ÎN SPIRITUL EMINESCU

ÎN SPIRITUL EMINESCU

Motto: "Şi eu mă sfințesc pentru ei, pe ei să-i potrivesc,

ca oameni între oameni,

pentru a-i face din duşmani, din vrăjmaşi, prieteni

şi sfințându-i pe ei întru omenesc,

întru firesc, întru dumnezăiesc,

sfinți din ei să fac,

pe alei cu înfloriți tei, să-i fac,

prin adevăr, zice Eminescu-Luceafăr duh de adevăr şi duh de viață să-i fac

înmulțit cu talanții în har,

lui alduitul Dumnezeu să-i fac dându-le dar din dar cuvântul :

"unul pentru toți şi toți ca unu, "ca să fac lui Dumnezeu pe plac

şi prin asta-L compar mai aparte cu Iisus,

mai presus de moarte,

în curăție, ca ecuație, căutând rezolvare, soluție,

întru răsărit de soare, de binecuvântare, prin creştinare înlăturând existența-n degradare,

în drogare şi mizerie de războaie,

că n-are-n lume Emnescu sub soare asemănare,

în adevăr-simetrie e iubire făra asemănare:

la soare putându-te uita, dar la El, ba."

În spiritul Eminescu pe prispă de izvor-

Românie doină dulce cu falnic viitor,

Sunt "fițingău", băietan, în poeană,

Sub grumazu, gârliciu, ceterii, ca lumină sub lumină din lumină lină ce lumină

Hora satului întru răsărit de soare cu principii morale de Biblii şi ciocârlii

La curți de dragoste şi dor: hora unirii iubirii crud verde a ierbii de binecuvântare,

România tainică tradițională profundă dreaptă, sfântă şi mare,

Că pentru mire sunt fecioare în aşteptare cu candele aprinse de îngeri întru adevăr, desfătare, pentru desflorare,

Ca om, omul măsură a lucrurilor cu rost de popr în dor de dor

dragoste de poveste şi amor, în amor cutezător,

să înfloare în sărbătoare de sfântă nuntă,

Ca pom, pomul pentru rod cu destinația norod, să înfloare:

Pace şi Pâine, în corola minune de înțelepciune şi rugăciune,

Ca neam cu rost al neamului pe altarul soarelui sfânt, scump, drag şi al nost'

De dulce Românie cu falnic viitor, duh de viața, duh de adevăr şi duh de simetrie-omenie...

Şi primăvara cu grea povară trece prin vară cu roadă de holdă

Şi poame de livadă-câtec nemurit în baladă,

Lumină din lumină de hotar înmulțit dar cu har

Şi lumină de grădină cu stupină,

Sfințenie a bucuriei, amintire cu pupăza din tei

Şi înfloriții tei cu mergăreți în dragoste de poveste,

Cu caii suri opriți coale la o casa cu ruji domneşti în fereşti, muşcăți pe pervaze de ferestre, în glastre,

Zâmbind, surâzând, ca giocoande zărilor albastre ale noastre,

Că omul e oprit în uliță, că i-a făcut cu ochiu' a înțeles o nevastă înfocată, focoasă,

Cum nu fu alta-n oglinjoară, oglinjoară, mai frumoasă, mai ițosă, în țară,

Cum nu fu alta mai frumoasă la românul Hristos în casă,

Că barbatu'cu aşii scoşi din mânecă era dus la lucru:

La moară să schimbe numele la grăunțe

Ori cu lemne uscate s-aducă lemne verzi

Şi dacă venea direct era Dumnezeu la mânie încet,

Că încet se făcea şi oțetul, dar dacă venea direct,

Infinitul, om absolut al iubirii, era apropiat cu respect de obiect

Duh de adevăr simetrie fără să întârzie

Întru răsărit de soare, de binecuvântare,

De țigan spânzurat ori mălai copt la soare.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE