duminică, 21 ianuarie 2018

În noi timpul dispare







În noi timpul dispare

~*~
Ca o stea călăuzitoare, Dumnezeu străluceşte în tine,
dornic, prin tine, să se nască în mine
revărsatul zorilor din noapte.
În această lumină evazivă, rugurile se-aprind
sub formă de pulbere de aşteptare,
prin acest cer ceresc
din binecuvântarea tăcută,
notele albastre te-ating
înainte de a-şi da ultima suflare,
parcă nicio clipă din viaţă nu ai trăit,
eventual pe-a altora.
-  Îţi simt atingerea, mă copleşeşti,
zidită eşti în inima şi-n carnea mea,
în noi timpul dispare, se naşte libertatea iubirii,
cu tine sunt şi-n moarte,
nu numai în pierdere,
pentru noi trecerea e un câştig etern,
o zbatere este ceea ce simt acum.
Dar ce e timpul?!- îmi spui.

- Simţi contopirea luminilor?
Unică, irepetabilă bucurie,
farmecul a două inimi scăldate în rouă,
într-o sublimă luptă de mulţumire
şi focul din două suflete
într-un cocon de abandon!

O sclipire de cuvânt ne cunoaştem
- suavă, limpede, adie peste tot trupul,
fascinant mister
născut din contopirea inimilor -,
fiecare şoaptă strecurată din suflet
reverberează-n noi.
Clipele s-au scris irevocabil,
nu ştiai cum e să te vezi în oglinda ta,
ţi-am reaşezat lumea, prin ea se naşte totul.
- Aş vrea să te-ating ca să pot fugi
( oare, mai pot să mă ascund?! ),
ştii atât de multe, şi totuşi, nu mă cunoşti,
închişi într-o carapace
a dorinţelor fără sens,
nu am cum să te uit, baţi mereu în inima mea.

- Ai închis ochii? Rătăcitor, te lupţi cu fiarele,
schimbi cursul apelor, ajungi
până dincolo de cercul de care nu se trece,
străpungi pânza polifonică,
culegi merele de aur, treci de păzitorul
porţilor lumii de dincolo,
din inimă-ţi curg râuri de apă vie,
la porţile cerului te vei regăsi.

Cu viteză, departe te-am luat de mână,
un dans al apelor noastre
în care ne-am născut vindecaţi...
fugim spre nicăieri,
niciunde nu putem fi
atât de aproape ca-n noi înşine.
- Simţi cum te-aşezi în inima mea
şi mă arunci, înainte, spre soare?
- Fii convinsă că te doresc
ca pe aerul pe care-l respir,
un tremur aparte, un ropot de simţuri,
cascadă de senzaţii, fluidul care
se plimbă agale prin tot corpul!
Cu tine trăiesc mereu o stare minunată,
acel dar
al fiecărei priviri în inima vieţii,
o nestemată împodobită cu strălucirea prezenţei!

~*~
IRINA LUCIA MIHALCA
23 iunie 2014












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu