Mircea Dorin Istrate - TU, SATUL MEU (Ai mai întors o filă)

 

Mircea Dorin Istrate

Poezii pentru sâmbăta seara

 

 

ANUNȚ IMPORTANT

 

Azi, că-i spre sfârșit de iarnă, mai ales prin parc aș pune

Un anunț, de două șchioape, nu vă mire, e pe bune,

Toți să-l vadă, să-l citească, să mi-l rumege nițel,

Nu la el să mi se uite ca la poartă, un vițel,

Să-nțeleagă ce eu vrut-am, când pe-alei l-am semănat,

Unde-n zi de dimineață scris-am, rar și îngroșat

Doar atât, așa-ntr-o doară:

 

VIN ACUMA, IMEDIAT!

 

Jos, semnat-am responsabil cu-a mea mână:

 

Așteptata,

P R I M Ă V A R Ă !!!

 

Cu respect, v-am salutat.

 

mircea dorin istrate

 

 

 

TU, SATUL MEU

 

motto

Tu satul meu înlăcrimat și bun, străbun

Îți doarme veșnicia la margine de drum,

Iar amintirea-i e pe sfânta cruce,

Bătută-n cuie, n-are un’ să duce.

 

Mircea Dorin Istrate

 

Ai mai întors o filă satul meu

În mersu-ți pe cărare, deși-i greu,

Dar greu ți-a fost de când aici te-a pus

Clipita unui timp, care s-a dus,

Iar tu-ai râmas să birui veșnicia,

Aici un’ ți-ai făcut ucenicia

De bun român, de om învrednicit

Să ai de-asupra-ți cerul nesfârșit,

Cu Domnul care-n umbra Lui te ține

De ești creștin mereu să-ți fie bine.

 

Tu-ai tot răzbit aici din veac în veac,

De la străbunul tău ce ți-a fost Dac,

Și până azi, când mult te-au mai rărit

Aceia toți ce-verea ți-au râvnit.

Și care mi te-au pus în vechi Columne

Șă-și preamărească numele în lume,

Să-mi știe toți că tu, cel neînfrânt

Din mila lor rămas-ai pe pământ,

Să fii de martor vremii mai de grabă,

Ca-n vers și-n cânt, să mi-i înalți în slavă.

*

Tu, din cenușa ta ai renăscut,

Ți-ai oblojit ce-a rană ce-a durut

Și ai lua cărare vieți-n piept

Urmând sortitu-ți drum care ți-i drept,

Să mi te știi setos de libertate,

De nerobie și de cea dreptate,

De cea iertare veșnic creștinească,

Mereu învăț din gura cea cerească,

De milă-n spre săracul nevoit,

C-așa vei fi de Domnu-n veci iubit.

**

Acum i-o vreme grea și viforoasă,

Și omenet prea mult cade sub coasă,

Dar va veni și-o vreme pentru tine

Să fii înavuțit, să-ți meargă bine,

Răsplată să îmi ai la pătimire

În vieți trăite-n pace și iubire,

Că mult prea multă plată ai plătit

Pentru clipita ta, de fericit,

Ce în istorii fostu-ți-a speranță

Pe lungu-ți drum, ce te-a ținut în viață.

 

 

 

NOI  SUNTEM

 

Noi suntem neam străbun de NEMURIRE,

Și-așa vom trece lumile-n neștire

Atâtea câte sunt de la ceresc,

Prin nesfârșitul cela din ceresc,

Prin cele lumii ce-n ceruri se rotesc.

 

Noi suntem fii TĂI, Mărite DOAMNE,

Ce-aici ne-ai pus, din primăveri în toamne

Să tot slujim a Maicii cea Grădină,

Să merităm cea lume ce-o să vină,

Scăldată-n preacurat și în lumină.

 

Noi înc-am fost copiii AMINTIRII

La SATUL ce ne-a fost cuibul iubirii,

De neam, de țară și-ncă de dreptate,

De adevărăr, de sfânta libertate,

C-am vrut să le trăim, pe câte-ș toate.

 

Noi suntem NOI, așa de când ne știm,

Și-n lumea asta toate le IUBIM,

Și binele și răul de-opotrivă,

Pe păcătos, pe cela fără vină,

Pe cel curat, pe cel căzut în tină.

 

Noi suntem ÎNCEPUTUL la mai toate,

Izvorul vieții și urâta moarte,

La bucurii, necazuri și durere,

La mari trădări, la setea de putere,

La dragostea ce nici-odat nu piere.

 

*

Tu, cel de-acum, atâta ține minte,

C-ai fost cum ți-e străbunul dinainte,

La care-ai pus de-acum a ta trăire

Să-nobilezi clipita-ți de vecie,

La timpuri nesfârșite, ce-or să vie.

 

 

 

E AICEA, PRIMĂVARA

 

Lasă-ți gândurile negre și visări înfricoșate

Steie-mi cât mai mult de tine mai încolo, mai departe,

Hai, că înierbată-i lunca, plină e de ghiocei,

Viorele, lăcrămioare, hai să-ți faci din ei cercei.

 

Hai, că-n crâng sunt cântătoare, ce își fac de-acuma cuiburi

Pe mlădițe, crude ramuri, ce de-acuma-s pline-n muguri,

Hai cu toți-n bucurie soarelui să-i dăm binețe,

Că venit-a să-ncălzească huma noastră, cu blândețe.

 

Hai, că poate chiar de mâine, fi-va iară primăvară,

Hai, c-a mai trecut o iarnă și așa-i prin astă țară,

Hai să vezi cum paște turma cu zburdalnici mielușei,

Să ne bucurăm de clipa preafrumoasă care e.

 

*

A venit, nu știu de unde, un vântuț călduț aseară,

Și a spus, mai pe la colțuri, că e sol de primăvară,

Noi l-om crede, dacă mâine vom vedea o domnișoară

Într-o rochie scurtuță, ce pe mulți îi...înfioară.

 

 

 

S-A ÎNTORS LUMEA PE DOS

 

S-a trezit din hibernare ursul cel morocănos,

Și-a văzut că pe afară totul e întors pe dos,

Gerul cel care odată îmi ținea o zi și-o lună

Azi, în două zile-i gata și-apoi vine vremea bună.

 

Nu mi-a apucat sărmanul nici măcar să îmi viseze,

Că ninsorile de-o noapte început-au să-nceteze,

Și-n bârlogul lui din munte frig era ca dup-o brumă,

Nu ca-n alte ierni, odată, sloi de ghiață-n nopți cu lună.

 

Acum stă în buza hrubei și privește lung în zare

Tot gândind cum să îmi facă, să-și găsească de mâncare,

Dacă tot mi se trezit-a din a somnului plăcere,

Răscoli-va-n tomberoane, resturile...menajere.

*

Rău ajuns-a dară astăzi, nu mai are-n el mândrie,

Stă de-acum la drumul mare, nu în codri lui Vlăsie,

Și cerșește, ca milogul, de la trecători ceva,

El ce-a fost acum o vreme-n, aste locuri,...cineva.

 

 

 

CHEMARE

 

De mult n-a fost o primăvară

Cu-atâta ură și tristețe,

Cu vis și inimă amară,

Cu inimi care stau să-ghețe

 

Uitat-a oare rostul ei?

Un dat de la-nceputul lumii,

Uitat-a oare de acei

Ce-s trăitori pe-ntinsul humii?

 

Hai primăvară, hai odată

Că prea de mult te așteptăm,

Lasă-mi cea iarnă ce se gată,

Că tot ce vrei, de-acuma-ți dăm.

 

Tu-n schimb adu-ne caldul soare

Și clinchet lin de ghiocei,

Ne ia din suflet cea răcoare,

Și dă-ne sprinteneii miei.

 

Pornește sevele în ramuri,

Deschide-ți muguri de floare,

Adună turme pe coclauri,

Și umple cerul de cocoare.

 

Haide că trec de-acuma zile

Degeaba, ce n-au nici un rost,

Fă-ți partea ta, și fi-va bine,

Hai că suntem de-acum în post.

 

 

 

FIR DE IARBĂ

 

Fir de iarbă, fir de lume,

Tu, a vieții ești minune

Stând mereu ‘n-același loc

În a vântului noroc.

 

M-ai altundeva a merge,

Viața ta-i o scurtă lege,

Mi te naști și îmi trăiești

Doar în locu-n care ești,

(Dacă nu mi te-o mânca

Mielul, calul, un ceva),

Iar noroc de ai, vei piere

Fără plâns, fără durere

Într-o toamnă, uscătură,

Tot în locul unde fură

Și ai tăi de dinnainte

Ce-au trăit frumos, cuminte,

Tați, bunici, ce-i mai ții minte.

 

Peste tine-apoi va trece

Iarna aspră, crudă, rece,

Și apoi, în primăvară,

Te-i trezi din somn și iară

Viața-n tine se adună

Din același bruș de humă.

 

Vezi, Adamul tău ceresc

E-o sămânță din lumesc

Și din ea, toți rând la rând

Fi-veți dor nebun de gând

Să-mi puteți, pentr-o clipită

Să fiți vântului aripă

Să vă ‘nalțe pân’ la nori

Și purtați așa, ușori,

Să vedeți în zi cu soare

Câmpul vostru, plin de floare

Și să-mi credeți pentr-o clipă

C-ați ajuns așa, în pripă,

În cel Rai dumnezeiesc

Din înaltul cel ceresc.

*

Noi, ființe umblătoare

Călători mereu sub soare,

Nici băgăm măcar în seamă

Firul cel smerit de iarbă,

Câmpu-ntins cu florile,

Când se varsă zorile.

 

Oameni buni, în cela fir,

Mângăiat de-un vânt zefir,

E o viață ca a noastră

Viețuind și ea sub astră

Și cu bune și cu rele,

Ca și noi în toate cele,

Rău ori bine, întristați,

Fericiți ori lăcrimați.

Iar așa de veți gândi

Faceți bine inimii

Că va fi mai mișcătoare

Pentru iarba din cărare,

Pentru firul rupt de floare

Ce-n durere și el moare.

 

 

 

ÎN POSTUL PAȘTELUI

 

E Postul Paștelui de-acum,

Și-n mersul vremii pe-al său drum

În satul meu precum se cere

Se pregătesc de Înviere

Românii mei cei credincioși,

Buni, iertători și cuvioși.

 

Trăind sub umbră de ceresc,

De când se știu, ei se trudesc,

Să-și merite cel colț de pâine,

Muncit de ieri, de azi, de mâine,

Tot zilnicind sub sfântul soare

În osteneală și sudoare.

 

Acum că-i post, se îngrijesc

Plăcuți să fie la ceresc,

Să nu se-ndemne la păcate,

Să ierte cele rele fapte

Ce-n contra lor mi le-au făcut

Mai unii care-așa au vrut.

 

Cel trup și-l curăță postind,

Cel cuget prin împărtășit

Iar sufletul prin rugăciune

Tot așteptând sfintă minune,

Le facă viața lor mai bună,

Fie măcar, așa, o lună.

 

Duminica și-n sărbători

De-i vânt, de-i soare, de-s răcori,

Pupă icoane și se-nchină,

La chipul Micii sub lumină,

Și-n strană, fie-le de hasnă

Ascultă duși, sfânta priceasnă.

 

Când popa slujba o sfârșește

Ființa lor se veselește,

E mai ușoară, mai curată,

Mai dornică de bună faptă,

Mai aplecată spre iertare,

Mult mai smerită, mai datoare.

 

De când se știu, așa sunt ei,

Spășiți, smeriți, țăranii mei,

Ei leagă lumea ți-o dezleagă

Învrednicindu-și viața-ntreagă,

Toți s-au născut pe astă humă

De la întâi, la cel din urmă.

 

Hotarul să le de-a bucate

L-au tot întors din zi în noapte,

Să-mi aibă prunci-mbucătură

Pentru mereu flămânda gură,

Și-apoi, când ei s-au îmbrumat

În nemurire mi-au plecat

Pe Coastă-n deal, la hodinit

Să-și doarmă somn de veșnicit.

 

Acum, de Paștele cel sfânt,

Aveți-i și pe-aceștia-n gând,

Și-n noaptea cea de Înviere,

Gândiți o clipă în tăcere

La ei, ce mi-i purtați în voi

Mereu în gând, și-i dați apoi

Nepoților să-i ducă-n minte

Postăți de viață înainte,

Tot rând la rând, pân’ la apus,

Când toți din lume, ne-om fi dus.

 

 

 

MERSUL VIEȚII

 

Mi-or înflorit caișii de-acum, din deal în deal,

Trezind din amorțeală jertfelnicul Ardeal,

Mai după ei cireșii și prunii și-apoi merii,

Vestind că stau de-acuma în palma primăverii.

 

Cămeși de alb îmbracă pomiștea popii toată,

Înmugurește crângul, la fel ca altădată,

Se pune puf în cuiburi la ceia puișori

Le fie cald și bine în zile cu răcori.

 

Ce-a brazdă care plugul de mii de ani o-ntoarce

A reavăn îmi miroase, urmând ca să se-mbrace

În vara ceia lungă cu lanul vălurit,

Dând muncii robitoare fericele-mplinit.

 

În om stârnește setea de viață, de iubire,

De zbor și de visare spre cea nemărginire,

Dând vaga cea speranța că poate-n ăsta an

Norocu-i va surâde, la bine și la ban.

*

Acuma stai pe-aicea iubită primăvară

Și ține-o până da-vei în călduroasa vară,

Apoi, muta-ne-om gândul spre toamna-mbelșugată,

Spre iarna ce-o să vină când anul mi se gată.

 

Și-așa, tot în rotire de vremuri și-anotimp,

Ne-om toarce firul vieții din caierul de timp,

Lăsând în urma noastră alți muguri să rodească,

Pe calea lunga-vieții, destin să-și împlinească.

 

 

 

ÎNTOARCE-TE ÎN SAT, DIN CÂND ÎN CÂND

 

Nimic nu-i mai frumos, decât să fii acasă

În casa ta cu TINDĂ veche, joasă,

La SFINTE sărbători, la vre-o POMEANĂ

La sfânta SLUJBĂ când să stai în STRANĂ,

S-auzi o LITURGHIE, o PRICEASNĂ,

La NUNTĂ-n neam, BOTEZ, la-NGROPĂCIUNE,

Să spui și tu în gând o RUGĂCIUNE,

Și-n față la ALTARUL cel sfințit

Amirosind a SMIRNĂ, , SCOROJIT,

IERTĂRI să-ți ceri din inimă pornite

Că-n vremile acestea RĂTĂCITE,

Aici, în CUIBUL ăst de veșnicie

Lăsatu-ți-ai de-acum sfânta-ți pruncie,

Și tot ce satul tău mi TE-A-NVĂȚAT,

Să viețuiești ca OM, în preacurat.

*

Tu mi te-ai dus în lumea-ți PĂCĂTOASĂ

Să scapi de SAPĂ și de greaua COASĂ

Să te DOMNEȘTI pe-acol’ la școli înalte,

Să te ADAPI cu vise mari, deșarte,

Să MINȚI, să PĂCĂLEȘTI, să faci AVERE

S-ajungi în FALĂ și să ai putere,

Să fii în TURMAceea amăgită

Ce merge pe cărarea RĂTĂCITĂ.

*

Ce-ai câștigat plecând atunci de-acasă

În lumea ceea HÂDĂ, mincinoasă?

Un pic de bunăstare și AVERE?

De FALĂpoate și ceva PUTERE?

De Iude ce te sapă pe la spate?

De NĂRĂVIT în relele păcate?

DE-NDEPĂRTAT de CERURILE sfinte

De nu mai ești ce-ai fost, smerit, cuminte?

*

De VREI iertare, liniște și pace,

În lumea ce-ai uitat-o mi TE-NTOARCE,

Măcar să fii cu-a tăi, odată-n an

Cu câți ți-au mai rămas din lungu-ți neam.

 

Te-NCHINĂ dar la SAT, la DRUMU țării,

La ȚINTIRIM, cu cei ce-s dați uitării,

La CASA PĂRINTEASCĂ, gârbovită,

De sufletele dragi ce-i părăsită,

Și-n RUGA cea din suflet, la altare,

APRINDE dar un fir de lumânare,

Și cere de la ceruri cea IERTARE,

În BOABA unei lacrime, amare.

*

Vei fi IERTAT că cerul e milos

Cu cei ce pentr-o clipă sau întors

La cuibul lor cel NINS cu veșnicie,

IZVORITOR de lungă vrednicie.

**

Când PLECI n-apoi, adânc mi te ÎNCHINĂ

La ce-ai lăsat acolo-n sfânta TINĂ,

Tu ia din BRAZDA lui în a ta mână

Un BRUȘ să ai din sfânta lui țărână,

Că-n el vor sta acolo-MPREUNAȚI

Tot NEAMU-ți adunat din moși la tați.

Ți-l du ACASĂ, pune-l într-o glastră

Și seamănă în el o floare-albastră,

Speranță să îmi ai, c-o fi mai bine

În vremea ce de-acum încet îmi vine,

Să-ngroape-n ea trecutele-ți trăiri,

Ce-or fi încet, uitate AMINTIRI.

***

Îmi ȚINE satul tău mereu în gând

Și-n el TE-NTOARCE-așa, din când în când

Să-ți RE-NOIEȘTI străvchea-ți RĂDĂCINĂ

Cu ce-ai LĂSAT-O-n frământata TINĂ.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

***

 

Mugurel de primăvară

Cum aș vrea, a câta oară

Dac-ar fi cumva să fie

Versul meu de poezie

Leac la inima pustie

Ca să-i de-a, la om tărie.

*

Tu, adu-mi să se-noiască

Primăvara tinerească,

Să-mi renvie, să-nflorească

Din el altul să renască

 

 

&&&