luni, 9 septembrie 2019

Interviu cu Scriitorului Ioan Miclău-Gepianu




Interviu luat de dl.Ben Todica,

Scriitorului Ioan Miclău-Gepianu


B.T:  Dece a-ți plecat din țară?

I.M: Stimate dle.Ben Todica, bunul meu prieten, acum după aproape o jumate de viață trăită într-o țară nouă, adoptivă, cum se spune, această invitație a dumitale la acest interviu îmi aduce o mare plăcere; cum s-ar zice bănățenește, o invitație “la givan”, după expresia poetului Petre Talianu și a confraților dumitale orăvițeni! 
        Eu, la o vârstă septuagenară, ca toți cei asemenea mie, trecuți prin bune și rele, un asemenea dialog îl găsesc binevenit. Cei drept, nu sunt eu omul care să vorbesc mult prin acel fastuos  egou al ființei umane, fiindcă întotdeauna am considerat  faptele a fi măsura valorii unui caracter uman sănătos, dar a lăsa urme și sfat celor tineri, din țară sau străinătate, este chiar o obligatie a părinților, a celor trecuți prin viață, deaceea, apreciez mult ideea  acestui interviu. Dumneata dragă Benule fiind în aceeași cămașe a sorții ca și mine, vei înțelege exact ceea ce spun deci, referitor la întrebarea dumitale: Eu nu am plecat din țară fiindcă nu mi-am iubit neamul și cultura, limba și credința noastră românească! Altele erau pe acea vreme condițiile unei emigrări, și altele sunt azi! Doar visele noastre omenești pentru o libertate și o viață omenească sunt și azi aceleași! Am publicat recent cartea mea “Pe drumurile artei”, pe care o consider o adevarată autobiografie, iar cine va citi această carte v-a înțelege că eu trebuia să-mi urmez ceea ce mi-a fost dat de bunul Dumnezeu. Nu chiar lipsa neapărată a unei bucăți de pâine, m-a facut să-mi iau lumea-n cap, ci grija și frica de viitorul copiilor mei, sub un sistem politic tot mai presant, mai neomenos, comunismul dovedindu-se pe parcurs forma cea mai cruntă de exploatare posibilă! Dar, a emigra atunci, în acea vreme a anilor 1979-80, era un adevarat joc cu moartea, la fiecare răscruce de drum, pădure sau râu de trecere te putea aștepta un glonț!
    Cu mine a fost cu siguranță îngerul cel bun al sufletului meu, care m-a purtat pe căile salvării, ajungând cu bine, în această minunată și primitoare țară, Australia! Cum trebuie apoi să se comporte un om care ajunge a-și lăsa familia, rudeniile, prietenii, într-un cuvânt țara, este însăși istoria străinătătii, a emigrantului plecat de dorul libertății sale și al familiei? Cu multă, foarte multă responsabilitate!


B.T: Care a fost obstacolul cel mare pe care l-ai infruntat ca emigrant? (la inceput si dupa aceea)?
        Ce a fost cel mai greu?

I.M: Am zis si am recunoscut de multe ori, și la alte interviuri date căci, obstacolele unui emigrant din vremea mea, nu erau numai unul sau două, erau de nenumărat!  Primul si cel mai greu de suportat era acela că de acolo de unde ai plecat, deci de acasă, de-acolo era-i imediat  catalogat de cei cu catalogarea direct un trădător, un aventurier aiurea, care murdărește  prestigiul regimului și a partidului comunist. O intreagă batjocură pusă pe capul meu și al familiei mele, ca să fiu discretizat  față de oameni! Din anii 1979 cand am ieșit din tară, trimis de fabrica Alfa la care lucram, pentru a repara mobilierul reclamat de o firma vest-germana, și de aici refugiat în lagărul din Viena, și până în anii 1989, a fost timp suficient de a fi făcut praf și nimica, dușman al clasei muncitoare; Nu? Eu, un fost utecist si comunist …, mare rușine…!
    Ei, și acum încep obstacolele cele fără de număr, fiindcă odata emigrat, ne constrângea lipsa de comunicare în Limba Engleza, lipsa de bani și căutarea unui loc de muncă, apropierea de comunitatea românească unde să-ți găsești un prieten, un sfătuitor de cum să-ți pornești și tu noua viață! Când mi-amintesc  că-mi veni și familia, trei copii și nevasta, vorba ardeleanului: “No amu cei de facut?” La Dumnezeu mi-a fost nădejdea întotdeauna! Nu mă băteam cu cărămida in piept de mare religios, dar Duhul credinței mele știe noptile albe și nedormite rugându-mă Dumnezeului cel drept, pentru, ajutor, sănătate și luminarea minții mele! Dragă Benule, tu știi, astea nu-s palavre nici vorbe goale căci le-ai cunoscut și dumitale la vremea aceea!
  Situația a fost așa să fiu angajat la Oțelăriile Port Kemblei de lângă orașul Wollongong. Acest oraș este la o bună distanță și de Sydney dar și de Melbourne, orașe metropole, unde comunitățile românești erau mai dense, cu asociații și societăți de mult existente. Nu le aveam direct la îndemană deocamdată, fapt ce mi-ar fi fost folositor, zic, dar nu am nici a mă plânge căci pe undeva eram mai depărtat de gâlcevuri ce deseori măcinau conviețuirile acestora. Adevărul era că la început mă simțeam ca un pustinc singuratic, dar speranța în Dumnezeu, dorința de realizare, in această tară frumoasă și primitoare, îmi întărea convingerea că am să inving toate obstacolele, muncind așa cum am muncit și în Romania, altă cale nu exista! Țările occidentale ne primeau spre a muncii, știam asta, nu ne dorea să ne vadă plimbându-ne pe străzi, făcând și lucruri neplăcute! Cine a înțeles asta, s-a realizat, iar cine nu, și-au ales fiecare calea vieții pe care și-o trăiesc! Vorba proverbului,“cine ce-și caută, aia găsește” dar și omul își face crucea proprie pe care tot el o duce.
   Nu am nesocotit eventualul sprijin al Ambasadei din Canberra si Consulatelor romanești din zonă! M-au incurajat ulterior în întărirea speranțelor mele de ridicare literară, dar asta numai după anii 1989, când se dărâmase  sistemul comunist, și numai după ce eforturile mele proprii mă aduseră deja în pragul editurilor și al publicării unora din cărțile mele! Mi s-au dăruit și cărti de literatură românească, fapt ce m-a bucurat la vremea respectivă!
     Dar cel mai greu și mai dureros sentiment te încearcă atunci când ce-l de-un neam cu tine, și asta am simțit uneori, te rupe și te coasă fără să știi, fără să te mai poți motiva!  Dar, aveam un dar al meu de-a fi, întotdeauna îmi ziceam un proverb, o gluma românească, și trimițând totul la judecata lui Dumnezeu, îmi linișteam sufletul. Și probabil ca erau destule ocazii de reușisem să adun o întreagă carte de ziceri și proverbe sub titlul- Cuvinte de Minte-, incheată prin anii 2012.


B.T. : Ce simțiți pentru Romania (acum si de-alungul anilor)?

I.M.:  Întrebare cu inimă! Pentru această Românie tainică, am simțit întotdeauna iubire și respect, fiindca este Neamul meu din care mă trag, și așa voi simți mereu! Oriunde  te-ai duce în lume și azi, ești întrebat de unde ești, adică ce naționalitate ai? Deci e vorba de identitatea ta!Dacă te-ai născut român, român rămâi în vecii vecilor și în această globalizare a Terrei, ori pe unde ne-ar duce pașii vieții noastre! Cu creația lui Dumnezeu nu avem cum ne juca, nici ascunde, nici minții; dacă te consideri bineințeles, om integru! Am fost întotdeauna mândru de limba si cultura românească, de simplitatea și naivitatea poporului acesta, fiindcă este oglinda în care mă privesc și mă recunosc!


B.T : Ce face-ți sau a-ți făcut pentru Romania (in Romania, în străinătate pentru schimbarea imaginii?)

I.M : Dragă Benule, întrebarea aceasta parcă îmi aduce mângâiere, cu atât mai mult cu cât este una de anvergură!  In cei peste treizeci și trei de ani trăind aici, ani în care am fost apropiați, prieteni, din multele noastre convorbiri, fie și telefonice, fie față către față, fie la Emisiunile Postului de Radio Românesc  3zzz-Melbourne, al cărui Director și crainic ești, cred că azi am avea câteva interviuri sau cărți de scris! Timp de 10 ani cât am scos revista de artă și cultură “Iosif Vulcan” , alt  timp în care am adunat și investit în constituirea bibliotecii românești “Mihai Eminescu” din Cringila, a cărților mele scrise și publicate, aceasta am făcut, să redau imaginea cea adevărată a Romaniei, în lumea liberă în care trăiam, și trăim! Am fost în același timp recunoscător și voi fi întotdeauna acestei bune Mame Adoptive Australia care m-a primit la vreme de necaz! In Romania am fost același om de bun caracter, uneori prost de bun, dar acolo am crescut, invățat, acolo am știut rostul muncii, credeam în cinstea și onestitatea omului din popor, findcă oameni simpli mi-au fost și părinții,
de la ei am cred acest simț al moralei și respectului pentru cel de lângă mine. Cu toate aceste bune si omenești calități am emigrat, căci eram om matur la acea vreme. Răzbunarea și invidia stiam că nu-mi pot folosi la nimic, ca atare pot spune că îi iubeam și pe cei care mă nesocoteau de multe ori! Le căutam prietenia, cu sinceritate dar nu cu lingușeală! Și unde nu reușeam rugam pe Dumnezeu să mă lumineze cu înțelepciune!
   Așa mi-a fost viața și-mi va fi și de-acu înainte! În viața comunității românești am fost și eu involvat atât cât posibilitățile și timpul mi-au permis, fiindcă aveam și o familie de întreținut și crescut, iar de certuri și insulte m-am ferit ca de foc, pentru că acestea umbresc  prestigiul si imaginea noastră romanească! 
   Am scris multe scrieri prin care elogiam bunul caracter al emigrantului român, aprecierile lăudabile ale guvernelor țărilor unde comunitățile românești muncesc și trăiesc. Îm amintesc și acum de anii 2011, când am fost invitat la sărbătoarea Zilei Australiei, aici în orașul Wollongong, și nominat  a vorbi și eu la această festivitate. Mi-a înflorit inima de bucurie și de cetățean Australian, dar și de Român care-mi cinsteam originea românească!  Ziarul Mercury, publicația municipiului, in the Weekender din 29 septembrie,2001, îmi prezenta activitatea literară și comunitară pe o intreagă pagină A3, inclusiv poza, numindu-ma  “The Illawarra Muse”. Pentru Romania am scos din suflet si constiință cele mai iubite versuri: Mi-e dor de sat, Dragi copii din Romania, Ardealul, și multe de tot, cărțile mele majoritatea in România  le-am publicat! Pe cheltuiala proprie, bucuros că o editura privată romanească muncește la publicarea cărților românilor din străinătate! Pentru meritul enorm adus comunitatii romanești australiene de însăși intervietorul meu de acum dl.Benoni, cu cea mai mare placere și constiință am trimis pe la anii 2010 acea nominalizare catre National Australia Day Council, care a fost recunoscută și acceptată pentru Award.  Bună și creștinească relație am avut la Biserica “Sf.Ioan Botezatorul”, preot Paroh Ioan Vasile Prunduș, care nu ne uita de Sfanta Bobotează a veni să ne sfințească familia și casa, gradina și pomii fructiferi! Anul 2006 este anul cand mi-am prezentat la Sydney, cartea mea “Poezii alese”, in prezența unui mare numar de români adunați la Consulatul General Roman, pe vremea acea Consul General fiind dl. Ovidiu Grecea. In anii 2001 am  fost  in vizita in Romania, să-mi vizitez părinții și rudeniile din satul natal Gepiu. S-a instituit atunci la Biserica din sat o zi specială de rugăciune pentru holdele și recoltele sătenilor, ziua de 17 iunie, 2001, care a rămas calendaristică pentru locuitorii satului. Multă bucurie am a simțit atunci la Sfânta Biserica din sat, mai ales ca a avut loc si Taina Sfântului Malț, cu participarea a 10 preoți din localitățile vecine! Această bucurie am adus-o cu mine în Australia, fiindu-mi și azi zi de amintire! Cu acea ocazie am vizitat localitatea Holod, locul unde la 31 martie,1841 se năștea Iosif Vulcan. Am revăzut  Școala Generală(azi Gimnazială) din satul natal Gepiu, unde învățasem a scrie și a citi românește! Am lăcrimat privind geamurile dinspre curtea în care ne jucam  noi copii oina, geamuri pe care le-am construit eu pe vremea când directorul Școlii era Pantea Toma, iar eu terminasem Școala de Meserii din Beiuș.
Aici în Australia eram membru la distinse societați literare din Sydney si Wollongong, dar si contributor la emisiunile posturilor de radio românești din Melbourne! La pensionarea mea SocietateaLiterara South Coast Writer’Centre-Wollongong mi- a acordat calitatea de Membru pe viață(Life Member), iar acum, in acest an 2014, prin recunostința concetățenilor mei din satul natal, numit Cetățean de Onoare al comunei mele natale!
  Frace Benule, am satisfacția sufletească acum la bătrânețe, a mă ști demn de originea mea română, prin tot ceea ce am făcut și muncit in România și Australia!


B.T : Daca a-ți avea mulți bani, cum a-ți ajuta Romania?

I.M.: Da, asta mi se pare cea mai interesantă intrebare!  Benule, dacă ași avea mulți bani, ași sta să-mi fac o socoteală; bazat pe ce văd azi, acum după anii 1989 încoace, când perceperea ideii de capitalism a fost greșit înțeleasă și greșit interpretată, eu nu bani le-ași trimite, că-i toacă pe ce nu-ți vine a crede, ori se fură, ci le-ași investi de aici direct în mijloace de muncă, cu care să-și producă bani cu o continuă investiție de viitor! Asta ar fi susținător.  Să nu se obișnuiască omul zilei cu poziția plebeului din vremile Romei antice! Si nici guvernatorii zilei a da mese gratuite până ce doar devin guvernanți!  Să nu uităm învătătura hristică ce zice: Cu sudoarea frunții tale să-ți câștigi pâinea cea de toate zilele! Și asta valabil de la opincă până la vladică!


B.T: Neavând mulți bani ce face-ți pentru Romania?

I.M: Neavand mulți bani, mă simt ca acel om sărac dar care a primit pe Dumnezeu și pe Sfantul Petru la masa sa, cu puțin, dar cu multă iubire și credință! Din puținul ce am, iată am trimis și trimit câte ceva, un pachet,două, de haine pentru iarnă,  donez câțiva lei parohiei bisericii din satul natal care mă recunoaște și apreciază, cumpăr o carte, două, din România, dăruiesc din cărțile mele, și ce cred că este mai valoros, mă străduiesc  să fiu un român adevărat prin purtarea mea în străinătate pentru a crea o frumoasă imagine  Romaniei!  Pare-se că aceasta valoreaza mai mult ca banii!


B.T : Crede-ți că românul venit in emigrații după 89 simte diferit pentru Romania?

I.M : Bună întrebarea! Ființa umană o văd așa de când a creat-o ziditorul Dumnezeu!
  A evoluat prin invențiile tehnologice, și-a cizelat și viața, dar cu sufletul încă mai are mult de cizelat! Vreau să spun că indiferent de sistemele sociale subiective și schimbătoare, omul, generațiile, ființează prin aceleași legi ale ființei, adică dornice de libertate, de asigurarea unei condiții existențiale potrivită, de o fericire pentru familia propie, siguranța vetrei geografice in care există, s.a.m.d. Emigrările acestea însă depind mult de sistemele sociale ale vremii, cum zic, care pot favoriza sau nefavoriza pe un emigrant. Și ca să revin la întrebarea dumitale, emigrația românească de dup 1989, s-a ușurat fantastic! Cine vrea și unde vrea! Și de data aceasta, în general observ, românii plecați simt drag și dor de România, de cei dragi lăsați acasă! Unii plec temporar și se reîntorc, alții se stabilesc în alte țări definitiv, dar tot nu-și uită țara și locurile natale, prin modul în care își trăiesc zilele vieții! Trimit acasă diferite ajutoare, bani, haine, medicamente, vizitează țara, s.a.m.d.  Dar, plecând din țara ta începe și marea epopee a emigrației și emigranților! Nici țările spre care se emigrează nu sunt fără de lipsuri și greutăți, au cum se zice și ele acel procent al somajului in creștere, și atunci încep pentru emigrant frământările de tot felul! Greu de găsit loc de muncă, visul banilor și al îmbogățirii prin străinătate începe a se spulbera! Așadar, aceasta ușurință de a pleca, cine vrea și unde vrea, nu ar fi neapărat una  ce-ar tine de liberalizare și democrație, acestea sunt noțiuni filosofice! Omul trebuie să știe ce vrea de la viață, să aibă ochii deschiși a privi in jurul său, altfel e mai bine să stea acasă! Opinia mea!


B.T: Despre Atitudinea pentru Limbă?

I.M: Ei, aci intrăm la rădăcina identității de Neam. Cât Limba Românească există, există și Neamul acesta al nostru! Ca emigrant eu am mai fost favorizat ș i de aceea că nevastă-mea fiind tot româncă, ba încă născuți și crescuți în aceeași comună, aici continuarăm  a vorbi românește în familie, fapt ce a devenit o continuitate până în ziua de azi! Scrierile mele, cărțile mele în Limba Română au apărut, reușind a ne păstra limba noastră și mai ales acea limbă literară prin care nu se deosebea deloc că nu am trăii în România. În familiile în care partenerii sunt de nationalități diferite, și mă refer la fiicele mele căsătorite astfel, Limba Engleza este o necesitate directă, altfel n-au cum să se înțeleagă în familiile lor! Acoperirea acestor situații țin de acea iubire dăruită de Dumnezeu si Duhul Său Sfânt tuturor oamenilor, din începuturi, și, mai puțin înțeleg eu teama filosofiilor și doctrinelor că s-ar pierde ceva; nimic nu se pierde din Creatia Divină a Creatorului  lumii! Oamenii sunt oameni peste tot! Rămâne doar să mai învățăm limba Sufletului, care este aceeași  în toate ființele omenești. Limba Romaneasca este fiinta noastră, iubirea noastră pe care  o extindem înspre acea iubire dumnezeească prin care existăm! Zicea Al.Vlahuță într-un proverb de duh si inspirație că, “Nu se împuținează cu nimic soarele dacă încălzește și pe cel de lângă mine!” Acest Soare, simbolic, ar fi tocmai iubirea între oameni, indiferent de ce Neam suntem, căci un Duh comun ne-a fost izvorul Facerii! Cerul si Pământul!


B.T: Dacă ai vre-o întrebare sau un sfat, ascultăm cu plăcere!

I.M: Dragă Benule, eu aș închea vorba de azi cu un proverb care mi se pare mie valabil oriunde in lume și oricărui nivel ori rang social! Iată-l:  Arhitecții și constructorii întâi ridică scheletul unei clădiri, apoi pregătesc ornamentațiile dorite. La fel și despre oameni: ”Mai întâi să li se asigure înălțarea moralei, apoi să li se dea funcții sociale”. (Cuvinte de Minte, Ioan Miclău, Ed.Cuget Romanesc, 2012, pag.11)


IOAN MICLAU-GEPIANU

2019 – Restituire-










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu