Cu prestigiu de poet (Poem)

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Cuvântul te face să iai avânt în dragoste și dor

construind un templu sfânt prin ierburi pline de rigori

și iz de aventuri de popor

în plină natură cu natură eradicând socio-umane erori,

"deșărtăciune și vânt",

de adoua ori de diversă natură

din propria-ți devastatoare natură de om

aparte fiindu-ți chipul

și asemănarea cu Dumnezeu măsură umană la lucruri

raportate național la universal

prin propriu-ți popor

Eminescu cutezător

scriind magistral întru rostul lor

doinite versuri cu ritm

și rimă de amor

"lângă iaz" având o magie romantică de ecuație

cu largă vedere și respirație lirică de zbor,

ca pasăre având propriile pene

în aripile pornite planoare

în zbor

cu nota bene,

cu rostul și orânduiala propriului popor

prin ceea ce tu ai anume calitatea în dimesiune lirică de om

ca să-ți câștigi un nume

cu renume,

cu prestigiu de poet,

pe meridiane în lume,

în mult soare, cu mult bine,

cu căldură de om

înflorinnd sentimentul

de pom

cu simțire și drept de a fi laudă de zestre

"Zamolxis" între româneștile zări albastre,

ca Ștefan Mihuț fiu de Românie Mare,

dar candidat la fericire

ca noi aparte fiecare.

Cuvântul e aur, e auriu

de holde la figurat și la propriu,

e creerul un aur cenușiu,

e aur strecurat dac de la Roșia Montană

cu îndemână și peste mână PATRIE LIMBA ROMÂNĂ

e la suprem

ceea ce de la noi în bine fără moarte a fi sperăm,

e dragoste veche fără pereche,

e însuși Dumnezeu pe care-L căutăm

întrupare de cântare a cântărilor,

cântre de oameni între oameni ciopliți din bardă și topor

pentru popor,

pentu'ca omul să nu mai fie stinger sub cer,

un nimeni fară caracter,

având cum am spus:

pe Iisus cea mai mare conștiință de om

care și-n Carpați între frați

a trăit vreodată pe picioare ca o stâncă de granit,

ca un Răsărit

de Românie Profundă și Mare,

fără să fi apus încă

mai având cât lumea-lume

de trăit ca o culme

de muncă,

de cugetare adâncă,

înaltă cât muntele ori dealul cu coame și șei de Ardeal - larg de lan cu pace și pâine de luncă

care-și are rădăcinile de stejar

înfipte în oameni sfințenie a bucuriei

înmulțite cu-n har

dar din dar

prin poet pe picior și gură de plai

să se facă prin bunăcuvință, Rai.

Cuvântul e Dumnezeu ca arbore stejar ori ca pomul oprit din eden,

dar de la Adam și Eva înfipt în oameni prin rădăcini

cu tulpina-n lumină

de grădină

plutid ca un vânt destinat holdei în aer,în eter,

să dea la croitor măsura de croi,

de socio-umană fire,

de caracter,

și corona cu frunze și rod ancorată, răstignită,

scară ierarhică iubire-n cer ca măsură a ceea ce sunt pe pământ

aparte-n fiecare distinct, deosebit,

a ce sunt prin îndumnezăire, talant înăscut chiar din obârșie,dinntr-un început "fiat lux"

în Duh de adevăr și-n viață ca o mare în flux și-n reflux călcată-n sfânt de dragul Iisus.

Cuvântul e Dumnezeu

să despice Marea Roșie-n două dor: ușor și greu

ca soarele să vadă prundul

la trecerea lui Moise spre pustie,

plin de duh de adevăr

și simetrie

sperând că nu se mai moare-n Canan țara făgăduită cu izvore de lapte și miere,de binecuvântare, dar cu războaile

care continuă cu om-ucidere

(au rupt-o-n fericire). Cuvântul e mana cerească pe care o aruncă

însuși Dumnezeu ca haină de lumină,

orientare,pentru albină,

purtând întreaga stupină prin grădină

ca hrană omenească,

ca să înflorească bastonul lui Aron

uscat de ani și vremuri

greu să le mai ții cont contabil

și să-i numeri fără greș, impecabil,

ca omul aventurat călător pe drumuri,

pe muntele Ararat după Arca lui Noe

și pe Sinai după poruncile-legi

pentru cei cu credință-n Bal și-n Pal și-n Hal,

pentru cei scăldați în omenesc sânge,

băieți deștepți în făr'de'legi,

fără să mai țină cont

de pierderi, de riscuri,

de ispite, de păcate,

de nesăbuite aventuri,

de dragoste, de nemorte,

de arome, de culori,

de griji față de strămoșești comori

și de neliniști cu dulci fiori,

de ecuații si de emoții

pentru găsirea adecvatelor soluții.