„Trădători
au fost, trădători sunt încă!” (1)
Daniel
Siegfriedsohn
28
Martie 2023
Președintele României - Emil
Constantinescu și președintele Ucrainei – Leonid Kucima cu care a semnat
cedarea pe timp de pace a sudului și nordului Basarabiei, nordului Bucovinei și
Ținutului Herța prin tratatul din 2 iunie 1997, dăruite inițial Ucrainei de
„tătuca” Stalin în anul 1940 după sfâșierea României. Tot atunci satrapul
Stalin a lăsat moștenire țarcul Republica Moldova - monstruozitate perpetuată
până azi, după sfârtecarea Basarabiei la 2 august 1940 la insistențele
nehalitului Hrusciov pe atunci prim secretar al republicii sovetice ucrainene.
Tratatul cu Ucraina semnat de către președintele Emil Constantinescu, ministrul
de externe Adrian Severin și președintele senatului Petre Roman. Ce a stat în
spatele deciziei de a se încheia acest tratat în anul 1997 (semnat la Kiev pe 3
mai de către miniștrii de externe și apoi pe 2 iunie la Neptun de către cei doi
președinți Constantinescu și Kucima) prin care s-a cedat pentru a doua oară, de
data asta către Ucraina și pe timp de pace, nordul Bucovinei, Ținutul Herța,
nordul Basarabiei, sudul Basarabiei (Bugeacul), nordul Deltei Dunării și insula
Șerpilor?
Se vehiculează „motivul” că teritoriile
Patriei-Mamă au fost cedate pentru ca România să fie primită în N.A.T.O. Nimic
nu poate justifica această acțiune de cedare din teritoriul național! Și dovadă
a faptului că nu asta a fost condiția este că România a fost acceptată în
organizație abia după 7 (șapte!) ani după ce s-a comis ratificarea tratatului.
La sfârșitul lunii ianuarie 1997 a avut loc reuniunea de la Davos, pe teme de
politică externă ale țărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni,
„Președintele Emil Constatinescu și-a permis să avanseze disponibilitatea
României de a ceda de jure Ucrainei Teritoriile Ocupate, fără să aibă niciun
mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără
să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul Neam Românesc”.
Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, care încă era
haotică, nu s-a pronunțat. Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a
produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai
recunosc. Iar actanții, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare
națională, Petre Roman primul ministru și Adrian Severin ministrul de externe,
sunt vii. Încă se agită în politica românească. Iar președintele Emil
Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o
iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”.
În Ucraina sunt înregistrați oficial peste
400.000 de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea
Odessa, în Basarabia de Sud.
Lege nr.129 din 14 iulie 1997 pentru
ratificarea „Tratatului cu privire la relatiile de buna vecinatate şi cooperare
dintre Romania şi Ucraina”, semnat la Constanța la 2 iunie 1997
-
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se ratifică Tratatul cu
privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina,
semnat la Constanţa la 2 iunie 1997.
Această lege a fost adoptată de Camera
Deputaţilor în şedinţa din 26 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74
alin. (2) din Constituţia României.
Președintele Camerei deputaților - Ion
Diaconescu.
Legea a fost adoptată de Senat în şedinţa
din 7 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia
României.
Președintele Senatului – Petre Roman.
7 iulie 1997: Ratificarea Tratatului cu
Ucraina.
„Pentru prima dată de la constituirea României
Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi
amenințat cu agresiunea” (Acad. Florin Constantiniu).
Românii sunt în prezent supuși unei
barbare deznaționalizări în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul
Basarabiei, teritorii răpite României pe care Ukraina le ocupă ilegal din anul
1944, după ce mai întâi le anexase în anul 1940.
Pe 28 iunie 1940 Basarabia și nordul
Bucovinei au fost răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul Stalin.
Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ukrainei care a
primit cadou și ocupă ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și
Nistru unde ca și în nordul Bucovinei comite un feroce genocid etnic și
cultural asupra românilor. Este interzisă limba română în școli, pentru
distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind
desigur dispariția totală a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea
Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării,
Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul
Herța se află sub ocupație ilegală ucraineană din anul 1944.
Ucraina - inamic al idealului național
românesc a sfâșiat Basarabia și i-a răpit partea de nord și de sud (10.579 km²)
pe 2 augusat 1940, teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost
părtașă la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului
Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria
lor Mamă România în 28 iunie 1940 și prin faptul că le-a cerut imperios și a
primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că
Ucraina a răpit României nordul Bucovinei, Ținutul herța, nordul și sudul
Basarabiei (16.292 km²)!
La 28 iunie 1940 ruso-malorușii/ukrainenii
sovietici au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul
stalinist și invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea
revizionismului ukrainean. Ucraina în calitate de respublikă sovetică mocnea de
pretenții imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și după ce a pretins
nordul Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui
Stalin și toată Basarabia făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin,
dar nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ukrainei nu a reușit
să obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei
(10.579 km²).
Naționalismul
de grotă ucrainean sfidează România
Recent, autoritățile de la Kiev au
instalat la intrarea în Odesa, un banner uriaș cu mesajul: „Basarabia este
Ukraina”. Republica Moldova colcăie de agenți ucraineni care pe diferite căi,
inclusiv de la tarabele lor online încă înainte de război făceau propagandă
agresivă încercând să atragă prostimea într-un cor de „slavă” pentru Ucraina,
inamicul idealului național românesc. Nu Rusia și rusificarea este marele
pericol actual pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940,
ci Ucraina șovină și ucrainizarea prin spălarea pe creiere a românilor din
Republica Moldova, cu intenția de a anexa și acest teritoriu, de a-i îndepărta
de România și de a-i aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost
aduși cei din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei,
ilegal ocupate de Ucraina după 1944 și până astăzi.
Să nu uităm că pe 27 aprilie 2022 bannerul
din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun, fusese scos și înlocuit de
autoritățile ukrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință”
pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului,
acestei țări înexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.
În timpul Războiului din Transnistria din
anul 1992, membrii „Adunarii Naționale Ucrainene - Autoapărarea Poporului
Ucrainean” (U.N.A.-U.N.S.O.) au luptat alături de separatiștii transnistreni
împotriva forțelor guvernamentale ale românilor moldoveni pentru apărarea de
„romanizare” a minorității etnice ucrainene din Transnistria. Peste 50 de
membri U.N.S.O. au primit Ordinul „Apărătorul Transnistriei”.
U.N.A.-U.N.S.O. este o organizație
ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990 la Lvov, condusă pe
atunci de naționalistul Dmytri Korchynsky. La Odesa, UNSO a oprit o inițiativă
de a se crea o Republică Novorossiysk, influențând mișcările separatiste din
Bucovina și Zakarpattia. La 7 iunie 1992, un grup UNSO din Lvov a destrămat un
congres român la Cernăuți care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu
România! Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a
principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812.
Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți în
„Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.
„Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul
Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală
ucraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este
interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii
culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a
românilor! Ucraina parte a Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai
înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra
Basarabiei - jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova.
La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au
denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost
supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au
venit sau au fost colonizați aici ukraineni, ei românii rămăseseră totuși peste
70% din populație” (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România la 27
Martie 1918 - Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București
1919, „Cartea Românească”).
Printr-o propagandă mincinoasă,
falsificând date etnice și istorice, Ucraina va pretinde nordul Bucovinei și
Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi
germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia,
Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea
Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german!
Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și
erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama
vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920
cu pretențiile teritoriale ale Ukrainei anexate la memorandumul adresat
guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ukrainene,
prezentat de „misiunea ucraineană”. Solicitau ruperea și anexarea din România
Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a
Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ukraina se prezenta Americii a
fi o „țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate
împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628
km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ ”republică”,
stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev…
Poate-i mai prezintă și azi o astfel de
hartă Americii… are de „recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care
nu i-a căpătat încă… După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor
tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau
teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat
barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților
cu aceleași hărți și revendicări... Din România, ucrainenii revendicau mari
părți din Basarabia - jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită
de țariști la 1812, „Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la
1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de
deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a
malorușilor în special și Maramureșul întreg.
Aceste teritorii românești se reuniseră cu
Patria-Mamă România la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918
prin voința reprezentanților lor aleși. Ucraina mai revendica mari părți din
Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă
confecționată de ukraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape
de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te
întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?
Românii adevărați nu se vor resemna
niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul
criminal Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au
răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940
și apoi prin Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie
1944... După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au
organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au
sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ucrainei alături de nordul
Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru -
Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi!
La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după
ce i-a fost confiscată de Ucraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum
și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare,
stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. ,
rezultând țarcul care a rămas până azi…
Cum
a fost hăcuită Basarabia pe 2 august 1940 de către Ucraina
Doar după o săptămână de la intrarea
Armatei Roşii pe teritoriul Basarabiei şi al nordului Bucovinei (consecinţele
Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul C.C. al P.C. (b)
şi Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărâri cu privire
la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor
puterii locale, a comitetelor judeţene executive şi ale P.C.(b) din Ucraina. E
greu de înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii
locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera
euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o
asemenea depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de
închipuit. Cu certitudine „centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri.
Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi,
în acest caz, hotărârile menţionate mai sus par a fi ilegale.
După ce Stalin răpise Basarabia de la
sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendinţa arzătoare de
reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea
fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului
Politic al C..C… al P.C. (b) unional şi a Sovietului Komisarilor Norodnici
(S.K.N.) din U.R.S.S. la care au asistat I. Stalin, V. Molotov, K. Voroşilov,
M. Kalinin, Gh. Malenkov, A. Andreev, A. Mikoian, L. Beria, I. Şvernic ş.a., a
susţinut ideea „reunirii populaţiei(!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia
(!) moldovenească a R.A.S.S.M.”. În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de
radioul unional pe întreg teritoriul U.R.S.S. şi preluată de presa de partid
„Pravda”, „Izvestia”, „Sovetskaia Ucraina”, „Moldova Socialistă” ş.a. Mitinguri
de susţinere a „politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi
Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol,
Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie
1940 publică articolul de fond întitulat „Trăiască poporul moldovenesc, liber
şi reunit”, în care se scria: „R.S.S.M. Unională va avea o suprafaţă de circa
50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi - suprafaţa Basarabiei şi
8,1 mii - a R.A.S.S.M.), iar populaţia ei va constitui circa 3,7 mil. de
locuitori. Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească va avea un teritoriu mult mai
vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin
aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu
întreaga RASSM.
„În jurul problemei teritoriilor… anumite contraziceri
(între conducerea autonomiei moldoveneşti de peste Nistru şi Kiev) existau încă
din momentul formării RASSM în anul 1924”, se spune în unul dintre documentele
de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie 1940, după 16 ani de
aflare a R.A.S.S. Moldoveneşti în componenţa Ucrainei, conducerea autonomiei
s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (S.K.N.) al U.R.S.S. cu rugămintea
„reunirii Basarabiei cu R.A.S.S. Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940).
S.K.N. a acceptat această propunere şi, conform hotărârii Sovietului Suprem al
U.R.S.S. „cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti”
din 2 august 1940, s-a procedat la „repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei
de Nord şi a R.A.S.S. Moldoveneşti între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S.
Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolşevic de atunci, deciziile
cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova
şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind trecute pe ultimul plan.
„Calul troian” ruso-ucrainean.
Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea „reunirea
populaţiei moldoveneşti” hotărârea Moscovei cu privire la formarea R.S.S.
Moldoveneşti conţinea un şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea
ucraineană.
Profitând de faptul că Ucraina a fost
obligată să procedeze la „reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu neapărat la
„reunirea teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători
de atunci ai R.S.S. Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a
populaţiei băştinaşe, adică de „ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa
Ucrainei şi cea centrală a început să publice un şir de ”materiale
ştiinţifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii,
procesele istorice de formare a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei
şi a R.A.S.S.M.
Bunăoară „Izvestia”, din 3 iulie 1940, în
articolul de proporţii „Istoria Basarabiei şi a Moldovei” susţinea că „există
probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia şi
R.A.S.S.M.) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor greceşti, pe
timpul Împărăţiei Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar
şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până şi titlul denotă cunoştinţele
aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale geografiei (precum
scriu unii şi în zilele noastre – „Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la
ochi data apariţiei acestei publicaţii - 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă
până la şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a
S.K.N. din U.R.S.S., unde a fost discutată şi susţinută ideea cu privire la
formarea R.S.S.M. Cu alte cuvinte, „calul troian” a fost pregătit din timp,
văzîndu-i-se de la o poştă „urechile” ucrainene…
Moscova acceptă scenariul Kievului. După o
mulţime de răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura nici
un savant onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene
M. Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului
C.C. al P.C.(b) din U.R.S.S. Gh. Malenkov „Nota informativă cu privire la
proiectarea frontierei de stat a RSS Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma:
„Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau
cum li se mai spune - rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a
popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea
moldovenilor. De aceea nu trezeşte nici un fel de îndoieli faptul că toată
Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componenţa R.S.S. Ucrainene”. Deşi
în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete,
ea totuşi a fost luată în consideraţie de Gh. Malenkov, adept fidel al poziţiei
Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.
Peste cinci săptămâni după aceasta, când
nordul Bucovinei a fost deja alipit la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un
recensământ al populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene („Date
oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene” din 31 august
1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de
naţionalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) - că sunt români. În aşa mod, cei
care, potrivit lui M.Greciuha, nu aveau „nimic comun cu originea moldovenilor”,
constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de
Nord.
Într-un mod similar, a fost argumentată de
M. Greciuha şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleeaşi Note
informative, acolo locuiau „…în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi
chiar guţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin
tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7
localităţi ale plasei Secureni…. Datele statistice denotă că acest «număr neînsemnat»
de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii - circa 25%, (ruşii -
13,6%, evreii - 9,2%, alte naţionalităţi - circa 5%). Mai mult ca atât, în vara
lui 1940 cei 1.589 de bielaruşi şi 2.193 de polonezi din judeţ au fost
reînregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost
înregistrate ca pur-ucrainene. În judeţul Akerman/Cetatea Albă locuiesc 368.252
persoane, inclusiv 39.1% ucraineni şi ruşi… iar moldoveni - doar 19,6%.
Reieşind din aceasta, – scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului
Suprem al Ucrainei, socot că judeţul Akerman la fel trebuie alipit în întregime
la R.S.S. Ucraineană”.
Deoarece datele ultimului recensămînt
(1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a
mai recurs la un fals, adăugând la acest indice şi cele 17,3% de ruşi. Astfel,
ponderea ”ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%,
cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană
ar fi găsit o modalitate să-şi ”alipească” şi o altă etnie slavă – bulgarii, ce
constituiau în judeţ 17,3% din populaţie.
Conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti
(secretarul Comitetului regional al P.C. (b) Borodin, Preşedintele S.K.N.
Constantinov şi Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca
frontiera de sud a R.S.S. Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în
componenţa Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman,
toate cu o populaţie majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat
ca „un centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad,
Ismail şi a unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat
în consideraţie doar „argumentele” lui M. Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail,
Kievul din nou a „contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor,
obţinînd în total 34,7%. „Socot (din nou declară autoritar M.Greciuha) că
judeţul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieşind din următoarele
considerente”:
- însuşi oraşul Ismail e populat aproape
în exclusivitate de ucraineni şi parţial de ruşi;
- bulgarii şi găgăuzii, care formează
33,3% din populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun
cu ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de provenienţă
turcă);
- Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă
îngheţului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către
flota fluvială şi cea maritimă ale R.S.S. Ucrainene. Nu are sens dispersarea
Dunării în sfere de influenţă - atât din punct de vedere economic, cât şi
strategic”.
Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează
cumva tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al
Basarabiei, motivând că dispune de „flotă fluvială şi maritimă”.
Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor
Ucrainei – atunci când acest lucru le era convenabil - se bazau pe datele
statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, şi deci,
puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti în
Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale
oficiale - ale recensământului populaţiei Basarabiei, efectuat în anul 1930.
Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau
37,9% din întreaga populaţie, ruşii - 29.7%, ucrainenii - 4,7%, bulgarii -
19,2%, găgăuzii - 0,9%, alte naţionalităţi - 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina
(care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul
moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ.
Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii
ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha, „În
R.A.S.S. Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2%
moldoveni, 12,8% alte naţionalităţi şi 57% - ucraineni, ultimii populând masiv
raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca,
Balta, Kotovsk”.
Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de
date statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate
majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme
cu… restituirea acestor raioane pur-ucraineşti…reieşind şi din faptul, că la
formarea R.S.S. Moldoveneşti… toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la
„limba moldovenească” şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele
menţionate se învecinează nemijlocit cu RSS Ucraineană.
Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească a
mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa R.A.S.S.M., situate pe malul stâng
al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor
autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind
complet ucrainizaţi.
Iată cum a procedat Ucraina în cazuri
similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşi a
avut de câştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit
pământuri populate de 1,7 mil. locuitori. Pentru a scădea ponderea
moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman
au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov,
Volîn şi Kameneţ-Podolsk. Primind diferite înlesniri din partea statului,
ucrainenii sosiţi aveau misiunea să „absoarbă” şi să „dilueze” băştinaşii,
transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care,
se pare, au şi dus-o la bun sfârşit[1].
- Va urma -
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu