sâmbătă, 7 iulie 2018

GSM STOP JOC ! (tableta folk de weekendul ăsta) 0c





STOP JOC !

O altă săptămână plină de aroganțe pesediste. Era de așteptat, de altfel, având în vedere comportamentul lor din precedenta. Ca să nu mai amintesc de cel cotidian începând cu câștigarea alegerilor parlamentare cu magnificul scor de 18% din electoratul românesc. Orice alt partid, aflat într-o asemenea situație, ar fi tăcut și ar fi trecut la aplicarea programului de guvernare promis. Alte partide, dar ei nu sunt alte partide. Ei sunt Frontul Salvării Naționale, care a salvat, de fapt, nomenclatura comunistă și securistă a României. Metodele sunt arhicunoscute, rămâne doar ca Justiția să le confirme prin sentințe clare.
Așadar, cu o viteză de neimaginat pentru un parlament dintr-o țară membră a Uniuniii Europene, coaliția PSD&ALDE + UDMR + minorități trece în numai două zile Codul de Procedură Penală prin cele două odăi ale Parlamentului, cu articolele introduse peste noapte și dau frâu liber hoției în România. Astfel, vor fi scoși de sub acuzare mii de inculpați, de la nivel parlamentar, guvernamental, până la cei de prin comunele patriei unde s-a furat zdravăn. Se duce pe apa Sâmbetei miliardul de euro constatat de procurori ca pagubă adusă statului român, pe noul principiu „eu fur pentru tine, tu furi pentru mine și totul este legal”.
Însuși cei doi președinți ai camerelor parlamentare sunt albiți prin modificarea peste noapte a legislației prin „comisia specială” instituită în acest scop.
Hăulitele de la televiziunile aservite vor să acopere mișeliile aleșilor pe Stânga și ale infiltraților lor pe Dreapta. Piețele reacționează, prezidentul se înfoaie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, oamenii Justiției trag semnale după semnale, 12 ambasade UE+SUA sunt puse de conducerile statelor, pe care le reprezintă, să atragă diplomatic atenția asupra derapajelor parlamentare în materie de stat de drept, New York Times se inflamează ...
Degeaba ! Iordache&Co. joacă tare și … victoorieeee ! Cele câteva mii de pagini trec la numai două voturi (sic!). Voturi date, culmea, de mici trădători de la minorități și un infiltrat pe la PMP. Ce să le mai citească, ce să le mai dezbată ? Dacă-i ordin, cu plăcere ! Doar și ele au hoții lor. Miruiți.
Degeaba declară, joi după vot, Consiliul Superior al Magistraturii „Proiectul de Cod penal primit spre consultare nu cuprindea propunerile de modificare a articolului privind abuzul în serviciu.” Aflăm că au votat, inclusiv vreo trei parlamentari pesediști, care nu aveau acest drept, fiind persoane penale cu patalama la mână. Dar, ce mai contează !?! E democrație originală !
Opoziția are puține arme democratice în a se opune mârșăviilor. Le mai rămâne doar sesizarea Curții Constituționale a României. Curte virusată cu elemente ale aceluiași Front al Salvării … A se vedea deciziile strâmbe din trecutul apropiat. Totul e o chestiune de timp.
Pe fondul acesta, televiziunile macină secvență cu secvență cele întâmplate luni, marți, miercuri. Specialiștii se exprimă pro și contra, care de care mai uluiți de modul de operare à la Nașul. Piețele au fremătat anemic, societatea civilă a luptat până la unu, la unu și cinci avea, deja, altă treabă !
Acum, „nașii” Codului Penal tot plimbă pisica pe sub ferestrele Cotroceniului. Doar o tremura careva după perdele.  Numai că președintele a reacționat imediat:  Doresc să comentez pe scurt acest eveniment pe care îl consider de-a dreptul revoltător. Este pur şi simplu inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare şi cum se acţionează în ziua de azi în Parlament.” 
Brusc alde Dragnea a căpătat o paloare cadaverică, devenind de o nervozitate care nu-i este caracteristică. O fi aflat ceva pe … surse ?!?
Joi, Comisia de la Veneția comunică că va face publică opinia privind modificările Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală pe 19 octombrie 2018. Tot joi, secretarul general al Consiliului Europei a cerut public României să aștepte opinia Comisiei de la Veneția înainte de a schimba Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Stop joc ! Tot urmează megaconcediile.
Deocamdată, hoții României jubilează ! Să vedem pentru cât timp ? Se vede de la o poștă că socoteala din Parlament nu se potrivește cu cea a poporului.
Dansul abia începe ! 
Va fi tango sau bătuta pe furate și puțin ceardaș ?!?

PS. „Nu mai este un secret pentru nimeni că dictatorii, aceste persoane cu ambiții nepotolite, cu pulsiuni primitive, anxioase, paranoice, impulsive, megalomanie susținută de nesiguranță și sentimente de inferioritate, însingurate, intolerante, ar trebui să fie sub tratament de specialitate.” îmi comunică, pe facebook, Rodica. 
Despre cine o fi vorba ?
ULTIMA ORĂ !
 
Până și Curtea Constituțională a României anunță că va dezbate sesizările împotriva modificărilor aduse de PSD și ALDE Codului penal abia peste două luni și jumătate, pe 17 septembrie. 2018 !
 

Toate bune !














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu