Mircea D. Istrate - ,, FEMEII”

 

Mircea Dorin Istrate

 

POEZII  PENTRU  SÂMBĂTA  SEARA

 

,, FEMEII”

 

 

Motto: Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare,

Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare

 

 

 

~*~

 

DE  ZIUA  VOASTRĂ

 

V-aș da pământul tot cu floare, bucăți de Raiuri înstelate,

Grămezi de aur, giuvaieruri și câte-n lume mi-s palate,

Vă răsplătească cea iubire și câte lacrimi ați vărsat,

În cele nopți neadormite, când gândul vost’, la noi a stat.

 

Le meritați până la una și încă tot n-ar fi de-ajuns,

Să răsplătim iubirea voastră nu sunt cuvinte de ajuns

Sunteți curatul, puritate cel crin de pus pe la icoane,

Că duceți greaua cruce-a vieții, ce bine prinsă-i în piroane.

 

Ne însorți mereu viața și ne-alungați tristeți, nevoi,

Cu-n zâmbet și c-o vorbă bună, când vreți ni le luați ‘napoi,

Sunteți culoarea și parfumul la câte zile se petrec

Punând în noi  curaj, speranță, în clipe grele ce ne-ncerc.

 

Prin voi se veșnicește lumea mereu pe-a timpului cărare,

Și-nfiorați mereu iubirea ca apa vie, ce-a licoare

Ce-o bem ca să simțim că viața are și clipe de plăcere,

Iar uneori sunteți păcatul îmbietor, ca ducea miere.

*

Oricum ați fi, sunteți viață iar fără voi nimic se poate,

Voi duceți însăși veșnicitul, născutul lumii pân’ la moarte,

Și-apoi divinul celor clipe, ce-n scurta viață le-am trăit,

Să știm că sunt pe astă lume, destule zile-n fericit.

 

Mircea Dori Istrate

 

 

DE  ZIUA  VOASTRĂ

 

Vă dăruiesc de ziua  voastră,

Femei ce viața ne-o-ncântați,

Un trandafir de pus în glastră

Și-a mea urare s-ascultați:

Să fiți de-apururea FRUMOASE,

Să fți de-apururi SĂNĂTOASE,

Să fiți de-apururi FERICITE,

Și-a voastre vise ÎMPLINITE,

Le facă Domnul cum doriți

De încă vă-nchinați la sfinți

Și-ți fi SMERITE și CUMINȚI

Într-u PURTĂRI și-a voastre minți.

 

De nu, tot aia e, că voi,

Ne FERICIȚI mereu pe noi,

Cu o privire LANGUROASĂ,

C-o vorbă veșnică MIEROASĂ,

Mereu c-o caldă-MBRĂȚIȘARE,

Mereu c-o dulce SĂRUTARE

Mereu cu-aprinse JURĂMINTE

Din tăinuita voastră minte.

 

De bune noi vi le luăm

Și înapoi așa le dăm,

Că jocul ăsta-i nesfărșit

Și de la Eva e pornit.

 

Fiți dară azi, de ziua voastră

Pe bolta vieții noastre-o ASTRĂ,

Strălucitoare-n nopți târzii,

Născând de-a pururea iubiri,

Speranțe vii, înfiorare,

Divine clipe mișcătoare,

Că fără voi am fi nimic,

Însingurați cu suflet mic,

Adami trăind în Paradis,

Gândind la voi, în al nost’ vis.

 

N-am aur, giuvaeruri, bani,

Așa că sincer, ,,LA MULȚI  ANI”

Vă spun eu care vă-ndrăgesc,

Pe toate câte-n omenesc

Sunteți a noastră bucurie,

Și-acum și-n veacuri ce-or să vie.

Acum semnez astă hârtie,

Eu care v-am iubit pe toate,

Mircea Dorin, a lui Istrate

 

 

 

ÎŢI    AMINTEŞTI   IUBITO....

 

Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam

Şi-a timpului secunde cu grijă număram,

Să fim  copiii clipei norocului cerşit,

Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.

 

Îţi aminteşti iubito cum încă număram

Ferice zile-n care iubirilor ne dam,

Ne ducă în urcare spre lumile de sus,

Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.

 

Îţi aminteşti iubito cât însetat eram

De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram

Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,

Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.

 

Îţi  aminteşti iubito de nopţile-nstelate

Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,

Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam

Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.

 

***

De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus

Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,

O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere

Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.

 

Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână

Să simţi iar bucuria că suntem împreună

Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,

Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

DOUĂ  SUFLETE  ŞI-O  TAINĂ

 

Unde aş putea iubito, să-mi întorc tăcutul gând

Când rămân cu mine însumi în a nopţii feerie?

În afundul minţii mele, unde-n lacrimi suspinând,

Stau ascunse mii de taine, renăscând melancolie.

 

Unde aş putea iubito să-nfior a mea simţire

Dintr-o vară moleşită în căldurile solare?

Doar în umbra răcoroasă unde fără de-ngrădire

Tu sub streaşina pădurii îmi dădeai o sărutare.

 

Unde aş putea iubito să mă-nvălui în iubirea

Ochilor ce mă mângăie ca o aripă de dor?

Doar în sufletu-ţi smerelnic, unde e ademenirea

Nopţilor ce dăruit-au clipa dulcelui amor.

 

Unde aş putea iubito să te-ascund de răul lumii,

Să rămâi necunoscuta tuturor ce ne-nconjoară?

Doar în mintea mea ce-ndură toată mârşăvia hulii

Preaştiind că am răsplată, a ta inimă uşoară.

*

Deci rămâi, rămâi iubito, înger născător de vis,

De iubire care leagă două inimi ce îmi cheamă,

Mierea vremii, când o  clipă am trăit în Paradis,

Două suflete ce fost-au, caldă lacrimă, sub geană.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

TAINĂ

 

Vino! Spusu-mi-ai sfioasă într-o şoaptă  rugătoare,

Să ne pierdem printre sălcii despletite-n val de ape,

Tu încearcă de mă prinde, eu ţi-oi da o sărutare

Ca răsplată, ş-apoi nimeni  taina noastră n-o să afle.

 

Mai la vale, mură neagră vom culege de pe maluri

Să-ndulcim clipita zilei încărcată de fior,

Apa-n vaduri o să treacă tremurând uşor în valuri

Spună lumii că doi tineri se îmbată cu amor.

 

Iar de-o fi ca înserarea să ne prindă-mbrăţişare,

Un luceafăr din înalturi s-o aprinde pentru noi,

Eu ţi-oi spune jurăminte şi cu inime uşoare

Ne vor pierde pe-o cărare, ca de-atâtea alte ori.

 

Iar când luna o să iasă din cuibarul dintre dealuri

Cu-a sa rază mângâia-va lumea dusă la culcare,

Noi, ruga-ne-von de dânsa să nu spun-a noastră taină

Nimănui şi sub un nour,  să ne-ascundă-n desfătare.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

DE-OI  FI   O  CLIPĂ  DE  NOROC

 

Neștiut rămâne gândul ce se-ascunde-n amintiri,

Când aduc din timpuri duse, vremea dulcilor iubiri,

Când în vraja unei clipe te țineam îmbrățișată

Și-atunci Raiul din cerescuri, cobora pe noi, îndată.

 

Nu erau pe-atunci cuvinte pentru-a noastre vii doriri,

Le lăsam să-și facă vrerea din pornitele simțiri,

Ne înfiora divinul cel ascuns în sărutări

Și topiți eram ca ceara unei sfinte lumânări.

 

Gând curat îmi era totul, în simțire și-n porniri,

Parcă noi eram Adamii lumii toată în trăiri,

Sufletele amândouă își făceau voit plăcerea,

Desfătându-se în voie, după  cum le era vrerea.

*

Oare unde e izvorul lumii ceea ce s-a dus?

Și de ce așa de iute a secat și a apus?

Nu putea să țină încă toată viața, pân’ la moarte?

Ori de nu e cu putință, fie doar și jumătate?

 

De ce pus-ai Preamărite la-nceput dulcia miere

Care ține o clipită, și-apoi lunga cea durere?

Cred c-așa ne amăgit-ai, cum că viața e frumoasă,

S-o râvnim în mii speranțe, când ea-n toate-i mincinoasă.

**

De-aș putea să iau vre-odată viața de la început,

Mi-aș trăi cea tinerețe în iubire ne-ntrerupt,

Nu mi-ar trebui nimica, decât dulcea mea codană,

Și-o clipită veșnicită, cineva să-mi de-a pomană.

 

Și  ne lase vremi la rândul să le trecem în iubiri

Să ne sature dorința și simțirile-n vroiri,

Ca la urmă, când ne-ntoarcem din visare în cel loc,

Să putem a spune dară, c-am fost clipă de noroc.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

TĂINUITELE   IUBIRI

 

Tăinuitele iubiri

Poartă miere-n amintiri,

Iar pe suflet, picurate,

Lacrimi multe, înfundate,

Neştiute, neuitate,

Doar de tine-s numărate.

 

Petrecutele iubiri

Fă-le vis de amintiri

Şi le lasă-n voia lor

Să colinde călător,

Iar la porţile ştiute

Să oprească, să-mi sărute

Ochii ceia-nlăcrimaţi

Ce-s pierduţi, dar nu-s uitaţi.

 

Când uitatele iubiri

Scormonesc în amintiri,

Fă din ele vin-pelin

Şi mi-l picură puţin

Peste sufletu-mi târziu

Să-nfioare-al meu....pustiu.

 

***

 

Îndulcitele iubiri,

Frământatele-amintiri,

Foste-s viaţă şi trăire,

Nestemate-n nepieire,

Leac la suflet, mângâiere,

Căzătoare arse stele.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

AŞTEAPTA-MĂ

 

Aşteaptă-mă că vin din nou diseară

Să umplem cu iubire nopţi de jar,

Să-ţi fac divine clipe, că afară

Se zvârcoleşte iarna-n Făurar.

 

Cănd vom aprinde focu-n şemineu

Şi caldul său ne va topi-mpreună,

Îmbrăţişaţi pluti-vom, tu şi eu

Prin lumi ce au luceferi în cunună.

 

Ne-om îmbăta cu şoapte de iubire

Şi-om pătimi ca doi amanţi focoşi,

Ca să păstrăm în dulcea amintire

Nebunii ani trăiţi, nemincinoşi.

*

Nu suspina cănd dimineţi se crapă

Că fi-vor încă seri nenumărate,

Când însetatul vine şi se-adapă

Cu ale tale toate lacrimi neuscate.

 

Vor fi aceste nopţi de catifea

În cele vremi ce încă or să vină,

Licoare aburindă de cafea

Şi-o amintire tainică, divină.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

PATIMA  ŞI LACRIMĂ

 

Pune-ţi doru-n lacrimă

Şi iubirea-n patimă ,

Şi m-aşteaptă c-am să vin

În cel vis, dulce-pelin .

 

Pune-ţi doru-n patimă

Şi iubire-n lacrimă ,

Şi mă iartă , n-am să vin

Visurile să-ţi alin .

 

Pune dor şi patimă

În iubirea-lacrimă ,

Şi mă-nchide pe deplin

În iubirea ta, de chin.

 

***

Şterge-ţi dulcea lacrimă ,

Uită de cea patimă ,

Fă din ele vin-pelin

Că-i tarziu, şi nu mai vin .

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

TÂRZIU

 

În gând, în vis, în lăcrimate şoapte,

Te-aştept iubire-n fiecare noapte

Să-mi stai o clipă-n inimă ascunsă,

Aminte să-mi aduci, de viaţa-mi scursă,

De ce-am trăit odată-n desfătare,

De ce-am pierdut acuma şi-i uitare.

 

Să-mi aminteşti c-a fost cândva o fată

Cu suflet cald, cu inima curată,

Ce visul mi-a-nălţat spre ‘nalte stele

Şi pironit acolo printre ele,

M-a-nfiorat c-o dulce sărutare

Şi sclav i-am fost, pe-a vieţii ei cărare.

 

A fost iubire pură, ne-ntinată,

In focul tinereţii arsă toată,

Cu zbucium, cu tumult, cu aşteptare,

Cu vieţile trăite în urcare

Curate ca o lacrimă de rouă

Ce ne-a făcut o inimă, din două,

 

Şi ne-a-noptat sub stele tremurânde,

Ne-a răscolit simţirile flămânde

Ca un pârjol nestins de nici o apă,

Ca un izvor ce-un însetat adapă,

Ca un pojar ce-n trup ţi se întinde,

Te-văluie-n plăceri şi te cuprinde.

 

Cum am jurat atunci că nu-s pe lume

Puteri să ne despartă-n stricăciune,

Că fi-vom împreună pe vecie

Aleşii sorţii, dulcea ei solie

Spre vremuri ce-or să ţină pân’ la moarte

Şi mai apoi spre cerurile ‘nalte.

 

Mă-ntreb acum, de ce perfida viaţă

Ne-a înşelat cel vis de dimineaţă,

Când am crezut că soarele răsare

Să vadă de-om putea, să fim în stare

Să umplem cu iubire, ca-n poveste,

Ce sufletul atinge şi-nfloreşte.

***

Târzie-i viața şi pe-a vieţii cale

Prea multe ape curs-au către vale,

Prea line şi domoale mi-s de-acuma,

Prea duse-n vânt, odată cu furtuna

Spre marginile vremii în uitare,

Si-n lacrima fierbinte, din visare.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

DIN   TAINIŢE   DE   INIMI

 

Din tainiţe de inimi, pierdutele iubiri

Ne cern pe-al nostru suflet parfum de nostalgii,

Să ne-nfioare clipa iertatelor păcate,

Purtând mirosul fraged de vieţi neîntinate.

 

Când cele inimi pure, necunoscând minciuna

Topite în săruturi făcutumi-s-au una,

În vis plutind pe aripi de doruri legănate,

S-au îndulcit din mierea iubirilor curate.

 

Şi-au ars apoi trăirea din clipele divine,

În focuri pârjolite din nopţile senine,

Şi înălţaţi la ceruri pe scară de lumină

Sperau ca veşnicia le ierte a lor vină.

 

De ce nu-i laşi Mărite acolo să-mi rămână

Acele inimi care jurat-au împreună,

Tu ţine-mi-i în toate de viaţă neminţiţi

Şi-atunci avea-vei Doamne, cohorte lungi de sfinţi.

 

De-i laşi viaţa-şi facă aşa cum şi-o doresc

Tu ne-ncăpute raiuri avea-vei în ceresc,

Le umple cu aceia la-ntâiul lor iubit

Şi nesfârşite timpuri vei fi de ei slăvit.

 

De-ai să le dai Mărite putere, bogăţie,

Avere doar la unii, la alţii sărăcie,

Iar pe deasupra încă şi suferinţi din ele,

Puţini mai aduna-vei în raiurile cele.

*

Că cea dintâi iubire e lacrimă curată

Sfinţită-n puritate, trăită-adevărată,

De-aceea şi rămâne în suflet tăinuită,

Bănuţ dintr-o avere, de-acuma risipită.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

ANII   TINEREŢII

 

În anii tinereţii, din patimi şi trăire

Am strâns în urna vieţii cenuşă de iubire,

Şi-n tainiţe de suflet am pus-o îngropată

Aminte să-mi aducă, de cum a fost odată.

 

Comoara neştiută va sta în veşnicie

Sub lespedea uitării, în dulce reverie,

Carate aduna-va în vremuri mergătoare

Împrospătându-mi gândul, mereu să mă-nfioare.

 

Avere nu-i pe lume şi munţi n-ajung de bani

Să cumpărăm în parte nepreţuiţii ani

Avuţi în punga vieţii, prea iute risipiţi

În clipe de plăcere, în nopţi secătuiţi.

 

Mi-aş vinde toate cele pe-o caldă-mbrăţişare

Ce m-a ţinut vremelnic în timpuri de visare,

Sau dulcea sărutare ce mi-a trezit fiori

În nopţile vrăjite, cu luna prinsă-n nori.

 

Aş cere de la Domnul fărâma de vecie

Şi-n ea de-acum ne uite în vremea ce-o să vie,

Ne şteargă din gândire cărarea ce-am avut-o,

Şi înc-odat ne pună pe alta ne-ncepută.

 

Vom arde ca-nainte în focuri de iubire

Să ne-mbătăm simţirea cu visele divine,

Cuvintele rostite din patimă şi dor

Ne poarte prin înalturi ca fulgul cel uşor.

 

Cuibar ne-om face-n stele, şi Căile Lactee

Le-om umple cu vecia iubirilor perene,

Şi-acol’ vom face Raiul trecutelor iubiri

Ce astăzi lăcrimează, în tainice-amintiri.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

MARTORII

 

Las cariul, martorul din grindă,

Să spună despre ceea noapte,

În lacrimi stinsă şi în şoapte ,

Ce-n mreje-a vrut  să ne cuprindă ,

Şi-apoi, cu totul să ne-aprindă

Plăcerii, pentru mii de ani .

 

Mai am ca martor, stele-ascunse

Ce tainic ne păzeau cărarea,

Şi-apoi, ne cufundau în marea

Dorînţelor ce n-au fost spuse

Şi care s-au jertfit răpuse

Iubirii, pentru mii de ani .

 

Şi-un ultim martor, luna mută,

Care sub mantia de nori

Ne-nvăluia în dulci fiori ,

Şi prinşi în faldul ei din cută

Ne-a dat plăcerilor  pierdută

Şi-uitării, pentru mii de ani

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

DE    CE-AI   PLECAT ?

 

De ce-ai plecat ca hoţul nevăzut

Lăsând iubire caldă-n aşternut ?

De ce-ai voit să nu mă mai trezesc

Ca lăcrimând să-ţi spun că te iubesc ?

 

De ce mă laşi mereu în aşteptare

Să tot cerşesc plăcere şi iertare ?

De ce mă laşi cuprinsă-n întrebări

Să-i pun speranţei aripi de visări ?

 

De ce mă laşi în chinuri să mă frâng

Şi-n îndoieli ce sufletul mi-l plâng ?

De ce mă amăgeşti c-o sărutare

Ca să-nfiori plăceri pentru uitare ?

 

De ce te joci cu mine-n mii de chipuri

Răpindu-mi clipe, ore-n nesfârşituri,

Ca să-mi areţi că tu eşti cel stăpânul

Ce-mi rânduieşte viaţa şi destinul ?

 

Nu-s jucărie, sclavă ori metresă,

Ci suflet pur visându-se prinţesă,

De vrei iubirea fie-ţi meritată

Iubeşte-mă, cum ai iubi o fată,

 

Cu patimă cinstită, unsă-n miere

Ca leac pe rană pusă la durere,

Ca rug aprins cu ’naltă vălvătaie

Ca un pustiu ce-mi cere veşnic ploaie.

 

Aşa voi şti că tu eşti cel sortitul

Să facem împreună împlinitul,

În doi să fim o singură fiinţă

Cu-acelaşi gând, topiţi într-o dorinţă.

 

***

 

De ce-ai plecat uşor şi nevăzut

Lăsându-ţi cea iubire-n aşternut,

Vei regreta amarnice tâlhar,

Că ai pierdut iubire de cleştar.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

SĂRUTUL

 

Mă-nvăluie-n iubire, mă urcă pân’ la stele

Şi picură-mi în simţuri durerile de miere,

Mă poartă în tărie, mă-mbată în cuvinte

Şi spune-mi jurăminte, ce n-au mai fost rostite.

 

În Rai vei fi cu mine muşcând acelaşi măr,

Şi chiar de-s mincinoase şi goale de-adevăr

Topindu-ne-n iubire om săvârşi păcatul

Plăcerilor divine şi ne-o-nghiţi neantul.

 

Pe lume nu-s cuvinte ce-s vrednice să spună

Simţirile trăite sub vraja cea nebună,

Când gura ta fierbinte atins-a pe a mea,

M-ai prefăcut în noapte, tu urcătoare stea.

 

M-a-nfiorat clipita căldurii din adâncuri,

Şi-am ars în rugul celor înalte începuturi

Candide, pure toate, atunci adevărate

Din inimă pornite, necoapte, nepătate.

 

***

Din cerul vieţii anii s-au tot cernut de-acuma,

S-a domolit aprinsul, s-a potolit furtuna,

Dar n-am uitat sărutul ce-ntâiul mi l-ai dat,

Tu, taina vieţii mele şi îndulcit păcat.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

CÂND   DATU-MI-AI   SĂRUTUL

 

Când datu-mi-ai sărutul ‘nălţată pe călcâi

Ai săvârşit cuminte  păcatul cel dintâi

Şi-atunci, în foc de iaduri topitu-m-ai în chin,

Tu înger fără pată, sămânţă de divin.

 

Sorbitu-m-ai cu ochii albaştri cum e marea

Şi-n cântec de sirenă vrăjitu-ţi-ai chemarea,

Făcând din cele clipe un dulce Rai ceresc,

Iar eu un rob de-a pururi, ca-n veci să te iubesc.

 

Din vremi în vremi aprins-ai iubirea pâlpâindă,

Mereu mai însetată, mai dornică s-aprindă

În mine vâlvătaia, să-ntindă focul care

Un scrum mă lase-n urmă pe-a  timpului cărare.

 

Aşa că-n veci dorit-am iubirea ta de fată,

Din inimă pornită, mereu adevărată,

Din sâmburul fiinţei  în toate pătimit,

Cu cela drag  alături, doar fie-ţi împlinit.

*

Prin trecătoarea lume făcutu-ne-am cărare,

Iar din vecia clipei luat-am fiecare

Un bob de timp pe care să-l trecem împreună,

Cu dragostea în suflet, ţinându-ne de mână.

 

Cu tine-n dulci clipite urca-voi în astral,

Să fim aleşii lumii pe coama unui val,

Ce ne-o purta-n neştire în drum spre nemurire

Şi-acolo să rămânem, răsplată la iubire.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

ÎNSFINŢITA

 

Te-am răstignit pe crucea visărilor din noapte,

În mutele cuvinte ce spusu-le-am în şoapte,

In clipa veşnicită ce vine din trecut,

În fierbinţeala gurii şi-n dulcele sărut.

 

În calda-mbrăţişare atâta aşteptată,

În tremurul fiinţei şi-n lacrima curată,

În ruga-n sfiiciune la Maica Născătoare,

În tainiţa din suflet, în slova din scrisoare.

 

În toate tu de-apururi eşti veşnica icoană,

Jertfelnica durere ce geme într-o rană,

O aripă de înger ce în tării se-nalţă,

Divinul care-nvie grăuntul cel de viaţă.

 

Uleiul ce-mi adapă a candelei feştilă,

Cuvântul ce mângâie iertarea pusă-n milă,

Luceafărul ce cheamă spre lumile cereşti

Şi tainica minune din toate câte-mi eşti.

 

Eu, fi-voi doar ce-a umbră ce creşte-a ta mărire,

Ce-a ramă de icoană-n altarul de iubire,

Iar pentru câte toate ce încă îmi vei da,

Te-oi săruta pe pleoape şi-ţi da-voi viaţa mea

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

POVESTE

 

Du-te! Spusu-me-ai în şoaptă

Îndulcită de iubire,

Şi  pe pleoapa-ţi tremurată,

Bobi de lacrimi în neştire

Picuratu-ţi-au de-odată.

 

Până mâine doar aşteaptă

C-am să vin mânat de dor

Şi-am să-ţi bat la-nchisa-ţi poartă

Să-ţi stârnesc plăcut fior

În ce-a inimă ce-aşteaptă.

 

Nu vor fi pe boltă stele

Câte datu-ţi-oi săruturi,

Tu, fura-vei dintre ele

Câteva, şi cu-mprumuturi

Le-i schimba cu ale mele.

 

Uite-aşa o noapte-ntreagă

Târgui-vom sărutări,

Eu ţi-oi spune că-mi eşti dragă,

Tu, în strânse-mbrăţişări

Îmi vei da a gurii fragă.

 

Şi vom fi copii în visuri

Rătăcind prin Raiuri sfinte,

Colinda-vom necuprinsuri

Adăpându-ne cuminte

Din iubire şi eresuri.

 

***

Şi-n cel timp care va trece

Cu frânturi din paradis,

În uitare vom petrece

Vraja nopţilor de vis

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

AMOR  ÎMBIETOR

Motto:

„Din visul nopţii-n picurat/ Pe iarba lăcrimată-n rouă,

Tu urmă laşi, ca un păcat,/  Iubirii dată, pe din două.”

 

Aseară, când în mare grabă

Înfiorată ai plecat,

Rămas-a-n pat, parfum de damă,

Plătită vamă, la păcat.

 

Şi gândul tău pe perna moale

Şi frământatul aşternut

Şi umbra trupurilor goale

Înlănţuite-ntr-un sărut.

 

De-acum cărarea încâlcită

Pe unde paşii ţi-au călcat,

Aşteaptă iar să vii grăbită

Înveşmăntată-n preacurat.

 

Eu ştiu că-n gânduri nerostite

Cu ochii plânşi şi-nlăcrimaţi,

Făcut-ai calde jurăminte

Icoanei, ca să fim iertaţi.

 

Iar la-nsfinţitele altare

Promis-ai tot ce nu se poate,

Cerşind smerită cea iertare

La îndulcitele păcate.

 

Şi-n post ţi-ai pus lungimea zilei

Şi-ai dat la mulţi din greu pomană

Şi-acuma stai la mâna milei

Iertări să pună pe-a ta rană.

 

A meritat ce tot dorit-ai?

A meritat prelungul chin?

A meritat ce-n foc iubit-ai

În clipa dulce de divin?

 

*

Când viaţa noastră-i schimbătoare

Şi-n a norocului destin,

De-i faci iubirii sărbătoare

Va merita plătitul chin.

 

Păstrăm în minte doar clipita

Divinului înălţător,

Şi-n veci cădea-vom în ispita

Îmbietorului amor.

 

***

Pe visul nopţii picurat

Cărarea despărţită-n două,

Păstrează urma-ţi de păcat

În taina lacrimii, din rouă.

 

Istrate Mircea Dorin

 

 

AMOR   PROHIBIT

 

Pe spuza de iubire, ce încă mai păstreză

Căldura desfătată a crudului amor,

O lacrimă născută din mintea încă treză

Îmi stinge-n calde picuri, sublimul celui dor.

 

În urma lui rămâne, ca-n mângâieri de vînt,

Parfumul din plăcerea iubirii vinovate,

L-om pune ca pe-o taină în umbra unui gând

Să-nfioreze clipe, în zile-nsingurate.

 

Aminte să ne-aducă de vraja fermecată

Prelinsă în păcatul nebunelor iubiri,

Când fierbinţeli de trupuri şi geana sărutată

Aprinsu-ne-a simţirea divinelor trăiri.

 

Când nevăzuţi de lune, în cuibul fericirii

A visului dulceaţă ’nălţatu-ne-a-n ceresc,

Când în robia clipei plăcerile iubirii

Ne fermecau păcatul, făcându-l îngeresc,

 

Când osteniţi de trudă, cu sufletul o rană

Ne moleşea căldura topindu-ne-n pieire,

Cerşeam în rugi la Domnul ne ierte-n mare taină,

Iar mîine de greşi-vom, ne facă izbăvire.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

CE  SĂ-ŢI  FAC

 

Fă Mărite Doamne, luna-n luminiş

Să mi-o-ascundă-n taină noaptea-ntunecoasă,

Ca să fur săruturi multe pe furiş

De la-mea iubită, dulce şi sfioasă.

 

Şi mai stinge-mi Doamne stelele din noapte

Numai doi luceferi lasă-mi să clipească,

Eu, i-oi spune-n taină vorbe dulci în şoapte,

Ea, înfiorată mult să mă iubească.

 

Pat îi fac din floare, iar din cimbrişor

Pernă-nmirersmată pentru vise ‘nalte,

Aibe-n legănare somnul cel uşor

Ce să-i îndulcească visele în noapte.

 

Mai apoi spre ziuă, cum e rânduit,

Noaptea ne topească în a ei uitare,

Să rămână-n vreme pusă la-nvechit

Clipa ce-am trăit-o, dulce desfătare.

*

Când vor trece anii risipiţi prin lume

De voi fi vre-odată într-un crâng cu flori,

Mi-oi aduce-aminte clipele nebune

Petrecute-n noaptea ce-a cu luna-n nori.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

PAȘII  TĂI

 

Pașii care mângâiat-au tăinuita cea cărare,

Astăzi nu mai calcă dânși iarba-naltă, foșnitoare,

Ce-a fost martoră la toate îndulcitele păcate,

Ce-s știute și nespuse, bob cu bob, de sfânta noapte.

 

Alte drumuri îmi bat dânși, alte locuri  azi îmi calcă,

Au uitat de cea cărare, de pletoasa noastră salcă,

De poiana adumbrită și de poala de pădure,

Ascunziș pentru săruturi la cules de fragi și mure.

 

Și de via arămită în amiaza unei toamne,

De pomiștea-mbietoare cu mirosul ei de poame

Și de toate ce călcat-au în a tinereții vreme

Când,  el, ingerul iubirii, a dorit să ne însemne.

 

Cum aș vrea mai calce-odată pașii noștri urma care

Prin cotloanele vieții fost-a clipă trecătoare,

Aș opri-o și ne-am ține-o în uitare o vecie,

Restul da-vom cui dorește, facă-și mare bogăție.

*

Azi, cărarea vieții noastre e de-acuma îmbrumată,

Noaptea, în bătaia lunii pare toate înstelată,

Cum ar vrea s-onfioreze niște pași de-ndrăgostiți,

Clipă fac-o urcătoare către raiul plin cu sfinți.

 

Dar nu vin ca altădată pașii ceia așteptați

Să-nfioare iarba moale, celor la iubire dați,

Timpul înierba-va-ncetul, tăinuita cea cărare,

Lăsând codrului s-aștearnă, peste ea, lunga uitare.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

ȘI-ATUNCI  ERA  O  VARĂ

 

Și-atunci era o vară, când noi ne-am cunoscut

În vremea tinereții, aceea, de demult,

Când tu erai codană înmugurită-n dor,

Iar eu un mânz sălbatic ce mă visam că zbor.

 

Fierbinte era vara, în fierbințeli și noi

Trăit-am în visarea dulceții buzei moi

Și-a lacrimii curate și-a clipei fericite

Și-atâtor jurăminte din inimă pornite.

 

De aur era vremea atunci în pământesc,

Iar noi, uitând de lume, eram în Rai ceresc

Plecați de bună voie prin lumile de sus,

Cărăruind vecia de ochiul lumii-ascuns.

 

O! câtă vamă dat-am acelei vremi de vis

Cât ne-a ținut în palma-i vrăjitul paradis,

Erau atuncea toate dulceți de miere-lapte

Trăite în visare în nedormită noapte.

*

Prea repede plecat-a nebuna ceea lume

Lăsând în al ‘nost suflet, adânci, neșterse urme,

Ce sta-vor tăinuite în țandără de gând,

Înfiorând visarea în nopți, tot rând la rând.

**

Era de mult o vară în timpul ce-a trecut,

Când noi, aleșii sorții, atunci ne-am cunoscut,

Iar vraja ei rămâne-o o taină pe vecie,

Ne lăcrimeze clipa ce-acuma e târzie.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

SMERITA  MEA  URARE

 

Din spus-a mea, înrostuitor cuvânt,

Îți fac acum din inimă și gând,

Cuvânt  cuprins  în scurta mea urare

Ce-i cam atât, Măritul să îți de-a, că El îmi are,

Cei mai de preț pe lume,  SĂNĂTATE

Că-i cea mai bună astăzi, dintre toate.

Apoi, că-n viața ta mai este loc

Să-ți de-a, cum dă la alții, MULT  NOROC,

Și dacă tot îi darnic, vre-o doi BANI,

Că nu se poate fără gologani.

Iar pentru-a fi cu tine-n tot și toate

Din partea Lui și-a nostră, cât se poate,

Urarea ce ți-o fac de-atâțea ani

La ce-ai acuma încă ,,LA  MULȚI  ANI!”

Și cât o fi să fie, NUMAI  BINE

Să ai de-acum în ZILELE-ȚI  SENINE,

Să strălucești întocmai ca o stea,

Să fii a primăverii VIOREA

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

Cu al vostru zâmbet însori-veți ziua,

Dându-i cea lumină vie și culoare,

Eu, vă fac din sufllet dulcea mea urare,

Cum că versu-mi fie firul meu de floare

Din cununa vieții veșnic trecătoare

Ca să-mi aveți parte încă fiecare,

De:

,,MULȚI ANI în viață BUNI și FERICIȚI,,

SĂ VI SE-MPLINEASCĂ voia CÂT POFTIȚI,

Tot în BUCURIE și în SĂNĂTATE

 

 

~*~

Astea vă urează,

Mircea D. Istrate