Mere pădurețe 10 - (necorectat)

Mere pădurețe 10

     - Tu tii telefonul prea aproape, stai ce-l putin jumate de metru si apoi asteapta sa se faca imaginea clara ca altcum nu se vede sa citesti ce scrie Pavele.

     - Mi-ai pus paiele-n cap şi-i bobotaie aprinsă la inimă, ca tu nu mai scrii detalii din viața ta plăpândă, fragilă, aproape de epavă ajunsă la mal cu lumea visurilor ieşite di tipare, ieşită în evidență, că se văd înorările, dar nu se vede soarele, vremea bună, ci picuri de ploaie, puhoi de potop, dar nu-n Ciubăncuța, CJ., deşi mă posomorăsc din cauza răului cazut năpastă asupra celorlalți, mă afectează, dragule, mă scoate uşor din ritm, din pas, că nu scap de îngrijorare, de ce lasă mult de dorit, că nu ştiu ce-i nici cu tine, Ben, nu ştiu ce ți se întâmplă, salvator de cultură, că eşti ca un salvamont sau salvamar, ca Iisus corăbierul meu şi a culturii omeneşti, c-ai făcut şi faci tot posibilul, ca să rămânem vii în puhoaiele, tastrofele apocaliptice, că tu înlături problemele, amenințările, tu transparent, inteligent, eşti cum e însuşi creatorul, nu ne laşi să pieirim cultural, româneşte-spiritural din ambiantul, habitatul şi autohtonul arhaic şi autentic, de nu mă uita, tu, Ben, tu însuți trăieşti ce se poate trăii, fiind miracolul, menținerea noastră în sustenabil, pe linia perenă de plutire cu tot ce-i mai românesc si ținadu-ne bine şi de bun augur, în Arca vieții, că tu eşti omul României, eroul nostru cel care cu prețul vieții lui, un cald, care se luptă pentru un bine a nostru promovându-ne şi conservându-ne foarte bine cultural cu ce-i al nostru de preț, inestinabi-impecabil, valoare autentică, după momentul aiesta trăind artistic, mai bine, ca oricine şi, ca orice, că sufletul tău e din sufletul lui Eminescu, din tinerețea lui fără moarte, din naționalul nostru, spiritual fără egal, monumental şi răruț, drăguț şi veşnicia noastră născută lumină din lumină la sat, ca dragoste şi dor, ca ce mi mie mai drag întru rasarit de soare de binecuvântare, ca să ne scăldăm în soarele omenos a socio-cosmico-uman, după vorba plină de duh a scriitorului de poveste şi a criticului de acțiune, Lucian Gruia.

     - Sunt in process de iesire din medicamentul Lirica pe care il iau din Septembrie anul trecut. Am stability cu doctorul meu local ca din 600 de mg sa extrag 50mg saptamanal ca sa evit epilepsia (effect obtinut daca intrerub brusc) si in 12 saptamani sa ma eliberez de medicament si de durere. In acest process dupa eliminarea a 350mg pancreasul meu se inflameaza iar eu ma prabusesc la masa in biroul fabricii in fata angajatilor. Acestia cheama salvarea si sunt dus la urgente la spital. Dupa 16 ore de analize se stabileste cauza si sunt pus sa tiu post trei zile. Singurul medicament care poate reabilita Pancreasul. Dupa alte doua zile de teste sunt declarat sanatos si lasat la vatra.

     - E alta atmosferă, alt aer, altă muzică decât cea din casă deşi: fereastra camerei e deschisă de grijulia Darie, care o înlocuieşte pe nebunatica mea Vică, nu-i deci ca-n codru verde unde e ciripit, un concert al naturii, natural şi-n codru fără modru urma ni se pierde, iar cu clopul de mare cinste pe care nu-l am acumape cap, lovesc crenga cu clopul de pai, că aiasta vorba cântecului doină, hore, e o mare onoare şi eco-sănătate, aici fiind un parfum sănătos de România.

Frate-meu eram în pădure şi nu în grădina popii după pădurețe, ispite, de vară, din Edenul copilăriei, deşi copiii-s mai pădureți şi iteți, în toate timpurile, sunt obrăznicături, dar deşi salbatici, simpatici, pe care nu ştiu cum se face-i ierți de la sine, spontan, huc şi adhoc.

E uimitor, că nu-mi scrii ori, Doamne aşa rău se simte prietenul meu autentic ?

IONICĂ, LINIŞTEŞTE-MĂ TU: -"CE-I? CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BEN, CU ACEST OM DISTINCT ?

Scrieți-mi: ce mai face Ben, ce face această personalitate ? Care i starea de bine ? E o mare plăcere să ştiu adevărul adevărat. Cu bine, că Doamne dă bine şi pe neamul nostru-l ține ! Noi suntem oameni de bună seamă, nu ne uita Doamne şi dă-ne cele bune, ca să se adune şi cele rele să se spele pentru a nu avea parte de ele !

     - Am ajuns acasa draga Pavele. Sunt bine! Sunt ca un bec care nu mai vibreaza si in continuitatea calma implodeaza in intuneric si fum. Cica mi se mai poate intampla de acum incolo. Cum moare unul din organe automat afli de la asazisii specialisti de strada ca acesta este cel mai important sic a de acum incolo trebuie sa renunti la toate placerile vietii daca vrei sa mai traiesti. E ca si dieta!

     - Ben, obosit am ajuns acasă, dar din comoditate sau indiferență şi Daria fiind aşiderea, m-a refuzat şi nu s-a dus la puiții cu făina de mălai înmuiată, cu mâncarea; se plângea Daria, c-o doare spatele... şi trebuia s-o cred, că şi eram frânt, ca şi cum eu n-am suferit de nimic şi mai ales nu sufer plângându-mă după puțin drum de la pornire de dureri şi de dureri, de una şi de alta ca voinic de babă slabă cu mucii curgându-i pe barbă, deşi acuma nu-mi plăcea îndărătnicia, încăpățânarea ei şi, chiar nepăsarea ei, nu-mi plăcea, mamă-sa Vica făcând peste puteri ce nici eu nu vroiam din prostie să fac, când veneam de pe sate de la vaccinat, o fătare distocică, dar ea făcea de musai, când eu catâr şi dromader cu nota zero la purtare refuzam să o ajut şi ea, ca de voe bună, că era harnică, săritoare şi prea înțelegătoare cu mine gândind mai ales dacă eram beut, gândind, că nu pot, ea putând şi dacă ea, chiar beteagă fiind trebuia să poată, că cine să facă dacă eu o refuzam nemernic, deşi ar fi trebuit să fiu uman, gentilom, cavaler, muşchetar român din vremuri imemoriale când migranții, nişte străini vulgari şi avari năvaleau să ne dezrădăcineze, decimeze unitatea, să ne dezbine armonia şi adevărul existenței milenare pe plaiurile natale şi mioritice de rai, (era o gafă, cum era şi am făcut-o şi acuma cu Daria, deşi era om şi ea, era frântă întorsă de la pădure, dar eu tentant ispititor uitând, că Daria n-a vrut să facă fiind şi ea, era om schimbată zi de zi o alta, un om cu slăbiciuni, dintr-un lanț a slăbiciunilor social-umane Caragiale, cu nu prea bună stare de bine şi trebuia, Ben, nu crezi, s-o înțeleg, deşi ea se schimbase să mergă-n sat şi se... (noi trebuie să fim gata oricând să facem față la ce ni se cere, şi să nu fim nevoiți să zicem mai apoi după ce totul s-a consumat, celalalt fiind derutat, pentru moment pentru un moment româneşte suparat vrând o viață mai bună, ca să nu fie deranjat, ea venind riguros, politicos, protector cu: -"Iartă-ma, ticule, că n-am făcut... şi m-am dus, ca o paiață la târg, deşi planul de-acasă nu se potriveşte...  şi graba strică treaba, ca fetei la maritat", dar ea, Daria o ia  înainte, şi înainte de a păşi pe vraniță către buricul satului, parcă şovăie cu toate, că va ajunge pe la şcoală sau la barul lui Floricuța, pe la Reghina pocăita, pe la Ciupe Rozalia, Ruja, pe unde şi mamă-sa se mai băga şi zăbovea la câte o poveste, însă reântoarsă se eschiva, scuza ruşinoasă, plină de candoare şi prețuire: -"De ce nu mi-ai spus înainte de a mă îmbrăca şi să merg în sat, pe uliță, de ce nu mi s-a spus, că trebuie să rezolv cu drăgălaşii de puiți"?, se simte regretul şi-n mimica feții şi-n gesturile ei şi Daria tot copila mea rămâne, că şi ceilați copiii, celemenii lui Vica, tot copiii mei rămân.

Ca mamă soacră Vica nu-i, ca alte muieri sau din contră e, femeile tot femie e, Evă e cum se zice, deşi Vica n-are, ca soacra cu tri nurori, n-are tri ochi, al treielea ochi în ceafă, deşi boala o făcu sensibilă, mai cu mofturi, mai aparte, mai ciudata şi doar Dorina putea avea părerea cât de poamă acră devenise, că nora din Spania, Cristina, nu era tot cu ea, aşa, că ce poate zice de bine sau de rău ? Cu gura nu se prindea sărmana Vica, sărmană doar, că era bolanavă, însă nu se lăsa bolii, deşi canonea, suferea, că doar eu o vedeam trează şi-n şezut stând nopți de-a rândul pe marginea patului, deşi nu tulbura noaptea cu gemete, eu simțeam, că are dureri, că nu-şi află poziția, avea nemulțumiri cu nemiluita, dar n-ar fi necăjit pe cei de-alături, pe cei din preajma ei (îşi înfrâna pornirile, nu-şi descarca nervii decât rar de tot, când nu mai putea răbda jugul vieții, fir-ar să fie ! (Dumnezeu pe cine nu pune la încercări pe drumul crucii, pe drumul calvarului ?

Pe Dorina o aud zicând lui Marius, lui Mistrețu:

-"Mă , tu, nu vezi, că nu mai vrea să ia de la noi nimic ?" (Ce să zic eu doar un socru vitreg, că nu sunt tată bun lui Marius ? C-oi fi umblat să-i rezolv cu şcoala, cu nunta angajând motor, mijloc de transport, să transporte nuntaşii la Cluj, pe Vasile Tudor să facă poze, vidio cu nunta, dar ce n-am făcut pentru el, Miha, Flaviu..., ca pentru adevărați copiii ai mei, că hoheru'de tată-su nu mişca un deget, nu muta un ac, nu era înteressat, nici în cot nu-l durea, că n-avea nici o grijă hăbăucul din Urişor, Celemen Tudorel.

Vica e de felul ei mai repezită, dar bună la suflet. A pătimit mult, ca om (e Vica asemeni unui mamut, deşi n-avea picioare de lut, tot timpul fiind înt-o continuă mişcare alertă, ultimile zile nemaiavând ,însă paşi, nici să meargă la baie.

Niculina Stoican are ambiție în ecuație umană profesionistă, că Angelica Stoican, că e mai de marcă, e în propria matcă a fluviului care curge pentru primenire, ca o venă a țarii cu vărsare în Dunăre, că şi Dinu Iancu Sălăjeanu, ca lelea Nastasia Iancu născuta în Dragu, măritată în Sâmpetru-Almaşului, ca ardeleancă, trăind viața ca o floare, dar ce păcat, că-i trecătoare, că unde mă duce valul te duce Dumnezeu şi Ardealul să facă cuminți bucurii şi copiii şi lui Iancu prin Luca va promova folclorul, că şi Niculina Stoican e cu festivalul "Ponoare, ponoare", că mare onoare e, o motivație având un capital de imagine, cum zice olteanca mehedințană, un artrtist al României prin ce e naşpa ea însuşi, ea culmea fiind un fantastic exemplu, nezicând niciodată că nu poate şi dacă pune generos propriile economii şi câştig pentru a promova natural folclorul, cultura,prin ce e dăruire şi silință, cum zice cu stare de bine şi Constantin Enceanu, unul care şi e şi el, ca un medicament eficient, inteligent, că ne tot cântă şi încântă omenesc, ca om de caracter sub cer, lume, lume, e culme şi el, ca un luminos şi unul din"cei tri voinici, că ei sunt virtuoşi, ca mulți românaşi, şi toți sunt o laudă, o nemurire de legendă, că li se citeşte pe față lupta, fapta cu dragoste şi dor, marea slujire cu devotament pentru aiest român popor aflat cu cinste şi cu dragă inimă, onoare, sub tricolor, tricolor ridicat sus pe Carpați, un mare frate, conştiință națională, cu unire pentru frați, că aceşti aşa amintiți, luminați întru iubire sunt pilde din multele pilde demne exemple: Dinu Iancu Sălăjeanu, Constantin Ienceanu, Niculina Stoican, că ei sunt cei trei voinici, din România, un ferice: de pâine şi de pace - Liturghie-n spice, c-aveam şi noi un dram de înțelepciune, omenesc, noroc şi firesc obțional național, să ne trăiți dragilor români de-acasă şi de prietutindeni (de asta vroia să mă convingă şi țăranca mea Vica, un om ca soarele în viața mea perfectă sau nici vorbă, că iarba doar datorită lui Eminescu s-aude cum creşte, ca să ne ofere existență, autetic întru răsărit de soare, de binecuvântare, păstrându-ne vecernia existenței, că noi cu toții suntem nişte mândri frumoşi, vrednici şi isteți din dimineți după care cunoaşte iubire şi drptul omenesc la înviere, nimic nefiind improvizionat, nimic făcut de mântuiala, la noi românii totul fiind minunat în un lucru serios, uriaş, expresiv, celebru, cum zice şi Elisa Stan o personalitate deosebita, un specialist distinct, căutându-ne în personalitatea cu unic şi specific național deosebit, că nu iubim fiecum, că iubeşte-mă puişor, c-avem una şi bună şi domnia sa plină de candoare, ne apreciază: autohtonul, arhaicul şi ancestralul, artisticul inedit şi original, apreciază cu competență valorile social-umane, la noi totul fiind strălucitor: bine, frumos şi O.K., că omenescul nostru e unic şi cum zice, Gerge Călinescu: e fără egal şi fără pereche infinit, apropiat cu respect: subiect şi predicat, luminat şi curat, aur cenuşiu strecurat apropiat de obiect-colonă fară sfârşit şi templu eliberarii, stejar înfipt dumnezăiesc în glie-omenie duh de adevăr şi duh de viață-simetrie excelentă, cu artă, cu rădăcini de stejar pentru'că noi nu semănăm ghindă şi aşteptăm să răsară frasin, că nu suntem inutili şi nici caraghioşi, ci oameni între oameni, feți-frumoşi, serioşi cu-n mod de viață aparte mai Iisus dintr-o clipire, mai presus de moarte în sclipire: pace, iubire şi pâine, hrănire profundă şi cu scop schimbând România la față zi de zi cu drept de a fi, că azi suntem pe deal pe munte şi mâine pe vale, ca să se adune binele având pe cer soarele, luna şi stelele mari şi mânânțele, cu omul un odor, talisman viu, între ele!

CĂ NI SE CUVINE IUBIRE ŞI UNIRE

Prea alunec în pitoresc şi firesc

în poezie-omenie

şi dacă nu sună a clişeu, eu având tupeu şi omenesc Dumnezeu,

că eu doar prin eu sunt eu,

un spirit vioi, pace şi război,

cu sapa cugetare adâncă,

în luncă, în zăvoi,

că, Doame, dă sa ploaie,

locul să se-moaie,

iarba să se înverzească

şi cucuruzul să crească

şi să înflorească, ca să rodească:

întru drept de a fi cu înviere

candidând la fericire

prin pace şi pâine

trasă-n mâine: stare de bine,

un ce ni se cuvine, pentru lume culme,

că eminamente se vrea IUBIRE şi UNIRE,

ce ni se cuvine: pace şi pâine fierbinte,

că dracu şi lacu

ne lasă gura apă

că duci calul la apă,

dar nu-l poți forța să bea

de lume ciuf şi lume rea, lume rea: buruiană, holbura,

că jalea care greu ne apasă:

" Octavian Goga, fără țară," cu fluturi de mătasă,

pătrunşi parlemantar cu fandoseli, afectându-ne cu ne-rsponsabilizați,

pătrunşi scandalos, nejustificați,

la român în casă pe sticlă contagioşi, infectați,

pătrunşi la români ne-Hristoşi,

anti-Cistos în luminoasa casă,

Ca să strice starea ta şi a mea de bine,.

chiar şi-n mâine, chiar şi pentru cel care promițător cu bine, vine.

DREPT LA IUBIRE

În tot ce facem sunt ceea ce suntem

cu succes prin plus, prin neam

şi țară primăvară, Rai ce-l am,

drept la veşnicie,

prin sfințenia şi omenia de România,

în dreptul la iubire ce o avem,

cu artist, optimist, cu condiții,

rezoluții eco şi bio cu  brio,

din univers cu vers şi cu sens de dans,

cu aroma şi  bunul gust de artist altruist ce- l avem plus şi bonus Iisus,

că trebuie să trăim cu inspirație mai presus

şi cu reputație de legendă ,

reputație nemurită: cântec în baladă

respirație: inspirație şi expirație indicată

cu bonificație,

că-n culmea, culmii,

te topeşti în corola nestrivită cu emoții de plăcere, de dragoste ce dragoste cere făcând ocolul pământului cu încredere,

prin tot şi toate, fiind cu Dumnezeu

şi cu tupeu

rezolvând profund mereu şi mereu ecuații,

rezolvând avantajos, relaxat şi frumos,

că poetul se respectă curajos, ambițios,

temerar prin propria artă,

succes, cu talanții îmulțiți în artă,

cu bucuria de har

şi responsabilități, cu şansă, pentru celalți

îmbrăcând a fericirii cămaşă,

pentru oameni între aoameni

cu sufletul soare şi pâini în mâini,

pentru ziua de mâine: pace şi pâine

trasă-ntru Hristos, în mâine

în loc de bolovani, la locul potrivit luminos, simetrie,

în potir, clopot"de cristal cu specific social uman, pragmatic,

(nu este timpul de vândut,

nici de cumpărat,

cum nu este nici lumina zilei de început)

că nu trăieşti social-uman, în van,

albina înțapă cea mai frumoasă floare,

dar sunt şi albine-bondari, care zboară din floare-n floare

pentru polenizare, pentru sfințit,

eco-sănătos şi cum trebuie:

duh de viață şi duh de adevăr,

conştiință, ca-n vremurile bune,

ecuație cu simetrie,

în timp potrivit cu timp de olimp mioritic potrivit

pentru animalul ce sunt animal de câmp,

animal fugărit din Olimp,

ca pe cel mai iubit  dintre oameni

făcând primăvară făcută cu o floare,

ca floarea de soare îndreptată tot...

către drept la înviere,

Candidând la fericire cu iubire,

îndestulați de iubire, de veşnicie,

ca să fii cu picioarele pe pământ,

că adevărat sunt cela ce sunt naşpa,

în drag şi sfânt.

Dacă tragi de iarbă, nu creşte mai repede, cum se zice.Aurel Tamaş, că numai de a dracului vede Ardealul cât de departe e unde se pune harta în cui. A venit momentul să va prezint..., că şi eu îl tot laud şi aplad, când careva cântă:

--"Copilaşii mi-s toată averea, ține-i, Doamne, sănătoşi ! Ține-l, Doamne, sănătos, pe Ben şi ajută-mă să pot muncii, să scriu cum ştiu pe cont propriu !"

Să scriu e ceva obişnuit, e ceva special, adoua natură a mea, un roz al vieții mele de pe Arca vieții întru soare răsare de binecuvânntare pro România mare cu stare de bine, cu sănătate stralucitoare şi pentru tine, c-ai făcut ocolul pământului înaintând cu propria formulă întru succes cu distinct, că tu ştii, că iubirea nu se vinde pe bani, că România depinde de poporul ei, că tu ştii cum te simți, ştii ce simți, ca esență şi unic, a ceea ce eşti prin iubirea, credo-ul tău, profesiune de credință, ca un "mânduț" un răruț şi drăguț, un răruț, a ceea ce suntem: "cartea de vizită," câştigătorii, campionii, României, al nouălea cer, în destinul ei, destinul de zefir şi albatros albastru, ca: Eminescu, Hristosul, şi omenescul, patriei limba română.

Scrisul e ceva deosebit şi distict pentru mine. Cu tine mi-apropriu infinitul de obiect, că-n colona fără sfârşit am măsura lucrurilor şi aventura mea, sunt masura a lucrurilor, măsura de templu pur şi simplu, după cum apreciază şi preşedintele publiciştilor din România, sibianul Mihai Duțescu, în revista Scrisul Românesc, serie nouă..., drept, cinstit şi corect, fără a face pe deşteptul, scrie inimos, aparte, că am drept la poezie, el ştiind adevărul adevărat, despre oiginalul şi ineditul transilvănean: Pavel Rătundeanu-Ferghete, un transilvănean, care nu lasă de dorit, având un cuvânt de spus, ca o verigă din duhul adevărului şi din duhul vieții Romàniei cu palmaresul istoric, memorabil, că nimic nu-l poate paraliza, ca să nu mergă omenesc înainte pe propriile picioare pe pământ şi cu capul pe umeri, cu onoare câştigându-şi respectul şi prețuirea semenilor, iubit, ca cei, ca Simona Halep, ca o vreme care se îmbunesză de la o zi la alta, ca binele să ni se adune, pentru'ca-n rai a ne pune, câştigându-ne dreptul la înviere, incredibil, norocos prin iubirea ce mi-o areți, Ben Todică.

Primarul Rusu Alxandru Laurian m-o chemat să dau un interviu la Radio-Someş petru o reclamă turistică ? De ce eu mă întrebam năuc, ca un prost (ca om ? Dar în comună sunt, Ben: profesori, dascali, Sanda Mureşan bibibleoteicară, dar şi alți docți academici, dar primaru, m-a găsit pe mine mai de încredere, mai de bază, mai student.

     - Te voiau pe tine pentru ca asteptau un alt punc de vedere decat ce-a obisnuita mantra a intelectualilor din control.

     - În poza Dan Chira groparul lui Vica. Cocoşu Roşu mi-o făcut gest cu mâna, dâcos, să nu mai fotografiez aspecte din înmormântarea lui Cheța, mamă-sa.

E bine când eşti cool. Toate lucrurile se întâmplă cu-n scop. În tot e o nebunie când scriu. Un sfat: Aveți grijă de femeie până o aveți.

Fiecare-i cât şi-a dorit. Fiecare face unic cât poate. N-ai întotdeauna ce vrei aparte precum Vica, ca la carte, pentru'ca să nu mai mori. Scriu cum vezi despre a meu dor. Fiecare are rostu lor, un frumos în folosul tuturor. Pentru Vica prioritari erau copiii, pentru ea copiii erau nişte principii de Biblii, nişte cuminți care vor deveni părinți (în sensul acesta vorbeam mult, ea având un cult: 4 muşchetari români, cum are şi Marius, "Mistrețu", Celemen şi Dorina, o mamă, ca soarele şi, ca multe românce deosebite, harnice şi bune gospodine având grijă de bine (gustă, simte şi are vederi largi pentru o viață sănătoasă cucerind cu muzica sufletului pe Marius şi pe cei scoşi de Dumnezeu în calea către Iisus Cristos, ca pe Ovi şi Paula Seling, o femeie cu ingrediente naționale româneşti şi omeneşti cu zile pline de bunătate şi frumos generos arătând foarte bine, ca de nota 10 cu parfumul fericirii de România).

Noi nu ne-ascundem sufletul după uşă cum ascund femeile țărănci gozul după mătură, după mătura care la plecarea gazdei de-acasă, semn, că nu-i acasă, mai demult nu lăcatul pazind gospădăria, ci cinstea păzind casa sătenilor, că aieste erau paza bună care trece piza rea, primejdia grea, că cinstea şi obrazul..., că noi aveam principii morale de viață, o Biblie inegalabilă şi incomparabilă, că impecabilul ne călăuzea pe noi... către, ca lumina stelei din răsărit, către pruncul, noul născut, în ieslea dobitocească.

Uneori viața se joacă cu omul, ca mâța cu şoarecele, deşi omul are conştiință şi e vrednic de biruință, dar Vica s-a dus unde nu mai e lumină, nu mai e speranță şi nici verdeață nu mai e, deşi unde Dumnezeu e, iubire e, bine e, cum ni se cuvine. Ce ne convinge de acest lucru ? Vica era eroina casei mele. Ea-mi înțelegea oful. (eu ce să zic, ce pot comenta, contra ?) Vica era mai alertă, repezită, era mai tri iezi cucuieți, uşa mamii descuieți, ca şi cum ar avea de-aface ştiți voi bine cu cine, cu a naibii cumătru lup pentru care pregătise (întrebați-l pe Ion Creangă ce fel de ospăț a pregătit capra pentru lup...) în viața asta agitată, în viața pragmarică, solicitantă, Vica, se implica, dar Viața îmi zice plină de oferte:

-"Pavele, noi nu mai suntem cei de ieri".

Chiar şi Iisus zice răspicat tuturor sincer, afectat, ca nimeni altul:

-"Veniți la mine, că cine crede-n mine, ajunge la Tatăl, că din fața mea, din fața evidențelor şi demonii, că n-au încătro...dispar (şi Titus Popovici e măreț, în marş cu nuvela IPU, cartea CUTIA DE GHETE... Mie mi s-a poruncit cu suflet mare:

-"Pavele, scrie, că eşti menit, ca să scrii" (Simt, Doamne, nevoaia să scriu şi nu mă îndoiesc, de adevărul Domnul, Dumnezeu, cum zici şi tu, Ben Todica, cum rar am fost încurajat).

-"De răi trebuie să te fereşti, nu trebuie să ai încredere în ei", zice Vica plină de bună-voință, şi adaugă cu bună-cuvință, Vica:

-"Pământul ni precum soarele ochilor, deci pământul şi casa, nu se vinde, că a vinde e ca şi cum ți-ai trăda neamul şi țara (asta ne poate îngropa în globalizare, cum zice şi guvernatorul băncii, Mugur Isărescu şi apropo şi un împrumut bancar e, ca un atentat la liniştea personală, la binele tău, care nu-l vei mai avea cât trăieşti, că legea nu-i lege, ci îi tocmeală şi răii te vor oprima, asupri, explota şi robi (----"Hai, că eşti tare, Pavele, deşi faci injecție cu ser fizologic sau cu apă distilată la un picior, proteză, de lemn !")

Era frumos cu Vica la munca câmpului, că era ca mersul desculț pe jos, mers care-ți face piciorul frumos, dacă nu ți-l face plat şi lăbos, dar cum ne îmbrăcăm sau cum să scoatem cămaşa fără s-o rupem, ca să trebuiască din două babe dă facem o nevastă, ca şi cum ai coase cu ață albă ori cum ai întreba o mamă, să zicem pe Vica, care din copiii ei i mai drag să zicem cu excelență ? Ce să îndrăznim nobil şi sublim, cavaleresc, că:

O găină rozosină

O cazut cu curu-n tină

Şi un cocoşel tinerel, cavaler,

A ridicat-o frumoşel

Şi totu-i omenie,

Omenie-poezie.

Cum s-adun stimă după prețuire, un drept la a fi, Ben, că-i o confruntare cu mine însumi pentru a mă cunoaşte pe mine, cunoscându-vă ?

Dragostea e un ce, un făr'de minte, un cumul de cuvinte,

E inima ce bate înainte, e o pâine fierbinte,

E n-am cuvinte pentru a o defini, în sper-cuvinte.

Tu ce mai faci, ca om mioritic şi practic,

Cu inima tot la aparate monitorizat zic

şi tictac, cu tâlc mâlc tic- tic sau fix-pix, zamolxis-felix ?

Tu-ți faci treaba, aşa, că ce m-oi ruşina cu tine, un om cu renume şi cu prestgiu, ortace, Ben, un om benefic şi unic, tu anjungând din Iezer în Ciudanovița şi de aici..., dar cine nu şti unde ? Eu din Sâmpetru decolez la Leghia, Aghireş-Fabrici, Ciubăncuța, dar n-ajung ca tine-nstrăinătatea intensă şi deplorabilă în intrigi şi răutăți, care distrug liniştea, tihna, pacea, ordinea, că numai laudă-i de civilizația lor, de bună-creştere, ei experimentând pe oameni, fiindu-le doar de pielea lor, stularul lingându-şi degetele egoist, chiar şi câinele care-şi linge rana se vindecă (depinde şi de vârstă, gravitate, de cât de repede s-a ajuns la doctor, că a zăbovi înseamnă agravare).

Iată comedie, demență,

Sau ce mama dracului,

Mare ruşine, ole, ole,

ciuma roşie mai e ?

De ce-ai pofti fără ruşine

Fară pic de înțelepciune,

Ce deja cu siguranță, nu-ți mai aparține ?

Multe lucruri sau chiar întâmplări istorice sunt cum sunt, ca un medicament prescris mie ori ție şi dat unora ce se plâng de dureri indentice, c-ar suferi asemeni ție, dar nu li se potrivesc leacurile, că leacul nepotrivit îi căşunează, dăunează, rău, dar de unde să ştii tu dacă nu eşti specialist, specializat în domeniu şi totuşi tu bine intenționat vrând tuturora tot binele din lume, că celalalt inconştient face apel la tine, la bunăvoința ta şi tu te sileşti să fii cu toată lumea pentru toată lumea, unul pentru toți şi toți pentru unul, ca să fie, ca la biserică, unde văduva-şi pune mărânda, darul, puținul ei: cei câțiva bănuți în cutia milei, că doar făcând pomană se simte bine şi sănătoasă într-al nouălea cer, uşoară şi mulțumită în dragostea şi dorul tău pentru celălalt cum ar veni"lună nouă, lună nouă împarteți pâinea-n două să ne dai şi nouă", gândeam ieşit pe afară la galițe, găinni şi puiți, să aduc un braț de lemne-n casă sau, că o mai scos şi cealaltă cloşcă, ca să am completă cloşca cu puii de aur, comora ajunsă pe la ruşii care se fălesc cu ce n-au, cu tezaurul nostru dat lor pe vremea lui Lenin, dat doar să ni-l păstreze, dar aceşti urâți vari nu mai vor să ni-l înapoeze, nu vor spurcații, împelițații, de pe drac beliții, nu vor să ni-l înapoeze tezaurul nostru făcându-se "bravii ruşi" stăpâni pe ce-i al nostru, stăpâni sperlele, ca pe teritoriu, bucățică din spațiul mioriric-românesc, care, ca Basarabia pământ sfânt românesc, ne aparține de drept nouă românilor şi nu ciufilor ucrainieni şi a nu ştiu cărui imperiu, că nouă ne-a rânduit Dumnezeu cu drept, cinste şi onoare de-al avea cu dreptul cum dreptul de a te naşte şi cel de a trăi omenesc ancestral-artistic.

Când o fost s-o ducă pe maică-sa, pe Vica, la Cluj, Marius: unde s-o dus Marius ?

Aflu de la Dorina, că s-a dus cu Costel Pastor la Frata.

O ieşit la aer curat, dar de ce n-o venit la Ciubăncuța ? Mamă-sa:

-"Ce ? N-o ştiut Marius, că trebuie să mă ducă la Cluj ? întreabă Vica revoltată pe Mihaela-Ştefania. "Ce l-o apucat, ca să fie aiurea-n tramvai, cu trenul pe mălăini ?"  Nemulțumirea o măcina, o ruinează, decimează, că-n asemenea situație se enerva, mai ales când şi fecioru-su e deplorabil pornit parcă pe o altă pantă, pus pe glumă, că apa nu-i bună nici la plămâini, nici genunchi, nici în pantofi, cum nu e nici piatra..., buruiana între cucuruzi, neghina-n grâu, igrasia pe păreții caselor şi sărăcia-n casă, nici cu boii să n-o poți scoate, că lui Marius îi venea să filozofeze cu glume proaste, deşi omul bolnav, cum era Vica era mai sensibil, mai fără răbdare, cu nervii la pământ, dar el, că tot o făcuse crezând, că-i bine să glumescă, să fie şod, hâtru şi naşpa făcând pe deşteptul:

-"Doar nu te-oi duce ziua, ca pe o mireasă", zise împungând ca o cornută, reproşă de a naibii ce era necrezând, c-ar face o gafă, necrezând, că o supără Marius pe mamă-sa, pe Vica, el încrezut, crezându-se deştept şi spiritual, deşi unui om bolnav nu-i ardea de înțelepciunea, deşteptăciunea sau prostia celuilalt. Viața-i plină de surprize, surprize şi lui Marius îi era mai tare de Costel, prieten ce-i drept, deşi mamă-sa era necăjită de precarul vieții ei de slăbănogia de om beteag, omului bolnav păsându-i de sine, devenind la momentul cu pricina, la momentul dat, devenind şi inaceptabil: egoist, însă fără să fac pe Marius vinovat de ceva, eu am doar de-ai spus lui Mistrețu două vorbe pe sprânceană:

-"Cine-i om cu suflet mare, aşa rămâne până moare"

(Uneori e vorba de vorba lui Ion Creangă: "merge la Paris dițăl şi se întoarce bou sau vacă, că Bumbă dai în târg şi Bumbă iai, cumperi, ori: tot Mândraie ai dat, dar ai luat tot Mândraie cu altă pălărie de Mărie vişinie), că pleacă Manda şi vine Tanda.

Prea puțini au memorie de elefant (nici eu nu mă laud cu aşa ceva), că şi de le spui unora, le atragi atenția, calcă tot strâmb, tot, ca din pod pe drumurile pline de gropi, drumuri pe care nu calcă sfânt şi nicicum nu calcă de fapt cei cu legea tocmeală, nu calcă palamentarii încurcați în legi şi scandaluri (Bunica mi-a trăgea atenția să caut preajma celor înțelepți, să calc în pasul lor, ca să le urmez, să le calc, pe urmă, ca lui Iisus norodul, să le urmez pilda, întotdeuna fiind oarece de învățat de la cei învățați (apropo: şcoala te învață: gegrafie, istorie, religie, matematică, dar viața într-a ei rost te încovrigă prin practică îți dă dar din dar, experență, ți-arată concret, corect, apropiindu-ți infinitul de obiect, învățându-te ce să faci, cum să te întorci, suceşti, cum să trăieşti, cum să lupți cu dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor, Vica, ținându-mă tot de-aprope, parcă de mână şi în brațe, ştiind mai bine ca mine, ca oricine:

-"Cine munceşte, greşeşte cum păşeşte şi cum e cu scârța-pârța, beşeşte şi, ca pupăză , pasăre mândră la care-i pute cuibul, împuțeşe cu izuri-miresme de basme".

Nedreptățile vane: sociale şi de comedii umane, ceea ce nu-ți place şi deci ce nici altuia nu faci (cine face, lui îşi face), că te face una cu nimic, de dragă minune şi de mândra ruşine la lume, chiar luându-ți galoanele de pe umeri, galoanele orgoliului, tu păstrându-ți dreptul de a fi cât timp te îndoieşti, ca să cugeți şi cugetând să exişti, vorba francezului Decartes.

La Bistrița coleg de bancă l-am avut pe Purcea Grigore din Feldru, ca actorul Nae, că şi el s-ar trage din acelaşi sat, unde am fost şi eu, dus nici eu nu ştiu de ce, de acest gringo caruia eu i-am mai zis Pegrig, sătean cu actorul Nae, cel care în emisiunea Bunica face pe bucătarul şi, chiar în emisiunea Ieri, azi şi mâine, cu o altă Corina decât Chiriac din Opriți timpul, se descurcă ca un meşter lemnar la bisericile de lemn din Maramureş, nişte făinețuri monumentale a monumentalilor din România, Purcea colegul de clasă trăgându-mă pe sfoară dându-i o poezie şi o poză să semneze cu numele lui,dar el nevrednic rămând pe anul patru (lV) repetent, că n-a învățat, ba cioflngarul a şi furat nu mai ştiu care bani şi de la Matei Constantin aparatul de fotografiat, ca să nu facă nici o brânză, că ce-a mai făcut în viață cu viața lui acest hoț de care mă ruşinez, Prof. Emil Lazăr-Dejanul, directorul muzeului Dej, scrie în cartea sa: Someşeni în spiritul eminescian, scrie cu o noblețe, cu o artă a scrisului neştiind bravul cercetator al vieții marelui Eminescu, nu ştiuse cu cine mă însoțisem, deci scrise în cartea sa:

-"Spune-mi cu cine te însoțeşti, ca să-ți spun cine eşti". Eu nu făcusem nici o faptă, ca Grigore, dar ce mint: "furasem mere dulci, clițane, mere de vară, din grădina popii Nicola Petru, în Sâmpetru-Almaşului, "suficient, ca sa am o pată neagră pe suflet şi e suficient şi să fiu un pădureț de pădurețe, corobețe, pentru cât voi mai trăi, ca să fac umbră pământului, dar dovedind, că nu pot sări peste propria-mi umbră, nici atâta putând şi eu să fac: evadând din viața sumbră.

Dragostea e un ceva,altceva,

Care-ți trece prin minte

Fără cuvinte cu pâinea-i  fierbinte

Să te alinte pe dumu-ți înainte.

CRITICILOR MEI

Inteligent,savant,fir-ar să fie ! de ce să mă mint?

Că aiasta-i bună,că tot minciună-i,a naibii-i,minciună,

Nu-i alibi la crimă economică,la crimă social-umană,

Ci ciumă,epigramă,că minciuna-i tot minciună,

Puşcărie-i,dar pentru guvernanți durerea e cu suspendare

Primăvară-i de ceară-i,pedeapsă-i, condamnare, cu suspendare

Şi-i fără confiscare de bunuri ilicite,că paguba-i pentru popor fără recuperare din a lor buzunare,

Sfară-i mai mare,ca jumară,că unde nu-cap,e vai,de popoare !

Sforă-i în țără,că lupul a dat iama la stână,

Că viața ni bună,ca o smântână pentru mâțe blânde,cu ghiarele ieşite înafară din sac,petec şi întunerec la sac,

Când pentru ei totu-i fală straiță goala,fals,apăsare şi tristețe, zdrențe,haine rele,chinuri rebele,

Deşărtăciune şi vânt în vânt,că omul de rând rămâne tot flămând,

cu mațele-i chiorăiorlăind-ghiorlăind, că rămâne tot la pământ,

de ruşine, deşărtăciune şi vânt

pe nicăieri, un nimeni, omul de rând, omul flămând,

E ceva fără onore, fără cuvânt,

După care corupții beau apă, se dau cu avânt, ei înfumurații să nu stea după gratii, la apă, plagind cărți, adunături între două coperți, din alte cărți, numindu-le şi semnându-le ca propriile carți

Se dau vinovați, se dau hulpav, lacom, în vânt,

Se dau vânt, să se dea sfânt pe pământ în / prin ce nu sunt.

Dacă inima nu mai bate,

În dragoste ole, ole,

Ce mai e ?

La noi plouă, plouă,

Vreme de beție,

Tulai, Doamne, ce melacolie de Bacovie !

     - Dragă Prietene PAVEL. Mulțumesc de Veste Bună! Dumnezeu să-l însănătoșească să avem și noi românii, oameni de vârstă peste 100ani ! Cu drag și ales respect, Numai Sănătate și Bucurii! Ioan Miclău-Gepianul

     - Omul e om şi după strai de soare şi plai, că şi floare e cu miros îți dai seama Dan căpitan de plai, de pe picior şi gură de rai, deci şi floarea are miros şi-l cunoşti ducând-o la nas, la urma urmelor, cum gângureşte şi Mitică Popescu, ca un minunat ce este din a noastră poveste dându-se mare prin ceea ce reuşeşte ca artist să dovedească cine-i el.

Daria mi se plânge (nici vorbă să-l pârască):

-"Marius când vine acasă nu şti numai cu moato-coasa să cosească, deşi mai sunt atâtea, multe alte lucruri de făcut. "N-are curaj să-i spună, oprindu-mă şi pe mine s-o fac, ca să nu fim auziți de cei câțiva săteni care mai sunt în viață, unii deabia aşteptând să ne audă sfădindu-ne, făcând circ, mai ales făcându-ne de circ, ruşinea fiind lesne şi după ruşine nici apă nu bei, că mica, nu-i pe-acasă, modelatoare la iaba verde şi împăciuitoare, zice Daria-Loredana Ferghete, sora lui de mamă şi când îi este de mamă se zice pe la noi pe la Ciubăncuța, că Daria cu Marius, Mihaela şi Flaviu ar fi frați buni, că mama se şti întotdeauna cu precizie cine-i, dar tata poate fi oricine.

P.S. poți zice cum zicea Purcea Grigoare "Pegrig", din Feldru,B.N.: -"Toate femeile-s curve, numai mama nu".

Ce ne scriem noi: unul altuia e dovadă de încredere, dovadă de prietenie, Ben Todică, dragule ! Îmi pare bine de prietenia ta. Îmi lipseşti momentan, acuma, îmi lipseşti în starea mea de bine, că-mi eşti, ca toiagul pentru  Moise, toiagul din mâinile lui Aron şi toiagul din vremuri imemoriale a naşterii geto-daco-românilor, de pe vremurile, când veşnicia laudei, vredniciei şi destoiniciei noastre milenare a existenței statornice milenare pe un picior de plai, pe o gură de rai, c- a înverzit toiagul cu verde, ca iaba în crudul ei, a înflorit în culori-curcubeu şi de Dumnezeu, cu poezie curată şi adevărată şi a rodit ca marul oprit în grădina edenului, şi, chiar şi apele mării Roşii s-a  vălurit, dându-se la o parte, deoparte, soarele cerului să vadă nisipul din albia acesteia şi fericitul popor a lui Israel să păşească blajin, calm, din robia către țara făgăduinței, către Canan, o nădejde a Phonexului, o mare speranță şi o mare credință întru dreptul de înviere a Dumnezeului iubirii, Dumnezeului păcii şi a Dumnezeului bunăstarii omenirii.

Scrisul în mine e o vâlvătaie ca-n inima lui Tudor Vladimirescu la 1821 REVOLUȚIA, în 1821 şi nu trebuie să te mire nimic, ca-n calea cea dreaptă a lui Iancu Jianu haiducu, e, ca iarna, care întreabă pe țăran: -"Ce-a făcut peste an, ca suflet a lui Dumnezeu sau înainte de a zice "da" la cununie la primărie în fața primarului sau în biserică în fața preotului ?", că şi la cartea cărților scrie, că păstorul blând lasă turma, ca să readucă acasă oaia rătăcită sau pe cea cu piciorul frânt la locul ei în turmă, chiar dacă oaia cufurită cufurită cufureşte întreaga turmă, că şi pentru fiul rătăcit, rentors, se taie vițelul gras sub ochii invidioşi a fiului cuminte rămas acasă, ca să-şi îmulțească talanții, eu rămânând să scriu şi tu plecând, ca să promovezi valorile, autenticul românesc şi omenesc, un drept de a fi fără moarte, ca rara comoare-floare de colț, floricică de Carpați, trandafir al fetei din fslnicii munți cu izvore şi brazi veşnici verzi care sub vânt se frânge, că sângele de frate apă nu se face.

Mi te-ai lipit de inimă, că eşti spirt, plin de spirit.

Practic Ben ce faci ?

     - Am ajuns acasa teafar Pavele. Am primit o Scrisoare de la doamna Vasilica care a primit cartea de la tine si m-a roaga sa-i dau numarul tau de telefon ca sa te sune si sa-ti multumeasca.

     - Vorba volant scripta manis, dă-i te rog mail-ul (telefonul e: 0745856208); Dumnezeu să-ți ajute ! Bine-ai ajuns cu bine acasă ! Să ne ajute Dumnezeu şi să fii sănătos ! MĂ BUCUR, DRAGULE, DIN SUFLET MĂ BUCUR, PENTRU'CĂ AI TRECUT PESTE HOP. MULȚUMESC LUI DUMNEZEU, BEN, FERCITULE !

Cu bine, PAVEL DE ROMÂNIA

Nici nu prea sunt să vorbesc la telefon.

Nici nu prea sunt obişnuit să vorbesc la telefon.

Ce faci Ben can-can

Cu picioarele-n tavan,

Cu capul pe umeri,

Ce aduni, ce scazi, ce numeri ?

În noi e futună, ape puhoi, nedumeri, că-n parlament e scandal nesfârşit, tulburare şi toşi în mine e noțiunea tipului prețios, sperând, că Dumnezeu ne dă bine, ne apară cu propria-i explozie de bucurie şi genorizitate, că-n ape învolburate ne-am pierdut pe noi, ne-am pierdut iubirea pe care însă noi n-o mai căutăm cum a căutat-o maistru- scriitor Marcel Proust, că noi cei de azi suntem pe telefoane, tablete, eu scriind pe Samsumgul meu, că Vica-i depate de ceea ce suntem noi, ca viață, deşi eu s-ar putea să nu fiu validat, ca cel mai potrivit în atmosfera mai rezonabilă cu toate n-am abandonat cum n-a abandonat arătând foarte bine, natural, mândra zână a sportului, Simona Halep, care nu se lasă de sportul ei, cum nu se lăsa nici Vica cunoscând ce are de făcut şi păcat, că n-ați văzut-o robotind, n-ați văzut-o alfel vie, energică, ca pe nişte copiii cu prezență carismatică neruginită în rutină, ci harnica Vica era mereu înteresată să--i fie bine celuilalt bucurându-ne de viața ei alertă, că-şi făcea griji, ca totul să fie-n regulă, dar ce  ştiam noi, ca să nu-i facem rău şi s-o  pierdem din egoism, neglijență, în momente nepotrivite, deşi în preajma ei ne topea de plăcere, ea fiind raza noastră de soare, dar noi n-am ştiut, că şi ea trebuia cruțată cu înțelegerea noastră rezonabilă şi necesară ca apa, aerul, că-n tot, ca-n jocurile copiilor sunt nişte reguli, nişte principii de biblii, dar uneori doar în aparență prefăcându-ne doar suntem în nişte prelungiri, esențe, ca Hristos, o esență şi-n existența dramatică a lui Eminescu, un om pe care unii îi neagă existența şi excelența a ceea ce-i excelență, un exemplu, ca Vica mea, nu vă mirați, că Eminescu a fost pur şi simplu nemaipomenit, ca ìntr-o gală plină de interdicții, de negări, că noi ne opunem, ne negăm propria existență, ca şi cum am fi bolunzit violent, că omul e cuprins de instabilitate şi de ce ? Pentru'că n-am accepta, ca altcineva, cum e şi Mircea Cartărescu, să fie mai prestigios mai altfel fain-făinel, ca noi, deşi noi suntem mai nebuloşi, necorespuzători...

Trăim o experență dureroasă, cu nu ştiu ce probeme (uneori tot mai departe de dramatica şi cruda realitate, că vezi şi tu ce pățim oricât de coloşi am fi, oricât ne-am îngriji îngrijorându-ne nici noi ştim cât de bine, minunându-ne, de sănătatea noastră schimbătoare, că-i mai greu cu învârtitul, că uneori nu poți fi nici zeu, nici rege, că-n tot e o nebunie, tocmeală în loc de lege şi cu regimul dur pentru a slăbi în lumea reală putând din cauza asta s-ajungem cu probleme sub monitoare, ca tine, fără a mai şti altfel cât de rapidă ni răsfățul cu sănătatea, ca să fim în formă avându-ne reuşitele, o sănătate ce-i mai bună ca toate, că-i dorită şi de toți, ca să facă casă bună pe Arca vieții cu gust de cireşe preferate şi de tine, ca şi cum n-am mai avea nici o problemă, dar atunci ce şi cum mai inventăm, ne reinventam într-o poveste, ca un cer care s-a luminat că ne arde paiele incendiar; noi amândoi fiind mai diferenți şi diferiți prin ce simțim, prin ce trăim în viața nedraptă şi prin ce şi cum scriem, după unii teribil, rebel, cu rigori proprii, deşi timpul pierdut de Marcel Proust şi nerăbdător timpul în cazul lui Marin Preda, pe mine timpul lăsându-mă fără Vica) Cum să-mi găsesc acuma un echilibru cunoscându-mă mai bine, ca să nu fiu în această olimpiadă pe ultimul loc ?

Uneori nici eu nu sunt mulțumit de mine, de natura mea, de faptul, că scriu căutând să mă descopăr în duh de viață şi în duh verde ca de măr, duh de crud de iarbă, duh de acasă, duh dumnezăiesc de adevăr, că fără iubire, ce-am fi, Ben? Unde ne-ar fi tihna, liniştea, nebunia de a fi originali, exclusiv prin formula de a fi aparte, în speranța, că ziua bună se cunoaşte dimineața prin placere fiind naționali deosebiți cu dreptul de înviere şi de a avea o viață mai bună, deşi nu se poate fără a trăi, cum zic alții: "în minciuni adevărate", deşi suntem excepționali, piedici "stânci de poticnire" pentru ceilalți, ca ne întrecem permanent cu noi înşine, ca niste plouați, în momente senine, momente şi cu soare, dar rezultatul nu-i cel aşteptat, că omul poate fi ca apa peste coatele de inundare, perpetum mobile făcând harcea-parcea lucrurile rezonabile, bune, ca o vreme schimbătoare şi cu o ploaie sporadică, răsleață, uneori şi plăcut, şi aşa cum îl vezi şi cum arată şi lucrurile, în nişte calcule cu o logică filozofică şi matematică, mai împedicându-te şi în birocratismul cu limite care te limitează, obtuzitatea dându-te cu capul de toți păteții obscurității de care te bați, riscându-ți starea de sănătate, că pur şi simplu fiindu-ne cum vădit e cu-n drept de susținere, că omul e cum e o dihanie ciudată, un aparte, într-un efort concertat de contraste vizate, de un drept de a fi, că e un mecanism, un mijloc prin care ne promovăm ca națiunie şi Patrie Limba Română cu locuri frumoase: castele, biserici şi munți cu aur, cu brazi şi alte facilități pitoreşti, o realitate cu notorietate turistică, că, Doamne Dumnezeule, avem unitate şi specific național, cu bogat folclor şi diverse tradiții, cum rar mai au alte popoare, au superior, major, nepăstrându-şi-le în patrimoniul lor, cum au făcut-o românii noştri neruşinându-se de această "laudă" de zestre spirituală a neamului nostru, mioriticul, Dumnezeul nostru.

Nu te lua după mine,

Că mie când îmi vine

Să scriu, scriu,

M-alin pe cont propiu.

     - Acu ma duc sa ma culc ca-i tarziu. Abia ce am iesit din spital acum 10 ore. Mai vorbim maine, Noapte buna, Ben

     - Mă bucur, că le ştii pe toate şi povestea cu calul sur, țuca-l-ai.., ca să se facă alb. Eşti glumeț, spiritual, cu har făcând din țânțar armăsar.

     - HAI SA-TI RASPUND LA CAL

Ai musca pe obrazul drept in poza cand vii de la munca.

Si sub poza am zis ca o sa scriu ca si comentariu ca tu ai aranjat cu musca sa te duca in locul unde ti-ai pierdut calul.

De unde stie musca?

Pentru ca a stat in curu lui

acu jumate de ora,

in vale la parau.

     - Nu înțeleg la ce te referi, ce cal?

     - Ma da cum ai prins-o !  La tinta. O sa scriu sub poza. "Ea ma ajuta sa-mi gasesc calul."

     - În drum către codru şi aer curat şi către verde de stejar, deşi drumul până la împodobirea papalugării e unul anevoios şi eu şi Daria nu mai avem paşii zmeoaicii, dar nici graba lui Fat-Frumos, care nici în glumă nu dă împedecându-se de hribe, deşi mai alaltăieri Dan Chira şi Marin Mureşan din Jurca au adus neânchipuit de multe, că ei când au fost mici or fi mâncat câcat şi de aia se zice, că au noroc, ca nimeni alții, cunoscând şi cotlonele, ascunzişurile, pădurii, cu toate, că nu-s haiduci, ci cunoscători ai codrului. Scriie-mi nu mă ține-n şah, că-n mine e um freamăt, agitație, emoție, nelinişte...

Pe la noi nu-i ca la voi,

Că la voi e un doi

Apelul de seară,

Dar eu dau cu mingea-n bară

Precum Herodot calare

Încâlcea holda de grâu odinioară

Lăsând drumul pentru cărare.

Nu te lua după mine,

Că mie când îmi vine

Să scriu, scriu,

M-alin pe cont propiu.

Uneori nici eu nu sunt mulțumit de mine, de natura mea, de faptul, că scriu căutând să mă descopăr în duh de viață şi în duh verde ca de măr, duh de crud de iarbă, duh de acasă, duh dumnezăiesc de adevăr, că fără iubire, ce-am fi, Ben? Unde ne-ar fi tihna, liniştea, nebunia de a fi originali, exclusiv prin formula de a fi aparte, în speranța, că ziua bună se cunoaşte dimineața prin placere fiind naționali deosebiți cu dreptul de înviere şi de a avea o viață mai bună, deşi nu se poate fără a trăi, cum zic alții: "în minciuni adevărate", deşi suntem excepționali, piedici"stânci de poticnire" pentru ceilalți, ca ne întrecem permanent cu noi înşine, ca niste plouați, în momente senine, momente şi cu soare, dar rezultatul nu-i cel aşteptat, că omul poate fi ca apa peste coatele de inundare, perpetum mobile făcând harcea-parcea lucrurile rezonabile, bune, ca o vreme schimbătoare şi cu o ploaie sporadică, răsleață, uneori şi plăcut, şi aşa cum îl vezi şi cum arată şi lucrurile, în nişte calcule cu o logică filozofică şi matematică, mai împedicându-te şi în birocratismul cu limite care te limitează, obtuzitatea dându-te cu capul de toți păteții obscurității de care te bați, riscându-ți starea de sănătate, că pur şi simplu fiindu-ne cum vădit e cu-n drept de susținere, că omul e cum e o dihanie ciudată, un aparte, într-un efort concertat de contraste vizate, de un drept de a fi, că e un mecanism, un mijloc prin care ne promovăm ca națiunie şi Patrie Limba Română cu locuri frumoase: castele, biserici şi munți cu aur, cu brazi şi alte facilități pitoreşti, o realitate cu notorietate turistică, că, Doamne Dumnezeule, avem unitate şi specific național, cu bogat folclor şi diverse tradiții, cum rar mai au alte popoare, au superior, major, nepăstrându-şi-le în patrimoniul lor, cum au făcut-o românii noştri neruşinându-se de această "laudă" de zestre spirituală a neamului nostru, mioriticul, Dumnezeul nostru.

Trăim o experență dureroasă, cu nu ştiu ce probeme (uneori tot mai departe de dramatica şi cruda realitate, că vezi şi tu ce pățim oricât de coloşi am fi, oricât ne-am îngriji îngrijorându-ne nici noi ştim cât de bine, minunându-ne, de sănătatea noastră schimbătoare, că-i mai greu cu învârtitul, că uneori nu poți fi nici zeu, nici rege, că-n tot e o nebunie, tocmeală în loc de lege şi cu regimul dur pentru a slăbi în lumea reală putând din cauza asta s-ajungem cu probleme sub monitoare, ca tine, fără a mai şti altfel cât de rapidă ni răsfățul cu sănătatea, ca să fim în formă avându-ne reuşitele, o sănătate ce-i mai bună ca toate, că-i dorită şi de toți, ca să facă casă bună pe Arca vieții cu gust de cireşe preferate şi de tine, ca şi cum n-am mai avea nici o problemă, dar atunci ce şi cum mai inventăm, ne reinventam într-o poveste, ca un cer care s-a luminat că ne arde paiele incendiar; noi amândoi fiind mai diferenți şi diferiți prin ce simțim, prin ce trăim în viața nedraptă şi prin ce şi cum scriem, după unii teribil, rebel, cu rigori proprii, deşi timpul pierdut de Marcel Proust şi nerăbdător timpul în cazul lui Marin Preda, pe mine timpul lăsându-mă fără Vica) Cum să-mi găsesc acuma un echilibru cunoscându-mă mai bine, ca să nu fiu în această olimpiadă pe ultimul loc ?

Viața, ca de obicei e şi o comedie: râs şi turcă, că suntem nişte figuri de stil, uneori greu de înțeles, mai ales, că nu ştim cum să reuşim, ca să fim vizibili sau invizibili, cu volum, dar aşa cum putem fi utili dorindu-ne-n excelență să fim şi durabili prin ceea ce suntem iubire şi drept la înviere, în coloana fără sfârşit cu distracție care se resimte în marea plăcere a visului împlinit, că eşti total pregătit, deşi surprizele ne sunt cu bucurie cât cuprinde. Tu ce mai faci, ca lumină ce lumină din lumină lumină pentru lumină să lumine pentru o viață mai frumoasă, pentru negru Munte Negru, la Piatra pe o piatră cu firul întins scoțându-ne-n evidență resimțând efectele emoționale, legendare, autohtone şi autentice cu mult soare şi-n ansamblu cu căldură cu inima pusă pe jar şi cu plăcut de om, o relitate, chiar şi pentru impecabil, pentru indispensabilul memorabil, Dumnezeu, că noi şi de ne băgăm unde nu ne fierbe oala avându-ne măsura lucrurilor fenomenale, suntem ceea ce suntem o certitudine, că noi ne promovăm cu înțelepciune brendul de neam şi țară, o facem cu arta succesului, totul, fiind O.K. şi făcând, ca om cel mai fericit şi pe ceilalți fericiți având pâinea cea de toate zilele, mană cerască O.K.? Cu tine cum merge treaba, ca nescriindu-mi, ca la un preferat, nescriindu-mi de ieri, cum vrei să ştiu cum e, Doamne bună eşti viață, că ne creşte inima-n firescul şi mirajul ei ? Necăjit n-ai cum fi, nu-i aşa, Ben, că nimeni nu dă cu piatra de la Piatra de pe piatră, nu dă cu piatra în tine, deşi ai făcut bugăte (destule), ,chiar şi la urgență, dar ce te doare: ce zice unul şi altul, ce zic ceilalți ? ) Scrie-mi şi nu te uita după ce zice, după ce zice fără perdea şi fără noimă unul şi altul şi alții, tu făcând casă bună cu arta.

Din mine ies scântei, că nu ştiu unde mi înțelepciunea, intuiția, că nu pot reevalua stuația, să mă fac prudent, că nu ştiu din ce tufă sare iepurele, nu ştiu unde să pun punct în zvârcolirea mea, că mă pot trezi cu surprize, că ce să implementez în mod special înteresant, important ? Am ochi şi urechi pentru aspectul la alt nivel, când se petrec atâtea în cugetul meu preocupat de modul tău de viață. Care ți configurararea şi atmosfera, având resposobilitățile tale ?

Afli grozăvia a lui a fi:

-Cuvintele rănesc,

-Tăcerea loveşte

Şi :- Indiferența te ucide

(am citit, dar unde? Unde am citit toate aiestea? De ce le-am citit, Ben ? Tu taci. Mai dormi? Eşti plecat? Unde? Nu te găseşti bine? Care-i baiul ?)

     - Am luat cina, cascaval cu paine si ardei rosu.

     - Înseamnă, că iară te culci ?

     - O SA MA CULC IN VRE-O ORA. Am avut multe scrisori de triat care, s-au adunat in 5 zile cat am lipsit. Acum deexemplu corectez Mere padurete nr 9. Maine il voi afisa. il leg, il inod ca sa curga. Miclau a primit cartea si e minunat de cat de bine a iesit. El o citise doar de la mine de pe blog. Eu nu am primit-o azi, poate maine sau poimaine.

     - Nițică răbdare, prietene drag. Îi mulțumesc şi bunului Miclău (nu întreba de ce ? Are şi el o vorbă româneasca frumoasă, eminesciană) Uite ce mai adaug eu răruț şi drăguț: Parcă fulgerase dinaintea lui Dragomir şi a oițelor năzdrăvane amestecate cu mioare şi notini: miele, viitoare oițe mame şi bierbecuți distinşi, deosebiți, distincți, aparte prin cornițele încovrigate şi prin aspectul lor fizic mai lânos,mai împărătesc, cum şi Dragomir arăta între feciorii isteți, holtei, nelumiți, a satului îmbrăcat de sărbătoare: cu ie, chimeşă, lăsată din brâu peste pantalonii cioreci, iarna ascunsă de pieptar, uioş, suman, opinci sau cisme de box în picioare şi pe cap îndesată haiduceşte căciulă din miel merinos sau țigău, dar în hotarul Sâmpetru-Almaşului parcă fulgerase şi tunase şi vântul viscolise, maturase, grosul omatului şi băgase-n sperieții oile sătenilor care se-ncrezuseră în Dragomir să le îngrijească şi el ştiind rostul, rândul, ca un barbat, ca un turmaş, pastor blând cu adevărat (pute-ai să te întrebi răspicat, cum se întrebau oamenii din vechime, ca să se convingă de adevărul, cum stau lucrurile, să se convingă sfătindu-se la sfatul obştei de priceperea tradiționalului din părțile locului, unii născându-se din capul locului, din familie bună, nascându-se cu priceperea şi îndemânarea în sânge, în legea pământului, care le da curajul şi încăpățânarea țarănească, sănătoasă-n bine:

-"De unde să ştie pruncu' aiesta, ba să fie şi "cumințenia pământului, "cum se zice şi pe la Jii?" (şi ştiau şi de Bobița şi de un meşter dus pe lume, pe la Paris, în Franța).

Parcă fulgerase  pe dinaintea ochilor lui şi auzise bine cu urechile lui, că tunase şi omătul, zăpada se viscolise luându-l cu frig o vântoasă răcoroasă, cum se zicea uneori: -"E frig a dracului, că ninge undeva pe la munte, fulguieşte, că:

"vin oițe

de la munte

cu steluțe

albe-n frunte"

...şi oile, şi credeți-mă, că nu i-se nălucise lui Dragomir, fecioraşul harnic, nealcoş, nepotul dasălului Ion Rătundeanu-Ferghete şi feciorul lui Viorel "fătu" şi foc de jucăuş, că:

-"Jucăuş, îs jucăuş,

Lumea-mi zice: pițiguş"

(Urme se puteau vedea pe zăpadă şi par lung de femeie în orizont depărtându-se şi pierind din lumina ochilor lui). Dragomir nu se înşela în judecățile lui, dar acuma îl durea şi sâcâia oile care se facuseră nevăzute cât ai clipi, disparuseră de parcă au intrat în pământ, le înghițise bau-bau ?

Pe părul lung de femeie nu se mai putea baza (cine l-ar fi crezut? Cine n-ar fi zis că n-o bolunzât, că nu s-o strâcat de cap?), că nu se mai vedea păr fară stăpâna care-l avea podoabă, dar urmele de paşi de picioare desclțe se vedea, ca atare le-ar fi descoperit Ceacanica criminalistul renumit sau un indian american, dar şi orice om de rând fără habar şi dacă era chiar Letu, ca Letu, înțelept a satului, prost notoriu, că-şi cota tipu aista pipa, dar pipa-i era în gură şi fumega, ca țigara lui Ivan Turbincă înotând pe sub gheța (HO2 în formă solidă) pe sub gheața Kremlinului şi a Mocovei aflată breaza sub comănduirea bolşevică a lui Putin, un sisif al Rusiei cu ferestroica apusă, asfințită, cu alte vremi de pomină. Pentru Dragomir ce vazuse a fost o arătare fantastică, a fost dintr-o carte, ca la carte pe care n-apucase s-o citească, în păsăreasca pe care n-o ştia, că dase cu picioru-n noroc şi fericire, că deşi fecior de însurătoare nu-şi bătuse capul să-şi găsească şi pețească aleasa inimii, deşi era fecior în lege.

     - Am primit cartile frate Pavele: TI-E MAI MARE DRAGUL SA LE TII IN MANA SI SA LE MANGAI ! Sunt incarcate de iubire si mireasma de pamant natal, DE ACASA ! Sunt doua carti vindecatoare, Ben

-"Dragomire, Dragomire, nu ți lene şi urât să bați şi străbați haihui, mioritic de molcom şi cuminte, păşunând năzdrăvanele ovine, în ceasuri rele pe hotarul satului, păşuna oi negre pe câmp alb, că cine le păstoreşte, le şi cunoaşte, chiar, dacă-i cu capu-n nori, dar victorios, ca Simona Halep cu o prezentare corespunzătoare, dar ce nu-i trece sub duşul cu apă rece, acestui fecior visător, dar ce nu i-a trecut acestui cutezator, temerar, dar ce nu i-a trecut  prin cap spontan, să replice: -: "Sunt tânar şi neliniştit, ca Onedin: îmi vorbiți româneşte, dar nici eu nu sunt turc să nu înțeleg de ce bateți şaua să priceapa iapa, iapa sireapă la care când îi ridic şaua i se văd mațele". Dragomir holteiaşul era mai altel, ca mulți alții fiind benefic, creator din fire surprizând zi de zi cu dreptul lui aparte de a fi, căutându-se în ziua bună de dimineață, pe timp de iarnă, ca un haiduc şi om a pustietăților, hoher şi teleleu, în ciudă, că era ordonat şi disciplinat să străbați sub paşii tăi bătauşi şi sprinteni sub clar de lună, ca zburător pentru Cătălina lui Ioan Eliade-Rădulescu călător în dragoste şi dor după lâna de aur a simțurilor şi srntimentelor nedefinite de adolescentul geto-daco-român cu omenescă emoție pe toți coclaurii dealurilor cu grija oilor, care trebuiau duse sătule pe seară la casele țăranilor, care în anotimp de vară secetoasă, nu agonise, nu cosise, că n-avea cum pe pământurile uscate şi crepate fără fir de iarbă, nu cosise şi nu strânse nutreț suficient pentru a trece de iarna, ca un câine, că-i dificil, greu, imposibil, să iai par din palma şi de pe broască, cum se zice, că ce nu se zice pe la noi, pe la noi, lumea pornită să cârăiască, că salvase până şi pe Nicolae Labiş, pe acel semnificativ, îl salvaseră cu inima căprioarei, în toate anotimpurile, chiar pe timp de iarnă când se descopereau pentru animalele de la casă acareturile: hăizaşuri, grajduri, şuri, stăuroaie, grajdoaie, cătrețe, cotețe, acoperite cu sonopi de paie, de diverse ceriale, din holde sărace, cu tote pârghiile anexelor, cu rostul lor de folos neamului nost, de a da dăruii viață animalelor, care ca păsarile 


PR-F&BT.