Minciuna,
între onoare și respect
General-locotenent
(r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu
20
Octombrie 2024
Abraham Lincon (fost președinte al S.U .A.), înspre
mijlocul secolului al XIX-lea, afirma: „Poți păcăli pe unii oameni tot timpul
și pe toți oamenii câteodată, dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul”. Și,
ca să revenim în spațiul mioritic, iată ce perora, prin august a.c., Nicolae
Ciucă, liderul penelist și președinte al Senatului României: „Românii au de
făcut o alegere simplă (la vot, desigur - n.n.): onoare, carieră, integritate,
muncă neobosită și serviciu în slujba țării” (Care țară? Numai el știe, căci
pentru cea natală ar fi de discutat - n.a. ), pe de o parte, și minciună,
impostură și populism, de cealaltă parte” (sursa: Financial Intelligence,
24.08.2024). Ca, după nici două luni, să afirme tranșant că, în ceea ce-l
privește (Doamne apără-ne! - n.a.) nu are onoare și nici respect, declinând
repectivele caracteristici morale în sarcina „adversarului” său, Marcel
Ciolacu, lider al pesedeului și încă prim-ministru. Astfel, adăugând la
impardonabila sinceritate (ca să nu spunem imbecilitate) o altă trăsătură cu iz
peiorativ: minciuna; acea caracteristică, de astă dată, imorală, prin care se
denaturează adevărul, având drept scop înșelarea, în mod intenționat, a
celorlalți. În cazul de față a poporului român (a celor care i-au fost
comandanți și camarazi ai domnului general, îndeosebi) pentru care ambii nu
dovedesc nicio considerație. Iar, pentru aceasta se îndestulează cu ceea ce
știu ei cel mai bine să facă: escamotarea realității, eschivarea răspunderii și
inducerea în eroare a maselor largi, prin promisiuni desuete.
Așa se întâmplă și în cazul militarilor, polițiștilor
și celorlate categorii de forțe, în rezervă și în retragere, precum și a
pensionarilor contractuali din sistemul național de apărare, siguranță și
ordine publică, pe care încearcă să-i amăgească printr-o serie de modalități
mârșave, inclusiv în contextul politic al unor alegeri (libere, ce-i drept) la
cel mai înalt nivel de reprezentare. Și, în acest scop, prin tertipuri bine
șlefuite, încearcă să le abată atenția introducând în lamentabila ecuație caracteristica
supremă a integrității morale: onoarea.
Onoarea, pe care un general, care se străduiește să ne convingă că se
află „în slujba țării” (fost șef al Statului Major al Apărării și ministru al
Apărării Naționale, comandant al unor structuri, care s-au afirmat în misiuni
ale N.A.T.O.), ne asigură că nu a avut-o niciodată. Păi, cum mai vine asta,
oameni buni?! Când este bine știut că, dintotdeauna, onoarea, ca și demnitatea,
reprezintă (sau, ar trebui să reprezinte) dimensiunea fundamentală a personalității
morale a oricărui militar. O dimensiune aparte, de anvergură, ce incubă un
complex de caracteristici de certă valoare: cinste, încredere, loialitate,
onestitate, probitate, prestigiu, respect etc.
Dintotdeauna, onoarea a fost de apanajul militarilor,
cunoscut fiind că în conținutul acesteia se regăsesc atributele de bază ale
jurământului militar și în aceasta rezidă sacrificiul suprem. Nu degeaba face
parte intrinsecă din modul specific de adresarea al oricărui militar, în raport cu superiorul ori
comandantul său, expresia „Am onoarea să vă salut!”, considerată ca o efigie de
stimă, care întărește, atât de minunat, ceea ce toată lumea de bună credință
înțelege prin acea asigurare de mare excelență: „Pe cuvântul meu de onoare!” O
altă emblemă de suflet curat, o promisiune clară, care, dacă nu este
respectată, devine o minciună dintre cele mai oribile.
Să nu uităm niciodată și faptul că: „Emblema de Onoare
a Armatei României reprezintă cea mai înaltă distincţie militară onorifică din
sistemul de distincţii şi însemne militare” (site-ul Statului Major al
Apărării). Și, fiecare structură militară de vârf se mândrește cu asemenea
însemne, pe care la conferă acelora care se disting prin fapte de armă
excepționale. În contrast, orice faptă, care afectează onoarea militară fiind
sancționată cu intransigență, sens în care, la tuturor nivelul unităților militare
(unde efectivul existent este de minim 30 de cadre), precum și la nivelul
aparatului central al M.Ap.N., se constituie Consilii de onoare, organisme
abilitate să judece cauze reprobabile (cu excepția infracțiunilor), în care
sunt implicate cadre militare. Scopul prezumându-se cu ușurință: apărarea
onoarei militare.
Față de cele menționate, ar fi superfluu să ne mai
întrebăm pe ce teatru de război „în slujba țării” și-o fi pierdut Nicolae Ciucă
onoarea (dacă o fi avut-o vreodată, ceea ce, sincer, refuzăm să credem). Păi,
cum să ai încredere în asemenea indivizi, când este vorba de aspectele reale
ale apărării României? Cu atât mai mult, când vine vorba de asigurarea, cu
onoare, a drepturilor îndreptățite ale militarilor activi, în rezervă și în
retragere (ca și a personalului contractual) la nivelul partenerilor NATO (care
nu schițează niciun gest în favoarea „aliaților” lor).
Atunci, când profesorul universitar Mihai Maci a scris
un articol despre „Onoarea armatei române” (Contributors, 13 aprilie 2022), m-a
durut modul în care s-au preluat și amplificat afirmațiile Florinei Șercan în
referire la lucrarea de doctorat a generalului Nicolae Ciucă, față de care și
astăzi am rețineri. Dar, ce mi-a fost dat să văd și să aud într-o emisiunea
televizată, în care se etala candidantul la Președinție, Nicolae Ciucă, a
depășit orice așteptare. Încă nu-mi revin și încerc să-i găsesc un rost și, în
pofida oricărei aparențe, refuz să cred că un general al armatei române se
detașează cu atâta ușurință de nobilele sentimente de onoare și de respect.
Probabil, așa ceva nu le este la îndemână decât politicienilor (unora dintre
ei), ca să încerc să mai atenuez, cumva, monumentala gafă. Da, o simplă gafă,
ca să nu-i dăm o altfel de conotație.
În ceea ce privește transferul unor asemenea
capacități morale în sarcina unei alte persoane, este imposibil de descifrat,
pentru că: onoarea, ori o ai, ori nu o
ai. Nu există cale de mijloc. Iar, pe cale de consecință, respectul, pe care
aceasta îl presupune, întotdeauna se câștigă. Prin ce? Prin onoare, în primul
rând. De urmare, în cauză, nu există nicio dilemă, ci două alternative, atât de
simple: ori cineva nu înțelege sensul real al noțiunii (ceea ce, în cazul de
față, este greu de acceptat); ori suntem în fața unei nemaipomenite minciuni
(cel mai plauzibil). Pentru că, dacă este vorba de onoare din partea unui
politician, care astfel își tergiversează promisiunile, avem de a face nu cu o
simplă neglijență, ci cu un conglomerat de minciuni. Ori, Marcel Ciolacu și
adepții săi, în neputința sau în nepăsarea lor față de sistemul de apărare,
siguranță națională și ordine publică, din mai toate punctele de vedere, nu au
pic de onoare. Păi, cum altcumva, din moment ce, alternează cu atâta ușurință:
într-o zi, dau vina pe peneliști pentru (chipurile) precaritatea proiectului,
în alta se arată dispuși să semneze, ca ulterior să se dezică, intervenind cu
fel de fel de motivații. Mai exact, cu minciuni, știut fiind că onoarea
niciodată nu va fi compatibilă cu neadevărul. Sau, poate că nu știu eu! Mă
feresc să accept, că - așa cum se insinuează, de către unii - ne-am afla în
față unui analfabetism funcțional, dar duplicitatea aceasta și trimiterile
înspre alții, îmi dă serios de gândit. Până la clarificare însă, cred că avea
dreptate generalul (r) Eugen Bădălan - la ale cărui cursuri, ambii am fost
studenți - când, într-o altă emisiune televizată, spunea că generalul Nicolae
Ciucă: „Are o bună pregătire militară, mai puțin cea de război, pentru că el a
practicat și s-a exersat numai pe perioada când armata României a îndeplinit în
teatrele de operații misiuni, altele decât războiul, și s-a antrenat pentru a
face față acestor misiuni. Deci, din punct de vedere militar, al misiunilor
altele decât războiul, este un tip bine pregătit [...]. Ca să-l caracterizez
foarte scurt, am să spun următorul lucru: Ion Ciucă, când știe ce face, face
foarte bine. În politică, el nu știe ce face (parcă cineva mi-a luat o piatră
de pe inimă - n.a.). Și, cu asta, cred că am spus tot [...]”.
Într-o declarație, pe care a făcut-o pe când era șeful
Statului Major al Apărării a declarat categoric că după ce își termină mandatul
nu va face politică, adică niciodată. Rezultatul este la îndemâna tuturor, iar
dacă nici asta nu este minciună, atunci chiar trebuie să intervenim pe lângă
lingviști pentru schimbarea semnificației noțiunii de adevăr (la care,
obligatoriu, să invite și o comisie parlamentară).
În concluzie, oricine minte (cu atât mai mult un fost
militar de carieră) nu poate avea onoare și nu dovedește respect nici măcar
față de propria persoană. Iată, de ce suntem atât de îngrijorați când trebuie
să acceptăm că singura dată când protagonistul nostru a fost cinstit era,
atunci, în acea emisiune, manevrată atât de subtil de către un jurnalist destul
de abil în manipulare. Și, ca tacâmul juridic să fie complet, „colac peste
pupăză” (arhicunoscuta zicală populară), se aducem în „sprijin” aberantul aviz
(consultativ) al Consiliului Legislativ care, culmea, constată că, în cazul
respectării dispozițiilor constituționale și ale fostei legii din 1995
(încălcată flagrant prin vreo trei ordonanțe de urgență), s-ar produce
(chipurile) discriminări față de celelalte categorii sociale, uitând voit, că
(de astă dată, în contrast cu orice alte dispoziții), pentru magistrații de la
toate nivelurile, de pildă, nu s-a reținut vreun asemenea aspect. Nu că am avea
ceva împotriva acestei elite, care, sigur, își merită din plin o atare prețuire
pecuniară a strădaniei profesionale (să sperăm că nu și a obedienței, căci unii
dintre aceștia nu sunt tocmai nepărtinitori în relația dintre statul
nerecunoscător și militarii îndreptățiți la asemenea reparații tergiversate în
timp).
Revenind la Marcel Ciolacu, fără să-i punem, în vreun
fel, la îndoială buna intenție, căutăm să-i înțelegem nehotărârea, exprimată
oarecum voalat, cu riscul de a degenera în minciună. Dar, cum nu suntem atât de
ignoranți încât să nu pricepem îndârjirea celor de la ministerul, condus tot de
un pesedist, care - în pofida realității - în mod clar, nu vor să diminueze din
angajamentele asumate pentru achiziționarea unor armamente, muniții și tehnici
străine (chiar dacă și la second hand) pentru care plătesc prețuri exorbitante
(măcar de s-ar investi în dezvoltarea producției naționale în domeniu, ceea ce
nu este cazul). Ori, pentru asemenea disimulare și, până la urmă, înșelăciune
față de așteptările militarilor în rezervă și în retragere, categoric, pe lângă
atâția alții predecesori, este și premierul României, ca și întreaga coaliție.
Așadar, în ecuația (căci de relație nu poate fi vorba)
„Onoare-Respect și Minciună”, vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să puneți
pe fiecare dintre politicienii care încearcă să manevreze masa tăcută și până
acum respectuoasă a onorabililor militari, polițiști și din celelalte categorii
asemenea, prin promisiuni (în ultima vreme, chiar prin dezinformări în
mass-media obedientă și încercări parșive de dezbinare între masa pensionarilor
loviți de aceeași crasă bătaie de joc).
Domnule prim-ministru, dacă sunteți într-adevăr corect
și sincer intenționat nu aveți de făcut un gest legislativ atât de simplu:
anulați, tot printr-o ordonanță de urgență, cele trei ordonanțe, care încalcă
flagrant Legea din 1995 și totul va intra în normal. Mă tem însă că nu o veți
face, iar motivele (jignitoare pentru pensionarii din sistemul de apărare
națională, ordine publică și siguranță națională), credeți-ne, vă aparțin în
totalitate. Și dumneavoastră și tuturor acelor partide, care vă secondează,
chiar dacă prin nepronunțare.
Mulțumim, și pe această cale încercărilor distinșilor
parlamentari - în frunte cu domnul senator Virgil Guran - care au încercat să
deblocheze nedreapta situație intervenind, corect, cu o propunere legislativă,
care a fost sfidată tocmai de cei despre care, încă se spune, că le sunt
parteneri de guvernare. Mulțumim și eminentei jurnaliste Anca Alexandrescu, o
mare Doamnă, în adevăratul sens al cuvântului, care laolaltă cu susținerea
tuturor celor năpăstuiți și îndreptățiți la reconsiderare, înțelege exact și,
prin emisiuni de înaltă calitate, sprijină asiduu demersul corect al
pensionarilor militari, polițiștilor și celorlalte categorii asemenea
Oameni buni, minciuna, dacă nu va fi eradicată, va
duce, mai devreme sau mai târziu, la prăvălirea întregului sistem
social-economic și la aruncare țării în capcana celor care, din umbră, atâta
așteaptă (după opinia experților,se pare că s-au făcut deja pași serioși, în
acest scop antinațional). Pentru că, indiferent de oricare alt considerent,
unii dintre politicienii noștri, dependenți de propriul interes și obedienți
străinătății, au ajuns să se mintă până și pe ei înșiși.
Ar fi foarte multe de spus, căci „oful național” are
dimensiuni incomensurabile. În privința militarilor însă, dincolo de orice
grilă, care, trunchiat, circulă în spațiul virtual, reamintim că nu cuantumul
pensiei „nesimțite” reprezintă prioritarul pensionarilor, ci nedreptatea
făcută, nerespectarea de ani de zile de către statul român a obligațiilor sale
contractuale și, prin aceasta, înjosirea onoarei și a demnității militare. Iată
de ce, suntem nevoiți să readucem în atenția generală avertismentul unuia dintre
cei mai mari strategi militari ai lumii, Napoleon Bonaparte, care spunea așa:
„Poporul care nu vrea să-și hrăneasca armata proprie va fi nevoit să hrăneasca
o armată străină”. Cât despre soluționarea urgentă a gravelor probleme ale
tuturor pensionarilor (deopotrivă, militari și personal contractual) din
sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, deșarte speranțe:
lamentări, promisiuni, asigurări, tergiversări etc.
Astăzi însă, noi, cei care am fost crescuți și educați
în spiritul onoarei și al respectului necondiționat față de patrie și față de
poporul român, nu mai vrem să mai credem în minciuni. Tocmai de aceea, cu
sinceră intenție, le reținem atenția guvernanților și tuturor politicienilor,
asupra ceea ce (cu peste două secole în urmă) ne spunea Abraham Lincon, în
cugetarea cu care ne-am început articolul: „nu poți păcăli toți oamenii, tot
timpul!”
„Doamne ocrotește-i pe români!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu