Mere pădurețe 9 - necorectat

Mere pădurețe 9

Eu cum să fac atât de multe exemplare, când pe la noi multe nu meg strună, c-aşa ni-s oamenii satului, dacă, chiar statul n-o face loial şi demn, bătându-şi joc de mine după ce-am muncit cinstit o viață, ținta lui fiind durerea, ca să sufăr, lovindu-mă-n ce mă frige rău, cu pensia care mi-au dat-o după ce am contribuit la stat 43 ani, socotind, c-ar fi suficient să-mi dea 650  roni, deşi nu mi-a fost uşor (se poate verifica, întrebându-mi colegii şi sefii, superiorii, care ştiu cât de conştincios am lucrat, ca Tehnician veterinary (cu ce mi-o sortit Dumnezeu din pântecele mamei cum bine o zice Pr.Grigore Pugna sau un altul prieten de o viață cum mă consideră sfinția sa Prof. Dr. Pr. Al.Stănciulescu-Bârda, un om şi suflet de om cum rar întâlneşti cu instrucția, educația şi talentul său înmulțit cu har întru răsărit de soare, că-i un om între omeni potrivit sfințit în timp potrivi la loc potrivit în olimp-ul mioritic, ca spațiu omenesc, pentru orice şi  orcine având cuvântul, învățătura voevozilor pentru urmaşii-urmaşilor noştri, ca o cinste ce suntem iubire în numele lui Dumnezeu, care ținteşte dorindu-ne oameni între oameni pentru oameni făcându-şi griji de părinte pentru noi, pământenii.

În emisiunea ta domnule director Ben Todică, ai fost extrordinar vorbind candid despre cartea noastră CĂUTÂND DUPĂ MERE, amândoi făcâdu-ne datoria în felul nostru cinstit, nimănui neschimbând părerea aflând că suntem români, tu nu doar atât făcând, ci aducând elogiu unui mare om, un prieten deosebit şi mie Al. Stănciulescu-Bârda, un român adevărat pe româneste, pe omeneşte luptând s-avem o viață mai bună, celor ce ne fac rău sau ne vorbesc de rău dându-le peste nas cu vorba lui, că o vorbă de duh face mai mult, ca o sută de bâte, când ştii s-o mânuieşti, ca Cei trei voinici, că acest om a lui Dumnezeu nu dă cu parul pentr'că: "cu răul nu treci nci părăul, dar cu răbdarea treci până şi marea", cum zice după lelea Veronica"Părăuana", mama lui Leon Dascal, milițian, om de treabă, prieten bun cu Pavel Mânzat fratele lui Vica, nevasta-mea.

-"Şi, Ben, omule, Dumnezeu ține cu omul bun şi dacă-i încearcă bunătatea".

Tu-ți faci treaba, aşa, că ce m-oi ruşina cu tine, un om cu renume şi cu prestgiu, ortace, Ben, un om benefic şi unic, tu anjungând din Iezer în Ciudanovița şi de aici..., dar cine nu şti unde ? Eu din Sâmpetru decolez la Leghia, Aghireş-Fabrici, Ciubăncuța, dar n-ajung ca tine-nstrăinătatea intensă şi deplorabilă în intrigi şi răutăți, care distrug liniştea, tihna, pacea, ordinea, că numai laudă-i de civilizația lor, de bună-creştere, ei experimentând pe oameni, fiindu-le doar de pielea lor, stularul lingându-şi degetele egoist, chiar şi câinele care-şi linge rana se vindecă (depinde şi de vârstă, gravitate, de cât de repede s-a ajuns la doctor, că a zăbovi înseamnă agravare).

Lui Vica îi plăcea să cumpere bomboane să se îndulcească, aşa cumpăra de la cooperativă, magazin unde vânzătoare a fost şi Lucreția lui Vinuc din deal, Gavriş bărbatu'lui nănaşa Veorica, Susica de-a Cucului, mama lui Lucica asistenta, nevasta lui Lucian Purcelu'ultimul preşedinte, ultimul mohican, a ceapeului "Drum Nou" Ciubăncuța, că de ce-i ziceau lui Crăciunaş aiesta Purcelui, sfântu, 'Dumnezeu alduitul ştie, probabil de pe când gospodarul aiesta era brigader de câmp, de-altfel om gospodar, dar probabil purcel că jumulea, lingea tot din halău, sugea la scroafa obştii, dar revenind la Vica cu dulciurile ei, că-i plăceau dulciurile şi, că-şi cumpăra şi câte 20 bombone, din care-i plăcea să dea şi copiilor întâlniți în drumurilei ei prin sat, plăcându-i să le facă o mare bucurie, bucurându-le şi lor inima şi cumpăra de la magazinul cooperației unde preşedinte era Moşuț a lui Toiu din Recea-Cristur, dar vânzător a mai fost de-a lungul timpului la magazinul sătesc şi"Feştilă", Ion Mânzat din Osoiu, unchiu'Petru "Sumna", Todoran din Jurca şi ultima contabila ceapeului Rusu Emilia, Emica, de a lui Itu din Ciubanca, dar Vica mai cumpăra bomboane şi de la Minuca de la bar, o femeie la care-şi mai înşira povestea, nădufurile, ofurile, eu ocupat fiind cu scrisul neavând cheful nici să-mi pierd timpul ascultând-o, că eram îndrăcit şi credeam, că dacă scriu ce mare brânză fac, dar bolunzănia intrată-n cap, nu mi se putea scoate din mine, dar ea Vica, vroia să povestescă cuiva toate chițibuşurile, amănuntele, detaliile, că ea simțea strigent nevoaie să se descarce cuiva de acest balast inutil a vieții, având nevoie şi de o confidentă cum şi-o găsise pe aiasta a lui Rujica şi Viorel Beldean, soră cu Pavel, în Arca acestei vieții, însă eu nu-i eram omul potrivit lui Vica mea, că eu nu eram disponibil tansbordându-mă în gânduri lunatice, crezând că trebuie neapărat să scriu o carte pentru care mă rugam lui Dumnezeu să m-ajute s-o scriu, ca Solomon pentru Proverbele lui, înțelepciuni, pilde şi pentru CÂNTAREA CÂNTĂRILOR se ruga, cum şi David mare poet psalmist o făcea pentru psalmi, deşi nu chiar cei 151 de psalmi păstrați în Psaltire erau scrişi de acest poet David.

Alduit mi-o ieşit, Ben şi capitolul aiesta, că-şi are culorile şi aromele necesare pentru dezgustătorii de vin spiritual (a câte-a minune a omenirii este această trăire cu artă, cuvântul, slova, bucova scrisă în astfel de ceaslov cu ispravă spre slavă şi laudă Domnului, Dumnezeului, nostru?).

Tu-ți faci treaba bine şi n-am ce mă ruşina ortace de mină de lumină, de mină răsărită vie peste divină grădină în roadă deplină, deşi-n afara României lui Eminescu nu se prea ştie, că legea-i lege regală, că ce-i lege e ceva sfânt şi pe cuvânt şi nu poate fi goz şi de-i roz, că-i tot goz ascuns şi sub preş persan ori preşuri nevedite, țedute, de cele țesute din zdrențe în război de țesut, ca irecuperabilul să se recupereze, dându-i-se în nouă viață valabilitate, că unde-i lege nu-i tocmeală nici lege de cea tocmită, miruită, parlamentară, că gata cu greşala din greşală până la victoria finală, că aşa ceva, cu aşa ceva cel iubit declarându-se nemulțumit, nu admite pur şi simplu:

-"Fraților aşa ceva e imposibil, dar adevărat nici nu se există, că-i un rău de care ne lipsim, că nu-i necesar".

Tu-ți faci treaba bine, frate, din Iezer ajuns în Ciudanovița, ştiindu-se prea bine, că unde se linge câinele se vindecă, că noi suntem întru asentiment, cu aceeaşi simțire pe unda românească şi nu ne poate desparte depărtări prin mări şi țări, în dialogul nostru cu cerul albastru a minții şi sufletului fiind aproape din aproape în aproape, deşi dialogul e la distanță: România-Australia se întrepătrunde, în iubire şi marea speranță de bine, că unde iubire e, Dumnezeu e: iubire de Dumnezeu şi iubire de aproape întru drept de salvare, de pace, drept de iubire, iubire şi iar iubire, drept la înviere pentru oricare dintre candidații la fericire, că nimeni n-are ce se îndoi de calea duh de adevăr către duh de viață cu talanții îmulțiți cu har întru soare răsare de centenar România profundă şi mare gătită, ca de nuntă: mândru național şi de sărbătoare raportat la universal, ca românul aparte fiecare întru scop tabu şi, ca atare: dar cu darul lui Dumnezeu pentru a face pe întreg mapamondul Rai. Fiecare stupar îşi linge degetele, dar tu arătându-ți iubirea şi prețuirea pentru-n mare preot de țară, prieten neprețuit şi mie, cum zice chiar domnia sa: -"prieten de o viață", om de suflet şi fără a înşira alte epitete şi superlative, că omul Pr. Prof.Dr.Al. Stănciulescu-Bârda, este nu te mira un om apreciat şi de țaranca mea, Vica, ea înțelegând sufletele cu origini sănătoase în veşnicia vredniciei românului neaoş şi cu inimă de adevărat român, ca Eminescu şi Blaga, Ioan Alexandru, nişte trainici stejari si special-umani ai gliei mioritice, că ce putem avea mai filozofic şi mai sfânt în ceea ce suntem iubire şi sinfonie de privighetoare şi de ciocârlie a firii noastre milenare şi perene în corona fără sfârşit de voevozi pământeni ?

     - Trump vine in Australia curand. Nu ma duc sa-l vad insa, daca vii tu am sa-mi fac loc sa te ating.

     - Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, un ales a lui Dumnezeu, ne dăruie Patria Limba Română cu îndemână pentru a fi mai oameni, mai pioşi întru Iisus şi, ca tu cu mine, mai înfipți în bine, că trebuie a rămâne români de-acasă şi de prietutindeni cu spirit național, ca Eminescu raportați național la universal, că prin simțiri nu-s departări de mări şi țări, prin iubire unindu-ne cu țara mamă Dumnezeu.

     - Parintele ne arata cum sa plecam constienti si politicos din aceasta lume.

     - Să vin între voi, la voi, ar fi un favor, dar cine sponsorizează ? (aşa ceva nu visez nici în viitor, deşi cândva, când eram hei, hei, fecior holtei, eu cu Mircea, ne făceam planuri,  vise de a ieşi în exterior, dar în timp sărăcia mi-a năruit aventuri şi chiar visuri, deşi în scris mi-le notasem, că mă ațâțase ceva, dar totul fuse într-o imaginație bolnavă şi se spulberase, se duse pe pustii, că însumi ființa mi se ruinase). Totul e deşărtăciune şi vânt. Răii sunt favorizați, în timp ce visătorii înghit în sec şi mor goi venind pe lume şi goi ducându-se din lume, chiar şi fără glorie. Tu-mi reproşeai, că vreau să fiu remarcat. Da, vreau, că popularitatea, gândesc naiv, că popularitatea îți poate oferi alte şanse de a publica, publicându-ți-se cărțile fără a cheltui tu, dar pot să mă însel, nu-i aşa ?

     - Popularitatea e un motor inventat de Evrei pentru a face bani. Adica e ales unul dintre ei care e platit cu milioane ca sa-i atate pe restul sa creada ca daca vor munci din greu vor putea si ei sa devina milionari. In acest fel milioane de artisti muncesc si fac foame o viata sperand. Popularitatea ti-o fac evreii dupa ce mori tu ca sa-ti exploateze efortul tau unic de a fi unic. Inainte de a muri nu ai mare valoare. Ca sa fii mare si publicat in viata trebuie sa te gospodaresti singur. Tu umbli dupa sponzori si muncesti sa-i convingi, sa-ti dea bani ca sa-ti publici cartile. Te duci la ei si negociezi, le prezinti potentialul cartii tale in a le face si lor publicitate trecandu-le numele in cartile tale si scriind un frumos articol despre ei sau chiar sa le iei un interviu despre credinta in munca si produsul lor. Atunci ei iti vor dona sa zicem 500 sau 2000 de euro pentru ca sa tiparesti sa zicem 1000 de carti pe care le dai unui distributor ca la le vanda si atunci esti aranjat cu un venit din vinderea lor. Omul care te sponsorizeaza isi scoate banii din taxele guvernului. E doar un exemplu. Ce crezi tu despre vinderea cartilor acum era in vremurile comuniste. Azi sunteti capitalisti. Trebuie sa inveti sa te vinzi.

     - Tu, crezi, că-mi vând sufletul Deavolului ? Să crezi tu. Nici acuma nu mă cunoşti? Omul îşi vrea binele, dar nu ştie cum să şi-l facă şi unii o viață tot învață şi tot neânvățat moare, cum o voi face şi eu.

     - Nu trebuie sa regreti nimic pentru ca tu traiesti pentru tine nu pentru ei si mergi foarte bine. Tu meriti mai mult decat multi care, sunt in rafturi, sa fii apreciat pentru ca esti unic si original! In tine se aude cu adevarat vocea poporului nu in multi dintre ce-i sus pusi, parveniti si tradatori de tara. Multi dintre ei nu au tara.

     - Eu dacă n-am avut, n-am ce pierde. Eu am şi dacă am doar parfumul şi candoarea neamului, sfințenia mioritică şi rădăcinile amare de păpădie-lobodă, omenie şi bunătate a României şi, dragule, eu sunt mai bogat decât toți bogații pământului, că"americă" mai frummoasă şi mai civilizată, ca România mea, nu se există pe lume, nicăieri ca pe plaiurile picior şi gură de Rai nu doar, că orice stăpân are să-şi vadă mai altfel cântarea cântarilor, adică: ce are, aşa, că are de ce mă invidia Trump şi chiar Putin, Kim, care pentru ce crezi, că şi-ar vrea România şi nu-i de acord să se încorporeze din nou în trupul țării, Basarabia, sfânt pământ românesc, miez de pâine fierbinte, inimă, a românilor, în toată cuprinderea someşano -eminesco-carpato-dunabio-pontic, chiar în noi înşine fiind arhaismul şi autenticul autohton-valoric, în noi fiind unirea, graiul şi un mod de a fi dialectic, o laudă de zestre a ceea ce suntem specific?

Şi tu eşti pentru pace şi bine, ca neamul nostru. N-am trăit vremuri de război, dar nici nu le trăiască nimeni, însă am suferit amărăciunea rădăcinilor amare de păpădie-lobodă, dar cine nu şti, că nouă nu ne place de trişori. Noi căutăm adevărul, dar dacă nu-l avem şi facem, ce  se întâmplă ? În tot e sacrificiu, dăruire şi generozitate, altruism şi voință-drept de a fi (dar ce nu este în lupta cu dragoste şi dor pentru starea de bine, pentru ambiția social-umană din ecuația omenescului).

Din noi se naşte tainică lumină divină,

Că răsare soarele prin roada din grădină,

Dând oamenilor suprema iubire, mângâiere şi alinare de odihnă,

Când munca-i deplină întru împlinire,

Candidat la fericire, un drept la înviere,

Dăruind celorlalți, tuturor, primăvară de iubire.

Noi ne naştem din lumină lumină să fim lumină,

Că lumina din țară mi lumină divină

Adevărata mană, Patrie limba română, țărână în grădină cu stupină,

Că-n stupină stăpână e albină lucrătoare, trântor şi regină

Întru răsărit de soare, de binecuvântare

De România profundă, taincă şi mare în sinfonia,

Cântec de ciocârlie şi odă cântare de glie, de cântare ca atare.

Ieri, luni, că azi e marți, ora 7, am fost la Cluj să dau carte prof. Bogdan Herțeg redactor-şef la revista Athos şi am trimis poştal lui Ben Todică NĂDEJDEA PHONEXULUI şi CĂUTÂND DUPĂ MERE, ca să-l desfăt cu parfumul de tipar şi de cerneală de carte, un parfum de România în pragul Centenarului Unirii, un pitoresc fascinant al omeniei noastre omeneşti, c-om fi noi aspri, sănătoşi încăpăținați în bine, însă nu sântem lipsiți de iubire, de calitatea de oameni, chiar de-anume şi pentru vrăjmaşi, că şi ei sunt oameni, suflare a lui Dumnezeu, pâini de o ființă, conştiințe universală pentru care Isus, Hristosul de pe cruce, se roagă Tatălui Ceresc să ierte pe păcătoşi:

-"Iartă-i , Doamne, că nu ştiu ce fac"şi de unde să ştie aceşti neşcolați", aieşti greşiți ai noştri" ? Nici pe Ionică nu l-am văduvit, lipsit, de CĂUTÂND DUPĂ MERE aruncându-i cu pâine şi nu cu resturile de pe masa stăpânului, aieste, resturile, firimiturile, fiind destinate pentru câine, iar el, Ben, e un om deosebit, suflet modest, dar artist din ființa neamului, suflare alduită din suflarea lui Dumnezeu, unul, ca păunul, aruncând sfânt cu pâine celuilalt. Înainte de a porni către Cluj, Vica parcă mi-a grăit grijulie: -"Să ai grijă de tine, Pavele  şi vezi să vii şi cu bani acasă, însă să cumpar medicamentele necesare în casă, să plătesc curentul, telefonul, să cumpăr...".

În Cluj tot grăbit, să pot să mă rentorc în aceeaşi zi la a doua natură a mea, că ce bla,bla, tura-vura, nicăieri, nu-i ca acasă de bine, nu-i atât de tihnit, de liniştit şi de fain, că-n străini nu eşti acasă, eşti străin, între străini şi fiecare-şi creşte grija lui, şarpe-n sân, că de el îl doare, cămaşa lui fiindu-i mai aproape de piele.

Ministru nostru e pe nicăieri, că respingem infra structură, că se refuză tot ce-ar fi util, impecabil, responsabil, chiar dacă America şi Rusia sunt avare, egoiste, dar la ce ni-s bune autostrazile or zice aceaşi obtuzi corupți, lepădături socio-umane, că bunii creştini resping războaiele, mizeria sărăciei, nu-i aşa ? Mor oameni pe drumuri naționale paralele, dar pe unde ne scoatem cămaşa, ca să nu mai avem probleme şi n-ar fi rău dacă n-ar exista incompetență şi lăcomie în stil alert, urieş; cu viteză pentru trotinetă având metrou şi stații prin Bucureşti, un oraş imenamente strategic, a luminii, pus la bătaie, deşi canalul, Dunăre-Marea Neagră, n-are port în Bucureşti, o altă viziune şi înțelpciune, că mai sunt şi tineri, care să înlocuiască pe boşorogii ramoliți şi neperformanți în vârful, la gulerul piramizii fără perspectivă de Pintea Viteazu, un fiu al Mogojii, că degeaba ai păr alb şi minte proastă, dar lanțul nefericit a slăbiciunii fiind prea lung, ca o râie, ca o pecingine, care înfrânează bunelemaniere şi intenții, deşi giganții, orgoliul industrial e vândut de marii zilei lipsind poporul de obiectivul muncii. Lăcomia c-am şifonează, şicanează, pe cei care cam face bagajul oamenilor de rând, îi şutează în cele străinătăți, ca să-şi umple boceluța, că cei cu ceafa groasă îşi fac de cap păpând tot, deşi sânul României e bogat şi îndesulător pentru toți.

Suflet în culoarea zilei, culoarea luminei,

Cu mireasma şi balsamul cuvintelor

Cu -n folos şi rost artist a lor, a tuturor.

Pe lume-s multe de prentâmpinat şi întâmpinat, că nu mai departe şi ieri la poştă în cartierul Mănăştur, nu mare lucru, dar înteresant mâța îşi scoate ghiarele prin sac şi cumva de mâța funcționărească era blândă puteai să te-aştepți să te zgârâie rău, că şi din țânțar se face armăsar, românul bla, bla, născându-se prin firea lucrurilor poet la răscruce de vânturi şi vicistitudini istorice, de haz şi necaz ieşindu-i prin clop firele părului zburlit şi cerând a ploaie pe aripile vântului deşărtăciune şi vânt-înțelepciune şi chiar rugăciune ratăcind alintator cu hărnicie unduindă pentru polenizare, dragoste, prin grâne pârguite cu fotosinteză de soare şi rouurate în zorii zilei până-n graba secerătorilor, care fuguța, fuguța, că fomeilor aplecate li s-a ridicat fustuța strângând paiele cu spice în mănunchi şi mănunchiurile-n snop şi snopii-n cruce şi căpițe, că nu mai departe de câteva minute la televiziunea Speranța unul mai deştept, ca alții, zice, că poporul român n-ar fi fost viteaz, din calea migratorilor retrăgându-se dându-şi foc la case şi otrăvindu-şi fântânile, ca ei ascunzându-se pe cloclaurile munților şi dealurilor, prin păduri şi pe unde le ajuta Dumnezeu, să-şi scape pielea, că doar noi am zice laudându-ne, c-au luptat cu sabia, cu praştia, arcul..., că auzi Ben, fantezie, restul e basm, deşi dovezi arhelogice şi spiritule, argumente ştințifice, arată roz natura puternică vitezească şi omenească, a românilor autihtoni, cetățeni statorici, tovarăşi de nădejde în acest spațiu geografic şi mioritic, că te miri ce ne-arată fața lcrurilor, îndărtnicia şi sănătoasa încăpățânare-n bine, luptă cu dragoste şi dor, manifest pentru sănătatea social-umană şi cu sănătate eco a pământului, cu vânătorul pe urma zimbrului, a mistreților cu colți fildeş de arginți, a bizonilor şi cerbului, din Podişul Someşan până-n inima de granit cu fata, Sânzâina sânzânelor din Carpați, ajungând vâna de aur a izvorului legendarşi-n Ciubăncuța-Clujului, Recea-Cristur-România, o aşezare turistică primitoare cu privelişti generoase având şi un lac bogat în peşte, care de firul întins se lipeşte omeneşte în Căprioara, o altă componentă în aşezre, hăizaşul omenesc, unde cu suflet cald fuge mâța pe hăizaş prin habitat, fuge cu puța de la nănaş, c-aici Căprioara fânului, aici unde se poate pescui sportiv mai ales daca, dacă Petru e temelia de piatră la Pitra pe o piatră cum zice în Vânatorul şi pescaru, Marin Gruia cu tâlcul adevăratei credințe de a scrie cu lumină întru Iisus reuşindu-i poanta de a fi prin duh Simion vrednic pescar de oameni, ca să se pesciască întru drept la iubire cu înviere candidându-se la fericire, după spusa făimosului şi frumoslui primar Rusu, Luceafărul, hiperionul sfătuit prost , rău de Demiurg, Rusu Laurian-Alexandru, "Săndel" fost padurar pe raza comunei Panticeu şi un veşnic îndrăgostit de femei: blonde sau brunete cu prețiozitate de Elene Ceauşescu ş din Troia, ( Călin aiesta de poveste având calități pentru Cătălina furată din minți de "Zburător", de dragoste, dor de dor cotribăitor pe la rândunici ce şi- au rătacit cuibul, chiar el manevrând manevrat de politică, care din înteres Fain-Făinel, electoral, s-a transferat politic la liberali, arătând dosul şi spatele, că nici curu sau ce ? nu-i departe şi cu degetul, arătând cu tupeu de la obraz, la cei cu tri trandafiri, după ce a emigrat el însuşi de la ei, de la F.S.N.-ul lui Ioan Iliescu şi Petre Roman, şi nu-i exclus şi a lui Doina Cornea, a lui Gheorghe Funaru, a lui acel renumit Puşcaş de la Cluj-Napoca, Emil Boc, pe durată scurtă, că ştiți cum vine şi cu ulciorul, care nu merge de multe ori singur la fântână fară a nu se sparge, ca beşica de săpun, că de multe ori unde dai şi unde crapă, între două dealuri mugind un taur ?

Ce bine-mi face primarul având disponibili bani pentru cultură, dar el dintr-o ambiție a lui personală în cădere liberă, deşi i-am zis să mă sponsorizeze pentru oricare din cărți, dar pur şi simplu n-a făcut-o refuzând să m-ajute, ajutând de fapt cultura şi cine, ce-i poate face ?

Față de redactorul Cixăndroia (Lixăndroaia) Mircea de la Radio-Someş instituție culturală de Folclor şi Tradiții, cu sediu la Sângerz-Băi, B.N., mi-a pomis zicâdu-mi :

-"Dă numarul meu telefonic la editură şi spune să voreasca cu mine,"că el era necăjit: cum o să deconteze (poate nu se prefăcea a nu şti, că hai să credem, că nu era la mijloc rea credință, dragă Ben Todică şi deci trebuia să ştie: pe ce bază decontează şi i-am spus, că Editura Sitech îi trimite factură prin fax (Ar trebui să-i încerc inima şi sufletul primarului şi să văd dacă, a grăit drept sau au fost doar verbe strâmbe, verbe-proverbe, vorbe goale, vorbe fără temei, că Ing. Itu Cornel, deşi deputat P.S.D., în Parlamentul Omeniei României, mi-a dat şi mi-a dat şi Ing.Augustin Liviu Munteanu, doi fii dumnezăieşti ai satului Ciubanca, doi oameni dăruiți culturii, m-au sponsorizat cu o larghețe de oameni între oameni luptători drepți şi sfinți pentru bine, binele din hora omenească din Patria Limba Română. Au fost doi oameni cu dare de mână, bucuroşi întotdeauna când mă văd, deşi s-au şi sacrifat datorită mie pe altarul patriei, chiar şi glonțul patriei fiindu-le pâine fierbinte din pâinea de o ființă, din conştiința neamului român.

Lângă ei e nevoie de Eminescu şi Iancu şi alți voevozi conştiință şi vață de Patria Limba Română, că unde-s ei iubire şi Dumnezeu-drept la înviere e.

Pavel imi trimite fotografii cu inscriptii neclare pe care nu le poti citi.

     - Tu tii telefonul prea aproape, stai ce-l putin jumate de metru si apoi asteapta sa se faca imaginea clara ca altcum nu se vede sa citesti ce scrie pe inscriptie.

     - Mitică Popescu are muzica sufletului prin profesionalism, că acest frumos în felul lui e vrednic, ca Florin Persic, că a scris istorie actoricească, deşi n-a avut noroc să aibă roluri pe măsura candorii sufletului şarmant, el zicând cu sufletul la gură:

-"Floarea până n-o duci la nas n-ai cum şti ce miros are" şi el e un deşteaptă-te române, ca făimosul poet Andrei Mureşanu, un patriot transilvan, cum nu-i altul, însă e păcat, că nu este să trăiască şi azi unul ca el. A cucerit oameni români cu inimi de aur de miez de pâine fierbinte, că mulți văd cu sufletul ce-nseamnă țara şi neamul ori cum ar trebui să fie cu specificul național fără îndoială, pentru'că suntem inediți, originali, unici şi nu că noi am zice-o făcând pe nebunii, ca Pistruiatul lui Francisc Munteanu, un puşti bine conturt de acest scriitor-scenarist, descris cu nuanțe, bine conturat din condei şi picant, delicat şi numarul unu, ca cel care a scris Setea, Străinul, Titus Popovici, lectura din anii de şcoală, a elevului Pavel Ferghete, nu, că aş fi citit exagerat fiind un comod şi la învățatul lecțiilor, ca băiat frumos, Făt-Frumos, cum îmi zicea distinct, deosebit, doamna Tuca din Osoiu, Giurgiu Veturia, căsătorită cu Micle, ea însuşi profesoară de matematică, dând permanent o lecție de viață, după domnişorul, Nichita Oliver, fiu de popă, care făcând rost de un automat pe vremea ocupație îşi îngenunche mama, pe preoteasă şi pe tată-su, pe popa, îi îngenucheasă sub masă pentru'că se încurcase cu una cu soț şi ei ca părinți să rupă legătura, că-i fac de râs față de osoieni, sătenii aieşte nişte isteți, că el popa, ce să le reproşeze, că-i pastorea ca preot, dar cu feciorul aiesta îi subina autoritatea, îl cam şifona, că Dumnezeu dacă-ți dă coarne tu trebuie să le porți. Multe isprăvi nu ne învață minte, deşi Stan-Pățitul e cel mai învățat om din lume, de pe pământ, că şi el asemeni lui Păcală nu trăgea pe sfoară fiind un Pepelea, un om, cum îl definea corect Eminescu în Epigonii, un om util țării lui , un om delicat, eficient, fără deficiențe. Eram cum m-o făcut măicuța mea, ca să trăiesc cu voe bună şi necaz, din cauza scrisului mai retras, ca un mare lup de mare şi această cale nu-mi era uşoară, dar eu Ben scriam cu mult drag şi din mers, cu-n învățător ca tine învățam ce-i bine şi cu tine frate învățam să-mi iubesc frații împrăştiați pretutindeni pentru coajă de mălai din grâu, fără a pune capăt durerii de cap, că duşi de acasă, aveam şi dor nepotolit, tristețe, o umbră  doar de frumos, că nici aici nu puteam sări peste propria umbră din viața sumbră a înstrăinarii noastre de duhul de adevăr şi de duhul de viață-calea către Eminescu, un bogat aur cenuşiu strecurat şi către Hristos, către luminos şi folos?

Ea, Vica, nu mi-o zis niciodată pare-se:

-"Bădiță, noi amândoi dragi ne-avem de când împreună suntem, de când ne împreunăm laolaltă", că urâți nu ne-aveam şi de mai ciondrăneam noi, că eu asemeni lui Ilie Moromete nu prea eram dus la biserică mai ales în ultima vreme nemulțumit, că mi-o murit Vica.

Multe lucruri bune nu mai fac nici cu pasul melcului, nici cu "Angela merge încet", că povestea mi veche şi fără pereche şi parcă întoarse pe dos şi cu miros, că şi eu sunt un greşit şi de-mi pare rău, regret, că doar prin preot Vica şi-a luat rămas bun murindu-mi toată speranța. Uneori sutem derutați, deşi nui-aşa de negru dracul, chiar de-ar fi poprică, dar numai vorba e, că dragostea-l împedică pe acest împedicat şi încurcă lume, omul ducându-le pe toate, deşi Vica s-a dus bu, că nu s-o mai întors roata, că nu mai e apă la mora mea, că şi vaca joina numai pe o țâță dă, că celalalt sfârc are mamită, că se mai întâmplă, ca să nu meargă strună mai ales când cea dragă s-a dus şi m-a lăsat cu ochii-n soare şi-n dor.

-"Când păşeam pe terenul de fotbal ca mijlocaş, înaintaş şi portar (după cum se nimerea), că urmăream biruința, succesul, ca să ne bucurăm satisfăcuți copilăreşte, când îmi era lumea mai dragă, nu eram cel de azi, în copilăria petrecută în Aghireş-Fabrici, aici unde Buba a fost devenind albitru extraordinar, tot acest Cetloş fiindu-mi vecin de apartament în blocul "Rapid"şi cel care a sărit de pe râpă de la o înălțime respectabilă, el observând c-am început să beau apă, ca Setilă, dar sărise în hâlbon temerar, sănătos, că eu dam din mâini dezordonat, mă speriasem, dar el salvându-mă de la înec, ca om bun, n-a bravat să spună lui tata de prostia pe care am făcut-o. Nu m-aşteptam s-o pățesc aventurându-mă unde era adâncă apa, dar eu sărind tot de pe râpă îmi pierdusem cumpătul senzațional şi..., ca o corabie descumpănită în furtună, că mai făceam şi ce nu se aştepta lumea de la mine şi nu era ideal (radiam de sănătate, dar prostia te răstoarnă din tinerețe şi frumusețe).

Şi pe mine m-au urzicat uneori cărțile, că băiat fiind, ca parlamentarii debusolați, inconştienți, că la ce li bună cartea ? Ai carte, ai parte. N-am ştiut lucrurile mici trăi cu relevanță, deşi îmi era dor să trăiesc aducând în treacăt vorba despre ce oamenii trebuia să vadă, c-aveam miezul fierbinte a existenței, Dumnezeu dându-ți fără a-ți băga în straiță, deci având cele necesare dacă te sileşti să ai,că dacă-ți vine să fluieri, fluieri... că era o vorbă de poveste apucând-0 pe Vica cântecul să cânte:

-"Cât o fost vara de lungă

N-am iubit, ca să-mi ajungă,

Dar la vara care vine

Am să-mi iau mândra cu mine

Şi-am să stau la umbra deasă,

C-atâta-i vara vară

Până-i patu mândrii afară.

Cânta făcându-şi straturile, că-i săpasem eu cu hârlețul. Terminasem şi acuma stam la umbra mărului ponic, zemos şi o ascultam pe Vica cu drag urmărindu-i hărnicia. De peste drum se auzea cum fluiera Lucreția, vecina, care asfel se veselea ea.

Eva se-aude zicând lui Reghina:

-"Când sărcuieşte sarca, ți se vesteşte musafiri la casă, tot aşa când vezi coborându-ți-se paingen şi vin de-anume, că eşti sau nu pregătit de oaspeți" (pe când eram la Bistrița, despre astfel de superstiții se publicase în revista Cutezătorii la poşta redacției cum le-am scris şi seama asta se discuta aprins în sala profesorală, domna profesoară Macavei (mamă-sa cu mătuşa Elviră fiind prietene în Cluj şi se vizitau) spunându-mi această profesoară de Fizică în față pe față, că-s un elev modest... ca să nu mă umflu-n pene întrebând-o îmi spuse, că-n cancelarie se vorbeşte despre mine "şi de bine şi de rău," c-atare trezisem curiozitatea în ce mă priveşte, deşi nu eram un elev studios, silitor, că eram cum eram (Nu stiam pe atunci:

-"Căci îți poruncesc azi să iubeşti pe Domnul Tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui , legile Lui  şi rânduielile Lui şi să le îmulțeşti şi cu Domnul Dumnezeul Tău, să te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire" (Detronomul 30:18) eccetera, eccetera: -"Nu cunosc decât o țară unde mama m-a născut, unde casa părintească ascunde al meu trecut, unde totu-i tezaur şi magică este glia"...

Ca mamă soacră Vica nu-i, ca alte muieri sau din contră e, femeile tot femie e, Evă e cum se zice, deşi Vica n-are, ca soacra cu tri nurori, n-are tri ochi, al treielea ochi în ceafă, deşi boala o făcu sensibilă, mai cu mofturi, mai aparte, mai ciudata şi doar Dorina putea avea părerea cât de poamă acră devenise, că nora din Spania, Cristina, nu era tot cu ea, aşa, că ce poate zice de bine sau de rău ? Cu gura nu se prindea sărmana Vica, sărmană doar, că era bolanavă, însă nu se lăsa bolii, deşi canonea, suferea, că doar eu o vedeam trează şi-n şezut stând nopți de-a rândul pe marginea patului, deşi nu tulbura noaptea cu gemete, eu simțeam, că are dureri, că nu-şi află poziția, avea nemulțumiri cu nemiluita, dar n-ar fi necăjit pe cei de-alături, pe cei din preajma ei (îşi înfrâna pornirile, nu-şi descarca nervii decât rar de tot, când nu mai putea răbda jugul vieții, fir-ar să fie ! (Dumnezeu pe cine nu pune la încercări pe drumul crucii, pe drumul calvarului ?

Pe Dorina o aud zicând lui Marius, lui Mistrețu:

-"Mă , tu, nu vezi, că nu mai vrea să ia de la noi nimic ?" (Ce să zic eu doar un socru vitreg, că nu sunt tată bun lui Marius ? C-oi fi umblat să-i rezolv cu şcoala, cu nunta angajând motor, mijloc de transport, să transporte nuntaşii la Cluj, pe Vasile Tudor să facă poze, vidio cu nunta, dar ce n-am făcut pentru el, Miha, Flaviu..., ca pentru adevărați copiii ai mei, că hoheru' de tată-su nu mişca un deget, nu muta un ac, nu era înteressat, nici în cot nu-l durea, că n-avea nici o grijă hăbăucul din Urişor, Celemen Tudorel.

Vica e de felul ei mai repezită, dar bună la suflet. A pătimit mult, ca om (e Vica asemeni unui mamut, deşi n-avea picioare de lut, tot timpul fiind înt-o continuă mişcare alertă, ultimile zile nemaiavând, însă paşi, nici să meargă la baie.

Parastasul de sase saptamani de la moartea mamei mele. bunul dumnezeu sa o primeasca in imparatia sa!!!!!!!!!!!!!!!!!

Eu datorită oamenilor cumsecade, oameni de bine, cu bună-cuvință, cu răbdare cât încape, față de mine, eu n-am putut-o lua şi dacă aş fi vrut pe scurtătură (şi de ce'aş minți, chiar dacă scriu şi multe nopți n-am somn rănit în dragoste, având planuri, vise...

Omul şi-l face omul fiind atent,

scurt şi la obiect, cu predicat şi subiect:

aur cenuşiu strecurat

pentru luminat şi curat .

Dimineață nici eu nu m-am simțit coşer, sănătos, am avut nişte junghiuri, ca o presimțire, însă nu-mi dam seama ce şi cum ? (Tu eşti un spiritual mioritic național). Sper să ducem la bun sfârşit ce-am început, să ducem sportiv, ca Simona Halep. De n-o facem, se supără Vica ori nu crezi ?

-"Eu scriu cum scriu pentru acum", zice Mircea Cărtărescu, zice cu balsam şi plin de propriul basm zice liber cugetător lui, Zice sănătos lui Zeica Buzura, zice, ca un campion, fiind bucuros că scrie cum scrie simțitor, artist, mânat de un destin senin, că el, Cărtărescu ştie ce face, ca om, om-scriitor măreț, că el ştie ce ştie, ca românul care ştie de durerile de cap, de întristările neamului. El e cu o investiție, are suflu ancenstralului, suflet din sufletul... E mare omul, e ca marea unire a neamului, e cu iubire.

     - Internat la urgente! Nu te alarma, Am sa te anunț când ies. Tu scrie, Ben

M-a apuca la serviciu o mana neagra de stomac si de cosul pieptului si ma stranse

atat de puternic incat sa intunecat cerul in jur si in cateva secunde am fost cazut

pe scaun in birouri ca o marioneta a papusarilor din teatru. A venit salvarea si am

fost transportat la spital unde au aflat ca medicamentul Lirica sub care eram de

anul trecut de la accident mi-a suparat Pancreasul si acesta sa oprit. Singura

vindecare este sa postesti trei zile, timp in care am fost hranit prin vana. Si inca

doua zile ca sa concluzioneze ca am intrat in normal.

     - Eşti în spital, Ben ? Dacă-i aşa. Să te faci bine şi sănătos ! Măi, omule, m-auzi, fă-te bine ! Am încredere în voința ta, în caracterul tău puternic, ca un balsam pentru mine. Vezi, Ben, că tu ai un înger păzitor, că doar paza bună trece piza rea. Te-ai dăruit unei misiuni, de-a scrie (ziceai de 5-6mii de pagini). Însănătoşire grabnică !

Marius: -"Nu te-o sunat nimeni de Sfântu Petru şi Pavel. "Era arogant Marius, ca şi cum îmi suna mie-n urechi: -"Nu te-a sponsorizat nimeni pentru carte ?" Marius se scuza, că n-a avut timp, că el e cu serviciu. M-a sunat Miha, Daria cum se trezise pe la 6: -"Să trăieşti la mulți ani, ticule !"

În mine s-a sedimentat sugestiv istoria, s-a sedimentat, ca să-mi înțeleg paşii, ritmul, rima şi asonanța înțelesului propriei seve ce urcă prin rădăcini în tulpina stejarului, în frunză soarele să desăvârşească fotosinteza, ca să realizez, că după noi vor desăvârşii lucrarea ceilalți, ca Iorga, Titulescu, Noica, titani spirituali, cugetători naționali, că ni se sugerează cu cine stăm de vorbă, că nu poți cu oricine a te afla în vorbă, că sari peste cal neândreptățind pe careva, deşi m-am născut şi eu să merg mai întâi de a buşilea, de-abea oaie şi apoi, cucu în picioare de pe orizontală pe verticală, doar apoi să nu mă împedic în lumină de lumină, dar culmea nu rupeam cărțile, deşi deabia le scoasem din desaga lui Badea Cârțan, care trecuse Carpații şi care ajunse şi pe la Roma şi dormind la poalele Columnii italienii se minunau de bărbosul, dacul, coborât de pe columnă. Încercam să m-apropiu de oameni, să-i cunosc, fără să ştiu cât reuşeam în acei ani de şcoală evitând ipocrizia reuşind să mă strecor printre firele nevăzute care te încorsetau cu simțiri de bun gust şi bun augur precum şi sentimente social-umane, ca Honore de Balzac, parte dintr-un film "Comedia umană", film care bate viața şi depăşeşte cartea, ca la carte şi eu un pişpiriu eram o furnică şi parcă făceam parte dintr-un decor făcând tumbe, comicării, ca un vârticuş, sfârnel, contând cum mă comportam, cramponam, dependent de atmosfera extraordinară a luminii sfinte unde pe mulți îi aveam păvază, dascali-apostoli, profesori, că ei mă împedecau de la ispite şi conta cum vorbeam, ce şi cum vorbeam, că conta toate gesturile pe balanța măreață a candelei vieții unde scriam o epistolă, ca Sfântul Apostol Pavel pentru a fi în veci pomenirea..., că ce eşti, Doamne, Dumnezeul meu, ce eşti Tu şi ce sunt eu ? (observam făgaşul, albia fluviului, pe care pas cu pas pentru a învăța cum să fac lucru bine făcut, vedeam paşii păşind, ca apa pe albia, firescul, apei curgătoare, ca să se primenească în răbdare şi permanența stăruitoare... eu trebuind s-ajung la desăvârşire lăsând deoparte lucrurile începătoare, lucruri care ne pot face de comedie.

Bună dimineața, Ben!

Ce mai faceți, cum o duceți ?

Serios, Făt-Frumos al culturii pe unde şi ce meştereşti! Sănătate şi bine !

*

CEL MAI CEL

Imemoriam George Bacovia

Niciodată nu mi-a plăcut vremea mohorâtă, înorată, de vreme grea, rea,

viața încărcată, devastată,

parcă nici eu, nu mai eram eu în ea,

în luptă,

că lupta cu mine însumi nu era dreaptă,

În tot şi toate: era o beție, o bestie, o melancolie-jelanie, piele goală,

c-aşa-i omul ciuciulit, boțit, circuitat de boală,

bătut, ca şi cu bota, când plouă,

când cerul lăcrămă lacrime şi era un hazard, pace vouă!

un potop, la vecinul cu capra-leopard după gard,

deşi George Arion fecior brav la micul dejun

cu Daniela Zeica Buzura e un pion-campion,

un rege, pardon! e cel mai cel scriitor de viitor

la un altfel de literatură cu vasta-i cultură de Fain-Făinel

bine plasată dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor,

în popor, luând cu binişorul ironic, cu umor, peste picior.

*

CU DREPT ROMÂNIA MARE, CU DREPT LA VEŞNICIE SUB SOARE

Ben, dragule, grozavia de om

e-n noi, ca o înflorire de pom,

că şi omul, ca pomul pentru roadă,

e cântec, e odă nemurit de baladă,

e pus la punct: predicat şi subiect,

infinit apropiat luminat,

aur cenuşiu strecurat apropiat de obiect ,

eşti, prin tine însuți, ca scos din ladă pentru sfânta nuntă,

a unirii şi iubirii sărbătoare ,

România Mare cu drept la veşnicie sub soare,

eşti de poveşti, eşti ieşit, ca din  ladă înflorit, scăldat,

cu omenie, verde ca un măr,

în plinatate de viață, de conştiință şi de adevăr

, eşti ieşit iubit, om potrivit gătit de ceasul Aniversar de România tainică, profundă  şi fără asemănare

întregită mare între propriile hotare

cu splendoare şi strălucire, gătită cu artă, cinstită, cu onoare, de sărbătoare

pentru iubire să candideze la fericire cu vrednicie

că o merită cu succes şi hănicie,

cu drept la veşnicie, sub soare.

*

CANDIDÂND LA FERICIRE

Dumnezeu e dragoste,

kilograme de dragoste e, de culme e,

un abosolut şi infinit de dragoste e,

că unde nu e dragoste: ruşine e,

ruşine , care ne dezbină, ne robeşte,

în culori şi arome de nelinişte ,

că-i ce vor străinii, nu ce vreau eu, e ce vor ei, ca să ne dezbine şi ruşine, să ne domine, prin globalizare să n-avem nici după ce bea apă,

globalizator văduvindu-ne

voitregindu-ne,

de pasul alergător a lucrului bine făcut, vitregindu-ne de viitor cu râu curgător catre marea cea mare, vitregindu-ne de România Mare, străinii vrându-ne sub călcâiul bocancilor lor,

să ne întunece cu amărăciune, cu întunecime,

cu zăpadă şi viscol,

care ne scoate din cool şi spectacol, eliminându-ne din rol,

din omenia de oameni cu soare-n"piept, cu pâinile-mâini, zburătacindu-ne cu urăcine

din calitatea de pâine şi pace,

din liturghie din spice,

trasă iubire pentru întreaga omenire

şi arborată Iisus în Arca vieții de mâine candidând la fericire întru drept la înviere

petru cel care vine rănile să ni le dezinfecteze şi aline,

să ni-le videce, în cruda relitate

construind templu eliberării,

templu pur şi simplu a iubirii

Templu desrobirii democrații şi libertății,

templul descătuşării clacaşilor pălmaşi având sub soare,

având vitralii colorate de responsabilitate.

Suflet din sufletul lui Eminescu.

Respect, Ben,dragă !

Să te faci bine, Ben, şi să fii sănătos !

În drum către codru şi aer curat şi către verde de stejar, deşi drumul până la împodobirea papalugării e unul anevoios şi eu şi Daria nu mai avem paşii zmeoaicii, dar nici graba lui Fat-Frumos, care nici în glumă nu dă împedecându-se de hribe, deşi mai alaltăieri Dan Chira şi Marin Mureşan din Jurca au adus neânchipuit de multe, că ei când au fost mici or fi mâncat câcat şi de aia se zice, că au noroc, ca nimeni alții, cunoscând şi cotlonele, ascunzişurile, pădurii, cu toate, că nu-s haiduci, ci cunoscători ai codrului.

Pavel imi trimite o poza portret cu o musca pe obraz prinsa din viteza:

     - Musca? Ma da cum ai prins-o ! ii zic eu. La tinta. O sa scriu sub poza. "Ea ma ajuta sa-mi gasesc calul."

     - Viața-şi are drumul ei, dar tu ce faci ? Ți s-a furat telefonul la urgențe de nu-mi scrii două vorbe ?

Eu nu sunt obisnuit sa scriu pe telefon si deci imi este greu sa comunic prin text telephonic. Nu am experienta. Iar cand esti in astfel de situatii nu vrei sa alarmezi pe toata lumea gandind ca nu voi sta mult in spital si nu se va simti lipsa din fata calculatorului. Insa m-am inselat. In timp ce eram la urgenta in urmatoarele 15 ore sotia ma suna din China sa vada ce e cu mine in spital. Evident ca nu am sunat-o din acelasi motiv, sa nu produc panica si s-o pun pe avion destinatia Melbourne. Un coleg de serviciu, un tanar angajat de mine pentru fabrica o sun ape mama sa in China si ii da repede vestea ca m-am prabusit mort si dus cu salvarea, aceasta o suna pe sotie care era acolo in interes de families si uite ca nu mai poti tine secret nimic. TOT Shanghaiul stia ca Ben e in spital.

Nu mă pot detaşa de faptul, că tu Ben eşti bolnav. Asta nu-mi bucură inima. Pot fi pus şi eu oricând pe lista de aşteptare, ca hârb, ciob, de oală spartă, pe lista lui Dumnezeu, că şi-n mine-i mama neliniştii şi plecând Vica, Dumnezeu şti unde, aproape, că-s plecat şi eu. Daria traieşte prin familie, la ea aflându-şi energia şi dragul de viață şi dramul de fericire, încrederea în ceilalți, ea neştiind să vrea rău semenilor, că ea are altrism şi lucruri faine, că se ține cu dinții de promisiune, se ține cu înțelepciune, cu bune practici, c-are ambiție să facă bine cu herup, că nu zice, Daria: "hop!" înainte de a sări peste părău (că n-are Daria suficientă încredere - n sine e altă mâncare de peşte, ea cramponindu-se în suspiciune, că oamenii-s creduli, naivi, cu superstiții dând una peste cealaltă pe dincolo-i pe dincoace şi pe dincoace-i pedincolo, că aduni ce sameni natural şi bio, ca să nu-ți iroseşti viața, că de ce-ai crede, că ceilalți te sapă cu hârlețe de argint, ca să te răsădească-n, ca floare, garofă ce eşti, cu înaltă calitate, într-o altă grădină, în pământ, ca să te mişti în voie, în mai ravân şi fertil cu-n mod de viață sănătos, ca nu degeaba, fără hazna, să-ți fie toate, ca parte a jocului, viața ? Necaz îmi era când, ea, Daria, când naşpa nu toate îi mergeau prost, aiurea trebuind să cânte jucându-şi cartea: -"N-am noroc, ce să fac ? Aici nu sunt basme, ci realități, că ea se dă cu capul de pereți (voi explica: cum devine, când, c-aici îi buba, că trebuie să se ştie, că lumea a început şi a existat datorită practicii şi deabia apoi intervenind în viață teoria ori nu credeți ?) Să nu uităm de undem venim ?

Dacă tragi de iarbă, nu creşte mai repede, cum se zice. Aurel Tamaş, că numai de a dracului vede Ardealul cât de departe e unde se pune harta în cui. A venit momentul să va prezint..., că şi eu îl tot laud şi aplaud, când careva cântă:

--"Copilaşii mi-s toată averea, ține-i, Doamne, sănătoşi ! Ține-l, Doamne, sănătos, pe Ben şi ajută-mă să pot muncii, să scriu cum ştiu pe cont propriu !"

DREPT LA IUBIRE

În tot ce facem sunt ceea ce suntem

cu succes prin plus, prin neam

şi țară primăvară, Rai ce-l am,

drept la veşnicie,

prin sfințenia şi omenia de România,

în dreptul la iubire ce o avem,

cu artist, optimist, cu condiții,

rezoluții eco şi bio cu brio,

din univers cu vers şi cu sens de dans,

cu aroma şi  bunul gust de artist altruist ce-l avem plus şi bonus Iisus,

că trebuie să trăim cu inspirație mai presus

şi cu reputație de legendă,

reputație nemurită: cântec în baladă

respirație: inspirație şi expirație indicată

cu bonificație,

că-n culmea, culmii,

te topeşti în corola nestrivită cu emoții de plăcere, de dragoste ce dragoste cere făcând ocolul pământului cu încredere,

prin tot şi toate, fiind cu Dumnezeu

şi cu tupeu

rezolvând profund mereu şi mereu ecuații,

rezolvând avantajos, relaxat şi frumos,

că poetul se respectă curajos, ambițios,

temerar prin propria artă,

succes, cu talanții îmulțiți în artă,

cu bucuria de har

şi responsabilități, cu şansă, pentru celalți

îmbrăcând a fericirii cămaşă,

pentru oameni între aoameni

cu sufletul soare şi pâini în mâini,

pentru ziua de mâine: pace şi pâine

trasă-ntru Hristos, în mâine

în loc de bolovani, la locul potrivit luminos, simetrie,

în potir, clopot"de cristal cu specific social uman, pragmatic,

(nu este timpul de vândut,

nici de cumpărat,

cum nu este nici lumina zilei de început)

că nu trăieşti social-uman, în van,

albina înțapă cea mai frumoasă floare,

dar sunt şi albine-bondari, care zboară din floare-n floare

pentru polenizare, pentru sfințit,

eco-sănătos şi cum trebuie:

duh de viață şi duh de adevăr,

conştiință, ca-n vremurile bune,

ecuație cu simetrie,

în timp potrivit cu timp de olimp mioritic potrivit

pentru animalul ce sunt animal de câmp,

animal fugărit din Olimp,

ca pe cel mai iubit dintre oameni

făcând primăvară făcută cu o floare,

ca floarea de soare îndreptată tot...

către drept la înviere,

Candidând la fericire cu iubire,

îndestulați de iubire, de veşnicie,

ca să fii cu picioarele pe pământ,

că adevărat sunt cela ce sunt naşpa,

în drag şi sfânt.

CĂ NI SE CUVINE IUBIRE ŞI UNIRE

Prea alunec în pitoresc şi firesc

în poezie-omenie

şi dacă nu sună a clişeu, eu având tupeu şi omenesc Dumnezeu,

că eu doar prin eu sunt eu,

un spirit vioi, pace şi război,

cu sapa cugetare adâncă,

în luncă, în zăvoi,

că,Doame, dă sa ploaie,

locul să se-moaie,

iarba să se înverzească

şi cucuruzul să crească

şi să înflorească, ca să rodească:

întru drept de a fi cu înviere

candidând la fericire

prin pace şi pâine

trasă-n mâine: stare de bine,

un ce ni se cuvine, pentru lume culme,

că eminamente se vrea IUBIRE şi UNIRE,

ce ni se cuvine: pace şi pâine fierbinte,

că dracu şi lacu

ne lasă gura apă

că duci calul la apă,

dar nu-l poți forța să bea

de lume ciuf şi lume rea, lume rea: buruiană, holbura,

că jalea care greu ne apasă:

" Octavian Goga, fără țară,"cu fluturi de mătasă,

pătrunşi parlemantar cu fandoseli, afectându-ne cu ne-rsponsabilizați,

pătrunşi scandalos, nejustificați,

la român în casă pe sticlă contagioşi, infectați,

pătrunşi la români ne-Hristoşi,

anti-Cistos în luminoasa casă,

Ca să strice starea ta şi a mea de bine,.

chiar şi-n mâine, chiar şi pentru cel care promițător cu bine, vine.

Ca mamă soacră Vica nu-i, ca alte muieri sau din contră e, femeile tot femie e, Evă e cum se zice, deşi Vica n-are, ca soacra cu tri nurori, n-are tri ochi, al treielea ochi în ceafă, deşi boala o făcu sensibilă, mai cu mofturi, mai aparte, mai ciudata şi doar Dorina putea avea părerea cât de poamă acră devenise, că nora din Spania, Cristina, nu era tot cu ea, aşa, că ce poate zice de bine sau de rău ? Cu gura nu se prindea sărmana Vica, sărmană doar, că era bolanavă, însă nu se lăsa bolii, deşi canonea, suferea, că doar eu o vedeam trează şi-n şezut stând nopți de-a rândul pe marginea patului, deşi nu tulbura noaptea cu gemete, eu simțeam, că are dureri, că nu-şi află poziția, avea nemulțumiri cu nemiluita, dar n-ar fi necăjit pe cei de-alături, pe cei din preajma ei (îşi înfrâna pornirile, nu-şi descarca nervii decât rar de tot, când nu mai putea răbda jugul vieții, fir-ar să fie ! (Dumnezeu pe cine nu pune la încercări pe drumul crucii, pe drumul calvarului ?

Pe Dorina o aud zicând lui Marius, lui Mistrețu:

-"Mă , tu, nu vezi, că nu mai vrea să ia de la noi nimic ?" (Ce să zic eu doar un socru vitreg, că nu sunt tată bun lui Marius ? C-oi fi umblat să-i rezolv cu şcoala, cu nunta angajând motor, mijloc de transport, să transporte nuntaşii la Cluj, pe Vasile Tudor să facă poze, vidio cu nunta, dar ce n-am făcut pentru el, Miha, Flaviu..., ca pentru adevărați copiii ai mei, că hoheru'de tată-su nu mişca un deget, nu muta un ac, nu era înteresat, nici în cot nu-l durea, că n-avea nici o grijă hăbăucul din Urişor, Celemen Tudorel.

Vica e de felul ei mai repezită, dar bună la suflet. A pătimit mult, ca om (e Vica asemeni unui mamut, deşi n-avea picioare de lut, tot timpul fiind înt-o continuă mişcare alertă, ultimile zile nemaiavând, însă paşi, nici să meargă la baie.

Ea, Vica, nu mi-o zis niciodată pare-se:

-"Bădiță, noi amândoi dragi ne-avem de când împreună suntem, de când ne împreunăm laolaltă", că urâți nu ne-aveam şi de mai ciondrăneam noi, că eu asemeni lui Ilie Moromete nu prea eram dus la biserică mai ales în ultima vreme nemulțumit, că mi-o murit Vica. Multe lucruri bune nu mai fac nici cu pasul melcului, nici cu "Angela merge încet", că povestea mi veche şi fără pereche şi parcă întoarse pe dos şi cu miros, că şi eu sunt un greşit şi de-mi pare rău, regret, că doar prin preot Vica şi-a luat rămas bun murindu-mi toată speranța. Uneori sutem derutați, deşi nu-aşa de negru dracul, chiar de-ar fi poprică, dar numai vorba e, că dragostea-l împedică pe acest împedicat şi încurcă lume, omul ducându-le pe toate, deşi Vica s-a dus bu, că nu s-o mai întors roata, că nu mai e apă la mora mea, că şi vaca joina numai pe o țâță dă, că celalalt sfârc are mamită, că se mai întâmplă, ca să nu meargă strună mai ales când cea dragă s-a dus şi m-a lăsat cu ochii-n soare şi-n dor.

P.R-F & B.T.