Marin Sorescu - Muzeului Satului

 

Un poem minunat dedicat de Marin Sorescu Muzeului Satului din Bucuresti

 

 

~*~

 

"Din viaţa acestor oameni

Lipsesc mai multe secţii,

Iar altele, cum ar fi

Bunăstarea materială, fericirea şi norocul

In istorie,

Sunt slab reprezentate.

 

Nu întâlneşti aici nici o monedă,

Pentru că, neavând aur şi argint,

Ţăranii şi-au gravat anual chipul

Pe boabe de mei, de grâu, de porumb

Care nu ni s-au păstrat.

 

Păsări împăiate

Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,

Dar le-a fost milă să ucidă

Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,

Care le cântau fără bani toată viaţa,

Şi toată moartea.

 

Era primitivă,

Antică, medievală

Apar ca una singură,

Fiindcă, neştiind carte, ţăranii

N-au băgat de seamă că între aceste epoci

Există deosebiri

Fundamentale.

 

Aici exponatele cele mai numeroase

Sunt bordeiele.

De la munca pământului

Ţăranii intrau direct în pământ,

Să se odihnească.

 

 

Din loc în loc între bordeie.

Sunt intercalate răscoalele:

A lui Doja, a lui Horia, Cloşca

şi Crisan, a lui Tudor,

Construite de data asta la suprafaţă

Cu un uimitor simţ al simetriei

Arhitectonice.

 

Vizitatori,

Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea

Aflate-n muzeu.

Sunt exponate originale,

Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor

Într-o clipă de încordare şi spontaneitate

Care a durat

2000 de ani."

 

~*~

Marin Sorescu