MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ

OGLINDA CURATA - Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Avem oglinda în care oricine îsi poate vedea foarte lesne si limpede toata pacatosenia sa, numai sa doreasca. Aceasta oglinda curata, ce ne arata deslusit tot ce e înlauntrul nostru, aproape ca a iesit din întrebuintare cu totul, si ne multumim cu oglinda care ne arata doar cele din afara. Oglinda curata de care vorbesc este legea lui Dumnezeu, aratata prin cele zece porunci dumnezeiesti; cine se priveste fara încetare în aceasta oglinda îsi poate vedea în chip cu totul de crezare propria pacatosenie.

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 51.

SEMANATORUL - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi un plugar care îsi seamana semintele; însa nu oricare dintre ele va aduce roada, caci, dupa cum ne învata pericopa, unele cad pe drum si le manânca pasarile cerului, altele cad pe pietre, iar altele – între spini. Asemenea si samânta mântuirii, cuvântul lui Dumnezeu, se seamana deopotriva în toate tarinile inimilor omenesti, însa rodul lor creste doar în inimile cele bune (Matei 13, 4-23). Pilda aceasta te învata sa te rogi Domnului cu osârdie sa îti dea inima buna, duh înnoit si inima noua: si atunci samânta cuvântului lui Dumnezeu care a fost semanata în pamântul inimii tale, nu va ramâne neroditoare.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 76

TRANDAFIRUL FARA SPINI - Sfantul Vasile cel Mare

Dupa ce Dumnezeu a poruncit: „Sa rasara pamântul iarba”, a zis: „Si pom roditor, care sa faca rod, caruia samânta lui în el dupa fel si asemanare pe pamânt” (Facerea 1, 11).

La acest cuvânt, toate padurile s-au îndesit, toti arborii s-au ridicat iute în sus, cei care în chip firesc se ridica la mare înaltime: brazii, cedrii, chiparosii, pinii; toate crângurile s-au acoperit îndata de tufani desi; si asa numitii arbusti, care slujesc la facerea coroanelor: trandafirul, mirtul si dafinul, care nu erau mai înainte pe pamânt; toti, într-o clipita de vreme, au aparut, fiecare cu mirosul sau propriu, deosebiti prin însusiri foarte precise de alti arbusti, fiecare cunoscut prin caracterul sau propriu. Numai ca atunci trandafirul era fara spini; mai târziu a fost adaugat spinul frumusetii florii, ca sa avem durerea aproape de veselia desfatarii, spre a ne aduce aminte de pacat, din pricina caruia pamântul a fost osândit sa rasara spini (Facerea 3, 18).

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 124-125.

 

SOAPTA VANTULUI - Sfantul Ioan din Kronstadt

Acelasi vânt, o data dezlantuit, poate sa bata în multe locuri; asemenea si Duhul lui Dumnezeu, Unul si acelasi, poate sa „bata” cu putere si tarie în soboarele îngeresti cele fara de numar si în toti oamenii sfinti. „Vântul sufla unde voieste si tu auzi glasul lui” (Ioan 3, 8).

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 78.

NASTEREA FARA DURERI - Arhimandritul Sofronie Saharov

Cât de importanta este petrecerea – sa nu spun exercitiul – în rugaciune ne-o arata experienta. Cred ca este îngaduit sa fac o parabola cu viata noastra fireasca, sa aduc câteva exemple cunoscute noua din viata cotidiana. Sportivii, pregatindu-se pentru concursurile viitoare, vreme îndelungata repeta aceleasi numere, pentru ca, în momentul întrecerii, toate miscarile deja asimilate sa le execute repede, cu siguranta si parca mecanic. De cantitatea exercitiilor va depinde si calitatea executiei.

Voi povesti acum o întâmplare ce s-a petrecut într-un cerc de persoane binecunoscute mie. Într-unul din orasele europene, doi frati s-au casatorit aproape concomitent. Una din fete era doctor în medicina, inteligenta deosebita si un caracter foarte puternic. Cealalta era foarte frumoasa, vioaie, inteligenta, dar nu prea instruita. Cân d pentru amândoua s-a apropiat timpul sa nasca, s-au hotarât sa experimenteze teoria ce aparuse nu de multa vreme, a „nasterii fara dureri”. Cea dintâi, doctor în medicina, a priceput rapid mecanismul acestui act si dupa doua-trei lectii de gimnastica, a renuntat la exercitii, încrezatoare ca a înteles totul si la momentul potrivit va pune în practica cunostintele dobândite. Cealalta avea cunostinte primitive de anatomie si despre corpul uman, dar nu era dispusa sa se ocupe de partea teoretica a problemei, si cu asiduitate a început sa repete întregul complex de miscari ale corpului, pe care însusindu-le în mod corespunzator s-a dus la operatia ce o astepta. Si ce credeti dumneavoastra? Prima, în momentul nasterii, de cum au început durerile, a uitat toate teoriile sale si a nascut cu mare greutate si în dureri (vezi Facere 3, 16). A doua însa, a nascut fara dureri si aproape fa ra efort . Asa va fi si cu noi. A întelege „mecanismul” rugaciunii mintii este un lucru usor pentru omul contemporan cultivat. Urmeaza sa se roage doua-trei saptamâni, cu o oarecare osârdie, sa citeasca câteva carti; si la toate acestea va putea si el sa adauge ceva. Dar în ceasul mortii, când întreaga noastra faptura este supusa unei ruperi violente, când creierul îsi pierde luciditatea si inima încearca fie dureri puternice, fie slabiciune, atunci toate cunostintele noastre teoretice dispar si rugaciunea noastra poate sa se piarda.

Este necesar sa ne rugam cu anii. Sa citim putin si numai ceea ce se gaseste în atingere cu rugaciunea. Prin practicarea ei îndelungata rugaciunea devine o natura a fiintei noastre, o reactie fireasca la orice fenomen în sfera duhovniceasca, fie lumina sau întuneric, aparitie a sfintilor îngeri sau ale puterilor demonice, fie bucurie sau întrist are, într-un cuvânt, în toata vremea si în toate situatiile. Cu o astfel de rugaciune nasterea noastra pentru lumea de Sus poate cu adevarat sa devina „o nastere fara dureri”.

Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugaciune, traducere de Pr. Teoctist Caia, Ed. Publistar, Bucuresti, 2006, p. 134-135.

STARUINTA CALATORULUI - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi ca aceia care râvnesc sa ajunga într-un oras sau într-un alt loc oarecare nu stau, ci merg cu staruinta pe acel drum care îi duce într-acolo. Asemenea si cei ce se silesc a ajunge în cetatea cereasca, Ierusalimul cel de Sus, nu zabovesc, ci savârsesc calea ce-i poarta spre acel oras, adica merg pe cararile evlaviei, unde le este Calauzitor Hristos, pe Care robii Lui cei credinciosi Îl urmeaza cu dragoste si credinta. Oare de ce tu, pacatosule neîndreptat, de vreme ce vrei sa te mântuiesti si sa ajungi în Patria cereasca, stai neclintit si nu mergi dupa El? Ori, mai rau decât atât, odata ce te-ai abatut din calea cucerniciei si ai apucat drumul celor necredinciosi, îl tii pe-acesta, care te duce în iadul vesnicei pierzari? Te-ntrebi care-o fi oare calea cucerniciei si cea a necredintei? Domnul nostru ti le arata în Evang helia Sa si-ti porunceste sa te departezi de cea din urma si sa o urmezi pe cea dintâi. „Intrati prin poarta cea strâmta; ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care intra prin ea; si strâmta este poarta si îngusta este calea care duce la viata si putini sunt cei care o afla” (Matei 7, 13-14). Cararea cea strâmta este calea smereniei, a ascultarii, a blândetii si a lepadarii de sine, adica a tagaduirii propriei tale vointe. Iar drumul cel larg este calea mândriei, a neascultarii, a nerabdarii si a iubirii de sine. Aceasta te duce spre iad, pe când cea dintâi – spre Cer. Alege tu pe ce cale vrei sa mergi: fie pe cea îngusta si scunda [smerita] – spre Cer, fie pe cea larga si înalta – spre iad. Iar o a treia cale nu aflam în Sfânta Scriptura, caci pentru veacul ce va sa vina, spre care ne îndreptam cu totii, vedem ca ne deschide Dumneze u doar doua locuri de salasluire: viata vesnica ce se va gasi în Ceruri si chinul nesfârsit care va fi în iad.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 125

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda

SEDENTARISMUL SUFLETESC - Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Sufletul omului care sta degeaba se strica pe zi ce trece: simtirea se stinge, judecata devine slaba, vointa se raceste; omul care s-a obisnuit sa stea degeaba nu se simte în stare sa înfrunte nici o greutate. Statul degeaba nu este mai putin pierzator nici pentru trup. Slabiciunea, moleseala, istovirea, iar de aici un sir întreg al bolilor de tot felul: iata urmarile obisnuite ale statului degeaba! El pune o pecete cumplita asupra celor care-l iubesc: trupul unuia este înabusit de grasime, altul sufera de prisosul sângelui, altul nu-si mai poate misca madularele, altul este chinuit de boala, altuia, din pricina lipsei de masura, i s-au tocit înca din floare vârstei toate simturile. Orice usoara neliniste, oboseala, schimbare a vremii sau alta întâmplare neprevazuta sunt însotite întotdeauna de un cutremur dureros în aceste trupuri pe care le-a strâmbat statul degeaba. Asadar acesta este un rau mare si îngrozitor atât pentru trup, cât si pentru suflet.

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 143-144.

O poveste inteleapta si bine-cunoscuta spune ca, odata in trecut, un sultan a visat ca a pierdut toti dintii lui.

Dupa ce s-a trezit, el a chemat un ghicitor pentru a-i interpreta visul.

 Spune ghicitorul:

– Ce pacat, domnule! Fiecare dinte cazut reprezinta pierderea unei rude a maiestatii voastre.

– Ce tupeu! Cum indraznesti sa-mi spui asa ceva? Luati-l de aici! – Striga sultanul infuriat.

El a chemat gardienii si le-a ordonat sa-i dea 100 de lovituri de bici.

Apoi a dat ordin sa-i aduca un alt ghicitor care sa-i dezlege visul. Acesta ascultat cu atentie sultanul si dupa ce a terminat i-a spus:

– Preainaltule doamne! Iti este rezervata o mare fericire. Visul inseamna ca vei trai mai mult decat toate rudele tale.

Fizionomia sultanului s-a schimbat si se aprinse un zambet si a poruncit sa i se dea 100 de monede de aur pentru deslusirea visului. Cand a plecat de la palat, unul dintre curteni i-a spus cu admiratie:

– Cum este posibil! Interpretarea ta a fost la fel ca a colegului dinainte. Nu inteleg de ce pe el l-a pedepist cu 100 de biciuri si pe tine cu 100 de monede de aur …

A spus ghicitorul:

– Aminteste-ti, prietenul meu, ca totul depinde de modul de a spune. Una dintre provocarile cu care se confrunta umanitatea este de a invata arta de a comunica. De comunicare depinde de multe ori, fericirea sau nenorocirea, pacea sau razboiul. Adevarul trebuie sa fie spus, in orice situatie, fara indoiala. Dar modul in care este comunicat provoaca, in anumite cazuri, probleme majore.

Adevarul poate fi asemanat cu o piatra pretioasa. In cazul in care este lasata pe mana cuiva, se poate rani, provocand durere. Cu toate acestea, in cazul in care este ambalata delicat, si oferita cu duiosie, acesta va fi cu siguranta acceptate cu bucurie.