ANGELICA ROZEANU

HĂITUITĂ DE LEGIONARI, STIGMATIZATĂ DE COMUNIŞTI, UITATĂ DE CAPITALIŞTI: POVESTEA DE VIAŢĂ A ANGELICĂI ROZEANU, DE 17 ORI CAMPIOANĂ MONDIALĂ!

Prima femeie din România care a cucerit un titlu mondial, prima şi singura conaţională campioană mondială la tenis de masă ascunde o poveste fabuloasă, demnă de un scenariu de film. Numele apare şi în Cartea Recordurilor, însă a fost şters din istorie de comunişti şi apoi uitat de capitalişti. Am onoarea să vă prezint viaţa extraordinară a celei care a fost Angelica Rozeanu, ultima campioană mondială de origine non-asiatică.

REPORTAJUL A FOST PUBLICAT SUB SEMNĂTURA LUI ALIN HUIU ÎN ZIARUL PUTEREA DE PE 5 MARTIE 2012.

Se apropie vara. În casa cochetă a familiei Adelstein din Capitală, acolo unde se află actualmente hotelul Bucureşti, micuţa Angelica tocmai se pricopsise cu o boală specifică micuţilor, scarlatina. Pentru a o înveseli pe surioara de opt ani şi jumătate, fratele Gaston vine acasă cu două palete şi un fileu. A fost momentul care avea să-i schimbe decisiv viitorul. „Ulterior, şi-a cumpărat o masă şi juca în curte alături de prieteni. Mă mai chemau şi pe mine, însă abia ajungeam la masă, atât de micuţă eram”, rememora Angelica Rozeanu, născută Adelstein, la una din ultimele vizite în România, din 2004. Deschiderea unui club sportiv în cartier a făcut-o să ia în serios tenisul de masă, iar în 1934 a participat la Cupa României, pe care, surprinzător, a şi câştigat-o, deşi abia împlinise 12 ani. La scurt timp, a urmat şi campionatul naţional, numai că finala a pierdut-o în faţa aceleiaşi adversare. „Pe drumul de la întoarcere, colegii îmi cântau că am pierdut cu baba”, a adăugat legenda într-un interviu acordat postului OTV cu doi ani înainte de a se prăpădi, la vârsta de 86 de ani, la Haifa, în Israel. Odată cu trecerea timpului se simţea tumultul războiului şi, totodată, cel al antisemitismului. La numai 16 ani, în 1937, a participat la primul ei Mondial, la Baden, când a cucerit şi un bronz la dublu mix, iar în 1939, la Cairo, a reuşit un bronz la echipe şi un argint la dublu. La întoarcere, pe feribot, o veste a căzut ca un trăsnet peste sportivi. „Atunci s-a aflat despre ororile din ţară. Lumea era disperată, mulţi nu mai voiau să se întoarcă. Apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a mai afirmat Angelica Rozeanu despre ultima ei competiţie înainte izbucnirii Războiului.

Antisemitismul

Legionarii le-au interzis evreilor să mai calce în vreo sală de sport. Familia Adelstein s-a trezit şi fără averea obţinută cu multă trudă. Ca o notă de completare, nici până la moartea ei, Angelica Rozeanu nu a reuşit să obţină pământurile din judeţul Galaţi, confiscate în 1940, dar nici cele din Cadrilater, aflat în prezent pe teritoriul Bulgariei. Până în 1945, sportiva a avut o singură încercare de a reveni la antrenamente. „Aveam un prieten, Hagi Vasiliu, care era campion naţional. M-a invitat odată la Clubul Orfeus. I-am spus să intre el primul şi să întrebe dacă pot juca, să nu avem probleme apoi. După câteva minute a ieşit şi m-a invitat la cinema. Vă daţi seama în ce situaţie eram. Nici nu mă mai gândeam că pot reveni”, povestea cu lux de amănunte cea care a adus 17 titluri mondiale României. Abia după încheierea conflagraţiei, sportivilor de origine evreiască le-a fost permisă revenirea la competiţii.

Revenirea

Timp de trei ani, Angelica a participat la concursurile naţionale, iar în 1948 a reuşit să obţină din nou acordul de a reprezenta România la Mondiale. Se întâmpla la ediţia de la Londra, unde a pierdut în semifinale în urma unei greşeli de arbitraj. Regulamentul era să câştige cel care avea avantaj după 20 de minute, numai că arbitrul a uitat să oprească timpul şi, ulterior, unguroaica Gizella Farkaş a fost desemnată câştigătoare. Tot ea avea să devină şi campioană mondială în acel an. Tot în 1948, românca a mai obţinut două medalii de bronz şi aurul părea tot mai aproape. Avea deja 27 de ani şi o fetiţă, pe Micky, iar de acum o chema Rozeanu deoarece preluase numele soţului, Lou Rozeanu, un respectat inginer.

Ochii din umbră

  

După problemele cu legionarii, Angelica s-a lovit de noi dificultăţi. Tocmai câştigase Campionatul Naţional şi devenise vicecampioană la băieţi, acolo unde deseori participa, şi aştepta cu optimism Mondialele de la Stockholm. Soţul, nemulţumit de salariu, a încercat să plece din România şi a fost arestat pentru două luni. Elanul îi fusese din nou stopat după ce autorităţile au anunţat-o că nu va mai face parte din delegaţie. „Eu nu voiam să plec, dar au început necazurile. A trebuit să mă angajez ca redactor de sport la «România Liberă», mă primise acolo Nicolae Bellu, care era tot evreu”, spunea Angelica, la 82 de ani, cu o memorie de invidiat. Timp de câţiva ani, în paralel cu tenisul de masă, sub pseudonimul de Angela Holban, marea sportivă scria despre tenis, volei şi patinaj. Noua meserie avea să o readucă în lumina performanţei.

Legenda

Acelaşi Bellu i-a convins pe şefii sportului că Angelica Rozeanu merită o nouă şansă, iar în ultimul moment a urcat în trenul de Budapesta, acolo unde se desfăşurau Campionatele Mondiale din 1950. De acolo, s-a întors cu două medalii de aur, iar de la Curtici şi până la Bucureşti, trenul oprea în fiecare gară pentru manifestaţii populare. Brusc, dintr-o persona non grata, Angelica devenise o eroină. La Gara de Nord, poliţiştii au trebuit să creeze un cordon pentru ca dubla campioană să poată ajunge cu bine acasă. Deşi le era în continuare frică de faptul că ar putea să ducă la îndeplinire planul soţului şi să plece, autorităţile au mizat în continuare pe Angelica la Mondiale, iar până în 1955 a câştigat tot ce se putea, devenind prima şi singura din lume care s-a impus la 6 turnee finale consecutive în proba de simplu. „La Viena, de exemplu, am locuit la ambasadă ca să fie totul în siguranţă pentru ei. Eram înconjurată tot timpul de securişti. Din prietenie, cred.” 1956 a fost ultimul an în care a devenit campioană mondială, ulterior fiind dată la o parte cu brutalitate.

Excluderea

Timp de trei ani, între 1957 şi 1960, Angelica Rozeanu s-a zbătut să rămână în sistem. „Pentru că mă întorsesem fără aur de la Stockholm, oamenii s-au supărat rău pe mine. Un anume Cruceru a venit şi m-a anunţat că nu voi mai participa la Internaţionalele de la Stockholm. La Comitet mi s-a spus că nu trebuie să cer eu explicaţii”, şi-a povestit calvarul. Deşi în toată această perioadă a mai obţinut medalii europene şi mondiale, s-a confruntat cu mari probleme. S-a decis disponibilizarea ei din postul de antrenor federal, iar apoi legitimaţia a dispărut fără urmă, astfel că nu mai putea fi înscrisă la competiţii. „Mi-a fost enorm de greu. Nu mai primeam indemnizaţie de hrană, mă descurcam greu cu familia, în condiţiile în care în timpul războiului ne-a fost confiscat totul.” Mai mulţi oficiali erau decişi să o stigmatizeze. „M-au acuzat că mi-am vândut numele pentru crearea unor palete în Austria. Era adevărat. O paletă purta numele meu, însă primeam la schimb 40 de palete, pe care le împărţeam tinerilor. Îmi spuneau că e lipsă de modestie. Apoi mă certau că am primit 24.000 de lei pentru cele patru titluri mondiale cucerite la Bucureşti. Nu era ceva normal?”, şi-a continuat destăinuirile despre ultimii ani petrecuţi în România.

Dej şi Ceauşescu

Disperată, pe Angelica o încercau tot mai des gândurile de a părăsi România. Chiar făcuse o cerere pentru emigrare. Cu puţin timp înainte de plecarea în Israel din 1960, a făcut un ultim efort pentru ca imaginea ei să fie refăcută. Într-o zi primăvăratică, sportiva s-a urcat în maşina Pobeda, primită după titlurile de la Tokyo, şi în timp ce conducea i-a zărit pe mai marii ţării. Gheorghe Gheorghiu-Dej făcea o plimbare alături de Chivu Stoica şi Gheorghe Apostol. „Nu aveam nimic de pierdut. Am coborât de maşină. M-am uitat de gealaţi şi m-am pus în faţa lui”, a povestit Angelica la cinci decenii distanţă, reuşind să redea şi dialogul avut cu şeful statului de atunci:

Tovăraşul Gheorghiu, nu vă speriaţi, eu sunt Angelica Rozeanu, cea pe care aţi felicitat-o de multe ori. Sunt la ananghine, de asta v-am acostat.

Ce s-a întâmplat, tovarăşa Rozeanu?

Uitaţi, am fost îndepărtată din sport. Nu am mijloace de existenţă, sunt disperată. Am fost alungată ca o cârpă murdară.

Mă, fată, ai avut ceva de-a face cu Siguranţa?

Nu, pe mine nu m-a chemat nimeni. Dacă aveam ceva de-a face cu asta, eram chemată cumva să mă pot disculpa. Poate mi-a băgat cineva vreo vorbă.

Eu chiar m-am întrebat, tovarăşa Rozeanu, ce se întâmplă cu tine, de ce nu mai apari, dar am crezut că eşti obosită, că vrei să te odihneşti un pic.

Nu, eu pur şi simplu am fost dată afară.

Du-te acasă, stai liniştită. Totul va fi în regulă.

Tovarăşe Gheorghiu, eu am câteva neplăceri pentru că soţul meu vrea să plece.

Divorţează şi îi dau drumul, nu este nici o problemă. Ai grijă, totul va fi în regulă.

A durat doar trei zile până când Angelica Rozeanu a fost chemată la biroul preşedintelui Comitetului Olimpic Român, Manole Bodnăraş, fratele mai mic al lui Emil Bodnăraş. Până atunci, încercase de zeci de ori să obţină o audienţă. „Când am ajuns acolo, secretara mi-a transmis să merg la tovarăşul Ceauşescu, el era liderul de partid pe linie de sport. Încă nu era atât de mare. Mi s-a făcut frică pentru că auzisem de el, deşi nu-l văzusem niciodată.” Viitorul preşedinte al României o aştepta în faţa porţii. „Staţi să vină şi tovarăşul Bodnăraş să putem discuta.” După câteva minute, cei trei se aflau în acelaşi birou pentru găsirea unei soluţii.

Nicolae Ceauşescu: Tovarăşa Rozeanu, v-am chemat aici să vă întrebăm cum putem îndrepta lucrurile.

Angelica Rozeanu: Păi cum credeţi dumneavoastră?

N.C.:  Tovarăşe Bodnăraş, să-i dăm voie să joace, să-i dăm voie să se iscălească în ziar.

A.R.: Tovarăşe Ceauşescu, eu trebuie să mă reabilitez sau să se demonstreze că nu am făcut nimic.

N.C.: Că nu ai făcut nimic.

A.R.:  Atunci aş vrea din nou postul meu de antrenor federal.

M.B: Păi nu mai avem postul în schemă, nu putem face nimic.

A.R.: Atunci aş putea să lucrez la radio sau la televiziune.

N.C.: Până mâine, tovarăşe Bodnăraş, să rezolvi situaţia şi să îmi raportezi. Noi nu avem nimic împotriva ei. Să scrie în ziar şi să participe la concursuri.

A doua zi, Manole Bodnăraş a intrat în concediu, iar situaţia a rămas neschimbată. „Cum puteam să mai merg eu la Ceauşescu iar?”, îşi aducea aminte marea sportivă. Până la urmă, a divorţat de soţul ei, iar acesta a plecat în Israel, unde a devenit profesor. Câteva luni mai târziu, Angelica a participat la Europenele de la Zagreb, unde a şi câştigat două medalii, în ciuda faptului că în ultimii doi ani nu se mai antrenase aproape deloc.

Decizia

În actuala capitală a Croaţiei, Angelica s-a întâlnit cu vechea sa prietenă, jucătoarea austriacă Gertrude Pritzi. „Fă-mi te rog şi mie o invitaţie să vin la tine în concediu în vara asta”, a rugat-o românca pe prietena sa, la rândul ei cvintuplă campioană mondială. Timp de câteva săptămâni, a fost convocată de autorităţi pentru a se şti adevăratul motiv al plecării. Încă se temeau că cea care a scris istorie pentru tenisul de masă mondial intenţionează să emigreze. A obţinut până la urmă acordul, iar vara a prins-o la Viena, alături de fiica ei, Micky. Şi-a încuiat casa şi a lăsat maşina în curte ca şi când ar urma să se întoarcă în curând. Ceea ce era să se şi întâmple. A povestit chiar Angelica Rozeanu: „După primele zile în Austria, îmi era deja dor de casa mea, de patul meu. Într-o zi, primesc un telefon neaşteptat de la fostul meu soţ. Aflase de la cineva că sunt la Viena. «Nu vreau să te joci cu libertatea fiicei noastre. Veniţi în Israel şi vă voi oferi tot sprijinul», mi-a spus el direct. În aceeaşi seară, eram deja la Tel Aviv. Dacă mai trecea o noapte peste mine, nu mai aveam puterea să iau această decizie. Am locuit o perioadă împreună cu fostul meu soţ, însă am rămas doar prieteni”.

Exilul

Autorităţile comuniste de la Bucureşti au aflat de gestul Angelicăi Rozeanu şi i-au retras cetăţenia. Bunurile rămase în ţară nu au intrat în posesia mamei sau fratelui, ci au fost confiscate. Până în 1990, numele Rozeanu a fost stigmatizat şi şters din memoria colectivă. Nimeni nu afla de existenţa ei. Otilia Bădescu, o altă fostă mare jucătoare de tenis de masă, a aflat de existenţa ei abia la Europene de la Gothenburg. „Până la Revoluţie, nu ştiam absolut nimic. Nu se aducea vorba despre ea. Ni se prezentau nişte performanţe, dar numele ei era ignorat. Ulterior, m-am şi împrietenit cu dânsa. Era o femeie extraordinară. Vorbea şapte limbi străine şi respecta pe toată lumea.” În Israel, i s-a făcut imediat o ofertă. Timp de trei ani, între 1960 şi 1962, a câştigat titlurile naţionale, dar şi Macabiada. La 41 de ani nu mai avea puterea de a face din nou mare performanţă. „În plus, nu existau nici cele mai elementare condiţii. Eu câştigam competiţiile acolo fără să mă antrenez o zi. Apoi am primit un post de antrenor, însă cum era regula ultimul venit, primul plecat, când s-au făcut restructurări, a trebuit să îmi găsesc altceva. Atunci am încheiat definitiv cu tenisul de masă”, mai spunea Angelica Rozeanu. Timp de 13 ani, marea campioană a lucrat într-o fabrică de electronice, de unde a şi ieşit la pensie. A revenit în România în primul an de după Revoluţie. „Când am plecat, am lăsat toate medaliile şi bunurile în casă. Nu a mai rămas nimic. Trecutul meu dispăruse definitiv”, şi-a adus aminte de şocul pe care l-a avut la prima vizită în Bucureşti. În 2004, după o lungă aşteptare, marea sportivă a primit şi o distincţie din partea statului român, Ordinul Meritul Sportiv clasa I, cu o baretă, la 9 ani după ce fusese deja inclusă în Hall of Fame-ul tenisului de masă. A murit în februarie 2006, la Haifa, acolo unde şi-a trăit bătrâneţea alături de fiică şi cei doi nepoţi. Ambii au fost campioni europeni de bridge şi apoi au devenit ingineri în calculatoare, lucrând pentru Microsoft. Nici înainte de moarte, Angelica Rozeanu nu şi-a renegat trecutul. „Mă simt româncă şi voi fi aşa câte zile oi mai avea”, spunea în 2005, ultima oară când s-a aflat în patria sa natală.

Secretul

La mult timp după retragere, Angelica Rozeanu a dezvăluit cum a reuşit să rescrie istoria acestui sport. Fără să fi avut antrenor nici măcar o dată în cariera de peste trei decenii, aceasta se baza de două particularităţi. Se antrena numai cu băieţi şi vreme de 20 de ani nu şi-a schimbat paleta. „La fiecare două luni, schimbam guma. Însă am avut aceeaşi paletă de lemn până la retragere”, a povestit despre paleta care acum este expusă la Muzeul Internaţional al Tenisului de Masă. Stilul de joc şi l-a schimbat după Mondialele din 1948. „Am fost autodidact. Am furat puţin de la Viktor Barna. Până atunci am fost mai mult defensivă, dar ulterior mi-am format un stil ofensiv, foarte agresiv. Backhandul era după Barna. În plus, eram în formă bună numai dacă era linişte în sală. Altfel, nu mă puteam concentra”, mai dezvăluia marea Angelica Rozeanu în 2004.

ANGELICA ROZEANU:

Data naşterii: 21 octombrie 1921 (Bucureşti)

Data morţii: 22 februarie 2006 (Haifa)

Palmares:

30 de medalii la Mondiale (17 aur, 5 argint, 8 bronz)

7 medalii la Europene (1 aur, 3 argint, 3 bronz)

Campioana României între 1936 şi 1957 (între 1940 şi 1945 nu a avut voie să participe)

Campioana Israelului (1960-1962)

Distincţii:

Prima jucătoare de tenis de masă care a câştigat 6 titluri mondiale consecutive la simplu.

Locul secund în topul celor mai multe medalii de aur la Mondialele de tenis de masă.

Introdusă în Hall of Fame al ITTF în 1995

A dat numele unei rachete care se producea în Austria în anii ‘50

http://alinhuiu.ro/2012/03/04/haituita-de-legionari-stigmatizata-de-comunisti-uitata-de-capitalisti-povestea-de-viata-a-angelicai-rozeanu-de-17-ori-campioana-mondiala/