MERE PADURETE 62 ( Martiri cu randul ) necorectat / necenzurat

 

MERE PADURETE 62

( Martiri cu randul ) necorectat/necenzurat

 

Căutătorul de fericire, adică eu, după Vasilica Grigoraș și Dan Salapa, sunt, zic eu nostalgic după Ceaușescu și orânduirea socialist comunistă, în dezvoltare și spre desăvârșire, până a-l pușca pe cel din balcon, după vorba cuminte a lui Teodor-Flaviu Celemen, pruncul, ploconul-mușchetar, cocoșelul și fain-făinelul lui Vica, deci, în concluzie, că nu-mi era rău în epoca, cu adevărat de aur zic cei care au ponegrit, lepădăturile, fugiții peste hotare, iliciții corupțî, zic, că-s nostalgic, auzi la ei cum afirmă, dă-i, în frast, dă-i dracului și se jor ca Iuda, vânzător pe arginți, că era hâd afurisitul de jidan răstingnitor de Iisus, dar de data aiasta jigodiile de neam și țară, c-așa-s cei buieci corupți ajunși, în conducerea țării mele, trăsniții, ajunși de prea mult bine sub, chiar Gheorghe GHIORGHIU și Nicolae Ceaușescu, primul omorât, pușcat de ruși, ca să se zică, c-a murit Dej de Icter negru ca să nu se stârnească război, nu mai spui între cine și cine, fir-ar să nu fie, că forțele-s inegale, Rusia, fiind un imperiu, o caracatiță plină de avariție și intrigi...

     - Astia suntem: Ne impuscam eroii fara sa realizam ca tragem in noi insine. Si fugim repede la maneca..., s-o sugem. Melania Rusu Caragioiu, la vol. ”VEZI OMENIREA CARE PIERE ?”) ), a distinsului Adrian BOTEZ  - spune un MARE ȘI UNIVERSAL  ADEVĂR : în loc să ne ținem de FLEACURI - TREBUIE SĂ LUPTĂM, PÂNĂ LA ULTIMUL STROP DE VLAGĂ, PENTRU ENERGIA NOASTRĂ DUMNEZEIASCĂ : DUHUL DIVIN, SĂDIT, DE LA-NCEPUTURI, DE HRISTOS-DUMNEZEU, ÎN NOI !!! ...OMENIREA NU VA PIERI, CI VA ACCEDE LA O NOUĂ TREAPTĂ (”STADIU SPIRITUAL”), SUPERIOARĂ, DE SPIRITUALITATE !” Cum de intreaga omenire accepta SA SARA IN PRAPASTIE: pentru ca toti suntel legati economic. 195 de guverne raspund amenintarilor economice si militare. Curajul e taina finală. Învinge acela care este dispus să moară, SA SE URCE SUS PE CRUCE LANGA ISUS.

     - Chiar acuma, am un, m-am enervat, în baza de fizioterapie, de tratament, că omenește am întrebat omenește ca să fiu politicos:

     - "Cine-i ultimul ca să știu după cine urmez, în neatenția lor nimeni n-a zis nimic și eu am tras cu păcat un Dumnezeu, am suduit, înjurat am coborât sfinții din cer ca cel mai păcătos, mai josnic, om de pe pământ înjurànd de Dumnezeu, spre rușinea și rgretul meu de om fără răbdare, în clipa de față, o clipă neartistică, din astralul de viață românească.

     - Multumim. Poemele trimise vor fi prelucrate tehnic pentru Antologia on-line de poezie; Daca nu ati trimis si o fotografie, va rugam sa o trimiteti intr-un interval rezonabil. Ana Maria Balas, redactor ARP

     - Mulţumim pentru mesaj; confirmăm primirea. VESTEA DE MEHADIA, revistă de atitudine civică şi cultură tradiţională, periodic lunar editat de primăria şi consiliul local al comunei Mehadia (Caraş-Severin)

     - În salon e prof. Samu (Samu ar veni, zice neorlogul, medic de salon, mi-a zis profesorul psiholog, că privine de la Samus= Șomeș). Îmi spune, că scrie la o carte profesorul pshiolog, în etate înaintată, veteran venerabil, de 91 ani, cu vechi state de plată la Universitatea Babeș (scrie despre Omul prost crescut) și-l cred, dar paralizat cum e, doar Dumnezeu știe, că va reuși / nu s-o ducă la bun sfârșit ori va rămâne doar ca Soldatul șchiop, doar, în vrere, însă neputința, pricazul, necazul, îl va face să aibă zborul frânt, fără viitor, cu pstrăvul urcând, în aval, spre izvor, la izvor să nu mai ajungă, cum și pasărea, în care s-a tras, cu aripa frântă să cadă, în miriște (îl întreb cu aură și nimb, crezându-l pe bătrânul profesor, îl întreb ca adevărat reporter, chiar dacă nu eram Vasile Tomoiagă, maramureșan, din Ștefan-Vodă, colaborator ca mine la Radio-Cluj, la Universul Creștin, cu Lucia-Stana Sevianu, redactor care avea două fice, care lucra una din ele la revista Clujeanul, o simpatică care a fost la mine, în Ciubăncuța și mi-a luat interviu de o pagină de revistă și ea sau cealaltă fată a domnei Sevianu cocheta cu Constantin Ștefănescu de la Garanta sută la sută, îmi spune mama celor două fetei a dejancei, dejană ca poetul Radu Săplăcan, cu care datorată lui Constantin Dumitrescu și Constantin Corhon am colaborat la Radio-Cluj, dar datorită lui Vica care, îmi zise, că mergând pentru copiii la Cluj, îmi pierd o zi și pe la Radio-Cuj și chiar pe mandat poștal, îmi vene niște bani acasă ca să n-o supăr pe scumpa de Vica, m-am lăsat, am abandonat astfel de meserie, colaborare și ca atare l-am lăsat, în plata Domnului pe Radu Săplăn, ca ulterior, când am început cu doamna Sevianu, chiar directorul Zaharescu m-a rugat să nu-i părăsesc, dar Cornel Udrea a făcut gălăgie, a băgat strâmbe ca Cangurul, marsupiul lui șchiop la nuntă și m-a dat peste cap ca un încrezut și om plin de talent. Tot pe acele vremuri avea emisune Dora Pavel și Dan avea Rotonda literară, dar culmea era, că Pr. Dumitru Suciu venea lui emisiunea lui Dora, în pantaluni scurți, cum nu i se sta să-și expună goliciunea preotul căruia din auzite, îi murise nevasta și la el la biserică multe femei stăteau la codă ca să ajungă la părintele pentru ași spune păsul. N-am fost chemat ca Petru temelia bisericii, din pscar de pești, să mă fac pescar de oameni, pentru oameni. Dan Puric și Dragoș Pătraru, două gângănii care zice politicienilor, verde crud: ciocul mic, dar ca la cronicarul Grigore Ureche într-o Samă de cuvinte, din purice face movilă ca pe acel boer Ștefan cel mare, drept, cinstit, drept și sfânt, că nimic nu-i al nostru și nimic, nu ducem cu noi, în mormânt, că goi am venit pe lume ca să facem vâlvă și renume și ce mai încolo și încoace, că goi ne dicem, din după noi potopul fără a ști dacă am îmbrăcat cămașa fericitului și a celui mai iubit dintre pământeni, Cristos-dreptul nostru la veșnicie / poezie, în cunoașterea de sine, cum zice naționalul universal Mihai Eminescu și verde, de albastru, Nichita Stănescu pas cu pas, în pașii profetului / zimbrilor provita a lucrului, pur și simplu bun, măsură a lucrurilor, pentru sănătatea pământului, după cum grăiește grăitor, grăind divin de viitor senin, candidat la fericire Adrian Păunescu, pitorescu inteligent și eficace efervescent, inteligent, în liturghia cu vecernie de pâine și pace, trase din păioasele ierboase, graminacee, cu spice, trase, în mâine. În futingul politic a congresului liberal, cu votre poule a notre cur, a ieșit la vot, nu Orban, ci cel care n-a mărit alocații, pensii și salarii, dar a păstrat nemernic, mizerabil, salariile și pensiile speciale c-așa vrea și źălăuanul Dan Cioloș, că cum să lase să le scape ciolanul cătnos, ciont leveș, cum zice, în Budulea Taichi, Ion Slavici, acel peieten din Șiria, Arad, a lui pur și simplu: a lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, în acel greu la deal / în epuizarea trudnică lui Eminescu, fără răgas, trăsnită, când obosea, prostimea fâră drept de apel, la Timpul. Tot politicienii se mâniaseră pe Eminescu care nu le curăța ouă, că el n-aștepta să i se moaie pesmeții ca un om leneș, că le da, în freză. Îi spărgea de le da borșul din nasul mucos de mucea, că nu mergea treba cu imperiul austriac care sabota Transilvania și o explota la sânge acei grofi unguri, bosgori, Eminescu cunoscând economic și politic care-i situația, în acel modo groso proastă, în viața subțire ca ața și cusută social-uman cu ață albă. Ne sugea sângele, averea ca paraziții austro-ungaria (vezi Vlașinii de Ioana Postelnucu, o mare româncă). Chirvai pacientul de laTurda, lui Dan Pavel, vărul prof. Sergiu, consătean cu Ion Cristoreanu cântărețul, din Tritriu, Triteni, deci Dan Chirvai, îmi zice, că Dumnezeu ar fi zis:

     - "Tu, să mergi drept", dar omul fudul și nu deștept destul, o ia ori la dreapta ori la stânga buiac și nemulțumit, că și lui Adam și Eva, după alungarea din Rai, i-o dat să are într-o zi trei brazde, dar văzând, că mai este, din zi ziuă, ce și-o fi zis ca omul:

     - "Să mai trag 3 brazde" și o mai tras și atunci, Dumnezeu l-a toit, certat: de ce nu-i ascultător că omul politician mai ales iese din arătură și-i tulai, vai, în tranvai! Dan și Dragoș, îi ia, în derâs pe gurvenații aiește, pleavă a societății, în comedia umană a lui Onore Balzac ori Dumitrașcu Cantemir, din divanul adhoc, cu herogrifele și fiozofărilor a lui Ioan Roată și unirea băsădind, vorbind, cu neâncrezătorii și viclenii și fuduli boieri, dă-i, în fene, duși pe sfârlează ca fofează și folforasa, la ospățul dracului. Profesorul pshiolog Samu scrie, în cartea sa: Omul prost educat, despre cei fără cei 6-7ani de acasă care nu dau binețe, că-s Bună ziua căciulă, că omul aiesta n-are gură, cum, în monografia satului Sâmpetru-Almașului scria Groza Teodor invățător din Fizeș, Stupini, că, în Someșeni, în spiritul emineșian (presupune, că Eminescu, în Perelinajul lui prin țară, din Blaj ar veni la prietenii lui din Dej (și-s mulți - muzicianu care pune pe note muzicale poezii de a lui Eminescu, cântându-se, chiar și-n zilele noastre și mai mulți prieteni pe care eu unul nu-i enumăr, noteză: argumentat și cu pricepere, știință, prof. Emil Lazăr-Dejanu, din Sașa, scria: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun Pintea Vitezu, din Mogoja lui Șarto Petru coleg de Liceu agricol ca atare știi: cine ești, nu-i așa? Am încercat să mai povestesc, cu domn profesor, dar el cu paralizia lui AVECE-ul lui a obosit și a ațipit și ca să nu vorbesc de unul singur, cu salonul, cum uneori, când mai vorbea uneori Vica enervată de mine, că ușă de biserică / altar nu eram și ca tot omul, că om fără păcat nu există, ea atunci ajunsă la disperare, o da-n bară foc de supărare și eu fără nici o scuză, nu puteam zice ca Iliescu, că nu-s nevinovat și băteam, în retragere, cum am făcut, acuma de lângă patul profesorului Valeriu, Valeriu ca Bartolomeu, Suciu episcopul de la Cluj, Dumnezeu, îl ierte, că psihologul Samu zice, c-a fost informatorul securitătii, c-a citit el undeva și probabil a fost ca reporterul de la Flacăra care trimis de Păunescu, a fost la mine, în Ciubăncuța bătând calea mânzului, de la București, opt ore, drum lung, cale bătută, drum spràncenat de bătut, cu pasul, drum pe care-l ști criticul și scriitorul Lucian Gruia, din Dej, nepot a lui Basil Gruia advocat și poet pe care l-am cunoscut prin Mircea Ferghete, fratele, cu care a fost într-o excursie acest om care a publicat corespondența, Inedit Lucian Blaga și a scris clasic, dar și, în vers alb ca om filozof, cu sfatul lui bonom și păstoresc ca pilduitorul Iisus că zice de viitor ca doamna data viitoare: "să nu strivim corola de minuni a lumii" (să nu ne tăiem ca țiganul creanga de sub picioare), lumină a luminii, să n-o distrugem e explicația și să ne facem de râsu-plânsu, că rău nu-i cât timp tușești, e o vorbă, în popor: "cât timp tușești, nu te duce, prohodește, popa". Cum ți se pare, că un om intră, în prăvălie și nu salută și dacă primește ceva, nu mulțumește? cum ți se pare un om care nu da binețe? Spune mulțumitor, pentru un serviciu ce ți se face mulțumești, ca să areți că te poți baza - 1 înseamnă încredere, indeamă, zice prof. SAMU VALERIU. Ai zis un Tatăl nostru provita, pentru mine?

     - Da. Ai dreptate. Tatal nostru carele esti in ceruri binecuvanteaza-l pe Pavel al nostru de pe pamant din Ciubancuta! Amin!!!

     - Primească-te-n Rai, în Rai cu picior de plai și cu bivoli / bizoni care sunt pe pășunea (în alte părți la pășune se zice islaz  comunal la cum ar fi pășunea Ciubăncuții?) Doamna profesorului Samu, zice:

     - "Îi daua ca la pasăre, în cioc". Azi am facut baie și am mai făcut, în Recuperare, că nu-s chiar atât de leneș și moșoșcoș, puturos și nespălat, chiar dacă uneori sunt delăsător, mai lasa-mă să te las, Vica luându-mă la rost și sopunindu-mă, în părțile pe unde nu mă ajungeam, această tistașă, curată, plăcându-i să mă aibă igenizat pe lânga poalele ei fără nici o exagerare curățica aiasta spileră, vrându-mă mai scuturat și mai ordonat, chip și asemănarea extraordinarei curate și magistrei Vica cea harnică, o insă din țărănimea isteață a satului și, în conluzie e ca o furnică / ca o albină lucrătoare, că ea era mama-regină, în stupul ei, din miezul de pâine fierbinte Ciubăncuța, Cj. Mihaela a fost și vine într-un sac menajer, să-i dau rufele murdare, râzele aruncate de pe mine, că ține ca mamă-sa, să fiu curat, om dintr-o bucată, că nu vrea să se facă de rușine cu mine, în buricul Clujului, în orașul cu cetățuia, belvedere și trandafiri. Mihaela și telefonul, tot din neglijența mea, benule drag, am apăsat pe ceva și pur și simplu, când m-a sunat n-a cârăit ca să mă atenționeze, ca să fiu vigilent: soldat drepți, că-i apelul de seară! Doamna Samu mai sătulă de soțul ei, a doua nevastă a profesorului, zice:

     - "Îl hrănec ca pe un pui de curcă chior". oamenii fie bărbați, fie femeie, sunt cam figurași și au pe politicieni ca să se asemne cu ei, că-s verde crud: dihănii, în tri culori, non valori. Pe la Petrești, cu bani europeni se întăbulează intravilanul, grădinile și Popa Vasile, el fiind, în spital cu mine, în 416 ca atare el roagă pe unul ca să meargă cu comisia de măsura pentru ca să arate până unde se întinde pămàntul, gradina (griji sunt bugăte, destule ca și cum n-ar fi destul covidul care e pe la etajul unu, carfiologie). TESTUL meu e negativ și încă, nu stau rău. Sper să n-am bai, chiar dacă mai am de stat o săptămână internat de Dr.Vasile-Marius Rus neurologul fără arginți. Doamna Samu e venită, în Cluj, din Teleorman, mai departe de Roșia de vede, Pădurea nebună, Călmățuiu, cu Omida rădăcinile amare a lui Zaharia Stancu, cu Desculț, Darie și uchiul Uțupăr și Pașcanii cu trenul, din care ceferiști au eliberat, din vagoane țăranii luați prinzoneri la răsciala, din 1907. Omul prost crescut, omul fără 6=7 ani de acasă punându-ți mintea cu el, îți scurtează zilele, te scurtează de zile, te omoară, zice prof. Psiholog Samu Valeriu, prof. univ. la Babeș, un om cu o gândire, cu judecată și cu artă (că a scris și mai scrie la cartea sa: Omul prost crescut. Omul ca baba Dochia s-ar dezbrăca de cojoacele spirituale ca să lase de sămânță mirabilă lauda de zestre acumulată ca experență de o viață de om și așa e cu gândul și profesorul nostru ajuns la 91 de ani, dar paralizat la pat însă cu gândirea lucidă, clară, cu limpezime și cu vorbire coerentă. Să trăiți  bine, cum zicea Trăian Băsescu, că iarna nu-i ca vara bitoș = precis (Vasile Popa 71 ani, PETREȘTI). În cartea sa profesorul Samu Valeriu argumemta psiholgic, însă eu aveam pe prelegere Salutul, modul de a da binețe, în tradiția românească, prelegere care n-am mai prezentat-o la festivalul Samus / zile Dejului. Arătam câte moduri erau de a saluta la sat, că la oraș treceai ca muții unii pe lâgă alți, nu ziceai nimic ca niște monștri la sat la cine nu saluta fiind anti salutul:

     - "Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură". Mâine probabil voi mai sta de vorbă cu fostul profesor pshiolog de ls Victor Babeș.

     - Scrie-mi si mie formele de salut de la tara ca m-ai facut curios.

     - Re: cronică în Urmuz – Ilie:

Se scrie, cum vezi aici, că, tu, scrii aici, nu-n dorul lelii,

cu piscuță pis, pis te-am visat astă nospte-n vis

și stăteai și te pieptănai și tare mândră te făceai și erai,

cu limba cum undeva te lingeai,

în isprava, Câțu ce o ai

ca să nu ne dai la pensii

și nouă niscai bani, că-vai, vai și tulai,

că ne minți că de unde, că zău, pe sufletul tău, de unde, că n-ai, tulai!?

 

Cu puțin răgaz am s-o fac dragule cu drag. N-am fițuica, țâdula, la mine, dar am să-scotocesc, în memorie și am să-ți înșir, ca însiră-te mărgăritar însă nițică răbdare, că tot salut e când is/intreb pe cineva pe drum sau pe ulița satului (nu știu câți știu asta) și-ne întrebi: ce mai De Drum, fără e, ziua, Bună dimineața și Bună seara, Noapte bună, De Dumnezo Bun lucru, Servus, tinerii între ei... și mai sunt, cu diverse ocazii, însă tu lasă-mă să răsuflu dragule că ți le-oi spune, că cei tineri, unii încrezuți n-au școala buneicuvințe, școala de dincolo de școală, o școală de dincolo, școală de politețe, ei știind bolundele jocuri de pe telefon, dar nu sentimentele nobile de bună creștere, de politețe, principiile de convețuire socio-umană. Scriu pe întuneric fără ochelari și gafele se pot ține scai de mine ca scaiul de lâna oii / de coama calului cum se exprim ținân morțiș s-o facă preotul martir, în închisorile comuniste, Pr. FLOAREA MUREȘAN, DIN CIUBANCA. Am scris cu sminteală gramaticală.

     - Nu-ti fa griji ca le ajustam cat putem si noi intelege in australia.

     - Salutul e o oglindă a sufletului omenesc, a bunei convețuiri, în satul tradițional românesc și binețele ca sudălmile e un folclor a satului, o etnologie, din paremologia de a fi, din principiile biblice, morale, un drept a omului care s-a cizelat, civilizat și format, în timp de evoluție, în istoria existenței lui ca iscoditor ce era omul prin curiozitatea lui, vorba lui Arghezi. Chiar asta, nu-i puțin lucru în școala vieții. Asta mă frige, mă arde, că lucru meu trebuie să fie lucru bun, iar unele lucruri se cer etice și estetice, că eu parcă caut acul, în carul cu fân / pae dacă nu scriu corect și caligrafic, că heroglific a făcut - academicianu de elită mondială Dimitrie Cantemir (și totuși ce bun, ce excelență a fost neputând să trăiască, în țară de despoți, exilându-se, în Rusia ca poetul Ovidiu la Pontul Euxin, cu ierni friguroase, geroase, dar. răbdândule stoic ca un român get-beget, neaoș și fără modru, în aspru, asprimea de la noi și ca trai, îmbrăcăminte nefiind puful roman de la ROMA / de la papa care avea și are știm noi cum traiul fără a fi ca al meu și Vica mai pădureț stângându-ne cureaua vorba lui Eminescu / Păunescu alt sfânt a românilor ca vlașinii reântorși din păstoritul nomad-mioriti peste Caparți, în Țars Românească. Eu sunt ca io, cum zice neaoșul m-o făcut mama oltean, Viteazu / ban de Craiova, căruia călăul nu se îndură să-i taie acestui om ca bradul capul, dar, îl omoră mișeleșelește mișelul de general de ungur care distruge și biserici de pe teritorul Transivaniei, deci acest Mihai zice fără moddru, în loc de eu, zice mândru, cu o noblețe fără capăt, imitabil ca cuvântul dor după ardeleanul Tudor Arghezi, de la Mărțișor, o curte cu pitoreasca așezare, din București, un mic Paris:

     - "Asta-i pofta ce-am poftito io și o zice, în românește, o zice de pomină ca și cum ar doini o doină cu noduri ca ciocârlia fără a neglija horirea privighetoarei. În Ciubăncuța a fost unul, tata brigaderului Ciupe Ioan, Cioca și membru de partid, băutor ca mulți săteni de peste tot ca cei de pe vremea lui Burebista și lui Deceneu care ca popă slujind, la Babele, în Bucegi. Aiesta, în curtea care o avea Alexandru Vaida Voevod, căzuse cum era dus de acasă cu sorcova, că băuse, căzu într-o fântână pe unde gospodărea șpanu, românu, Beldean Alexandru, tata lui Maria nevasta lui George, fratele lui Vica, bădiucu ca atare căzuse, în fântână și neputând să iasă a strigat, după ajutor și șpânu, îl întreabă:

     - "Cine-i mă acolo"? Dar el:

     - "Io sunt" și așa i-o și rămas porecla, Io sunt, acestui mare comunist, în Ciubăncuța. Iată ce face cu sârg, silință și voință acest artist cu bun simț, Ben Todică, un om de calitate, însă om între oameni, cum puțini sunt pe pământ ca un sfânt ca Ștefan cel drept, cinstit și iubit între pământeni, prieten pentru prieteni,  de oameni de Românie, cu omenie ca Eminescu, bădie Ben-men. Cu prostul neșcolarizat te lupți puțin și ai terminat; Cu prostul care n-are școală nu poți lupta, că te omoară (prof. Psiholg din Oradea, BH, Bihorean-Vorbe de duh, din mintea acestui specialist prof. Samu Valeriu ca Valeriu domnul Pr.; Suciu Valeriu, Bartolomeu care a ajuns episcop de Maramureș, Salaj, Cluj, a ajuns, în ciudă, că era cu tineretul progresit și chiar la răcoare, arestat, închis și într-o carte a unuia care a cerceta avea și unchiu din Boteni, Suat, fiu de popă, unchiu Bungărdeanu ca chestor de poliție avea un singur proces verbal întocmit, că mai târziu unchiu a lucra contabil-șef, la GA S,Cj, cu un alt unchi, Alexandru Peter care era jurist locuind, pe strada Fericirii, iar Bungărdeanu locuia pe strada Actorului 49).

     - "Meseria nu-i hoby iamor" (ho e să știi să oprești și di să știi să pornești), că nu dă un di pe un ho aflu la Berlin, zice Vasile Popa,71 ani, din Plaiuri, Petrești; stă, în Cluj Mănăștur. Tu, trebuie să-i mai amintești, că omul mai poate și uita, că nu-i Dex / enciclopedie. Ți-am spus cum o zis Carina, când nu i-am dat toată ciocolata, îmi zice:

     - "Am să-ți zic bunule: "uitosule și zgrțosule!" Cealaltei nepoate, Dăriuța îi zic:

     - "Tu ești ca o bătrànă toate le știi," rosteșt Vasile Popa. E o colindă, zice același Popa Vasile:

     - "Colo-n jos, pe prundurele cântă două turturele și așa cântă de frumos de tăt raiu luminos, Florile dalbe". Iată un frumos din ritualul de Sfânt Crăciun. Bună dimineața tuturora, zice ca la grădiniță Dăriuța nepota lui Popa Vasile, coleg de suferință, în Recuperare. În salon, că n-o venit bădică trăian la unul ,îi trebuie să-i ridice patul ca să-i dea să mânce, iar la altiul ca să-i lase patul jos, că-i incomod, cum și a meu pat a fos, dar cum nu-s acasă era bine, cum era binele, în pădurea omenească, cu covid Delta (nu-i vorba de Delta Dunării, cu o mândrețe de piesaj plin de păsăret. Bună dimineața tuturora, zice ca la grădiniță Dăriuța nepota lui Popa Vasile, coleg de suferință, în Recuperare. Ezi von maș ninci= asta-i și cu mine n-ai nimic (Vasile Popa). Drumul cunoșterii, nu-i romanul Mesii iubirii omenirii, chiar dacă eu nu-l voi scrie vreodată, Ben dragă, că nu-i când și de ce s-o încovrig, nici nu știu ce ar putea cuprinde, că n-am citit ce să vă spun sincer nici Înțelepciunea nebunului, ceva despre acel ciudat, aparte, Jean-Jacques Rousseau, un om multi-color prin ce scrie de călugărițe (aceași gen, femenin, culcându-se ca lesbienele laolaltă), dar ce nu-mi explic, de ce e nebun acest scriitor artist peren ca și cum politicienii noștri din banal n-ar sări peste cal, așa cum se consideră fiecare personal, cu obsesia lor de a nu mări alocații, pensii, salarii, pentru ei putând păstra salariile și pensiile speciale, exagerat de mari, retribuții, cu care ar putea mulțumii, Dacian Cioloș, un neam și o țară îmbunătățind traiul și mulțumind poporul supărat pe finanțistul Florin Câțu și haita de lupi liberali, scandalagii și lacomi, avari, în gonă după averi ca Dinu Păturică / Avarul, în goană: după deșărtăciune și vânt, în egoismul lor și, în înteresul lor personal, pentru fes. Drumul spinos a cunoașterii, cum spune și titlu, e Trilogia cunoașterii (Blaga) și Eminescu spune răspicat, cum nu se poate mai clar, că noi trebuie să ne cunoaștem, în sine pur și simplu, chiar dacă ne explicăm încalte haosul cu infinitul lui Hiperion ajuns după mult timp la Demiurg (și de ce? Inutil?) Dar cine să înțeleagă pe un geniu care ca Înainte - Mergătorul strigă, în pustiu, el botezând cu apă, însă anunțând, că vine un altul care va boteza cu foc. Chivotul Credinței a fost cărat prin pustie, dar tot au fost mulțime care s-au rătăcit închinându-se la un taur, idol, de aur făcut de ei.

     - Asta pentru ca Moise a pus la indoiala cuvantul Domnului cind ia spus sa loveasca stanca o data ca sa izvorasca apa de baut pentru multime. Moise a lovit odata si neiesind nimic din prima sa enervat si a mai lovit odata, apa a tasnit insa Dumnezeu ia pedepsit sa rataceasca aiurea prin desert 40 de ani si lui Moise ia luat dreptul de a ajunge in tara promisa. Deci Credinta, incredere si rabdare.

     - Aici e nebunia sau înțelepciune, îndoiala lui Decartes, un provita cognito ergo sum? În tot e Dumnezeu cu mila, neputința umană? Nu despre asta spuneam și când, din afara Bibliei, Dumnezeu i-a dat să are trei brazde, dar el până seara a mai tras trei? Îmi spunea aviatorul Nemeș, din Fodora. Când se născocește și un banc, tot de la un adevăr, de la o mirabilă sămânță, de viață pleacă, că e un miez de pâine fierbinte și proaspătă, e însuși veșnicia, nemurirea de care ne vorbea, cu inspirație divină, Lucian Blaga. Tu, zici ce vrei, că nu zici rău. Așa credem noi și e părerea noastră, în căutarea fericirii. Ce se va zice despre mine? Mai contează? Sunt fiul a doi țărani sâmpetreni, sălăjeni, din fosta regiune Cluj, plasa Hida, raionul Jibou, dintr-o zonă deluroasă a podișului Someșan. Și ce aș mai putea zice, fără să plagiez pe învățătorul (eu zic emerit), Groaza Teodor, cel care a scris de toată mândrețea, o monografie a satului matal Sâmpetru-Almașului, a scris-o cu osteneală documentându-se, a scris-o cu convingere, că va servi generaților viitoare, clar dovedind, că pe aceste locuri trăiesc artistic români, băștinașii Transilvanie, locuitorii din moși-strămoși români mândri, țifrași și nealcoși, în Sâmpetru fiind doar doi unguri: Fery și Caroi și vre-o 4 familii de evrei, jidani și ceva țigani a cărui origine, vă spun drept, nu o cunosc, că ar fi indieni e doar o poveste un basm, e un mit, o poveste incredibilă. Măi, Ben, de ce poporul lui Moise a ajuns, în țara făgăduinței, de ce a dus luptă de cucerire, în Canan, de ce a trebuit să facă vărsare de sânge și sa alunge ca albii pe iindieni, din Noua indie, America descoperită de Cristofor Columb, de fapt de Amerigo Despuci (Cananu era promis de Dumnezeu și totuși pe teritorul, făgăduinței, în Canan s-a făcut om-ucidere s-a omorât oameni (ca ce ?)  Tu, cum îți explici, prietene de prietutindeni ? că nici un război nu-i sfânt indiferent cine cu cine s-a luptat, că războiul ca scandalul din Parlamentul României distruge vieți, după mine e un snobism, un măcel și se distrug păduri ca atare bio și ecoligic se distruge să zicem habitatul urșilor / viețuitorilor și nu se iau măsuri, nu se fac legi pentru a proteja satul românesc și țăranii, scumpii care vețuiesc, supravețuiec ca mine la sat, că s-au născut, în veșnicia de care ne vorbește Blaga și Rebreanu ne spune, că-i demn de laudă, nu-i așa ?/ /tu la asta ce ai de zis, nicăieri, ruralul nefiind bogat, în folclor și tradiții (pe parcurs mă voi explica ce-i cu sfințenia noastră, dreptul de a fi, că avem un drept la înviere nu-i așa, un drept necesar? / tu ai  altă părere, dragule Ben Todică? Eu sunt cum sunt un primitiv, dar tu dă-îi cu părerea dezlegând calul de la garfd /de la lujerul trandafirului, trandafirului de la Moldova, că știu vorba, chiar dacă n-am alipit-o, unit, untregat ca să fie ca-n epoca de aur, de România, al României profundă, tainică și mare ancestrale, că sàngele românului de pretutindeni nu se face apă pur și simplu, în acest templu a eliberării de prejudecăți și de lăcomia celor care pe nedrept ne-au jefuit bunurile și teritorul, ciopârțind teritorul României noastre, vorba lui Mihai Eminescu gură de aur, cu aură și numb, al României, al geto-Daciei Felix unice, cu liturghie de pace și pâine, în lanuri de cucuruziși grâne cu spice, România fiind grânarul lumii, cum zice și Herodot trecând cu înălțimea peste cal și călăreț, vorba și a lui... și a limbii române de pace și pâine.

     - De cate ori incerc sa scriu despre Dumnezeul absolut sunt corectat si deraiat de la mesaj de catre academicii si pazitorii credintei. Ce ma socheaza e faptul ca ei mereu zic cand greseste omul: „Numai Dumnezeu e PERFECT!” si atunci eu intreb cum e posibil ca omul sa comita catastrofele de pe pamant daca e facut dupa chipul si asemanarea Sa? Daca numai el e perfect inseamna ca si noi suntem perfecti si atunci daca noi pacatuim inseamna ca si El pacatuieste ca ne-a facut dupa chipul Sau PACATOSI. Criminalii lumii mereu motiveaza CA ASA A VRUT DOMNUL CA NOI SA FIM SEFII. Atunci prelatii vin cu „LIBERA ALEGERE”. Deci Dumnezeu cand da libera alegere le da dreptul sa guste din violenta ca tot el a dat si „A DOUA SANSA”. Si daca continuam cu dezpaduchitul filozofiei descoperim ca devine un subiect pentru emisiunea „iUmor”, un program de bancuri si luat in ras/haz de necaz. Am sex cu Maria doar ca sa gust si dupa, sufar toata viata tanjind dupa maria ca baietelul dupa dulceata care ii va da diabet daca mai gusta. Ca de luat de nevasta?... E măritată.

     - "Te ferești și Dumnezeu te ferește", zice pacientul Popa Vasile. La etajul la care sunt, într-un salon de femei se zice, că are Covid. Deocamdată nu ne lasă să ieșim nici pe coridor, din salon. Mulțumesc lui Dumnezeu, că n-am prins cele două războaie mondiale, fometea, iar ce am trăit au fost mizilicuri pe care și dacă au fost mai grele, mai cugrijă, dar le-am trecut cu bine. Noi trebuie să ne trăim cu sens viața, în ciuda a tot ce ni se întâmplă și am abandona și ca Panait Istrate am încerca departe de țară, sinucidul, că ni se pare doar nouă, că n-am avea rostul ca descoperiți de cine trebuie, să dovedim, că suntem spiritual genii, în literatura al acelor ani. Cu întâietate, prioritate, tinerii salută la noi bătrânii satului, intelectualii (ce înțeleg prin asta? preotul învățătorul, profesori) femeiile. Salutul e un respect reciproc (celui ce te salută, tu automat, îi răspuzi și sunt niște reguli: scoți basca, pălăria / căciula, îți înclini capul ușor... (din minte, nu-mi amintesc tipurile de salut), sper să revin la revenirea, în Ciubăncuța, chiar dacă am de scris despre multe altele (în privința salutului am sugerat suficien, ce zici?) Probabil am capul pentru bască, pentru năframa Elenei / capela lui Ceaușescu (în loc de damigeană / să nu mă ploaie-n gât, că în loc de materie cenușie pot avea tărâțe / cenușă, că s-a presărat pe drum ca să se știe de copilași drumul de rentoarcere ca cel al vlașinilor, sibienilor, peste Carpați și a fetei din Carpați?) Cu iscusitul Aurel Vlaicu aveam drumul cu ambiția peste Carpați / drumul lui Constantin Brâncuși din Hibița, Jiu, spre parnasul Paris, din Fanța (srtistul sculptor autodidact regăsindu-se, în plinătatea lui ca Poenaru, cu invenția stiloului, pe vremea revoluției Vladimirescului din Vladimir (minuni, niște minun, din multele minuni ale românilor / de-ale carnavalului și a lui Kir Ianulea și Făclia de paști a lui Dănilă Prepeleac și dracii păcăliți, cum a făcut... și vulpea pe urs de a rămas fără coadă...  Din cauza anemiei, pe sfânta mea, pe Vica o durea capul și umbla prin casă hăbăucă. Trebuia să merg cu ea la doctor și am stat cu ea la Cluj la specialist și pe vremea lui Ceaușescu, nu costa chiar așa scump, nu costa ca la particular acuma, când te dudesc, te belesc, de 7 piei. Lenuța masoarea către doamna din Teleorman, doamna Samu:

     - "Tot așa de cicălitoare sunteți și, cu domnul profesor?" Vica când venea, în control, doamna docctor de la Recea, avea de șpreat prin casă cu miros de măelin și un altul de brad și era plăcută atmosfera în casa ordonată și curățită, măturată, că Vica  era harnică tot timpul, în mișcare, dinamică. Popa Vasile:

     - "Tot Daria la grădiniță Poftă bună mulțumim și la masă nu vorbim". A venit și, în spital masa și "mulțumim de masă, că bucătăreasa a fost frumoasă și bucatele gustoasă." Bun o fost și ni scump, zice Popa referindu-se la pilaf care dintre măsele, îl scoatem cu un stâlp de telegraf. Un fotoaudioclip recitare din cartea Intoarcerea Cavalerului Pelasg de Catalin Al Doamnei – O Inspiratie mitologica, sursa de vigoare intr-un univers dezhumanizat ne spune criticul Angela Nache Mamier.

     - "Bată-te norocul, cu o straiță de bani, să fie mnicuță, dar îndesată"! Fie moșul cât de bătrân, că tot ar mânca măr din sân. Asta este altu nu-i. Tăt lucru e la vremea ĺui. Omul bătrân vrea măr din sân, dar la trup nu-i putere. Tot la copiii,nepoți, ni gândul,da acuma ne-a trecut vremea ca la frunză,zice Lenuța masoarea recuperare. Tot la copiii, nepoți, ni gândul, da acuma ne-a trecut vremea ca la frunză, zice Lenuța masoarea recuperare. Au femeile infermiere un dezinfectant care dă un aer, parfum, foarte plăcut, fără a fi înecăcios (se cheamă ambientor primăvara), zice femeia Ana, o femeie, cu vino-ncoace, în Recuperare, Ben dragule, că dacă aș avea cu ce și ar voii și ea, gândești, c-aș păcătuii, dăi-n fene, lume, vorba lui bunicul, Viorel Ferghete, fătu, sfătu, un țăram harnic și sfătos, că dacă careva era cum nu trebuie, mincinos ca parlamentarii, îi lua peste picior pe consilierii colectivului / sfatului popular, din Sâmpetru - Almașului, când, în 1968, administrația, a trecut la Hida-Almașului. Pădurean Gheorghe cu AVC, paralizat, fără posibilitatea de a umbla are impresia, că pate umbla, dar e ca cel căruia chirurgul i-a tăiat picioarele, dar el nu realizează, focul ei de lume! Unele cuvintte / expresii, în sparență cu nici o legătură, cu povesteamea, trăirea artistică, cu ce se petrece, povestește, liturghia din spice, cu bobele de grâu mășcat / aurul cenușiu strecurat, ușor social-uman de stresat, în înțelepciunea nebunului, dar să vedem cum explică chestia, cu stres acest profesor de 91, Samu Valeriu care mâine ne va explica, în acest ce și cum (sunt și eu curios, sănătos / prost crescut, chiar dacă eu nu i-am fost student ca Aristotel Bunescu, bucureșteanul marelui poet al învierii și al imnelor Alexandru, un neaoș de doină și de poomină, al Transilvaniei și al României mioritice și carpatice ca mândra fată din măreții Carpați, cu cireșari, iar, în Delta Dunării cu Scatiu și acel copil isteț al vâslitului, originar din Topa-mică Alexandru, buricul  țării, însă profesor al catedrei Mihai Eminescu tocmai, în capitala, micul Paris din ROMÂNIA, orașul lmnèlor din Topa fiin satul lui natal, comuna Sâmpaul-Cluj, unde casa poetului se ruinează și pe undee am lucrat și eu ca vetmrinar (te miri ce n-am făcut profesional ) unde am lucrat, nu te supăra frate, am lucrat ca Tehnician veterinar și la începutul carierei mele, în pofesie, loc pe unde la Nădeșel am fost dragul de inspector șef Ioan Precup care a profesat, în castelul din satul Nădășel ca medic veterinar de dispensar medic sanitar veterinar dus pentru priceoerea lui inspector șef de județ / al regiunii Cluj, că omul ținea frânele cum cerea parridul comunist. (i s-a dat la regiune cheile pe birou și numirea era făcută, nu se mai putea codi, refuza funcția. Drăgan Flaviu ne-a adus un transport de lemne (scump, dar imoortamt e, că a făcut-o). Pentru lemne am telefonat și eu și Daria și-i bine că ne-a adus. Marin Teci le creapă. Trăiește cu Daria, dar îmi pretinde bani. Prof. Samu, mâine le spun despre stres. C-a fi sau n-fi așa vom vedea. Vai ce mai zburam cu avionul! Acuma zburăm cu gândul la Maiorca, zice teleormăneana, doamna profesorului Samu. Prof. băimărean Hetțeg ține să vină la mine, dar nu să nu-aducă ceva, în ciudă, că-i zic să nu se ostenească și să se cheltuie, el stăruie. Are doi cipilași (nu știu ce a găsit la mine acest om scump și tânăr, chiar așa ce o fi crezând, că comoră, nu sunt și spiritual nici atât nu sunt? Vine Miha să-mi aducă schimburi. Se ostenește, chiar dacă i-s tată vitreg.

     - Pai saraca te mai are doar pe tine. Ca restu’s plecati pe la casele lor.

     - VICA era gen femenin, in genunchi mă întorc la tine. Cât îi moșul de bătrân tot ar mai mânca măr din sân, Câtu-i baba de isteață tăt s-ar lăsa strânsă-n brață. (Popa Vasile, o zicea, că totdeauna o fost cumva). Cât îi moșu de bătrân... Pintea din mogoja a mers la colindat și prietenul Emil Lazar-Dejeanul i-a adus steaua haiducului la muzeul de istorie, din Municipiul Dej.

     - Cum spuneam in mesajul de astazi, multe din tarele ce i le reprosam fostului regim nu tin neaparat de regim in sine, ci de altceva, de deasupta sitemelor / regimurilor. Citez din articolul D-nei Magda Ursacche, de mai jos:

"Mă tem că unii dintre raportorii antrenați în  Procesul Comunismului le cam calcă pe urme inchizitorilor roșii. Marii intelectuali ai Academiei au fost înlocuiți de semi-analfabeți în proletcultură;  în  postsocialism, discipolii școlii Boia îi vor înlocui  pe istoricii cu carte, dar fără parte, sufocați de  noile forme de cenzură, deloc sufocante pentru oportuniști mediocri?"

     - Multam Mariane! Pacientului Dan Chirvai la ora Zero, oră nepotrivită, îi sună telefonul, ceasul, alarma și nimeni nu ști să-i regleze, să-l butoneze și alarmant deranjează, că trezit, cu greu readormi la loc. Dacă n-ar fi unele incidente am mai ști, că trăim? Azi o1.10.2021, ziua mea de naștere, Ben, phonex, în nădejde= speranță+credință, un bonus a omului normal-educat, performant.

     - La Multi Ani frate Pavele! Dar tu stii ca noi jidanii nu ne felicitam unii pe altii de ziua onomastica. Fii parolist! Nu-ti trada osanza. Sper ca ai primit un tort in salon de la fetele frumoase de serviciu sau ai Diabet? Cadoul tau e viata. Pofta mare! Bucura-te Pavele !!!

     - Ce ți s-o aprins călcâiele, nebunule frumos și înțelept? Nu știi-ai e cum e azi, a coborât Moise cu legile de pe muntele Sinai și Noe a coborât de pe Ararat având pe umeri un porumbel cu ram verde-n cioc.

     - Ti-am trimis o CADANA ca eu lesin cand vad tzatze. Buci, buci, buci....

     - S-a coborât milităria din pod și acuma suntem la apelul de seară? Leșini, că ești slab de inger, când vezi nuduri goale de femeie.

     - Numai sanii, la fese sunt energetic.

     - Cine poate fi mai naibii / a lui Dumnezeu ca tine? (știi și tu, Înțelepciunea nebunului, nu-i așa? Prof. Samu Valeriu, 91a: Stresu-i o apăsare; dacă vă înjură vecinul, sunteți strsat; dacă vi bolnav copilul ești stresat, te stresat dacă ai salarul mic, pensia mică. Ești stresat dacă nu ești acasă ca tine, Ben, că ai apăsare amintirile, dorul. Omul e într-o permanentă apăsare și grija e un stres. Indiferent ce sarcină ai de bucurie / necaz, ești, sunt, sub  povara stresului și stresul duce la îmbonăvire, Ben dragă. E o idee, în general, chiar și, când ești cu grija să nu-mi supăr soacra / nevasta și chiar grija mă fac sau nu bine e un stres. Bătrânețea e un stres, că oamenii bătrâni se gândesc: mai trăiesc / nu mâine?

     - Sa stii ca nu sunt departe de tine. Si eu ratacesc prin valea mortii si din cand in cand sunt un Fat Frumos din lacrima eminesciana dar imi trece repede si multumesc Domnului cu o rugaciune ca inca ma mai lasa sa ma bucur in Creatia Sa.

     - Florin Ceocea,îmi trimite mesaj:

     - "Scrieți, este excelent. Este excelența, că existați ca ființă umană."

     - Vezi ce frumos iti scrie. Toti te iubesc si apreciaza.

NĂSCUT LA SAT DE VEȘNICIE

Sunt ca truchiul de copac, tei, uscat, în parc, ce-i drept născut de veșnicie la sat, de Românie cu omenie,

fără să mai am ce să fac: haz de necaz și pricaz

ca quo vadis, Domine,

în lumina lină ca să domine,

să m-aline cu înviere,

candidat, la fericire,

în nemurire.

Flaviu, după ce-am propus să facem livadă mai jos de Dos, din sus de Victor Revnic, Căluțu:

     - "Hai, să facem", că e un fecior harnic, îndărătnic și cu inițiativă (și am angajat pe Marin și Valentin, tată-su, din jurca care au îngrădit și plantat pruni mai scump ce-i drept, dar cine lucră de pomană, azi și s-a zis și făcut, cum alții n-au, în Ciubăncuța, dar neajunsul e, că Vica nu va avea cum să guste din prune, dar, când faci un lucru de fapt, nu pentru tine, vorba lui Ștefan cel Mare drept și Sfânt, că-l faci pe bune, pentru urmași, cum el a făcut după fiecare bătălie câștigată câte-o biserică și a rămas de doină și de pomină, de istorie, în legendă și, în istorie, cum rar a rămas cineva-n lume, românii, în general fiind unici pe mapamond, chiar nici americanii neegalându-i, în specific și civiluzație, că nu-i popor pe lume ca românii noștri pe lume, în rostul lor, destoinici unici și cu specificul lor, dragule Ben, c-așa suntem noi ceea ce suntem, în iubire ca Eminescu / Nichita Stănescu, cu folos, în rost cu bun simț și bun gust, verde de albastru, în măsura lucrurilor, cum rar comoară și cu pitoresc de frescă, Russo.

     - Dragă Pavele, M-am înveselit de dimineață aascultând cântecul Pavele, Pavele, interpretat de Emil Gavriș, de ziua ta. Felicitări și pentru Capitolul 61 -Mere pădurețe, 2021. Cu repect și prețuire, Ioan

     - Bunule meu Pinex, nu fi artist pesimist, că nici cu mine, nu-i rău, că nu-i rău (am de lucru și nu mor eu, cum n-o murit nici grecul, nici cel care a scris Raport către El Greco.

     - Pavele mancacear boala, Pavele, Pavele. / Ce-ai catat la Marioara, Pavele, Pavele. / I-ai facut....., Pavele, Pavele. Frumoasa melodia! O cantam toti in copilarie dupa Pavel.

     - Mere un bade la farmacie și cere farmacistei să-i dea o viagra de 50 mg, dar farmacista am numa de 100 mg, dar o rupi în două. Badea nedumerit întreabă:

     - "Pe cine să rup în două, pe nevastă-mea?" Oamenii-s oameni și doar oameni / sfinții lui Dumnezeu. Ieri, o1.1o.2021, cu zecile / sutele m-au felicitat, mi-au urat ani muți, sănătate și bine, în ciudă, că nu-s recunoscut, în literatură și academicii se prefac, în ciudă, că nu-l știu cine-i sărăntocul Pavel Rătundeanu-Ferghete, un om între oameni și pentru oameni ca papșotistul și istoricul Nicolae Bălcescu. Ca atare sincer, la mulți ani, fericiți ani și bună dimineața nouă tuturora, cum grăiește Dăriuța nepota lui Vasile Popa și aiasta ca un sincer mulțumesc, în România lui te iubesc! Trenul lui ilie Marian cel scump muntean, nu trăiește, în van, cu trenu și harnic, pragmatic ne aprovizinează cu literatură, că domnia sa la nevoie face gargară cu pioneză, cu timpul patinează ca un monstru sacru. După ani revin la Șimleu, în liceul agricol și ajuns, în oraș merg la hotel să mă găzduiesc, unicul din orășel se pare care era ocupat de muncitori și pentru moment nu-mi cade altă fisă, decât să mă duc la miliție unde cer să fiu cazat peste noapte și milițienii se codeau, că n-am făcut vreo spargere, dar tot ei sunt cei care mă mână să merg la școală și merg ca fost novice și aici, că aflase din revistă, din Mugurii Silvaniei află, că Pavel Rătundeanu-Ferghete a fost liceeanul școlii și Alexandru Berceanu și mă cheamă, în cămin să merg să dorm cu el, în cameră, o face dezinteresat, cu un fel de omenie proorie, specifică românului, ba chiar, îmi cere să-i dau un vocabular, în care eu trimisem folclor către redacția revistei și o fac bucuros, că era poetul și redactorul revistei și o făcusem bucuros și azi, acuma mai vorbind cu el vidio, telefonic, el mai silitor, ajungând să urmeze facultatea agricolă și ajungând medic veterinar, cum n-am ajuns eu ciofligarul ca Florin Persic mare actor de teatru și film, în viață încă, acest clujean adorat clujean ca Lulu, un simpatic a orășenilor, chiar dacă acest simoatic era un nimen și a lui nimen, un înțelept a Clujului ca Letu din Sâmpetru / domnișoru, din Osoiu. Ți-am mai spus și un timp, dar a reapărut pe facebook un Ben Todică, cu poza ta, dar nu-i bai, că, îmi ești drag Poenix din Australia, ești ce mi mie mai drag pe lume. În căminul școlii, cu Berceanu, atunci, nu mai știu ce-am șprovăit, probail și incredibil, adevărat despre literatură, am făcut-o cu naivitate și candoarea, care a existat, în acele vremi de dulci amintiri a firelor de tort de George Coșbuc, poetul neamului din Holdău, Năsăud, cu Nunta Zanfirei. Tata, Dragomir, murise otrăvit treptat la restaurantul de lângă gară mâcând ciolan cu fasole, șmecherit de șeful restaurantului, Ianoș descoperit, cu Brad din Aghireș sat, cu kilograme de aur, în ruda de țeavă de la căruță și ca atare deveniți pe o mână cu ciufii de securiști. Tata se opuse să intre, în securitatea muncitorească nevroind să-și pârască colegii de muncă. în 1981, într-o duminică, în biserică, îi vine rău. Urmează injectarea cu morfină și nu se mai trezește, în veac și-l pierdem pe Dragomir Ferghete, pe omul ăla înalt din Aghireș-fabrici și bărbatul lui Veronica, bărbatul blajin, un om cinstit, sincer și direct la vorbă, bărbatul mamii.

     - Mult Stimate Domnule, Pavel Rătundeanu Ferghete, Mă bucur de mesajele Dumneavoastră. Acest mesaj, este, mi se pare, de sărbătoarea personală. Chiar dacă am întârziat cu urarea,  ea este valabilă un an întreg, Deci: LA MULȚI ANI cu Sănătate, Bucurii și Inspirație, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Mult stimată și neprețuită doamnă ești o aleasă și o deosebită, distinctă ca om între oameni, o cumsecade. Roman Vasile e paralizat ca cel din Biblie de peste 34 ani, grea suferință. Cine rezolvă nenorocitea, că doctorii nici ei nu pot face nimic benefic și eficient, ambietor, ameliator, o primăvară, în viața oamenilor. Uneori noi oamenii tulburăm apele. La tomograf, CT, află și pe partea dreaptă leziune hemoragică, îmi spune Dr. Vasile Marius Rusu, medic neurog etaj 4, Recuperare, Cj. E rău, dar deocamdată nu mă simt suferind ca alți suferinzi. Calul bătrân greu se învață în ham, greu ca, în amintirea scrisă de Slavici parese:

     - "Greu la deal Ioane!

     - "Greu bădie Mihai!"și, ce frumos lucru mai aflăm despre cei doi prieteni, titani spirituali a neamului pur sânge românesc, neam cu un grozavi oameni de omenie de Românie. Fiecare zice cum crede, cu expresii celebre / ordinare, special și dacă nu se elimină retribuțiile speciale, ciontul de ros, că e și cărnos ca o șuncă din Spania, în feliuțe de pecie, știi tu, cu ce gust artist, Ben, știi din România noastră pretențioasă și specială, națională, tradațională,cu specific și unicitate, cum mai rar, mai ales, când își bagă nasul și tăcutul președinte, că taca cumpără vaca, mai fiind o vorbă, că dacă zici faci colaci, dar, cum zice Pr. Grigore Crăciunaș un vechi arhaic folclor, din Maramureș descălecat, în parohia Ciubanca și Ciubăncuța, dar colacii, tot nu-i mănânci, că vorba lui vine, că dacă zici / nu taci, tăt, îi strici, colacii și Pr. Floarea Mureșan zice, că uneori te ții morțiș, cu dinții și nu-i puțin lucru e, te ții ca sacaiul de coma calului, eu știam ca scaiul de lâna oii. Răspunde la chestionarul lui Ovidiu Densușeanu și Adrian Fochi, îl laudă, elogiază în cartea sa: Eresuri, din secolul al XIX-lea. Ce pot cârcova ceva, să pun pupăză peste colac și să fiu pasăre mândră ca pupăza la care-i pute cuibul? Dacă nu-i voință, poți zice celuilat:

     - "Mă fă asta și asta, dar dacă nu-i voință, zice Vasile Roman, tot nu faci lucru bun. Pe beteagul, bolavul, pacientul, Dan Chirvai (om prost crescut, cum ar zice prof. Samu Valeriu, pacient al Dr.-rului. Neuro Rusu Vasile-Marius, dar ce să vă zic ? Chirvai e, din Câmpia Turzii, eu unul nu-l înțeleg, că-și lasă mâncarea pentru țigară, Vasile Sima, Porția, îmi zice și eu am găsit pe vremea mea, în armată inși, indivizi, care-și da pâinea pentru țigări și acuma având 96 ani, eu văzând asta m-am lăsat de țigară și rația mea de țigări o dam celor înrăiți, pentru pâine, o dam celor pasionați pe fumat și eu țigara, tutunul, nu l-am mai dus la gura mea, a mai zis cel care a venit de pe front sănătos tun ca voinicoasa și voluntara regina Maria care era patriotă ca româncele noastre/ Ecaterina Teodoroiu sau D'Arc-ul francezilor, am fost mai zice la control de plămâni și s-a mirat medicul, cât de sănătos sânt, zice bravos badea Vasile Sima, Porția care și când merea la moară la Moară la Gusti Călitu / Plăcinta, nu lua mai mare taru, ca el să nu-și ridice singur sacu cu grăunțe, în spate, când îl lăsa jos. Ne simțim bine, mulțumim Dumnezeului nostru! Aiesta Ioan Miron m-a sunat și ca să prindă mulți iepuri dintr-o pușcătură, cu pușcă din soc și cu câlți:

     - "Te las, că nu glumă, mă sună cineva". Mă de ce te apucă damblaua, îi zice teleormăneana la domnul profesor psiholog, Samu Valeriu, el din Oradea, om care la vârsta, etatea lui poate fi, dar  nu-i ramolit, că judecă cu limpezime și, îl frământă gândul să mai scrie cărți.

     - "Ai grijă, că capeți și peste muzicuță," îi zice Gheorghe Pădurean lui Dan Chirvai, pe care doar doctorul Lutul la 56 ani e rezolvarea oricât ne-am dori mai mult, că ce om nu și-ar dori să fie sănătos? Pe cine, nu aburește Necuratul?

     - "Unicunul, Dumnezeu, există, că un sigur Dumnezeu avem toți", zice Roman Vasile.

     - "Dumnezeu, îți zice sa mergi înainte, dar noi o luăm la stânga și nu neapărat de șmecheri, dar pierdem partida." și Chirvai Dan, zice și zice obsedat.

     - "Cu povestea am uitat, să zic, să mă ridice mai sus... zice Roman.

     - "Mă cât să-ți pun?" Ca, io cum îs? jumate de om? Pune-l întreg." Ca un Marco Polo, în călătoriile sale mă simt inimă de scriitor, în spital descoperind pacienți, fără a-i descrie ca el amplu și a nota totul  explicând ce și cum, celebru, cu vobe de duh, expresii celebre și așa zise pilde, în stil mare, legând, sudând totul cu nonșalanță, cu experență nativă și nararivă, din prespectivă creeativă a lui a fi. Pentru un copil ca mine chiar și Sâmpetru era un tărâm de basm, cu balsam, în copilăria mea naivă, eu un prichindel, cu cămășuțe lungi de pânză țesute din fuior, tort, tors pe furcă, urzit, întins pe război și țesut, în casă, cu hărnicie și îndemânare, după ce cânepa era smulsă de unde a fost semănată și topită, în vale, în valea Sâmpetrului / valea Almașului ca, în topitoare anume, în Ciubăncuța, făcută ca la Părăul Mărului și uscate apoi și zdrobite, în zdrobalău, meliță, după cum se pricepea mama Veronica / nevasta Vica, două dintre țărăncile muieri fără cusur, din înțelepciunea și nebunia satului, pe umerii cărora se căra toată grija cea lumească a lumii, minunii și luminii nestrivite, din corola veșniciei pământești și de povești, cu drept de a fi. Mulți nu știu / nu vreau să știe lucru aiesta, din încâlcita lume, presărată, împânzită cu martiri, din toate păturile sociale. Poștașul Mihălțan, îi povestise, ce-i făcuseră cei îngurgați, în partid, cățeii lui Gheorghiu / Ceaușescu, ticăloșii activiști, cum pe drumul Dorolț - Inuc, îi ciuruiseră spițele de la roțile șaretei, că vruseră să-l păgubească și înfrice ca să nu spuie din ce știa, că făcuseră acești ștabi care nu mai aveau bun simț, că oricum te-ai suci și învârti, tot politicienii, aveau dreptate de când e lumea, lume și există politicieni. Mihălțan ar fi fost un martor incomod și-n ce-l privește pe Dragomir, că prinse firul (ce știa era cu risc, nu era o joacă de copil). Martorii incomozi trebuiau eliminați, cu metoade care credeau, că numai ei le cunosc.

     - "Bună dimineața, când se scoală rața, intră infermiera Simu cântând. Unde ne-a adus paganismul, distrugerea educatiei.

     - Este perfect. Dar nu putem băĝa înțelepciune cu pàlnia în capul cuiva, iar un mo se formează în douăzeci de ani, iar noi trăim niște urgențe. În altă ordine de idei, un obicei rău, un cuvànt insidios,  o practică perversă prinde mai ușor adepți decàt contrarul. Suntem atàt de jos în morală încàt suntem vulnerabili la ori ce. Singura cale este aplicarea perceptelor biblice, de către fiecare,  fără nici o abatere. Cele zece porunci să fie respectate cu sfințenie de către fiecare individ, chiar sub teama unei pedepse legale. Dar cine are puterea, dorința și tăria să facă această lege cu aplicare mondială? Mintea unora merge doar la supremația prin îmbogățire, dorind doar numsi ridicarea unora. Partea rea este că prin modul lor de a se gospodări, iau de la popoare, sub o formă sau alta, bunurile. Doamne luminează firea omenească și dă-i înțelepciunea dreptei credințe și adevăratei  cerințe,  ,, dreptte, egalitate și fraternitate” ( evit cuvântul ,,democrație, noțiune ,,modelată”, de spiritele rele) Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Aceeași infermieră, când are de lucru, în salon:

     - "Să le fută Stalin!" De ce? Că Stalin o fost un bandit contra umamnității, dar atunci pe Dumnezeu de ce-l înjurăm, suduim, El, ce ne-o făcut și dacă nu ne-o făcut rău, de ce spurcăm altruismul? Ce ne-o apucat stroșala? Copilul aiesta năzdrăvan ciubăncuțan Flaviu" Teodor Celemen vrea aici vrea cu plan să-și facă bine gândit, o cabană că așa el construit ca Meșterul Manole sortit, din pântecele mamei sale Vica, ca mama lui, cu matematica veșniciei născut isteț și harnic, cum mai rar e pe stei de Carpați floarea de colț și bujorul, crinul și narcisa, în rezervație cu zimbrul, din Hațeg, pentru a da armonie, noblețe și grumusețea fără pereche a piesajului fără egal a genialului și spiritualului Eminescu, din pitorescul spațiu  mioritic românesc. Observați Marian aiesta, Ilie Pintilie a epocii și trăirii sale artistice ce fel de om special e fără a se grozăvi, făcut să ne mângâie și ungă sufletul, cu o mangură de cultură, picătură de cultură și și știință ca un om dintre oameni, și pentru oameni, dragule Phonex, din Patagonia lui Iisus, cu suflet de limba română. Cu Vasile Sima a Șutului din Oșorhel, mai bețiv și fumător înrăit, chiulangiu, chiar și mincinos zicând, că el, își lasă loc și de Bună ziua pe unde lucră, eu iertător, îl rechemam să-mi lucre te miri ce, să-mi lucre ce aveam nevoie, chiar dacă cu clenci ca Clenciu, îl mai azeam trăncănind involuntar, spontan:

     - "Să ție lucru până mă duc io de aici" și aiasta pentru că era un lucrător neserios, mai fușărea, lăsând și cuie nebătute și alte șmecherii: ciortea din cuie și alte lucruri care le da altora pe de beut, jonglerii de lui, crezând, că fraierește pe cel la care-i lucra, dar Vica-l prindea cu mâța-n sac, însă iertătoare, îi ierta faptele, că trebuie de unde lucră să trăiască și el, acesta care o șutea, cel care o fură văzând cu ochii, crezând, că o fraierește, o păcălește. Cum adică, își lăsa loc și de un Bună ziua, Șutu aiesta? Vagabondul, huliganul, mahalagiul din Ocna Dejului, eu fiind, în spital, îmi telefonează Daria, că și aseară s-o purtat urât și acuma dimineața, vorbind prost, după cum ii obiceiul, năravul de prost crescut, chiar zicând:

     - "Am stat cu tine un an, nu-s legali și am dreptul la dreptul din drepturile tale de moștenire, îi zice Marin Teci Dariei (cum adică, că Daria l-a întreținut, din banii ei, o mâncat ca trântorul de gratis, în stupină, dar are pretenții la truda de o viață a lui Vica, să zic și a lui Pavel și gândesc eu cinstit: pentru aiasta a venit el mahalagiul din Dej, cu astfel de intenții ca Păturică din Ciocoii vechi și noi ca să parvină?). Nici eu nu știu ce-i de făcut, că nici Daria nu poate trăii sub sperla imperiului stresului, stresată sub barbaria vorbelor vulgare și sub violența comportamentului lui nepopular, a nesincerității, cu violență care numai domestică nu-i, chiar dacă doar a vorbelor care lovesc nebunește, în culorile de trai a existenței și-i stresant, neomenesc, că lovesc, în auz asurzitor (tu,Ben și dacă nu știi înțelepciunea nebunului, legile țării, din România, legile de acasă, ce spui?) Stresul, chiar verbal, nu-i sănătos, spun de la mine putere. A căzut guvernul Câțu.

     - Si nu s-a lovit la picior?

     - Martorii incomozi trebuiau eliminați, cu metode care credeau, că numai ei le cunosc. Dar vin ai noștri, pleacă ai noștri. Chirvai Dan e de proastă amintire și, nu, că el ar fi omul proost crescut, cum zice prof. Și omul Samu Valeriu, că el era cum era Chirvai, cu mersul greoi și, că visa frumos spunând, că omul are nevoe de nevastă și așa schilav, nimurug, cu mers a naibii de rău, dar el tot o ținea morțiș: una și bună, în ciudă, că purta pempers și se scăpa pe el, dar tot zicea la 56 ani, de la 30 descoperit cu scleroză, în plăci, că bărbatul are nevoie de femeie și femeia de bărbat, că judeca cu mintiuca lui, cum j-ar  fi judecat Gusti pocăitul, că altcum nu-l duce mintea și visa, în roz femeia ce și-o dorea și un neputincios, vrând-o și ca să-l ajute, să-l curețe, c-alfel ca bărbat deabea deplasându-se, numai Dumnezeu știind ce putea face, în calitate de bărbat acest Dan Chirvai, din Câmpia (moșu cocoșu, nu visează la măru roșu din sânul Evei, că l-ar mânca și fără un dinte-n gură?) Da cind sunt la interviu toți vorbesc frumos de parca ar aduce raiu pe pământ.

     - Covidul asta ne demonstreaza ca toti lucreaza impreuna, americani, rusi, chinezi... e o gasca care conduce totul si ea se numeste PROSTIA UMANA. TOTI IS VITEJI DAR TOTI AU CACAT IN IZMENE !

     - Da oameni care se duc la spital sunt trecuți de covit și sunt ținuți izolați fără medicamente mișcare și ne îngrijiți dacă ii spui la doctor ceva se rateste la tine ca el știe ce sa facă și te izolează și mai rău sau te leagă de pat. Da trebuie sa lase sa moara cit mai multa lume, de unde știau ca că vine valu patru.

     - Astia-s de la timpul probabil.

     - Li se ia și telefoanele, sa nu poată sa spună ce-i acolo.

     - "Bând devii alt om care mai vrea unul," zice Liviu pocăitul, "că-ți depășeti atribuțiile", adaugă sfătos. Îi zice Liviu Bereski. Dacă revista-i bună, ține de saț? Viața ni zbuciumată, nu ca la scriitorul, cu orele astrale ȘTEFAN ZWAIG sau Marta H..., cea cu premiul Nobel, plecată, în Israel, din România lui Iisus și Eminescu, ambii geto-daci, după secretele de la Vatican. Pr.Prof.Dr.Al.Stănciulescu e un om strălucit de cultură și chiar scriitor care după spusa lui, este prieten de o viață cu mine, cu Pavel Rătundeanu-Ferghete care prin ce face e o excelență. Din nou prietenul mostru bun.

     - Dragă Pavel, Mulțumesc, așa cum o fac întotdeauna, când primesc scrieri de la tine. Te aștept cu bucurie! Ionica din Gepiu

     - Un lucru trebuie să-l faci cu seriozitate și pasiune. Am fost mutat, în salonul 405, dar regret, că  nu pot reține tot ce se povestește, în salon, c-ar fi ceva foarte frumos, dar iartă-mă, că scriu murculuit, sclintit și smintit, canonit, fără a suda cum trebuie vorbele, în propoziții și propozițiile, în fraze ca Bașalbașa.

     - Nu conteaza frate Pavele. Scie totul asa cum poti ca repar eu mai tarziu.

     - Fă cum să fie bine, că știi tu, Ai habar cu tot ce ni se întâmplă halandala, de râsul lumii. Totu-i doar ca la noi, că nu ne-au condus cine trebuie, tâlhăria și pacostea fiind ca la drumul mare. Noi să respectăm niște pași și numa'să nu ne aruncăm sub tren, că tu știi cu țiganul ăla snoava, că zice, că tată-su o murit, în accident de avion.

     - "Da, o fost cu avionul?

     - "Nu, da s-o uitat după avion și o căzut, într-o gaură de canal și nu pot să zic, că n-o fost accident de avion.

     - Știi, că am belit-o, zice unul care lucra tichinigiu. Ciudă mi, că sunt cum sunt, un neputincios care multe nu poate face de unul singur ca atunci, când trăia năstrușnica Vica, dar cine mai ști acest lucru artist, gura ei de aur înțelegându-i-o, chiar și, când, nu-mi plăcea ce zice, eu fiind plesnit, pilit ca și cum aș fi plecat, după păhărele de pălincă cinstite de cei cărora le-am salvat animalele, asta fiindu-le plata pentru binele făcut, în ciudă, că familiei mele, chiar și lui Vica, îi lipsea și niște leuți, cum, îmi mai luau cei care, îmi lucra câte ceva, ce eu nu mă pricepeam să fac la casa mea / să cumpere de ale gurii, dar eu rușinos, chiar dacă mă întreba:

     - "Cât mă coastă, domnule doctor?" Eu știam să zic numai:

     - "Nimic, nu te coastă nimic", că de la colectiv la normă / zi muncă: câștigau insuficient ca atare săream puțin peste măsura lucrurilor, chiar dacă după și închideam ochii ca și cum n-ar fi avut oamenii greutăți, chiar dacă după rușine nu beiai nici apă măcar, batăr, dar aiasta-mi era firea și, chiar la dispensarul veterinar taxa de consultație o plăteam din salarul meu, cum și acuma, nu primeam dreptul de autor și cele câteva exemplare de carte editate mi le plăteam din puțina pensie ce o am, deși trebuia din pensie, trebuia să-mi achit impozitul la casă, pentru pământ și să cumpăr de ale gurii, îmbrăcăminte și lemne pentru ca să iernez, dar câte nu-i trebuie omului, pentru traiul omenesc, Câțule sau domnule președinte Iohannis, că cine ce-ți face, cine ce-ți dă bonus pe lumea aiasta destul de precară și de barbară, cine, îți face dă de futu-ți pomană, dar ho, mă, no! îmi dă ceva cineva, că scriu cineva, îmi dă drept de autor, deși munca cinstită trebuiește plătită, îmi dă, că rău nu scriu și-i o strădanie și o silință artistică neluată de prea mulți, în seamă, nu credeți, dragilor compatrioți!? Tot reproșați regimului comunist, a lui Ceaușescu care de bine de rău se achita onorabil și a fost om de onoare scăpându-ne de multe belele, țara de datorii și cheltuielile pe energie, gaz, chirii, nu erau exagerat de mari, nu impozita și cenușa din vatră, că nu se trăia, în Împărăția oglinzilor și fuselor strâmbe.

     - Blocul comunist a fost pacalit de vulpea sireata care ia luat cascavalul din gura. Oamenii nu au fost capabili sa gestioneze ce au. Au fost pacaliti cu cioburile stralucitoare ale vestului.

     - Planuri strigătoare la cer. Ce planuri cu ocus pocus aveți, domnule președinre, cu guvernul Câțu / a lui Covrig Orban (nu știți, că orbanul, că primăvara la țară distruge năpăstuitor răsadurile de legume, că vine cu frig și îngheț, e cu cădere liberă de năpastă și distrugere ca tăierea pădurilor sub comănduirea ta iubite conducător mai rău decât sub haiduci, haiducii ca Robin Hood / Duliș, T. Bălan având pădurea doar să se aciuieze, găzduiască, în ea ca atare, un așezământ sfân așa, că ce comentariu mai faci la balamucul cu scandal din azilele bătrânilor sau din casele de copiii, că nu li se măresc Condițiile și așa dificile, mai vai de lume, așa, că ce faci, fără să caști gura șefule, că orice-i zice s fără leac. e-i zice, neavând ce-i zice de fapt?

     - "Voi știți c-aici a fost ursu Mișu care a făcut pișu", zice Liviu. Știi, că am belit-o, zice unul care lucra tichinigiu. Chiar Arafat, un străin zice lui Câțu:

     - câți de aici, zice lui pară mălăiață, în gura lui nătăfleață, lui cacă, în drum și apoi fuge, Câțu-n tufă și o oaie cufurită cufurește întreaga turmă, tot partidul și, chiar și pe președinte ca Orban Ludovic. Când vrea Nuța, nu vrea puțz, se vaietă Ioan și atunci eu  ce am deziz, că-s ca Duliș un proscris? Las fierbinți, n-are substanță spirituală și atunci la ce să râd și la ce să mă uit admirabil ca la Moromeții? Eu sînt om de rând nici nu cumpăr nici nu vând (Liviu...)

     - "Vai de părinții care n-asvultă de copiii!" Zice Ioan Deac găsindu-și inspirația.

     - "Nelu joacă joacă jocul miresei și fură și mireasa," zice liviu, în salonul 405. Nimic nu-i mai important, nici n-a avut cum fi ca Vica, că ea era cea care acuma, îmi lipsește, că-i simt lipsa și de ce crezi, dumneata, mata cum ar zice oltenașul Pr.Al. Stănciulescu-Bârda? Eu alături de Vica n-am riscat nimic, ea fiindu-mi paza cea bună, că ea a fost soția mea și mamă pentru copiii ei. Ea tot timpul o citit ca Pavel, că nu s-a plafonat și putea fi un bun exemplu și ce a făcut lucru bun.

     - "Ce ai de gând ?"

     - "Mă duc întins spre ce mi-am dorit, să-mi fac luna de miere."

Vai de inima popii, că luni plouă marți... Azi mi se gată seherezada a 1100 povești, din Clinica Recuperare, dar Mihaela, îmi zice:

     - "Ticule, mai stai, în Cluj, că ai unde sta ai loc."

Spitalul nu-i un calvar, ci locul, unde m-am tratat, oblojit, de domnul Dr.Rusu Vasile-Marius neurolog. Mă mimuna, minunează puterea lui Iisus, puterea de mântuire doar prin simpla apropiere de semeni și puterea prin vorbe, prin cuvinte de a elimina pe Mamona, pe Satan, eliminarea, scoaterea, din oamenii stăpâniți de demoni, de draci și era suficient acele cuvintre:

     - "Ptiu, piei Satană". Oricine ce ar zice, e o putere, o grozăvie, miracol, o credință covârșitoare și o desăvârșire fără capăt, fără limită, spre care omul e cale către adevăr și viață, e o conștiință social-umană. Oamenii caută un sprijin, o lecuire vindecare, prin doctor, cum Iisus o găsea, prin Dumnezeu. Când ești beteag, bolnav, nici să gândești nu poți. Din lipsă de locuri, în sslonele lui Rusu, sunt mutat, în 405, salonul lui Dr. Aron, din neamul prof lui Eminescu, Aron Pumnul? Nu scâncesc cercetarea, că nu aiasta contează, azi fără nici o gârgară cu pioneză, ies din spital și-i singurul lucru care mai contează. Am ajuns la Mihaela. M-am schimbat de haine. Televizorul nu mi l-am pornit, că fiică-sa lucrează de acasă și n-a avut răbdare să mi-l pornească ea Roxana. Merg la Ciubăncuța, când va zice ea Mihaela. Cucu fore-ai de minune lucru! Roxana nepota, fata lui Miha, cu politeța cuvenită de om tânăr și cumsecade (doar profesorul Emil Lazăr-Dejeanu, dim Sașa, Dumnezeu să-l ierte, că era bun ca Vica, îmi replica, la nu mai știu exact ce vorbe, cu ce vorbe exact mă adreseam, de el replica sincer:

     - "Aproape cumsecade," că nu ținea să fie bățos, cu pacat, slăbiciuni umane, cu toții eram, dar el nu se umfla cum o făcea curcanul / găina borzoșă, nu se înfoia mândru și prost crescut (cum ar zis prof. Samu Valeriu psiholog), cu 3 cărți scrise până la frumoasa vârstă de 91 ani, prof. pe care cu drag mi-l prezintă medicul de salon, neurologul Rus Vasile, din / de pe Târnave, un om și el cu suflet mare de creștin căruia pacienții lui, paralizații sau însoțitorii bolnavilor zic, că-i doctor fără aper vinți, el dezinteresat tratând la fel cu paziune și cu răbdare toți pacienți, cu milă și cu înteresul de ai vedea pe toți, că umblă pe picioarele lor ca-n parabola pildă cu Iisus care le zicea neputincioșilor:

     - "Scoală-te ia-ți patul și umblă /, orbului ungându-i ochii cu scuipat și tină, îi făcea fără să le pretindă plată, dorind să nu spună doar și altora minunea ce le-o făcea, că nu vroia popularitate și nici ca curca nu se umfla, borzoșa, în pene, că la ce i-ar fi folosit orgoliu / mândria, în tot ce făcem fiind știința și lucrarea lui Dumnezeu, mai greu de înțeles ca în cazul genialului scris a lui Mihai Eminescu, că în spațiul nostru strâmt și rece suntem oameni și oameni: mai degrabă invidiați, decât apreciați de ceilalți, chiar dacă le dăruim, din puțina noastră fericire ca să se bucure. Doi pensionari devorba: E o vorbă ca soarele, astru zilei, o vorbă sfântă: ce-i, în gușă e și-n căpușă, dar nu-i musai să destăinui la toată lumea ce știi tu și, că-i ca graba care strică treaba și pentru că invidia altora, îți strică, nu frumusețea, ci fericirea care o poți avea ca veșnicia, un lucru și nu puțin lucru care nici nu știm, frate Ben, ce-i, în fond oricât ne străduim să știm o viață de om, că nici înflorirea pentru rod a unui pom, în Dom, templu elibererii Mesiei iubirii pur și simplu, e exemplu de viață, pentru a candida cu pace, pentru fericire, în ordinea nouă a luminii luminii lumii, în ordinea universală, mondială ca o utrenie și vecernie, în lanul de pace, cu pârgă, în spicele cu boabele de grâu mășcate, cu  chipul lui Iisus închipuit, desenat, pictat ca o cină de taină cu semnificație, în ecuația traiului artistic social-uman, fără a ști / că nu știm ce Biblie cu principii și semnificații înseamnă național și moral, universal ca-n psalmii lui David, rugăciuni a mântuirii și salvării omenirii pe îmbarcațiunea pământului unde Învierea ne întinde aripile spre adevăr și viață, cale către Iisus Hristos, înviatul din morți, salvatorul și mântuitorul nostru, laudă de zestre a nemuririi omenirii și Mesie a iubirii noastre. Timpol merge înaimte și Daria cu Marin ar vrea cu tot tacàmul, să aibă trusoul pe plac fericit pe bune, cu sens. Viața li miracol și spectacol, dar nu se compară cu a mea și a lui Vica ei nu se potrivesc asemeni nouă, cu toate, că ei merg, în forțș, cu încredere și bine gândit înainte, în familia lor care se înfiripă anevoaie haios ca Câțu interimar, cu guvernul scârț, neautoritar și pe val ca cele 100 de catarge, cu incertitudine, câte oare înfrutând furtuna vor ajunge la mal relaxate, rodind ca pomul pe mal, că nu se fuge de bine, de România, nu se despart nici unul de partener, de vis împlinit ca plăcut și bine făcut, pentru o viață frumoasă și sănătoasă, viața, în familie avànd secretele ei ca un cadou sincer, celula societății, în acest viral și artist al vieții, că e o înflăcărare și cu spiritual național, magnific și tradițional. Doresc să le curgă norocul, să le surâdă norocul, în casa lor cu dulce ca mierea de albină, că suntem sătui de smarul merelor pădurețe de buruiene, chiar dacă-s și de leac, dar ce zice și Esca, ștrengărița, cu familie, cum rar, extraordinară, deși se bâlbâie despre politica dezacordată ca un pian, chiar dacă Câțu mințește, spune altceva, în ciudă, că ne amenință criza... Totul e plin de energie și pe la noi, în familia lui Marin-Dejeanul care nu i-a dat un inel..., că nu erau căsătoriți oficial, legal și se da hai sictir și Daria de România, inima mea, inima mea, fată cuminte, dar geloasă care n-are ciocul mic și face mascarada enervându-l pe dumnealui amantul, venit la noi de banii lui, că era fără servici stabil, în Dej / Cluj. Nu era o glumă, însă era o comedie umană, proastă, că de ce să știe ce se întàmplă pe bune la tine, în familie neînblânzit, nedomestic, de om prost crescut care la un lucru bine făcut nu zice mulțumesc / să de ca om cu cei 7 ani de acasă, să dea dezinfectat și bine  rescut, cu pergormanță, să dea cu grijă și politicos, făcându-și viața ușoară și excelentă, să dea fericit binețe, că nu-i vorba de asediul Romei, ci e totul bine inspirat, dar ce știm / nu știm jos pălăria, că avem atitudine artistică bombată și populară, că de ce să ne zică careva, te miri care și te miri cine:

     - "Măi, țărane!"chiar dacă are pe vino-ncoa asemeni lui Vica căruia n-aveai ce-i reproșa, chiar dacă n-avea școli înalte ca Budulea Taichi, cu ciont leneș. În ce face Marin e original, prin prosta dispoziție care i-o face, creează, lui Daria fiică-mea, el așa putând pisălog, s-o ajute (în fond ce urmărește cu astfel de arșăi aruncați pe masă, parcă înteresat de fes, de prostia omenească, relaxându-se pe seama lui Daria, că la el aiasta nu-i o glumă, ci terorea, fix-pux-ul de om ciuf înrăit.

     - Dragii Noștri, Veste bună la www.ionmiclau.wordpress.com/fiindcă  lumea românească ne îndeamnă să ne iubim românimea, Limba și Istoria României, din vechimi și veșnic spre viitor! Cu drag și multă prețuire! Ioan Miclău-Gepianu

     - O superbă vorbă:să nu ne uităm traiul care-l trăim, vorba care o vorbim, că ăla ni sublim: traiul și vătraiul, că așa ni și proverbu, superbul: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i țara mea și de aici de la Râm, ni se trag toate, vorba cronicarului, nu-i așa? Drăguț e Ionică a nostru, din Gepiu, indiferent de ce și de vine ce zice, că el e un om cu empatie și simpatic, în virtutea, că ni și bun prieten, dragă prieten, fagure de miere, cu ni limba ce o vorbim sublim. Vorba e că tot mai bună-i pâinea-n țara mea (tastând a ieșit altceva, dar nu și din aluatul limbii române). Cronicarului e scris corect și la obiect. Vica, însuși era nu doar o făinețe având orgasm și era cu brațele deschise pentru mine, ca fereastra deschisă spre Rai, că pe plai și eu eram Dan căpitan mereu, în formă și, în mișcare, cu dinamică, chiar și a minții, veșnic antrenată ca Simona Halep, pentru performanță, în luna de miere, cu divinul fericire, în drept de a fi permanent de primenire ca, în amor Emin cu pura și grațioasa năsăudeancă, Veronica Micle, fără nici o sminteală și cu ochii lucind de bucuria pisicii, în săptămâna brânzei, în permanent moment sfânt de chef de viață, cu tăvăleală și conștiința de floare albastră toată, în total dăruită, în surâs și zâmbet ca înflorirea colorată a florilor prin splendoarea ierbii, cu miei jucăuși și Zeul Pann mângâindu-le mugurii cormoși deabia mijiți, parcă anume să fie mângâiați, în nebuna plăcere, cu pașii profetului care nu distruge corola de minuni a luminii lumii, în idilă, nu distruge farmecul iubirii, îmbrățișării plină de fiorii emoțiilor puternice, care place să se desfășoare ca slujba liturghiei, în desăvârșire de bună veste a facerii ca lucru bine făcut, pentru a se întregi, în ce era de făcut, cu strategema îmulțirii, cu miros de sâni și lapte supt de pruncul aplecat ca să sugă ațâțător, că era cu lapte muierea, a făta și la taur, la bărbat, încă sta avidă. Doar poetul Miron Radu Paraschivescu mai simțea armonia cântecelor țigănești la țigăncile, din șatră, c-avea atracție pentru aceste brunete pine de sânge și de divinul lor femenin. Și dacă nu mă înșel trece, în revistă, Marin Preda, în Viața ca o pradă. Cel din Sâmpetru-Almașului, Sj scrie și scrie  ca un scriitor veritabil, nobil, util și durabil, scrie, scrie și iar scrie înflăcărat ca marele și nemuritorul prozator, Marin Preda, un cel mai iubit dintre pământeni, dragi prieteni, că  nu-l uitați, că s-a raportat El Greco, la universal, dragi conaționali. Tu fantasticule, Ben, ești și un om harnic ca Albă ca zăpada între  cei 7 pitici și ca tine cioflingar ca Florin Persic, actor năstrușnic, clujean, cu renume, în arta actoriei, artă, înt-a cea de 7 roți, de la căruța filmului românesc a lui Angbel haiducu, Pintea Grigore de la Mogoja, că alt Grigore din Stoienești, Lăpușu Românesc, zice, frate, că noi suntem cu țara, în brend cu suferința și, cu scandal prin Parlament și, cu Șoșoacă din Senat parcă am fi, ca niște pici cu lipici, că a picat premierul Câțu, dar cum mama dracului, tot el e premierul interimar, c-așa vrea mușchii președintelui ca și cum orbitor, tot deșteptul aiesta vede, că electoratul a votat PSD, dar el orbitor se preface și e cu vederea întunecată și dăi tot cu liberalii naibii, c-așa-i digeră lui intestinele, cu care judecă, de parcă, chiar i-ar fi creer, în ciudă, că mâzgălește un întreg popor încitat că i se taie și i se vinde de sub ochi pădurea, bunul național, i se vinde austriecilor pentru leul chiorului, că el, mama lui de președinte se preface, că nu știe, că țara n-are legi ca să condamne pe cei care ne tâlhăresc și păgubesc de aurul verde, fir-ar să fie ca-n veacul vecuror să le poarte carnea prin fagi și cioantele să le rămână mărturie pe sub copaci! Mă sună zilnic de mai multe ori, din Valencia, Spania ca să-și astâmpere cu vrute și nevrute, de dorul de țară și satul natal, că mi consătean, omul, Miron Ioan brav fecior de pădurar, în vremuri, când nu ni se vindeau pădurile străinilor hapsâni.

     - DRAGI  BEN&PAVEL, De sfânta Duminică, doresc din tot sufletul ființei mele să Vă Mulțumesc pentru această mare bucurie ce mi-ați dăruit-o, dăruindu-mi aceste cuvinte care pentru mine-s foarte ziditoare și îndreptătoare. VĂ MULȚUMESC LA AMÂNDOI! Cu mult drag și aleasă prețuire, Ioan Miclău-Gepianu 10/10/2021

     - Da, e o amenințare, incitare, la revoltă, a poporul, în interiorul României. Nu s-au majorat pensiile și la toate capitolele fiscalitatea și cheltuielile, s-au mărit, majorat ca jaf făcut asupra sărmanilor, necăjiților, români, că-i mare inflația, însă Scâlțu mare cheltuitor a banilor de cumpănă, de sărăcire a poporului care pier, pierzându-și viața, că condițiile-s precare, condiții de trai penalizat, că la pensii mai mari, nu va primi doar specialii, cu salarii și pensii inechitabile speciale, enorme, orori socio-umane, că-s cam cosmice... dar ce să mai zic eu, că știți, voi boieri și grofi, închiaburiți, îmbogățiți haotic, că politicienii-s cu îmbunătățiri financiare și cu minciuni fără să fie din fericire condamnați, că a pus țara și propria națiune pe butucii tristeții și falimintării, spurcaciuni patroni-politicieni, dumneavoastră care ne-a împins, prin sărăcie la îmbolnăvire pandemică, în masă, că ei s-au gândit și peste vară doar la deschiderea cârciumilor și a teraselor, pentru cei ghiftuiți care întorc banii cu lopata, ba merg sfidător, în cele străinătăți ca să se arate batjocoritori și cheflii ca, în Împărat și proletari, că nu degeaba se strigă la unitate, că nici pentru ea nu se face nimic și sântem pe nicăieri și, în seara aceasta la Rădăuți, Cluj, București, Timișoara și-n toată țara, că sărăcia era pentru cei săraci care la oraș n-au banii necesari nici a merge civilizat la WC, ca atare se strigă, că mirosurile de pește împuțit la cap și trebuie curățit de la coadă e evident ca ceva special și spectaculos, în revolta ca arama care se evidențiază, deci domnule președinte e haotic cu liberarii tăicomozi și trântori, nu-s condamnați profitorii, pentru iresponsabilitate pentru  lenea lor de putori și e o cocleală otrăvicioasă, haos, chaos, cum ar zice încalte fără egal genialul Mihai Eminescu:

     - "jos cu acesti sfinți stroșiți, a tăi, Iohannis, președinte: liberalii ilogici, iraționali și rebeli; Dă-ne Libertate, viață prosperă, cu pensii majorate ca atare descătușați-ne templu eliberarii de criminali, pur și simplu și nu ne puneți la index și: așa, nu uitați români, c-aveți drepturi și rădăcini și așa, că: Proletari din toate țarile uniți-vă!" Atenție n-a murit Adrian Păunescu, n-a murit nici Corneliu Vadim Tudor, adevărați români al Vetrei Românești-Zamolxis și a lui Dumnezeu! Ferească Dumnezeu de revolta poporului, în prag de iarnă. Nu se vorbește de tot mai multe infectări, în școală, în grădinițe, că s-au scumpit toate, că-s, în cârdășie cu politicienii-criminali.

     - Bre, vorbitorule în rime, neobosit și uluitor cronicar al revistelor literare, unic în stilul tău rimat, deloc, dar deloc fumat, ci mai degrabă adaptat, cu mare experiență și inteligență, vremilor pe care le trăim...

     - Multe felicitări. Trebuie să recunoaștem faptul că fără Maestrul Ben Todică nu am fi atât de inspirat călăuziți, uniți. Unirea face puterea. Doamne ajută, Melania Rusu Caragioiu.

     - Când semănam cu mâna la rărit între un cucuruz sau altul era așa de rar ca să se poată culca un bou, dar semănat pe rânduri cu semănătoare era distanțare între rânduri și lăsam doar să poată intra sapa între cucuruzi, mălai, pe rând, că era vorba și de numărul de plante la hectar (când venea Cesușescu, în vizită de lucru era mințit, că numărul de plante era complectat cu mălai luat din alte parcele și prinse cu fier beton, iar merele erau prinse, în pom, cu sârmuliță, liță, c-altfel se enerva tovarășul, ca atare era, chiar și el, tovarășul, era mințit, dus în eroare, că mai avea și el habar de agricultură, că mai citise, lecturase, câte ceva legat de Agraria, era pus la punct, că la noi se lucra după știința agronomică). Pe când eram deja venit la Ciubăncuța și-i ajutam lui Vica să-și facă norma lui Vica, săpând alături de Vica pe hotarul Ciubăncuța auzisem că ploile din mai umplu carul cu mălai și aveam alături de ea oarecare experență la muncile agricole și o vedeam pe această blajină harnică ca pe albina care aleargă din stupină să miroase din floare-n floare făcând polenizare, ea însuși fiind o mândră floare adunând la prașilă, la sapă, pământ pe lângă fiecare cu cureaua și plivind de buruieni și era obositor, dar grozav, umăr la umăr alături de Vica care avea spor la lucru, că nu era ușor și puțin lucru să crești cei trei și în pântece să-l porți pe D"artagnean, în pântecele ei care se borțoșa, că era însărcinată, gravidă, cu Daria-Loredana. Măi, frate Ioan și mamă Florica, chiar dacă ea nu ne scrie o vorbă, dar o faci tu, bădie Mihai, eu prea banal am scris acel mănunchi de flori culese de pe podișul Someșan, din Ciubăncuța lui Vica, însă ce a făcut Ben dezinteresat e mult mai important, mult soare și multă căldură de om, frățioare mai mare, din Bihor și anume, din Gepiu, că el e ca Stan pățitul ortac mai învățat, în șut de suflet poet, de pe unde e el ca să pună unde trebuie și cum trebuie boabele de rouă culese ziorerde ziuă de pe iarba limbii române, pe unde cosește badea cu pălărie nouă și eu nemernicul aiesta scriu, deși-s un nimeni și pe nicăieri fără pâinea de o ființă care e, în iubirea de o ființă, omul potrivit, c-alfel, în cântarea cântărilor și fără rostul tău și a lui, buni prieteni, eu unul, unic și specific n-aș fi existat, cum fără, Eminescu, Creangă, nici eu n-aș fi existat, în drept de a fi.

S-aveți sănătate, ca pàine de toate zilele, pentru toate zilele, cât Dumnezeu ni le dăruie, că doar la El, Tatăl, nu există nu se poate, că El pentru omenire cu pâine și pace e tot înainte cu liturghia din spice, dragilor,în rostul de popor sub tricolor! Politicienii-s gogomane suflete moarte, cum zice Gogol, niște idioți, cum zice Dovstoieschi un alt rus. Cafeaua e sinfonia care te inviorează, după o noapte cu insomnie rebelă fără alt leac care te face să buiguiești de oboseală ca un lunatic surprins pe acoperiș de ieșit lunatic la plimbare inconștientă ca și cum ar fi dat lovitura. Când scrii, scrii cu suflet, plin și divin, în substanță și, în performanța, știnnță și conștiință cu talent nativ îmulțit, în har și sinceritate, cum i se stă romànului cu lucru bine și pe plăcerea la ceilalți cărora le aduci fericire, dându-le chiar din puțina ta, fericirea ta, că trebuie s-ajungă la sufletele oamenilor ca o utrenie și liturghie, urmată de vecernie, în deplin de omenie, de Românie, chiar tragem la greu ca Dumnezeu la neamul meu. Familia e chipul lui Dumnezeu, în lume, prin femeia Vica, în cazul meu, că ea m-a îndrumat, călăuzit mereu ca o orchestra ochestrată cu artă mereu ca o rugăciune, spusă pios și cu pasiune făcând-o cu drag și cu făinoșag, cum numai ea face crustic ca Mesia împlinirii și iubirii. Toți știu, că-s, în general un rebel, în scris că eu sufăr, când nu scriu, făcând-o personal mai național abuzând de proverbe, maxime și nu neapărat doar populare, cugetări mai uimitor numite, în parimiologia, o știință care se ocupă doar cu ele, făcându-ne mai înțelepți, prin scrietile mele alese, o opera omnia indiferent, în ce mă exprim fistichiu, ciudat, fără a fi ceva nou ce fac eu, nou, inedit, prin modul, în care-l fac, din nevoaia de a fi eu însumi, în acest drept de a fi, cum zicea, când îmi edita cele 4 volume de colinde din Transilvania și volumul de Balade din Trsnsivania, un lucru omenesc care pe mine, nu m-a costat nimic, nici cu Tipografia, domnului director Aurel Popa, o inimă larg-generoasă și dumnealui, om cunsevade, de undă verde mega cum  magna laude ca om acest director de la Editura Sitech Craiova, incredibil, dar om cu adevărat om special, pe tăràmul cofortabil al spațiului românesc, chiar dacă domnia sa uimitor e doar profesor de matematică. Eu ce seamăn adun, secer. Nae din Feldru e la cuptorul bunicii și-s bate capul și ca bucătar, să gătească ca Vica, bine, chiar nemaipomenit ca Vica cea cuminte și harnică care înhamă ziua la mumcă strunind folositor frâile vieții, în Arcă. Vorba răutăcioasă pilduitoare din popor zicea, rostea, c-aduci pe dracu-n casă cu lăutari, cu ceterași precis, dar ce să zic, că la mine, din contră, n-a fost așa, chiar dacă vorba filmului american, Nu-i așa și caii se pușcă? La americani toate-s pe dos, obositor și plictisitor, că încă pe acest tărâm, tău cu lapte și cu țărmure de păsat, unde ăla-i om brav care află lingura, cum zice românul unchiu Gerge Ferghete din Sâmpetru-Almașului feciorul lui Ioan Rătundeanu Ferghete și frate a lui bunicu,Viorel Ferghete, care nici el acasă, în sat, n-a fost doar de umplutură ca cumințenie a satului românesc, că era foarte înteresant (sărac, dar nu prost, cum zice, cine putea mai bine ca Vaida?).

     - America e o tara construita pe dezbinare si minciuna. Comertul e minciuna continua la ei, pacaleala, prada. Adica tot ce vinzi o faci prin femei dezbracate. Dar asta e capitalismul. O permanenta spalare a creierului. E nevoie de etica si echitate de conducatori constiinciosi. Sa lasam totul pe mana afaceristilor e sa ne supunem dictaturii ca asta e afacerea particulara – o dictatura. E o institutie fascista. Nu are nimic in comun cu democratia. In momentul in care il faci pe fabricant dumnezeu sa terminat cu democratia. Deasta sa ajuns azi la mizeria in care suntem pentru ca fabricantii / dictatorii dicteaza guvernantilor nostri / democratiei.

     - Iatâ și filmul românesc: Pe aici nu se trece, în care se elogiază eroismul elevilor de la școala militară căzuți pe front, în 1944 ca fratele bunicului, Petru Ferghete, în 1915, nevastă-sa Leontina, fiind însărcinată cu Elvira pe care e trist, că n-a văzut-o niciodată ca să-i bucure privirea, cu inteligența, voioșia și inocența de copil nevinovat de ce se, întâmplă, petrece nefast și fără sens, pe lume. Mereu trebuie să fiu, în formă bine dispus, cu chef, cu Înțeleciuea nebunului ca să ne salvăm și fericim națiunea și omenirea. Noi vrem pe cei care ne vonduc cu înțelepciune, cu omemnie, iubire pentru semenii cu speranță, pentru o Românie, cu bună credință și ireproșabilă comportare care e aici, cu noi. Traiul meu cu Vica n-a fost o simplă idilă, ci pur și simplu, un mare exemplu, în templu descătușării, România. Fiecare la casa lui, cu greul, în mâna sorții fiecare aparte, în destinul care vorba lui Marciuc, bate filmul, chiar dacă și viața lui Nicolae Iorga e așa cum o fost, dintotdeauna cum o fost și nu e mai brează pretutindeni, că de ce fugiți, tot nu scăpați, în responsabilitatea care există, în val-vârtejul exitenței.

     - Toti fug ca sunt INCONSTIENTI !!!

     - Eu din scris sunt de neoprit, că pentru asta sunt încadrat de dragoste, cu răbdare, cu stăpânire de sine, voință, cu stăruință și cu pasiune. Tu, ești omul care are îmcredere, în mine și ție, mai alăturându-se câțiva scriitori de nădejde, confrați într-ale condeiului oameni dintr-o bucată, cu soare în creier. Schimbăm lucrurile care ne copleșesc? Mereu trebuie să fiu, în formă bine dispus, cu chef, cu Înțeleciuea nebunului ca să ne salvăm și fericim națiunea și omenirea. Nu se întâmplă după cum, îi cânți, daragostea fiind o cale spre lumina Iisus, drept la veșnicie, că așa totu-i cu dăruire, dar din dar, rai pe plai cu căpitan și plăieș, că Sobieschi se luptă, cu românii, cu nemuritorii! Păcat ce am scris anterior, far s-a șters: îmi va zice cineva peste veacuri, cu bravură: bravo! În ciudă, că scoțându-ți cu resoect căciulă, bravo zici tânărului asin, mânz care a fost călărit de geto-dacul Iisus venit de pe văile Someșurilor, Samvs, cum îmi spune someșanul cu spiritul eminescian, Emil Lazăr-Dejeanul,  în muzeul municipal de istorie Dej găsindu-se o piatră pe care scrie; "Samvs" și steua lui Pintea Grigore, de pe vremurile, când umbla mândru la colindat, prin Mogoja lui dragă și a colegului Șarto Petru. Viața din adolescent m-a maturat și ca voinic de babă slabă, îmi curg mucii pe barbă, că a fi gazdă, politicienilor,nu-i mirare, însă să a fi om e lucru mare. Să fim zoriți, că de noi depindem, oricât ar fi de curios, de noi independent depinde să mergem cu partea bună a lucrurilor, depinde cum voim noi, să mergem mai departe, indiferent, că mai e un pas, să mergem mai departe, înainte, c-așa ca racul înapoi, n-ar fi frumos și cu cutezanță, Ben. Nimic nu ne doboară, nu-i așa, inițiatule, în școala lui Iisus și Deceneu, din Bucegii lui Zamolxis? Noi ne avem drumul nostru, în viața de intruși, că suntem plecați la drum, cu treabă. Oamenii mai fac și ce nu se face. Luptăm cu slăbiciunile omenești. Noi vedem viața cu ochi dulci și frumoși, cu mici abateri. Tu, Ben, ai luat taurul de coarne, în ce sens se citește, în Mere pădurețe-dialog amical, cu Ben Todică.

     - "Când am fost copil am desenat ca un adult și, când am fost adult am desenat ca un copil", spune Picaso, cel ajuns celebru. Miha se trezise, că la ea, în casa lui Flaviu și Ioana-Cristina stau ieșind din Climica de Recuperare, că n-am și mers acasă. Noaptea mă trezesc cârceii, durerile ce mă strâng prin picioare, mătrice de care se plângea și bunicul, că de altă boală n-a suferit, ci că-l dor pucioarele nu s-a plâns, în viața lui și a lucrat ca țăran mult fiind calificat, în armată pe Prut, în

1918, lucrând pe la Brașov 16 luni și puțin timp la mină laTămașa, mină de cărbuni care ținea de Șorecani, din Aghireș-Fabrici și apoi rentors, în Sâmpetru, a muncit la muncile câmpului la plug, la coasă, sapă, secere... și la tot ce era necesar la viața la țară, că autodidact a învățat, cum nimeni nu se naște învățat, a învățat a fi muncitor harnic și de omenie, chiar dacă mai beia câte un păhărel de țuică de prune, pălincă, horincă numită pe la Ciubăncuța unde n-apucase să vină pe la mine, în vremea din urmă, când eu eram pe-aici eu stăpânul inelelor ca veterinar, decât Veronica și Dragomir au venit să mă caute ca Budulea pe fiu-su pe la școlile alea înalte, bunicul Viorel mergând pe la frate-su-n Dâncu, pe la nepotu-su Sabin Ferghete tot popă pe la Moigrad, Tur-Oaș, în Poiana-Blenchi, Ciubanca și Ciubăncuța, eu venind, în părțile aiestea deabia, în 1octombrie 1976, când n-a mai vrut să meargă cu avionul chipurile cu avionul, în ciudă că-și dore, visa așa ceva, că-i știrb, glumea el, cum toată viața a făcut-o și, îi lua peste picior pe șmecheri și leneșii care pișcau, din avutul obștei, fușareau lucru și, cât puteau furau, cu gândul parlamentarilor care se îmbogățeau peste noaote, pe seama poporului, bag seamă. Vica, mea, în viața mea era un surâs ca Mona Lisa, Geoconda, pentru Leonardo Da Vinci / criticul, istoricul literar și scriitorul, Alex. Ștefănescu ieșit din casă, pe stradă, în public avea o ținută de om drept pus la cravată, cu pantalonii călcați la dungă, pus la trei ace, elegant ca Papion și bine dispus ca Vica mea, floare de cactus ca-n filmul indentic la titlu, indiferent de povara care-i apăsa sufletul pustiit de necazuri, de griji și de greutăți precare, cu sarcini și resposabilități care mai de care, că nu era tocmai ușor, în familia cu cei 4 mușchetari, pici cu lipici, cum vine vorba la televizor, de la Alina. Daria mă sună matinal, că-i datoare lui Minuca, că ea și Marin neangajat nicăicăieri, sunt două riipe, doi risipitori și Minuca care-i dă marfa pe caiet, îi cere banii. Miha e la servici și cum nu vorbesc încet, iese Roxana și zice:

     - "Ți-am spus, că vreau să mai dorm, că sunt 40 de minute până mă duc la servici." Dacă ii zice lui mamă-sa, că din cauza mea și, nu că era, în cameră cu știrea lui Miha, era cu un fițingău gilchișa, mofturoasa asta, desigur cad, în vină și o dau, în bară, că mi se umple catul și buturuga mică, îl răstoarnă și mă tot pot întreba aiurea, în tranvai:

     - "Unde-i partea plină a paharului, că Miha se enervează, că mi se încurcă ițele, erodată de prea mult lucru, sensibilizată, cum ar veni? Lui nepoata îmi cer scuze, iertare:

     - "Iartă-mă, că vezi cât de lung mi părul și mintea, cât de scurtă mi (vezi, cât de, în do, re mi, o am pe portativ, în cheia sol o am mintiuca"). Copiii sunt într-o continuă mișcare și nu înțele școala on laine, închiderea școlii  cu prezență fizică, în România normală, educată, cu lucru bine făcut (se vrea libertate, în loc de dictatură, chiar dacă se poate muri, în această cădere liberă pandemică). S-a uitat iară de pensionari și spitalele-s pline, că n-avem premier și guvern și ce avem nu-s de nuci o ispravă, totul e, în criză politică, nu sunt facilități de trai, că piticienii-s izolați, n turnul babilon, Pisa sau, în turnul de Fildeș și se confruntă cu prostia omenească făcând provita și pipi joi, pentru poporul sătul de incompetența lor, în ciudă, c-ar trebui să sărbătorim radicalul vieții, în altgorimul românesc al vieții. Scrisul e o legătură sufletească, cu eternitatea lui Vica și cu tine, Ben ca răvășitul oilor, mai altfel ca împreunatul oilor, la care am participat alături de tata și mama, undeva, în hotarul, câmpul, Sâmpetru-Almașului, sărbătoare la care participa întreaga suflare sătească, că era o zi minunată, un avantaj ca la mama acasă,  ocazie de a petrece cu înțelepciune ca la panarama unei nunți, cu îmbunătățire, ca cea a nunții de la Gana-Galilei, cu rezultate pe măsură, unde și Iisus a făcut din apă vin, prima lui minune dintre multele pilduiri, minuni, o dragoste de zi cu zi de care avem parte, în viața de la țară îmbinată cu muncă și satisfacția de a te bucura festiv, pentru a fi fericiți ca oameni, pentru oameni. Asta e ca o stare de spirit, că-s așa eu ca idee. Cum este posibil ca nimic să nu fie imposibil? Vica mi-a fost muierea necesară zi de zi ca o pâine caldă, prospătă ca arta sucesului, scrisă de Pavel Coruț, un om cu lecție de viață, cu fantezie și ceea ce-i a fi om, pentru oameni ca un Henri Condă, un născocitor, inventator, român fără precedent, cu relevanță ca marea pleadă de oameni de știință. În politica română nu e convergent, că și la consfătuirea cu președintele, e vorba de incidență și nici o inocență, sinceritate, în ce propune președintele, că ne duc cu preșul, cu instabilitate socială ca și cum ai trachiliza un urs și o gașcă de nebuni vii parca, l-ar omorâ, jertfi de Sfânta Parascheva a cărui moște se ating și sărută, în ciudă, că-i pamdemie, e riscul să mori. De la zi la zi e tot mai rău, că-s tranzacții, cu injecții, covidul fiind a naibii de contagioasă, că-i ră besina, ciuma aiasta. - de ascultat la o cafeluta - Mi-a picat ca lacrimile din ochi, mi-ai picurat ca sângele-n vene, că iată că nu-i bine Gheorghe, Ioane. Tu, mă uimești cu selectarea privita, pentru ce citești / reciți, cu emoție, ca un magnific și dialectic ca-n Căsătorie cu bucluc, un ceva tare, că nimic la noi nu-i întâmplător, că-i cum e uneori ca la circ de doi bani, vă comfirmă, chiar și președintele Iohannis, cel fără nici un viitor alături de liberalii care doar a făcut impresie proastă, după cum ne mai pricepem și noi la ceva ca să ne facă praf și pulbere, cu ceva special, ca răul să ne dea târcoale casei, cum o făceau Emin lui Vero... prin parcul cu teii înfloriți pe alei, cu porumbei, columbi fini și drăgălași ca oamenii cu nasul pe sus, chiar dacă nu-și croiesc drum, în viață cu adevărul spre Iisus, că n-ar fi, n-ar mai fi politica cu iz de nebunie și de tevatură, aventură, ca sinfonia pe clape de pian a unei trăiri, în van. Ce mai vor politicienii care bat apa-n piuă de a moaca? Ne deșteptăm și visăm, în albul și negru, visăm încă la bine, omule! Noi cum ieșim din decor, din piesajul, politic decăzut. La ce să mai decurgem disperați? În criză și, în baos, ne simțim prost, că politicienii ne fac probleme și, în concluzie, cu ei, în capul societății e de rău, că ce fac e prostănac, fac din prostie ce ne fac, inconștoenți acești nedoriți toxici și ticăloși cu musca pe căciulă. Vica era jumătatea vieții mele, că între  noi s-a produs marea unire din iubire. E exact așa ai spus citind pentru societate și umamitate, problemele unindu-ne mult mai mult, dar păcat, că anii s-a dus și s-a dus și ea, cu sufletul, în cer și cu trupul, în glia patriei Limba română. Dar dacă  lumea se întrabă de hăină /ou, se întreabă ce-a fost mai întâi: bărbatul sau femeia?

     - Zic eu "panorama", da-i mai mult - / V-am condus prin miile de pagini / Intocmind lungi fise de consult / Punctual marcate cu imagini. Marian

     - Întrebări trombon, am un milion, dar nu știu nici un răspuns, că totul e o prostie, din politică.

     - Mana pe Tsapina.

     - Vica dintr-um suflet find dintr-o bucată, era fără șovăire a mea era ca ruptă roz, din soare. Când cineva-i făceu rău, ea nu se încrunta nu strângea crâșcând din dinți, ea zâmbind era cu o floare pe buze, la greu ca la bine. Iohannis și aiește care aeștea (știți voi bine care aiește?), în Sibiu inagurează o statuie, în loc de mătirea alocațiilor mărirea pensiilor și fără a elimina salariile și pensiile speciale, că așa ceva, nu vreau ei și nici mușchii lui Dacian Cioloș nominalizat ca prim-ministru, premier, de același președinte care a dezvelit la Sibiu statuia ("făimos, istoric lucru și eroic, nu-i așa!?") Alta li agenda politică, nu copiii să meargă la școală, dar nici să facă sau nu alegeri anticipate? Ei nu schimbă pradigama, politica, ca matematică, în ritm și algoritm, cu altruism social-uman, că ei nu trăiec artistic, ci se fac de mândră minune, că n-au o rațiune, în pas cu înțelepciunea lucrului bine făcut, președintele nici duminică și soția Carmen, când au fost la biserică, nu poartă mască și asta ca să enerveze populația. De ce? Că nu e precaut, nu e cu picioarele pe pământ și sfidează, în antiteză, în con de umbră, prost crescut ca om siniztru și dezastru. Care-s relizările lui Ludovic Orban / Florin Câțu? E lamentație ce a făcut pentru spitale și pentru bunul trai al românilor? Ce-au făcut liberalii pentru cetățeanul vulnerabil? Neghina nu-i plivită din holda poporului român, că-s pleavă cei care ne conduc. Uneori eu nu știam ce vreau, de ce alături de ea eram fericit? De ce ea mă înțelegea? Ea mă vroia să fiu la nivelul așteptăror ei, mă voia peste așteptări și chiar și eu vroiam până a nu deveni Vica doar amintire. Tot ce au făcut e un avorton, o ratare a gunoaelor ajunse ca ursul la container. Asta au făcut capitaliștii corupții, tagma jefuitorilor cum îi numește... Ce concluzii să mai tragem? Au o lume, în mânile lor, dar batjocoresc pe tot ce pun nemernicii mâna. Vica m-a obligat, m-a învățat, că dacă nu poți, te ajutăm și dacă nu vrei, te forțăm să fii tu însuți, cu profunzimi și iubire la înălțimi, culmi, pe verticală. E un momemt pentru care eram pregătit, în viața o luptă deci te luptă cu dragoste și dor, muncește cu abnegație și biruiește, că parcă Vica a pus pe Dumnezeu și voința cântării cântărilor, în mine. M-a șlefuit Vica înafara școlii. Imi da gustul vieții. Mă făcea grozav, super. Datorită lui Vica devenisem cineva pe toboganul vieții. Pe unde scoate Ceoloș, că Iohannis l-a investit premier, că o fi sau nu om de încredere? Incă-s, în Cluj și, tu-mi cereai salutul la țară. Peste zi: Bună  dimineața, Bună ziua, Bună seara, Noapte bună (după perioada zilei, se salută bărbatul femeia ,cum ar fi ps Vica, pe intelectuali, autorități care trebuie respectați, că așa-i, în firea lucrurilor să sa salute toată lumea, pe toată lumea). Codreanu izvorât din codru ca o comoară literară o litanie de omenie magna cum laude opera omnia de România laudator temporis acti cu activitate de zi și de noapte, în munca scrisului ca la carte si Iisus fără de moarte. Acest om e cu izvoare codrene eterne. Se vede după înșiruirea aSta de vorbe starea mea. Nu sunt plictisitor și amploet plictisitor, nu sar peste Cal, chiar vorbind, tot vorbind despre Vica, mereu despre Vica și merele pădurețe, cu noblețe și la gust cu frumusețe? Unde pe unde chiar așa Vica mi-a dăruit caterinca lui Moromete, caterinca de credință, cu mersul ei la biserică și intrind, în Arcă ca o puternică conștiință si-n hotar la sapă și împrăștiind la brazda de iarbă cosită cu osteneală de Pavel, că ea și nu era harnica albină  / furnică, că iarna nici pentru a ierna vaca, încă nu era mică, în neliniștea de culori a României profunde și mari de autentice valori liturgice și autentice socio, cosmice și umane, că trburile socio-umane nu erau zadarnice ca să combatem boli, chiar epidemice, boli politice vane, netrebnice, neliturgice fără nota bene. Ce va face Cioloș, ca Iohanis să repună iar liberalii? Totul e ca pierdut, în ceața a lui Marin Preda / Timpul pierdut a lui Marcel Proust, dar nu și cu Van Gogh care și viața și-a pierdut pentru originalitatea, lui, în pictura lui și absolut a lui, că liberalii, cu Orban care, cu 40 membrii vrea să influiențeze și să acapareze puterea, că de ce să lase puterea, că nu-i inteligent lucru, că liberalii sunt / nu sunt o șansă a României economice, o cacealma a președintelui,cum zice falitul Orban aiesta, că face-n drum și doar apoi fuge, în tufă evident, chepeneag după ploaie, dar apropo de ce UDMR care inexpensiv poate fi o urare ca votarea neamțului, căruia nu i se ști buna intenție și moralitatea de a depăși criza și legile nelegi privind agricultura, distrugerea pădurilor, mărirea prețurilor și criza care ia ca inamic public, împrumutându-se pentru ei și, nu pentru gravele pete economice, că-s cu canpul, în nori și cu picioarele să samene vânt și să culeagă furtună ca un don Quojte, în luptă cu morile de vânt ca Petru cel scurt. Ce bune intenții are Orban? Mai mult ca siguri și aiesta va pune România pe butuci. Totu-i aberant. Eram, cum zicea și Vica:

     - "Suntem cea mai complicată relație și putea, pe cuvântul meu să fie și mai bine și ne dam silința cum, își dădeau pe muntele Atos, enoriașii și călugării are găzduiau la Cina cea de taină ca toți să se simtă bine, în arta dură ca Columbo bucuros, că a descoperit pe faptași, în fomea de nine, că descoperim caractere, în ceremonialul tot de a fi. Vroiam să descoperim o viață inteligentă și mai  bună, că ne permiteam ce era mai bun. Amical ajungem la rezultate mai bune, ce zici, Ben? Tu, ești cu cadoul. Vica nu mi-o dat papucii, ea mi-o dat-o pe Daria, fata din Carpați și-s depedent de ea, e un doping. Care e procesul de vindecare, că n-o mai am pe Vica, că-i un adevăr, că mi-a dat suferință, că e o desincronizare, mai ales, că n-am cui da șansa de a ne împăca, că nu-i un divorț între ea și desculț, că nu-i vorba să fiu indiferent și să-i dau apă la moară și să ninduiesc după ea și să n-o mai pot vedea, c-a murit și popa a îngropat, cu un ceremonial care n-a decurs ca la Înmormântarea lui Urcan Bătrânu ce scrisă ironic de Ioan Dan. E emoție și empatie suficientă de om pus într-o dificultate afectivă ca să ne facă la plecarea celui drag și dulce ca Vica, să mă facă vorba francezului, să mor puțin câte puțin,  cu dor de floare albastră / floare de cactus, că libertatea și dorul face inutilitatea mea, în  lume, pe pământ? Tu, cum clocești ce-ți spun, din clocotul si criza, de aici, la voi cum mai vorbește lumea, dragă amic? E o stare și la noi, ca la o cârciumăreasă ca-n poveste, din Săptămâna nebunilor? Aici se bea, la Hanul Ancuței și ni se servește și o poveste. Cioloș refuză să vorbească, cu Ciolac  și pesede ca s-ajungă la Palatul Victoria. Rata de infectare crește. Se abuzează si cu împușcarea ursului, braconajul de trofee, nu doar distrugerea pădurilor prădate. Nu este mână constantă de lucru la culesul merilor și a strugurilor, cu prducții masive, performante. În Filipine taifun de proporții. Alunecări de teren. Vica avea un fizic frumos, dar de mine n-a divorțat, că moartea ei doar a depărtat-o de mine, fie memoria binecuvântată, cum rostește George Ferghete, cu lacrimi de crocodil la aflarea despre moartea lui frate-su Petru Ferghet e, mort, în 1915, moarte care l-a făcut să fie stresant. Oriunde-n lume, în Europa a fost război și s-a făcut întregirea, României mari, cum acuma aieștea cu criza politică, nu intreprind nimic ca pe vremea, când marele Eminescu ostenea sustenabil, se stresa, la Timpul, însă doar prietenii văd enorma lui muncă și pur și-și amintesc pur și simplu ca Slavici, un exemplu de scriitor transilvan, din Șiria, Arad, cu multe imcidente, că-i și el arestat luând apărare lui Eminescu în forță, chiar dacă doar nevasta lui, îi face necaz geniului (dar voi nu știți, că porcul nu transpiră ca atare transpir ca porcul e o gratulsre, o nonlețe, eminență. Vica comenta:

     - "Taci, Pavele, tu, nici să vorbești nu știi, zice dulce și drăguț (spunea, c-a sosit momentul adevărului). Vica era mai...ce drăguț! Era un bine. Care-i explicația rațională? Era un bine. Vă ofer informații ca, însă stângaci, că viața mi-o ia înainte ca să mă bucur deplin ca un copil pe vremea, când domina Nicolae Ceaușescu asemeni unui nemuritor al României, pe care sustenabil vroia să fie nominalizată la premiul Nobel, pentru pace, dar intrigi, din afară chiar dacă a fost chestiune de onare, n-a fost să fie, fir-ar să fie! Ea mă vroia să fiu la nivelul așteptăror ei, mă voia peste așteptări și chiar și eu vroiam până a nu deveni Vica doar amintire. Nu etam fustangiu, asta-i plăcea la mine, lui Vica desigur, în mod sigur. La Vica ce era bine era o chestiune de onoare. Noi fatorită lui Vica familia noastră, nu ne-am împărțit, în tabere adversare, că ce-om împărții unii între alții? Ne dăruiam fericire unii altora. Vica era màndră și totuși onestă ș modestă ca om între oameni. Avea asul din mânecă. Decizia lui Vica conta, îm afară de obligațiile mele fe serviciu. Era moment, o esență un lucru important în viața mea și nu era Vica puțin lucru pentru mine, că era esențial și ce face hărnicuța, ordonata și curata țărăncuța mea, din Ciunăncuța. Se abuzează si cu împușcarea ursului, braconajul de trofee, nu doar distrugerea pădurilor prădate.

     - Chestia cu ursu e sa va distraga de la problema reala. Toti incapabilii si responsabilii ar trebui distituiti din functii si amendati.

     - Fără sindromul de fiori, de emoții am ști, că trăim, că suntem olarii care frământă lutul să făurim, să creem, arta scrisului de succes?

     - Voi nici azi nu i-ati tras la raspundere pe cei care l-au condamnat la moarte pe Ceausescu SI SOTIA ACESTUI OM cand aceasta sentinta nu exista in constitutia romanilor. Daca romanii si-ar fi dorit-o ar fi introdus-o demult. Cine le-a dat dreptul acestor HANDRALAI sa hotarasca pentru Natiune? TERORISTII NATIUNII  !!! Politia trebuia sa-i aresteze pe toti.

     - Noblețe e un serial corean, cu o noblețe sufletească care mai greu a început să-mi placă ca tot ce naște și veșnicia sufletului româmesc ca Vica e născut la sat. Am mai fi integrați fără efort de societate, am mai avea rolul nostru natural și firesc? Ne integrăm așteptând să fim împinși din spate /ca popândăii suntem cu un firesc care năvălesc, în lanul de ceriale păioase devemind ca politicienii corupți, tagma de jefuitori, prăduitori, vernuind ca viermii, în rană? Am chef de a pilduii? Nascut=născută, fac greșeli, că scriu zăpăcit.

     - Toti trebuiau arestati asa cum politia ii aresteaza pe cei ce sparg vitrine la proteste si ii eticheteaza TERORISTI. Asa cum a facut burghezia exemple din Horia Closca si Crisan asa trebuie sa facem si noi in restaurarea JUSTITIEI si a respectului pentru ea.

     - Sunt așa de obosit, tocmai că n-am lucrat nimic / ști-mă, Dumnezeu, că eu nu știu, dar nici să mă odihnesc, nu reușesc, că am griji însă nici eu nu știu de ce. N-am nici o surpriză, pemtru nimeni. Nu-s echitabil nici cu tendința vremii, iar politicienii, în mișcarea lor neradicală, mă plictisesc și scot, chiar din sărite. Sunt ca o navă cosmică și o vreme instabilă nefavorabilă, chiar dacă nu-s miliardar, în ciudă, că n-am banii miliardarului. Vica era cu zâbetul pe buze și minte brici cu sentimete sincere provita pentru mine. La noi totul e foarte complicat. Orban pleacă fe la șefia parlamemtului, pagubă-n ciuperci, că n-are legitimitate, că nu merg  bine lucrurile, ci demolator. Știe ce-i ce normal, Orban, pentru România normală?

     - Și Florin Câțu e cu nebunie crasă. Cine mai crede, în acești spejuri, alba-neagra, în această cacealma, pentru România?

     - Explicația.

     - Asistam la ZOMBIFICAREA MINTII SPECIEI UMANE.Singura scapare e: SUVERANITATEA TARII si INSTAURAREA CURTII BATRANILOR PARINTI INTELEPTI.Si introducerea necruțătoare a TEPEI lui Vlad ataT pentru criminalii nostri cat si a celor care vin dinafara sa ne NECINSTEASCA TARA.

     - E de bine că boicotul politic ne departă, distanțează de falșii politicieni. Talentul nativ e o mană cerească.

     - Daca privesc in urma la vremurile copilariei chiar ca-mi vine sa cred ca am trait intradevar in Epoca de Aur. Ben

     - Simțim cum gândim. E ca o vitamină D, vitamină a soarelui, cu mulții factori care ne dă imunitate, cu doza personalizată, că avem grijă de noi. Picioarele, cozile de petringel, au mai multă aromă, parfum decat conducatorii de azi că doaŕ politicienii miros, putretid (a mort vrei sa zici), urât, puturos (voi știți ce vreau să zic, nu-i așa, având mega imaj, nu-i așa? și de fapt atitudinea contează, gustul delicat care te răsfață)

     - Dar de ce nu da nimeni cu ei de pamant?

     - Frica apără și pepiniera și pădurea, dar unii n-au bunul simț, așa, că-s cam duși pe horaiță sunt cam urlicariți umblă ca lelițele și câtă iordane. Scriu și-s un caz fericit.

     - Desigur! Tu ce crezi ca din zecile de reviste pe care mi le trimiti am citit vreo una? Ma uit la titluri si pe diagonala si nu gasesc decat orgolii. Scrie ca citeste Dumnezeu prin ochii unui cititor.

     - Altceva nu știu  ce o făcea pe Vica, să țină atât de mult, la un slăbănog ca mine, omule? M-am gâmdit, că revistele acelor orgolii, vă fac plăcere, pentru bestialitatea lor, pentru spiritul sărac, cu duhul, că ei se bucură de prostia lor, nu găsești?

     - Toti sunt infectati de mecanica sistemului impus de marile case academice.

     - Uneori fac rău semenilor, fără să se sinchisească de diabolicul lor.

     - Vica avea drumul ei și, își vedea de drumul ei alături de Pavelul ei.

     - Ai fost norocos sa vezi clipul cu leii care devoreaza zebra. Cand au inceput sa se inmulteasca comentariile impotriva oranduirii globale, tubul mi-a trimis o amenintara ca daca nu retrag clipul imi inchide canalul in 7 zile. Cica instig la revolutie.  L-am retras. Oricum nu eram multumit de el, doream sa-l fac mai complex, sa adaug inca doua teme: sexul si credinta. Azi nu mai exista constiinta care sa simta poezia sufletelor voastre, tu si Vica. In aproximativ 50 de ani tehnocratii vor instaura omul sintetic lipsit de emotii iar despre noi se va nota in cartile de istorie ca am fost o specie animalica biologica privelegiata.

     - Merișoreanu, arată câte porcării se fac la Clinica Balș, datorată politicii lui Câțu, în care, nu lucră Dumnezeu. Dobălesc doar de vaccinare, că-i musai acuma, e obligătoriu, să te vaccinezi, că și cei vaccinați se îmbolnăvesc.

     - Acum e momentul sa se nasca un Hristos.

     - Noi suntem dintr-un popor diciplinat și cinstit, cu  noblețe și frumusețe ca Eminescu și Iisus Hristos, un Prâslea cu merele de aur al credinței, esență a creștinismului sincer, raport și reper, in cale provita spre cer, cale și adevăr de mântuire a națiunilor, ca națiunea română veșnic să ne fie fericită, cum Avram Iancu ne lasă laudă de zestre, în Testament.

     - Isus ne-a daruit Iubirea. Diavolul o ia acum. Omul sintetic nu va avea imaginatie, conceptul emotie.

     - Empatic și Simpatic, îmi transmiteți emoție ca Căsătorie cu bucluc. Tu, mai îndemnat la muncă multă, să ostenesc, cu răbdare dragoste, stăruință și pasiune ca să reușesc și datorită ție sunt marcat, în elita societății romànești. În școala ta am învățat, lucruri bune. Nu-i ușor lucru să te faci înțeles de ceilalți. Sunt încrezător, că sincer, spun adevărul. Eu dau valoare lucrurilor. Noi amândoi tragem la aceeași căruță. Adică cum ar veni: mulți chemați, dar puțini aleși.

     - Rugăciunea din adâncul sufletului nu permite zombificarea celui ce a fost obligat să se vaccineze imi spune o sora crestina si care crede că pădurile ne-au fost furate ca să nu mai avem lemn pentru țepe!...

     - Nu știu de ce auzisem eu, că se refuzase careva din vaccinuri ca să nu se transforme, în vaci / în mama minunii? Tu, știi, de altă figură, de stil, să nu devină zomby ca atare ce ciuf mai e și aiesta? Nu-mi revine-n minte, exact, cum ar fi fost corect: îl rețn doar pe colegul Sarca Nicolae, cel mai bun elev, pe școală care, cu știința lui de carte, mod de a învăța, ajunge și intră la Facultatea de Medicină veterinară ca atare la Șimleu, în timp ce eu un laș și nepromovat la Bacalaoriat, în vara lui 1970 eram pe o terasă (nu știu a cui era propunerea, inițiativa de a chefuii, nu-mi mai amintesc, pur și simplu, dar cu acest Sarca, din Recea-Cristur, purtând ochelari, chiar dacă nici eu și nu-mi amintesc, nici alți colegi să-l fi ciufulit "ochelaristul", că între noi, acea generație, nu exista invidie, că nu ne dam mari, de ne-am permis, să ieșim la acea terasă ca Eminescu cu Creangă și colegii de la Junimea, în Iași, la Bolta-Rece, în ciudă, că noi, nu eram ca ei literați și domina, chiar o incertitudine ce vom fi de capul nostru, în viață) Ce-mi amintesc e, că trecuse pe lângă locul unde tăifăsuiam, cu modestie și onestitate (nu ne scoteau banii din casă), proful de Boli infecțioase, Perța (nu-mi reamintesc numele de botez care urma să ne rexamineze, în ziua următoare și nu avea violența profesorului, din Viața ca o pradă care fără o motivație serioasă lovește, bate, pe Marin Preda, deci trece, pe lângă noi și certându-mă, îmi spune, că pentru că n-o promovat: Szekely Zoltan din Odorhei, eu nu voi trece, nu voi fi promovat, la el la examen, nu voi trece eu Ferghete (nu-mi explicam ambiția lui, a profesorului, în ciudă, că nu eram de Veghe, în lanul de secară. Acest Zoly și ce mai făcuse, nu știu, că toamna nu l-am întâlnit și nici, în anii care au urmat, la Târgu-Mureș juca / nu, hoky pe gheață, după cum se lăuda el și cum, în acel film a jucat hocheist actorul Spencer Tracy, actor renumit. Vlaicu Teofil a fost pe la mine, că de la mine va merge pe la Sarca, Șarto Petru, prin Mogoja lui Pintea haiducul și, că ne vom reântâlni, acuma, în octombrie, cu Dan Ioan, din Dăbuceni, cu Precup din Letea și văru-su Oros Teofil foști colegi și vom merge undeva să ne petrecem și să povestim cu ocazia rentâlnirii noastre (după câți amar de ani?) Până acuma nu m-a telefonat Vlaicu Teofil din Panticeu. Acum vreo 5 ani, când a fost pe la mine cu Guță și prof. Universtar Vlaicu, trăia Vica, că s-a dus la cele veșnice doar de 3 ani.

     - "La mine, cine se vaccinează nu mai joacă, în echipă," debitează o altă prostioară Gigi Becali. Cu Vica miracol, mă dau, în spectacol. Dintre colegi, Cristea din Iad, livezile, BN; consătean, cu Dan Eugen a murit și Sucilă din Crainimet a murit. A vorbit cu Răi, dar Covidul, ne restrecționează aventura de a merge undeva și Dan din Dăbuceni, nu poate merge, dar Vlaic, nu-mi spune de ce? Teofil, teoroz masculin, îmi promite, că va trece pe la mine, prin Ciubăncuța și cred, că nu va fi vrăjeală a unei păpuși de lemn, Pinochio și devine grozav, special, excepțional, că merge, în Maramureș, Sighet. În Beirut trăsniții trag și rănesc oameni, o comedie umană, dramă (e mai altceva decât, în serialu Vlad, în care se întoarce ca la Ploești care pe departe e Monte Criste, că nu copiază pe Al.Dumas, cartea și filmul având succes la public. Teo Roz cântă cu iz de Manelă, de șatră, șandrama / cântece țigănești fără a se inspira după cartea scrisă de Radu Miron Paraschivescu. Îmi dau seama, că nu le pot face pe toate, că legendar mă, împedic, în inspirație, că  nu-s tot timpul inspirat, că sunt îmbătrânit și, nu cum zici, tu, dat pe brazdă și imun, că tu-mi poți da păpucii, dar nici eu nu-mi dau seama, când scriu, când nu scriu cum mi-aș dori, că-s cu lipsuri.

     - Tu esti exact ce doreste Dumnezeu sa fii. Esti exact ce trebuie azi, un suflet ravasit si rascolitor care iubeste si doreste sa fie ce si-a dorit Domnul sa faca: UN FIU – OMUL.

     - Nu-s lipsit de voință, nu-s imoral, nu sufăr nedreptatea și îngrădirea unor drepturi social-umane ale altora. Îmi dați lecții, dar sfânt, nu sânt, că dealtfel eu  nu fac teoria chiritului, că asemeni fetei cu chibrituri nimeni nu se pricepe mai înțelept și mai dumnezăiesc. Soarele e inimii mele. Iartă-mă și nu mă judeca, c-am făcut din Vica Viața mea.

     - Iartă-mă și nu mă nu jdeca, c-am făcut din Vica Viața mea. Iartă-mă și nu mă judeca, că pe Vica am făcut-o vița mea, cântă o fătucă și după ea parafrazez. Ooare se apără înteresele oamenilor, că suntem sub radar, într-o ordine de oameni între oamemi, pentru oameni. Unora le iese porumbelul din gură. De la cine învățăm să reușim să prevenim îmbolnăvirea poporului român? E vorba de dragostea de zi cu zi. Câțu zice, că poporul român e analfabet, că noi n-avem lideri, ci deținători politici. Proiectul lui Călin Georgescu, premierul dorit de AUR : somnul verde al României. Ești o piesă de șah care înfinge țurca, în bani, în sensul, în care aduce, în memorie eroii, istoria.

     - Viata vi-o hotarati singuri, voi cei deacasa. Numai voi stiti cum traiti si ce simtiti. Daca Johanis va vinde si nu va pasa e OK cu mine, daca Basescu sa pisat beat pe toata lumea si nu ati zis nimic e OK cu mine, daca Iliescu l-a impuscat cu trupa lui pe Ceausescu si nu va pasat sa-i luati la intrebari e OK cu mine. Cum va asterneti asa dormiti frati romani ca padurile nu mai sunt ale voastre oricum pentru tepe. Ca si pe Vlad l-ati vandut..., nu mai speculati! Treziti-va si JUDECATI !!!

     - Leonida Neamțu a mai scris Moartea ca floarea de  nu mă uita și... Eu cu Vica trăiam ca într-o sinfonie, în plăcerile de zi de zi fără să ne certăm din plăcere ca atare la ce-s bune certurile? Legenda trăiește, din prezent. Noi călătorim unul, cu celalalt, cu producția de endrofine proprii. Colegul Vlaicu vorbind cu mine ieri la telefon, își amintește de mine, în Deuș, c-aș fi, în Cluj și îmi telefonează cu buna intenție să vină după mine, da-i spun, că Marius nu mere azi acasă, că dimineață ploua, însă merge mâine, ducànd-o la Ciubăncuța, màine, când o aduce și pe soru-sa Mihaela care vine de la restaurant, unde lucră, c-aici are  unalt job, job suplimentar, în Ghergheni la restauranntul Roma și mâine vine cu mine și Marius acasă (Vlaicu credea că n-am cu ce merge acasă și, în omenia lui vroia, să vină, în Cluj după mine; Nu rămâne decât să-i mulțumesc, pentru generozitatea lui. Ai dreptate Ben, sunt oameni și oameni și nu pe toți, îi bagi, în aceeași oală; el,Teofil din Panticeu e baptist, iar celalalt Teofil Oros, e penticostal, el incredibil, Teofil Vlaicu e delicat, distinct). Nici, în clipele lui Vica mai deosebite, mai aparte, eu nu mi-am permis să-i zic:

     - "Vica, tu, ești o nebună, o zvăpăiată." Mâine e vorba să plec din Cluj. Vlaicu era pregătit să mă ducă azi, dar nu-i știam gândurile, că nu pătrund prin privire la gândurile celuilalt. Faptul, că mă telefonă el, mă învioră. Mă plictiseam până, în acel moment de cumpănă. Eram obosit de propia-mi monotonie. Mă vroia la casa mea de fapt a lui Vica, sufletul meu / unde mă simțeam trăind din plin, respirând liber, c-aici eram cu probleme personale, în cădere liberă, cum zicea Grigore Zanc învățător, în Osoiu și prefect la instituția perfectului superstar, în mândru și fără modru  Cluj, unde-i și scriitor, un cronicar ca Grigore Ureche. Ce insinuiezi? Cel nebun eram eu, că eu rămâneam să am grijă de Daria-Loreda, că  mergea lebăda doar de-a bea-oaia, cât era casa, iar eu eram nu cu jocul, din sat ci cu scrisul. Dan Rebreanu, îmi promitea, c-are să mă debuteze, în revista de cultură Tribuna. Înhămam cu viața mea ziua și era unic și desăvârșit, un inedit, că eram pregătit pentru lucru bun. -"E detestabil să  nu te vaccimezi", îmi zice Emil Danciu, Titi coleg la Generală, în. Aghjreș-Fabrici. E sincer să spui Iucruror pe nume. Miron Ioan mă măgulește prin telefon:

     - " Trebuie să fii mândru, că ai fost la Șimleu pe Simuon Barițiu la liceul agricol, coleg cu Dacian Cioloș". Era din altă perioadă de școlarizare, era o generație mai tânără, el, Cioloș era horticultor, iar eu veterinar. Prietenia lui Vica a trecut textul timpului și, că ea țăranca aiasta mă educa, în România lui Ceaușescu, luptător pentru pace, în ciudă că n-a fost nominalizat la Nobel. Nimeni nu obține tot ce dorește, chiar dacă se silește dezinteresat pentru poporul lui, poporul român. Judecățile celor din comisie e, imparțiale, în părți inegale, împărțite, în Stolkom dependent de preconcepții, nu după merit. Codin, o proză de Panait Istrate, după care s-a făcut film cu omenesc pitoresc, o frescă al unui omenesc firesc bine prins, în rugul aprins de grozăvia care exista, în țară și, în Brăila, când nu era vorba de Coronavirus, ci de Holeră cu urârul ei pricaz. Scene de pomină ca-n Principele de Eugen Barbu, unde ni se spunea de altă pandemie: Ciuma. Eu, cu Marius, Mistrețu șofer și Mihaela-Ștefania, din Cluj, cartierul Mănăștur, venim acasă oprindu-ne-n Valea Chintăului la niște blocuri noi, unde Ciprian-Marius care locuia până nu demult domiciliați, în Arad, își cumpărase apartament și Marius, se oprise pe la Ciprian, nepotu-su Alex și nevastă-sa, să-i lase ceva de-ale gurii ca Marius, cu Mihaela și eu, să ne continuăm drumul, pe dealul Clujului-Panticeu, pentru a ajunge, în Ciubăncuța lui Vica. Mie mi se face rău de mișcare, îmi vine să vomit, dar n-o fac și cobor, dolojit, palid Daria-Loredana, mezina obsearvă ca un doctor și-mi face suc, acreală, dinte-o beau și-mi și revin ca să-mi și spună ca pe o poveste de la Hanul Ancuței, cum ea a mers pe la Florin, Piciu, Găvruș, de a Dihorului, că era abonat la lapte fiind fiermier, care din poartă, vraniță, îi zice:

     - "Am covid, tu dacă vrei iai laptele, dacă nu..." și eu, îmi spune Daria:

     - "Eu, nu am luat laptele."

 

PR-F&BT.