Primul roman distins cu
Medalia Benjamin Franklin.
Galateanul Adrian Bejan
Scris de Anca Melinte
Oamenilor de
geniu Nikola Tesla, Marie şi Pierre Curie, Thomas Edison, Albert Einstein,
Stephen Hawking, Jane Goodall şi Bill Gates - laureaţi ai prestigiosului
Institut Franklin, fondat în 1824 - li se alătură, din această lună, gălăţeanul
Adrian Bejan, profesor la Universitatea Duke din Carolina de Nord, Statele
Unite ale Americii. Gălăţeanul a devenit primul din istoria acestei
universităţi americane căruia i se decernează Medalia „Benjamin Franklin”.
Institutul
Franklin a considerat că din pleiada personalităţilor care, prin descoperirile
şi invenţiile lor, au revoluţionat lumea trebuie să facă parte şi Adrian Bejan.
De ce? Pentru contribuţiile sale interdisciplinare de pionierat în
termodinamică şi transfer de căldură prin convecţie, care au îmbunătăţit
performanţa sistemelor de creaţie inginerească, dar mai ales pentru legea
constructală, care anticipează designul natural şi evoluţia acestuia în
inginerie, ştiinţă şi sistemele sociale. Tot în noiembrie anul acesta, Adrian
Bejan a primit medalia de aur Ralph Coats Roe, la congresul anual al ASME -
Societatea Americană a Inginerilor Mecanici, pentru contribuţia sa la o mai
bună percepţie publică a ştiinţei şi a rolului ingineriei în societate.
Fost baschetbalist
de performanţă, component al lotului de tineret al naţionalei României,
gălăţeanul Adrian Bejan predă de peste 33 de ani la Universitatea Duke. Conduce
cercetarea în domeniul termodinamicii şi al transferului de căldură. Membru de
onoare al Academiei Române, doctor Honoris Causa al altor 18 universităţi din
11 ţări, Adrian Bejan este autor a peste 600 de articole şi a peste 20 de
cărţi, iar prin conferinţele şi seminariile ţinute pretutindeni în lume a
influenţat numeroşi oameni şi a inspirat artişti. Profesor, comunicator şi,
pentru mulţi, un filosof, dar mai ales om de ştiinţă şi inginer, Adrian Bejan
este, înainte de toate, absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” (LVA),
promoţia 1966. La baza pregătirii şi a performanţelor sale de excepţie se află
cei 11 ani - din clasa I şi până într-a XI-a - în care a fost elevul LVA. Sunt
11 ani care fac parte din istoria de 150 de ani de existenţă a instituţiei de
învăţământ devenite astăzi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Cu ocazia
acestei aniversări, profesorul Adrian Bejan a acceptat să ne acorde un
interviu.
- Domnule
profesor, ce visa Adrian Bejan să devină "atunci când va fi mare", pe
vremea când era elev în clasa I la LVA?
- În clasa
I? Nu visam, mă rugam ca „mâine” să nu mă pună învăţătorul la colţ.
- Astăzi
predaţi la Universitatea Duke şi am remarcat în titulatura dumneavoastră
expresia "J.A. Jones Distinguished Professor". Cum s-ar traduce în
limba română şi care este semnificaţia?
- În
ierarhia universitară americană, acum copiată pe tot globul, sunt trei trepte:
assistant professor, associate professor şi professor (adică profesor plin, ori
titular în America Latină, ori Ordinarius în ţările germanice).
Profesor
„distins” e o distincţie rară, un titlu onorific acordat pe bază de merit. Eu l-am
primit în 1989, la numai cinci ani după ultima treaptă (profesor plin).
Distincţia, în cazul meu, a fost finanţată, către Duke, de un filantrop
sprijinitor devotat universităţii: J.A. Jones, familie de absolvenţi, care a
donat o mică avere Universităţii Duke, pentru ca universitatea să mă plătească
de-a lungul carierei mele, în numele acestei familii. Eu onorez numele acestei
familii cu umilinţă şi recunoştinţă, în fiecare operă de-a mea, articol sau
carte.
Fără un nou
sprijinitor devotat universităţii, care să fondeze un nou scaun de profesor
„distins”, nu va fi numit un nou profesor distins, indiferent de meritul lui
sau al ei. Vedeţi cât de important e absolventul bogat care iubeşte a sa Alma
Mater? Fără filantropie, universităţile americane nu deveneau invidia lumii.
„Profesor
distins” nu e un rang, ceva către care te poţi califica pe măsură ce
îmbătrâneşti.
Atenţie,
profesor emerit (professor emeritus) în SUA nu înseamnă profesor distins.
Profesor emerit înseamnă profesor ieşit la pensie.
- Sunteţi
primul din istoria Universităţii Duke care primeşte Medalia „Benjamin
Franklin”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră?
- Înseamnă
că am spart gheaţa, singur, fără proptele etnice sau politice. Nu a fost nimeni
la Duke care să mă susţină, să mă recomande sau promoveze ca membru al
„tribului” lui. Până recent, eu eram singurul român la Duke. Nu am avut
niciodată o funcţie politică ori administrativă în lumea academică, la Duke ori
în alte campusuri. Nimeni nu îmi datorează favoruri.
- Ce
reprezintă faptul că primiţi aceeaşi medalie cu care, înaintea dumneavoastră,
au fost onoraţi Nikola Tesla, Marie şi Pierre Curie, Thomas Edison, Albert
Einstein, Stephen Hawking, Jane Goodall, Bill Gates şi nu numai? Şi deveniţi
practic primul român care intră într-o galerie de personalităţi care au
revoluţionat ştiinţa, invenţiile, industria… viaţa oamenilor!
- Aici pot
repeta sută la sută ceea ce v-am spus mai sus, mot-à-mot. Semnificaţia e în
metafora asta de la baschet: am furat mingea de la adversar şi am înscris un
coş pe contraatac, singur, fără ajutor, şi chiar împotriva arbitrului. Simt
satisfacţia acelui jucător.
- Înainte de
a excela în baschet, părinţii v-au descoperit, în copilărie, talentul la desen.
Dacă ar fi să construim un arc peste timp, care ar fi legătura între legea
constructală pe care aţi descoperit-o şi puştiul care, reîntors de la o cursă
de motoare, desena o motocicletă luând curba în plină viteză?
-
Retrospectiv, legătura este: eu privesc, observ şi chestionez imaginile care se
ivesc în jurul meu. Mă atrag imaginile vii, care se schimbă, nu cifrele, nu
formulele, nu ecuaţiile, nu abstractul, şi mai ales nu cărţile care cer mult
timp să le citeşti. Nu trec cu vederea imaginile (fenomenul), eu le iau la
întrebări.
- Cum aţi
explica unei persoane lipsită de orice pregătire elementară legea constructală?
- În limba
română sunt deja trei cărţi care predau legea constructală. Eu recomand
"Design în Natură", Editura AGIR, Bucureşti 2014, şi traducerea
cărţii „The Physics of Life” care va apărea la editura Humanitas.
- Potrivit
statisticilor, sunteţi singurul român dintre primii o sută de oameni de ştiinţă
ai lumii, unul dintre cei mai citaţi autori din lume în domeniul ingineriei şi
inginerul anului în SUA? Cât contează toate acestea?
- Nu e chiar
aşa. Statistici şi clasamente se întâmplă, adică ele au natura lor care e de
fapt în acord cu legea constructală. Ele nu sunt realizarea mea. Nu pot fi
planificate. Ele înseamnă doar că lumea citeşte şi foloseşte ce scriu eu.
- Din
întreaga panoplie de medalii, premii şi distincţii primite până acum, există
vreuna care vă lipseşte şi pe care v-aţi dori-o?
- Nu.
Fiecare distincţie e o surpriză, un eveniment uman special, unic în viaţa
omului, o amintire de sine stătătoare, incomparabilă.
- Şi atunci,
ce contează cel mai mult pentru dumneavoastră?
- Să-mi fie
familia sănătoasă şi fericită, în pace.
- Liceul
„Vasile Alecsandri”, pe care l-aţi absolvit, împlineşte 150 de ani. Cât a
contribuit LVA, devenit acum CNVA, la formarea dumneavoastră?
- LVA a
contribuit cu totul. 11 ani la LVA, de la 7 ani la 18 ani, înseamnă că eu sunt
o piatră de temelie a LVA-ului. Toţi din generaţia mea sunt la fel ca mine. Noi
am primit o "educaţie europeană", în ciuda comunismului, o educaţie
completă şi adâncă, de la matematică şi fizică la botanică şi zoologie, şi apoi
la istorie, geografie, limbi străine şi limba latină.
Educaţie ca
la LVA nu există în SUA şi, bineînţeles, există şi mai puţin în ţările cu care
vestul concurează, de exemplu China comunistă şi lumea islamică.
- Care ar fi
cea mai frumoasă ori specială amintire legată de CNVA?
- Nu gândesc
aşa. Toţi cei 11 ani sunt o singură amintire, o întregime, ca un roman bun, ca
o piesă de teatru bună.
- Ce vă mai
leagă, după atâţia ani, de Galaţi şi de România?
- Amintirile
despre părinţi, limba română, şi toate limbile de origine latină care mi-au
venit gratis, pentru că eu am crescut în limba română. E un avantaj enorm.
- Cum s-ar
defini Adrian Bejan, cel de azi?
- Nu mă
gândesc la asta. E o întrebare pentru cei care se vor gândi la mine după ce eu
dispar.
- Cum şi
unde vă vedeţi peste zece de ani?
- Aş vrea să
fiu la fel ca în prezent, activ, predând şi... discutând cu dvs.!
- Ce le-aţi
spune elevilor de azi ai Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, dacă ar fi
studenţii dumneavoastră şi ar dori să vă calce pe urme?
- Le-aş
spune să nu calce pe urmele nimănui. Punct. Fiecare să-şi creeze cărarea ei
(ori a lui), liber, lăsat în pace, în linişte, ca să-şi audă „chemarea”.
Cine este
Adrian Bejan
Adrian Bejan
s-a născut pe 24 septembrie 1948, la Galaţi, într-o familie de intelectuali,
pregătiţi şi formaţi în perioada anterioară comunismului - tatăl veterinar şi
mama farmacistă. Pe când era elev în clasa a XI-a la Liceul „Vasile Alecsandri”
juca deja în „cinciul” de bază al echipei Politehnica Galaţi, fiind, după cum
mărturisea, „puştiul acceptat să joace la seniori”.
Cu 10 pe
linie la bacalaureat, Adrian Bejan ar fi putut să aleagă orice facultate, dar,
din dorinţa de a juca la nivelul Diviziei A în continuare, a ales Politehnica
din Galaţi, Facultatea de Inginerie Mecanică.
În anul al
doilea de studenţie, a câştigat la concurs o bursă la Massachusetts Institute
of Technology (MIT), iar în 1971 a reuşit să absolve renumita universitate
americană. În 1975 şi-a luat doctoratul în inginerie mecanică, iar în 1984 a
devenit profesor cu catedră întreagă la Universitatea Duke (Carolina de Nord).
Adrian Bejan
este căsătorit şi are trei copii.
Click to
enlarge image 1.jpgMareste imagineaClick to enlarge image 2.JPGMareste imaginea
Legea
constructală a evoluţiei în natură: Toate lucrurile curg cu forma, spre
perfecţiune
Educaţia în
termodinamică, experienţele antrenamentelor la baschet şi ale olimpiadelor la
matematică l-au ajutat pe Adrian Bejan să ajungă la legea constructală, pe care
a descoperit-o în 1996, cu referire la domeniul fizicii. Fin observator, a
remarcat asemănările între modelele din natură: cursul apelor, sistemul
circulator uman, capilaritatea din trunchiurile copacilor, şi că aceste modele
rezultă dintr-o lege naturală. Lege pe care a folosit-o pentru a anticipa modul
în care pot evolua şi alte modele din lumea vie, procese din fizică sau
geologie, dar şi modul în care se propagă limbajul, ideile, cultura.
„În fapt, e
o lege despre un fenomen universal: evoluţia în natură, de exemplu, generarea
albiilor de curgere pentru diferite "fluide" (apă, aer, sânge,
fluxuri electrice sau calorice, trafic terestru, acvatic sau aerian, etc).
Definiţia Legii Constructale este: Pentru ca un sistem macroscopic de mărime
finită să fie viu (să supravieţuiască), configuraţia sa trebuie să evolueze
astfel încât să ofere acces din ce în ce mai bun curenţilor care-l străbat”,
spune Adrian Bejan. Cu alte cuvinte, legea constructală spune că un model în
mişcare va evolua în timp în sensul unui film care rulează aratind o curgere
care devine mai uşoară.
Legea
acoperă toate domeniile: toată lumea „vie”, animale, plante, străzile şi
oraşele, maşinile, bazinele riverane, fulgerele, fulgii de zăpadă, curenţii
oceanici şi atmosferici, clima, dar se aplică şi proceselor intangibile, precum
jocul de baschet, transmiterea informaţiilor şi chiar distribuirea bogăţiei.
Adrian Bejan
şi-a publicat ideile în „Design in Nature”, în 2012 şi „Physics of Life - The
Evolution of Everything” în 2016 şi este convins că putem folosi legea
constructală pentru a trăi mai bine, şi pentru a prezice viitorul şi cum va
evolua dezvoltarea de tehnologii mai bune.
https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/99299-primul-roman-distins-cu-medalia-benjamin-franklin-galateanul-adrian-bejan-alaturi-de-tesla-einstein-si-bill-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu