joi, 25 mai 2017

SCRISOARE PASTORALĂ - 349







Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!
               ,,Nu  am om!” Bolnavul de la scăldătoarea Siloamului aștepta de 38 de ani pe cineva să-l ajute să intre cel dintâi în apă. Nu mai avea părinți, frații, – dacă-i avusese –, erau căsătoriți, la casele lor, cu grijile și cu problemele lor, prietenii dispăruseră. Cu mai multe duminici în urmă întâlnisem un alt om paralizat, care a fost adus pe targă de patru oameni, fie că erau rude, fie că prieteni. Aceia se zbat pentru cel bolnav, trec peste toate considerentele, urcă pe acoperișul casei cu bolnavul pe targă, desfac acoperișul și coboară targa în fața Mântuitorului, care se afla la masă. Osteneala și curajul lor a fost răsplătit prin împlinirea cererii, respectiv vindecarea slăbănogului. În cazul de față, avem o altă situație. Bolnavul de față e singur, nu are pe nimeni apropiat. Zăcea culcat pe păturica lui, era călcat de picioarele celor ce se înghesuiau în jurul scăldătorii. Nimeni nu-l auzea, nimeni nu-l vedea, doar din când în când câte unul îi arunca o coajă de pâine sau niște resturi de mâncare. Le era milă de el, dar în primul rând se luptau pentru propriul lor interes, pentru interesul celor apropiați lor. Bolnavul nu mai era aproapele nimănui. Deși era în mijlocul mulțimii, călcat în picioare, asurzit de zarvă, era mai singur decât oricine. Într-o astfel de situație, cei mai mulți ar ceda. Ar cădea în disperare, ar ajunge până la sinucidere, considerând că doar asta mai este singura șansă. Bolnavul de față nu cade în disperare. Bolnavul nostru speră că mai este și pentru el o rază de speranță. Îi lipsea însă ,,omul”, care să-l arunce în scăldătoare. Atât. Soluția exista, era la câțiva metri, dar îi lipseau doar mijloacele, omul, ajutorul, care să facă ceea ce starea sănătății lui nu-i permitea. Boala lui era un accident în viața lui, chiar dacă îi luase 38 de ani. Viața mergea înainte! Poate avea și planuri de viitor, pe care spera să le pună în aplicare după vindecarea care trebuia să vină mai devreme sau mai târziu.
           Două aspecte mi se par esențiale în acest caz extraordinar. În primul rând, starea de singurătate a acestui om. În loc de a fi cuțitul care-i taie aripile, ducându-l până la disperare, la nimicire, ea devine creuzetul în care se plămădește o voință de fier, în fața căreia nimeni și nimic nu poate rămâne împotrivă. În contextul acestei singurătăți,  odrăslește speranța, care alimentează această voință. Ea poate depăși limitele vieții pământești și înflăcărează omul, ajutându-l să se înalțe și să treacă chiar pragul dintre viață și moarte. Se întâmplă, însă, ca în cazul de față, ca voința să fie ,,voinic tânăr”, iar trupul ,,cal bătrân”, adică neputincios, bolnăvicios. Atunci se simte mai mult ca oricând nevoia ,,de om”, de ajutor, de aproapele, de semen. Când acesta nu se găsește printre oamenii din jur, iată că Omul nu întârzie să vină. El este Însuși Dumnezeu, Care întinde mână de ajutor și crucea nu mai este atât de grea, încât ne putem ridica și putem să mergem mai departe pe drumul vieții.
            Din păcate, în vremea noastră, tot mai mulți suntem în situația bolnavului din Evanghelie: bolnavi și singuri. Suntem atinși de bolile veacului acesta, suntem singuri, tot mai singuri, într-o lume tot mai indiferentă la nevoile și suferințele celuilalt. Suntem singuri, când suntem copii, fiindcă părinții ne sunt plecați la muncă în străinătate, iar pe noi ne-au lăsat în grija unor rude; suntem singuri când suntem tineri, fiindcă  miile de ,,prieteni” de pe facebooc sunt doar un bulgăre de gheață. Căutăm o inimă caldă și iubitoare, un om care să ne înțeleagă, pe umărul căruia să ne sprijinim la bucurie și la necaz, cu care să scrutăm viitorul, cu care să vorbim multe și de toate, dar nu găsim. Toți sunt absorbiți de mesaje, de clipuri și filmulețe, de e-mail-uri, de jocuri pe computer. Până și la masă unii butonează pe telefon să găsească nu știu ce și nu știu de la cine, dar nu văd și nu au timp să vorbească cu cel de alături! Suntem singuri la maturitate, fiindcă mulțimea de griji și de ocupații ne creează stare de stres, de epuizare. Acasă nu avem timp să discutăm cu soțul/soția, fiindcă ne așteaptă televizorul, calculatorul, internetul. Ne cufundăm într-o lume iluzorie și uităm de propria noastră viață. Nu ne mai interesează ce probleme, ce necazuri și ce suferințe are cel din familia noastră; nu observăm că a ajuns copilul la vârsta școlară, la vârsta de căsătorie, că noi înșine am îmbătrânit! Am întâlnit familii în care soțul era despărțit de soție în fapt de 20-30 de ani, deși trăiau sub același acoperiș și mâncau la aceeași masă! Fiecare se socotea victimă, fiecare își avea viața lui personală, dar  fiecare dădea cam același răspuns: ,,Dacă zic că sunt căsătorit, aș minți; dacă aș zice că sunt despărțit, iarăși aș minți!” Suntem singuri la bătrânețe, fie că nu am avut copii, familii, fie că familiile ni s-au risipit, fie că suntem bolnavi, fie neputincioși. Ne uităm îndelung pe drum, poate-poate ne-o bate și nouă cineva  la poartă să ne întrebe de sănătate, de nevoi și de suferințe, dar zilele și anii trec și nimeni nu-și mai amintește de noi. Suntem singuri când suntem bolnavi și fiecare din cei din jur își vede de treaba lui. Suntem singuri când suntem săraci, fiindcă nu ne ia nimeni în serios. Suntem singuri când suntem bogați și puternici,  fiindcă toți cei din jur  nu urmăresc de la noi decât propriile interese, iar vorbele lor dulci și respectuoase nu sunt decât lingușeli și purtări de cameleon. Suntem singuri ca țară și ca popor într-o lume hămesită, înrăită, încrâncenată într-un război complex, în care grija pentru om și pentru conservarea identității naționale este pe ultimul loc.
             A așteptat bolnavul din Evanghelie 38 de ani vindecarea. Este enorm de mult pentru un om, este puțin pentru  istoria unui popor. Bolnavul acela nu și-a pierdut speranța și-n singurătate și suferință și-a călit voința cu o putere interioară, care L-a impresionat și pe Dumnezeu și L-a făcut să vină la el și să-i întindă mână tămăduitoare. Suferința a devenit scara care l-a ridicat pe om până la Dumnezeu, care L-a coborât pe Dumnezeu până la om. Nu ne spune Evanghelia că bolnavul acela se ruga în nenorocirea lui, dar aceasta este de la sine înțeles, fiindcă, fără rugăciune, speranța lui ar fi fost ca floarea neudată.
           Coboară, Doamne, iarăși printre noi și vei găsi mulți alții asemenea paralizatului din Evanghelie, care ,,nu au Om”, care să-i ajute să-și vindece sufletul și trupul, care sunt singuri și uitați de lume, care sunt în suferință și deznădejde, care Te așteaptă ca pe singura lor izbăvire. Avem nevoie de Tine mai mult ca oricând, ca indivizi și ca popoare; răul își bate joc de creația Ta, de lumea Ta, a îmbolnăvit-o de nedumnezeire, a  făcut-o asemenea Sodomei și Gomorei. Se ucid frații între ei; ucid părinții pe copii și copiii pe părinți; ne urâm și ne invidiem, ne este sufletul bolnav de necredință, avem atâta nevoie de Tine! Vino, Doamne, vino mai curând!
*
                Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim: ,
               ,,JUDECATA PARTICULARĂ A SUFLETULUI. După vederea iadului, sufletul se întoarce pentru a treia oară să se închine Domnului. Acum e lămurit. A văzut binele şi răul. Acum nu mai vorbeşte, ca pe pământ, că nu este Rai şi Iad. Acum nu mai zice, ca hoţul fără minte: ,,Nu cred că este temniţă!” Şi fiindcă nu crezi, urmează că nu există? Dar dacă există, ce te faci ? Dacă crezi că este iad şi - să zicem, prin absurd, că nu este - n-ai pierdut nimic. Dar dacă este ? Te-ai pierdut pe tine însuţi, ai pierdut totul!
             Iată de ce ne spun Părinţii nouă pământenilor, că de aceea ne târguim noi cu credinţa, fiindcă n-am văzut nici Raiul, nici Iadul. Parcă pricepem întrucâtva râvna propovăduirii lui Pavel Apostolul, care a fost răpit în Rai, cu asta avea evidenţa absolută a împărăţiei spiritului, de care era mai sigur decât de toată existenţa celor văzute; acesta era zorul unei nemaiîntâlnite apostolii.
În împărăţia nevăzută a duhurilor, la a patruzecea zi pămân­teană, are loc o mare hotărâre asupra sufletului, care s-a lămurit în aşa de scurtă vreme, cât nu se lămurise în zeci de ani de zile de viaţă pământeană.
Biserica pe pământ se roagă lui Dumnezeu a treia oară, pentru sufletul care-şi aşteaptă judecata împăratului lumii. Stăpânul vieţii are în mână cheile morţii şi ale iadului. Deci, dacă sufletul, în viaţa pământeană, a fost ostaş bun al împăratului Hristos, intră în obştea sfinţilor, a îngerilor buni, bucurându-se de toate ostenelile şi suferinţe­le ce le-a îndurat bucuros pentru Hristos pe pământ. Dacă, însă n-a trăit pentru Hristos, ci pentru sine şi pentru toate amăgirile lumii acesteia, petrecerea lui va fi cu diavolii, în ,,locul” de muncă.
Deci, judecata particulară, adică a fiecărui suflet îndeosebi, iese a patruzecea zi de la mutarea sufletului din cortul lui de lut. Hotărârea pe care o dă Dumnezeu asupra sufletului de-a petrece în împărăţia luminii, sau a se osândi în împărăţia chinurilor, e o hotărâre provizorie şi ţine până la judecata cea de obşte, judecata de pe urmă. Aceea e definitivă şi rară de sfârşit”.
*
                 Amintiri din vremea Patriarhului Justinian. Anul acesta(2017) a fost dedicat de către Patriarhia Română comemorării regretatului Patriarh Justinian Marina, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la moartea lui.
                  L-am cunoscut pe Patriarhul Justinian în vremea studenției(1974-1977), când venea adesea la Institutul Teologic din București, la diferite ocazii, precum festivitățile de la 30 ianuarie (patronii institutului) sau însoțind pe unii ierarhi străini, care veneau în vizită la institut.
             Întotdeauna te impresiona simplitatea patriarhului. Semăna cu un alt ierarh, care venea de mai multe ori pe an la seminarul din Craiova, episcopul Iosif Gafton de la Vâlcea. Aceeași  figură uscățivă de ascet, de sfânt bizantin, desprins din icoană. Vorbea calm, sfătos, părintește, nu ridica glasul. Descifrai în fizionomia sa un om al rugăciunii, al grijilor, al frământărilor, un om ancorat în miezul vremii sale.
            Patriarhul Justinian este foarte contestat în anii postrevoluționari și caracterizat de unii gazetari și formatori de opinie drept ,,patriarhul roșu”, pe motiv că a pactizat cu puterea politică din vremea sa, că nu s-a opus instaurării comunismului, că nu a apărat pe preoții întemnițați, că nu s-a opus epurării călugărilor din mânăstiri și multe alte ,,păcate” de genul acesta. Parcă patriarhul Justinian ar fi condus o armată numeroasă, supradotată, cu care ar fi trebuit să lupte în tranșee, să schimbe cursul istoric al țării. Sunt afirmații pe care le fac oamenii străini de realitățile prin care a trecut țara în anii postbelici, străini de viața Bisericii în general și a clerului în special din acele vremuri.
            S-a scris și se va scrie mult pro și contra patriarhului Justinian. Îmi fac o datorie de conștiință să conturez câteva aspecte ale vremii în care acest ierarh, numit, pe drept cuvânt, providențial, a reușit să  stea la cârma Corăbiei lui Hristos și s-o conducă printre multe stânci și capcane, fără s-o scufunde.
            În primul rând, ca să analizezi personalitatea patriarhului Justinian și a epocii sale, trebuie să știi că unul dintre obiectivele principale ale politicii de stat din acea vreme era dispariția Bisericii și a ,,concepțiilor mistico-religioase”. Populația trebuia să-și ,,spele” creierii de tot ceea ce însemna gândire religioasă, să-și însușească ,,învățăturile” marxist-leniniste, respectiv concepția materialismului istoric și dialectic. Clerul trebuia eliminat cât mai repede din viața societății, iar bisericile și mânăstirile transformate în muzee, magazii, depozite, săli de spectacol sau chiar grajduri, după model sovietic. Alături de burghezo-moșierime, Biserica era principalul adversar al comunismului pe plan intern, în timp ce pe plan extern inamic redutabil era capitalismul. Într-un tratat de Istoria filozofiei, publicat prin 1953, chiar în prefață, se spunea, negru pe alb, că adevăr este ceea ce stabilește miliția că este adevăr.  Clar, nu? În virtutea unei asemenea concepții se construiau relațiile dintre stat și Biserică, iar Patriarhul Justinian era, permanent, între ciocan și nicovală.
a.             Ierarhii  din vremea patriarhului Justinian erau adesea umiliți, persecutați, forțați să ia decizii peste voința lor, iar dacă se opuneau, erau eliminați fizic, forțați să demisioneze, dislocați. Numeroase scrieri din vremea noastră vorbesc despre morți dubioase, suspecte, de ierarhi din perioada postbelică. Atâta vreme cât puterea politică era cea care aproba alegerile de ierarhi, erau numeroase situațiile când ea își impunea protejații săi în scaunele eparhiale, oameni siguri, gata să execute orbește ordinele stăpânirii. Arhim. Caliopie Georgescu, exarhul mânăstirilor din Oltenia, îmi povestea că își manifestase nemulțumirea față de Mitropolitul Firmilian al Olteniei, fiindcă acesta luase o hotărâre arbitrară, care nu-i făcea cinste, într-o împrejurare oarecare. Mitropolitul i-a răspuns: ,,- Mă, Caliopie, mă, sunt și eu pus tot mai des în situația de a face așa!” Și mitropolitul s-a plecat cu fruntea până aproape la pământ.   Și, totuși, au fost cazuri, când același mitropolit nu s-a mai plecat și, în ciuda unor riscuri mari, a luat atitudine. Astfel, la sfințirea unei biserici dintr-un sat, primarul de acolo a interzis festivitatea. Mitropolitul a spus în auzul tuturor: ,,- Domnule primar, în calitate de membru al Marii Adunări Naționale, îți cer să respecți Constituția și să nu îngrădești desfășurarea unui act de cult! Vei răspunde în fața autorităților!” La o asemenea replică, primarul s-a retras intimidat, împreună cu milițienii care-l însoțeau și sfințirea bisericii a avut loc.
b.             Preoții  au  fost terorizați de regimul comunist în curs de instaurare. Cel care parcurge revista ,,Mitropolia Olteniei”, spre exemplu, din perioada 1948-1968, va fi uimit de paginile pline de nume de preoți și cântăreți bisericești dislocați, caterisiți, transferați, reprimiți, pensionați, posturi vacante, puneri în retragere, puneri în disponibilitate, pedepse disciplinare, mustrări,  disponibilizări, suspendări etc.  Toate acestea dovedeau o instabilitate și o nesiguranță permanentă a clerului. Aceasta nu venea numai din partea autorităților bisericești, ci și din partea celor politice. Preotul  Sfetcu Gheorghe de la Malovăț îmi relata: ,,Seara mă culcam cu preoteasa în ieslea vacii. Punea tata paie pe noi! Dimineața, când se crăpa de ziuă, mă uitam atent peste gard să văd cine trece pe drum și, dacă era om de încredere, întrebam: - Pe care l-a mai luat azi-noapte, mă?” Mașina neagră a securității umbla noaptea  prin sate și aresta preoți și civili. Mulți preoți au fost condamnați la ani grei de pușcărie, pentru că au fost pârâți că au făcut anumite afirmații interpretabile, că nu prezentau suficientă garanție pentru autorități etc.  Preotul Ilie Izverceanu de la Cernavârf și Preotul Victor Doman de la Izverna au făcut peste 17 ani închisoare. Preotul Buzatu de la Magheru, tată a șapte copii, a făcut ani grei de închisoare. La fel Preotul Profesor Dumitru Vișan din Tr. Severin, profesor la Liceul ,,Traian”, traducătorul cărții Urmarea lui Hristos a lui Giovani Papini; Preotul  Sfetcu Pantelie de la Bobaița a stat 20 de ani ascuns în munți, cioban la diferite stâne, până condamnarea lui a intrat în prescripție. Povestea după aceea că adesea venea noaptea pe furiș, se apropia de casă și, la lumina lămpii, pe fereastră, vedea amploiații stăpânirii terorizându-i soția și copiii. Au fost hărțuiți, iar în unele cazuri au făcut pușcărie perioade mai scurte Preotul Dumitru Păunescu de la Bâlvănești, Preotul Nae Ionescu de la Balotești, Preotul Bogdan de la Halânga, preotul Constantin Inescu de la Valea Boierească, Preotul Teșilă de la Crăguiești, Preotul Focșan de la Ciovârnășani, Preotul Duralia de la Șovarna, Cântărețul Repecea Haralambie de la Izverna, ca să amintim doar pe cei din zona noastră. Într-o noapte, când mașina securității a mers în Gornenți să-l ridice pe Preotul Petre Mogoșanu, locuitorii satului au ieșit toți ca unu, au blocat drumul și au cerut eliberarea preotului. Cu toată insistența securiștilor, nu au putut să-l ia(Va urma).
*
             File de jurnal – 31 dec. 1981. ,,Ultimele ore ale anului 1981. Un an bunicel trece, un altul plin de speranțe, dar sărac în certitudini, se face prezent la ușă, așteptând să intre. Obiceiuri, tradiții și altele asemenea de Revelion au fost și vor fi multe în diferite părți ale lumii. În casa noastră a fost întotdeauna, cu excepția câtorva ani, destul de simplu. În ultimii ani a fost aparatul de radio și televizorul, care ne-au umplut noaptea aceasta  renumită și miraculoasă(…). Am așteptat Anul Nou în liniște, în cămăruța mea, singur, cu gândul în viitor și amintirile-n trecut. De data aceasta, mulțumesc lui Dumnezeu, că a fost un an în care mi-au fost sănătoși părinții și toți cei dragi, n-am pierdut nici unul din cei apropiați, am avut o sănătate relativă, am alergat dintr-o zi în alta, așteptând să mi se dezvăluie necunoscutul.  Am umblat câteva mii de kilometri prin lume, tipărituri destul de puține am avut(…). Doamne și cât aș mai avea de lucru! Simt că sunt copleșit de greutatea proiectelor care mă presează și nu am decât două mâini și doi ochi cu vederea slăbită. Nopțile le-am făcut, în majoritatea lor, zile. Cred că așa va trece și viața, tot într-o avalanșă de speranțe, idealuri, deziluzii și regrete. Asta-i situația, domʹle!
          De-ar da Dumnezeu să fie pace, pâine și hârtie în anii care vin, ar fi bine. Apă și cerneală om găsi noi!
          Am fost azi în oraș. Am văzut Orășelul Copiilor. Seamănă cu o babă machiată; sau poate că nu mai sunt eu copil, nu mai este orășelul și pentru mine. Când l-am văzut prima dată, era ceva miraculos. Venisem cu tăticu la unchiu-meu Mihai, să petrecem revelionul. M-am dus în orășelul copiilor. Era multă zăpadă, multe chioșcuri, porți, multe porți de cetate și palate, multe jucării și bomboane, multe machete, zugrăveli scene din povești și mulți-mulți copii. Acum e cald, nu la blocuri și în casele fără lemne, ci în atmosferă. Zăpada a mai rămas doar ici-acolo câte un petic. Se anunță ploi, căldură și descărcări electrice. Crăciunul și Anul Nou nu mai au nici un farmec. Natura parcă este ea însăși ofensată și de aceea își retrage grațiile. Prin vitrinele cofetăriilor sunt multe cutii goale de bomboane și pămătufuri de vată, pe ici-colo câte un Moș Crăciun(pardon, Moș Gerilă!)îngrijorat că l-au lăsat fără tichet de alimente, fiindcă, vezi dumneata, nu este angajat permanent și nici nu lucrează de fapt într-o unitate socialistă. Și au dreptate tovarășii! Pe străzi sunt cozi, cozi impresionante, la pâine, la carne, la zahăr, la ulei, la chibrituri, la bunăstare!
            Ajută, Doamne, tuturor celor obidiți și fericiți, tuturor prietenilor și dușmanilor, tuturor binefăcătorilor și răufăcătorilor noștri, tuturor celor ce cred și celor ce nu cred în Tine, ajută și familiei mele, enoriașilor mei, ajută-mi și mie!  Spre Tine se îndreaptă speranțele noastre, căci Tu ești limanul speranței și bucuria împlinirii. Fă ca-n lume să fie pace, pâine și bucurie! Lumina Ta să lumineze întunericul necredinței, al urii și al prostiei. Să fie mai multă iubire între oameni și popoare, să fie oamenii oameni pentru oameni, ci nu lupi. Ajută, Doamne, tuturora și fiecăruia în parte să nu-l muște șarpele ce l-a mușcat pe Iuda. Fă, Doamne, să fie cât mai puține jertfe și victime pentru pâine, cât mai puțină grijă pentru ziua de mâine, cât mai multă încredere, siguranță, dragoste și nădejde. Fă, Doamne, să curgă vinu-n teascuri, iar săracul să nu-l bea numai în grijanie. Fă, Doamne, să ardă toate tichetele și cartelele de alimente din lume, să nu mai moară nimeni de foame, de boală și de urgii de tot felul. Doar proștii, hapsânii, trădătorii de frate și de țară, hoții, afaceriștii, escrocii, lașii, fanfaronii să se ducă în pustiile Saharei, în frigurile Siberiei și în tartarul gheenei, pregătit de Tine celor ce nu Te vor! Rămână aici, pe pământ, între noi și cei dintotdeauna, belșugul, pacea, fericirea, iubirea și cântecul, credința și nădejdea, Doamne!  Revarsă din plinătatea bunătății Tale și peste noi, că prea ne-am sălbăticit! Simțim nevoia de Tine mai mult decât oricând, deși nu vrem s-o recunoaștem. Te așteptăm, Doamne, cu ușile zăvorâte, pentru ca să nu știe vecinii că suntem acasă și că primim străini! Nu Te mai recunoaștem, Doamne, și-ai devenit străin pentru deșertul nostru. Tu ești ploaia pe care o așteptăm să ne astupe crăpăturile, să ne stâmpere setea, să ne redea speranța de viață! Am îmbătrânit, Doamne, înainte de vreme! Tu, Cel care-Ți măsori zilele cu veșnicia, redă-ne, Doamne, bucuria de-a trăi! Fă, Doamne, ca și eu, ca toți cei ce încă mai suntem tineri, în prag de An Nou, să avem mai mulă nădejde în viitor, decât bunică-meu aflat la 83 de ani!
            Dar, Doamne, noi n-am venit pe lume, fiindcă Te-am rugat sau Te-am obligat  să ne lași, am venit fiindcă Tu însuți ne-ai adus! Lăsăm în voia Măriei Tale destinul ființei noastre și nu încercăm, fiindcă nici n-am putea altfel, să schimbăm noi voia Ta! Fă, Doamne, însă, atâta cât trăim, să fim sănătoși, să fim înțelepți, să pășim pe drumul vieții și-al mântuirii, să avem pâine pe masă! Pe acestea să ni le dai nouă din belșug, iar de celelalte să Te îngrijești Tu, c-așa e când ești Tată, zice-o vorbă din bătrâni!
              Amin și voia Ta să fie!” 
*
             Conferință. Joi, 4 Mai, în sala de festivități a Palatului Cultural ,,Theodor Costescu” din Tr. Severin, Preasfințitul Episcop Nicodim a ținut  conferința Patriarhul Justinian Marina – un patriarh providențial. Au participat preoții din județ, profesorii de religie, public din oraș. Conferința s-a înscris în contextul festivităților comemorative dedicate fostului Patriarh Justinian, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la moartea lui. După conferință o trupă de teatru din București a prezentat o piesă dedicată  românilor martiri din perioada stalinistă. A fost o adevărată frescă de epocă de tristă amintire! Păcat că nu au existat niște pliante(chiar trase la imprimantă), în care să fie prezentată piesa și actorii. Meritau cu prisosință!
*
             Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Deatcu Viorica din Tr. Severin: 170 lei; Domnul Franț Titu din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: 100 lei; Doamna Mehedințu Elena din Brașov: 70 lei.
            Dumnezeu să le răsplătească!
*
             Duminică, 14 mai, imediat după slujbă, împreună cu Domnii Nistor Petre și Dima Vasile,  am mers la Azilul de bătrâni de la Ilovăț și le-am dus veselă, astfel: 50 farfurii întinse, 50 farfurii adânci, 50 cane de ceai, 25 linguri și 25 furculițe. Când am fost acolo cu alimente pe 20 aprilie, câteva enoriașe ale noastre au observat la bucătărie că nu au suficientă veselă. Sunt situații când mănâncă și trei persoane dintr-o farfurie, pe serii. Am hotărât la biserică să le facem o donație în acest sens, am luat legătura cu conducerea azilului și ne-au dat notă de vesela care le este necesară și am trecut la treabă. Totul a costat 550 lei. Nu este nevoie să contribuie nimeni cu nimic. Am suportat plata respectivă din soldul bisericii, adică din banii pe care Dvs. i-ați dat drept contribuție de cult sau donații. De fapt, prin aceasta toți ați contribuit cu ceva. Mulțumim Domnului Nistor Petre(Trică), care ne-a asigurat, gratuit, transportul veselei de la Malovăț la Ilovăț cu mașina sa personală. Donația aceasta o înscriem în contextul acțiunii inițiată la nivel de eparhie de Preasfințitul Episcop Nicodim, intitulată Coșul de Paști.
*
             Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 348, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2017, 14 mai, ediție și on-line(http:// www.observatorul.com) și în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2017, 14 mai, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Formatorii de opinie, în ,,Omniscop”, Craiova, 2017, 16 mai, ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Sărbătoarea bucuriei și speranței, în ,,Omniscop”, Craiova, 2017, 15 mai, ediție on-line (http://www.omniscop. ro).
*
             Cele trei volume ale cărții preotului și fostului cântăreț al parohiei noastre, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014) au ajuns la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Consilierul dânsului mi-a relatat că le-a analizat cu atenție și curiozitate, le-a admirat și apoi a zis: ,,-Transmiteți părintelui că-i dau nota douăzeci plus, cu felicitări, pentru această carte!  Contactați-l urgent și faceți comandă, fiindcă această carte merită să fie în toate facultățile de teologie, seminariile teologice, în eparhii și pe rețeaua noastră de distribuție!” Preafericitul Părinte Patriarh a rămas tot glumeț, ca-n tinerețe! Doar știa că notele sunt doar până la 10, așa încât nota ce mi-a dat-o n-o poate trece în catalog! În luna noiembrie 1983, un alt patriarh mă dădea afară din birou, ca pe un infractor, când am mers să-i prezint manuscrisul primei ediții a acestei cărți. O realizasem în timp de patru ani, în urma angajamentului patriarhiei că mi-o va publica, angajament semnat chiar de acel patriarh! ,,- Da, ce, bă, tu crezi că noi trebuie să publicăm tot ce vă trece vouă prin cap acolo la țară? Așa sunteți voi, bă, popii! Lăsați bisericile vraiște!” ,,- Am făcut-o în baza aprobării pe care mi-ați dat-o în 1979!” ,,- Păi ce, tu crezi că eu citesc toate miile de hârtii care-mi trec prin față?” Dumnezeu m-a oprit atunci să nu ard manuscrisul lucrării. A trecut Revoluția și am publicat cartea în trei ediții până acum, la Parohia Malovăț, fiecare ediție fiind foarte solicitată de către eparhii, facultăți și oameni de cultură. Azi un alt patriarh are o atitudine diametral opusă! Asta însemnă, cred, perseverență în realizarea unui ideal propus.  Am fost permanent conștient că această carte este necesară Bisericii și culturii românești și nu m-am dat bătut! Părerile oamenilor se schimbă de la om la om, de la epocă la epocă!
*
             În această perioadă, parohia noastră a retipărit cele trei volume ale lucrării Bibliografia Revistei  ,,Biserica Ortodoxă Română(1874-2014) și le-a livrat Patriarhiei, conform comenzii.
*
             Emisiuni. Miercuri, 12 aprilie, între orale 21-22.30, preotul Dvs. a avut emisiune în direct la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin. A vorbit despre patimile și jertfa Mântuitorului, despre rolul zilelor premergătoare Sfintelor Paști în urcușul spre Înviere.
*
              Zâmbete. ☺Strigături românești: ,,Eu la joc, mândra la joc,/Mălaiul de joi pe foc./ Bate mâța cu vătraiul,/ Că de ce n-a scos mălaiul!”☺Am muierea jucăușă,/Gunoiul stă după ușă!/Punem boii la tânjală,/Să scoatem guniu-afară”/☺Cineva sună la uşă, iar bărbatul deschide. Moartea în faţa lui îi spune: ,,- Am venit după viaţa ta!” Bărbatul se întoarce şi-o strigă pe nevastă-sa: ,,- Viaţa mea! Pe tine te caută!” ,,- Bulă, câte porunci există?”  ,,- Zece, domnule profesor!” ,,- Şi ce se întâmplă, dacă nu respecţi una dintre ele?” ,,- Rămân nouă...!” ,,- Cum se înmulțesc proștii?” ,,-Îngrijorător!” Doctorul vrea să afle antecedentele medicale. ,,- Bulă, tatăl tău a murit de moarte naturală?” ,,- Ah, nu. A fost tratat de un doctor!” Stomatologul întreabă o pacientă: ,,- De când au început să vă cadă dinții?” ,,- Imediat după nuntă!” Cât ar fi de perfecte, computerele nu vor putea niciodată înlocui prostia umană.☺    În spatele fiecărei femei bosumflate stă un bărbat, care nu știe ce-a greșit!☺ Doar românii, la întrebarea: „- Ce faci?", răspund „- Nimic. Muncesc!" O fetiță ședea în mijlocul străzii. Vine un echipaj de poliție. Ea întreabă: ,,- Domnule polițist, cum ajung la spital?” ,,- E destul să stai acolo unde ești acum!”
*
               Vârsta lui ,,De ce?” ☺,,- Tataie, vino la geam, să ieșim în poză!” ,,- Ce poză, tataie?” ,,- Doamne-Doamne face poze cu blițul!” ,,- Nu, tataie, nu face poze! Afară plouă, fulgeră și tună!” ,,- Nuu, tataie, face poze!” ☺,,- Lasă, mă, caplă, coada jos! Se vede tot, caplă, se vede toot-tot! E rusine, caplă, e rusine! Te vede lumea și te faci de râs!”
*
               Excursii-pelerinaj. La o dată pe care o vom stabili ulterior(de preferat în luna iunie), dorim să organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Malovăț-Motru-Mânăstirea Tismana-Baia de Aramă(orașul și mânăstirea)-Obârșia Cloșani-Băile Herculane-Orșova (Mânăstirea Sfânta Ana)-Mânăstirea Vodița- Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Se poate face într-o zi. Costul va fi în jur de 30 lei/pers. Cu prilejul hramurilor, vom organiza câte o excursie-pelerinaj la mânăstirile Godeanu și Orșova. Așteptăm înscrieri.
*
               Licitații. Duminică, 4 Iunie, ora 11, în incinta bisericii din Malovăț, va avea loc licitația fânului și fructelor din curtea bisericii din Malovăț, iar duminică, 11 Iunie, ora 11, în incinta bisericii din Bârda, va avea loc licitația fânului și fructelor din curtea bisericii din Bârda.
*
               Program. În cursul lunii iunie avem următorul program de slujbe: 3 Iun.(Malovăț-Bârda); 4 Iun.(Malovăț); 5 Iun. (Bârda); 10 Iun.(Malovăț-Bârda); 11 Iun.(Bârda); 17 Iun. (Malovăț-Bârda); 18 Iun.(Malovăț); 24 Iun.(Bârda – Malovăț); 25 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! 

Hristos a înviat!
                                                                                                                                                  
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu