vineri, 5 ianuarie 2018

Elie Wiesel,






„Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. ”


Elie Wiesel,
supravieţuitor al Holocaustului sau impostor ordinar?
Articol de: Catalin Nistor la data: 01/06/2012 14:44:00
.
Elie Wiesel s-a născut în Sighet, România, în 1928. Avea 15 ani când el şi familia sa au fost deportaţi la Auschwitz. După război, Wiesel a studiat în Paris, devenind ulterior jurnalist. În timpul unui interviu cu marele scriitor francez, Francois Mauriac, el a povestit despre experienţele sale din lagărele naziste. Rezultatul a fost cartea de memorii” Noaptea”, tradusă în numeroase limbi. În 1978, Jimmy Carter l-a numit preşedinte al Comisiei prezidenţiale a Holocaustului. În 1980 a devenit preşedinte fondator al Muzeului Memorial al Holocaustului, iar în 1986 a fost distins cu premiul Nobel pentru Pace. Dar oare chiar aşa de onorabilă şi imaculată să fi fost viaţa şi atât de profundă suferinţa acestui om?

Scriitorul american, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.

Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr.120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.

De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.
„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei. Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.

Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american a unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI. Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.

„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă”

În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.

Cazul Wiesel a intrat în atenţia mai multor supravieţuitori ai Holocaustului. În 1986, Eva Kor a trimis o scrisoare către Muzeul Auschwitz în care solicită informaţii despre deţinutul A-7713. Kazimierz Smolen, directoarea Muzeului Auschwitz i-a răspuns într-o scrisoare datată la 15 martie 1987:

„În lagărul de concentrare Auschwitz, cu numărul de identificare A-7713 figurează domnul Lazar Weisel, născut la data de 4.09.1913. Este un evreu din Ungaria, născut la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei). El a sosit la Auschwitz în data de 24 mai 1944. A stat închis până la finalul anului 1944 în KL Auschwitz III – Monowitz. În momentul evacuării lagărului a fost transferat la KL Buchenwald, fiind înregistrat în ziua de 26.01.1945”.

În data de 7 iulie 2003, Muzeul Auschwitz i-a trimis o scrisoare lui Grüner Miklos în care apar următoarele date de identificare: „A-11104 Grüner Miklos, evreu din Ungaria, născut la data de 6 aprilie 1928 la Nyiregyhaza, A-7712 Wiesel Abraham, născut la 10 octombrie 1900 la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei), A-7713 Wiesel Lazar, născut la 4 septembrie 1913 la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei).

Mincinosul mincinoşilor

Dar aceasta nu este singura acuzaţie care i se aduce lui Wiesel, fiind bănuit şi de faptul că “memoriile” sale sunt împânzite cu minciuni grosolane.
În volumul Noaptea, Wiesel povesteşte cum a văzut cu ochii lui cum nemţii descărcau copii mici din camioane în fata unor şanturi în care ardeau flăcări gigantice şi în care aruncau copiii ca sa ardă de vii. Într-un şant alăturat erau aruncaţi adulţii ca să ardă de vii, şi victimele care-şi aşteptau rândul la marginea şanţului trebuiau să asiste la „agoniile prelungite” ale celor care ajunseseră la marginea şanţului înaintea lor. El însuşi, ne povesteşte Wiesel, a înaintat la trei paşi – la doi paşi – la numai un pas doar de groapa cu flăcări mistuitoare, când în mod miraculos i s-a ordonat să se reîntoarcă la baracă.

Mai sunt şi alte miracole în mărturiile d-lui Wiesel. Astfel, la Babi Iar, în Ucraina, unde zice el că naziştii au masacrat evreii, „lună după lună, s-a cutremurat pământul într-una, şi din când în când ţâşneau din pământ fântâni arteziene de sânge”
Alt miracol a fost felul în care la Buchenwald, unde fusese internat un răstimp, deşi naziştii exterminau 10.000 (zece mii) de evrei zilnic, el personal era întotdeauna printre ultimele sute care erau întorse din drum şi trimise înapoi în barăci („Author, Teacher, Witness”, in revista Time, 18 Martie 1985). Astfel a fost salvat pentru a da omenirii înaltele sale lecţii de iubire şi morală.

Acelaşi Wiesel declară că a fost eliberat de la Dachau ( Jewish Telegraphic Agency, 11 April 1983), de la Buchenwald (NYT, 2 Nov. 1986) şi de la Auschwitz (NY Post, 23 Oct. 1986 and NY Times, 4 Jan. 1987).

Dar ura nestinsă pentru întregul popor german din adâncurile preistoriei şi dincolo de sfârşitul veacurilor nu l-a împiedicat de Elie Wiesel atunci când se afla internat la spital la Birkenau, Polonia, în ianuarie 1945 din cauză că avea o banală infectie la un picior, unde tatăl său îi ţinea tovărăşie până la însănătoşire, la apropierea trupelor sovietice, să prefere să se retragă în Germania împreună cu trupele naziste.

Mai avem un caz de „oarecare exagerare”: la 7 Februarie 1996 i s-a înmânat un doctorat de onoare din partea Universităţii franceze Jules Verne din Picardia, ocazie cu care, spune dânsul, „sute de anti-semiţi virulenţi şi înrăiţi, bine organizaţi şi bine finanţaţi, demonstrau împotriva mea.” Aceste sute de antisemiţi înrăiţi şi bine finanţaţi care au manifestat împotriva lui erau în realitate în număr de trei, Pierre Guillaume, Serge Thion şi profesorul Robert Faurisson, care ofereau amatorilor un articol tipărit.
Elie Wiesel este nu numai un mare moralist, este şi un mare intelectual. El ne povesteşte cum, eliberat recent de la Buchenwald, la 18 ani, a citit Critica Raţiunii Pure de Kant – în idiş. Dar Critica Raţiunii Pure de Kant n-a fost niciodată tradusă în idiş. Astfel îi povesteşte unui reporter de la un ziar evreiesc că de multe ori răguşea şi îşi pierdea vocea pentru că citea aşa de multe cărţi în gând. Unui redactor de la New York Times i-a povestit cum i-a lovit o maşină de-a zburat sus prin aer mai multe sute de metri, până pe strada cealaltă, de unde i-a ridicat ambulanţa, rănit dar nu prea grav. „Eu spun adevărul gol-goluţ”, suspină Wiesel. „Nu pot face altfel”.

Aflat la o televiziune franceză în anii ’80, a declarat că, „în aprilie 1944 , la Sighet, familia îi fusese arestată, trimisă la Auschwitz de către…jandarmii români”. Atunci când Eugen Ionesco i-a atras atenţia că Transilvania de Nord, unde se găsea şi Sighetul, „fusese, între 30 septembrie 1940 şi primăvara anului 1945 sub ocupaţie maghiară”, şi că jandarmii nu erau români, ci unguri, Wiesel, a replicat că nu contează amănuntul, oricum francezii nu cunosc istorie”.

Ellie Wiesel nu este nici pe departe singurul “supravieţuitor” care se cam încurcă în propriile fantasmagorii. Cel mai cunoscut caz este “Jurnalul Annei Frank”. Acest aşa zis «Jurnal» este un fals dovedit. În 1980, Oficiul Federal German de la Wiesbaden a analizat «manuscrisul» original, scris cu un pix cu pastă, adică o cerneală inventată în 1951 şi a ajuns la concluzia că a fost scris de tatăl acesteia, Otto Frank. Acesta a scris de fapt două opere literare cu acelaşi titlu, una în limba olandeză, cealaltă în germană. În cadrul Fundației Anne Frank din Amsterdam, tineri olandezi și germani se întâlnesc spre a discuta despre idolul lor Ana Frank. Pentru tinerii olandezi, Ana Frank se comportă ca orice fetiță de 13 ani; pentru tinerii germani, micuța Ana Frank este deja o adultă libertină cu moravuri discutabile şi cu întinse cunoştințe literare și muzicale. În iulie 1988 au fost descoperite două scrisori și o carte poştală scrise de Ana Frank și de sora ei Margot în 1940, o lună înainte de sosirea nemților. Cele trei documente, autentificate de către Fundația Anne Frank din Amsterdam, aveau un cu totul şi cu totul alt scris decât cel din”Jurnal”.

Un alt exemplu este cazul polonezului Jerzy Kosinski, autorul cărţii The Painted Bird, scrisă în englezeşte în Statele Unite unde Kozinski imigrase după 1945. Cartea este o descriere pornografică a unor torturi sexuale sadice pe care, sustine Kosinski, le-a suferit el, orfan evreu fiind din partea ţăranilor polonezi pe când rătăcea singur prin Polonia în timpul celui de-al doilea război mondial. În realitate s-a dovedit că Jerzy Kosinski n-a fost niciodată orfan, n-a rătăcit niciodat singur pe nicăieri, iar ţăranii polonezi pe care-i acuză de torturi sexuale sadice au riscat mult ca să-i protejeze şi să-i adăpostească pe el şi pe familia lui, care au trăit bine mersi tot timpul războiului. La apariţia cărţii lui Kosinski, Elie Wiesel a salutat-o ca pe „unul dintre cele mai bune ” acte de acuzare a epocii naziste, „scris cu adâncă sinceritate şi sensibilitate”. Nici măcar după ce s-a dovedit că nu era decât o colecţie de minciuni patologice, Elie Wiesel n-a încetat să laude din răsputeri „această operă remarcabilă”

Alt fabricant de „autentice“ mărturii holocaustice este Marek Halter, despre ale cărui “vitejii” aminteşte Paul Goma în monumentala Săptămână Roşie. În 1983, Halter a publicat La Mémoire d’Abraham, care, în anul următor, a obţinut premiul Prix du Livre Inter şi în care vorbeşte despre vasta sa experienţă în cadrul ghetoului din Varşovia. Despre acest ghetou vorbeşte, însă, şi ziarul francez Libération care ne asigură că micuţul a părăsit Varşovia, la vârsta de trei ani, în 1939, împreună cu mama lui. Marek Halter afirmase că părăsise Varşovia nu înainte de începutul războiului mondial, ci doi ani mai târziu, în 1941. Ancheta ziarului Libération l-a dat peste cap, scoţând la iveală şi alte detalii picante. Pe lângă faptul că Halter a părăsit Varşovia înainte ca nemţii să constituie ghetoul din capitala polonă, cartea mincinoasă a lui Halter a fost scrisă de o altă persoană, Jean-Noël Gurgan.

Există totuşi o perioadă în viaţa lui Wiesel în care amintirile nu-l trădează dar preferă să le treacă sub tăcere. Este vorba despre perioda în care era jurnalist la ziarul organizaţiei teroriste Irgun, condusă de un alt premiat cu Nobel pentru Pace, Menahin Begin, responsabilă pentru bombardarea hotelului King David, unde au murit 91 de victime nevinovate, şi pentru masacrul de la Deir Yassin, unul dintre cele mai crude, sângeroase şi barbare acte de terorism, din 9 aprilie 1949.

Dar, pe lângă aportul literar şi imensul bine pe care l-a făcut omenirii, aceste lucruri sunt lipsite de importanţă.



Sursa: Prof. George Anca









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu