Veneticii

Editura Ideea Europeana

„Sunt convinsă că această carte va intra în istoria literaturii, aşa cum este ea, minunată. Nu cunosc în literatura română un mai frumos omagiu adus mamei...” (Ana Blandiana)

„Titlul unui roman care ar trebui să intre în manualele de literatură: Veneticii de Ion Lazu. Acest roman înseamnă anexarea unui nou domeniu pentru literatura noastră, dar mai înseamnă şi un pas pentru proza românească de după război, n-aş spune doar pentru cea de după ’89. El se detaşează prin virtuţi stilistice cu totul remarcabile. Această operă literară condensează în ea atât un proiect autobiografic, cât şi o experienţă extraordinară în domeniul romanescului. Este un roman emblematic pentru secolul XX, căci figura refugiatului este ea însăşi emblematică pentru acest secol… Cred că cele mai bune pagini din Veneticii pot concura cu pagini memorabile din Donul liniştit, pentru că bântuie peste tot acel suflu de mare proză realistă.” (Radu Voinescu)

Disponibil in Format eBook:

www.librariapentrutoti.ro

www.bibliotecaeuropeana.ro

Informaţii despre autor:

 

Ion Lazu, romancier, poet, eseist, memorialist. S-a născut în comuna Cioburciu, Basarabia, din părinții Grigore și Vera Lazu. Familia s-a refugiat în martie 1944 în comuna Cireașov, județul Olt. Clasele primare în comuna de adopțiune, școala secundară la Ionașcu, în Slatina, liceul Radu Greceanu din Slatina, absolvit în 1956, când intră la Facultatea de Geografie-Geologie a Universității București. Absolvent (1961) repartizat la Întreprinderea de prospecțiuni geologice și geofizice București, unde a lucrat ca geolog terenist până la pensionarea din 1999. A fost redactor-șef la editura Vinea, 1994-2002; un interimat de redactor la Viața românească, 2006. Căsătorit din 1981 cu Lidia Lazu, poetă, actriță, autoare a 7 volume de poezii, membră a USR. Un fiu, Andrei Laurențiu, masterand. Expoziții de artă fotografică în România și în Luxemburg. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romînia. (1981) Inițiator al Proiectului Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruți. (2006-2008) Inițiatorul proiectului Memorialul scriitorilor români încarcerați sub regimul communist. (2008) Premii pentru literatură, pentru artă fotografică și Premiul I pentru subiecte de film, 1970, cu Vestea, nefinalizat. Cetățean de onoare al Municipiului Slatina. Cărți de proză: Ningea în ochii ei albaștri, schițe și povestiri, 1970; Despre vii, numai bine, roman, 1971; Blana de viezure, povestiri, 1979; Rămășagul, roman, 1982; Curtea interioară, roman, 1983; Capcana de piatră, roman, 1987; Veneticii, roman, ed. I, 1999; ediția II, 2002, ediție definitivă, 2009; Ruptura, roman, 2004; Sălbaticul, roman, 2005; Corespondență, memorialistică, jurnale: Scene din viața literară, 2007; Himera literaturii, coautor Ion Murgeanu, 2007 Poezie: Muzeul Poetului, 1981; Poemul de dimineață, 1996; Cuvinte lângă zid, 1999; 101 poeme, 2011; Eu scriu la lumina mâinii mele, 2012. Literatură pentru copii: Întâmplări din pădure, povestiri, 1991, ediția II, 2007; Cartea lui Andrei, poezii, 2008 Albume de artă fotografică: Natura sculptează, 1984; Literaturile Bucureștiului, coautor, 2010

„Ion Lazu e cu adevarat «om de paine», cum ii spune Const. Virgil Gheorghiu basarabeanului. Onest, cuviincios, echilibrat, cu simtul masurii, devotat. Sau, cum se autocaracterizeaza el insusi intr-o elegie, «un salbatic rupt din context/ rastalmacit de vremile prea tulburi.»[…] Printre literati, Ion Lazu se considera si chiar este intrusul. Ii percepe cu un soi de sfiala, ca de frate mai mic, nu de confrate. Si-mi amintesc ce mi-a spus odata fragila sa sotie: „Ionu vede altfel pietrele. «Si oamenii, as completa». […] In imaginea sa, scriitorul este o figura aproape de idealitate. Din acest crez izvoraste «religiozitatea» cu care pune placi memoriale pe casele unde au locuit oameni de condei. Cu al sau aspect de Don Quijote (in lupta cu morile de vant ale uitarii) pare suspect proprietarilor ori vecinilor. Proprietarii se tem ca placa le va «cauza» in eventualitatea unei vanzari. Cum? Cladirea e atat de veche? Daca o sa cada la cutremur? Mihail Dragomirescu a locuit intr-un imobil care nu vrea sa-i pastreze amintirea; colocatarii lui Radu Albala n-au vrut sa aprobe dreptunghiul de marmora. Lazu trece prin intamplari de odisee, dar nu renunta. Si aici, trebuie aratat ca acel hidalgo de la Mancha e un prototip nu numai al filologilor dar si geologilor, obsedati deopotriva de Himera.“
                          Magda Ursache

 ~o~

 Constantin Stan despre Veneticii de Ion Lazu. (Prezentare la Clubul de proza al USR, 30 martie 2010): „Nu-mi place sa folosesc cuvinte mari, dar pentru mine Ion Lazu cu acest roman Veneticii a reprezentat realmente o mare surpriza: este o carte admirabila, exceptionala din toate punctele de vedere. Stim de-acum ca nu subiectele mari fac literatura mare. A spus-o Fernando Pessoa, la primirea Premiului Nobel (...) Aceasta poveste a unei familii de refugiati din Basarabia, odata cu întoarcerea frontului si asezarea ei în apropiere de Slatina, are un dramatism cum în putine cazuri am vazut; o scriitura de asemenea extraordinara, înbinând timpurile narative magistral, prezentul si imperfectul evocarii, as spune teribil, încât pe alocuri mi-a indus un soi de atitudine tragica, prin aceea ca omul victima a istoriei devine un invingator. (...) Aceasta poveste a unor învingatori - care îsi pierd averea, îsi pierd copiii, care se stramuta mereu, sub vitregiile istoriei - este o dominanta teribila a cartii dlui Lazu. (...) În totul avem de-a face cu o carte admirabila. Nu vreau sa fac polemica, dar acum se vorbeste foarte insistent despre Cartea soapatelor* a lui Varujan Vosganian. Eu cred ca Veneticii lui Lazu este, din toate punctele de vedere, cu mult, cu mult deasupraCartii soaptelor a lui Vosganian, daca vreti sa va dau un reper.”
(Precizam ca romanul lui Varujan Vosganian despre tragedia armenilor a fost considerat cartea anului în 2009.)

• Remus Valeriu Giorgioni: … "O scriitura docta, priceputa, lucrata (se vede ca e vorba de editia definitiva a unei opere), un ton protocolar, un stil bine cumpanit, studiat, asezat, iata ce caracterizeaza pâna la urma romanul lui Ion Lazu.(...) Conglomeratul de întâmplari, gânduri, idei, fapte - sentimente/evenimente este ordonat de un glas muzical în note armonice, arareori gasesti câte-un semiton discordant… Muzica interioara a textului, care izvoraste în egala masura din „tonul elegiac al povestirilor tatalui”, cât si din tacerile de sfinx ale mamei, îmbinarea acestor doua voci generând întreaga textura melodica a cartii. Desi nu am , ca alti exegeti, curajul sa plasez romanul lui I. Lazu într-o ierarhie temporala sau axiologica (când cunosc atâtia alti prozatori de prima mâna/marime), voi îndrazni sa afirm totusi -si nu doar în ordinea de idei sentimentala! - ca Veneticii sunt un roman bun, o lectura obligatorie pentru toti românii, si mai ales pentru un tineret debusolat, dezabuzat care nu gaseste nici un motiv a se apropia de durerea indescriptibila, sufletul scindat al unui neam cu trupul în doua „tari vecine”, în „doua limbi”, care sunt de fapt una singura…" (Realitatea literara)

• Stefan Ion Ghilimescu: “…sa subliniem caracterul pregnant al realismului descriereilor lui Ion Lazu, cât si unda expresionist metaforica a poeziei simtirii care le confera, cum grano salis, o aura de un estetism bine timbrat; alteori, în afara exemplului nostru, luat aproape la întâmplare, nu poate scapa cititorului nota de molipsitor umanism cordial pe care o îmbraca la el totdeauna ideea. Nobila, lucida si visatoare, tema atât de frumos timbrata, dar retinuta a flautului se împleteste cu interventiile grave, uneori nesupravegheate canonic, ale oboiului sau fagotului (Grigore), ca sa fie re-expusa si dezvoltata amplu, pe fondul celorlalte instrumente de acompaniament, în tonul suav de „la” al primo-clarinetului, dominant pe final (Andrei). Fara a-mi fi teama ca gresesc, voi semnala cititorului în remarcabilul roman Veneticii al lui Ion Lazu o tema de autor pentru prima data tratata în literatura noastra si anume refugiul istoric al românilor basarabeni din 1944 si odiseea supravietuirii lor. Curgator ca un fluviu mare si lenes, scris cu maxima atentie, si controlat sever la nivelul ideii, cumva situat la limita acuratetei stilistice a unui duct vag simbolic, Veneticii este unul dintre primele 10 romane scrise la noi în ultimii douazeci de ani.” (Arges);

 

•Dumitru Augustin Doman,cronica la Veneticii de Ion Lazu (revista Arges nr. 4/2011) : 

Refugiul basarabenilor devine un motiv literar pentru scrierea unui roman viguros, realist, în mare masura presupunem ca autobiografic, o adevarata saga: Veneticii (Editura Ideea Europeana, 2009, colectia Editii definitive). Veneticii reprezinta totodata un roman istoric, dar si de familie, precum si unul social-politic.
 

Este roman istoric si social-politic pentru ca prezinta, desigur, o realitate începând în  prima jumatate a veacului trecut, cu influenta bolsevismului asupra tarilor anexate samavolnic, printre care partea de nord-est a României, a Moldovei. Consecintele evenimentelor din cel de-Al Doilea Razboi Mondial influenteaza decisiv si pentru totdeauna viata românilor din satele si orasele basarabene, nevoite sa-si lase gospodarii, agoniseala si sa ia calea exilului în tara mama. Romancierul gaseste linia mediatoare între tabloul general al vâltorii politico-militare si cazul particular al familiei Manu, o familie exemplara prin solidaritate, prin unitate în fata vitregiilor de decenii. Este o realitate pe cât de originala, pe atât de dramatica, sa te autoexilezi în propria tara. E ceea ce traieste familia Grigore si Vera Manu. Prima parte a cartii prezinta chiar odiseea exilului, mama cu copiii minori facând drumul spre inima Olteniei cu trenul, tatal - cu caruta. Socanta este trecerea din saracia particulara a familiei în comunismul generalizat ca metastazele unui cancer, comunismul de care abia scapase din Republica Socialista Moldoveneasca.
 

Romanul lui Ion Lazu este unul de familie, ca sa zicem asa, creionând cu o mare forta narativa destinul de exceptie al neamului Manu, care probabil ca este destinul propriei familii, bazându-ma când spun acest lucru pe faptul ca biografia scriitorului se suprapune aproximativ exact pe cea a personajelor romanului. Dar acest lucru nu are, pâna la urma, nicio importanta, raportul dintre realitate si fictiune necontând prea mult în economia si caracterul cartii. Ce conteaza este compozitia remarcabila, crearea de personaje memorabile (între acestea, Vera fiind poate unul dintre cele mai pregnante, o adevarata Vitoria Lipan, într-o latura a personalitatii sale, întregita de latura afectiva, de liant al familiei, deloc resemnata în fata vitregiilor sortii).
 

Rugaciunea Verei la pierderea fiului sau de 12 ani este pagina veritabila de Vechi Testament: “Doamne, nu ma rog Tie pentru ca e al meu, ci ma rog pentru ca e un copil nevinovat si o floare abia îmbobocita si o lumina sufleteasca… Lasa-l sa traiasca si sa se deschida si sa se bucure de viata asta asa cum e…si nu-l da pe el mortii! O sa ma prinda cineva  din urma si sa-mi spuna ca n-a murit? ca trage din nou în plamâni acest aer de nimic si al nimanui? Întoarce-te, femeie, e o greseala la mijloc, ce-ai vazut nu e adevarat, baiatul tau cel mare n-a murit! Atât de crâncena a fost durerea ce I-ai dat, ca s-a frânt ca o mladita… si n-a mai fost el, si n-a mai fost viu, n-a mai fost…” Apoi, Vera este un personaj profund crestin si profund moral, întelegând pâna-n cele mai adânci rosturi rolul femeii pe lume: “A fost nevoie de femeie  pentru întemeierea lumii. Dar a fost nevoie de femeie si pentru întemeierea credintei. Numai duhul sfânt singur, fara de Maria, nu l-ar fi putut naste pe Hristos. Ce vrea sa ne spuna Dumnezeu prin Hristos? Ca nu durerea conteaza - viata e durere! sufletul e facut sa tânjeasca si sa sufere, - conteaza sa departezi de la tine ispitirile; conteaza bunatatea, mila de aproapele”. E crezul în viata al unui personaj feminin unic în proza româneasca. Ziceam ca are o latura de Vitoria Lipan? În acest sens e de exemplificat cu reconstituirea dupa ani a furtului cailor familiei, episod autentic dramatic.
 

Partea a doua a romanului - Scribul familiei - reprezinta întoarcerea unghiului povestirii spre narator, dupa ce prima parte adopta un punct de vedere neutru si realist. Finalul este unul afectiv, cu trairile naratorului, rotunjind un roman-document - recurgându-se la confesiune, jurnal, memorii.

"Scribul familiei" consemneaza trecerea la cele vesnice a fiecaruia dintre cei dragi, cinci membri ai familiei dispar în cinci ani, dupa ce în prima parte se adunasera unul câte unul din Basarabia în Oltenia. Si o face într-o structura romanesca variata, bine articulata, iar textura naratiunii e de-o mare densitate, fara ochiuri libere, fara rupturi.
 

Dintre toate romanele care s-au scris la noi în ultimii ani, Veneticii se apropie doar de Cartea soaptelor, romanul lui Varujan Vosganian. Acesta din urma este un roman realist-fictiv al armenilor din România, cel al lui Ion Lazu fiind unul realist-fictiv al românilor basarabeni din România. Ambele au tensiune, forta narativa, implicare afectiva din partea autorilor si ambele sunt scrise impecabil, cu realizari stilistice si de compozitie romanesca de o mare originalitate. Mai mult, pentru fiecare dintre autori, Cartea soaptelor, respectiv Veneticii, reprezinta romanul vietii lor, câte o experienta epica de nerepetat. (revista Arges, aprilie 2011); 

Without being afraid I might be wrong, I shall signal to the reader in Ion Lazu‟s remarkable novel Veneticii, an author topic for the first time treated in our literature namely the historical refuge of Basarabean Romanians since 1944 and the odyssey of their survival. Running as a large and lazy stream, written with maximum attention, and severely controlled at the idea level, somewhat situated at the limit of stylistic accuracy of a vaguely symbolic channel, Veneticii is one of the first 10 novels written in our country during the last twenty years.

Ion Lazu este membru al Uniunii Scriitorilor, romancier, poet şi eseist; a scris scenarii de film, a publicat albume de artă fotografică. De formaţie geolog, a activat ca prospector la o firmă de profil, ieşind la pensie după 40 de ani, practic în toate zonele ţării. A avut diferite iniţiative , Proiectul Plăci memoriale pentru marii scriitori (cca 200 de plăci în Bucureşti) şi Proiectul Monumentul scriitorilor români încarceraţi sub regimul communist.

www.librariapentrutoti.ro

www.bibliotecaeuropeana.ro