miercuri, 11 iulie 2018

Ioan Miclău Gepianul - DOINA POEZIEI NOASTRE





DOINA  POEZIEI  NOASTRE


~*~

Așezând gândirea punte.
Iar eu veșnic călător,
Cu un deget pus la frunte,
M-am lăsat furat de dor!

Peste negura pustiei,
Pe-unde dorul tainic trece,
Iar icoana veșniciei,
E-un altar solemn și rece,

Am văzut chipul Fecioarei,
Lăcrimând cu ochi de sânge,
Părea chipul căprioarei,
Al Poeziei ce plânge!

Doina poeziei noastre,
E o fată de la munte,
Un simbol, un basm de oaste,
Un popor cu - naltă frunte!

Dar scrutând privirea minții,
Deslușii a noastră Doină,
Ce scrâșnea mușcând cu dinții,
Buza-i vânătă și moină!

Indignat de-a ei tristețe,
Din condei făcui o armă,
Iar din ochi săgeți mărețe,
Gura goarnă de alarmă!

Si zburlit ca fiara neagră,
Cu-a ei coamă ridicată,
Vreau să-nconjur lumea-ntreagă,
Pentru zâmbetu-i ce-l cată!

Doar a noastră Doină-i sfântă,
Ca și vatra-n care crește,
Al ei glas spre ceruri cântă
Si iubire prevestește!

Atunci, cum să fie tristă,
Doina noastră românească?
Oh, Carpatică lumină,
Dulce gură ardelenească!

Codrul tău e rai de basme,
Cerul cor de lumi senine,
Apele oglinzi fantasme,
Juvaeruri pentru tine!

Doina noastră-i Duhul însăsi,
Ce-n al neamului piept bate,
Norii-n vânt iubirea ducă-și,
Însă Doina ne e frate,

Când ea-i tristă și noi suntem,
Limba noastră-i melodie,
Glas cântat de Duhul veșnic,
Și de Doina cea mlădie!

Prinsă-n hora cea de zâne
De-au acest Pământ comoară,
Doina ta, brave române,
Niciodată n-o să moară!

Lasă-i zâmbetul pe buze,
Iar pe trup a noastră ie,
Și-ai să vezi cum între Muze,
E-o regină, Doina sfântei Poezie!

N-o sili-n rochii streine,
Ci-n condurii Consânzienii
Ea se simte mult mai bine;
Lăsând zâmbet larg sprâncenii,

Doina poeziei noastre,
E o fată de la munte,
Un simbol, un basm de oaste,
Un popor cu - naltă frunte!

~*~
Ioan Miclău Gepianul

2016










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu