Creierul
planetar
Mihai
Batog Bujenita
20
Octombrie 2024
Casa de la marginea marelui oraş californian era una
cât se poate de obişnuită, construită în stilul specific zonei, nici prea nouă,
nici foarte îngrijită, iar proprietari erau, în acte, o familie de chinezi care
aveau şi un magazin cu produse specifice în apropiere. Tot în acte se dovedea
că ei cumpăraseră locuinţa de la fostul proprietar, un oarecare Ted Left, dat
dispărut în urmă cu vreo câţiva ani
într-un accident feroviar în care muriseră mai mulţi oameni.
La o privire mai atentă poate că s-ar fi ridicat unele
întrebări de ce această casă îşi asigurase furnizarea energiei electrice din
trei surse: din reţeaua publică, printr-un sistem complex de elemente
fotovoltaice, dar şi cu un generator de ultimă generaţie cu pilă nucleară care
putea funcţiona, teoretic, o perioadă mare de timp, fără alimentare sau
întreţinere. Oricum, dacă cineva ar fi pus întrebări, fără să cunoască limba
chineză risca să plece exact aşa cum a venit. Dar nimeni nu punea întrebări deoarece
taxele şi impozitele era plătite la timp, iar asta contează cel mai mult.
Faptul că subsolul casei fusese amenajat precum un
bunker antiatomic nici nu se observa. Aşa cum
nu se observa nici prezenţa în acest bunker a domnului Ted Left, un
bărbat la vreo treizeci de ani, obez şi asmatic, deci fără vreo şansă de a avea
o slujbă în sistem. Exact acest lucru l-a motivat să intre în umbră şi să se
dedice pasiunii sale, informatica. Cum nu avea alte preocupări a reuşit în
scurt timp să devină ceea ce societatea numeşte dispreţuitor hacker, adică un
fel de haiduc al noilor vremuri şi al noilor arme. Primul lucru pe care l-a
făcut folosind un simplu laptop a fost „înţeparea” softurilor unor bănci,
introducerea unui virus şi „taxarea” fiecărei operaţiuni cu numai un cent.
Sumele obţinute, imense, erau plimbate automat prin tot felul de conturi şi, în
final, aterizau în alte conturi parolate aflate în paradisuri fiscale, cele
care nu pun nici un fel de întrebare atâta vreme cât merg încasările… Eee, când
ai bani totul devine mult mai uşor în lumea asta! Mai întâi a cumpărat o casă,
cea despre care vorbim, apoi a angajat o firmă să-i amenajeze subsolul, o alta
care să i-l doteze cu aparatura necesară, în aşa fel încât el, dintr-un fotoliu
ergonomic aflat în mijlocul sălii de lucru, una care semăna destul de bine cu
un centru de comandă al N.A.S.A., să-şi poată trăi viaţa, aşa cum o înţelegea
el.
Apoi folosindu-şi talentele, „vânduse” casa
chinezilor. De fapt ei erau angajaţii săi şi păstrau o disciplină şi o
discreţie cum numai asiaticii sunt în stare şi se extrăsese apoi din evidenţele
statistice înscenându-şi moartea şi renunţând astfel la tot ceea ce înseamnă
viaţa unui om adică un card de identitate, o asigurare medicală sau cont
bancar. Exista şi totuşi era invizibil! Oaa, o victorie cum rar poate fi
concepută!
Prin urmare, îşi ducea zilele considerându-se foarte
fericit şi chiar era atunci când, din distracţie, mai întrerupea lumina
electrică în unele state şi se amuza de disperarea care cuprindea populaţia sau
atunci când punea pe verde semafoarele unui oraş mare cu circulaţie intensă şi
privea pe ecrane ambuteiajele şi coliziunile care formau deliciul
televiziunilor. Cum nu era un vanitos nu suferea nici de frustrările inerente
discreţiei totale în care se afla. Era pur şi simplu fericit fiindcă trăia aşa
cum îşi dorea. Într-un fel, putem spune că era precum pustnicii din vremurile
de mult trecute ori asceţii din zilele noastre. Mmm, un subiect bun pentru
meditat!
Într-o noapte sau poate era zi, dar ce mai contează,
pe când moţăia în fotoliul care îi servea şi drept pat, dar şi ca masă, a avut
un vis. În acest vis un nor uriaş de telefoane mobile se roteau în spaţiu
licărind şi încercând parcă să transimtă un mesaj unic. Semănau cu acele
bancuri de peşti sau stoluri de păsări care îşi schimbă direcţia de evoluţie
după o regulă greu de înţe-les pentru a da impresia unui singur organism de
sine stătător.
Se trezi transpirat, asta i se întâmpla întotdeauna,
dar visul îi rămase în minte. Ceva îl făcea să creadă că primise un mesaj! Păi,
dacă toate telefoanele mobile din lume ar fi interconec-tate între ele ar da
naştere unei forţe fără precedent, un fel de creier planetar mult mai puternic
decât orice alt creier rezultat din procesele evolutive. Oaaa! Era o idee
tulburătoare!
Se apucă frenetic de lucru şi scrise un program prin
care se putea realiza această interconectare, apoi îl trimise ca virus în
câteva numere de telefon şi urmări pe ecrane disiparea lui pe terminale. La
început a mers mai greu! În prima zi doar câteva mii de unităţi din toată lumea
au preluat programul care se implementa doar la un simplu apel. Dezamăgitor! În
a doua zi însă telefoanele au reacţionat ca şi cum ar fi înţeles mesajul. Spre
sfârşitul zilei miliarde de puncte roşii pe toată suprafaţa planetei arătau că
unităţile preluaseră programul şi acum erau in-terconectate. Ted Left simţi
nevoia de a sărbători victoria, aşa că desfăcu o cutie de energizant, însă nu
prea a apucat să o bea deoarece pe ecrane i-a apărut un text: „Ted ai reuşit!
Cum însă voi oamenii sunteţi labili psihic va trebui să iau măsuri. Te voi aprecia întotdeauna!
Bye-bye!”.
Ca să fim sinceri, Ted nu prea a înţeles despre ce era
vorba, însă nu a avut nici prea mult timp la dispoziţie, deoarece un asteroid,
nu prea mare, s-a prăbuşit pe casa lui şi o parte din cartierul în care se afla
s-a dezintegrat pur şi simplu. Catastrofa a fost prezentată de televiziuni cu
lux de amănunte şi comentată de vestiţi oameni de ştiinţă care au decretat că:
n-ai ce face, uneori se mai întâmplă! Corect! Cu mama natura nu te pui!
În foarte scurt timp ieşiră din evidenţe, din cauza
considerate naturale, peste un miliard de oameni. Erau desigur cei care nu
aveau telefoane mobile, dar asta nu putea fi luată în seamă ca o cauză a
deceselor. Fabricile de telefoane primiră informaţii despre cum se pot produce
noi unităţi, mult mai performante, dar şi mult mai ieftine fiindcă nu mai
foloseau baterii ci se realimentau continuu din energia liberă cea pe care
deocamdată nu o plătea nimeni. Producţia explodă pur şi simplu odată cu
profiturile, iar piaţa absorbi produsele deoarece o campanie insistentă de
promovare arăta că nu poţi fi considerat în pas cu realitatea dacă nu ai
minimum trei telefoane asupra ta şi cum modelele de referinţă ale omenirii,
respectiv maimuţele de pe micile ecrane, aveau cel puţin cinci, toată lumea se
zbătea să fie considerată trendy. Nimic neobişnuit!
Apoi, cum telefoanele puteau funcţiona autonom,
oamenii au început să fie din ce în ce mai inutili, deşi erau foarte fericiţi
fiindcă simţeau grija pe care o entitate superioară le-o purta scutindu-i de
asumarea răspunderilor, implicit de greutatea şi riscurile întocmirii vreunui
plan de perspectivă.
Era de fapt Paradisul mult visat, cel pe care îl
promovaseră, milenii de-a rândul, specialiştii în domeniu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu