Câteva cuvinte de Duh!

De sfârșit și început de An!

(Câteva cuvinte de Duh!)

”...Iată, mă iau pe mine drept exemplu, fiindcă la ai mei 78 de ani, mi-ași putea perminte ”o pauză” de odihnă, de refacere, adică a-mi îngădui o usurare a efortului  acum la sfârșit de an, și mai ales pentru un început de nou drum, într-un nou an!

Dar cine nu-și dorește o ”pauză” din aceasta? Totuși, această vocabulă cuprinde, adică ne dezvăluie foarte multe înțelesuri!  Făcându-se în acelaș timp și dovada înțelepciunilor ce emană și pot emana dintr-un cuvânt al Tezaurului Limbii noastre românești!

 

Deci întrebarea ar fi, ”ce este Pauza?”

Cred că cea mai bună definiție, poate mai mult ca oricine, ne-o dă compozitorul ARVO PART, și asta într-o formă metaforică extrem de inteligibilă:  ”Pauza este pâinea spre ființă care ne este de trebuință, pentru a ne opri, pentru a cugeta, pentru a cântări cuvântul pe care l-am spus. Sau cuvântul pe care îl vom spune...,pe care poate că nu trebuie să-l spunem. Și aceasta este pauza. Pauza este concentrarea tuturor puterilor; în înțelesul său desăvârșit, este miezul înțelepciunii”.  Da, pentru că aceeași vorbă de duh și înțelepciune ne-o spune în măreția sa folclorul românesc: ”Oprește-te, fă o pauză și gândește bine înainte de a zice o vorbă, fiindcă aceasta zboară iute ca pasărea, și nu o mai poți nici opri nici aduce înapoi pe limbă!”

Deci în acest fel, întradevăr ”Pauza” devine un miez al înțelepciunii! Pentru cine are urechi de auzit, și bineînțeles drag de o asemenea”pauză” de analiză! Și, mai ales pentru cei obișnuiți a tot promite ”marea cu sarea”..., pentru  a se feri a nu se face de râs în fața ascultătorilor! 

Vă dorim tuturor  un  An Nou fericit, încărcat de Iubire și Adevăr!

Ioan Miclău-Gepianul

27/12/2017

VÂRSTA SENECTUȚII – Sfântul Nectarie al Eghinei

”...Caracterul senectuții e minunat, fiindu-i conferit de mulțimea anilor adunați în decursul unei vieți îndelungate; această vârstă se bucură de alte câteva calități deosebite care-i sporesc podoaba: în ea strălucește înțelepciunea, iar sfatul, priceperea și cugetul senin și cuprinzător îi încununează gândurile. Înfățișarea impune și cere din partea tuturor respect și cuviință deosebite. 

Senectutea este ultima etapă a vieții pământești a omului; de aceea poartă cu sine toată deplinătatea și un întreg ansamblu de valori, dorite și puse nu în slujba ființei care se stinge în moarte și se pierde în mormânt, ci a celei care are un suflet fără moarte, care-și află sfârșitul pe pământ și se pregătește pentru Cer, pentru viața cealaltă, fără de sfârșit și nemărginită”.

Sfântul Nectarie al Eghinei, ”Un portret al omului”, traducere de protopresbiter

Dr. Gabriel Mandrila, Ed.Sophia/ Metafraze, București, 2015, p.22.

AGENDA PRIMILOR PAȘI!

”...Pentru CARTE am avut întotdeauna o inexplicabilă atracție; îmi amintesc încă din vremea adolescenței, cum, atunci când intram într-o bibliotecă românească aveam impresia că intru într-o catedrală, într-o adevărată biserică unde în liniștea ce umplea interiorul, ființa mea simțea acolo o eternitate, o eternitate în care autorii trăiau în cărțile lor, precum sfinții în icoanele lor; și parcă mă priveau, mă emoționau, mă atrăgeau în lumea lor! Cărțile din rafturi, frumos înșiruite, privindu-le, îmi păreau că plutesc și ele într-un val luminos, încât îmi duceam mâna la frunte! În sfârșit, cu un astfel de temperament m-am simțit învăluit și aici în Australia când intram într-o bibliotecă. Am vizitat mai multe, spre exemplu și Biblioteca de Stat din N.S.w-Sydney, unde căutam întotdeauna și cărți românești. Am găsit întotdeauna, fiindcă Australia fiind un  Stat constituit pe baze de imigrații, are în patrimoniu cărți aparținătoare fiecărei etnii conlocuitoare. Am fost așa de satisfăcut sufletește încât în imaginația mea simțeam cum ieșeau la iveală versuri aproape fără să mă forțez a le căuta.  Așa s-a născut poezia mea,”Răsărit de soare la Sydney”, pe care am să o prezint mai jos.

( din cartea ”Pe drumurile artei”- Ioan Miclău- Ed.Cuget Românesc-Bârda,2013, pag.43.)

Dragostea s-a făcut casă!

”...În acelaș timp munceam conștient la Oțelăriile Port Kemblei , conștient că nimeni nu te primește ca să te plimbi pe străzi, dar mult mai conștient deveneam când mă gândeam la responsabilitatea ce o aveam pentru familia pe care o iubeam și o așteptam să vină. Se cerea sacrificiu, iar eu mi l-am impus fără rezerve. După o muncă cu transpirații, după un an, aveam deja bani pentru a vorbi despre cumpărarea unei case! Bineînțeles nu de întregul preț, dar Compania la care lucram, prin Banca ANZ, m-a ajutat cu un împrumut să pot să achit costul casei. Mâna lui Dumnezeu din nou, fiindcă aveam siguranța locului de muncă, îmi ziceam mie însumi; cât timp găsește de bine să mă ajute, speram că nu au în gând să mă concedieze pierzându-mi locul de muncă! Aici m-a apucat și pensionarea! Problema era că nu aveam mașină, dar nici licență de conducere, deocamdată, deci trebuia să-mi aleg casa cât mai aproape de compania la care lucram. Așa am și procedat, găsindu-mi casa dorită în Cringila-town.

 

Cu siguranță că numai prin îndurarea cea dumnezeească, pentru lacrimile și rugăciunile mele în fiece moment ziua și noaptea, așteptându-mi familia să vină,  Dumnezeu m-a auzit! Puțini au fost aceea ce credeau atunci, ceea ce scriu acum! Scrisorile mele și a familiei le țin ca amintiri, document pentru nepoți, căci noi bunicii lor am fost oameni harnici și în România.

Pe data de 12 februarie,1981, soția mea și cele trei fetițe ale noastre întrau în casa noastră din Cringila, N.S.W. Biletele de avion au fost plătite de Biserica Anglicană din Sydney, căreea  ulterior i-am rambursat banii treptat.

În bagajele ce le-a adus din România mai mult cântăreau cărțile noastre, fericirea întregii familii. Soția cumpărase, desigur, atâtea cât a avut posibilitatea să cumpere, cărți noi chiar de la edituri orădene. De folosință îmi este și azi Micul Dicționar Enciclopedic-1979, cumpărat cu 190 de lei, care cu asigurarea din Prefață, cuprinde o largă și multilaterală înformație, ceea ce s-a și adeverit. Având în noua proprietate cumpărată și o cladire aparte căreea  îi ziceam ”garaj”, în care locuise înainte și o familie de imigranți, am aranjat-o, am înlocuit dușemeaua cu ciment și faianță, am reânoit tavanul, mi-am aranjat dulapuri cu rafturi pe care să-mi așez cărțile familiei. Aceasta are să devină biblioteca noastră, cu mese și scaune, totul cât mai apropiat de una reală!

 

Timpul era favorabil, fiindcă nu-l pierdeam degeaba; fetele la școală, nevastă-mea și-a găsit și ea loc de muncă, și încă angajată permanent. Eu munceam și scriam versuri, eram mândru de sorgintea mea românească, o și dovedeam prin fapte. Mă scufundasem în studii, citind mult, considerându-mă un autodidact adevărat. Cu Limba Engleză nu prea stăteam bine, nu aveam cursuri de limbă engleză acasă în țară, cum aveau unii, așa că m-am înscris la TAFE (Istitutul Technologic and Further Education)-Wollongong, pe care l-am încheat cu bine. Acum ajunsesem a studia în rând cu fiicele mele, vorba ceea, ”dacă n-ai învățat când a trebuit”. 

În 1996, aveam deja o miniatură dar o frumusețe de bibliotecă pa care am anunțat-o că o am, la care se poate găsi o carte românească, pentru orisicare doritor. Ba încă am și numit-o biblioteca ”Mihai Eminescu”, așa din drag și respect pentru poetul pe care l-am iubit din copilărie! Era în realitate o ocupație benevolă, deci de suflet, în care mi s-a înrădăcinat ființa mea, creșteam odată cu ea, ferind-o de tot ceea ce se cheamă afacerisme, era și este o fântână cu apă dulce din care gustam și gust și azi! Mi-a adus multe satisfacții si mulți cititori. 

Treptat am să public din realizările mele și ale bibliotecii ”Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W.  

Biblioteca nu este o ”instituție”, ci cum am mai spus, este o bibliotecă de familie, la care orice român din apropiere sau mai de departe poate găsi o carte românească! Veniturile financiare nu m-au interesat, fiindu-mi suficient pentru întreaga familie serviciile Cărții, educația membrilor familiei mele, și bineînțeles satisfacția de suflet primind vizitatori români, cititori, și mai ales dăruiri de cărți aduse de foarte multe familii românești de aici și din România, cărora le mulțumesc și le-am mulțumit cu fiecare ocazie ce am avut-o!”(...)

Răsărit de Soare la Sydney

De-o superbă măreție, parcă răsărit din mări,

Țesând haina dimineții, turnând aur peste zări,

S-anină la orizonturi discul unui dulce soare,

Repetând eterna-i cale cu majestică splendoare!

El bătu la geamul casei unde eu visam aiurea,

Făurind în gând palate de să-ncapă omenirea,

Apoi sute de romane dintr-odată apărură,

Trase numa-n fir de aur, de-un talent fără măsură!

Australia e țara visurilor împlinirii,

Țara soarelui, a Mării, cuibul păcii și-a iubirii!

Din ocean crescu un nufăr devenind ”Opera House”,

Salbă ce fu dăruită veșnicei Naturi adaos!

Peste ape un paianjen trase ”Sydney Harbour Bridge”,

Zburătorul cangur urcă ”Center Point”ce-n vârf ating

Fruntea norilor fantastici agățați în Univers,

Sydney-ul își cântă ritmul pe-al vieții veșnic vers!

Vers sculptat în piatra dură de a minții ascuțime,

De a mâinilor lucrare cu măiastră istețime;

Sydney-ul  scăldat în soare și-n al apei cer albastru,

Scânteiază ca o perlă între sfere de-alabastru!

E-o metropolă ce-n lume negreșit pereche n-are,

E-o corabie a lumii unde Dumnezeu cel mare,

Așeză toată iubirea din grădina sa sfințită;

De aceea se cuvine, a fi bine îngrijită!

~*~

Ioan Miclău-Gepianul

01/03/2018