Căutând după mere 18

Căutând după mere 18

- LIMBA NEAMULUI MEU -

Dupa doua luni de tacere, Ben a avut un accident la serviciu unde si-a rupt spatele si a fost internat si acum continua tratamentul de reabilitare.

Sincere mulțmiri, bravule Ben, ce mai faci: cum te simț? Nenorocirea ta, îmi ciuntase aripile, entuziasul de a scrie, mă plesnise în moale capului şi aşa scorcova-vesela dus la colindat de acasă (de ce spun asta? tu-mi spuneai, ca om bun: să mai scriu la "căutând "după mere", îmi ziceai scump şi drag să scriu, când îmi vine şi ceva mi se întâmpla, că nu-mi venea; mai scriam poezie amuzat de ce se publica pe "facebook" şi unii publicau poezie înteresantă, dar ce-i drept nu o lecturam, citeam pe toată, că n-aveam răgaz , timp, că timpul era nerădător şi cu mine, cum a fost şi cu Marin Preda, Eminescu, Iorga, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, deşi Artur Gabriel Silvestri, deşi fără oameni răi, invidioşi şi foc, nu arde lumea cu vâlvătaie şi mirare, uluire, cu suferință pentru cei din  jur şi a “urmaşilor, urmaşilor”, vorba lui STEFAN CEL MARE DREPT ŞI SFÂNT (de ce? rămâne un mare mister, SECRET, o mare taină, mare cină cristică de taină) iar să mă laud cu ce nu-mi aparține nu mi se stă şi nici nu mi se arată, că n-am o aş muscă nimerită-n lapte pe căciulă, (lauda nu mirose a bine cu toate că-i la îdemâna oricui, oricărui fălos, fudul, dar nu deştept destul având suficiente păcate, ca orice muritor muncitor sau nu, dar nu şi pe aieste), deşi într-un fel eram comod, leneş şi chestia asta aflase venind pe meleagurile Bistriței, la Bistrița şi profesora de matematică întrebată de băgăciosul, curiosul, de tata şi nu ştiu cum de o întrebase tocmai  pe  Petringel, soția directorului Alexandru Petringel la care el, tata lăudăros îi zise mucalit, fâstâcit, pus la încurcătură, deşi om mare, că m-avea prunc pe mine elev aici la liceul agricol, secția veterinară, zise hotărât, c-o mai făcuse de nenumărate ori să mă învețe minte, că umbla vestea şi povestea: "bătaia-i ruptă din rai", probabil din raiul cu smoală, raiul cu bivolii, care se află deştepții tocmai când e plin şuştarul să dea cu piciorul şi să verse laptele, cum puteam s-o fac şi eu, nu mai breaz, mai nătărău ca Dragomir dacă aşchia nu sare departe de tăietor, butan, trunchi, mărul nu cade departe de pom (şi zise unul mirat la t.v., că aieste mame care gătesc bine, o descoperit, că merele cresc în măr) şi uneori nu-s nici eu mai grozav, mai Dănilă Prepelec, mai năzdrăvan ca Pintea viteazu şi o dam în bară, bara pe care făcea cra-cra o cioară, croncănea precum corbul din plisc, cioc, scăpându-şi mândrețea de caşcaval pentru vulpea vicleană, şmecheraşă şi fudulă, deci tata, Dragomir cum bine-l ştiți, cunoaşteți, de-amu şi dumnevoastră, cititorilor dragi, i-a replicat cu emoție profesoarei: "lasă, că scot io amu cureaua la el şi scot io pe cucona lene din el "şi o rostea convingător, crezându-l de-anume, măculiță Doamne, că el şi purcede imediat, "hozon- perț", cât ai zice peşte, că era înstare, vrednic, dumnealui să mă facă, Doamne sfinte, de dragă minune la lume, spectacol cu public, ca buric a târgului făcând în oraşul verde-Bistrița circ fără bani, fănându-mă de baftă, de râs şi turcă, deşi nici el nu se silise la învățătură, la carte (era o vorbă pe la noi prin Sâmpetru: "cartea şi învățătura se câştigă cu greu mergând la şoală mereu", dar el chiar zicâd lui tată-su, că nu s-a face popă, dar popă sau nepopă altfel i-ar fi mers lucrurile, că celui cu şoală pasărea-i cântă, dar cel prost, fără... "cei şapte ani de-a casă"?, dar el îi răspundea obraznic, aiurea, la bunicu' Ferghete Viorel de-a lui Nichita şi Rătundeanu, că nu Ferghete ni numele strămoşesc, ci Rătundeanu, dar austro-ungurii s-au hărnicit şi nemernic aşa ne-au înregistrat oficial în acte (ştiu c-am mai scris despre asta, dar mă oftică, supără, mi ca o piatră de moră la inimă) fiind asta o povară grea, la generații de-a rându, acrindu-le şi năcrindu-le sufletul şi traiul cu mălaiul luat până şi de la gura pruncilor, deşi lăcomia le mânca omenia străinilor pustiitori, năpăstuitori şi răi, "răii, că răi vin, năvălesc, ne calcă cu bocancii în suflet, răii", erau numiți vrăjmaşii care nu ne erau la suflet, erau numiți aceşti tâlhari, lioată păgână, barbari migratori, răi, erau numiți în partea locului, c-au adus mult necaz şi obidă neaoşului popor român.

Ben, o zici, dar românii mei dragi de-acasă nu ştiu de mine, de existența mea, ca ființă (n-am nevoie de  "mare (-le) singuratic" ori "cel mai iubit dintre pământeni", nu că n-ar fi bine pentru a fi, în galisca, colivia, mea unde scriu, că scriu, ai dreptate: scriu în felul, stilul, cu-n mod al meu inconfundabil (tu zici, c-aş scrie util şi bine şi eu mă complac, accept fără pic de modestie ce zici tu, mă împac cu propria-mi convingere şi  zic: "n-ar fi rău şi de ce-ar fi rău ce zici tu, o cu totul altă stofă de om petru croitor şi alt aluat pentru brutar sau olar, fiecare avându-şi aparte menirea, rostul, său, c-aşa îngăduie Dumnezeu? nu mă răfuiesc cu nimeni şi hainele mi le spăl în familie cu Ben la iarba verde de acasă.

Ps familia mea muşhetarii lui Vica:Marius,Mihaela-Ştefania şi Flaviu-Teodor,celemenii,Daria,eu,Pavel şi Vica.

     - Tu scrii ! Este dreptul tau. Tu scrii pentru tine. Este in cele scrise credinta ta, apropierea TA de Dumnezeu. Este CUVANTUL. Este parerea ta despre creatie si ESTE IUBIREA PENTRU CA EXISTI, ESTI MARTURIA, ESTI COMFIRMAREA!

Cei din jur bat din palme la cei din televizor, la cei care ii mint incontinu, la cei care ii duc la razboi. Doresti sa fii ca CEI sau ADEVARUL LUCRURILOR

Daca nu vrei adevarul pentru care s-au jertfit si Cristos si Eminescu atunci intra in politica. E ce-a mai usoara cale sa fii aplaudat si lins pe dosul palmei frate Pavele.

Singuri venim pe lume, singuri plecam insa cine te va citi va spune ca ai existat. Toti vor trai prin tine! Nu a fost un gol in jurul tau. Vei INSPIRA, Ben

     - Aici e o simfonie a vorbelor, o pătrundere la început de lume (vorbele prin tine, Ben, devin imagini bine ticluite, lumină, ca dintr-o lume care nu-i dată oricărui muritor s-o vadă, că tu: darul din dar îl dai altora să fascinezi cu bucuria şi simțirea ta artistică şi pe ceilalți, la tine asta fiind un firesc, un omenesc, care nu-i de ici de colo dându-ți o caldă emoție, care vine de unde vine să mângâie cu iubirea pentru bine, s-aline, astâmpere, suferința, dorul şi dragostea de acasă vine, vine tonică şi raisant vine să ne încarce de duh şi energie pe acest drum de fum şi iluzii platoniene) şi-n tot sunt şi cuvintele, cifrele, necunoscutele, ecuaței omeneşti, ca o apă de izvor ale Irinei Lucia Mihalca, cuvinte pline de viață, să ne dea fiorul lor, a sfințniei creeatorului (şi nu pot uita, că tu le dai glasul, muzicalitatea originii lor dumnezăieşti de pâine de-o ființă, tu-n imagini vii redându-le parcă carne din viața ta, din minunăția sufletului tău generos, că pe unde curge izvorul totul e verdeață şi mişcare, trăire dumnezăiasc-eminesciană, de confrate, care se cunoaşte artist-optimist pe el însuşi şi chiar aiasta nu-i puțin lucru, Ben Todică). Tu-n cultura a două lumi (ROMÂIA ŞI ȚARA CANGURULUI-AUSTRALIA) eşti şi rămâi o mare şi de pomină conştiință.

Între mine şi Ben e prietenie, nu mult diferită de cea dintre marele Eminescu şi popularul Creangă. Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - Multumesc frate Pavele pentru frumoasa simtire, o simtire care e cu un picior in realitate si altul in spatiul divin. O SIMTIRE PE CARE O ASTEPTI DOAR DIN CER SA VINA.

E adevarat ca ele aici se formeaza insa e doar scheletul viitorului inger. Ingerii asa se nasc. Ei nu sunt facuti din lut ca omul. Ei sunt talentul Domnului dat noua oamenilor la nastere.

Personajele cartii "Cautand dupa mere" te asteapta, vor un destin, un final. Mai ai 3 capitole de scris. Asculta doar de vocea de sus, din adancul sufletului tau.

Sunt inca sub medicamente si fizioterapie, merg spre bine, cred, respir mai greu, am slabit vre-o 16 kg. , lucru bun si incerc sa mai slabesc vre-o zece daca pot ca sa ajung la o suta macar.

Iarna frumoasa ca-n povestile lui Creanga iti doresc, Ben

   

     - De ce-mi atribui merite măgulitoare, care nu le merit, dragule, eu am spiritul meu, dar nu şi duh, chiar dacă la românii, pentru româii noştri, Iisus, a venit în legăn verde de mătasă, unic, distinct, poporul lui Moise în religia mozaică maica asteptându-şi să vină Mesia, mi-a spus Iancă la fratele unui allt evreu, Hilu (şi lui Dragomir fără a fi anti-semit, Hilu aiesta l-a ajutat mai mai să-şi omoare pe soru-sa, pe Sabina, când era încă în legăn înfăşată, năstruşnicul Dragomir cu mintea de copil neascultător (poate de-aici i-a rămas urme lui Sabinuța (țineam la ea, că şi ea se bucura de câte ori reveneam în satul natal, deşi doar ca pentru mine Sabina, pentru mine fiind sub denumirea de "clătită" de cap, dar nu nebună de adevărat, nu de invidiat ori de speriat şi de feri, că te calcă trenul, clătiă de cap, dar cum v-am zis nu ca un notin, miel căpiat). Hilu a emigrat pe vreme de război lăsâd-o pe Veronica lui Avram văduvă, surdă, cu o fătucă şi, deci a plecat în America, ca unchiu-meu George Ferghete (sămânţă mirabilă omenescă de-a lui a rămas, ca să odrălească urmaşi de neam românesc pe glie strănă unde credea după poveştile care se vehiculau, aici ar fi Tăul cu lapte dulce şi țărmurile de păsat şi că ăla-i fecior brav, cel care găseşte lingura", aşa se zicea despre lumea nouă a lui Cristofor Columb şi Amerigo Vispuci, o lume necivilizată zisei lumi civilizate cu rasism şi toate relele aiastă USA (eu aici am neamuri, rude urmaşii unchiului George Ferghete, care nu văzuse niciodată Sâpetru şi tot aşa nu ştiu de existența mea săracă, văduvită de elementare posibilități de a-mi publica cărțlle, deşi urmaşi de a lui Anica, că Aurelia, tot fiică de lui George emigrant prin martie 1914 n-avuse copiii (acolo  în America prin 1915 epistolar află, că frate -su, Ferghete Petru îvățător în Sâpetru-Almaşului (Sfnt Petru cu Răchiți, după monografia lui Teodor Groza, învățător, originar din satul vecin: Fizeş, (Stupini, după noul nume a satului aflat în raza aceleeşi comune Sâpetru-Almaşului, după 1968, centru de comună e Hida-Almaşului (o altă reorganizare administativă determină asta ?). Fără a şti nemurile aieştea americanizate, că se trag şi ele de la  Râm (după spusele  unora-Grigore Ureche sau alt ilustru şi cu faimă cronicar, că românii aieştea deveniți americani sunt din familia străbunicului Ioan Rătundeanu de-Ferghete, un cetățan  dezghețat, ştiutor de carte şi, chiar dascal după revoluția lui Tudor Vladimir, din Vladimir adicătelea, acela care a dorit o dezrobire a neamului de vicistitudinile şi suferințele sub care ajunsese  popororul geto-daco-român din cauza lăcocomiei străine şi autohtone în spațiul gegrafic mioritic Carpato-Danunubio-Pontic-Someşan şi eminescian cu renume european-mondial (universal) fără egal, fără pereche saltat poetic din banal, la genial genial prin specific tradițonal şi națonal, cum nu mai sunt alții mai vrednici, harnici şi buni praznici: ospitalieri, omenoşi, prieteno şi, care nu fac din țânțar armăsar, deşi actualmente se laudă capitalistul cu corupția în floare, se laudă, deşi lauda de sine pute, miroase, a câcat, spus pe şleau, pe neocolite, pe… cum ar spune cu -n Dumnezeu Mihai Eminescu mâdru, că-i român, spune după proverbul cules din popor, chiar de el în perelinajul său cu trupa de teatru, ca sufleor (la noi acest adevăr fiind la ordinea zilei, a proverbului, pe măsura lucrurilor: "ouă feştite cu beşini", c-aşa ni politica noastră (şi acela e patriot, care-şi apără țara de proprii conducători, zicea, grăia grăitor aiest om dintre oameni, 0m cu sângele care nu se face apă, nici măcar apă sfințită, deşi zice-se cu credință nemăsurată, naivă, nativ crezâdu-se în popor din toți rărunchii, din tot sufletul curat şi luminat, că apa sfințită e bună de leac, pentru însănătoşirea trupului şi sufletului, c-aşa, aşa-i era convingerea, cum i-a lăsat-o poporului Dumnezeu să rabde iubindu-şi până şi pe proprii vrăşmaşi, ca adevărați aleşi a lui Dumnezeu, cei ce se zice ori îşi zic ei a fi aleşii lui Dumnezeu, s-au înecat în sâge, chiar şi-n țara făgăduinții, în Canan, chiar şi acuma făcând-o călcând în strachini, încălcând porunca, porunca cea care zice: "să nu faci om ucidere (atunci de ce o fac nevolnic asemneni celora care n-au pe Alah şi pe Buda (pe Dumnezeu şi Iisus şi sunt fără minte, neluând în seamă, că nefăcâd bine, omorând  pe semeni aruncâdu-te-n aer, sacrificâdu-te sadic fără vre-un rost, țel nobil, util social-uman, deşi nu asta-ți cere Alah şi Buda (de ce nu pricepeți ?), nu aşa făcâd rău te mântui, te înalți iubire la sânul celui alduit (Alah sau Dumnezeu, nu băgați de seamă nu numele Iehova sau care o fi contează, ci bunătatea-faptică şi nu vorbele de clacă contează, concetățnilor mapamodului, frați ai lumii şi pămâtului, oricare ar fi numele Dumnezeului (Alah, Buda...) nimeni necunoscâdu-i numele cu adevărat, cu toții fiind buruiana, holbura, curu şi batjocura, călcând pe cei sfânt: neiubindu-şi chiar vrăşaşul, că îşi terfelesc onoarea, cinstea, făcând om-ucidere, fără motiv de răzbunare, motivația supremă fiind iubirea de Dumnezeu  şi aproape, deci să nu dai cu oiştea în gard ca Ieremia furând capra vecinului fără frică de leopard, de legea care-i pentru băeții deştepți: o sperietoare de ciori, că după ce se cacă-n drum fugind inutil în tufă, dumnealor, legea apărâdu-le nelegiuirile lor de tichiri-michiri şi de ciuli-buli, acestor corupți permițându-li-se orice fără a li se confisca averile dâdu-li-se şi ani grei de închisoare, chiar şi pentru mințirea electoratului lor, dar ce mai tura-vura, legile nu-s făucte pentru aşa ceva, pentru îndreptare şi pentru optimizarea meniului, condițiilor de trai, al oamenilor muncii, aceşti îmbuibați având drept să-şi însuşească avutul altora, ca să vândă până şi pămâtul, talpa țării, de sub talpa țării: de la opincă până la vlădică, să vâdă fără a fi voie să-i demaşti condamnâdu-i pe viață fără nici o milă, numindu-i trădători de țară, aşa cum sunt în fapt oameni de nimic. Pavel

-         Cine esti tu sa decizi daca MERITI ?

Ai citit in viata ta atatea povestiri in care adevarul ascuns ti sa relevat si ai ramas uimit si incantat. Viata noastra e presarata de adevaruri ascunse. Textul tau e plin de adevaruri care reprezinta continuarea existentei noastre. Istoria este plina de adevarurile politicienilor nostri. Sisif a carat toata viata bolovanul in varful muntelui adevarul a iesit din caratul lui.

Ai inceput un pod peste o vale si te-ai oprit la trei sferturi si dintr-o data ti sa nazarit ca nu se merita? Lumea va vorbi despre cel care a construit podul nu despre latratorii din politica. Aici este cunoasterea ta, aici vor fi cei care te vor iubi. Mai, al naibii a fost Pavel asta ca ne-a tras-o la toti ! Mutul rupe caputul !!!

Nu a zis Tutea: Stalin nu e cine se crede el ca e, Stalin e cine cred eu ca e! Ben

    -   Mircea absolvise clasa a-vlll-a la casa copilului Abrud trecând şi pe lac Prundu-Bârgăului şi urmase profesională de lăcătuş mecamic trei ani pe strada Bistriției din Cluj şi din Aghireş-Fabrici, făcea naveta la depoul C.F.R. Cluj (aici venise Maria, viitoarea sție a lui, cumnată mie, venise la un prieten nestabil şi-l descoperise pe frumosul Mircea Ferghete, de care nu se despărțise nimeridu-se omul ei potrivit, că cine se aseamănă se-adună. pâă-n vremea navetei, şcoala făcând-o la internat nu citise cărți (cum învăța nu l-am chestiont, deşi sărac, vorba lui Vaida, nu e copil prost, ca cei de bani gata). Eu mai cumpăram cărți de la librărie, dar nu pe cele mai grozave cărți, neavând cine să mă călauzească cumpăram ce se nimerea. Citiam, dar nu chiar tot ce cupărasem, Mircea, nu se obişnuise cu aşa pacoste, boala de a citi fiind năucitoare, iar eu mă îmbolănăvisem de scris o belea pe capul meu, belea care-mi măcina clipele, timpul, mă țintuia-n cadă.

Mircea ar fi putut citi pe tren, dar cum să-l ademenesc s-o facă, dragoste cu sila neputându-se. Dau peste romanu lui Charles Dinkens, David Cooperfild şi i-l pun în mână: "dacă după cinci pagini nu-ți place nu mai citeşti (nici nu ştiu de ce -mi venise atunci)" şi Mircea nu lăsase cele trei volume din mână, întrebându-mă dacă nu mai am. Urmase la Universiatea populară limba engleză tri ani şi-n Braşov a fost sporadic translator, apoi s-a descurcat cu scoțianca de la Radio-Bibisi, Londra, scoțianca întânită la malul mării pe unde Eminescu era cu MAI AM UN SINGUR DOR...

*

Eu am tradus Ferghete (îmi traduce un ungur, care-mi spune bine intenționat (la pătura de jos, maghiară în cazul mostru, la oamenii de de rând de națonalitate conlocuitoare, nu e rachiună, ci bună-cuvință, omenie, cum rar găseşti la politiicieni indiferent de naționalitate, sex, religie, că politciienilor le cade greu la rânză), deci acest unguraş, ungurean, îmi zice dezinteresat, altruist, cu generozitate omenească, firesc traducându-mi, că Ferghete ar însemna: uragan, furtună (şi spunâdu-i aiasta bunului prieten dr. Primar Rusu Vasile-Marius medic neurolog la clinca de Recuperare Cluj, când mă vede de câte ori mă vede mi se adresează  politicos (ştie, că scriu şi cărțile mele i-au parvenit): "ce mai faci domnu '66 Furtună ?") şi mă întreb morbid de curios şi ciudat: "eu scriind mai aparte: ce uragan/furtuă oi fi stârnit în cultură cu bună-cuvința?" (Tu-mi zici plin de iubire divină peste aşteptările mele, Ben, îmi zici, că eu scriu, dar parcă cineva superior îmi pune vorbele în gând şi-viaț mea e un plin de dragoste care dragoste cere, vorba lui Marin Preda care scrie biblic în "Cel mai iubit dintre pământeni" (citez din memorie şchiopătat, deformat: unde iubire e, Dumnezeu e şi oameni sunt", dar de ce să fac eu pe deşteptul? Vroiam, prietene, să-ți spun, că un alt prieten din Saşa, şi, devenit cetățan de onoare a Dejului, cercetor  şi director la Muzeul Municipal de Istorie Dej, prof. Emil Lazăr-Dejenul (aşa semna şi el ce publica fiind şi prof de Limba şi literatura română, praticând calitatea de prof prin 1961... în Recea-Cristur, o aşezare caldă, după scriitorul monografiei, Vladimir Cinezan, deci şi Emil Lazăr, m-a numit Făr' de Ghete, o valoare pe văiile Someşului, cunoscându-l la SAMVS (FESTIVALUL CULTURII POPULARE DE PE SOMEŞ), unde  în 1983, în cadru sesiunii ştiințifice în preznța  lui Pr.Alexandru Stăciulescu şi față de alții deveniți ca prieteni am prezentat cu emoția îcepătorului, am prezentat prelegerea "Cămeşa Ciumii". Eu țineam şi-mi traduceam numele de Ferghete: "ghete de fer, adică: opincile cu care Ileana Cosânzeana, cea care l-a căutat pe Făt-Frumos tocind multe încății de fer.

     - Tu scrie Pavele! Este dreptul tau. Tu scrii pentru tine.

     - Numele de Rătundeanu ne vine, după toponimul locului unde au locuit străbunii mei "sub rătundu", la grădina Ursului, parte de hotar şi sat, în Sâmpetru-Almaşului (ori toponimul era împrumutat după numele familiei mele, dar totul se pierde în timpuri imemoriale şi nu îmtâplător strănii ne-au ținut sub căcâiul îtunericului, fără ştiință de carte, poporul era mai uşor dezbinat şi dominat lacom şi nemilos, însă treziți-vă români, că nici în al doisprezecelea ceas nu-i târziu, că "Dumnezeu nu-i culcă-te", după vorba ungurului şi nu uitați nici nemuritoarele vorbe imnice a lui a Andrei Mureşanu... (vorbe de duh omenesc, grăitoare vorbe, nu-i aşa, Ben Todică ?).

Oricine ce-ar zice cu forța nu ne poate opri, că decizia de a scrie ne aparține, chiar de s-ar cere moarte de om pentru pasiunea ta, râie la călcâie, şi că-i prins de coama calului, de lâna oii năzdrăvane sau de boală incurabilă, că eu unul sunt înstare să mă sacrific, fără efort şi matrtiraj, nu poți realiza ceva de pomină, cu success (poți rămânea-n istorie şi făcând rău din orgoliu, mândrie, fală straiță goală, dar asta nu-i ispravă spre slava lui Dumnezeu), chiar dacă unii de-ai noştri hulind pe Eminescu şi nu tare demult şi pe bineintenționatul Mircea Cărtărescu (probabil din ambiție şi pentru'că ei nu-s nominalizați din sânul neamului omenesc pentru marele premiu Nobel, fruct oprit, pentru domnie şi prostie, pentru vânătoarea după deşărtăciune şi vânt, ei, aieştea, din înteresul meschin, personal vrând să vadă partea plină a paharului, dar dacă văd viceversa, limitat, cu ochelari de cal făcându-se de ocară, că pentru ei onoarea şi cinstea, nu-s pene de păun, în clopul, căciula, cui o poate purta (Ben, să fii om cere efort, muncă şi asta îți conferă sau nu confort şi felul în care scriu eu nu-i arta de a scrie un roman mai ales, că adevărul întotdeauna supără, şifonează, mai ales când el străluceşte nemuritor, ca-n cazul lui Eminescu, chip şi asemănare a lui Dumnezeu şi a poporului său fără modru, pace, iubire şi pâine, pentru omenire). Se zice, că nu îmbrăcămintea face pe om, omul, croind-o şi cosând-o, dar atunci de ce Emil Lazăr-Dejeanu era întoteauna bine îmbrăcat, asortat: costum gri, cămaşă impecabil de albă, la cravată, cu pantalonii călcați la dungă, era cum se zice la tri ace, cu-n zâmbet binevoitor, ca cel a lui Alex.Ştefănescu, care-şi lăsa supărările, întristările, când ieşea-n lume, în stradă, vădind bunătate, larghețe, precum Dragomir ori bunicul Ferghete Viorel, un alt desculț, dar nu de pe îngusta şi lunga vale a Călmățuiului, din Omida lui Zaharia Stancu, un Darie, care te face asemeni lui Nică a lui Creangă să nu-ți uiți rădăcinile amare, să nu te dezrădcinezi de rădăcinile amare ale natalului, rădacini buiece crescute în Arca vieții tale de cale, de adevăr şi de viață, "că: fie pâiea cât de rea/tot mai bună-n țara mea", doinea bunica de răsuna ocolul şi satul Sâmpetru-Almaşului, Sălaj.

**

Pe care  n-auzi zicând viața mea-i un roman, chiar şi pe Vica, mama celor trei muşchetari români: Marius zis Mistrețu', Mihaela-Ştefania: Buhița şi Păstaie, iar Teodor-Flaviu, ciufulit, poreclit, cu supra-numele de: Bursucu şi Mncuru (vă spun la ureche, ei singuri s-au supra-numit cu oarecare mândrie şi Copilărie, când o curtam pe mamă-sa, mi-au spus fără a se codi, voioşi şi fără să li se pară un sacrilegiu, că se fac de râs şi tucă, ca fata grăbită la măritat ori ca țoapa țopăind la dans, îmi spuseră sincer, cu tâlc fără şmecherie, îmi spuseră hazliu, ghiduşi împopoțonându-se fără să se ruşineze nici acuma de aceste mădăriri, alintări, de nume, Marius şi pe facebook supra-numinu-se: Mistrețu (şi acestui: trilu-lilu-crocodilu, îi place şi acuma să-l alinți, mădăreşti astfel, deşi lui Miha, Mihai -Viteazu, cum îi mai zic eu acestei fete a lui Vica, ei, Mihaelei, îi place să-i zică Mustață, în Combinatul de Utilaj Greu (C.U.G.) Cluj, aflat pe Podgoriei, stradă renumită Bulevardul Muncii, colegii de muncă îi zic, de nici chiar el nu ştie de ce-i zic colegii, ortacii, Supică (e mai finuț la mâncat, carnea până a nu face armata pigulind-o sau chiar refuzând-o), el fiind Strungar, Prelucrător prin aşchiere la secția Fortpres, ca frate-su mai mic, Mihaela fiind sudor, sudoriță, cu toții fiind şcolați la Liceul industrial numărul 9, în Cluj-Napoca (aceşti copiii "îngeri care au strigat" că tatăl lor bun, i-a lăsat ori Vica l-o fi lăsat pe el, că era bețiv şi curvar şi venit acasă cu întârziere o bătea, maltrata, snopea, ca şi cum ea ar fi fost de vină, c-a întârziat prin cârcimile: "la tri păduchi", "la vânătorul" sau la mândre pe la "mama mândră"- n Dej, pruncii lui după 8 ani de văduvie fiind adăugați în casa mea căsătorindu-mă eu cu Vicuța, Păstaie şi Buhița, c-aşa-i mai ziceau la mădărita asta a lui Ionaşu şi Anei Horjului, oficial: Mânzat, dar revenind la oiile noastre, că asta contează şi nu parantezele, subrefugiile cu explicații, că oricum le-ai zice pruncilor, nu că s-ar supăra şi de le zici pe numele de "tri pițule", "de două bețe-două paie, ia ciulendra la bătaie", că ei ştiu ce-i de glumă, ştiu cu ce se bea apă şi mai ales după ce, ştiu, că cuiele nu-s bune-n cisme, bocanci… nu-i bună nici igrasia pe pereții caselor, buruienile între cucuruzi, corupții în conducerea țării, dar mai ştiu vitezii lui Mânzat Ludovica de-a lui Ionaşu Hojului câte verzi şi uscate şi țari-împărțite şi jecmănite, târcăite-pârcăite-s lucrurile, că ei erau şi de a lui Vica şi de-a lui Teodor Celemen din Urişor, făcuți pe tri şi fuga la apelul de seară în fiecre an câte unul (1967, 1968, 1969) făcându-i  ca iepuroaica prolifică, bună de prăsilă, asta fiind până nu de mult un specific românesc  pentru creşterea numerică a populației, ca şeptelul animalelor (primul ei bărbat Celemen, era de pe lângă coşteie, din Urişor, pe care i-a năşit, cununat, la nuntă, la Sfatul, Consiliul Popular şi la biserică: familia Socaci, Tica Borzului, copiilor dacă li se zice astfel pe ciufală li se zice cu simpatie, din drag, li se zice cu simțire şi prețuire, că ciufii, buruiana şi batjocura, au chinjuit, batojocorit, schinjuit şi răstignit pe nevinovatul Iisus, omorându-l şi pe Eminescu" şi pe câți alții, deşi n-aveau păcate, nu erau nevinovați ca Iliescu care au puşcat pe cei doi din balcon şi a chemat şi pe mineri la Bucureşti şi a făcut să fie puşcați la Otopeni şi prin oraşele României revoluționari fără a da socoteală nimănui pentru crima asta grozavă şi au tocat, epuizat, tezaurul, rezerva țării, plus au vândut industria țării străinilor pe muncitorii tinerii alungându-i peste granițile României, iar pe muncitorii veterani făcându-i cu toată priceperea lor, cu toată puterea lor de muncă, i-au făcut criminal fără obiectivul muncii chipurile, că-s bătrâni, deşi mai aveau ani mulți şi buni până la pensionare, ( dar mai marii zilei te omoară cu zile lăsându -te pe drumuri, pe nicăieri şi a nimănui, înteresul lor bolnav de înavuțire purtându-le fesul, deşi pe  oamenii muritori de rând îi doare nemunca şi ei ştiu clar una şi bună: "cine nu munceşte să nici nu mânce, ştiu din legea nescrisă a firii omeneşti şi ei sunt chemați la datorie numaidecât de bine, de rău sunt chemați de iubirea pentru neam şi țară, sunt chemați de menirea menită lor pentru bine, pentru a face  cu dragoste şi dor bine.

***

Dacă viața ți un roman, romanul trebuie şi scris, scrie-l nu doar te lăuda, scrie-l şi fii om între oameni pentru oameni, scrie-l îmulțindu-ți talanții cu har având sfințenia bucuriei în dreptul de a fi"laudă" de zestre cum îmi spunea plin de suflet  şi dar preoțesc prietenul de la Bârda-Mehedinți, Parohia Ortodoxă Malovăț, Pr. Al.Stănciulescu, deşi pentru orce lucru bine făcut trebuie sacrificiu şi martiraj, să ai o măsură a lucrurilor, dar să ai şi talanții îmulțiți trebuie răbdare, stăruință, voință, pasiune, ordine, disciplină şi "chemarea stăbunilor", vorba lui "Colț Alb" (Jak London) şi nu uitați filozofia, grozăvia, din Călcâiul de fer", Martin Eden, greu fiind şi să ştii să mânci civilizat ştiind cum, în ce mână ții: lingura, furculița, cuțitul, cum mesteci, ca să nu molfăi zgomotos hăpălind, chiar şi zama (eu mare noroc am avut-o cu instrucția şi educația la care ținea foarte mult arătându-mi, poftit la ei în casă, la masă, de mătuşa Elvira educătoare, fata lui Leontina şi Petru Ferghete şi la unchiul Toma Stănescu ofițer, de loc din Caracal, stabiliți în Cluj ) țineți minte şi nu uitați, că-i util şi valabil: "învățați, învățați şi iar învățați", şi dacă a spus-o Vladimir Ilici Lenin (nu vă ruşinați de sfaturile bune indiferent de unde şi de la cine vin, provin).

     - Tu scrie Pavele

     - Îndemnul tău sfânt: "scrie" identic paremi-se, că ții îndemnul cu cel al scriitorului papşoptist Ioan Heliade Rădulescu, scrie, e urmat, dar după cum ştii reuşita nu-i doar a mea  şi când vei binevoi să trimiți manuscrisul cărții, tu-i zici roman, va trebui să scrii sub titlul: CĂUTÂND DUPĂ MERE,ÎN PARANTEZĂ, să scrii, CA SĂ AM ŞI EU MULȚUMIREA MEA ŞI SĂ NU FIE NICI UN DUBIU (în carte e şi eul tău, posteritatea ne judece prietenia) vei scrie te rog: negru pe alb sau colorat (după cum ți vrerea şi plăcerea: DIALOGUL LUI PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE CU BEN TODICĂ şi va fi totul clar, ca Bună ziua, OK, rămând loc şi pentru un Bună ziua omenesc şi cumsecade, că dacă nu erai tu cu stăruințele tale şi osteneala ta cât-o fost ea (Dumnezeu ne cântăreşte pe fiecare aparte, oamenii, având doar melodia preferată, (cartea nu se aduna între cele două coperți ale ei, fără tine, că nu ştiam să-mi pretind pomnițe din Rai (mure din pădure, apă rece din țărmure), dar tot aşa nici folclorul nu mi s-ar fi publicat dacă n-ar fi fost prietenul de-o viață, după cum o spune într-o dedicație pe una din multele cărți ale domnuei sale, dacă n-ar fi spus cu respect şi cu bunătatea sufletului său nobilul Pr.Al.Stănculescu-Bârda, el fiind cel care a rugat şi doar el şti şi alduitul Dumnezeu şti în ce fel, convingător, a rugat informându-l în acelaşi timp despre peocupările mele culturale, pe Artur Silvestri, rugându-l: să m-ajute bănesc (şi mi-a dat cum erau pe atunci banii: 5 milioane lei (mie-mi place să-i zic: premiul patrimoniului național şi asta se întâmpla înainte cu-n an de-aşi da duhul (a muri), mi-a dat cu toate, c-avea şi el, Artur Gabriel Silvestri soția bolnavă, operată parcă, fie -i țărâna uşoară acestui scriitor de seamă cu suflet minunat, îngeresc de bun şi fie-i memoria binecuvântată! (nu pentru'că mi-a dat mie un desculț, un făr' de ghete, ci pentru'că a existat, în calitate de om adevărat, aşa cum toată seminția omenească este sau rar trebui să fie pace, iubire, drept la înviere şi pâine, pentru celalalt.

**

Tu mi-ai zis să scriu herogrific, ca Istoria herogrifică a lui Dimitrie, Dumitraşcu Cantemir, un academician cu renume de anume, cum nu fu altu Descrpțio Moldave, dar nici să cunoască mai bine: Creşterea  şi descreşterea imperiului otoman...

Pot şi eu  să scriu, ca alții incedibil, dar adevarat, Ben, deşi personajele mele nu-s animale cum mi-ai sugerat tu, să m-apuc să scriu: asemănările de nume de oameni şi de coincidențe de asemănare e întâmplătoare, să scriu şi eu, deşi lumea-i virusată de sămânța viciului, de "lanțul slăbiciunii" trebuind şi pentru pilă, pilă, dar la ce mi-oi bate capul aprinzându-mi paele-n cap, chiar scriind despre nevastă-mea şi ea om, ca ceilalți oameni, deci şi ea şi eu cu slăbiciuni, cu păcate omeneşti, făcuți pe un calapod şi de poveşti fiind, deşi asta nu te scuză pe nici unul mai ales când conduci un popor globalizându-l, făcându-l să-şi piardă indentitatea națională şi social-umană şi chiar, se zice, că nu-i om fără greşală, dar a persevera în prostie, făcând rău celorlați, semenilor, e o gafă de neiertat, deşi omul, nebunul, care trage cu tunu' şi puşcă la rațe şi mâncă... la mațe, că el şi-o face şi ce-şi face omul cu mâna lui se mai cheamă şi lucru manual, ca atare nu scopul scuză mijlocele cât timp cu pardonul omori omul, deşi-i destul, e peste puterile lui în comedia umană, îl copleşeşte, sperie, sufincient, catastrofele naturale cu care Dumnezeu, modificările naturale, îl pune la încercare, îi spune: ai grijă, că după faptă e şi răsplată, că doar munca cinstită socio-umano-cosmic trebuie onorantă satisfăcător, pe merit, trebuie plătită, deci cine face pentru el îşi face, pentru el şi pentru viitorul urmaşii-urmaşilor.

Teoria chibritului din capul lui Dragomir n-am epuizat-o şi povestea lui Cocoşu-Roşu-i dreaptă, dar n-am epuizat-o, deşi am aflat-o de la Suciu Ionel din Pustuța, Cj, cosilier la Primăria Recea-Cristur, o aşezare caldă, după cum avertizează, chiar în titul monografiei comunei, Vladimir Cinezan (Suciu îmi spune multe şi mărunte despre Cocoşu-Roşu, spunându-mi mă lasă crucit, cu toate, că nu țucasem crucea propii, cum o făcuse un personaj al renumitului prozator Pavel Dan. (Adevărul, Ben, cui i pe plac? Pe cine nu burzuleşte, socheză? Pe cine nu surprinde? Chiar şi Eminescu, sfântul nosru, ținând la adevăr cu dinții, că Transilvania- i sfânt pământ românesc, nelegiuiiții politici, om-ucigaşii, i-au scurt zilele, pur şi simpul: l-au omorât şi la pagubă, nimeni nu se află, ca pe acul în carul cu fân nu-l găseşti, ca pezmeții nemuiați în gura unui om leneş, dar oare mai cauți calul de dar la dinți ?

*

Pentru omenire nu-i totul pierdut, chiar dacă mai sunt: Sodoma şi Gomora, cu timp irosit şi cu birocrație, un colimator al hârtiei, în leja lui Alexandru Stark, un critic ironic a tot ce nu era normal şi firesc invadat în hârțogării, în mişcarea hârtiilor, pentru care umbli până te epuizezi de la Tanda la Manda, umbli împedicat de obstacole cu greu de trecut, cu epuizare, neputând să-ți rezolvi o problemă uneori enervat de chițibuşari şi chițibuşuri aflați parcă anume dirijori, conducători, neisprăvuri, în Arca vieții noastre pâine de toate zilele, deşi i s-a dat drumul porumbelului pentru a cerceta cum stau treburile, însă în culorile nelinişti, grijilor: se va rentoarce  cu lăstar verde-n cioc, semn bun sau  va întoarce spatele binefăcătorului? E un du-te-vino ispititor, nebuna goană după globalizare pentru a ne pierde indentitatea națională, personalitatea distinctă, unică şi deosebită, că mai mult ca oricând e josnicia, înteresul de cea mai josă speță, care ne face treptat felul pshic injectânduți-se stres în doze mari, fobia fricii diversă, că totul e toxic, cu euri, neecologic, absurd..., că mereu dăm greş, facem pact cu deavolul (e povestea lui peşte, chiar rea voință şi în eliminarea lui Eminescu din cultură, deşi-i aberație, Eminescu fiind infinitul nostru apropiat de obiect, apropierea noastră de universalitate, că dacă moare un soare se vor naşte mai mulți sori (În noi e parfumul lui Dumnezeu, un gust ceresc şi de-acasă, verde de slbastru.

     - Niste satanisti toti! Vor sa ne rupa de pamant. Secatuiesc natura incat vom trai intr-un intuneric continu. Ce cred ei ca daca imi vor lua picioarele si dreptul de a pipai lumea reala data de Dumnezeu eu o sa fiu fericit. Minciuni atat de elevat lustruite. In viitor vom fi toti creere in ligheane avand senzatia ca existam in fizic de supermen. Lumea nu are apa de baut si ei pun banii sa dezvolte ideile tuturor schitofrenicilor lipsiti de suflet si dragoste pentru om. Unde e instinctual justitiar de gospodarire a planetei si a resurselor in asa fel incat sa nu trebuiasca sa mancam insecte? Traim intr-o lume inconstienta de ceea ce suntem ca suflete. Stiinta a luat-o razna. A intrat in casa ei de nebuni. Au restrictii la droguri insa nu la indei malefice. Cei care vor sa traiasca in eprubete recomand sa fie trimisi pe Marte.