duminică, 4 septembrie 2022

Adriana Stoicescu - Acum se bate ultimul cui în coșciugul numit pompos „viitorul țării”

 




Acum se bate ultimul cui în coșciugul numit pompos „viitorul țării”

Adriana Stoicescu, Magistrat

04 Septembrie 2022

 

România s-a transformat, din nou, în arena în care evoluează corul bocitoarelor.

Au plâns după industria furată la bucată, după câmpul devenit deșert din cauza hoției, după sănătatea devenită sursă de materie primă pentru institutul de medicină legală.

 

Au plâns de mila justiției televizate. Și nimeni nu a făcut niciodată nimic, căci doar la asta ne pricepem: să ne plângem.

 

De data asta, condus la groapă este învățământul. Care învățământ?

Ăla pe care l-ați distrus în anii 90? Ale căror resturi le-ați măcelărit constant?

Ați transformat, spre deliciul proștilor, dascălii în anexele sărăcăcioase ale unei societăți de „prințișori” analfabeți, îmbuibați și auriți, ce articulează niște sunete și atât.

 

A fi educat a devenit o dovadă de slăbiciune. Cititul e aducător de zâmbete condescendente. Suntem fabrici de diplome fără acoperire, un fel de cecuri în alb știind că în banca ai fix 0 lei.

 

An după an, ați măcelărit programe, ați tăiat de pe lista materii, ați inventat manualul de învățare a prostiei și nesimțirii, pe care l-ați denumit pompos „educație de nu știu cum”

 

Elevii își evaluează profesorii, părinții îi învață materie, că, de, avem comitetul intergalactic al copiilor și părinților.

 

În mod constant, cu obstinație și plăcere sadică, dascălii sunt umiliți și puși la colț.

Deveniți peste noapte niște paria, care câștigă într-o lună venitul săptămânal al unui fotbalist de divizia C, sunt ultimii pe lista unor politicieni incapabili să rostească 2 fraze, gângavi cu diplome ce dau lecții de semantică, conducând, cică, destinele unei nații puse la pământ tot de ei.

 

Școala e ultima preocupare a întregii societăți, de vreo 30 de ani.

Iar acum se bate ultimul cui în coșciugul numit pompos „viitorul țării”. Vom fi un imens deșert, populat de „beduini” cu aur la gât, ascultând la niște boxe uriașe manele și scuipând semințe.

 

Discuțiile dintre ei se vor limita la urlete, dorințele, la ce vor mai pune pe masa următoare.

 

Vor alții să dispărem? Poate. Dar, fără contribuția noastră uriașă la distrugerea a tot ce înseamnă România, nu se poate întâmpla asta. Iar primul pas l-am făcut.

 

Dacă mai vreți să salvați naibii ceva, puneți mâna pe carte și citiți. Onorați învățătorii!

 

Plătiți dascălii, măcar cât să poată să își achite chiria și să pună o pâine pe masă!

Numai după aceea să aveți tupeul să ridicați primii piatra și să-i acuzați că nu fac nimic pentru o țară care ne vrea pe toți proști”.

 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu