut nevoie de o nouă provocare şi asta
a însemnat un nou început într-o ţară cu o limbă, civilizaţie şi o cultură
total diferite. Ştiam că activitatea mea profesională va avea câţiva ani de
stagnare, până cand voi reuşi să învăţ limba engleză la nivelul de a mă “juca
de-a cuvintele”, dar mi-am asumat acest risc şi am văzut partea plină a
paharului. Am considerat că, de fapt, experienţa de viaţă acumulată şi
perfecţionarea limbii engleze sunt investiţii pe termen lung”.
B.T.: Care a fost obstacolul cel mare pe care
l-aţi înfruntat ca emigrant, la început şi după aceea? Ce a fost cel mai greu?
V.T.: Aş spune provocări, nu obstacole. Provocarea constantă a primilor 3-4
ani a fost perfecţionarea limbii engleze, la care aş adăuga efortul făcut pentru
adaptarea cât mai rapidă la o nouă societate, ceea ce a presupus observarea,
înţelegerea şi acceptarea comportamentului oamenilor şi a diferenţelor
culturale, sociale, politice.
B.T.: Ce simţiţi pentru România, acum şi de-a
lungul anilor?
V.T.: Profunda recunoştinţă pentru zestrea cu care am venit aici. Mă refer
la valorile morale învăţate în familie şi şcoală, educaţia şi cultura generală,
calificările, experienţa profesională şi de viaţă. Exprimându-mă poetic, aş
spune că simt pentru România istoria scrisă şi nescrisă a neamului, profunzimea
şi înţelepciunea din gândirea strămoşilor, dorul din doinele şi baladele
noastre, viziunea din opera lui Eminescu, energia sârbelor, tumultul
sentimentelor din Balada lui Ciprian Porumbescu şi Rapsodiile lui
George Enescu, măreţia şi filosofia sculpturilor lui Brâncuşi, culorile
anotimpurilor, îmbrăţişarea prietenilor, tristeţe pentru cei care se lasă
copleşiti de gândire negativă, acceptare a ceea ce nu poate fi schimbat,
speranţa că esenţa valorilor adevărate va renaşte ca pasărea Phoenix şi că o
ţară bogată şi frumoasă, precum Ileana Cosânziana îşi va atinge potenţialul.
B.T.: Ce faceţi sau aţi făcut pentru România (în
România şi-n străinătate), pentru schimbarea imaginii)?
V.T.: La modul cel mai firesc, eu continui să fac ceea ce-am făcut şi-n
Romania, să aplic în viaţa familială, profesională şi socială valorile morale
învăţate în familie şi în şcoală, la care adaug gândirea pozitivă şi
creativitatea. Este felul meu de-a reflecta România. De fapt, sunt un fragment
din imaginea complexă a României, şi ceea ce demonstrez prin vorbele şi faptele
mele este ceea ce e permanent aici, este ceea ce persoanele cu care intru în
contact văd şi învaţă despre România. Pot controla şi schimba doar ceea ce
depinde de mine. Nu pot repara, cosmetiza, schimba imaginea României reflectată
de acţiunile altora.
B.T.: Dacă aţi avea mulţi bani, cum aţi ajuta
România?
V.T.: Nu cred că banii sunt soluţia pentru problemele ori imaginea
României. Dar dacă aş avea mulţi bani aş investi în oportunităţi pentru
reînvăţarea/învăţarea valorilor de bază şi aplicarea gândirii şi atitudinii
pozitive. Aş enumera câteva valori, cum ar fi credinţa, familia, disciplina,
dragostea de sine şi de tot ceea ce ne înconjoară, respectul,
recunoştinta…
B.T.: Neavând mulţi bani ce faceţi pentru România?
V.T.: Emit zilnic gânduri pozitive şi de recunoştinţă şi mă rog.
Ajut financiar unele rude şi prieteni apropiaţi.
B.T.: Credeţi că românul emigrant după ’89 simte
diferit pentru România?
V.T.: Nu cred că anul emigraţiei influenţează sentimentele, ci credinţele,
legăturile de sânge şi spirit pe care le are fiecare, plus realitatea şi gradul
de satisfacţie al vieţii de zi cu zi. Cei care au ales calea emigrării au ca
similaritate hotărârea de a emigra şi determinarea de-a trece toate obstacolele
ca să ajungă în ţara pe care au ales-o şi de a reuşi acolo să atingă
idealurile, ţelurile pe care şi le-au dorit ori visat înainte de plecare.
Sentimentele pot fi influenţate de o multitudine de factori, cum ar fi felul în
care eşti privit ca emigrant într-o anumită perioadă, de o anumită
colectivitate, conţinutul şi tonul mesajelor primate prin diverse canale
(prieteni, media, internet), “filtrele” personale prin care interpretezi ceea
ce receptezi. Fiecare emigrant este unic ca individ şi cred că fiecare este
unic în felul în care simte şi-şi exprimă sentimentele pentru România.
B.T.: Despre atitudinea pentru limbă?
V.T.: Limba Română este limba mea maternă şi atitudinea mea continuă să fie
extrem de pozitivă. Am continuat să scriu şi să public în limba română Am
publicat în 2011 la Editura Oscar Print din Bucureşti volumul de poezie “Dialog” în colaborare cu poeta Ana
Anton, cu care am copilărit, am fost colegă de şcoală şi de cenaclu. La aceeaşi
editură, în 2013, am publicat volumul “Oglinzi”
împreună cu scriitoarea şi poeta Violeta Ionescu, o prietenă pe care am
dobândit-o în urmă cu 35 de ani în Galaţi. Aceste cărţi sunt de fapt poduri
spirituale care unesc în văzduhul planetei dorul de la cele două capete ale
lumii. De asemenea, la editura menţionata mai sus, am publicat în 2013 volumul “De la imposibil la posibil”, ediţie
bilingvă în care am dedicate poezii prietenilor mei români, oameni de înalt
spirit şi de cultură.
Şi, nu în ultimul rând, am trei nepoţi născuţi în Noua Zealandă, dar limba
română este prima pe care o învaţă şi vorbesc în familie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu