duminică, 8 iulie 2018

BOOKLOOK! REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE LITERATURĂ UMORISTICĂ




BOOKLOOK! REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE LITERATURĂ UMORISTICĂ
Nr.23/2017 (43)
         
          Periodicul se deschide la cel mai înalt nivel cu poezii semnate de Lucian Blaga, Ion Minulescu, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Alexandru Macedonschi, Cincinat Pavelescu, după care intrăm în contemporaneitate cu Eugen Deutsch auto al ciclurilor umoristice „Vesela istorie” şi „Invitaţie la operă”. Urmează „Catrene caniculare” semnate de Georgeta Paula Dimitriu, Gh. Bălăceanu, Viorel Martin, Ioana Voicilă Dobre, Mariana Dobrin, Vero, Giuseppe Navarra, Nicolae Bunduri, N. Mihu, Corneliu Berbente. Mai la vale intervine Mihai Batog-Bujeniţă cu textul teoretic „Despre unele aspecte critice în domeniul epigramatic”, dar şi cu exemplificări ritmate sub titlul generic „Supersonice de râs”.
          Poeticul „Dialog peste timp” este susţinut de Mircea Trifu şi Eugen Deutsch, dar şi de Leu Gheorghe ajutat de E.Deutsch. Versuri umoristice mai semnează Vasile Unguraşu, iar proză de aceeaşi factură – Dorel Schor şi Nicolae Viziteu (acesta din urmă, de fapt, aforisme vesele). Caricaturi desenează pentru acest număr Costel Pătrăşcan, Andy Ceauşu, Cristinel Vecerdea, Edi Mattes din Israel. Andy Ceauşu din Israel ne propune o variantă la „Scufiţa Roşie, Basm comunist”.
          Elena Mândru semnează un sonet, un rondel şi mai multe epigrame. Eugen Deutsch semnează mai departe „Pseudo-cronici literare” ritmate, după care urmează un zapis greu de descifrat datorită scriiturii gotico-slavoneşti şi „Fabula naivelor” de Carmen Antoaneta Marcean. În continuare parodii de Mihai Haivas şi Elena Mândru, premiate la Alba Iulia.
          Din volumul „Nu râdeţi că-i chiar aşa!”, Gheorghe Bălăceanu a ales pentru acest număr al revistei proza „Eşti slab, domnule…!
          La nouă mai, de ziua Europei, a avut loc la Iaşi un concurs de epigrame europene. Au fost distinşi cu premii şi menţiuni: Nona Chiriac, Gianina Borhan, Cătălina Cârmaciu, Andreea Raluca Macare, Alexandra Prisăcariu, şi Smaranda Epure.
          Mihai Haivas publică 13 epigrame „Cu maniere profesorale” şi mai selectează 12 din literatura franceză de gen. Carol Feldman din Israel publică „Unu Moiche, Monolog despre poşta care e din zi în zi mai rea. Rubrica „ Să zâmbim împreună cu clasicii” conţine poezii umoristice de Al. O. Teodoreanu şi George Topârceanu. Eugen Albu semnează un grupaj de epigrame sub titlul „Proşti, proşti, dar mulţi”, iar Ioaan Hodaş versifică „Umorul filosofic”. Urmează epigramele compuse de colegi pentru volumul „Râu de scântei” de Constantin Profir. Culiţă cel iute de peniţă (Nicolae Viziteu) publică „Viziteisme”. Pagina „Dialog în terţine” poartă semnăturile lui Gh. Leu şi Eugen Deutsch. Urmează „Quasi fabule sub semnul frunzei de arţar” semnate de Melania Rusu Caragioiu, vicepreşedintă a cenaclului epigramiştilor „Păstorel Teodoreanu” din Montreal, Canada. Alte două scurte fabule sunt semnate aici de Ion Diviza şi Alexandru Clenciu.
          Pagina „Un juvete năzdrăvan”  conţine 13 epigrame de Janet Nică. Mai departe, alte două poezii umoristice olteneşti semnează fermecătoarea poetă Any Drăgoianu. Urmează cinci pagini de epigrame semnate de Constantin Mândruţă, Angela Pistol, Dumitru Ivas, Aurel Baican, Georgeta Paula Dimitriu, Mihai Stancu, Constantin Profir, Mihai Constantin-Ticu, Liviu Kaiter din Constanţa şi ion Diviza din Chişinău.
          În continuare, Violeta Cuturescu publică proza umoristică-elegiacă „Conspiraţia”, iar Mihai Batog-Bujeniţă sub o fotografie a sa din tinereţe, când mai zbur(d)a, publică următorul catren: „De ziua nunţii noastre-ţi scriu/Acum după un sfert de veac/Căci, iată, teoretic, ştiu/ Ce practic nu mai pot să fac!” Cornel Udrea semnează în continuare proza „Pasărea mălai visează”, după care, la pagina de  debut, Constantin Munteanu este prezent cu „Balada unui greier foarte mic”. Ina Simona Cârlan din Italia publică proza „Smocul descântat. Scurt tratat de pupilologie”. Ultimele epigrame din acest număr sunt semnate de Ştefan Alexandru - Al. Saşa. Ultima pagină găzduieşte „Bune despre umor mai ales că aparţin clasicilor” conţinând şi 11 beneficii ale râsului. Nu putem încheia fără a evidenţia calitatea excelentă a fotografiilor color.

Dr. Mihai Neagu, directorul Bibliotecii Române din Freiburg, Germania, în Buletinul Bibliotecii Române: „Studii şi documente româneşti” vol. V (XXVI) serie nouă 2018.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu