SANSKRIT - ROMANIAN CORRESPONDENCES
George Anca – Nichita
Stănescu – Marilena Rotaru – Vladimir Bulat – Octavian Soviany – Daniel Vorona
– Dumitru Ichim – Adriana Dantu – Ana Pop Sârbu – Adelina Fleva – Emanuel
Petrescioiu – Viorel Birtu Piraianu – Olga Alexandru Diaconu – Any Tudoran – Valentin
Busuioc – Liliana Popa – Șerban Foarță – Moș Nelutzu G – Antoine Simon – Costel
Drejoi -Andre Cruchaga – Lora Levițchi – Sfântul Alexandru
George Anca
SANSKRIT - ROMANIAN CORRESPONDENCES
by Dr. George Anca
(Romania)
Hindu Dharma for Romanians
The only leader of revolutions
Ramayana Play
Pan-Indian poetics and subjective
Euro-centric modernity
Tagore' s "O fire, my
brother"
Indian-Latin Kavya Purusha
Eminescu's asad asin
Abhijnan Sakuntalam
Reading Baudelaire within Sanskrit
context
Some Indian Writings and Authors in
Romanian
Some Romanian Books on India
Some topical studies
Energetic nonviolence and
non-possession
Hindu Dharma for Romanians
Mihai Eminescu (1850-1889), who “made
India immortal in his country” (Amita Bhose), may be taken as a name of Dharma.
On the path of Eminescu, Romanians climbed subconsciously to Vedas themes fruits of their spirituality. There are
Twined Mantras (Zricha Vaswani):
Odă – Kathaopanishad;
Glossa – Sutta-Nipata;
Rugăciunea unui dac (Nirvana) –
Rig-Veda;
Scrisoarea I – Rig-Veda;
Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita;
Kamadeva – Abhigyan-Shakuntalam;
Mortua est! - Buddha-Karita.
Constantin Brancusi, Mircea Eliade, Lucian
Blaga are among the universal modern creators of Romania, and also bearers of
Romanian-Vedantin message. Brancusi, as
chracter in a Eliade's play, speaks in saint Sanskrit:
Asato maa
sad gamayaa
Tamaso ma
ajyotir gamayaa
Mrityorm
amritam gamayaa
The only leader of revolutions
Romanian priest Constantin Galeriu
speaks on Mahatma Gandhi as the only leader of revolutions who discovered the
Saviour, through Sermon on the Mountain preaching to love one's enemies. In
Gandhi's words: “I think only evil should be hated not evil-doers even when I
could be the victim”; “Not to admit and to detest your enemies’ mistakes should
never rule out compassion”, and even love for them”.
Satyagraha, ahimsa, aparigraha statements: „I
think that the most efficient means to have justice done is to do justice to my
own enemy; I think that each and every person should give up the desires to
possession of as many things as possible;
In my opinion any person who eats the fruits of the earth without
sharing them with the others and who is of no use to the others is a thief.
A talk in Bucharest by Deepak
Maheshwari, mentioned that degeneration of the Sanskrit language as the primary
spoken language went hand in hand with the rise of the caste system, over a
long period that began before 1,000 B.C. The Vedic scriptures were sealed off
and codified. The common people could no longer read them, and a special class
emerged of those who could still read Sanskrit and therefore recite and
interpret the body of scriptures. The freedom of all individuals to worship God
with songs of praise was replaced by the "ritualization'' of the society
under brahmin control.
Gandhi's war against untouchability
started with his "epic fast'' of Sept. 20-26, 1932.
"We do not want on our register
and on our census untouchables classified as a separate class,'' declared
Gandhi in his statement of protest. I will not bargain away the rights of the Harijans
for the kingdom of the whole world. I cannot possibly tolerate what is in store
for Hinduism if there are two divisions set up in every village.''
What is a Guru? Asked Swami Chidanand
Saraswati, on Guru Purnima A Guru is one who removes our darkness. In Sanskrit,
Gu means “darkness” and ru is”that which removes.” A Sanskrit sloka says: The
Guru is Brahma, the Guru is Vishnu, the guru is Shiva, the God of gods, / the
Guru is verily the Supreme Brahman. Salutations to the adorable Guru.
Ramayana Play
Valmiki, Kamban and Tulsidas are
universal revealers of Rama. The joy to re-tell Raamaayana and awakening from a
dream when it is over, made Rajagopalachary to equal in a subliminal way
Raamaayana with Seeta herself:
“When the Prince left the city, he
felt no sorrow; it was only when he lost Seeta that he knew grief. So with me
too. When I had to step down from high office and heavy responsibility, I did
not feel at a loss or wonder what to do next. But now, when I have come to the
end of the tale of the Prince of Ayodhya, the void is like that of a shrine
without a god.” ( C. Rajagopalachari, Ramayana, Bhartya Vidya Bhavan, Mumbay,
1996, p.313).
Srimad Valmiki Ramayana is smriti („
memory”), an epic poem which narrates the journey of Virtue to annihilate vice.
Sri Rama is the Hero and aayana His journey.
In almost all of North India, the
Tulsidas Ramayana, also known as the Ramcharitmanasa, is the most popular.
Goswami Tulsidas rewrote the Valmiki version in Hindi in about 1574, changing
it somewhat to emphasize Rama as an avatara (incarnation) of Vishnu. Another
notable change was that Sita had a duplicate, who was kidnapped while Sita
remained safe. In the Kamban Ramayana, popular in the state of Tamil Nadu,
segments of the story were changed to better reflect Tamil ideas, including
Ravana not being as cruel to Sita.
The easiest way to attain Lord Rama is
to worship Hanuman: “Tumhare bhajan Ram ko pavae”; “Nothhing exist but God”;
“You are the whole I am a part”; “I see that you are I and I am you”. One can
see firstly an impish young monkey flying to the sun, becoming distracted and
falling, thus earning his name which means “broken chin” (Li Min). Think also
to Sun Wukong’s Journey to the West, and also to Hobbits journey through the
wilderness, into maturity.
The ancient message of the Ramayana
continues to be relevant for the human race. It is not surprising that Mahatama
Gandhi was tremendously influenced by the teachings of the Ramayana. If
Gandhiji is still relevant for the world so is his guidebook – Ramayana.
Tagore' s "O fire, my
brother"
It sounds as Franciscan "il mio
fratello sole". Transcribing into Latin the Buddha's fourth noble truths -
suffering, origin of suffering,
cessation of suffering - the eightfold way leading to the cessation of
suffering: dolor, doloris ortus, doloris interims, octopartita via ad doloris
sedationem Dhamapada -, Artur Schopenhauer has identified morally the bikkhus
and mandicant order of St. Francisc. Sometime, the philosopher's disciple,
Mihai Eminescu, took again the way from Latin to Sanskrit, looking to change,
for instance, the name of one his Romantic character called Mors (Death) into
Nirwana. Significantly enough, Jawaharlal Nehru confessed he didn't know more
Sanskrit than Latin.
Indian-Latin
Kavya Purusha
A Latin ecce India resounds from Catullus' "India's arid
land” and Horace's „peace of mind”.
Latin satires, epodes, odes, epistles, sermons continued into Italian
sonetto. French chanson, Spanish romancero, Romanian doina, Portuguese
redondilha. Said Michael Madhu Sudan,
„cultivated by men of genius, our sonnet would in the time rival the
Italian”.
With such thought to a Sanskrit-Latin
sonnet I published in my book of poems - „Ardhanariswara" (International
Academy 'Mihai Eminescu', Delhi, 1982) - Lope de Vega's Cuando el mejor planeta
en el diluvio', Baudelaire's „Correspondances” and Eminescu's 'Venetia', in
Sanskrit version done together with U. R. Trikha, from Spanish, French,
Romanian respectively,
'Ganga Dnnuvyava saha samgachhati'
Lope de Vega
'niseva
vidyutiva rasarupani
dhvanayah
prativadanti parasparam
Baudelaire
'sthiram
jivanam vishla venitsyayah'
Eminescu
One verse by
Eugenio Montale,
'cio che non
siamo, cio che non vogliamo'
is
transounded as follows into Sanskrit by Satyavrat Shastri,
'na vayam
smo na ca tatha yadvayam kameyawaho'.
Eminescu's
asad asin
Rig Veda ("Hymn of Creation"
starts):
nasad asin, no sad asit tadanim
Mihai Eminescu:
La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici
nefiinta
Sanskrit (re-)version by Rasik Vihari
Joshi:
adau
sampurnasunye na hi kimapi yada
sattvamasinna
casi
Hindi, by Usha Choudhuri :
Pranihina. sattarahita. ajiva
Gujarati, by Mahendra Dave:
Tyare natun ko Sat, na asat
Punjabi, by Gurbhagat Singh:
Jadon thakian akhan nal main mombati
bujhaunda han
Malayalam, by O.M. Anujan (Dravidian
languages, as Pali, taken with Sanskrit):
Adiyilekku nissunyata nannile
Tamil,byP.Balasubramanian:
MudhanMudhalil.thodakkathil,
Onrumatra verumaiyil
Abhijnan Sakuntalam
Kalidasa’s Abhijnan Sakuntalam -
Recognition of Sakuntala” may be the top of recognition itself. Dushyanta
recognizes his deserted wife almost for the sake of their child, successor to
the throne.
Philosophy
of recognition in modern times includes patterns drawn by Hegel, Pascal or
Lacan. An anthropology of recognition would record also discrimination between
cultures and their representatives to the extend of cultural cannibalism,
colonialism-globalism, localism, etc.
Two poems of
different ages reveal the devotion-recognition to Goddess or simply Woman.
Shankaracharya’s Saundaryalahari and Dylan Thomas The Ballad of Long Legged
Bite are almost at the antipodes one from the other, yet they may meet either
in Shakta cult or in surrealistic mysticism of woman. Sanskrit worshipper makes
a cosmic prayer to the Divine Mother on the whole and part by part, while the
Welsh balladist thinks of woman in pieces thorn apart by sharks and
lovers.
The feminine rhyme of the Ganges in Romance
poetry recalls an endless flowing creation over the human phalanges . Gongora's
(and many other poets') "el Ganges/falanges" sending to the nritti
sequence Ganga springing from the head of Shiva. Rhyme cosmic dance in Camōes :
"Eu sou o illustro Ganges, que na terra /Celeste tenho o berço
verdadeiro". Al. Philipide still baroque "picioroange falange".
Giambattista Marino: "De la vene de Gange il fabro scelse / Il piu
pregiato et lucido metallo". Virgil in Georgica: "usque coloratis
amnis deuxus ab Indus./ et uiridem Aegyptum nigra fecundant harena" (the
river flowing down from the colored Indians / and fertilizes green Egypt with
its black sand - tr. David West). Sanskrit-Portuguese rhyming in Mariano
Garcias: "Terra de Sabios, e imortaes poetas / Philosophos, videntes e
ascotas./Valmiki. Somadeva, e Kalidasa, / Budha, Manu, Panini e Vynssa /
Durgavati. Maytreyi e Kalinatha Dvantari e Soma e Aryabratha /. Kaverajah. Jayadeva
o Vedanta, E tanto genio, tanta gloria, tanta. Surréaliste natya rhyme in
Apollinaire : "L'époux royal de Sacontale / Las de vaincre se rejouit /
Quand il la retrouva plus pâle / D'attente et d'amour pâlie/ Caressant sa
gazelle mâle".
Reading Baudelaire
within Sanskrit context
Beyond the poet as voyant in the temple of
clouds, the correspondences are to be felt individually from both Indian and
Latin carmen-kavya through the ancient epos, Camoens' epic India, Eminescu's rig-vedic romanticism, even if it is said, for
instance, about Edwin Arnold's translation
of 'Gitagovinda' that is
"so unrecognizable baudlerized".
In
Kalidasa's comparison of poetry to Ardhanariswara (the symbolic image of Siva representing one half of his body as Parvati) the goddess Parvati is Vak or Jalva (parole)
and god Paramesvara is Artha (logos/conventum), their union as Ardhanariswara
signifying, as V.Raghavan reminds it, the greatest ideal of poetry variously emphasized
as sahitya, sammitatva,
etc. For Baudelaire, the poetry
- this fruit of the sensitivity of imagination - is absolutely true only into
another world. But the poet himself, in and out of the two halves for two
persons of symbolon or the Lohengrin's
secret of Graal, comes self devouringly to another world as Heautontimorumenon, that
Greek-Latin comic character bantered by Goethe as
anologen of poetes from his
age, of a tragic irony after
Baudelaire.
The union of kavyapurusha with sahityaviya in
vaidarbhi riti could be for a modern poetical mind the correspondence of heaven
with earth. Diabolical or paradisaical, the poetic correspondences -
rasa-dhvaniah - reveal through the prayoga of the poet, a self poetry as
rasavāda ad sarasvatyasattvam, an alchemy of grief and verb. In Kalkdasa's
comparison of poetry to Ardhanariswara, the goddess Pārvati is vāk or śabda and
god Parumeśvara is artha, their union as Ardhanarishvara signifying, as V.
Raghavan reminds it, the greatest ideal of poetry variously emphasized as sāhilya,
sammitatva etc.
Notes
Some Indian
Writings and Authors into Romanian (apud Latinitas, No 2, October 1982, Delhi):
Vedas (Rig-, Atharva, hymns), Mahabharata
(Savitri, and Damayanti, Bhagavad Gita, Bhima, Dasharatas, Tilotama, Urvashi),
Ramayana, Upanishads (Kata, Mundaka), Manava Dharma Shastra, Tirukurral,
Panchatantra, Hitopadesha, Vetalapanchashatika, Shakuntala, Gitanjali,
Discovery of India, Amaru, Sri Aurobindo, Ageya, Mulk Raj Anand, O.M. Anujan,
Muhamad Alvi, Manik Banerji, Baren Basu, Vasant Bapat, M.A.Bhagavan, Bhabani
Bhatacharya, Lokenath Bhattacharya, Shukanta Bhattacharya, Sisir Bhattacharya,
Amita Bhose (Ray), Prem Chand, Margaret Chatterjee, Nirendranath Chakravarti,
Rani Chanda, Krishna Chandar, Kamala Das, Nilima Das, Sisir Kumar Das, Prabhu
Vidyasagar Dyal, Anita Desai, Maitreye Devi (Sen), Rajlakshmi Devi, Nissim
Ezekiel, Nida Faazli, Mahatma Gandhi, Sarath Kumar Gosh, Bimal Chandra Gosh,
Ibrahim Gialis, Muhammad Iqbal, Jayadeva, Ali Sardar Jafri, Kalidasa, Humayun
Kabir, Prabhjot Kaur, Krishna Kripalani, Jiddu Krishnamurti, Ananda
Kumarasvami, P. Lal, Prabhakar Machwe, Rupendra Guha Majumdar, Keshav Malik,
Pari Makalir, Kamala Markandeya, Arvind Krishna Mehrotra, Kansal Mishra, Anna
Sujata Modayl, Sitakant Mohapatra, Dhan Gopal Mukherjee, Jawaharlal Nehru, R.
K. Narayan,
Pritish Nandi, Kedar Nath, Amrita Pritam, Palagummi Padmaraju, Anvayiar Ayappa
Panikar, Induprakash Pandey, K. M. Pannikar, Deva P. Patnaik, N. Pichamurti,
Phanishvaranath Renu, Z. Zahher Sajjad, Vinod Seth, Satya Vrat Shastri, Madan
Gopal Sinhal, Shahryar, Harbhajan Singh, Navtej Singh, Anant Gopal Shorey,
Pillai Thakazhi Sivasankara, Tiruvalluvar, Rabindranath Tagore, Valmiki,
Vyassa, Narayana Menon, Valathol, Mahadevi Varma, Srikanta Varma, Kapila Vatsyayan,
T.S.Venugopala, Martin Vikramasinghe, Syed
Sajjad Zaheer.
Some
Romanian Books on India (apud Indoeminescology, 1994, Bucharest):
Sergiu
Al-George: Indian Philosophy in Texts. Bhagavad Gita, Samkhyakarika,
Tarka-Samgraha, 1971; Language and thought in Indian Culture, 1976; Archaic and
Universal, 1981
George Anca:
Indian ApoKALIpse, I-VII, 1997-2003, Indo-Eminescology, 1994; The Buddha, 1994;
Mamma Trinidad, 2001; Manuscripts from the Living Sea1996; Sanskritikon, 2002
Tancred
Banateanu: Life and Work of Rabindranat Tagore, 1961
Amita Bhose:
Eminescu and India, 1978; Bengali Proverbs and Thoughts, 1975
Ion
Budai-Deleanu: Tziganiada, 1800
Ion
Campineanu-Cantemir: Sati or Pikes of Love, 1928
Al. N.
Constantinescu: The Buddhism and the Christianism, 1928
George
Cosbuc: Sanskrit Anthology. Fragments from Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana.
Lyrical Poems and Proverbs, 1897; Kalidasa – Sacontala, 1897
Mircea
Eliade: India, 1935; Workshop, 1935;Maitreyi, 6th edition 1946; Asian Alchemy.
Chinese and Indian Alchemy, 1935; The Myth of Reintegration, 1939; Yoga, 1936;
Patanjali et le Yoga, 1962
Irineu
Mihalcescu: The Cosmogonies of Indians, 1907; Bhagavad Gita, 1932
Cezar
Papacostea: The Ancient Philosophy in Mihai Eminescu’s Works, 1932
Cicerone
Poghirc: Origins of a Civilization: The Ancient India, 1972;
Theofil
Simenschy: The Grammar of Sanskrit Language, 1959; KathaUpanisad, 1937,
Mundaka-Upanisad, 1939; Bhagavad Gita, 1944; Story of Nala. Episode from
Mahabharata, 1937; Panciatantra, 1931/1969
Iuliu
Valaori: Elements of Indo-European Linguistics (1924); Main Indo-European
languages, 1929
Some topical studies
Le mythe de
l’atman; the semiosis of zero, la fonction révélatrice des consonnes;l’Inde
antique et les origines du structuralisme; Brancusi et l’Inde (Sergiu Al-George);
Tagore – a Skeleton Poem (Tudor Arghezi); le naga dans les mythes populaires
roumains (Tancred Banateanu); new contributions on a ‘proto-Indian’ language
(Vlad Banateanu); Rabindranath Tagore in Europe; Mahatma Gandhi as I knew him
(Lucian Blaga); classical Indian literature in poetry of Eminescu; classical
Indian literature in poetry of George Cosbuc (Sergiu Demetrian); carols and
Vedic hymns (Aron Densusianu); influence of ancient Indian culture on Romanian
contemporary literature (Ion Dimitriu); Indian demonology and a Romanian
legend; bi-unite et totalite dans la pensée indienne; la concezione della
liberta nel pensiero indiano; contributions to the philosophy of yoga; cosmic
homology and yoga ; Durga-Puja; Duryodhana and the Walking Dream; pre-Aryan
elements in Hinduism; mystic erotic in Bengal; woman and love; philology and
culture; introduction in Samkhya philosophy; introduction en tantrisme; magic
and métapsychique; la mandragore et les mythes de la naissance miraculeuse; the
metaphysic of the upanishads; religious motives in upanishads; mudra;
symbolisme aquatique; il problema del male e della liberazione nella filosofia
Samkhya Yoga; erotic rituals; il rituale hindu e la vita interiore; sapta
padani kramati; les sept pas de Bouddha; the symbolism of sacred tree;
symbolisme indien de l’abolition du temps; Indian humanism; secret languages;
vernamala; Bhagavad-Gita in Romanian (Mircea Eliade);
Purusa-Gayomard-Anthropos; Greek skepticism and Indian philosophy; la theorie
du sommeil d’apres les Upanisad et la Yoga; wherever there is smoke there is
fire (A.Frenkian); a Romanian exorcism and an Indian exorcism from Veda; Die
philosophischen und religiosen Anschauungen in ihrer Entwicklung; (B.P.Hasdeu);
reflection on India in Romanian Popular Literature Sixteenth to Eighteenth
Centuries (Keith Hitchins); divinites indo-européennes aux populations de
l’Asie Antérieure et de la Mediterrannee; the formation of Vedic Pantheon;
errors in the analysis of phonetic sequences of primitive Indo-European (G.Ivanescu);
Veda, the oldest Indo-European text (Henri Jacquier); due pessimisti romantici
sotto l’influssi del pensiero indiano antico; influsso del pensiero indiano
antico sull concetto di uomo in Mihai Eminescu; influsso del pensiero indiano
sull concetto di donna di Mihai Eminescu (D.Marin); Eminescu and Indian
philosophy (Cezar Papacostea); lat. Nubo-nubes et le mythe d’Indra; the morals
of Nirvana (Ion Petrovici); Indo-Traco-Dacica; sur les traces du transylvain
Martin Honigberger, médicin et voyageur en Inde; Constantin Georgian, the
founder of Romanian Indology (Arion Rosu); the origin of universe in the
conception of Indians and Greeks; supreme being in Hindu mystic (Theofil
Simenschy); researches of Indo-Aryan linguistics; actualité de la Grammaire de
Panini; Indo-romanica estruturas sintacticas an contacto (Laurentiu Theban);
Romania me hindi; puridhan ka phalahari baba; Romaniya ka yayavar Aleku Ghika
(N.Zberea)
Energetic
nonviolence and non-possession - main themes of the master course in
psychology-sociology (by George Anca);
Exploring
social violence. Motivation of violent behavior (protection, „fight or flight”,
groups and identity). Conflict prevention – systemic (globalization,
international crime), structural (predatory states, horizontal inequities),
operational (accelerators and detonators of conflict – e.g. Poverty of sources,
affluence of small guns, elections).
Anthropology
of nonviolence: Jain ahimsa and aparigraha. Buddhist karuna. Christian pity.
Gandhian nonviolence. Principles of anekanta (relativity).
Ancient
Mahavira has classified people in three categories: having many desires
(Mahechha), having few desires (Alpechha), having no desires (Ichhajayi). The
economy of nonviolence, along with poverty eradication, applies also Mhavira's
concept of vrati (dedicated) society. He gave three directions regarding
production: not to be manufacturated weapons of violence (ahimsappyane), not to
be assembled weapons (asanjutahikarne), not to be made instruction for sinful
and violent work (apavkammovades). Following anekanta, the philosophy of
Mahavira synthesizes personal fate and initiative.
Nichita Stanescu
A vorbi
despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai
într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică.
Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. …
Ce patrie
minunată este această limbă ! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are !
Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o
altă limbă.
Nu spun că
alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie,
atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu
o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente,
odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de
pămînt și de piatră.
Numele
patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română
este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru
mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea,
pentru mine viața se trăiește.
Marilena Rotaru
ZIUA LIMBII ROMÂNE
”Limba
română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit
banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de
1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...” Mihai Eminescu
”Trăiască
frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această
scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de
pierzanie.” Ion Luca Caragiale
”Limba este
întâiul mare poem al unui popor”. Lucian Blaga
”Să treci de
la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un
contract.” Emil Cioran
”A vorbi
despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea,
pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se
spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa
se trăieşte.” Nichita Stănescu
”Limba
română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă
spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau
cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o
limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric.” (Petre Țuțea)
Vladimir Bulat
se
povestește că la un moment dat s-a arătat la poarta mănăstirii iviron un
amărât, care a cerut de mâncare.
nu i s-a
dat, iar sărmanul s-a retras în tăcere spre malul mării, unde a și adormit.
în vis i s-a
arătat o femeie care l-a mângâiat cu vorba, și i-a dat un bănuț de aur, cu care
să meargă grabnic, să-și cumpere ceva ca să-și potolească foamea. cel mai
aproapiat loc era tot mănăstirea iviron, drept care încolo s-a și dus. a întins
bănuțul celui care i-a deschis, care a recunoscut de îndată că era un galben ce
aparținea icoanei Maicii Domnului, care se cinstește în acea mănăstire. monahii
s-au sfătuit, și au înțeles că acel bănuț nu putea fi nicidecum furat, porțile
fiind zăvorâte, și că anume Maica lui Dumnezeu i l-a dat celui sărman,
arătându-le lor cât de nevrednici sunt, nefăcând milostenie cu oricine le
cere...
de atunci în
fiecare zi la poarta așezământului se pune câte un coș de legume proaspete, ca
să aibă spre potolirea burții și înfruptare cei care au nevoie...
tradiția
aceasta se păstrează până astăzi.
mănăstirea
iviron are ca hram sărbătoarea Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, când se adună
sute de pelerini din lumea întreagă, care sunt cu toții găzduiți și omeniți.
Domnului
nostru slavă!
Octavian Soviany
fragment de
roman
La sfârşitul
lui aprilie se dădeau lupte grele la fortul Issy, principalul obstacol în calea
marşului spre Paris al armatelor versailleze. Urmăream cu sufletul la gură
evenimentele şi eram tot mai neliniştit, căci zilele Comunei păreau numărate.
Într-o
dimineaţă, când am intrat în biroul meu de la primărie, l-am găsit pe Renardier
citind un afiş.
-Ai văzut
chestia asta? – mă întrebă el.
I-am luat
afişul din mână şi l-am citit. Era o proclamaţie a lui Thiers adresată
parizienilor:
„Am ascultat
toate delegaţiile care ne-au fost trimise de aşa-zisa Comună şi nici una din
ele nu ne-a propus vreo condiţie care să nu însemne compromiterea suveranităţii
naţionale în faţa revoltei. Guvernul care vi se adresează ar fi dorit să vă
puteţi elibera singuri de sub tirania oamenilor fără frică de Dumnezeu. Dar
fiindcă n-aţi putut să o faceţi, trebuie să ne asumăm noi această sarcină. Iată
motivul pentru care am adunat o armată ce e gata să ocupe Parisul. Dacă nu
acţionaţi, guvernul va fi obligat să ia măsurile cele mai prompte ca să vă elibereze.
V-o datorează vouă, dar i-o datorează mai ales Franţei.”
În timp ce
citeam, mă uitam cu coada ochiului la Renardier, pe a cărui figură vicleană mi
s-a părut că zăresc o expresie de satisfacţie.
-De unde ai
porcăria asta? – l-am întrebat.
-L-am cules
de pe stradă. Parisul e plin de asemenea hârtiuţe.
-Se pare că
iscoadele lui Thiers nu stau de pomană! – am exclamat eu în continuare,
încercând să-l privesc cu căutătura pătrunzătoare a lui Raoul Rigauld.
-Hm! – făcu
Renardier. S-ar zice că nu e de glumă. Cred că ar trebui să ne punem pielea la
adăpost. Lumea vorbeşte că Thiers e decis să radă Parisul de pe faţa
pământului.
-Ce glumă
tâmpită!
-O fi! Dar
te-ai gândit că dacă versaillezii ocupă oraşul n-o să ne fie prea bine? Te-ai
gândit vreodată ce s-a întâmplat cu oamenii pe care i-ai încondeiat atât de
frumos în notiţele dumitale?
Nu mă
gândisem. Mă lăsasem purtat de valul entuziasmului meu revoluţionar şi
acţionasem fără niciun discernământ, convins că duşmanii Comunei trebuie loviţi
fără milă. Dar vorbele rostite atunci de Renardier nu reuşiseră încă să-mi
clatine convingerile, iar conştiinţa mea era în această privinţă pe deplin
împăcată, chiar dacă simţeam uneori că lucrurile nu mergeau tocmai cum trebuie.
Mi-am luat
creionul roşu şi creionul albastru şi m-am apucat să răsfoiesc maldărul de
ziare de pe biroul meu, un maldăr care se mai împuţinase în ultima vreme, căci
majoritatea ziarelor considerate pro-versailleze fuseseră interzise, aşa încât
creionul albastru avea tot mai puţin de lucru.
Renardier
m-a urmărit un timp cu privirea, apoi s-a ridicat în picioare, şi-a pus şapca
de lucrător şi mi-a spus, făcându-mi cu ochiul:
-Eu merg să
trag o duşcă, e un leac de frică nemaipomenit.
A plecat şi
nu s-a mai întors nici în ziua aceea, nici a doua zi, iar Raoul Rigauld mi-a
pus la dispoziţie un nou ajutor: un flăcăiandru de vreo şaptesprezece ani
căruia îi tremura foarfeca în mâna când decupa pasajele însemnate de mine.
Am început
să mă neliniştesc cu adevărat abia după ce în ziua de 9 mai fortul Issy a căzut
în mâinile versaillezilor, care, începând din momentul acela aveau cale liberă
spre Paris. Pe străzile oraşului începeau să fie înălţate din nou baricadele,
iar toţi bărbaţii capabili să mânuiască o armă au fost mobilizaţi. Îngrijoarea
şi spaima luaseră locul entuziasmului pe până atunci.
-Credeţi că
vom reuşi să rezistăm? – l-am întrebat într-o seară pe Raoul Rigauld, când m-am
dus să-i prezint, ca de obicei, tăieturile din ziare.
-Aţi început
să ai îndoieli? – mă întrebă el cu răceală. E o meteahnă burgheză, de care ar
trebui să te debarasezii cât mai repede.
Am lăsat
privirile în pământ.
Rigauld
continuă:
-Thiers are
de partea lui o armată de o sută treizeci de mii de oameni comandată de
militari de profesie şi poate conta pe ajutorul prusacilor, care îi cer
insistent să dezarmeze Parisul. Noi avem de partea noastră dreptatea. Avem de
partea noastră entuziasmul. Judecă şi singur care sunt şansele noastre de
reuşită. Oricum, te asigur că fiecare metru de strada o să fie apărat cu
îndîrjire, iar dacă n-o să reuşim, atunci...
-Atunci?
-În urma
noastră o să rămână prăpădul. Versaillezii nu vor cuceri decât ruina unui oraş.
Planurile noastre sunt în privinţa asta cât se poate de clare. Coloana Vendôme
va fi darâmată. Palatul Tuileries, primăria, palatul Orsay, Palais Royal, casa
de economii vor fi incendiate. Notre-Dame o să fie aruncată în aer. Am avut
grijă să umplem cu praf de puşcă şi pivniţele Panteonului, Toate păcatele
secolelor de tiranie vor fi spălate cu foc şi cu sânge. Focul şi sângele
purifică tot.
Cred că mă
înverzisem la faţă.
-Mi se pare
mie sau ţi-e puţin frică de sânge? – mă întrebă ironic Rigauld. Nu prea ai
stofă de revoluţionar. Poate ar fi fost mai bine să te ascunzi undeva la ţară
şi să îţi vezi de poeziile dumitale. Revoluţiile se fac cu bărbaţi adevăraţi,
nu cu inşi care sunt bărbaţi numai pe dinafară.
Daniel Vorona
Psalmul 50
---------------
”Miluieşte-mă,
Dumnezeule, după mare mila Ta, şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge
fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă
curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este
pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti
Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru
fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai
iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada
mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele
cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele
şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte
întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel
Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh
stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei
necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.”
Dumitru Ichim
ODĂ LIMBII ROMÂNE
Vorbim
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru -
jumătate pământ, jumătate minune.
E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de
coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre,
se odihnește.
Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină,
Cuvântul când ne cheamă la Cină.
Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus -
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a
Plângerii;
chiar îngerii,
omeneasca vrând s-o deprindă,
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor,
Întru-nceput,
le-a fost Cuvântul.
Adriana Dandu
ÎN ROMÂNEŞTE...
De pe vatra cea dintâi a rostirilor
române,
când din cîntece de fluier,când din
pietrele opace,
se rostogolesc pe limbă boabe de
mărgăritare-
florescenţe din adâncul moştenirii
traco-dace.
*Pe-un picior de plai*,la stâne,o
geneză se-nfiripă,
trecând muntii spre destin la
chemarea de caval,
lângă SARMIZEGETUSA se adună
*râul,ramul*-
ginta viţelor de sânge:
BUREBISTA,DECEBAL.
Rugăciuni înveşmântate între file de
ceaslov,
duc genunchii umilinţei spre absidele
din zări,
şoaptelor preaaplecate,inimilor
preasmerite
DUMNEZEU,în româneste ,le răspunde
la-nchinări.
Dinspre PUTNA se ridică VOIEVODUL CEL
MAI MARE,
cel cu sabia şi cu crucea şi cu
pieptul şi cu slova
ne-a lăsat în româneşte,veşnică şi
suverană,
mănăstirea cea de lacrimi care a
sfinţit MOLDOVA.
Dinspre*codrii de aramă*s-a pornit să
cânte Doina,
*de la NISTRU pân la TISA*doruri se
cobor la vale,
teii ,toţi ,din EMINESCU,înfloresc în
româneşte,
*snoave,ghicitori,eresuri*-rădăcina
limbii SALE.
Româneşte se pogoară duhul pe oricare
leagăn,
bobul pâinii stors din ţarini are
miezul românesc,
din genuni şi pân*la măguri ne
străbate-aceeaşi lege:
ROŞU-n sânge,GALBEN-lanul şi
ALBASTRUL cel ceresc.
Adriana Dandu
N.B, Poezia are limitarile impuse de
folosirea unor cuvinte de origine geto-dacă:vatră, stâne,ciobani,SARMISEGETUZA,
fluier,codru,dor,leagăn ,ţarini,miez,genune,măguri.,doina..etc.
Ana Pop Sirbu
Limba română e un lut ,
nu de ieri , de azi.
Ce vom mai face mâine cu ea , se
întreabă unii.
S-ar împiedica de ”cutră ” , ” a
cutruli ” , ”a dârlogi caii” , ”a dărăburi ” .
Să nu stăm dăbălăzați și cu urechile
clăpăuge
Când ne dau peste dește ,
Spulberându-ne limpezimea de pe dâmb,
Bătându-ne -n ușă și strigând în gura
mare:
”Deț” , ”dezmăț” , diavoliță” ,
”dereș” ,
Adică ”mândru , țapăn și fălos ” .
Colo, Sus, e și Limba Română.
Adelina Fleva
trăsnet cu miros de cer
si alge
dezbracă-mă de umbra ta reîntrupată
în trăsnet cu miros de cer şi alge
îmi explodează venele la tâmple
şi nu mai simt în mine nici maluri
nici catarge
(eu te voi alăpta cu fericire
nesihastră
lângă altarul unui nuc cu frunze roze
să-ţi pară îndoielile de-acuma
că sunt doar veritabile neopsihoze)
dar strânge-mă la piept cu disperare
mi-e aşteptarea carne însetată
te rog frumos să stingi şi-apoi să
laşi lumina dreaptă
să nu observi că sunt fecioară într-o
femeie măritată
Emanuel Patrascioiu
dar ce-ar fi viața fără
vocea ta blândă?
fără parfumul tău de floare de câmp?
fără buzele tale ce vestesc cerul cu
tot cu primăvară?
ar mai îngheța oare pământul sub
pântecul lunii?
fă-ma una cu mângâierea
pregătește-mă de tăcere, căci mâna ta
are formă
de cruce și ramă
privește
cât pot dura în tine
ți-ai gasit
un călău
care îți demonstrează legendele
și te povestește
singurătăților lui
Viorel Birtu Piraianu
trec
căutând un loc
în care să încapă iubirea
străbat țărmurile înapoi
o ancoră
într-o mare absentă
închizând în zid aripi de înger
cine știe de ce am plecat
de ce am strâns tăcerea lumii în
brațe
într-o dinamică previzibilă către
nicăieri
așezând o piatră
undeva, cândva
apoi am plecat mai departe
soarele a răsărit pe degete
păsările s-au desprins de linia
vieții
eu căutam spații în unghiul
cunoașterii
învelind sufletul cu palmele
sărutul mi-a acoperit buzele
și am țipat, a chemare
Olga Alexandra Diaconu
Iubire cuantică
Încă de-aseară
mi-am dat seama
c-am rămas
singură acasă
Tu n-ai venit
nici n-ai plecat
dar energia ta era
neașteptat, cu mine-n casă
Cand energia ți-ai trimis
erai șuvoi, erai și foc
mă devastai, mă înfloreai
și nu mă întristai deloc
De ce-ai plecat
de lângă mine?
E o-ntrebare fără rost -
noi telepatic ne-am certat
și-acum sunt norii adăpost
Să râd? Să plâng? M-ai auzi
și nu cred că te-ar afecta
Mai bine stau în așteptare
si totul se va vindeca.
Any Tudoran
la noi astea mici scriu
poezici din placentă
ginecologul așteaptă răbdător până
postează
prima poezică pe feisbuc
folosesc nanotehnologia pe post de
oliță
de unde manipulează atom cu atom
fiecare cuvânt
big bang-ul e o beșică uriașă
din care deversează lichide și
decretează solemn că
băiețeii sunt niște bostanasi necopți
pe care nu îi satisface nimic 😃
acesta este un pamflet....
Valentin Busuioc
Cezariana
6 iunie
ora 10.30
zi de duminică
mama
pe un pat de spital
nu a țipat
nu a urât
doar eu am țipat puțin
cât să o știu pe ea liniștită
câteva minute mai târziu
mamei i s-a cusut burta
vreo 17 cm
cezariana asta a urmărit-o toată
viața
când mă lua în brațe
când căra apă la vite
ori când spăla de mână
acum
la doi metri sub pământ
nu o mai doare nimic
operația i s-a desfăcut
dar nici de data asta
mama nu a țipat
nu a urât
doar eu am țipat puțin
cât să o știu pe ea liniștită
Liliana Popa
după amiaza de ieri
în lumina după amiezei
la întîlnirea dintre priviri
arde apropierea
și depărtarea
pe rugul verii
în scîntei
taina oprită pe buza păcatului
roșie, nedescătușată
îmi picură în palme
tăceri locuite de mine
în cioburi de nopţi ascuţite de lună.
scrumul zilei alb
linia orizontului albă
asfințitul, surîs alb
fuioare de fum
27 august 2019
Şerban Foarţă
ERAU ZIARE, EVENIMENTE:
Evenimentul "Ziuăi" (Joia Mare, 1995)
El era băiat bun, sufletist; ea, o
dulce.
Or, d'aia-i dăduse prin gând lui
Luncanu să-i ceară,
lui Sava Păun permisiunea,-ntr-o
seară,
cu Mihaela Bisoc să se culce.
Numai că nu prea ahotnic de coarne,
Sava-l ucide, din imprudenţă, în
pumni pe Luncanu, –
funeraliile căruia,-n fine,-s decise
atunci când lunganu'
e clar că nu poate fi dat prin maşina
de carne
în mai puţin de cinci zile şi nopţi
(timp în care miroase
blocul a hoit, şi se prind toţi cumetrii):
Sava şi-a tranşat prietenul în bucăţi
de câte 10 cm, –
cu ajutorul prietenei sale, a(u)
curăţat carnea de pe oase,
le-a(u) aruncat la canal, iar
capu,-ntr-o pungă
de plastic, în Bistriţa, – gârlă din
care, cam după
cinci luni, pescuit de un ăla, sub
agera lupă
a dlui lent Cojocaru, avea să ajungă.
Mos Nelutzu G
Închipuiri diverse
L-am urmărit cum făcea nodul,
nu-mi închipuiam c-ar şti
ce l-ar putea aştepta.
Îşi leagă barca de ţărm?
Se-mpotriveşte uitării?
Îşi priponeşte gândul. De-un nor?
Se leagă împotriva alunecării?
L-am urmărit cum făcea nodul acela.
Îl simţeam în jurul gâtului, rece,
ca şi cum mi s-ar fi pregătit
atârnarea,
ca şi cum depindeam de nodul acela
într-un mod definitiv.
L-am urmărit cum făcea nodul acela
mi-am închipuit doar ce-am vrut,
ca şi cum n-ar fi fost şi alte
închipuiri.
Firesc, orice nod poate declanşa
închipuiri diverse.
George Nina Elian
Antoine SIMON
(5. 10. 1943, Toulon Var)
* * *
Să mergi în vârfurile picioarelor
ca să nu tulburi
ordinea universului
să vorbeşti cât mai puțin posibil
ca să nu mai adaugi
freamătul limbii
să te hrăneşti din spațiu
cu marii plămâni
a tot ce te-nconjoară
doar asta să fii
Traducere din limba franceză:
Costel Drejoi (George Nina Elian)
* * *
Marcher sur la pointe des pieds
pour ne pas déranger
l'ordre de l'univers
parler le moins possible
pour ne pas rajouter
les froissements de langue
se nourrir de l'espace
avec les grands poumons
de tout ce qui t'entoure
être seulement ça
André Cruchaga
·BEATITUD DE VIEJAS CONSIGNAS
Ahí en la beatitud de viejas
consignas se hacen ángeles
los demonios y su séquito de grillos
y su esplendor de dientes
metálicos: en el seno avejentado de
la oscuridad emergen
figuras de lluvia amenazante chupan
los sueños de la almohada
o los compran por unas cuantas
monedas
y hasta hipotecan el suburbio de los
ojos del barrilete
Dan ganas de llorar hasta entrada la
noche dan ganas de vomitar
el alba salada que nos devuelve al
mismo plato de la tristeza
En realidad dan ganas de inmolarse
desenmascarar la historia
huir de este país de manera duradera
huir del fracaso y la farsa
huir de ciertos lenguajes efectistas
huir del propio corazón que a ratos
pierde su compostura
En el fondo es el asco el que toca a
nuestra puerta sin escrúpulos
la misma desnudez hasta el cuello el
cosquilleo gris
de las ventanas la impunidad que se
ríe los gruñidos hoscos
de los calcetines y la jirafa de
esquizofrenia que muerde
la Esperanza.
Del libro: Metáfora del
desequilibrio”, 2019
©André Cruchaga
©Pintura de Edmond Lacoste
Beatitude of old slogans
There in the beatitude of old slogans
are made angels
The demons and their entourage of
crickets and their splendor of teeth
Metal: in the bosom of the darkness
emerge
Threatening rain figures suck the dreams
of the pillow
Or buy them for a few coins
And even mortgage the suburb of the
eyes of the barrel
They want to cry until entrance the
night makes you want to vomit
The Salt Dawn that returns us to the
same dish of sadness
In reality they want to be able to
unmask the story
Flee this country in a lasting way
flee from failure and farce
Run away from certain effective
languages
Flee from the heart that sometimes
loses its composure
In the background is the disgust that
touches our door without scruples
The same nudity to the neck the grey
tingling
From the windows the impunity that
laughs the grunts grunts
Of the socks and giraffe of
schizophrenia that bites
The hope.
Lora Levitchi
Bunataturile din Lumina Satului de
Razesi
Nu stiu cum
a fost la voi dar la mine, in Moldova de dinaintea Prutului, - adica ceea ce se
cheama si azi inca, Romania si din care si Judetul Bacau face parte, ca
cealalta de peste Prut ne-a fost sterpelita de talhari cum zicea bunica oftand
gandindu-se la rudele sale murite pe front la rusi, - sarbatorile Pascale ori
cele de Craciun urmau adevarate ritualuri ce erau pastrate cu sfintenie si cu
strictete din mosi stramosi..
Bunicii mei
s-au nascut in Satul Balaia, au copilarit acolo, s-au intalnit, au facut casa,
gospodarie, familie si ..au trait mai ceva cat altii in 10 vieti. Nu aveai cum
sa te plictisesti vreodata cu ei pentru ca batatura lor era una foarte
populara, cunoscuta de oamenii din sat care veneau mereu la bunicul caci aveau
nevoie de dibacia mainilor lui ca tamplar.
Am cautat sa
studiez putin originile satului Balaia. Am intrebat-o odata pe bunica:
- Bunica, de
unde vine numele de Balaia?
Si bunica
isi lua imediat alura de povestitor innascut si cu mainile asezate frumos peste
pestelca (sort) mare ce era element esential al costumatiei sale de zi de zi,
mi-a spus:
- "Pai,
din ce-au spus batranii, sa parii ca ar fi fost urma lui Stefan cel Mare ce in
perigrinarile lui prin Moldova s-o indragostit nebunestii dii o fatuca balaie
de prin locurile aiestea. "
De aici mult
mai tarzau ca o validare a legendei, satul se numii Balaia.
"Pentru
cei ce nu stiu cine a fost Stefan ... ca traiti prin alte tari ...Stefan al
III-lea cel Mare, s-a născut la Borzeşti, pe Trotuş, în inima Moldovei
istorice, era moldovan de viţă domnească moldovenească. El era atît de
moldovan, atît de strîns legat de Moldova, încît într-un document din 1477 se
numeşte: ”Stephanus Dei gracia Wayvoda Moldovanie”. Voievodul Moldovenimii, al
tuturor moldovenilor! A luptat aprig sa isi apare Moldova lui cea draga! Ștefan
cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României,
înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. a
sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale
obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt
care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța
umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”. A domnit timp de 47 de
ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române. A dus peste 40
de razboaie si batalii din care a pierdut numai doua. " - extract din
Wikepedia.
Am cautat sa
aflu mai multe informatii despre acest loc. Se pare ca acest spaţiu
carpato-dunărean, a produs un bogat material arheologic, oferind date
specialistilor despre arta prelucrarii aramei şi bronzului, din primele două
perioade ale epocii bronzului.
Arheologii
au descoperit două topoare de luptă cu ceafa prelungită şi arcuită sub formă de
creastă. Primul a fost descoperit întîmplător in satul Balaia, comuna Mărăşti,
judeţul Bacău iar al doilea la Filipeni. Ulterior, pe terenul unde a fost
identificată această piesă, s-au semnalat şi sporadic resturi aparţinînd
culturii Monteoru. (I. Nestor, fn Istoria României, voi. I, p.100 şi urm. , Al.
Vulpe, Cu privire la unele topoare de aramd şi bronz dln Moldova, AM, II-III,
p. 127-142 1 M. Florescu şi V. Clp{tanu, op. clt., AM, II-III, p. 445-451.).
Acuma, draga
Alexandru poate intelegi mai bine de unde vine spiritul meu razboinic... nici
nu se putea altfel... in asta consta toata frumusetea...
Dar sa ne
intoarcem in vremurile mele. Bunicii aveau doua casei cu poduri mari, inalte in
care chiar ca gaseai o istorie intreaga, cufere de lemn inseuate cu curele de
piele, razboi de tesut, lavite, cosarci mai mari si mai mici dar si darabi de
slanina ce erau lasate sa se hodineasca atarnate la caldura din grinda podului.
Mergeam adesea in podul bucatariei de vara al bunicilor dar si in podul Casei
Noi cum o numeam toti. Casa Noua era un fel de Casa de Oaspeti unde bunica si
bunicul adunasera tot ce aveau ei mai bun. De ce bunicii aveau 2 case? Pentru
ca in momentul cand bunicul, Iorga Gheorghe s-o decis ca gata, se insoara cu
aleasa inimii lui care nu era alta decat bunica, Georgeta, tatal lui Vasile
Iorga i-a facut casa pe o bucata de pamant ce a impartit-o aprox egal la copiii
lui. Dar se pare ca acea casa a ramas asa ca un dar, in care ei se stramutau sa
locuiasca in ea numai iarna caci avea sobe de teracota bune, apoi au lasat-o
pentru oaspeti. Bunicul a mai construit o casa ce se numea bucatarie de vara,
care de fapt era o casa cu o singura camera mare in care intrau lejer doua
paturi, masa cu televizor pe ea, masina de cusut, dulapuri , plita si dulapul
de bucatarie unde se manca dar si pastra bunica harburile ( adica castroanele
de metal, farfuriile si tacamurile).
Bunicul era
un om aprig, de actiune, iute la manie dar nu pastra ura in el si era un om
generos, cand dadea, iti dadea ceva din inima nu ca vorba ceea: "iti dau
cu lingura si apoi iti scot ochii cu coada".
Bunica era o
femeie inca frumoasa dar la l7 ani, era si mai frumoasa, era o codana cu parul
negru tat onduleuri si cu ochii albastrii, subtire ca o trestie, fusese aleasa
"rejina balului" dupa cum insasi ea si una dintre surori ale dansei,
Natalia, ce locuieste la 2 case mai la deal de bunica, imi povestise. Bunicul o
diesmierda in toate felurile pe bunica cum ai venea la gura si atunci cand era
in toane bune, ai zicea D-na Geta, ori Coculeana, ori o lua peste picior
zicandu-i Coca- Cola, caci in momentul cand se incingeau reprize de cearta
intre ei, bunica se inspuma ca ..o Coca Cola, a observat bunicul:). Bunica a
fost nascuta pe 5 oct 1934 iar bunicul pe 8 noiembrie, 1930, cu patru ani mai
mare decat bunica, el Scorpion, fulger si vijelie, spirt cum s-ar zice, facea
lucrurile cu o rapiditate deosebita ( ai seman), bunica mai calma,mai asezata,
mai echilibrata, Balanta ca zodie.
In alte dati
ca efect al canilor de vin care le sustragea bunicul din cada de vin ce o
umplea ochi in fiecare toamna, cada inalta cat casa, o mai "alinta"
pe martira in casnicie, bunica cu cate un "Crucea Matii!",
"Biserica, Matii!", "Altaru sha Nafura Matii!",
"Hristosu Matii! si inclusiv "Cristalnitza, Matii!", de bunica
se supara asa de tare si a dus lupta cu el de intoarcere la credinta cea
dreapta timp de 57 de ani... da...n-a avut prea mult spor... bunicul era
dintr-o bucata... nu puteai sa nu il iubesti pe acest om dar il mai si urai ca
era crud, cateodata parca fara sentimente.
Bunicul in
tinerete fusese mare crai, adica o iubit multe femei la viata lui ca era
aratos, cu catare la femei, dar era si implicat cu toti "oamenii de
vaza" din sat de la primar, popa, consilieri ai primarilor, padurar,
brigadieri ce activau la Colectiv. Bunicul a ridicat case de nu le mai stie
numarul, a construit la viata lui.. pentru altii.. ca la el..nu a mai avut
timp. Vorba ceea: "ca cizmarul nu are papuci, croitoru nu are
haine"...ca n-are timp..el face la altii.
Bunicul avea
o frumusete barbateasca ce impunea respect. Avea o autoritate si garantat nu
i-a mancat nimeni din traista. Toti din sat vorbeau cu respect de Gheorghii
Iorga asa cum ai zicea lumea. El cauta sa impace pe toti si intrase probabil
cel putin o data in casa fiecaruia sa ai ajute in gospodarie cu tot ce inseamna
tamplarie. Bunicul va spusei..a fost tamplarul satului. Nu era altul care
"sa vorbeasca " mai bine cu lemnul decat el. Lemnul il asculta ca o
nevasta docila, glumea el cateodata, facand referire la ..apriga de bunica, ce
era ra dii gura da buna la suflet ca panea calda. Asa o vedea bunicul cand
bunica il toca marunt din cuvinte ca sa nu mai bea, ca sa nu mai ia in deradere
lucrurile sfinte, ca sa fie mai calm.
Bunicul era
credincios in felul lui, recunostea existenta lui D-zeu, avea frica de D-zeu
insa nu era papa lapte sa creada in toate balivernele popilor. Bunica ai spunea
adesea:
- Mai,
Gheorghii, tu trebuie sa urmezi she zashe popa nu she fashe popa, ca sha el e
om sha e sha el supus greselii.
Bunicul ca
mester tamplar avusese acces in casele lor, in gospodariile popilor ce se
perindasera cu zecile pe tot parcusul vietii lui, popii veneau si plecau in
parohia de care apartinea si Balaia. Rasareau desemnati pentru cele trei sate
Brad, Balaia si Marasti ca ciupercile dupa ploaie, fusesera trimisi de la
Episcopie, apoi satenii ai ajutau sa isi faca casa, chiar daca unii dintre ei
locuiau in bordee de lut; din piosenie veneau sa dea o mana de ajutor la
ridicarea casei popii, care neaparat trebuia sa arate semeatza, impunatoare;
popa avea statut preferential cam ca parlamentarii nostrii:):), el si familia
lor stateau gratis la casa parohiala. Multora nu le convenea ca satenii nu erau
dintre cei mai bogati si babele nu contribuiau suficient Duminica la biserica
ori la praznice, ori botezuri, cununii si apoi faceau ei ce faceau si
..migrau..spre meleaguri mai indestulate financiar, sa "slujeasca cuvantul
Domnului" in acele parohii mai instarite. De aceia trebuia sa vina alt
popa sa slujeasca la cele max 200 de case rasfirate pe tatii dealurile sha
coclaurilii. Era greu pentru un popa sa mearga spre exemplu prin noroaie pana
in gat pana ajungea la toate casele din sat. La noroi noi glod ai zaceam, adica
o mazga formata din apa cu tarana ce se facea ca un clei in care bagai o
ciubota de cauciuc si apoi te chinuiai o jumate de zi * exagerez putin, sa o
scoti cu zgomot de Zvac ca repede sa pui pe celalat picior in pamant ca Doamne
fere, sa nu te dezechilibrezi si sa vii "cu haida in sus" ca de
pomina te faceai, te murdareai tat. Atunci cine avea masina de spalat AlbaLux
era boier, si chiar daca bunicul a fost printre primele lucruri ce i le-a
cumparat bunicii.. asa ca un cadou de nunta, bunica a folosit-o rar ori
deloc...din cauza ca Alba de Lux, "manca corent", asa ca tot frecatu
la zolitor si la mana era de baza. Frecai la boarfe pana ti se ducea pielea de
pe deste cu sapun de al de casa calup ce il facea bunica in fiecare an cu soda
caustica si din grasimurile stranse de la porc.
Erau
gerurile Bobotezei si pochii ce se perindasera unu cate unu de-a lungul
existentei mele si a bunicilor, trebuiau sa indure geruri mari si sa umble cu
promoroaca la nas si prin nameti uneori mari pana la genunchi, saltandu-si
patrahirul si ingreunandu-i pe bietii dascal si inca un ajutor ca niste catari
de povara. Acestia trebuiau sa ai duca, popii galetusa cu apa sfintita,
aghiazma si manunchiul de busuioc legat cu snur cu ros, galben sha albastru, "colorile"
steagului romanesc, dar si colacii, cutele de cozonac, prajiturile, nucile si
merele ce oamenii i le puneau pe masa iar ei nu le refuzau niciodata caci aveau
si ei guri de hranit si..animale, porci si gaini de crescut.
Bunica avea
de facut curat in 2 case: bucataria de vara si casa noua. Inainte de a veni
popa de Boboteaza spre exemplu, d-na Georgeta scotea la aerisit tatii tolurile
si plapumile pe sarma cauciucata de afara intinsa zdravan la cerdacul casei
mari cu streasina. Ca sa ia toalele aer si sa primeneasca casa. Cand le termina
de scos pe toate afara, treaba de jumate de zi, vedeai prin toata ograda
bunicilor o desfasurare multicolora de plapumi care mai de care mai frumoase,
cu fetze de satin lucios si spate de aceiasi culoare de bumbac; cu covoare
tesute manual de bunica in tinerete la razboiul de tesut si care acuma era
pensionat in podul Casei Mari, covoare superbe de lana adevarata toarse de
bunica, tesute cu motive populare din Moldova si Bucovina, adica abundand in
teme florale: tradafiri, bujori rosii, albastrii, galbeni si modele populare
traditionale, pe care cand le atingeai, adica treceai cu mana peste ele,
efectiv simteai cum trec mioarele in turma la vale si iti si imagineai
ciobanasul ce le canta la fluier intre ele, vreau sa spun ca emanau viata,
energie, vitalitate a locului, dealurilor si oamenilor ce traiau acolo; cu
laicere; cu covoare de coade a caror facere Dana, adica eu, aveam o mare
contributie caci, iarna, la gura sobei, de care ma licheam cu spatele de
teracota ei calda ca sa imi incalzesc salele si stand cu curu pe scaunelul de
lemn cu patru chisioarii facut de bunicul, ma puneam asa cum primisem "
ordin de la comandament", comandantul fiind ... bunica:), ma asezam
tacticos sa tai la coade, adica sa reciclez taind la foarfeca in fasii
multicolore cat de lungi puteam, toate bluzele, puloverele, fustele vechi,
cersafurile si alte materiale vechi; nimic nu era aruncat, la tot se gasea
folosinta; la siragurile de perne mari patrate cu fete de perna colorate,
dumnezeesc facute din materiale alese cu mult gust de mama care era
croitoreasca tare priceputa, la aceste perne iara Dana s-o stropsat in mare
parte. Tot iarna, un alt lucru in casa era sa strunjesc pene de gasca. Adica,
venea bunica de pe afara, numai ea stia pe unde le depozitase de care ori
executa cate o gasca ca sa o puna tochitura la oala, sa avem ce manca, nu le
arunca penele, le strangea pe cele din al doilea strat, nu primele ca alea erau
teioase, alea de mai dedesubt erau bune. Venea, cum va spui, bunica cu 2 banite
mari cat 2 zile de post fara de dulce, adica fara carne, oua si lactate, si mi
le punea in fatza si imi zicea:
- Gata,
Dana, azi strunjam pene. Avem de facut perne, mama!
- Pai,
bunica, avem vreo 20 de perne pe cele 2 paturi din camera din mijloc, ce puteti
sa o numim sufrageria din Casa Noua. La ce ne mai trebuie altele, intrebam eu
cautand subtil, fara ca bunica sa isi dea seama ca imi crut curu de la stat
pana intepenea pe scaunel si sa strunjesc la pene, adica procesul era simplu,
dar era repetitiv, monoton si plicticos, parca ma si vedeam bosorog ori baba
stand in azil si strunjing la pana..eu eram copil, eu aveam energie, eu trebuia
sa ma misc, trebuia sa itzesc in stanga si dreapta, aveam treburile mele mult
mai importante care ramaneau nefacute, si acum ...ma pricopsesc ca toata ziua
mi-e ocupata de... treaba asta plicticoasa si fara de "excitement" in
ea. Nu se intampla nimic interesant, "fun" in timpul strunjitului
penelor, ba da..de fapt daca stau si ma mai gansesc, mai dadea bunica drumul la
caine si asta bucuros nevoie mare cauta cand prindea un moment de usa deschisa
s-o tzuneasca turbat in casa ca stia ca acolo e Dana, facatoare viselor lui
realitate indopandu-l cu mamaliga.... si cum el in casa nu intra decat foarte
rar, nu avea buna busola de orientare sa cunoasca cum erau aranjate acareturile
pe jos plus ca acum mai aveam si 2 banitze amplasate strategic langa soba si
alte hangarale, ciubere cu coji de bostani care, tot eu si bunicul aveam
misiune seara sa le usuram de seminte. Si sarii, narodul de cane spre mine
direct intr-o cosarca din asta de nuiele impletita umpluta ochi cu pene
nestrujite. Si ridica palalaie de pene in aer si il amuza acest lucru ca latra
indracit si tzopaia din toate ale 4 picioare ale lui, rasturnandu-ma de pe
scaunelul meu si ametind totul imprejur, amestecandu-mi si penele ce ma
chinuisem cu atata obida timp de sa zicem 1 ceas sa le strunject cu cele ce ma
asteptau amenintatoare in cos sa le termin. Si se crea o busculada si o
harababura totala; cu cat incercai sa potolesti dracu de catzal cu atata el
avea chef mai dihai dii halca sha fashea ravajii pisteii tat.
S-apoi cand
intra bunica in casa isi punea mainile in cap ca nu isi mai recunostea
bucatarioara de vara in care acum ningea cu pene prin aer dar se si depusese
deja in strat considerabil pe cele doua paturi din camera, pe masa, pe
televizor, pe dulapuri, pe masina de cusut, pe blidele si oalele ei de la
bucatarie, ba mai picasera cateva pene si pe plita incinsa si acum parca putza
sha a parlit. Intra bunica in casa sha isi facu samnu crucii.
- Punea
bunica mana pe o juja si incepea sa imparta dreptatea in stanga si in dreapta.
Si in cane pe care cauta sa il scoata afara si in mine care lasasem cu stiinta
si nesimtire sa se intample atata prapad intr-un loc ce ea il tinea asa de
dichisit si de ordonat. Nici bunicul nu ai statea dinainte, aici bunica
comanda, bunicii ai placea ordinea si curatenia.
- Stai
bunica, nu mai da, tzapam eu, sarind printre banitzi ca imi articulase deja
vreo 2 jujalii la cur. Exista o explicatie!!!
Si imi
incepeam pledoaria pentru a-mi scapa curu de biciusca ca a dracului mai chisca
sha vroiam totusi sa dorm pe el sha nu pii burta la noaptii:)
- Eu stateam
cuminte, bunica, sha strunjam la peniii sha dracu ista dii cane o tzusnit in
casa sha nu s-o lasat pana n-o facut tat potopu ista. Uite, tat she-am munshit
el o stracat. Uite, bunica, uite, sha ai aratam eu cu lacrimi in ochi banitza a
3-a in care cautam acum sa aleg si sa indes la loc 'rodul muncii mele de o
ora'.
Se uita
bunica furioasa la mine, ma vede atata de mica si de plansa, i se face mila de
mine sha ai pare rau ca m-o jordait, ma trage spre ea, la cheptul ei mare sha
generos sha ma stranje cu putere.
- Ei, dragu
bunichii, in viata asta ai sa intalnesti multi cani, cani de oameni... tu o sa
te chinui din greu sa fashi cat mai multii, dii tatii iar ei o sa catii din
invidie, din prostie sha din rautatii diavoleasca sa strashii tata munca ta. Nu
trebuie sa le permiti sa intrii in viata ta...acestor cani!
Si daca stau
acum sa ma gandesc mare dreptate a avut draga mea de bunica, dar vezi tu, este
o vorba: "De-ar sti omul si-ar ajunjii, s-ar caca sha tat s-ar
unjii", scuzati-mi limbajul neortodox dar am vrut sa reproduc intocmai
vorba aiasta neortodoxa dar tare adevarata.
Eu am muncit
greu sa construiesc in viata pt mine, dar mai ales pentru oamenii ce i-am
iubit, pentru familia mea. Insa tradari si tradatori sunt peste tot in forme de
oi, la care daca le dai pielea la o parte vezi ca de fapt sant caini din ai
rai, sangerosi, dornici numai de rau....dar asta este alta poveste...
Bunica cusea
la mana coadele mele si le transforma in toluri lungi multiolore ce le tinea in
a treia camara, a Casei Noi , se chema Antret. Il tinea strans intr-un "
val", adica era un tol tesut frumos pe izitura de bumbacel ce se desfasura
kilometric si il intindea bunica la soare pe gardul de sarma din fatza
gradinutei de cavaleri care se uitau la bucataria de vara.
Imaginati-va
ograda bunicii ca un patrat. Pe latura din dreapta este bucataria de vara, pe
latura de apus este Casa noua ce se uita spre poarta, pe latura de jos este
localizata, poarta mai intai de lemn si apoi schimbata cu una mai resistenta
din fier forjat care eu am vopsit-o ultima data cu mama in 2014 cand am fost
acasa. Poarta in copilaria mea, aceia de lemn, pe care bunica tot in albastru o
vopsea, era strajuita de un cires mare, ce facea niste cirese mari, galben
rosiatice si care mi-a saturat stomacelul mereu in cautare de bunataturi de
multe ori. Pe latura stanga a ograzii era o gradinuta ce avea in fatza flori
multicolore ce bunica ai numea cavaleri, pe care ai iubea de mama focului si ai
bibilea ( ai prasea de buruieni) si ai uda in anotimpurile secetoase, apoi in
spate avea niste randuri de rosii insirate frumos pe haragii facuti de bunicul
inca de cu toamna, haragi inalti cat un barbatoi bine, adica cam de 1.80-1.90
metrii iar lastarii de rosii se catarau pana sus pe ei, de faceau o padurice in
miniatura verde vara din care se intrezareau minunile, niste rosii mari,
carnoase si cu gust de te lingeai pe deste de fiecare data cand incercai una.
Nici nu era
nevoie de altceva ca sa ai o masa copioasa. Eu mai totdeauna puneam preventiv
putina sare din asheia grunjoasa in vreun buzunaras de la vesta ce mi-o facuse
mama din postav ori aia ca un ilic care mi-o impletise din lana crem bunica ca
sa imi tina cald la sale ori varam sarea in buzunarul de la nadragi si cand imi
chioraiau matzele iar bunica nu era prin preajma sa imi salvez foamea, dadeam
iama in gradinutza unde ma pierdeam printre lastarii inalti de rosii si dibuiam
dand frunzele mari la o parte cateva rosii coapte ce aveau un parfum atat de
special ! In America le duc dorul avand in vedere ca aici marea majoritate a
mancarii are gust ....de plastic daca nu e organica ori importata.
Si cum va
spusai, gaseam rosii mari si crete de un rosu roziu, dar si rosii ochiul boului
li se zicea asa mai lunguiete cu aspect de oua, alea crete erau carnoase si
zemoase, iar alea de ochiul boului erau mai malaiete, aveau pulpa mai multa.
Unele rosii erau de culoare galbena si mult ma minunam eu daca tot de cheama
rosii de ce D-zeu le-o pedepsit si le-o facut..galbene. Si cum va spusai,
ocheam rosia potrivita ce statea ca in vacanta sub o frunza dupa ce fusese
insorita suficient, o rupeam de pe curpan, cateodata, hutuchita cum eram, mai
rupeam si lastarul din greseala si asta nu era bine placut bunicii ce
descoperea blasfemia aseia, scoteam un burice de sare din buzunar si il
presaram tacticos pe rosie si apoi asezata cu curu pe tarna imi savuram in
tihna gustarea de pe la ora 10-11 dimineata ori snack-ul de pe la orele 14-15
dupa amiaza. Va spun eu ca sentimentul de plenitudine si implinire dar si
relaxare dat de savuratul rosiei ascunsa printre tufarii mari de rosii stand
direct asezata pe bolohanii maruntiti de sapa din gradina nu se compara cu
nimica in lume!!
Nici macar
cand am lucrat timp de 10 ani pe Wall Street si participam la chermezele
"high end", luxate, organizate pentru "blue collars
workers" de catre executives. Pentru ca noi, profesionistii, blue
collar-sii le aducem lor, executivilor prin munca noastra intens intelectuala
si orele multe din timpul programului si de peste program, bonusurile acelea
grase, unele de milioane de dolari. Aici nu iti permiti sa tragi matza de coada,
ca este unul dintre cele mai agresive si competitive locuri de muncit si trait
din lume. Inchipuiti-va ca New Yorkul are cam 23 de milioane de locuitori,
exact cat avea in Epoca de Aur, Romania noastra toata ca si populatie!! Ca si
nota informativa directorul celei mai mari banci din lume, JPMorgan Chase,
banca pentru care eu am lucrat in 2016- 2018 a incasat ca bonus pe 2018
"modesta" suma de numai 31 de milioane de dolari. Puteti citi mai
mult despre acest fapt divers aici:
https://www.marketwatch.com/…/jpmorgans-jamie-dimon-had-31-…
Dar hai sa
ne intoarcem la oile noastre. Cum va spusei, sentimentul de libertate
sufleteasca, comuniune cu natura si cu D-zeu l-am cunoscut acolo cu curu pe
tarna din gradina bunicilor si nicicum stand la mesele impozante si poleite ale
"lupilor" de pe Wall Street. Pentru ca la tara, la bunici nu era nici
un fel de falsitate, nici in oamenii care erau prea simplii si prea munciti ca
sa se prefaca, sa joace games, scenarii, toti eram la fel de saraci si toti scurmam
pamantul sa traim si se crea un fel de camaraderie intre oameni care desi poate
erau saraci lipiti sareau sa se ajute unul pe altul daca puteau. Asta, acum
vezi din pacate din ce in ce mai rar in orasele aglomerate si in societatea
actuala. Fiecare este numai pentru el, sa acumuleze cat mai mult si eventual sa
de-a in gat si pe cel de langa el daca are posibilitatea, doar asa pentru
distractie.
La sat
oamenii il ascultau pe Dumnezeu si natura si pamantul. Nu se inchinau nimanui
decat din cand in cand barbatii mai ales, inchinau cate o cana de vin proaspat
lui Bachus scoasa din butoiul ce fiecare il avea in gospodarie. Asa ca nu
trebuiau sa perieze pe nimeni, sa manipuleze pe nimeni, sa zambeasca fals la
nimeni, ei traiau curat si stiau ca tot sublimnul vietii de la tara si
frumusetea locurilor si bunatatea gustului bucatelor si chipurile ingerasilor
de copilutzi ce se nasteau din cand in cand la vreo casa prin sat totul vine de
la Dumnezeu, care nu poate fi nici mintit, nici inselat, nici manipulat.
Oamenii erau autentici si reali si asta i-a facut pe toti desi saraci sa
traiasca mult mai frumos si mai impliniti ca multi care poate in lumea asta au
milioane de dolari insa....au pierdut pe Dumnezeu...
Pregatirile
de sarbatori erau tare stricte si in amanuntit facute. Bunica avea 2 griji, sa
fie casa primenita pentru cand vine popa la sfintit inaintea vreunei sarbatori
si totul sa sclipeasca de curateni si sa faca mancare.
Asta
inseamna si curu meu in joc care era saltat pe sus de la indeletinicirile mele
deosebit de importante cum ar fi: mersul la pescuit de broaste cu Mariana cu
borcanul atarnat in sarma si legat de o nuia; alergatul cainelui prin zavoaie,
pe unul dintre caini il chema Pufii, era un caine grii adus de fratele mamei la
bunici cu care am explorat ca un baietoi de fata ce eram toate dealurile si
padurile din imprejurul casei bunicilor; cataratul prin toti copacii si saritul
tuturor parleazurilor, gardurilor din gospodaria bunicilor. Bunicii aveau
visini multi cam din 4 in 4 metrii lasati sa creasca pe hudita de peste gard
care ne despartea de gospodaria lui nenea Butnaru; dar avea si 2 ciresi mari in
spatele Casei Noi, unul ce facea cirese mici besicate galben-rozii si unul ce
facea cirese negre amarui; mai avea si nuci la fantana de la deal ce era pusa pe
hotarul ce dadea apoi in gospodaria lui nenea Costache, fratele lui bunicul. Ce
alte trebi importante aveam eu?
Pai,
intodeauna cu partenera mea de nazdravenii, Mariana aveam tot felul de misiuni.
Ajungeau la urechile noastre tot felul de informatii: ca porumbii de lapte
tocmai sunt buni de .. furat de pe campurile oamenilor, intodeauna ale
oamenilor si nu gradinile noastre ca... altii, ca de exemplu, padurarul avea
mai mult si nu dadea si la altii...asa ca ..ne serveam singuri noi, copiii:)mai
ales ca hainu, avea pusca si adesea venea in porniturile lui bunica si pusca
bietii iepurani, saracutii. Asa ca ai raspundeam si noi cu aceiasi moneda, ne
razbunam pentru maleficitatea lui de a lua vietile unor nevinovate vietuitoare.
La nenea
Butnaru ciresul lui ce facea cirese negre si aromate mari cat buricele destului
mare nu ca a lu bunica mai mici si pipinicite, dadusera in parg. De asemeni tot
Domnia Sa avea si tufari de zmeura aninati de gardu lui nenea Costachii.
Haideti sa va spui si cum il prosteam pe nenea Butnaru ca sa nu isi dea seama
ca ai calcaseram gradina. Nenea Butnaru venea sa vorbeasca cu bunicul ca era
singur, el muncise la Combinatul Chimic de la Moinesti mi se pare si se
despartise non formal de nevasta-sa care ramasese acolo iar pe el, s-a intors
aici, la vatra lui, ne zicea ca " l-a tras dorul inapoi la casutza
lui", s-a pensionat si a venit sa locuiasca la Balaia, vecin dintotdeauna
cu bunicul. Si povesteau cate in soare si in stele, bunica il servea cu un
pahar de bautura si ce avea ca mancare pe ziua respectiva prin case. I le punea
pe un scaun inalt cu patru picioare tot de bunicul facut, si vorbeau ei ce
vorbeau si nenea Butnaru se uita si la emisiuni la televizorul nostru alb negru
pe lampi ce era o bogatie pe timpurile acelea, bunicul era unul care vroia sa
fie in pas cu tehnologia. Si uite asa din vorba in vorba, se lasa nenea Butnaru
pe pat pe o rala, ametit de aburii vinului de tara si caldurica de la vatra si
adormea cu sforaituri de Hercule. Era un om inalt si mare. Atunci eu, care pana
atunci stateam tzaca invizibila si imi faceam de lucru desenand aiurea pe un
caiet de dictando, tzusti la deal la Mariana si dadeam ...desteptarea... la
furat...
- Esti
sigura, fa, ca doarme? Daca sa trezastii sha ne prindii? zacea, Mariana mai
sparioasa din fire.
- Doarme,
doarme tun, poti sa tai sha butushi pii el. Haide, odata, ca pierdem momentul,
o prindeam eu de maneca si o faceam partas la furtul de zmeura. Gardul era
facut de nenea Costache din sipci de lemn taiate sus in forma de V rasturnat. De
la ploaie, ninsoare si de la vreme se mai lasau scandurile, mai putrezea vreo
sipca, mai cadea un cui, iar noi am ochit o sipca care se tinea numai sus dar
nu si jos si am destepenit-o de tot ca sa putem sa ne strecuram noi, pe o
parte, sugandu-ne burtile. Trebuia sa fii slab si foarte slab sa intrii pe
asemenea spartura in gard si noi reuseam ca si copii sa trecem de partea
ailalta, in gradina lu Butnaru unde parca totul parea mai verde, mai frumos si
mai neinceput:) C-asa-i omu, lacom din fire...O luam noi ca si cum era gradina
noastra si studiam putin copacul de visin negru ale carui fructe ne placeau
atat de mult apoi ne repezeam la mancat si apoi cules in buzunare si poala de
tricou zmeura. Uitasesi sa va spui ca nenea Butnaru era un om bun, cand venea
la bunicul imi mai aducea din cand in cand cate un borcanel de 400 g de zmeura
cam storcita si mi le intindea zambind. Dar, mie, hapsna, nu imi placeau
acelea, imi placeau alea intacte ce le desprindeam de pe curpan, care se crapau
intre degetele mele, deschizandu-se ca niste flori mici roscove, le savuram
parfumul direct din stemul lor de pe curpan, pentru asta exista riscul si sa-ti
prinzi curu printre cacadarii de zmeura, ca D-zeu i-a lasat asa de bune si
aromate dar s-a si gandit ca or navali pe el ca turcii si tatarii pradatori ca
noi si i-a inzestrat cu sisteme de autoaparare, cu ghimbi. Daca iti intra un
ghimpe din ala in picior ori tartitza..ala erai.. se termina distractia. Si
atunci intelegeam ca..ne-a pedepsit D-zeu pentru hapsaneala noastra de copii
pusi mereu pe nazdravenii. Mai aveam si nesimtirea cand terminam operatiunea,
ne trebuiau maxim 15 minute sa lasam tufele bietului om despuiate de fructe, sa
ma infiintez in bucataria de vara cu o mina de copil cuminte.. ca si cum nici
usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase. Ba, imi crapa obrazul de rusine,
la plecare cand nenea Butnaru ne zicea: Buna seara iar apoi se apleca spre
mine:
- Lasa,
Dana, ca mani, daca s-or mai coashii, o sa-ti mai aduc sha alta zmeura. Imi
venea sa las totul si sa ai marturisesc ce nimicnicie am facut si sa il rog sa
ne ierte, da, zmeura lui era asa de buna si de parfumata de nu ne puteam
abtine. Dar, "the dark side in me", dracul imi baga sulitza in coaste
si imi zacea:
-Tashi,
tashi din gura, tzane-ti pliscu, o mai baji sha pe Mariana in rahat, de pomana
ca nu poti sa-ti tii gura.
Si vorbele
ce erau gata sa iasa, mi se opreau printre dinti intr-un zambet vinovat si ai
strangeam si eu mana si ai ziceam: " la revedere, nenea Butnaru",
intr-un mod cat mai gales cu putinta:):)
Apoi, nu
v-am spus de cei doi motani ai mei, Cristi si Tony pisicu. Am un coleg de liceu
pe care il cheama tot Tony. Nu stiam eu ca si copil la 6 ani cand am pus numele
la motan de Tony..ca o sa am un Tony adeavarat in clasa. Dar ca si personalitate
ambii aveau apucaturi comune. Adica rebeli, cu multa personalitate, pusi pe
nazbatii, foarte creativi in a ocoli reguli impuse de altii, ei erau genul de
"eu comand, eu execut".. la fel ca si mine de altfel:):) Sa nu ma
injuri, Tony ca te-am facut fila de poveste... Te-am vorghit numa dii ghinii ca
nici nu puteam altfel.. ai fost un om fain alaturi de Andi, cel ce se intampla
ca avea o pereche de bunici exact ce au locuit in acelasi sat cu bunicii mei;
iar bunicul a fost prieten la catarama cu bunic-su. Sa ne intoarcem.. off.. ca
am asa de multe sa va povestesc:);)
Cristi si
Tony pisicu au fost doi motani cu alb si cu negru ce s-au nascut cam atunci
cand eu aveam vreo 6 ani si au trait cam vreo 10 ani cand eu deja facusem 16
ani si desluseam si eu ce se intampla cu mine vis a vis de viata:) Erau niste
pisoi dintr-o bucata, dar si aparati de D-zeu, cand s-au nascut matza s-a
aciuat cu tot cu pui cred vreo 4 sub plita de mancare a lui bunica. Bunica pe
atunci, facea dulceata si avea o cratita mare de dulceata pe foc. A scapat in
foc dulceata si zeama incinsa s-a scurs pe maztii mici, 2 au crapat si 2 au
ramas in viata.
Am bocit
dupa cei doi vreo 2 saptamani pana sa imi revin. Astia doi erau ca gemeni,
petele de maro, negru pe blanitza alba erau asezate cam in aceleasi locatii, cu
deosebirea ca Tony pisicu avea o pata in plus maronie neagra pe laba dreapta,
aia cu care dadea salut cu mine. Erau niste pisici cu care ma intelegeam din
priviri si cu care am avut multe perigrinari pe campuri. De fapt eu mergeam fie
la cules flori prin porniturile de pe dealul din spatele casei, fie ajungeam
departe, ma trimitea bunica dupa Jii sa aduc vacile la pranz acasa sa le dau la
apa si sa dea vaca la ghital sa suga, ori mergeam la cules mere toamna de la
livada si ma intalneam cu amandoi ori numai cu cate unul iesit de nicaieri. Si
ne intorceam impreuna acasa, ei cu mustatile frematand , mirosind aerul si
tindandu-si tzantos coada ridicata sus paseau tacticos prin iarba si paiusul
uneori mai inalte ca ei.
Se opreau sa
mai miroase cate o buruiana, pe altele sa le incerce, pisicii stiti ca mananca
si iarba ca sa isi curate stomacelul si ca sa le treaca durerea de cap ori alte
dureri, D-zeu le-a inzestrat cu inteligenta de farmacisti, isi luau din
farmacia naturii exact ce le trebuiau, ori se inganau cu cate un fluture, ori
urmareau in cercuri cate o gaza, eu strigandu-i " Pas, Pas, Pas" din
cand in cand ca ramaneau aiurea si ei veneau alergand de pe deal la vale dupa
mine cu coada sculata valvoi. Si se buriceau si se incordau de spate si
cateodata veneau si imi puneau la picioare cate un guster, care arata cu o
soparla mica verde, ori cate un soarece ori si mai inspaimantator foarte rar,
cate un sarpe. Si mie asta nu imi placea ca va dati seama ca stai tu linistit
si te trezesti ca matza pleosc iti tranteste in fatza un sarpe ce inca se mai
zvarcolea desi avusese ceva colti infipti de matza in el. Saream de trii metrii
in sus!!:)
Tony si
Cristi pisicul erau doi motani razboinici, cateodata mai ales cand intrau in
calduri, asa zicea bunica, dispareau de acasa chiar si o luna iar eu ai
plangeam de mama focului ca valeu, ca s-au pierdut, ca au murit, si faceam tot
felul de scenarii dramatice. Erau unii dintre cei mai buni prieteni ai mei si
imparteam toate bunataturile cu ei: clatite, si mamaliga cu smantana si
tochitura sterpelita de la bunica din Casa Cea Noua unde era pusa la pastrare
in oala zumultuita de 50 de kile si acoperita cu nailon legat cu atza de
rafie... uneori Cristi si Tony pisicu mergeau probabil la mandrutze picandu-le
cu tronc cate o matza de prin vecini si indragostiti pana peste urechi uitau sa
mai vina acasa, ca erau bine acolo unde erau, iar alte dati, veneau tarsaiti si
cu urechile muscate si uneori rupte, cu blana flendurita ca imi zicea bunica
probabil ca se incaierau cu alti motani, aveau probleme de stat mari de
dezbatut probabil, nu ajungeau la nici o intelegere exact cum noi nu ajungem la
nici o intelegere cu matzele jigarite ce au ajuns sa ne conduca tara si atunci
se incaierau in lupta dreapta. Probabil si dadeau dar si primeau. Veneau acasa
si se tolaneau mari de jumate de metru pe prispa casei mari la soare si isi
lingeau ranile iar Dana, adica eu, ma duceam la ei cu strachina de lapte
proaspat muls de bunica ca sa se vindece mai repede, ma durea sufletul ca erau
asa de 'calcati de tren'.
Dar, ei erau
doi motani vajnici si isi reveneau repede. Seara bunica facea focul in basca de
vara iar eu cam pe la 9-10 seara cand toate vietatile erau stranse la culcare
stateam cu cei doi pisoi in brate in fatza plitei de tabla ce ardea mocnit cu
jaratec auriu rubiniu si ma uitam la o bolta de stele atat de joasa si de
aproape ca parca, parca prindeam un luceafar mic in mana ce sta sa cada... Si
eram fericita... si matzele sfaraiau in bratele mele....si era cea mai buna terapie
de relaxare, normal dupa ce mancam ca si cina. dinainte de culcare. o strachina
aburinda de lapte proaspat fiert aproape fiebinte in care bunica zdrobise cu
lingura de lemn un darab de mamaliga calda... Ce vremuri unice... ce
frumusete....ba, gustul mamaligii cu lapte era asa de bun, ca insfacam ceaunul
si cu o lingura de inox razuiam frumos fundu ceaunului de care se prinsese
coaja de mamaliga si inca era imbibata in lapte.
In saptamana
dinaintea Pastelui tot satul era in picioare. Marea majoritatea a oamenilor
posteau, nu mancau lapte, branza, oua ci fruncea fiind mamaliga, fasola si
cartoful.
Toti satenii
isi primeneau casele cat de bine puteau, se auzea din departare cu femeia lui
Misu ce batea covoare, puteam vedea pe geamul de la bucataria de vara cum tanti
Berza zis Cara, nevasta padurarului, sterge geamurile de zor cu hartie de ziar,
tot satul era un furnicar de dute vino ca oameni sa isi faca casele luna de
curate si sa isi adune in batatura ce era necesar pentru a celebra cum se
cuvine Invierea Domnului.
Joia din
Saptamana mare bunica cocea cozonac si pasca si prajituri cu nuca ori cu
dulceata. Si nu cocea numai pentru casa ei ci ne facea si noua, puturosilor de
la oras, la cei doi copii ai ei si familiile lor. Incingea bunica un foc
zdravan in cuptorul de caramida din bucataria de vara. Lasa sa arda butucii si
scotea resturile nearse in afara, le tragea cu o tragla si nivela jaratecul
aramiu uniform pe toata suprafata cuptorului.
Inainte de
asta era un intreg proces de munca asidua in care ea si mama si eu munceam cot
la cot fiecare dupa varsta si puterea ei. Eu alegeam miejii de nuca spargand
nuci. Pac, pac cu ciocanelul de cizmarie al lui bunicu, si cand desfaceam nuca,
jumate de miez se ducea in gura la mine si jumate in castron. Si terminam si eu
de spart nuci intr-un tarziu facand un castronoi mare cam cat 4 castroane
obisnuite de tabla.
In tot acest
timp mama si bunica faceau ceva foarte complicat care am reusit si eu sa
reproduc abia la 40 de ani cand am facut singura primul cozonac din viata mea:)
Credeti-ma e munca. Si ele framantau aluat ca sa faca cam 22 de cute de
cozonaci care ai imparteau la Margareta si Cornel, dar ducea bunica si la
biserica, ba mai dadea si la musaferii ce veneau cu duiumul cele 3 zale de
Paste. Veneau si rude, de la Bacau ori sora de-a lui bunica de la Bucuresti.
Mai faceau
mama si bunica si Pasca in formă rotundă, pentru că se crede că aşa au fost
scutecele Mântuitorului. Ele puneau in pasca sare, lapte, cuişoare, scorţişoară
si multa branza dulce de vaci amestecata cu ou. Uneori pasca avea la mijloc o
cruce facuta din bilute de aluat, alteori este simplă.
Bunica imi
spunea ca există o legendă in legatura cu rostul Pastii. Iisus Hristos, înainte
de a fi prins şi răstignit, le-a spus discipolilor că dacă până acum au mâncat
copturi nedospite şi nesărate, adică turţe sau azime, de acum înainte vor mânca
pasca, o coptură dospită şi sărată. Si discipolii au respectat si asta a fost
distribuita mai departe la crestini.
Intotdeauna
feliile de cozonac erau servite cu un pahar de vin. Am gustat si eu, combinatia
este superba pt ca gustul dulce al cozonacului ingrasat cu nuca cu cacao se
combina armonios cu gustul dulce acrisor al vinului de tara putin acidulat ca
un cidru.
Bunicul taia
cate vreo 2, 3 miei si atunci eu plangeam de sarea camasa de mine si il injuram
urat.. ai spuneam printre bocete si racnituri... sa mananci pamant, sa mananci
pamant...de ce trebuie sa ai tai..criminalule ... dar uitam repede cand bunica
imi trantea cate o coasta de miel dulceag cu sfarcuri, cu cartilaje pe care o
rodeam de mama focului. Altceva nu mai mancam de la miel.
În tradiţia
populară se spune că mielul este aducător de noroc şi că, dacă întâlneşti un
miel în preajma Paştelui, este semn de noroc şi bunăstare. În popor există şi
superstiţia că diavolul poate lua forma oricărui animal, mai puţin pe cea a
unui miel, datorită legăturii sale cu sacralitatea.
Pasca are o
formă rotundă, pentru că se crede că aşa au fost scutecele Mântuitorului.
Apoi,
ritualul facutului de oua rosii era un festin ce nu o sa il uit pana mor. Eu si
mama veneam dotate de la oras cu vreo duzina de strampi de matasa ori nailon de
a lui mama ce nu mai aveau folosinta ca aveau cate un fir tras.
Mergeam in
gradina si culegeam frunze de petranjal ca alea erau zimtate si cand le aplicam
pe oul crud udat si il imbracam in ciorapul ce il legam la ambele capete cu ata
de papiota. Si asa faceam eu cam vreo 30 de oua pe care le fierbea bunica, apoi
cand dadeam jos frunza de patrunjel ramanea albul ce marca locul frunzei iar
restul oului era fie rosu, fie albastru, fie verde, fie violet. Mai mergeam si
prin odai si mai aduceam frunze ce mi se pareau interesante care ar fi putut sa
dea un model mai deosebit.
Legendele
creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Se spune că atunci
când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în
ouă roşii. Şi se mai spune că Sf. Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a
adus niste ouă într-un coş, care s-au însîngerat stând sub cruce. Se povesteşte
că după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie.
Unul dintre ei ar fi spus: "Când va învia cocoşul pe care-l mâncam şi
ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus". Nici nu şi-a
terminat bine vorbele şi ouăle s-au şi făcut rosii, iar cocoşul a început să
bată din aripi.
În tradiţia
populară se crede ca ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: ele
vindecă boli şi protejează animalele din gospodãrie. În dimineaţa primei zile
de Paşti, copiii sunt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au
pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru ca astfel copiii să fie tot
anul sănătoşi şi rumeni la faţă precum oul de Paşti şi bogaţi.
Vinerea mare
era post negru, adica pentru cei cutezatori nu se manca si bea nimic toata ziua
pana la 12 noaptea spre sambata. Asta ca sa se marcheze de omul pacatos jertfa
lui Dumnezeu pentru el. Era felul omului de rand de a aprecia faptul ca Iisus
s-a rastignit pe cruce pentru noi toti ca sa nu murim pagani si fara de lumina
vesnic. Se mai practica pentru cei mai slabi de inger si nemancatul total dar
bautul de apa iar pentru noi copiii nemancatul de dulce...
Dar urma
seara invierii Domnului, zii marcata neaparat cu mersul la biserica de la
Marasti la 11 si ceva noaptea, slujba inceapea exact la 12 noaptea si toata
lumea din 3 sate venea sa ia lumina. Mergeam cu mama, cu bunica ,cu tanti
Viorica, cu Mona, cu Mariana, cu tanti Natalia, cu tanti Cara. De obicei
mergeau femeile si copiii lor, ca femeile de obicei sunt mai biseriocase.
Biserica
aceasta de lemn are o istorie impresionanta ceea ce ca si mic copil eu nu
stiam, am aflat pe parcurs iar acum i-am studiat trecutul de-a binelea ca sa
inteleg din ce neam ma trag, ma trag din neam de razesi moldoveni dupa mama...
Biserica de
lemn “Adormirea Maicii Domnului” din satul Mărăşti, dateaza din anul 1801 si a
fost construita pe o veche vatra razaseasca de vornicul Mihalache Sturdza,
nepotul lui Ioan Sturdza, domnul Moldovei. De proporţii însemnate, înzestrată
cu odoare de mare preţ, locaşul boieresc a fost singura biserică a satului de
atunci şi până azi.
A fost
refăcută în 1900-1921 si este o biserică inregistrata ca monument de
arhitectură. Catapeteasma este sculptata în lemn de tei si lucrata in still
rococo iar iconostasul este de mare valoare. Aceasta biserica are venerabila
varsta de 218 ani.
Ca si stil
arhitectural, biserica de lemn de la Mărăşti este construită din bârne de
stejar, aşezate pe o talpă de stejar şi temelie de piatră şi încheiată, la
colţuri, „în coadă de rândunică“.
Acoperişul
este de draniţă, la fel ca la începuturile sale. Biserica are două turle mari,
specific bisericilor boiereşti de secol XIX, precum şi turla mai mică, de
deasupra Altarului, în formă de bulb de ceapă.
Interiorul
impresionează prin dimensiuni şi prin ştiinţa meşterilor de a folosi volumele.
Locaşul are cafas, un element arhitectural destul de rar întâlnit la bisericile
de lemn, precum şi un iconostas cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul de o
frumusete rara.
Dascalul i-a
spus bunicii ca in biserica se pastreaza cu sfintenie multe carti de cult
foarte vechi ce erau oranduite frumos in altar. Cartile sunt scrise în
chirilică şi datează de la începutul secolului al XIX-lea.
Cand
ajungeam cu grupul de femei vesele si vorbarete la biserica parintele era deja
afara din biserica alaturi de cativa oameni veniti mai devreme.
De obicei
oamenii se strangeau odata ce se apropia de 12 noaptea. Aerul era racoros asa
cu o adiere moale, primavarateca in el si eu eram imbracata de bunica cu
pardesiu rosu. Mama avea un palton de primavara de culoare maro iar bunica avea
paltonelul ei negru din blana de miel. Toate femeile si inclusiv noi fetele ca
si copii aveam basmale pe cap. Unde-i lege, nu-i tocmeala. Era mare pacat sa
intrii in biserica cu capul descoperit ca si parte feminina.
Ne inchinam
la icoane si apoi ne strangeam imprejurul preotului care la ora 12 noaptea
inchidea portile mari de lemn ale bisericii si incepea slujba afara, apoi
exista ritualul ca batea de 3 ori in poarta bisericii si.. pana la urma, ai
deschidea dascalul. Noi, copiii ne uitam cand in mirare, de nu se auzea nici
musca, cand in amuzament la infatisoarea haioasa a vreunei fete de om ori
femeie.
Spunea
parintele tare de rasuna in ecou in miezul noptii de trezea toata suflarea,
pana si firul de iarba: "Hristos a Inviiat!" Abur parca iesea din
pamantul reavan si incoltit de primavara si mormintele parca nu mai erau asa
infioratoare ci parca prindeau viata.
Si noi toti
in cor din toti bojocii raspuneam la parintele inapoi: "Adevarat c-a
Inviat!!"
Si parintele
mai striga odata: " Hristos a Inviat!"
Si apoi
multimea de oameni ce umpluse ograda bisericii nu mai aveau loc de multi ce se
stransesera si stateau si in afara gardului cu uluci ai bisericii si raspundeau
cu putere cu si mai multe voci unite intr-o singura voce monumentala:
-"
Adevarat c-a inviat!"
Si parintele
spunea pentru a treia oara, " Hristos a Inviat!" si multimea de
oameni fremata de emotie, de bucurie si de o veselie neobisnuita ca o betie
frumoasa ce ne cuprinsese pe toti. Toti deveniseram deodata asa de infratiti si
de uniti de parca toti eram frati de aceiasi mama.
-"
Adevarat c-a Inviat", am raspuns toti cu un glas puternic si hotarat si
ecoul a tasnit in sus si s-a rasfirat pe coline si paduri...
Apoi
parintele a strigat:
-"Veniti
de luati Lumina!"
Si parintele
a luat lumanea lui cu lumina si a inceput a imparti lumina la oameni. Si
dintr-o multime frematanda si intunecata se facu deodata o multime de aur din
luminite palpaietoare.
Parintele
tinea in mana faclia aprinsa iar in cealalta el ducea Sfanta Evanghelie si
Sfanta Cruce inaintand prin multime. Dascalul langa parinte purta icoana
invierii, cadelnita si sfesnicul cu lumina aprinsa si cantau cu glasuri solemne
de ma cutremur si acuma cand va scriu aceste randuri:
"Invierea
Ta, Hristoase Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi pe pamant ne
invredniceste cu inima curata sa Te slavim."
Si parintele
cu dascalul si ajutoarele sale cantaude rasuna ograda bisericii si au pornit
conform ritualului sa inconjoare biserica...de 3 ori... si noi, cu mic cu mare
i-am urmat veseli.
Si toti am
cantat in cor si si acum mi se face pielea pe maini de gaina de emotie cand
rememorez momentul. Mediul natural deosebit printre dealuri, paduri, intr-o
salbaticie si frumusete a naturii rar intalnita, faptul ca totul se intampla in
bezna, numai la lumina lumanarilor, in mijlocul noptii, numai o data pe an si
numai intr-un anumit fel dupa un ritual arhaic bine respectat de preot, crea o
atmosfera unica de care oamenii laici habar nu au.
"Hristos
a Inviiat din morti/ Cu moartea pe moarte calcand/ Si celor din morminte/ Viata
daruindu-le!" suna cantarea parintelui si acel cantec a umplut de la noi
de pe deal toate vaile prin ecoul produs. Cred ca nici un iepure nu mai dormea
la ora aceia.
Noi copiii
nu uitaram ca eram copii si ne bucuram ca se strangeau mai multi copii de toate
varstele din toate cele 3 sate: Marasti, Brad si Balaia, ba unii veneau si de
la Bacau. Veneau nepotii in vacante la bunici si bunicii ai aduceau la biserica
sa ai invete de mici sa se roage si sa respecte traditia, datina religioasa de
Paste.
Fiecare
dintre noi primise cate o lumanare in mana si parca era prea plictisitor sa
stai solemn pentru atata vreme cu lumanarea palpaind in mana.
Ne strecuram
pe la spatele parintilor si bunicilor si o taiam printre morminte unde incepea
o adevarata halca si fugareala. Baietii mai ales aveau o placere sa alerge
fetele in ideea ca le prind si le parlesc cosita. Si era un joc prostesc insa
unic, avea farmecul lui. Dedesubt parca si mortii se bucurau ca noi veneam
gagagiosi si le tulburam somnul dar le aduceam atata veselie, atatea ghidusii
si nazdravenii acolo, la fatza locului. Pana venea vreun adult sa ne tina cate
o sfestanie, cu apelativul : "Nu va este rusine, ca sunteti mari de
acuma" si imediat ne puna la punct si apoi se spargea gasca si fiecare
mergea sa stea cuminte dupa poala mamei ori a bunicii.
Stateam la
toata slujba ce se termina cam pe la 4 dimineata, il gaseam pe bunicul dormind
asa de-am picioarele imbracat, pus de-a curmezisul pe pat si cu picioarele pe
un scaun. Pesemne ca ne astepta sa ne intoarcem de la biserica si obosit fiind
de la munca de peste zi, adormise.
Noi veneam
cu lumina acasa, aveam grija pe drum sa nu ni se stinga lumanarile, lasam
lumanarile sa arda intr-o cana de lut pana mai ramaneau doar cotoarele din ele,
cotoare ce bunica strangea cu grija si le pastra cu sfintenie ca in caz de
furtuna grea cu tunete si fulgere ori vreo molima de animale care satenii nu ai
dadeau de capat, bunica dar si celelalte femei credincioase din sat aprindeau
capetele de lumanare de la Inviere. Si se indreptau lucrurile....
Cand
ajungeam acasa cam pe la 4 dimineata dupa ce se termina Slujba de Inviere iti
dai seama ca ne chiaraiau matzele si punea bunica intr-o cana frumoasa de
portelan 2 oua rosii, ceva banuti de 1 leu si de 3 lei si toti din casa
trebuiau sa se spele cu acea apa si apoi sa faca semnul crucii, sa zica Tatal
Nostru tare sau in gand si abia apoi sa sada la masa.
- Multumesc,
tie, Doamne, ca ne-ai invrednicit a merge la Sfanta Biserica si la a lua Lumina
si aduce in casa noastra. Iti multumesc, Doamne, pentru bucatele ce ni le-ai
pus pe masa si pentru toata indestularea. Binecuvantat fie numele Tau, in Vecii
Vecilor, Amin! spunea, bunica cu piosenie potrivind mai bine mucul din vata de
la candela mica din colt de langa radio ce ardea nencetat. Apoi mai completa cu
untdelemn in paharutzul de candela ca se pare ca scazuse.
- Hai,
Margareta, hai, Dana, sa punem in gura anafora si sa ne asezam la masa, mai
zacea bunica in timp ce ne impartea cubuletele mici de anafora luata de la biserica
intr-o hartie si apoi intinzand din bunataturile de Paste: oua rosii si de alte
culori, ouale mele inflorite, salata de boef care deja in ochii mei aparea pe
jumate mancata, asa de foame imi era, sarmale in foi de varza si foi de vita de
vie de ti se topeau in gura, friptura de miel si friptura de pui, muraturi.
Primul lucru
care il faceam era sa ne alegem fiecare cate un ou si sa sa dam " Hristos
a Inviat!" Cel care spargea oul celuilalt se bucura nevoie mare, celalalt
zicea desumflat : " Adevarat, ca a-nviat!" si de indat se punea de
dejghiat oul de coaja de tot si il imbuca la repezeala cu sare e ori fara. Cel
victorios trecea mai departe la urmatorul pana ori era 'spart" ori
continua "pana i se spargea si lui oul".
Exact ca in
viata... mergem noi ce mergem si calare si pe jos, ne bucuram de reusite, traim
succes dupa succes, reusita si reusita iar pana la urma viata vremelnica,
trecatoare a omului se tot duce la vale cand intr-o buna zi, fie
"sarac", fie " bogat", toti ne "spargem" intr-o
buna zi, si plecam in alta dimensiune la Domnul... dar nu uitati... Dumnezeu a
dat sufletelor viata vesnica de aceia acest Dumnezeu invie pe cei adormiti
exact ca vorba cantarii ce o cantam noi, crestinii la biserica cu ocazia
Sfintelor Sarbatori de Paste:
"Hristos
a Inviat din morti/ Cu moartea pe moarte calcand/ Si celor din morminte/ Viata
daruindu-le!" Amin, Amin, Amin!
Pentru cei
ce nu stiu ce inseamna cuvantul "Amin", Amin inseamna " asa sa
fie".
Dacă
săptămâna dinaintea Paştelui este considerata cea a Patimilor ori Săptămâna
Mare, imediat după duminica Paştelui se spune ca intram in Săptămâna Luminată.
Bunica imi spunea ca in aceasta perioada se deschid porţile Raiului şi rămân
astfel, deschise o săptămână întreagă. Cine moare in aceasta perioada,
indiferent ce pacate face merge ...direct in Rai.. Apoi urmeza, Duminica Tomii,
ce eu am inteles ca se cheama si Paştele Mic. Este marcata intalnirea lui Iisus
cu Toma necredinciosul care in sfarsit este convins ca Domnul a inviat cu
adevarat. Bunica facea din nou oua rosii si gatea colaci si cozonac iar eu
mergeam la rapa de la vale sa culeg ramuri de salcie pe care cu bucurie le
impleteam in mici cosulete asa cum ma invatase bunicul. In acestea puneam cu
bunica ou, colac si lumanre si mergeam sa dam de pomana prin vecini de sufletul
parintilor bunicii si ai bunicului. Bunica imi spunea ca in acest fel sufletele
morţilor sunt eliberate de o parte din păcate, şi vor putea umbla în locurile
în care vor dori fara de opreliste.
Pe bunica,
bunicul si mama mea, Margareta i-a luat D-zeu ca pe o familie pe toti odata in
ultimii 4 ani. Asa a decis el. Incerc sa imi amintesc tot ce m-a invatat mama
si bunicii si mi-au transmis de la bunii lor si de la bogatia culturala a
locului in care am copilarit. Am reusit performanta sa trec prin moarte si sa o
infrunt, sa nu imi mai fie teama de ea ci sa-i rad in fatza asa cum as fi facut
cand eram mica, ca un copil razgaiat care eram ce simteam eu in sufletul meu ca
...binele invinge intotdeana raul si ca dupa ploaie musai trebuie sa vina si
soarele.
Eu le dedic
aceasta carte lor, familiei mele din cer, in semn de respect pentru munca si
tot sacrificiul lor ce ei l-au facut-o ei cu mine, crescandu-ma curat,
chinuidnu-se chiar in saracie sa imi ofere un trai fara de griji si sa ma faca
sa visez cu ochii deschisi ca lume de basm poate exista si in realitate.
Le multumesc
pentru ca mi-au dat o educatie mai speciala, dincolo de cea ce te invata in
scoli. Este o educatie ce ma invata sa disting intre adevarata valoare a
oamenilor ce este de nepretuit fata de valoarea temporara a lucrurilor, ce
oricat le iubesti, si le agonistesti tot nu poti sa le iei cu tine dupa ce
mori, si-apoi ce atata strofocala sa acumulezi bogatii??
Bogatia vine
din suflet si este data de capacitatea de a fi un om bun nu numai cu tine
insati dar mai ales cu cei din jurul tau. Mama avea o vorba: "Puternic,
Dana, inainte! Lumina lui D-zeu peste tine, fiica mea!" Si atunci deodata
parca ma oteleam si eram in stare ca un adevarat razes ce sunt din neamul lui
Stefan Cel Mare sa ma bat cu orice dusman vazut si nevazut si sa iau in piept
orice greutate si sa dau cu ea de pamant.
V-am tzucat
apasat pe tatzi pii frunte! Sper ca ati stat alaturi de mine si ati savurat din
"bunatatile din lumina" ale vietii mele in acest univers unic construit
de cand eram mica intr-o casa simpla batraneasca facuta pe sastori din sapci de
lemn si umpluta cu paie si lut, univers pe care vi-l descriu intentionat cu
detalii cat mai multe pentru a va putea teleporta, pe cat posibil si pe voi ..
in atmosfera de poveste al satului de razesi... ce s-au invatat a se descurca
singuri... ajutati doar de Dumnezeu..
Acest text
face parte din cartea " Din Nestematele Copilariei" scrisa impreuna
cu bunul meu prieten, d-l Alexandru Baloi, carte ce va vedea lumina tiparului
anul acesta, pentru a va delecta pe dvs, domniilor voatre si a va scoate din
cotidian. Cartea va fi publicata in limba romana si limba engleza.
Dragilor, o
viata cu lumina si far de griji sa aveti!
Acatistul Sfantului Alexandru
Sfantul Alexandru,
Patriarhul Constantinopolului
(30 august)
Condacul 1:
Noi, turma
ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbavindu-ne de marirea idoleasca a celor
necredinciosi, multumim tie si cantam cantare pentru biruinta. Celui ce a
doborat pe Arie si, cu totul, a legat limba filosofului, graim: Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Icosul 1:
Aratatu-te-ai
din tinerete cinstitor de Dumnezeu, ca cuvantului Evangheliei urmand, ai
parasit parintii si rudele si ai poftit viata cea mai buna, luand jugul Domnului;
pentru unele ca acestea graim tie:
Bucura-te,
ierarhe sfinte, omule ceresc;
Bucura-te,
fericite si ingere pamantesc;
Bucura-te,
ca in lume marirea nu tea amagit;
Bucura-te,
ca acum in cer te-ai salasluit;
Bucura-te,
ca smerenia tea adus la cele inalte;
Bucura-te,
ca ai supus cu totul pe eretici;
Bucura-te,
cel ce ti-ai pazit trupul de patimi;
Bucura-te,
ca de tine demonii au fost biruiti; Bucura-te, vita cea buna cu rod
Dumnezeiesc;
Bucura-te,
cel ce hranesti cu cuvant duhovnicesc;
Bucura-te,
ca din obste ai fost ales pastor;
Bucura-te,
ca prin tine noi neam pazit de erezie;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
2-lea:
Auzit-am,
Alexandre, de invataturile tale si m-am minunat, caci tu te aratai a fi om prea
neinvatat si, mai pe urma, pe multi ai rusinat in sobor cu cuvintele tale, pe
care i-ai si invatat sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
2-lea:
Vrand a
merge la intaiul Sobor din Niceea, dupa porunca Patriarhului, te-ai pregatit
prin rugaciune catre Dumnezeu, impodobindu-te cu fapte bune, si - Duhul Sfant
fiind cu tine - te-ai infatisat. Pentru aceasta auzi de la noi:
Bucura-te,
parinte, ca esti iubit de Mitrofan;
Bucura-te,
Diadohe, la al sau din urma an;
Bucura-te,
ca in Niceea ai biruit la Sobor;
Bucura-te,
sfinte, ca ai fost de uimire tuturor; Bucura-te, ca ai fost cu duhul mai presus
de om;
Bucura-te,
ca multime de oameni ai adus la credinta;
Bucura-te,
gura sfanta vorbitoare de adevar;
Bucura-te,
intelepciune ce despici firul de par;
Bucura-te,
preaiubitul arhiereilor mari;
Bucura-te,
urmatorul celor tari in credinta;
Bucura-te,
ca acum petreci cu cei ce slavesc pe Dumnezeu;
Bucura-te,
ca in veci cu dansii te vei veseli;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
3-lea:
Te-ai aratat
in lume pastor bun, Alexandre, spre mustrarea faradelegilor, ca tu ai rusinat
pe Arie cel orbit de erezie si voiesti a curati de pe pamant toate invataturile
lui cele nedrepte, ca turma ta sa o luminezi, parinte; pentru aceea cantam lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
3-lea:
Aratatu-te-ai
tare mustrator ereziei nebunului Arie, si ingrozindu-l pe el, i-ai zis sa nu
mai carteasca impotriva Fiului lui Dumnezeu. Pentru aceea si noi, ca unui
viteaz nebiruit graim catre tine:
Bucura-te,
istetime de minte care toate le intreci;
Bucura-te,
surpatorul capetelor cu minti seci;
Bucura-te,
ajutorul conducatorilor crestini;
Bucura-te,
surpatorul celor plini de erezie;
Bucura-te,
intarirea dogmei celor credinciosi;
Bucura-te,
doborarea vorbei celor mincinosi;
Bucura-te,
ca prin tine crestinii mult s-au intarit;
Bucura-te,
ca slavirea idolilor ai surpat;
Bucura-te,
cel ce ai smuls neghina dintre oameni;
Bucura-te,
ca prin tine toate relele s-au scurs;
Bucura-te,
cel ce ai hranit lumea cu cuvantul;
Bucura-te,
ca acum de noi toti esti preamarit;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
4-lea:
O, intru tot
laudate, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al batranetilor, intreaga
intelepciune a povatuirii tinerilor, povatuitorul pruncilor, lauda a tot
poporul si cununa Bisericii, pe tine te laudam cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
4-lea:
Ca sa arati
a ta mare si fierbinte credinta ce ai catre Fiul lui Dumnezeu, nu te-ai
impotrivit poruncii imparatului, cand ti sa poruncit sa te intreci cu filosoful
pentru dogmele cele propovaduite de apostoli; pentru aceea si noi graim tie:
Bucura-te,
slujitorul cel gata pentru Hristos;
Bucura-te,
ascultatorul conducatorului credincios;
Bucura-te,
cel ce urmezi dogmelor apostolesti;
Bucura-te,
surpatorul maririi celei idolesti;
Bucura-te,
luptatorul cu Arie cel stricat;
Bucura-te,
ca pe dansul in Sobor l-ai rusinat;
Bucura-te,
pazitorule al legii celei crestinesti;
Bucura-te,
ca ai putut cu darul sa legi gurile cele potrivnice;
Bucura-te,
rugatorule fierbinte catre Dumnezeu;
Bucura-te,
fericite, de minuni facator;
Bucura-te,
ca prin tine ne inchinam Sfintei Treimi;
Bucura-te,
totdeauna strigam tie, parinte;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
5-lea:
Catre sobor
mergand oarecand uratul Arie, cu ingamfare si cu mandrie mare, a socotit a
razvrati Biserica lui Hristos, iar tu, sfinte, l-ai facut a ramane rusinat si
pe popor ai invatat sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
5-lea:
Mergand tu,
Alexandre, de la Sobor, ai venit catre Mitrofan, parintele tau si, stand
inaintea lui cu smerenie, ai zis: Duhul Domnului peste mine in ziua necazului
meu, ca am biruit pe Arie cel rau credincios, iar sfantul parinte a zis catre
tine unele ca acestea:
Bucura-te,
preafericite, pastorale cuvios;
Bucura-te,
minunate slujitor al lui Hristos;
Bucura-te,
ca pe tine din pruncie te-am iubit; Bucura-te, totdeauna alesule preaiubit;
Bucura-te,
ca in lume esti de credinciosi prealaudat;
Bucura-te,
ca al tau nume de toti este preamarit;
Bucura-te,
urmatorul si ascultatorul meu;
Bucura-te,
pazitorul credintei lui Dumnezeu;
Bucura-te,
ca in Biserica povata ta in veci va sta;
Bucura-te,
ca dintr-insa toti crestinii vor gusta;
Bucura-te,
ca prin tine multimea sa mantuit;
Bucura-te,
totdeauna, ca Duhul Sfant tea umbrit;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
6-lea:
Minunata sa
aratat viata ta pe pamant, Alexandre, ca din vremea tineretilor tale ai iubit
pe Domnul mai mult decat orice pe lume, pentru aceea ai fost preamarit,
incredintandu-ti-se poporul crestinesc care graia catre Domnul: Aliluia!
Icosul al
6-lea:
De
impresurarile diavolesti ai izbavit pe oameni, parinte, cu rugaciunile tale si
cu raurile sudorilor tale ai stins multimea zeilor pagani, iar acum,
daruindu-ne vindecari neputintelor noastre, ierarhe, graim ca unui pastor bun:
Bucura-te,
luminarea care pe toti luminezi;
Bucura-te,
cel ce lumea catre Hristos indreptezi;
Bucura-te,
izgonirea patimilor de multi ani;
Bucura-te,
tu, balsamul si doctorul fara bani;
Bucura-te,
stingatorul dogmelor paganesti;
Bucura-te,
temeinicirea credintei crestinesti;
Bucura-te,
cel ce cu hrana preasfintita ne ai pascut;
Bucura-te,
ca prin tine pe Hristos am cunoscut;
Bucura-te,
cel ce noua ne-ai vestit Treimea Sfanta;
Bucura-te,
ca adevarul prin tine sa intarit;
Bucura-te,
ca pentru acestea ne auzi pe noi preamarindu-te;
Bucura-te,
ca in ceruri cu toti dreptii locuiesti;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
7-lea:
Avand vicleana
cunostinta Arie, a inceput a propovadui invataturi fara de Dumnezeu si, intrand
in turma ta ca un lup, a vrut sa rapeasca, spurcata fiara, ca si pana la
imparatul sa dus cu viclesug, amagindu-l, dar tu, cu rugaciunile tale, l-ai
gonit si ai invatat pe toti sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
7-lea:
Si mai
inainte impotrivindu-te lui Arie, celui de trei ori blestemat, ai rusinat
invataturile lui fara de Dumnezeu; dar a doua oara la Sobor l-ai infruntat si,
doborandu-l de tot, l-ai rusinat, si l-ai surpat cu rugaciunile tale, pentru
aceea, ca unui viteaz si ierarh, graim:
Bucura-te,
ierarhe, inteleptule pastor;
Bucura-te,
preasfintite, bunule invatator;
Bucura-te,
mare arhiereu al Bizantului;
Bucura-te,
invatatorul dogmelor lui Dumnezeu;
Bucura-te,
talcuire a celor cu greu de priceput;
Bucura-te,
ca prin tine calea cea dreapta sa inceput;
Bucura-te,
stricatorul ereziei paganesti;
Bucura-te,
vestitorul adevarului ceresc;
Bucura-te,
cel ce lesne pe Arie l-ai biruit;
Bucura-te,
ca prin tine de erezie neam izbavit;
Bucura-te,
intarirea Bisericii lui Hristos;
Bucura-te,
stalpul legii poporului credincios;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
8-lea:
Minune
dumnezeiasca ai aratat, fericite, celui ce a alergat la tine cu caldura, de tot
necazul si navalirea izbavind pe cei ce cu neindoita nadejde si cu credinta
canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
8-lea:
Ca cel ce cu
indrazneala pazesti turma lui Hristos de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, si
pe cei ce scapa sub adapostirea ta ii aperi de navalirea lor, Alexandre
preafericite, si pe noi, care suntem invifo-rati de ganduri si de lucruri
necuvioase, izbaveste-ne ca sa graim tie:
Bucura-te,
ierarhe si pastorule ales;
Bucura-te,
invatatorul cel cu cuvant de inteles;
Bucura-te,
pazitorule al turmei celei crestinesti;
Bucura-te,
gonitorul navalirii vrajmase;
Bucura-te,
carmuirea Bisericii lui Hristos;
Bucura-te,
ajutatorul poporului crestinesc;
Bucura-te,
cel ce indata alergi sa ne fii de folos;
Bucura-te,
cel ce stand in ceruri, pentru noi mijlocesti;
Bucura-te,
mangaierea celor tristi si necajiti;
Bucura-te,
scutul celor deznadajduiti;
Bucura-te,
preasfintite, iubitul lui Dumnezeu;
Bucura-te,
cuvioase, dulce parintele meu;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
9-lea:
Nu ne
pricepem de unde sa incepem ati aduce lauda tie, parinte, si ce cantare iti vom
canta?! Sau cu ce cununa te vom incununa?! Ca, aducandu-ne aminte de smerenia
si de faptele tale cele minunate, ne spaimantam! Si, cu nedumerire
preamarindu-te, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
9-lea:
Stapanul a
toate neamul omenesc pier-zandu-se cu erezia nebuniei lui Arie, tea trimis pe
tine mustrator al invataturilor lui eretice, iar tu, parinte, ca pe un urat
l-ai lepadat, stingandu-1 cu totul de pe fata pamantului, de aceea, pentru
unele ca acestea, graim tie;
Bucura-te,
Alexandre, luptatorule indraznet;
Bucura-te,
pierzatorul lui Arie cel semet;
Bucura-te,
ca ai stins clevetirea filosofului;
Bucura-te,
ca ai invins cu totul pe eretici;
Bucura-te,
ingradirea gurilor care hulesc;
Bucura-te,
rusinarea tuturor care clevetesc;
Bucura-te,
adevarat slavitor al Preasfintei Treimi;
Bucura-te,
indreptator al credintei celei sfinte;
Bucura-te,
apararea dogmelor apostolesti;
Bucura-te,
gonitorul inchinarii paganesti;
Bucura-te,
bucuria poporului crestinesc;
Bucura-te,
ca toti cei din obstea crestinilor se falesc cu tine;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
10-lea:
Auzit-am pe
insisi ereticii graind si pe filosofi spunand tuturor minunile tale pe care
le-ai facut cu dansii, parinte si, in unire intrand, am preamarit puterea cea
data tie de la Dumnezeu, ca tu, ca un bun pastor, degrab alergi catre cei ce te
roaga pe tine si pentru toti te rogi lui Dumnezeu Stapanului, cantandu-i:
Aliluia!
Icosul al
10-lea:
Izbaveste-ne,
parinte, cu rugaciunile tale, ca si pe turma ta, de erezia lui Arie; auzi-ne,
preacuvioase, precum ascultand pe imparatul, ai rusinat pe filosoful cel
mincinos; dane mana de ajutor, Sfinte Alexandre, precum ai dat si parintilor la
sobor impotriva lui Arie, noua celor ce graim:
Bucura-te,
ierarhe, bunul nostru sprijinitor;
Bucura-te,
cel ce noua esti mare invatator;
Bucura-te,
preasfintite, vasul cel ales si sfant;
Bucura-te,
ca iti canta laude toti credinciosii;
Bucura-te,
sprijinirea conducatorilor crestini;
Bucura-te,
mangaierea celor plini de necazuri;
Bucura-te,
rugatorul cel cald catre Dumnezeu;
Bucura-te,
mangaierea preaintristatului nostru suflet;
Bucura-te,
cuvioase parinte, mielul cel bland;
Bucura-te,
luminarea relelor mele ganduri;
Bucura-te,
bunul nostru aparator fierbinte;
Bucura-te,
cel ce ajuti tuturor crestinilor;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre;
Condacul al
11-lea:
Tu esti
pastorul cel bun, Alexandre ierarhe, care turma ta ai povatuit-o catre pasune
duhovniceasca si din izvorul raiului ai adapat-o pe dansa, invatand-o sa cante
lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
11-lea:
Pom al
raiului fiind, fericite, cu stalpari de rugaciune neincetata catre Dumnezeu,
invrednices-te-ne si pe noi a ne adaposti sub umbra aceluia, ca sa graim tie
asa:
Bucura-te,
cel ce ti-ai pus sufletul tau pentru noi;
Bucura-te,
cuvioase, cel ce ne umbresti de rau;
Bucura-te,
cel ce turma ta o pazesti si o adapostesti;
Bucura-te,
cel ce si acum grabnic ne ajuti pe noi;
Bucura-te,
ca acum te-ai invrednicit de cele inalte;
Bucura-te,
ca Stapanul sufletul ti-a indulcit;
Bucura-te,
bucuria cerestilor heruvimi;
Bucura-te,
veselia ingerilor si serafimilor;
Bucura-te,
cel ce privesti vesnic preasfintitul rai;
Bucura-te,
ca intr-insul luminat te preamaresti;
Bucura-te, graim
tie, ierarhe al lui Hristos; Bucura-te, si trimite credinciosilor folos;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
12-lea:
Mintea ta
cea intru tot cinstita pe Arie cel stricat la minte l-a rusinat si, prin
intelepciune, ai surpat multimea zeilor pagani; rugamu-te, surpa si acum pe
toti vrajmasii si impotrivitorii bunilor conducatori, ca bucurandu-ne sa cantam
lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al
12-lea:
Cu inima
neam spaimantat, cu sufletul neam cutremurat de faptele tale cele minunate,
Ierarhe Alexandre, de aceea, dezlegandu-ne limba, pe cat ne pricepem, graim
catre tine asa:
Bucura-te,
Ierarhe Alexandre, pastorul cel minunat;
Bucura-te,
cel ce in lume lucruri preamarite ai lucrat;
Bucura-te,
intelepte, cel cu Duh dumnezeiesc;
Bucura-te,
gura sfanta, cu cuvant ritoricesc;
Bucura-te,
ca prin tine Arie a fost biruit;
Bucura-te,
ca ai nimicit erezia cea rea;
Bucura-te,
ca paganii de tine s-au rusinat;
Bucura-te,
ca in lume vei fi vesnic laudat;
Bucura-te,
ca credinta prin tine a inflorit;
Bucura-te,
ca prin truda ai adus rod insutit;
Bucura-te,
ca acum tea incununat Hristos;
Bucura-te,
totdeauna iti graim tie neincetat;
Bucura-te,
Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul al
13-lea:
O, pastorale
prea bun, cu umilinta dintru adancul inimii ne rugam: auzi ne pe noi care,
aducand aceasta putina rugaciune din invapaierea sufletelor noastre, cadem
catre tine; fii mijlocitor catre Prea-milostivul Dumnezeu ca sa stinga cugetele
viclene ale vrajmasilor nostri si sa ne izbaveasca de toata nevoia si necazul
care tulbura odihna si linistea vietii noastre, iar noi, laudandu-L pe Dumnezeu
Ii cantam: Aliluia!
(Acest
condac se zice de trei ori.)
Dupa aceea,
se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu