Medalia Benjamin Franklin: Adrian Bejan

Primul roman distins cu Medalia Benjamin Franklin.

Galateanul Adrian Bejan

Scris de Anca Melinte

Oamenilor de geniu Nikola Tesla, Marie şi Pierre Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, Stephen Hawking, Jane Goodall şi Bill Gates - laureaţi ai prestigiosului Institut Franklin, fondat în 1824 - li se alătură, din această lună, gălăţeanul Adrian Bejan, profesor la Universitatea Duke din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. Gălăţeanul a devenit primul din istoria acestei universităţi americane căruia i se decernează Medalia „Benjamin Franklin”.

Institutul Franklin a considerat că din pleiada personalităţilor care, prin descoperirile şi invenţiile lor, au revoluţionat lumea trebuie să facă parte şi Adrian Bejan. De ce? Pentru contribuţiile sale interdisciplinare de pionierat în termodinamică şi transfer de căldură prin convecţie, care au îmbunătăţit performanţa sistemelor de creaţie inginerească, dar mai ales pentru legea constructală, care anticipează designul natural şi evoluţia acestuia în inginerie, ştiinţă şi sistemele sociale. Tot în noiembrie anul acesta, Adrian Bejan a primit medalia de aur Ralph Coats Roe, la congresul anual al ASME - Societatea Americană a Inginerilor Mecanici, pentru contribuţia sa la o mai bună percepţie publică a ştiinţei şi a rolului ingineriei în societate.

Fost baschetbalist de performanţă, component al lotului de tineret al naţionalei României, gălăţeanul Adrian Bejan predă de peste 33 de ani la Universitatea Duke. Conduce cercetarea în domeniul termodinamicii şi al transferului de căldură. Membru de onoare al Academiei Române, doctor Honoris Causa al altor 18 universităţi din 11 ţări, Adrian Bejan este autor a peste 600 de articole şi a peste 20 de cărţi, iar prin conferinţele şi seminariile ţinute pretutindeni în lume a influenţat numeroşi oameni şi a inspirat artişti. Profesor, comunicator şi, pentru mulţi, un filosof, dar mai ales om de ştiinţă şi inginer, Adrian Bejan este, înainte de toate, absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” (LVA), promoţia 1966. La baza pregătirii şi a performanţelor sale de excepţie se află cei 11 ani - din clasa I şi până într-a XI-a - în care a fost elevul LVA. Sunt 11 ani care fac parte din istoria de 150 de ani de existenţă a instituţiei de învăţământ devenite astăzi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Cu ocazia acestei aniversări, profesorul Adrian Bejan a acceptat să ne acorde un interviu.

- Domnule profesor, ce visa Adrian Bejan să devină "atunci când va fi mare", pe vremea când era elev în clasa I la LVA?

- În clasa I? Nu visam, mă rugam ca „mâine” să nu mă pună învăţătorul la colţ.

- Astăzi predaţi la Universitatea Duke şi am remarcat în titulatura dumneavoastră expresia "J.A. Jones Distinguished Professor". Cum s-ar traduce în limba română şi care este semnificaţia?

- În ierarhia universitară americană, acum copiată pe tot globul, sunt trei trepte: assistant professor, associate professor şi professor (adică profesor plin, ori titular în America Latină, ori Ordinarius în ţările germanice).

Profesor „distins” e o distincţie rară, un titlu onorific acordat pe bază de merit. Eu l-am primit în 1989, la numai cinci ani după ultima treaptă (profesor plin). Distincţia, în cazul meu, a fost finanţată, către Duke, de un filantrop sprijinitor devotat universităţii: J.A. Jones, familie de absolvenţi, care a donat o mică avere Universităţii Duke, pentru ca universitatea să mă plătească de-a lungul carierei mele, în numele acestei familii. Eu onorez numele acestei familii cu umilinţă şi recunoştinţă, în fiecare operă de-a mea, articol sau carte.

Fără un nou sprijinitor devotat universităţii, care să fondeze un nou scaun de profesor „distins”, nu va fi numit un nou profesor distins, indiferent de meritul lui sau al ei. Vedeţi cât de important e absolventul bogat care iubeşte a sa Alma Mater? Fără filantropie, universităţile americane nu deveneau invidia lumii.

„Profesor distins” nu e un rang, ceva către care te poţi califica pe măsură ce îmbătrâneşti.

Atenţie, profesor emerit (professor emeritus) în SUA nu înseamnă profesor distins. Profesor emerit înseamnă profesor ieşit la pensie.

- Sunteţi primul din istoria Universităţii Duke care primeşte Medalia „Benjamin Franklin”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră?

- Înseamnă că am spart gheaţa, singur, fără proptele etnice sau politice. Nu a fost nimeni la Duke care să mă susţină, să mă recomande sau promoveze ca membru al „tribului” lui. Până recent, eu eram singurul român la Duke. Nu am avut niciodată o funcţie politică ori administrativă în lumea academică, la Duke ori în alte campusuri. Nimeni nu îmi datorează favoruri.

- Ce reprezintă faptul că primiţi aceeaşi medalie cu care, înaintea dumneavoastră, au fost onoraţi Nikola Tesla, Marie şi Pierre Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, Stephen Hawking, Jane Goodall, Bill Gates şi nu numai? Şi deveniţi practic primul român care intră într-o galerie de personalităţi care au revoluţionat ştiinţa, invenţiile, industria… viaţa oamenilor!

- Aici pot repeta sută la sută ceea ce v-am spus mai sus, mot-à-mot. Semnificaţia e în metafora asta de la baschet: am furat mingea de la adversar şi am înscris un coş pe contraatac, singur, fără ajutor, şi chiar împotriva arbitrului. Simt satisfacţia acelui jucător.

- Înainte de a excela în baschet, părinţii v-au descoperit, în copilărie, talentul la desen. Dacă ar fi să construim un arc peste timp, care ar fi legătura între legea constructală pe care aţi descoperit-o şi puştiul care, reîntors de la o cursă de motoare, desena o motocicletă luând curba în plină viteză?

- Retrospectiv, legătura este: eu privesc, observ şi chestionez imaginile care se ivesc în jurul meu. Mă atrag imaginile vii, care se schimbă, nu cifrele, nu formulele, nu ecuaţiile, nu abstractul, şi mai ales nu cărţile care cer mult timp să le citeşti. Nu trec cu vederea imaginile (fenomenul), eu le iau la întrebări.

- Cum aţi explica unei persoane lipsită de orice pregătire elementară legea constructală?

- În limba română sunt deja trei cărţi care predau legea constructală. Eu recomand "Design în Natură", Editura AGIR, Bucureşti 2014, şi traducerea cărţii „The Physics of Life” care va apărea la editura Humanitas.

- Potrivit statisticilor, sunteţi singurul român dintre primii o sută de oameni de ştiinţă ai lumii, unul dintre cei mai citaţi autori din lume în domeniul ingineriei şi inginerul anului în SUA? Cât contează toate acestea?

- Nu e chiar aşa. Statistici şi clasamente se întâmplă, adică ele au natura lor care e de fapt în acord cu legea constructală. Ele nu sunt realizarea mea. Nu pot fi planificate. Ele înseamnă doar că lumea citeşte şi foloseşte ce scriu eu.

- Din întreaga panoplie de medalii, premii şi distincţii primite până acum, există vreuna care vă lipseşte şi pe care v-aţi dori-o?

- Nu. Fiecare distincţie e o surpriză, un eveniment uman special, unic în viaţa omului, o amintire de sine stătătoare, incomparabilă.

- Şi atunci, ce contează cel mai mult pentru dumneavoastră?

- Să-mi fie familia sănătoasă şi fericită, în pace.

- Liceul „Vasile Alecsandri”, pe care l-aţi absolvit, împlineşte 150 de ani. Cât a contribuit LVA, devenit acum CNVA, la formarea dumneavoastră?

- LVA a contribuit cu totul. 11 ani la LVA, de la 7 ani la 18 ani, înseamnă că eu sunt o piatră de temelie a LVA-ului. Toţi din generaţia mea sunt la fel ca mine. Noi am primit o "educaţie europeană", în ciuda comunismului, o educaţie completă şi adâncă, de la matematică şi fizică la botanică şi zoologie, şi apoi la istorie, geografie, limbi străine şi limba latină.

Educaţie ca la LVA nu există în SUA şi, bineînţeles, există şi mai puţin în ţările cu care vestul concurează, de exemplu China comunistă şi lumea islamică.

- Care ar fi cea mai frumoasă ori specială amintire legată de CNVA?

- Nu gândesc aşa. Toţi cei 11 ani sunt o singură amintire, o întregime, ca un roman bun, ca o piesă de teatru bună.

- Ce vă mai leagă, după atâţia ani, de Galaţi şi de România?

- Amintirile despre părinţi, limba română, şi toate limbile de origine latină care mi-au venit gratis, pentru că eu am crescut în limba română. E un avantaj enorm.

- Cum s-ar defini Adrian Bejan, cel de azi?

- Nu mă gândesc la asta. E o întrebare pentru cei care se vor gândi la mine după ce eu dispar.

- Cum şi unde vă vedeţi peste zece de ani?

- Aş vrea să fiu la fel ca în prezent, activ, predând şi... discutând cu dvs.!

- Ce le-aţi spune elevilor de azi ai Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, dacă ar fi studenţii dumneavoastră şi ar dori să vă calce pe urme?

- Le-aş spune să nu calce pe urmele nimănui. Punct. Fiecare să-şi creeze cărarea ei (ori a lui), liber, lăsat în pace, în linişte, ca să-şi audă „chemarea”.

Cine este Adrian Bejan

Adrian Bejan s-a născut pe 24 septembrie 1948, la Galaţi, într-o familie de intelectuali, pregătiţi şi formaţi în perioada anterioară comunismului - tatăl veterinar şi mama farmacistă. Pe când era elev în clasa a XI-a la Liceul „Vasile Alecsandri” juca deja în „cinciul” de bază al echipei Politehnica Galaţi, fiind, după cum mărturisea, „puştiul acceptat să joace la seniori”.

Cu 10 pe linie la bacalaureat, Adrian Bejan ar fi putut să aleagă orice facultate, dar, din dorinţa de a juca la nivelul Diviziei A în continuare, a ales Politehnica din Galaţi, Facultatea de Inginerie Mecanică.

În anul al doilea de studenţie, a câştigat la concurs o bursă la Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar în 1971 a reuşit să absolve renumita universitate americană. În 1975 şi-a luat doctoratul în inginerie mecanică, iar în 1984 a devenit profesor cu catedră întreagă la Universitatea Duke (Carolina de Nord).

Adrian Bejan este căsătorit şi are trei copii.

Click to enlarge image 1.jpgMareste imagineaClick to enlarge image 2.JPGMareste imaginea

Legea constructală a evoluţiei în natură: Toate lucrurile curg cu forma, spre perfecţiune

Educaţia în termodinamică, experienţele antrenamentelor la baschet şi ale olimpiadelor la matematică l-au ajutat pe Adrian Bejan să ajungă la legea constructală, pe care a descoperit-o în 1996, cu referire la domeniul fizicii. Fin observator, a remarcat asemănările între modelele din natură: cursul apelor, sistemul circulator uman, capilaritatea din trunchiurile copacilor, şi că aceste modele rezultă dintr-o lege naturală. Lege pe care a folosit-o pentru a anticipa modul în care pot evolua şi alte modele din lumea vie, procese din fizică sau geologie, dar şi modul în care se propagă limbajul, ideile, cultura.

„În fapt, e o lege despre un fenomen universal: evoluţia în natură, de exemplu, generarea albiilor de curgere pentru diferite "fluide" (apă, aer, sânge, fluxuri electrice sau calorice, trafic terestru, acvatic sau aerian, etc). Definiţia Legii Constructale este: Pentru ca un sistem macroscopic de mărime finită să fie viu (să supravieţuiască), configuraţia sa trebuie să evolueze astfel încât să ofere acces din ce în ce mai bun curenţilor care-l străbat”, spune Adrian Bejan. Cu alte cuvinte, legea constructală spune că un model în mişcare va evolua în timp în sensul unui film care rulează aratind o curgere care devine mai uşoară.

Legea acoperă toate domeniile: toată lumea „vie”, animale, plante, străzile şi oraşele, maşinile, bazinele riverane, fulgerele, fulgii de zăpadă, curenţii oceanici şi atmosferici, clima, dar se aplică şi proceselor intangibile, precum jocul de baschet, transmiterea informaţiilor şi chiar distribuirea bogăţiei.

Adrian Bejan şi-a publicat ideile în „Design in Nature”, în 2012 şi „Physics of Life - The Evolution of Everything” în 2016 şi este convins că putem folosi legea constructală pentru a trăi mai bine, şi pentru a prezice viitorul şi cum va evolua dezvoltarea de tehnologii mai bune.

https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/99299-primul-roman-distins-cu-medalia-benjamin-franklin-galateanul-adrian-bejan-alaturi-de-tesla-einstein-si-bill-