FERGHETE - REZOLVÂNDU-NE NEVOIA ŞI ANEVOIA: BACOVIA DE ROMÂNIA

REZOLVÂNDU-NE NEVOIA ŞI ANEVOIA:

BACOVIA DE ROMÂNIA

~*~

Parcă rânduri peste rânduri, în vremuri cu flăcări pe comori-gànduri:

roiuri-roduri, tainice de cununie cu gura făcute nodul, rostind da, cuvântul, care nu se dezgurgă gurguiată opincă,

nu se dezleagă pe Arcă,

în biserică ce se leagă cu gură, cu mânuri nu se dezleagă ori ce legi cu guri care doinesc firesc natural, național, doina

ce dă lumină,

dă cânt din gât, cânt cu noduri,

dându-ți valuri pe valuri cu isprăvuri,

alenuri-idealuri, pe dealuri răsunătulnice şi cavaluri,

cu zboruri de la cuiburi,

în pragmatic mioritic,

fizic, şi pragmatic,

care ne scot din obide, împilări,

ne duc către uitări

ca de vâlve ale văilor din băi,

în căutări Carpato-Danubiu-Pontic mioritice de rai cu grai de plai,

în omenesc, românesc grai

dând / nu de fundul sacului,

deşi albinele lucrătoare, trântori-mire şi mamă regină,

iubesc aramă la cătăramă,

în zboruri timpurii de curățire,

în ordine şi disciplină roindă,

că livada dă belşug, în stupină,

dă spornică lumină

ducând din a cerului senin lumina lină,

lampa lui Aladin

având lumina luminiş, din şcoala de la Păltiniş,

că-n plină zi se căuta un om, un destin,

cu bună intenție,

bună veste, de ecuație,

care caută rezoluție la revoluție

ca să nu dea de soluție la corupție,

în omeneasca stupină/ furnicar uman, se îmullțească talanții, în har

(femeia ca şi aurul şi faurul se lipeşte de faur,

de învingător,

dar avea Bacovia de România,

în sensibilitatea lui simbolistă habar de artă,

la curți de dragoste şi dor?) rezolvându-ne sărăcia, nevoia, dragostea de Bacovia de România.

Parcă gânduri rânduri, rânduri peste rânduri,

îți dă puterea şi vederea: valuri peste valuri, spirituale aventuri

cu rodiri şi roiuri din gânduri zboruri pe urdiniş,

de la cuiburi,

zboruri timpurii de curățire zglobiu ca lumina-n luminiş,

drept de a fi zi de zi pâine de toate zilele,

în drept cum dreptul  de a te naşte, în culori de nelinişte:

decizie, drept de a candida iubire la înviere,

cu dreptul de a îmbrăca cu şansă, cămasă de fericire,

de stupină şi de gospodină gospodărind către lumină-

tot de gânduri, Domn Savot luminând floare cu floare întru răsărit de soare: lumină a luminii, că alte şi alte gânduri încalte minune a minune către cele înalte, de polenizare şi recoltare bâzâietare de încredere ca albine lucrătoare,

recoltare, culegere, din floare în floare:

de polen, de ceară, de lapte şi de miere de promovare, provocare şi conservare

ca om de binecuvântare cu mult soare

şi căldură de om,

cu simțire, sentimente: înflorire de pom, în Dom,

să ne facă fericiți, ca cei botezați, la mulți ani să trăiți bine,

în ce se cuvine, cu responsabilități de botezați:

de pace şi pâine, liturghie-n spice pentru mâine,

ca să ne îndestuleze visuri roze şi poimâine, în efort şi performanțe de citire

având aparte parte de carte,

de Bacovia de România ca la carte,

că ni se ară glia

şi ne încântă ciocârlia cu sinfonia

rezolvându-nenevia/anevoia,

de profundă, tainică şi de România, de dragoste de România, că la Bacău Bacovia-i poezia şi ca un Dumnezeu, Cristina Ştefan şi drăguță, Bacovia pe strune de vioară patrie a limbii române e de viță nobilă, voevodală, de înaltă şcoală de veşnică primăvară cu aură şi nimb, cu galben de amurg de toamnă cu aplomb şi de plumb, că ne cântă şi încântă voios, în schimb armonios, frumos, ca un Făt-Frumos generos Hristos şi luminos, cu rost şi folos neamului nost-Tatăl nost,

un albastru de Voroneț, maiastru, istoric, măreț

fără prejudecăți isteț,

al nostru,

nu, fără drag şi sfânt,

în modru, artist, simbolist,

îndoielnic optimist, pe pământ ,

că altruist îmi spunea exist,

în Cântarea cântărilor Bacovia de România,

cu rostul de popor

şi casă lăcustră la curți de dragoste şi dor,

cu zare albastră sub tricolor, că podul de piatră şi bârne-pace şi pâine sub potopul de ploi puhoi alunecă la Piatra pe piatră,

se ruină, în patria limba română sub ploi turnate cu găleata,

ruperi de nori, ca flăcări pe comori şi podul de piatră la Piatra s-a dărâmat, ruinat:

a venit apa şi l-a luat

ca aiest maistru constructor-artist, Manole

zidind, în iubire pe Ana până la adoua venire, s-adune binele,

să facă un altul mai màndru, mai frumos şi mai înalt-fericire, că-şi dă Bacovia sufletul dezinteresat,

îşi dă pentru celalalt, cer înalt,

ca miracol şi spectacol,

de vrednic şi harnic Columb şi Cristofor Columb,

Bacovia, alt poet-om şi om-poet cu aură şi nimb,

în alte vremuri, Eminescu, în schimb,

cu măsură, în spirituală aventură.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE