MERE
PADURETE 73
Așa cum o fac eu, cine scrie ca mine? Cine-mi
va putea umbri lumina? Îngrijorarea de a nu reuși, în isprava mea. Poți avea
palate dacă n-ai sănătate (Mariana Mânzat, muierea lui nașu- Mânzu, Curpenu). Miros
beleaua de la tri poște.
- Doamne Dumnezeul nostru, ascultă Te rog
cererea sinceră și onestă a fiecăruia din făpturile Tale. Cu Închinare,
păcătoasa Melania. Doamne, Te rugăm împlinește gândurile noastre bune, Amin!
- Dumnezeu fie, ca să paradeasc, prăpădiască,
distrugă, eliminând, erori, ororea de război putinist neocomunito-capitalist de
parvenit cosmopolit, până și din vorbire, în vorbire să n-auzim nici de acest
cuvânt șovin egoist, chiar și de războiul ce-l ducem, în noi, cu noi să nu
auzim, oameni buni! Vica nu se dezlipea de copiii, nu-i lăsa singuri de capul
lor, când erau mici, că îi erau ca ochii din cap nu risca să li se întâmple
ceva și singur acasă, să dea pacostea, năpasta, peste ei, să dea imfernul, că
doar Putin s-a năpustin ca un tâlhar la drumul mare, s-a năpăstuit risipitor, câine
turbat, cu talanții risipiți și îngropați, nu ca om s-a repezit, ci ruinator ca
podul s-a dărâmat citadelă sfărmată/ în trafic, cuincidente, impacte și
accidente, fără nici o glorie-victorie Simona Halep și Brânză, că la medalii e brânză
bună, o mândrie fără modru, cum era și, haiducul legal, în codru. Nu-i lăsa pe
prunci, când erau pici, mici, nu-i lăsa să meargă-n sat și să rămână uitată, în
sat, uite-o răul și părăul..., n-o uite, binele, că viața e ca anii de liceu, când
la mate dai de greu, cum scrie renumitul Șova, în epopeea sa, operă omnia ca
cartea Cirșarii lui Chiriță, un viral mușchetar/ sau cei trei evangheliști
care, cu Marcu erau ca mușchetarii, cu D'Dagnean, erau, în numele lui Domn
Savaot, erau, dragule, tot patru de nota patru, că erau fără limite tot patru
plini de vinicie, sănătos încăpățânat, în bine și, în ce se cuvine, că ni crudă
realitate.
INGENUNCHE
BINELE
PROVITA
SUS PE
MUNTELE,
BOBALNA-GOLGOTA
Ingenunche
la tine
miresele,
ca
sa te ajunga binele
care
nu-l poti duce de
nas
pas cu pas,
pentru
a nu ti-se gate
zilele
Scriem, în magice culori, cu vrăjeală, în
autentice valori, că aventura, cu mere pădurețe, ne așteaptă, cu artă, în artă,
cum n-au mai fost scrise vreodată. Scriu cu senzație de senzație, confort și cu
plăcere vinovată proartă. E luxos, nu un confort și uneori chiar cu iritați, te
încunună, cu chetltuieli, inutile, că pasiunea pe mine personal, mă face să
cheltui o mică avere, dar cine, în afară de mine mai știe, că nimic, nu-i cu
stare proastă, că cine-ți face ceva de futu-ți pomană,
sponsorizându-te/dându-ți incredibil drept de auror, că meriți fiind o
meritocrație, în efortul de a scrie, în ciudă, că pentru trudă și osteneală,
ciuciu, capeți nimic, pipi joi de marți până carți și de joi mai apoi și de
n-ar fi la ucrainieni, că rușii dispută, fir-ar a naibii de răi, musafiri
nepoftiți, în afara țării lor, chiar dacă pentru societate, nu ești o nulitate,
tu, tot nu capeți drept de autor, fir-ar să fie, că-i hidosă și mizerabilă
riposta și intervenția Rusiei, în stil Călin nebunul, filă de poveste, un dur, în
cazul nostru, în verde albastru, ieșiți constant ca boii, ieșiți cu plugul
înafară de arătură și, înafară de a boilor călcătură și bălugătură. Se îndură
inima ta, Ben, să nu răspundă, să nu intervină, în dialog amical, din
proaspetele Mere pădurețe, cu noblețe, că noi mai vorbim, convorbim, nobil și
sublim, că n-am înțărcat, în cuvinte, doar că suferim cu suferința de una și
alta, cum mutu și-o înțarcat iapa și dracii lui Dănilă Prepeleac, în baltă și-o
construit biserică, citadela sfărămată, pentru a nu bate drăcușorii, în
năravuri mătănii, că ei au fost prentâmpinați de Dănilă, un înțelept de a lui
alde Creangă, bogat, cu muște prinse, în Ceaslovul, cu bucove ave! Mă, tu, da
știai ce mă recomanda, cu părul creț ca pe mangalița, din coteț fudul și măreț,
deși Vica mia făcut părul, însă fără să-mi pună ca la curve, corect, părul pe
biughiuri, mai hoher și teleleu pădureț, pe unde nici nu te aștepți la Sfântul
Sisoe a lui Topârceanu. Totul va face indiscutabil, un tot de pe tărâmul
merelor, fiind un ce mult te-am iubit și, chiar cult de limba română, cu tot ce
tu vezi și crezi sănătos: trei iezi cucuieți! Înviem prin iubirea care ne
botează, în veșnicia de a fi, după care credem fiecare om astral, că trebuie
reconstituită România profundă și cu miros de români, cum rar.
- Gânduri și iar gânduri, făina pâinii
cernute, în sănătate ca Leul.
- " SĂ NU TE DAI MARE ȘI, TU."
- Noi, nu putem Scrie decât real, c-altfel
nu am putea scrie emoționa, deși, tu mai fantezist scrii, puțin mai altfel, dar
tot bine scrii. Tu, scrii radical, c-așa te-a lăsat Dumnezeu. Prin tine voi
avea un confort pshic, un câștig sufletesc, chiar dacă e greu de estimat, că e
un efort enorm dragule. Eu, cu tine, am ambalat, în Mere pădurețe, am ambalat o
poveste, ție, nu ți se pare? De asta trebuie tiparita altcum dispare. Vorbe de
român, vorbe de zeu-Dumnezeu-duh, de
cântare, binecuvântare de șah. -"Alo băiatu, cu fiatu", răspunde
Miha narcisist, că ea pate artist, dar totul e din egoism, că a face rău
celuilalt e o plăcere ca acidul sulfuric, dar e ceva de genul. Burdea Revnic
Ioan venind de la bar:
- "Tătă casa are o cruce", zice
lui Minodora venind de la Bar de la Minuca. Era o emancipare și între țărani. Găinile
nu s-au dus la culcare. Pe străzi Americii se răbda de foame zi și noapte, mureau
și sugarii, că, în căutarea prin gunoaie, containere și era o disperare, nu
doar în Ucraina, unde rușii duceau război, era rău și-n Europa și mulți
refugiați, chiar și-n România. Era rău.
- Prin tine voi avea un confort pshic, un
câștig, în câștigă România firesc, chiar dacă era greu la nuntă cu Cangurul
șchiop de estimat, că e un efort enorm, dragule, cu performanță, că Cornel
Udrea e un performat, în umor, cu dragoste și dor de la izvor, că l-am cunoscut
la Radio-Cluj de unde datorată vorbelor sale câlțoase am fost dat afară, că de
ce să fiu platit ca autor și vorbitor la Radio-Cluj pe când redactor era
Lucia-Stana Sevianu și director Florin Zaharescu care m-a rugat să nu-i
părăsescu și doar acestui rău de Udrea nu știu de ce nu-i plăcea de subsemnatul
Pavel Rătundeanu-Ferghete.
- Dragostea-i fără cuvinte, e de hangul
limba română cea română și maternă, că nu suntem plecați, cu pluta/ Virgil Ianțu
de la România câștigă, că e ca, în centrifugă când laptele...
- Tu, știi, că pe mulți am să-i popesc eu,
că n-am să-i iert, în stuația absurdă, dar cum a scăpat Pacepa, cu Orizonturi
roșii. Hai, mă zicea Băsescu, că vin pe la noi securiștii să ne perie, să ne
curețe de păduchi. Quintus, epigramist care și-a băgat colegii de la Ploiești.
- Dar cine-i mulgea pe ei, securiștii
bandiți contra umanității?
- Marius Tucă, îl chestionează pe Trăian
Băsescu care era șantajabil, că a făcut poliție politică, că ni se dă nouă paie,
că nouă nu ni se dă spicul, bobul, zice Mircea Dinescu. Făcea ca pui de gostat,
făcea afaceri, că Tismăneanu a făcut pui de comunist, a făcut analiza
comunismului, din Româniă, deși era un laș emigrant, în America, o nare figură
care a stors ilicit statul rimân, ne-a nimicit economia și industria, că juca
tare, că era feștit ca ouăle pictate, cu beșini (expresia aiasta așa zis
proverb, a fost cules, citește-l, în cărțile lui, cu Culegeri de folclor, trăind
bucuria și descoperindu-și poporul făcând pe folcloristul, pe artistul ca
sufleor umblând cu trupa de artiști prin țară, cu o aventură spirituală,
ajungând, după cum zicea și prietenul meu prof. Emil Lazăr, anjungând la
prietenii lui din Dej, că zice că marele Eminescu oprindu-se la Blaj, a venit
la prietenii lui dejeni, că nu degeaba și-a intitulat cartea: Someșeni, în
spiritul lui Eminescu, dar unii au cadavru, în debara, cu mari afaceri
neocomuniste, cosmoliste). Vica era întruchiparea disciplinei, o gospodină
desăvârșită ca soldatul odonat, de la Batalionul disciplinat, soldat ordonat și
la tri ace, pus ca un fițingău la punct, la joc, că joacă sub gârliciu,
grumazul ceterii. Asta e dintr-o viață lui Nicolae Iorga: o viață așa cum o
fost și de fapt așa cum s-a călit oțelul. Am ambalat fără să confundăm marfa cu
ambalajul, curajul spărgătorilor de bănci. Nimic nu e, cu a scrie și să ne
rugăm, să zicem, un tatal nost ca o cântare a cântărilor, în rost și folos
omenirii și a nemului nost. Uneori mă întrb cu aură și nimb: ce caut pe pământ
între oameni, pământen acasă și, nu, în pretutindeni ca Ben Todică, un om al
limbii române, maternă, cu îndemână/ peste mână Căutând după mere și, cu Mere
pădurețe? Marin Teci, druga aiesta zice, la Cornel Micu șofer pe microbusul de
Osoiu care îi zice, că aglomerează, cu cumpărături, dar el zice, că nu a putut,
până nu a luat salarul, dar ce salar, că el unde naiba lucră, că nu-l poți băga
în seamă, nu-l poți lua, în serios, că nu lucră și nu-i pe nicăieri, dar el se
laudă, chiar dacă nu toate i-s cu lapte/ coapte, că și ju inca, mioara, e cu
lapte, a făta, dar și la taur încă ar sta ca vițica pășunată, vărată, cum se
vorbea de fată care nu era, că nu era gestantă juninca/ vițica, însă
ciurdărița, păstorița din contră era groasă, era însărcinată... (e o legendă
rurală, sătească, existând după cum știm legende urbane). Povestesc, cu Miha,
Mihaela (și de fapt cui să-i spun alenul și oful, cu credință, în Dumnezeu și
cu liniștea de la denii? la unele lucruri nu poți rămânea indiferent, în viață
trăind având și având emoții), că m-oi duce, îi zic, cu încărcătură emoțională,
când merg la Cluj, de merg la Centru de Diabet ieșit din starea de cinfort, o
să merg și la Cardiologie, cu piciarele cu apă umflate, umflate ca cofele și la
interne la dr. Gheorghe Amnza am să merg ca fițin găul mișcând cu tensiune sub
grumazul ceterii, în val, pe val, că, în scaun, fecale, treba mare, când sunt
constipat, băltesc, în sânge, la WC, am vizibil hemoragie rectală, la mațul
gros, că bătrânețele, nu au venit cu lăutari, cu ceterași, cu acel trio muzical
din sat și scopul mi paza bună, nu că-mi suflă moarte-n cur, cum zicea și Vica,
când esențial, m-am plâns ei, dragii de ea, cu esența unei tevaturi, nu mai
știu de ce hibă, bai, suferind, că mai suferi de imprudențe, de te miri ce
incindente, coincudențe și accidente, că hazardul e cu fițe ca la Contele de
Monte Cristo, Edmond... care nu ține cont să se apere de prieteni, de dușmani
mai la îndemână venindu-i la mână, mai cu îndemână, de altfel omul, în du-te
vino fiind și, cu poale-n brâu, chiar dacă nici de paști nu tai un miel, că
amărâții au scumpit rău coșul, traiul, meniul, amărându-ne parlamentarii, în
zarva incompetenței de nedescris ca incompetența de loc prietenoasă, iadul
fiind pentru noi oamenii de rând, pentru asta suspinând și, în noaptea
învierii, că la ce să jeluim pe Mesia iubirii și mântuirii?
- Noi suntem spravețuitori.
- Dar pe cine doare-n cot de mine, c-a
început, să ploaie cu melci, că mulți merg după ei și, îi vând, fac bani pe ei.
În ce fel de detalii și amănunte, să intru, acaparând informații, care nu se
dau la televizor. E clar ca bună ziua, că este un dor și poate, ca ce le în covrig,
că eu scriu, citesc, altceva, când vine plină de bună cuvință și bunăvoință
Mihaela-Ștefania, un Ștefan cel Mare care îmi gătește, aduce lemne, în casă,
sloboade găinuțele alimentându-le, cu ce aduce Marius de la Cluj, de pe lângă
Oșanu, ce aduce, cu banii lui Miha care vrând să-i plătesc, îmi zice blajin, drăguț
și sincer dezinteresată:
- "Bine, tată!" (care pune capac,
scoate dopurile la bună voință, fiind omenos și, cu bună educație a lui Vica și
a celor 7 ani, Daria mi-ar da, însă furată, pe ascuns de concubinul, domnul
cioflingar Marin Teci, un fel de Mărgelat, cum, chiar, își zice urechet, iepure
altoit: "vagabondul,din Dej", că ea Miha mă refuză, nu vrea să-mi ia
leii, banii, că ea muncește, dar și are banii necesari, pentru orice, cum și
directorul, îmi zice sincer, imunător, cu iz prin împrejurul lui, parfum aromat
de țigări, de alea fine, el deci ca om demn și de încredere, își făcuse
impresie, după propriile-i informați, observații și dovezi concludente, îmi
declară:
- "Tu,Pavel, poți orice" și asta
de anume, mă puse-n încurcătură, că ce anume pot, cum adică pot orce și
gândurile-mi roiau ca albinele, ca vspii, mă rog dacă și vespii roiesc, deși
miere pentru uz uman nu fac, făuresc, dar sunt gângănii și ele care vezi bine
m-au înțepat!). Ea Miha stăruitoare harnică, nu mă lăsa să fac nimic, mă oprea
pur și simplu și, cum să mă bag unde nu-mi fierbe oala, că mă și săturasem de
muncă, nu mă țineau picioarele, tremuram uneori și mergeam scâlciat, anevoie ca
mor, mor, ursul, moș Martin, din toate mădularile tremuram și, chiar nu mi se
părea, că o iau razna mișto, că făcusem repetat AVC și în stare de bine, nu
eram tot timpul și de scris scriam ca să mai uit de necaz, o făceam pur și
simplu, că făceam cum făceam, din pasiune, făceam cu înțelepciune. Mă vroiam și
eu: suflet, din sufletul neamului și nu mai contam eu și ce făceam la
urma-urmelor, cum nu mai conta nici cine râde mai la urmă, că râde mai bine, că
eu nu eram în competiție, cu nimeni, eventual eram competitiv și, compatibil,
eram doar, cu mine.
- Doamne, îȚi mulțumim pentru cugetul bun
pe care l-ai pus în noi, Aliluia, Amin!
- Vorbele tale grațioase, blajine, blânde
și pline de rafinament, răsfăț și cu zbor de rândunică, șoim și pioneresc, cu
și emoții, care îmi aduc tihnă și odihnă, în domnul Iisus Hristos de mulțumire,
în drept de fericire, Melania Rusu, o zână bună pentru minunații copiii dintr-o
lume minunată, dezmsmerdată de scrisul tău destinat poetic copiilor, cum o
făcea și Anastasia și Dan Spătaru, prin cântecele lor minunate, din viața
noastră, o lume minunată, cu copilărie fericită, în epoca de aur, din o lume
minunată și cu elexir ceaușist, artist, altruistt ceaușit a lui a fi om
neșcolat, dar candid comunist, cu elexir a tinereții cum rar, iubitul
conducător, plin de vervă pildiutoare ca Iisus, bâlbâit, dar, în cuvinte
simpatic și empatic de cuvinte mai presus, prin etic, conduită
marxistă-leninistă de bunătate cumpătată și de ajutor nemijlocit, adhoc,
reciproc, obștesc și tovărășesc-frățesc, dar nu bolșevic și mojic rusesc. Nu-i
fi pupăza, pupăza pasăre mândră, dar cum știi, că-i pute cuibul, cu ideei
preconcepute. Te-o... te lași călcat de tranvai ca o curcă plouată a lui
ouatul/ botezatu, că ce minuat, normal și natural erai, când ciudat purtai
cureaua lată și ca Trăian mergeai la vânat. Noi fascinantă suntem expresia
biologică, chiar ca oameni pentru oameni, pentru oamenilor, expresie de
filozofie de oameni a Merelor pădurețe și probabil noi vom fi noi și-n neființa
existenței, că la un moment dat, moment de a domnișorului, că el ți se adresa
cu un moment, c-așa-ți atrăgea atenția având tentație, să stea la tacale, de
vorbă, cu tine și te ținea la pralavrageală, cu o răbdare monumentală, cum rar,
la el ca la el fiind, cu un specific, școlat, că prost nu era acest natural,
acest Nichita Oliver, poreclit Domnișoru care era unic, în felul lui unic, în
Osoiu unde vorbea și vorbea așa de poftă, că complica lucrurile și te zăbovea, cu
vorbele și, cu povestea lui, cu altele. -"Noi ciobanii știi de ce
fluierăm, când plouă?" chestionează, întrareabă, Nelu Marton, bărbatul lui
Simona Sale înfiată la Jurca, că Simona era de a lui nimeni, în drum din
Oșorhel, un tractorist bețiv, dar de la stat au luat-o și a îmfiat-o de una
Silvia și unul Todoran Petru, Sumna ca să se aleagă ceva de capul ei, dacă,
are stofă și aluat, lut de om ca modelat ca de olar sau pitar să fie de
trebuință ei și societații. Nici Marton aiesta n-a fost de nici o ispravă, că, îl
servește, cu o horincă/ pălincă și să vezi și să nu crezi, că pe al doilea și
restul ți le cere fără rușine de a futuț pomană ți-le cere dumnealui, bețivă
fiind și acea Simona care era chemată de unul sau altu, să lucre te miri ce, ba
una, ba alta și lucru era cu miluita și din belșug pe lângă casa omului, că tu,
știi, știi probabil, dar nu, cu probabilul, de care zicea mama unei cătane, că
fecioru-su vine, bre, acasă, vine cu probabilul acasă și asta veste poveste o
răspândi, prin sat, cu asta ca zvon, umple satul.
- Noi fascinantă suntem expresia
biologică, chiar ca oameni pentru oameni, pentru oamenilor, expresie de
filozofie de oameni a Merelor pădurețe și probabil noi vom fi noi și-n neființa
existenței, că la un moment dat, moment de a domnișorului, că el ți se adresa
cu un moment, c-așa-ți atrăgea atenția având tentație, să stea la tacale, de
vorbă, cu tine și te ținea la pralavrageală, cu o răbdare monumentală, cum rar,
la el ca la el fiind, cu un specific, școlat, că prost nu era acest natural,
acest Nichita Oliver, poreclit Domnișoru care era unic, în felul lui unic, în
Osoiu unde vorbea și vorbea așa de poftă, că complica lucrurile și te zăbovea, cu
vorbele și, cu povestea lui și cu altele, din de-a carnavalului șu omenesc
firesc, că deabia acum înțeleg și, rămân, român din limba română și de limba
română cu îndemână.
- Apropo, tu, mi-ai luat vorbele, din
gură, sau ești bolnav, Ben Todică și pur și smplu, nu mai vrei, să ai, încredere,
în bine, cu eficiență, cu nu-ți mai trăiești clipa, în gloria limbii române, în
pace si pâine, cu liturghia de om ținându-ți pașii, cu tot, domn savaot demn, că,
în vârstă respectabilă, pe și-acel cal troian, nu mai vrei incert, ci marțial, cu
știința despre viață și adevăr, ești din respect ca nerăbdarea timpului
accelerat la nevoia care tu ești cunoscut, că lumea te cunoaste, cu durere, în
durere, de care, mulțumesc lui Dumnezeu, tu ai scăpat/ tu, n-ai știut, cu tot
ce-ți imaginezi, în bucurie de sărbătoare și de bucurii, că crepi de sănătate, galben
de gras, în pas cu pas, cu lucru bun și plus, cum știi foarte fericit, matur ca
Mere pădurețe, că tu știi ce-inteligent/ ai uitat de datorie și îndatorie, că
ceva consitent și omenia, ospalitate, România dând o mână de ajutor a celor
obidiți emigrați, în România de roșu, în verde de albastru al nostru, că
românii, nu-s de doi de doi lei, dovedindu-se cu adevărat, texcelențe și
speciali, că românii, Ben, sunt super, că sore așa ceva, îi duce inima și mi-s
dragi acești mi-s dragi, ce mi mai drag mie pe lume, că sunt, cu noblețe, cu
suflet din sufletul poporului, națiunii lor, oameni foarte buni și
extraodinari, cu zâmbet, în priviri, că nu-s răutăcioși, ci din contră, chiar
dacă coducătorii parlamentari și senatori, îs de doi bani, pentru cei de rând
vrăjmași, dușmani, ei ascuzându-se după deget. Am bun simț, dar la ce mă
ajutați?/ Dar ce faceți, ori ce fel de întrebare mai e și asta? Nu acuma, nu-s
acuma un Dandy, Rafael, că-i un fain-făinel, un super om ca ce și la ce reper
și ofertă, mai ales, că mă împedic eficient, în mine însumi, că nu știu, ce-ați
vrea să știu, deși nu știu, că-s mic și nu știu, chiar nimic, că totul e un
nimic, care nu-l nu mă pricep la nimic fi lozofic, cum la Șimleu profesorul meu
de filozofi Postoș Leontin care, nu știu, de ce, Ben, despre mine, să nu scriu,
de unde știa, că eu un naiv, timid, am să scriu plin de viață. Ce-am făcut
anume, ce vorbeau ei, profesorii, în cancelarie, ce vorbeau, ce cocluzionau, ce
le da încredere, că aș fi un nativ, care va ajunge departe, salcâmul lui
Moromete, de fapt, a înflorit și eu, nu intuiesc dilema, că eu, încă din școală
eram om-problemă, că vroiam eu ceva, dar ce, că-s, am fost, o catrastofă (ce
șansă aveam ca să mă realizez și nu știu, ce mă complicam, amăgindu-mi cu ce
era incert ( vednic, mă întrbam gîndindu-mă de mine, de ce sunt ceea ce sunt, că
eu nu-s om de succes ca ce mă leg la cap, chiar dacă doar spiritual, mă doare, dar
probabil, cine sunt, în fond, cu conținut, o esență, că nu eram șmecher,
corespunzător adică, nu torn gaz pe foc, dizerabil, că n-am atirudine, că nu
pun apă, în vin, că eu, îmi văd de viața mea, chiar dacă nu prefer spriț, nu
ador fufe, tufe de veneția pur erotic (se spune: bărbatul e capul și femeia e
gâtul și totul e drăguț, Ben, că lângă barbat e o femeie cu altruism). Acuma e
înorat, plouă și nu poți umbla desculți ca, în comunism, dar revenind plouă,
plouă, vreme de beție, vorba înteresantă a lui Gerge Bacovia un nostalgic-melancolic,
simbolic cu simț a umorului profesor și cânta gratuit la vioară, ca să aibă
curajul, bună dispoziția, de a trăi comod, în lux, cu superitate, cum, în drag
de România mea, trăia grozav, garantat, Vica. Tu dai obțiune, chiar și copiilor,
urmașii, viitorul. De ce-mi zicea ca unui a ce sunt azi nici într-un caz
buricul pământru, de ce profesorul de filozofie, Postoș Leontin, din forma
noastră de viață, cu fond energetic, cu modul nostru, de gândire, că doară
nedumerit nedumerindu-mă, da ce am spus rău? publica profesorul de filozofie, publica
în revista școlară Mugurii Silvaniei cugetări, maxime care zicea, c-ar fi de a
lui Ștefan cel Mare (mă întreb acuma oare tipul era moldovan, justificată, într-un
fel, că era un bărbat aprig, că nu era indiferent, cum mă fac fericită, e
important, că și Vica avea pe cei trei unul după altu, la un an diferență, dar
ea vroia să se preocupe de ei, să umble după ei corect (gelozia e boală de la
ficat, dar inima rea, cum, îți explici, drumul tău ducându-se spre nicăieri, de
ce, mă nedumeresc, de ce gelozia ne face rău?) De ce n-ai pune flori, pomi și
de ce n-ai vorbi cu forile, cu pomii?
- GIUVAIERUL MARGARETELOR, Omul înfintit
se cunoaște după chip, ochi radiază, smerenie pentru Dumnezeu, constiinta le
vede pe toate.
- Totul e complicat, că e complicat: perplex
și complex. Totul e făcut cu nonșalanță. Folosesc uneori cuvinte nepotrivite
îmi curg eficient, în fraze ca să exprime incredibil, potrivit voința, dar de
adevărat imposibilul, dar exprimă adevărul, dând la ce scriu viață pur și
simplu ca, în templu eliberării/ descătușării asumată și cu serioase probleme
și dă la ce scriu aură și nimb, sens, un sacru, cu claritate, că ce-i
monstruos, monstru, n-are cum să îmi placă, nu aiesta fiind glasul inimii mele,
când e zgâriat fimul, zgârâiată placa, cui poate place horcăitul înfiorător de
moarte, de front, cu nimic omenesc/ sfânt, că se distruge și face moarte de om
pe pământ. Vad ca pe cei care Vica, îi refuza brusc, brutal, dur și fără nici o
expliație și pe aici, trebua să fie obraznică și nepoliticoasă, etichetată, de
bârfa de la Lilieci, de pe marginea șanțului, unde văcit, lungit, e măsura, într-un
calcul matematic a probalității, se vroia să se știe, câte perechi de opinci
s-ar putea face, de la vlăducă la opincă la un adică falansterul, oengeul câți
cetățeni republicani ar încălța, că la Zaharia Stancu, în Desculț, sunt prea
mulți flămânzi, desculți și pârliți, cu rădăcini amare:
- "La mine-n casă fără supărare, nu
se pipează, bea tutun, buruiana dracului, se fumează ca acolo unde pe marginea
denivelată a șanțului unde, porcul văcit, lungit sta ca fumez să vadă și
pasivii, din sobă, casă, din cameră și, nu, că nu le-ar indicat doctorul, dar
știi, nu-igenic și nici sănătos, pentru cei care ispita e vinovată și-i
ispitește cu consecințe și pentru cei galbeni de grași, gălbăjiți și cu
gălbinare, icter, cei care suflă greu ca asmatic la ce i bună nesăbuința."
Vicovenca, că Ilie mere pe toloacă și o cheamă și pe lelea Nastasie ca să se joace.
- "Cine sunt, cine ești, Ben, în
acest totul și nimic? Ce colibil te pune pe picioare? "Cum îți explici
lucul expresiv, cu toate poftele scrise, în succesul tău, de dragoste
adevărată, eu pentru Vica și, tu, pentru asiatica Ming? Noi de ce și de cine
depindem, dar eu de ce și de cine depind, că simt gustul vremurile trăite, în
epoca de aur a lui Ceaușescu, dându-mi curaj ca să învăț și s-ajung om mare, să-mi
fac mendrele, ce nici nu visez, așa ce s-aștept și din partea cui cu fragă și
mure, hirjoană în fruza si cu murea din pădure, că Vica la iubit mă trimite, că
am până peste cap păcate și trbuiesc spălate, curățite, deși Vica e chip frumos
si cu buzele și, cu ochi mă zăpăcește, că de fel mă nuntesc, mă zăpăcesc, sub
soare și luna de pe cer, când iubesc, când sub mine o motroșesc. Între noi e o
dispută, în predicție, cu cheia și ideea ca să ne adaptăm cunoașterea/
ignoranța luând lucrurile de la originea lor, circ de prost gust. Care e
mecanismul de desfășurare, în lucrul esențial național universal care ni
rostul? Cum găsim soluția contra partidă, în cadru adecvat. Tu, prin ce ești
special? Ce-i special, esență? Ce să luăm la purecat (în tot e și dificultate
care face diferenț, că e cocorici de la cocorico pur și simplu o afacere roz, de
goz sub preș ascuns), dar noi ce facem, cu coerență mentală, care la nevoe și
anevoie se cunoaște ca să oprim războiul făcând ce, reeducare a poporului rus, dar
cum, cu ce motivație, oprim războiul, fără nici o apologie, găsind
obiectiv și justificație ca să oprim
războiul naibii că nu asta e ritmul, firescul și ce punem, în valoare, Ben, că
există înterese, dar care e soliționarea, în termeni normali, că ce problemă e,
în absurd, că totul e sau nu normal, natural? E un timp de abordare, dar a ta, care-i
soluția, care ți soluția, omule? Ce și cum reglăm problemele exclusiv, în
România lui te iubesc? Cum ne-am găsi drumul frățesc, că noi nu rențăm la
drumul nostru, drum pe care-l savurăm, în profunzime, cu iubire la înălțime,
nu-i așa, frate? Ce specifici loial cu limitare, Ben? Tu, nu dai ca
Merișoreanu, tot, din casă, ești entanș ca o cafea bună cu aromă și nes, că
nes, îmi place, nu mă ignora, Ben, că îmi revigorează inima și mintea e tonică.
Cine a spus, că viața la verzeasca e ușoară că speranțs moare ultima sau să nu dau
totul din casă, că de anume cine a spus, că viața e ușoară/e butaforie? În casă
fic și focul scoate fum. Tu, n-ai intervenit chirurgical, în Mere
pădurețe-Dialog amical cu Ben T. și, cu dumneavoastră cititori pasivi, creeativ
posesivi jinduind să scrieți și dumneavoastră, prespectivi intruși cu intuiție
ca intrusul lui Marin Preda/ ca tine, Ben, mărgaretă și mărgăritar, îmulțit cu
tananții, în har, pro limba română și literar sau, tu n-ai ce comenta provita
constractiv și creeativ?
- Tu, nu vii să-mi spui nimic.
- Dar ce nu știu, cu ce ți-am greșit, bosule?
Ce-am făcut, inegalule fără egalul și, fără pereche, născut de veșnicie, în
România, într-un sat?
- Venind, cu asemenea idee, nu crezi, c-ai
dat cra, cra, în bară, cu un stil care, nu duce la promovare, în pauza de
promovare, în gust amărui a rădăcinilor amare, a revoltei de la Bobâlna/1907.
- Tu, crezi, ce crezi, crezi, că bravezi
și crezi, că o să-ți meargă mai bine disperându-mă/ supărându-mă ori vrei să
bravezi, cu ce?
- Conversația noastră e, în rivalitate și,
în ce constă acest interviu?
- Interviul nostru, cu prestanță, în
importanță, nu așa simplu, că e ce inima e o maximă la maxim ca și ai ideei de
a depărta petele de pe haine, când devin hainele haine, murdare ca o
constipație/sau funcția sexuală afectată, funcție ce-mi face val pe val, pentru
mine un esențial a lui parcă și poate printre meri bogat cu nefăcut înfloriți
și, cu-n parfum așteptat cu nerăbdare și zâmbete, seninătate. Nu, mai zici, nici,
când ne vom revedea, care-i motivul, că pandemia nesuferită cu restricțiile ei
a trecut și, tu știi, că tu și simpatica empatică Ming ați fi mândria și
bucuria vieții mele, mi-ați dilata inima ca o asigurare pe viață provita a-ți
fi, în scop, un scop. Vreau să vă văd din nou zâmbind și, cu soarele-n obraji
ca un Dumneze, în adâncu inimii, lumină a luminii, din răsărit, până-n apus,
asfințit/răsărit. Nu, știu încătro te-ai, dus/ascuns de nu răspunz, că să nu
răspuzi, n-are sens versus, în univers, că creerul nu-ți acceptă tăcerea, muțenia
Blaga de lebădă, că e un și un drept la veșnicie și, cu înviere, că Iisus după
trei zile a înviat, că Hristos a înviat, în limba română, cu certitudine, înțelepciune
pasiune, cu răbdare, în binecuvântare de drept de a fi și... Care-i scuza
voastră, dar nu de scuzele dumneavostră am nevoie/ anevoie. De ce nu-ți faci
griji pentru mine lăsându-mă, în tri supărări, cum zice Gălățanu Lingurar
sâmpetrean și țigan neaoș, bărbatul lui Roza din Ciubăncuța a lui Gusti și, nu
era o frumoasă, dar el ca nimeni altul ține la ea, având o droaie de copiii
frumoși și zeități, mutați, în Căprioara acuma, cu toții, acești țigani (cineva
mă avertiză:
- "Ai grijă ce spui mai ales de politicieni,
ai grijă ca să nu te bage la zdup, că oricât ai fi de drept, dar cui să-i placă
sinceritatea și dreptatea, cum nici pe vremea lui Eminescu adevărul și viața
n-a fost înghițită, nici chiar Ceaușescu acceptând, chiar tot răul putea
surveni, veni, de la hinderii securoști/ funcționari căței cărora le era de
funcții abuzând chiar, nu mai bine/ mai breaz ca cei care azi, își fac de cap, fac
după mintea și dupa mușchii lor, că unii-s ca mama focului, de mama focului fac
fudululi și nu dèstept destul niște ciume răutăcioase, găunoas-e și trăsnite și
doar pentru interesul lor de lepră, preocupându-se de pe vremea antică, chiar
de pe vremea, când trăia aiisus Hristosul, luminosul! Tot, nu zici nimic?
- Vreau sa impart celula cu Juliane
Assange. E bine?
- Ca toscani și, noi avem proverbe la ori
orice (se mai bagă de seamă ce poate fi ciudat).
BOALA
Nu-s
nici de modă veche,
dar
nici, în vogă, în a fi fără pereche, cu tate nu-mi asund, în relitate
propria-mi indentitate, care mi, în sănătate, care mi, în relitate și cum, îmi
face: zile grele să macină ca o ciumă
și,
straniu, bola,
îmi
ciuntă zilele,
îmi
alungă binele.
*
Mie, că nu-mi scrii, îmi sare țandura, că-s
luat de val. Am avea motive de amabilitate, cum ni se dezvăluie și ni se spune
într-o carte polițistă, din Anglia, Marea britanie, pierzându-ne, cu sobri de
englezi, în nimicuri, că nu-cartea chiar atâta de grozavă, cum unora, la care
roz toate poftele aceștea, dar unii mă contrazic și zic fix, altceva ca toți
bărbații, că dragostea-sexul care nu dăunează sănătății, ci dincontră,
dragostea dă țug, sens,vieții.
- Bună ziua, Domnule Pavel Ferghete, Mă
bucur de faptul că sunteți bine dispus și vioi, Eu mă simt sub astenia de
primăvară și șlefuiesc niște manuscrise spre a tipări o carte. Cum se zice,
stau și mă gândesc la fiecare rând scris,
dacă este clar, simplu, plăcut și ușor de înțeles de către cititor, Aceasta îmi
ia mult timp și foarte multă energie și după aceea trebuie să mă odihnesc ca să
îmi revin. De aceea editorii de carte
cer de la autor să-și comsume ei însuși energia făcând-și deșelenirea
manuscrisului și suportând oboseala dacă vrea ca să fie admis la tipărirea
cărții. Fiindcă scrsul trebuie să fie cursiv, fără întreruperi, divagații, care
ne vin în minte și pot îmbâcsi clartatea. Deci a scrie mă solicită mult, și îmi
produce oboseală și somn. Am înțeles că aveți pregătite manuscrise. Perfect,
faceți și Dumnravoastră ca mine și veți avea satisfacția scrisului bine
împlinit, și cum îl gândiți Dumneavpastrîă. Vă așteptăm cu o nouă carte, Mult
succes, Melania Rusu Caragioiu.
- Am avea motive de amabilitate, cum ni se
dezvăluie și ni se spune într-o carte polițistă, din Anglia, Marea britanie, pierzându-ne,
cu sobri de englezi, în nimicuri, că nu-cartea chiar atâta de grozavă, cum
unora, la care roz toate poftele aceștea, dar unii mă contrazic și zic fix, altceva
ca toți bărbații, că dragostea-sexul care nu dăunează sănătății, ci dincontră,
dragostea dă țug, sens, vieții.
- Multumim distinsa Doamna si Mare Suflet
de Roman - un Mare CRITIC si JURAT! V-a IUBIM !!! Cu RESPECT, Ben Todica
- Să te silești, să ai parte de ce ai
nevoie, Pavel, parcă îmi mai îngână și-mi cere Vica, cu vrere și, cu plăcere. Mă
sfătuia ciulandra mea. Eu nici de copil, dar nici de om, bărbat adevărat, n-am
facut minuni, că ce idprăvi să fi făcut într-lume, cu trai liniștit, chiar dacă
luându-ne după alții afectați și infuiențați ca cei botezați, am fost și suntem
națiune fericită, nu, în fală fudulă, în aparență fost mai trăsniți, al Merelor
pădurețe și suntem mai instruiți, civilizați și botezați și responsabilizați și
educați, în România educată, din divina comedie de artă ca cea a lui Pavel
Coruț. Ciuleandra...
- "Că pe tatâtu-l doare-n
bască", zice Andrea, nevastă-sa din Cruzdioara. Alții împing conflictul
din Ucraina, unde-i un război hibrid, zice Dâncu îngrijora ca ministru. Sita
nouă cerne bine, dar după o lună noapte-n striță, traistă a ciobanului, traistă
cu povești. Apa n-a crescut la preț, că apa din lacurile de acumulare, pentru
performanță, nu și-a crescut prețul și i se șade bine, dar culmea incompetenței
ne hălește, că facturile au crescut și-au inflamat prostia, costul...ca să ne
îngenunche, exploteze, că legea e nelege ca băeieții deștepți, pe care nelegea,
îi favorizează, la făcut gargară cu pioneză, la făcut șperț, sfârnărie-speculă
ca să le fie-n lege înteresul pentru înavuțire, prin eco-bio corupție, în
criză, și de tâlhărie la drumul mare ca haiduc Chira Chiralina, Istrati. Amănunte
și alte subiete ca într-un documentar cu mertrocrație, în cale spre iertare și
spre casă, cu de acasa, veste bună și cu viață frumoasă, cu pupăză pe colac,
zâmbet și cărnaț ca pe tărnaț, în copilărie cu bucurie, în năzdrăvănie, că acum
e lumea mea minunată, cu Vica draga de ea care știa sfânt cine sunt pe
transilvan, românesc sfânt pământ. Dintre sute de catarge care înfruntă
valurile ca noi, ca mine și tine, în ce se cuvine ca să trăim bine, cum, nu se
întâmplă, în iubirea pe verticală, române a limbii române, din școala de
dincolo de școală, în acțiune comuna, cu viață mai bună. Am noroc la apelul de
seară, când ca la Măruță ca la Andra de pe la Turda, gura-mi ia foc și în gân, în
limba română ciocârlia /privighetoarea, de România gen..., în imaginație
firească, de grație de Românie, cu gelozie, o slăbănogie, în familie, în umană
ecuație, de Onore Balzac, în socio- comedie-ironie ca cea, din Urcan Bătrânu, unde
multe-s, în neregulă.
- Frumoase vorbe care n-s doar vorbe, ci
duh, din duhul sfânt a limbii romàne pe pace și pâine, liturghie din spice
trasă drept la veșnicie-n mâine, în drept la fericire!
- Mari și Multe sunt Minunile săvîrșite de
Domnul Iisus spre Slava Lui Dumnezeu Tatăl, Doamne, ajută-ne, Ai milă de noi,
Cu închinare Ție Doamne!
- La lecții de viață, e un handicap...unde
mama a dat-o de dracu, dar cum e cu anțe-panțe, că nebunul trage cu tunul și
tage după cum se zice și, naibii împușcă rațe și, nu te mira, că n-am
imaginație ca să invetez, să inventez bazaconii, așa, că mănâncă mizerabil
mațe, în nuanțe, dar tu, la ce te concentrezi, de cine te temi, Men, că nu-mi
vorbești de la o vreme de război și de om-ucidere și despre distugere, despre
cumplitul dezastru, că mă înspăimântă această apocalipsă care pe capurile din
jur-mprejur conjurația stresează și dă nevroză, chiar și mie, Ben-învățatule,
insa lumbii române, de pace și pâine- liturghie din pacea și pâine trasă-n
mâine care poate fi și a și coleteral care naibii ce fel de viață bună e
stesată, cu nevroză și paranoia!? În astfel de teribil și mizerabil război,
ciumă roșie, nu se poate face nimic, că incredibil undeva parșiv greșește, dar,
tu stai cu mâinile-n sân și faci și tu
fuse strâmbe și nu faci nimic, că nu mai construiești roz, nu mai dai speranță
și piere și credința, drept la fericire, drept de a fi a omenirii (cum te
cumințești, Ben Phonex cu adevărat român?). Ca un Dumezeu îmi îngâni povesta cu
oful de a mă alina, astâmpărându-mi dorul și oful pelin pelinaș, liliac, cu
vinci ciorchini, ca cel a lui Sava Negrean brudașcu, nevasta prietenului
scriitor Daniel Brudașcu, din Bucim, Sălaj.
- Să fiți sănătoși!
- Războiul e o problemă pshologică și, în
extremă una pshică, când noi trebuie să fim și culmea, să rămânem, cu capul pe
umeri, igenici fiind și problema, cu virușii pandemici/nu.
- Să sperem, că nu e cazul, credința.
DAR
DIN DAR FĂCÂND RAI VINDECĂTOR, CU ROMÂNIA, ÎN ȘI DIN VIITOR, ZIDITOARE DE
SUFLET
Mă
române om frumos, om de pace și pâine vrednic și de ce nu te mai rogi pentru
ceilalți, Nătăflăleți și Moaie-pome manifestându-te cu renume din nou artist
generos și frumos făimos sănătos
ca
român, altruist, frate între frate ca român generos și frumos,
din
semeți Carpați, adevărat român,
în
ceea ce iubiree și unde, că și Dumnezeu e, că sunteți, pentru celalalt, că
sunteți, că mă române ca o floare ești, Ben, binecuvàntare de și de povești, cu
fața ca un soare
cu
fața către soare
și
cu capu-n sus îndreptat către Isus, cu viață și adevăr,
cu
rost pentru neamul meu
și
cu minte provita, pentu Dumnezeu,
cu
multi efect cu infinitul de om absolut apropiat de obiect,
de
țărișoarea mea,
că
pe față ți scrisă propria încurajatoare, senină viață
(cum
ți fața, așa ți viața)
și
ca român nu poți fi rău, în sânul său, Ben al meu și a lui Ming, prin
intâmplare, hazard
și
al ta muiere lapte și de miere
ca
mireasă-nevastă sărind peste gard la leu sau leopard,
ca
să cauți profundul Ben-men,
păstorul
blând și ce fericită întâmplare fericită,
că
ești o fericită, promovată, în carte ca din întâmplare, cu multa binecuvântare
de România profundă și mare,
cu
temperament intilegent, în dar din dar cu har făcând rai pe străinul plai de
rai.
Tu, știi, să expui mai nuanțat, mai cu
suflet și cu suflet, specific, ție, lui mătăluță, un unic și, tu, știi de ce
sublinez, nu-i așa? Tu-ți porți sufletul la tine, că e la modă și se poartă, inteligent
și cu libertate, că, tu ți-ai găsit, cu fală menire, cu extraordinarul și
vrâsta reală, în acțiune și viață bună și excelentul stilului de viață proprie,
inedită, de excepție și, cu artă, bun, convingător si simț critic, de
perspectivă și, cu viitor, cu esența bunului gust, în măsura lucrurilor, cu
artist (se vede cum te flenduri cu cultura a două lumi. Vezi, că, tu eficient, nu
ești doar inima casei tale, ci și României cu plopi fără soț, cu dilema teilor
înfloriți ca floarea albastră pe alei, ori la marginea mării cu un singur dor, Mesie
a iubirii. Multe avem încă de învățat și să respectăm pe cei din jur. Nu vă
oconiți ca trăsniți Marii porți?
- Antioniști/ anticriști sunt, cum și altă
dată am fost săraci și proști, cu temeri, însă temerari și români, spargeți
ghiața și fiți, cu pretenții, principii de biblii, de cartea cărților demni. Pe
tine la, vârsta ta, care-i, dacă te pui să numer, până la ce număr, în adevăr
numer, dar vroia, în primul rând, om de rând, profund de ce te mai bucuri ca
păstor, pescar, blând, de oameni/ după ce-ți mai lizești, caști, după ce te
miri, în prostie, să râzi la urmă, că se râde mai bine, mai zdravân și
năzdravân, năzdrăvan de la Gingis Han la oaia năzdrăvană?
- Nu abuzați la mâncare, nu fiți gurmanzi
guru, nu fiți nocivi nici pentru voi!
- Pe tine la, vârsta ta, care-i, dacă te
pui să numer, până la ce număr, în adevăr numer, dar vroia, în primul rând, om
de rând, profund de ce te mai bucuri ca păstor, pescar, blând, de oameni/ după
ce-ți mai lizești, caști, după ce te miri, în prostie, să râzi la urmă, că se
râde mai bine, mai zdravân și năzdravân, năzdrăvan de la Gingis Han la oaia
năzdrăvană? Marius, fiu alui Vica, cu Celemen Tudore din Urișor-Dej, cu drag la
mulți ani fericiți, în făinoșag și, cu sănătate bună de legat, în apostolat, cu
aflarea fericirii fără sfârșit ca o sărbătoare a paștilor, cu senin de creștin
și destin ca-n film, cu ospăț măreț, festin, din regalul ofertelor, dezinteresat,
în care investești ca provita vivat să trăiești odiseic ca-n povești pur și
simplu ca să ne fie de bin, cu ce ni se cuvine, în ani mulți fericiți și, cu
sănătate, fiule!
- Salva parva romuli, ca români, că și noi
trăgându-ne de la Râm.
- Marius, fiu alui Vica, cu Celemen Tudore
din Urișor-Dej, cu drag la mulți ani fericiți, în făinoșag și, cu sănătate bună
de legat, în apostolat, cu aflarea fericirii fără sfârșit ca o sărbătoare a
paștilor, cu senin de creștin și destin ca-n film, cu ospăț măreț, festin, din
regalul ofertelor, dezinteresat, în care investești ca provita vivat să
trăiești odiseic ca-n povești pur și simplu ca să ne fie de bine, cu ce ni se
cuvine, în ani mulți fericiți și, cu sănătate, fiule!
- Cineva arunca piatra si nu una oarecare.
- Vorbă, cu vorbă, e o joacă, o batere de
vânt pe pămànt, duh sfânt și cuvânt, Dumnezeu sfânt, din ceea iubire sunt și
cuvânt, Iisus, că-n Iisus noi cu toți simțim, că-n noi e cel ce sut prin
cuvânt, Dumnezeu cel sfânt.
- În numele păcii, cu dragoste profundă, frate
de apostolat.
- În Dumnezeu, cu dragoste și tu și eu, cu
drgoste și pace, în gest arist ori de albinărit, în dragoste provita de pace,
liturghie, în spice, cu Ecaterina Teodoroiu, afurisită de oltencă voluntară, nu
prea mersă la biserică caterincă, că o am, în inimă cu dragoste, nu prea
cuminte, dar tot înainte pacoste să extirpe războiu, cu inimă tânără, inimă neliniștită
și fierbinte, în dragoste pro-pace, Alexandru Berceanu, c-ave inims temerară a
unei femei românce pe aripi de vânt, în vânturi de răscruc și cu mare har, cu
lumina de care aveam mare nevoaie și, în deal la cruce și mâine o nouă zi de
pace și pàine a limbii române cu pasine de oameni copii, adulți, gen cu femei
zeițe cu păr mlădiu, în coz sau strâns cu sens, în conciu sau lăsat slobod pe
spate, in timp ce tu cu vine vreme, dar tace și, tu, noapte-n straița, dar nu
Papă-lapte și, tu, parte din mine, din noi și la noi, în cofortul case și
familiei tale ca Vica fără stare, cum n-are, frate, apa, în vale ori cu
mirosuri și esețe tari al României profunde și maru, cu speranțe, în mere
pădurețe, din diverse, cu palete largi de culori și valori, in astrale sfere, cu
zile și nopți, cu drumul meu, în Dumnezeu viu, cu înviere și, drept la
fericire, preț filozofic, de evadare, în nemurire și ce mai și eu și, tu și eu,
sălăjan din sălaj în vuraj ca spărgătorii de bănci, e dând replici ca cireșarii,
mușchetari români, cu ce 7 ani de acasă magnifici, dar, în opinci ca
țărani-vlădici, nemistificați de război, însa ca poet-om, om poet, carismatic, cu
har, mai rezenți, în viață, cu viață și adevăr, în adevăr cu cărălina, cătălin,
Hiperion, în comversație, cu Demiurg-luceafăr verde de măr, amândoi de Șimnleu
spiritual, profunzi, în nevoia de ceva ca nu cumva, cu dragoste ca Ecaterina
Tedoroiu ca puștoaică, cu dragoste de Dumnezeu, mereu și mereu Limba română, în
război mereu, în patrie, cu Dumnezeu și, în Dumnezeu pro patrie cu omenie
specifică de Românie, liturgie și vece de pace și pâine, de Românie a limbii
române, cu mărinimie și meritocrație de socio-ecuație (îmi cam pierd firul, mă
pierd cu firea simțind, cum bâzăie-n curărățire primăvăratică harnică albina
gospodina, că înfloare pentru rod grădina, chiar și mormăilă ieșind din bârlog
ursul ca să-i guste la cumătra lucrătoare mierea ca să o vadă apoi și pe regină, în dragoste făcând blând și
profund, cu trântorul care și el la rândul lui pe prăsilă, cu iubire pe
verticală, e pus mai presus ca Iisus pilduitor la lucru maistru a lucrului bun,
Alexandre colege orice-i drege, rămâi pentru mine ceea ce, în prietenie și pe
mine mă convige pur sânge, român de sfântă lege, dar provita aștept verbe
proverbe superbe fără a așterne doar seme, eu vreau, nu muțenie de lebedă și de
legendă, din viața grea sa ușoară de la țară, că, în așteptăre cu de-ale tale
aprecieri levreau pe tapet se pe șavalet ca vaca la balet, le vrea puse
petapet, de Românie profundă, de Ronânie al integrități și a unității,
responsabilității, unite- mari, nu îngăduit cum fac corupții parlamentari care
doar, în fală se dau mar și fac pe bolunzii prin bozii, cu șoșcă, o altă moaie
poame doar cu gura cască ce mai e de ea cu minciuni umblând flierând apagubă
prin senat, că n-a luat-la ochi Ecaterina Teodoroiu, o copila, fătucă cinstită
de pe jiu, care pe cont propriu ca femeie a dus un războiu scrijelește de
pomină pe răboju și puneți busuioc la iconă și la grindă alături de biblie, țărane,
a limbii române și-n istoria neamulu pe altarul soarelui etern și mater vei
rămâne mereu, ca să nu sa amâne unirea de azu pw mâine, măi române că lucru
amânat, pute a câcat, că nici eu nu vreau să amânaț, români botezați și
responsabilizați, că nu vroiesc să fiu calomniați de guvernanți, cu boala Daun
ca cei nebotezați care nu vor, în vrere de Dumnezeu și plăcere de Dumnezeu, nu
vor firesc, dar dacă nu vor firesc ca Lăpușneanu și Moțoc, eu îi vreu, în
legitim, în intim util și sublim, visul nații, împlinesc și visul nații, vis
roz, și România o și teritorial omenesc să intregesc firesc prin unire, totul
domn Savaot să uneasc, cu iubire, în sân de neam și țară, țară de eternă
primăvară cu tot pământul, dară, în România te iubesc, că tot e ne-o furat rușii, că ne-o ciurdit ciortit
și ciopârțit, ciuntit, rușii, nu-legal, nu-i normal, noi șiruind, cu tății, că
ne-au furat lacomii, prăpădiții care că ne-au ciordit, tâlhărit tagmă de
jefuitori, ne-a tâlhărit colovic, bolșeviții lacomi, ne-au furat, din țară, din
raiul cel am, neau furat aman tărăind ca-taras bulba și suflete moarte, trăind
șuhan, în van și dacă nu-i pământul lor și, rostul lor, cântare a cântărilor, tu,
în neastâmpărul meu/a tău, n-ai nici un alean de popă din Gâlgău cu sumanul rău
tras ca câinele mort, în părău, tu, chiar nu mă mângâi și râzgâi, în
sensibilitate de plai de rai să nu mă lași, cout laș, în și de izbește, să nu
mă kași laș, în culori de neluniște, că gàndurile, în stres și-n paronoia, cu
nebunia de Rimânia, mă dor dar din dar, plâng după al nostru rai, grădină eden,
grădină a maicii domnului, a muncii și a păcii nemaivrând risipit nu și de
izbeliște că s-adună binele și toți frații de Carpați, că și Carpații, deși
inimă de piatră pe toți ne-a ținut cu veșnici, în veșnicia de Ronânia, ne-a
ținut impecabil într-o suflare ne-a ținut creștinu senini și laolaltă ca gând, nu
ne-a despărțit, din sentimente și simțire și speranță, conștiință, niciodată despărțindu-ne-n gândire de unire,
de o lată oricât de ne-a fost viața noastră ambilicată, în labirint, în toatală
hărțuire, în hărțuire de năvălire barbară totală, străinii de viața nostră de
străinii, răii barbari ca să ne fărămițeze integritatea României mari, din
înfrătirea din care ne-au smintit crunți avari;
Bună ziua Alexandru Berceanu, nu vreau să
vă scâi mai mult, însă îți spun sincer, respicat, că mă raportez la cer fărăn
să vreau să te sâcâi mai mult cu iubire făurindu-ți propriul cult de
veterinar-stupar național-pastoral, normal și moral tradițonal. In numele păcii
cu dragoste Ecaterina Teodoroiu eroină de olteancă aduristă, de Jiu-poem, in
gen și, in stil propiu ar urma azi, când pot un drept de dea fi-salut pro
patria, mai puțin oficial, dar justificat! Unde mai găsim colagen și cartofi
rântăliți pentru noi, că cartofii pai și salamul - muzica ușoară, erau pe inima
lui Dănuț Crăciunaș cioban la oile din Ciubăncuța, asemeni lui tată-su pe
zădit, pe valea Escului, că funcționa și ghicitoarea-întrebare, cu ciumulceii
cei a lui Artur Gorovei folclorist-artist ca specialist memorabil comsi comsa
ca Ovidiu Densușeanu:
- " Bine, da, tu ca om breaz, câte
ouă mănânci natural pe inima goală?"
- Că ce-o fost de pimină, ce a fost mai
întâi oul sau găina, mă pierde vară, Micurin/ Poloceoy de la Polocioy-CLUJ, cu
meandre, în neașă de pomicultură și horticultură crăcană și pe acolo, grasă,
gustoasă de cotnari și de comedie socială, când te mai faci și de baftă.
- De la cai mulge ai, ce nu zici, ce faci
bre?
- ÎN DRAG DE ȚARA MEA Prin tine-s chemat
la relitate, în sănătate și cu, înțelepciune, pentru pasiune și ca să-ți dau
binețe, cu politețe și noblețe, în opulențe din tinerețe timidă ca să mai scriu
cum vrei baladă despre România profundă și tainic mare, prin unirea ce o au, în
gând, în gândire, eu și aparte fiecare, cu drept la fericire, preț de înviere,
în nemurire, că dacă iubesc, alături de România care o iubesc ca ciocârlia mă
întregesc pru ea, în firesc și, întineresc ș-ți dezvăluiesc ce eu simțesc și
sunt ceea ce, în iubire sunt ca în copilarie, cu omenie de România, din copilăria
mea eu cu vica mea, în drag de România mea, eu, Ben, știu cum ca floarea
înfloresc de bine, îmi crește inima, îmi crește, în mine, dragostea și drag de
țara mea ca de Vica, e iubirea mea. Și așa ceva ar putea întrgi mere pădurerețe
ca să se mai știe, în voe bună, despre puțulică pe coștei și desculț prin roua
ierbii, în cruzimea primăveri, că doar Blaga era, în răcitoarele, vasele, cu
grâu care-l mângâiau răcoros ca un râu, cu ochii minții văzând și lanurile
pâinii pădureț, eu văzându-mă, huidumă ce ești, printre miei zburalnici,
zglobii și jucăuși, păstoriți de zeul Pan/ zamolxis, în Dacia Felix și Phonex,
pășunați măiastru, păcat, că nu, de Ioan Dolănescu care și așa n-a făcut rabat,
cum n-a făcut nici Constantin Brâncuși cioplindu-și alfabetul de păsărească cu
aminizități, în poezească Eminescu și Nichita, în corola, nestrivită, din
culorile luminii și minunii românești a răsăritului și cu gingășiile nevinovate
ale lumii. Orice, în orice chip, din vina omului, că omul e baza, uchiul Sam, cel
vinovat, cel vinovat de ce se întâmplă ca accident, că hazarard e cumplitul om
care din greșeală, se întâmplă neprevăzutul, ce se întâmlă, nămilă mutoasă de
mulă încălțată, că se întâmplă.
- Mulțumim mult și aflați că ni s-a
transmis vigoarea frunzelor mustind de clorofila care ne menține sănătatea și
viața. Ne--am pătruns de importanța ecologiei, dar aci, iată o găsim căntată,
ilustrată, scrisă în răboiul timpurilor. Cu stimă și considerație, Melania
- Alexandru Berceanu de a lu' mama
cucului, un coleg bine calculat care ca Sarca Nicolae au urmat și au anjuns
medici și cu sens, în univers, primul, fiind, nenicule și stupar pastoral, că-și
duce, după zone cu flori de salcâm, tei și ale multi și poli flori, apoi poetul
sălăjan Berceanu e fin oservator, cu spirit de observație, de primăvara când
albina, își face zborul de curățire ca și aldoilea Sarca sunt, frate, români de
zfântă lege (mi vine, în minte de pe vremea, când mai tânăr eram și eu și mă
întâleam, cu Vasile Tomoiagă, ceva, cu oiagă, în prenume, așa, cum prin Clujul
nostru, mă întâlneam cu venerabilul advocat și poet Bazil Gruia și cum o făceam
cu tânărul poet și profesor, Bogdan Herțeg care mi seconfesa telefonic aseară, c-ar
urma și ceva cursuri, la universitatea de Pshihologie, pentru a deveni și
învățător ca să-și ajute și pișpireii lui, încă deabia șoimi, la grădiniță, pas
cu pas, să facă și să reușească lucru bun, la care negândim, că cine nu
segândește la mai bine, dar apropo pe când mă întâlneam pe la furtuna, în Grigorescu,
cu Tomiiagă vin printre alții doi mai, în chef, dar care nu erau, într-un
restaurant? Vin și văru-meu Sever, Miron Augustin muncitor pe la CUG, din
cartier, îi prezintă pe cei doi cocoșei, unul celuilalt și unul zicându-și
numele zise:
- "Pasăre" și celalalt:
- "Cucu" și crezând, că e o glumă
gata erau să sară la harță și să se bată, dar, îi calmară, prezentândule
inpirat care-i de fapt situația, că încă nu erau fraeri amețiți ca cetățeanul
turmentat, că deabia sosiseră și deabia pășiseră, în restaurant). Ioan Miron a
veit din Spania, Valencia, a venit, în Cluj și ne-am văzut cu bucurie și cu
drag. Urmează ca tu și Ming să mai veniți, în România mea dragă.
- DA VISAM SI NOI, CA "MAMA" LUI
COSBUC.
- Visa, ce visa? Tu n-ai nici o poveste? Rentos
din Cluj, mă culc, că-s mort de obosit, frânt, la pământ, mă culc. Dacă nu uit
am să-ți povestesc, că și nevasta prietenului și consăteanului Ioan Miron din
Sâmpetru-Almașului a murit de 2ani și, în urnă, înpachetată, a adudu-so acasă. Nevasta
îi era din satul lui George Coșbuc și, când, la el, în apartament, mi-a spus, că,
în pachetul de pe dulap e cenușa lui nevastă-sa amândoi ne-am pus pe bocet, plâns.
Nici eu nici el nu ne-am putut abține și varsă lacrimi, parcă din Lancrăm-ul
veșniciei lui Blaga (eu sunt milos din fire, iar lui îi era nevastă și la
urma-urmelor ce mi și omul!) În vaduri ape repezi curg, își aștepta feciorulori
am uitat, chiar de tot dorul de mamă și a copilului așteptat care de unde-i dus
dus departe, nu dă Dumnezeu să vină și ea se stinge de dorul feciorului dus cum
doar Iisus a mai fost dus? Ce n-am știut, nu voi ști nicidată, iar ce n-am
făcut la vremea, timpul potrivit, când o trebuit și am lăsat de azi pe mâine, poimâne
precis, nu mai fac, că ce-i trecut, trecut e ca la bureții usturoi, că așa mi-o
fost, dat, să nu știu, dragilor, că minte, cum să torni, cu toulcerul, cu
pâlnia, când pe o ureche intră și pe alta iese? Într-o viață, cu calul Bălan să
spunem, că nutrăim implicați, în van, că avem un artistic și, un năzdrăvan, dar
cel care scrie nu ia notițe, că mai contează dacă nu scriu, că fiecare cu ale
lui dă socoteală, cu suptilul și cu istoria, în ritmul și rima lui de vedetă și
vendetă, că la mine toate mă dau peste cap, din nepricepere și aiureală. Noi
suntem de ai timpului nostru și scriem despre acel ca Nicolae Volcaș
implicându-ne în timp, în marea unire care, în timpul nostru nimeni nu
acționează patriotic, cu mare răspundere întrgirea țării și a nemului, dar unii
temători sunt pasivi și chiar inactivi, că voi știi, că nu se facs nimic, nu se
mișcă un deget pentru unire, că-s caca frică și, ce fac, e,că se uită, se uită,
în gura străinilor care ca rușii, nu ne vor binele, dar unde ne sunt visătorii,
neînfricații români, cu idealul unirii, oportuni reconstituirii marii uniri, cu
marea voință ca cel a lui mare Alexandru Vaida-Voevod de la Ciubăncuța și de la
Orpret-Bobâlna, cu bun simț și sentimente patriotice, de mare cinste și
demnitate, de istorie transilvană, om cu istorie aparte, cu momente importante
de la opincă până la vlădică. Viața e nu a noastră, ci a poporului nostru, un
crez sincer fără precedent inteligent. Pe noi nici ungurii nu ne convig ce și, cum
să facem, că ne avem imboldul nosstru plin de convingeri de sorginte
românească.
- O analză a libertății cugetului ar
trebui însușită de fiecare părinte și pedagog dar aășicată cu mare artă și
cunoaștere. Sperăm ca acest material să se bucure de mare audiență, în special
de către educatorii cu conștiință. Începând
de pe la 13 ani copiii au discernământ și pot să-și completeze educația precară
primită dar trebuie cineva să le deschidă gustul și voința de a o face. Pericole și obiceuri rele sunt nenumărate, întâlnite
la tot pasul. Vă mulțumim mult, Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu
- Acuzați ce-i la noi de factură
comunistă, deși comuniștii n-au făcut cu nimic mai rău decât cei care, îi
acuză, decât politicienii de azi, că eu eram copil, dar nici azi nu suntem absolviți ca să nu mai fim
generația de sacrificiu, că ce bine ne fac cei care ne conduc azi, că de bună
credință nu-s (și ce ni se întâmplă rău azi, de ce contină nesăbuit, să ni se
întâmplă fără ca adevărații vinovați, să nu fie acuzați și condamnați. Noi
trebuie să rămânem peste veacur arme de tărie, suflet românesc, omenesc, că
deși moare valul rămâne stânca, țărmul românesc și neamul românesc. Tu, faci să
mă simt învins, că ce-ar fi să fii cu a fi învingător? Tu, întreci orice
măsură, că tu ești ceea ce ești. Uneori s-ar părea, că nu zicem nimic? Cu ce
dau greș?
- Să nu uităm.
- Să ne continuăm povestea, Ben, c-avem o
demnitate. În lumina minunată și de poezii e prunc minunat ca cititor și mai
ales, cu cugetul adânc, cu merindea-n oblânc și amintirile-săgeți, în tolba de
om cinstit, nerăzboinic ,dar conta Ciuma roșie și, Putin din putina bolșevică
de brânză împuțită și de slănină pusă pe câine. Istoaria-i și fără război, că
nu asta, războiul e esență, iubirea e, iubirea care dacă e,și Dumnezeu e și mai
ales dacă nu bombardează din răurate rușii mizeri, bandiți contra umanității, după
cum zice Ghiță, cu speranța păcii, în suflet, Doda Gheorghe, că România ce
altceva, dacă nu pacea-și dorește, în posperitatea ei social-umană, mondială de
nouă ordine și disciplină, însă cu meri înfloriți echilibrat, în grădină,
pentru multele albine lucrătoare cu regină și, cu trântori, din stupină, stupina
colegului doctor veterinar și poet, cu idee bună, de veste și poveste bună,
Alexandru Berceanu, fost coleg de școală, de an mai mic, la Șimleul-Silvaniei, de
pe Simion Barițiu nr.1. Noi vorbim, ne silim, să vorbim, cu nu știu, tu, dacă
ți-ai dat seama, imaginat vreodată, în căsuța din povești, ca prost număru unu,
cum zice Vichi Evei, surda, din vecini care doar știe prin câte a trecut ca
Vica, până a trecut la cele veșnice, vorovim despre Mere pădurețe și, cu
noblețe, povestim doar de ce ne doare ori nu mă crezi corect și perfect, fără
limite ca o convorbire pe mobil, convorbire, cu impecabil, în suferința cu
performanță, brend de România de România dragă și de doină, în viața noastră
pașnică de toate zilele trend, în trend/ de vraiște de cauză diversă
infecțioasă, cum ne-a fost fluid, lipicios-contagios, infecțioasă ca blugii
evazați, cu paiete și culori paiate, în culori și valori cu schiplici și
lipici, măgulitori și satinați, cu microbimicrobii, virușii, cu senzualite de
pandemie, în plin și divin de comedie, din viran și intra viran, mondial, de
circ-comedian purtabile ca de unde microbii trâmbițează ca viruși pe unde nu-s
anticorpi și organismele-s pasive torențial, trăsnit, să se îmbolnăvească, având,
în acest sens iureșul lanț a slăbiciunii, că oamenii prostiți n-au imunitate:
- "Hai, fraților, c-aici e de noi, trai
stroșit bun, aici, unde nu-s anticorpi, sistem imunitar, e de noi, bandiți
contra umanității," ziceau răutăcioșii viruși corona virus/ covid-19, că
nenorocit, omul, nu-i scutit pe scut și sub scut, nu-s viruși ocrotitori, nu-s
transparenții microbi a naibii, pe bune buni, chiar neînsoțându-și victimile, cu
alintul, cu cântecele mămoase de leagăn și te-ai convins și te convingi și cu
războiul încă doar pângă, lângă, noi, fir-ar să fie! Dar ce-i cu adevărat bun, că:
Hristos a înviat, că de adevărat a înviat cu drag și făinoșag, luminos și
frumos!
- Este un BLOGSPOT, cutremurălor. FIECARE
SPINE ESTE PENIȚENȚA PENTRU PĂCATELE NOAsTRE, DOAMNE IARTĂ PE COPIII TĂI CARE
PĂCĂTUIESC CU ATÂTA UȘURINȚĂ Și INCONCONȘTIENȚĂ. Amin!
- Dăm timpul înapoi, chiar dacă tocmai
asta, n-o putem face (într-o zi vom regreta ce nu ne-am silit să facem, că mai
comod ne-a fost, să lenevim, să tăiem frunze la câini). Noi de ce o căutăm cu
lumânarea, în ciudă, că la scadență vom regreta ce a trbuit să facem, dar n-am
făcut.
CUM
AU ZIS-DACO COSMIC STRĂMOȘESC CU ADEVĂR ȘI DRAGOSTE DE VIAȚĂ, românii
Sfaturi, desigur, nu pot să mă laud, autodidact,
cu infinitul subiect și predicat apropuat de obiect dar n-aș nici ști să mă
exprum nobil și sublim, să vă dau, în spurituale aventuri sfaturi, că nu-s, un
învățat, că tot, înveți și mori tot neânvățat, bună Melania Rusu, să zic, zână
bună de vste bună, că nici, nu mai știu cum devenită zic eu, prietenă pentru
propria-mi viață, dar nu din dimineață, o conștiință îndrăsneață cu pole craț, cu
cipcă luată, în zori ca femeile cu hainele la râu, ea însă cu secera-brâu la
holdă de grâu și seceră ce seceră până ce după ce umblă, îm iubire pe verticală
floare de rai, de veste bună domnia sa află, dar dacă-mi permiteți, venerabila,
din școala de dincolo de frumos hristos de luminos aș avea vrere și plăcere să
vă numesc măgulindu-mă cu sinceritatea dumneavoastră, laudă de zestre, cu
sufletul luminat de om între oameni cred mângâiat de poezia care o scrieți
dezinteresat pentru fericirea celorlați, scrieți cu artă, din puțina voastră
fericire ne dăruiți cum rar dar din dar, cum sutem sortiți, să fim fericiți/ amărâți,
că unii sunt înrăiți și sâcăiți, deși noi suntem ceea ce, în iubire suntem, chiar
eu permițându-mi obraznic, să vă numesc firesc, prietenă dumnezăisc sincer
românesc și nu vreu dar să vă amăgesc, măgulesc omenesc, că-mi sunteți, în drag
un făinoșag, permițându-mi prieteni din pretutindeni și oameni pentru oamen, pescari
de oameni, chiar dacă ostenesc să vă obosesc, că-mi îndrăsnesc și cu stres
imposibil cu stres ingeresc vă stresez, tot mereu, cu răsleț spontan și șuhan, în
van, cu timpul rireversibil, în nerăbare secerându-ne de pe pucioare, dar eu
sub soare, în binecuvântare trimițindu-vă, iertați-mă, trimițindu-vă gânduri
spontane, în email-scrisoare, o scrisoare pierdută, în artă, că-s ca la Grivița
pe redută, în mare, revoluțioanară dispută și adhoc vă trimit în noblețe pagini
din proza mea Mere pădurețe și din poezia mea aiurită de hiperbolă și de
adevărtă ciudată hartă ca la carte fără moarte, vă trimit să vă aiuresc, bolunzăsc
ca omul cu lucru bun zice-se pur și simplu, dar apropo, voi, îmi permiteți să
vă numesc, în drag de Dumnezeu: prieteni astrali, înstelați literar și, îmulțiți,
în har, cu habar, cu omenie și îmbelșugați cu spirit de Românie, dar: dar din
dar și din har, cu har, cu mană cerească și omenească limba română maternă și
cu îndemâ eternă, dumneavoastră, îmulțindu-vă talanții, cum rar, ca floarea de
colț, comoară rară, prin strădanie și hărnicie, prin muncă grea, laborioasă,
luminoasă, hristoasă și frumasă, nu puțin lucru făcând ca sportivii campioni
perforomanță și glorie victorie neamului român, neam a veșniciei vrednice, de
pâine și pace, liturghie-n spice trase pentru pașnic și mulțumire, trasă-n, de
toată lauda de zestre verde albastră/ lăcustră, că aleluia fiecare-cu a lui, dintra lui, dar din dar și har, tot a
noastră Domn Savaot, că unul e pentru
toți și toți sunt pentru unul generoși, chiar dacă e galbenă holda și de plumb
restul, traiul și mălaiul și cam acru, aspru, cuvântul, dar cu aplomb, mirosind
a om, a minte și mână, limba română, cu îndemână, din ceresc de demană eternă
mană și de pitoresc și, cu legănare, în cântec de mamă, în spiritul emeniscian,
în reper de cer, cuvintele venindu-ne de unde ne vine divin, în și, etern ne
cern, cu Domn Savaot, în sănătate și tot, senin, cu soare și binecuvântare, de
Românie profundă, cu omenie, dar de adevărat n-a înviat încă, în matcă, cu
uimire, în unire, înfrătire, firesc suficient și eficient inteligent
teritorial, candidat la fericire și nemurire, prin înviere națională de toată
minunea, mare, cu substanță, mare și tare de România eminesciană, năzdrăvană și
daco-româno-latină, în lumină lună și, în doină, cu destin creștin ca la carte
senin și fără de moarte, în de omenie de Românie îndestulată, dodoloță între
propriile-i hotare strămoșești felix firești, românești, cum au zis-o de
pomină, în doină și de lumină lină romanii, geto-daci cosmici liberi, în
răsuflarea omenească de limba română:
- "Astata-i pofta ce am poftito
io"
FĂRĂ
PERECHE, ÎN FĂRĂ EGAL, GENIAL
RESPONSABILIZAȚI,
DIRECT, ÎN PACE ȘI PÀINE CA CEI BOTEZAȚI ȘI RAPORTAȚI LA UNIVERSAL
N-am
făcut câte-n lună și stele și ca tine, om, ce ești, Ben ca-n povești, că viața
îmi senenez, în drept de a fi zi de zi, c-am ostenit, obosit dacă scriind am
trudit, că n-aveam somn și cu insomie, tu prin eter, îmi strigai:
-"Pavel
dragă,
scrie, că, în al Domnului slavă, tu poți și faci bună ispravă
ca
cel care m-a mântuit,
că
pe crucea vieții a pătimit, a fost batjocorit și a fost fără tagadă, cert, a
fost artist și altruist, sincer, sus spre cer viață și adevăr, pe Golgota, pe
cruce provita, compatibil cu viața, a fost alduitul, în alduire, cu drept la
fericire, a fost, în viața asa cum coștință de isorie, în omenie de Românie, a
fost răstignit,
deși
ca să se îndrepte omenirea a pilduit, sfătuit, dar, dar din dar, cu har de om
potrivit la locul potrivit sfințit cu un singur dor, Eminescu, la marginea
mării, Mesie a iubirii și pruntre sute de catarge, român pur sânge, în dor de
dor, cu dragoste de poveste pe sub plopi și tei înfloriți pe alei, cu dalbi
porumbei, Iisus ne-a înviat, c-adevărat a înviat generos și luminos, că tot
Domn Savaot Hristos ne-a mântuit, ne-a luminat, argint viu, aur cenușiu strecurat,
așa cum El însuși Dumnezeu cu merite, în meritocrație, lumii ne dat, în
luminat, din moarte înviați ca botezați ne-a responsabilizați emoțional la
național și monumental ca Eminescu la universal genial fără egal, în fără
pereche după ureche, nu afon, ci boni-bon fără trombon, am fost înviați cu sens
am fost raportați genial la monumental-universal.
*
- "Alo, alo!", cum striga Eva
lui Tudoru Lichi, Cristea, cum surdă, crezând, că nici ceilalți n-aud ca ea. Viața
e o sabia cu două tăișuri, paloș, din ce, în ce mai trăsnită. Alta a fost
situația și ieri am trăit emoții de poveste și de frumos hristos și dacă nu
mi-a suflat, în ceafă, cum fac sportivii, cu antrenamentul lor pro performanță
fără ajongla și trage chiulul ca sportivul aiurea, în străinătate, oamenii
pușcându-se și pușcând elevii prin școli, fără motiv și se mai susține, că la
ei e civilizație, că e perfect, corect, chiar dacă hoheri teleleu, își fac de
cap, că deberdeii ca rușii care-s nevivilizați și pușcă fără noimă, idiot și nemernic,
nenorociți și trăsnit, cu ce rost, cu ce scop, că nu realizează teroriștii și
despoții corupți, nu realizează nimic, că Dumnezeu/ Alah, nu-i iartă de păcatul
de a omorâ și nici nu-și fac, prin asta viitor mai bun. Oricum e trist, că a
murit ca nevastă-me Vica, sunt convins de asta. Ar fi fost minunat s-o fi
întâlnit și să mă bucur de voi doi.
- Ești super raportat sincer la cer.
- Nu-i o grabă, răsfoiește-o, dragule și
fă-ți o părere, chiar dacă eu nu-s cu canonele literare, c-aș vrea să știu și, tu
ce zici (întrade-văr e voluminos, dar eu, cu Ben, cum suntem?) M-am gândit eu, că
ce-i mult, nu-i sănătos, dar dacă, îmi vine să scriu ca celui căruia, îi vine
să fluiere, apoi eu ce să fac, că eu scriu, că altcum și altveva e să fac? Tu, Miron
nici tânăr, nici bătrân ce mai zici? Apropo, n-am întrebat, cum o chema pe
nevastă-a, fată, din Hordău, Coșbuc (năsăudeanca ta era frumoasă ca Veronica
Micle/ Vica mea? Ai avut o experență frumoasă, ai fost, un norocos, deși apropo
am uitat și eu să-mi arăți o poză cu ea, dar nici ție, nu ți-a trecut prin
minte ca să-mi areți o poză cu ea ca să-mi fac o impresie.
- Conta foarte mult.
- Și, în casa noastră, îi aranjat și
amenajat, după persnalitatea noastră, în culori care dau tinul, cu stilul care
gen ni se potrivește sănătos și armonios, în armonie, cu firea cum sutem ca
primăvara la țară, cu floricele câmpii bătute ca să culeagă de copiii, că e îmi
spun problemele oricui și cuiu-l scot cu cui și, cu cucui. E un cromatic, în
ce-i boem, liniștitor minimalistă, ca să te liniștească, că tipologia ți la
îndemână, că evităm monotonul și simetria. Cu mine de ce nu stați de vorbă și
să-mi spui, din unghiul tău viața și adevăr și amintiri, din copilărie,
delucată, precum întâlniri, cu mari personalități mega cultule, cu bogății, cu
energie și fapte care te-au inspirat, cu albastru cerului și cu galmenul
grăitor a lanului de grâu, cu rădăcini de pâine/ stejari, din supremația
semeției neamului românești, în acțiune, ca sportivii, în proarina, că fericirea
care, nu e scăpată din spectacol, de sub control, cu totul la locul lor. Eu
eram pentru Vica ce simțea Vica pentru mine. Între mine și Vica nu era o
greșală și ce făceam nu era planifica, simțeam cum sângele mi se înferbântă, mi
se urca la cap și deveneam țap îmungător și ispășitor, că-mi dăruiam toată
puterea și priceperea ei, așa să-mi ajute Dumnezeu, că-mi era dragă, cum nu
mi-o mai fost nimeni pe lume drag și eram emoționat, roșit ca un vinivat care
se tot jura...
- "jur și să nu mă misc de aici..."
- Mândru fecior ești flăcăule lângă Ming
ce frumoasă și fără modru, din țara viermilor de mătasă.
- Multumim! Nici tu nu arati rau.
- Mă, superiorule, în grade grande și cu
mai mută minte mega magna, cum laude, am vrut să-ți scriu și foaie verde de
sațchiu, dacă mi-a venit să-ți scriu, apoi, no, eu, chiar ți-am scris, în inimă
și din dragă inimă, chiar dacă era, în mol, în tină, unde tot mergând olul
singur după dor s-a întâmplat și să se spargă, în ciudă în ciudat ca ION, că
asemeni lui Robin Hood, sunt după cum știi un proscris un proscris de Duliș/
kialina și, chiar un ciulin a bărăganului, dar ce-ți zic, nu știu dacă să
mănâncă sau dacă se mănâncă cum faci, că iată, că Darius Țegheni veterinar la
Panticeu, din Dârja a mai zis, că noi, în creer, sub scorța cerebrală țâcniți, noi,
în materia cenușie, am avea o droaie de pitici, dar pe mine nu mă ducea mintea mai departe de desubtul
polelor lui Vica, chiar până acolo la ciulini sau la haiducii sau la Codin nu
mă ducea mintea, eu născut fiind, în epoca de aur, în socialism și eu ca un
prost gândindu-mă doar la breaza de Vica știind-o frumoasă și dulce ca pentru
vierme rădăcina hreanului, că-mi plăcea mie Vica și doar ce-mi plăcea mie era
ce vreți frumos, că o plăceam, dar și ea mi, așa, că puteam fi gelos, crezând, că
pe Buha aiasta, Buhița, că Buha, îl ciufulea pe câca din deal, pe badea Rusu
Alexandru, on sătean de a lui Vica care mă împrumuta cu bani, că nu știam pe
fericitele vremuri a lui Gherghiu-Dej și Ceaușescu de sponsorizare ca să-mi pot
crește copiii mei, dar și cea făcută cu Vic, tot dintre ai mei, că se zice, că
cei dintr-o mamă toți, îs frați de lingură, frați adevărați, așa orice veți
comenta voi, cum ziceau oamenii dinprejur, mie Dumnezeu ave să-mi răsplătească
pentru fapta mea, dar ce faptă, că eu trăiam, cu mama lor și Vica-mi era dragă
ce-mi era mie mai drag pe lume sub soare, dar ce să mă mai laud, că stele de pe
cer, nu i le-am prins, în păr, că asta n-am putut, eventual doar să-i amărăsc
zilele.
- Daca suferi indeajuns te conservi si
ramai frumos. Ajuta un pic si machiajul sufletesc.
- De cât negație mai bine invitație, să
treierăm grâul ca-n filmul Toamna bobocilor, alt film românesc asumat, cu Vica
mea ce să zic? eram preocupat de ea și nu jaful de război deochet și foarte rău
a lui Putin neo bolșevic, un nemernic de Stalin / Hitler, un alt răutăcios
dezastru, bandit contra umanități, așa cum să zic, că a fost afurisita, fosta
mea iubire, că războiul nu-i de nasul meu, nu-i
lucru bun, n-are nici un beneficiu, încurcând omenirea și lipsind-o de
bine și, de pace, de liturghia, în spice, cu bogate holde, de grânar de
România, înbelșugată, vai și amar dezilele popii, că nu se mergea cum merg azi parlamentarii
orbitor pe sârmă, apropo moldovenilor le mai zic ca ciufală sârmă, că nu se
străduiesc să pună ca Ioan Roată, să pună solidar la unire cu țara rmână, c-avem,
înterese comune și aceeași limbă, în
aceeași dorința dodoloță ca totul cu binele să ni se adune într-o țară mare și
profundă de legendă, că-i dintr-o lumină și istorie. Undeva mi și speranța și
optinismul, din credința merelor pădurețe, prin care și tu aitrâmițat/ bătut
toba, așa, că deschide ușa, că dă laptele-n foc, în Palestina care-i în război,
cu Irsaelul, neatentule, mai schimbat/ mai prosti, că de poftit ești la diavolul
care-i, în el, în război cu sine, că destul o cântat cocoșul cocoșește, trebuind
să se prostească și găina. O mamă, cât li sprijin copiilor ei, ea li puterea:
Dumnezeul și averea.
- Mama e prietenul copiilor ei, Dumnezeul
mai Dumnezeu a lor.
- Nu știu ce i-ai îndrugat, tu, din verzile/
uscatele take, nu tocmai cu lapts, de Papă Lapte, lui Dan salapa, însă, îmi
spunea credibil că tu ai probleme, cu sănătatea, cu serviciu si probleme, că
ceva n-ar fi, în regulă, n-ar fi bine, mă rog, dar, în pozele, amândouă, vă
admir, mă minunează vitalitea voastră, tonicule, în toate bune și frumose și, pozele
cu care, tu ilustrezi pe blog poezia scrisă mai scârța scârța, în licențe
poetice cu noblețe ca Mere pădurețe, dar, din dar, arătând, închipuiind un
altceva, Ming, îmi devine scumpă și dragă și îmi închipui ce a fost odată, când
prietenul meu viral s-a îndrăgostit de ea ca tânăr și neliniștit pe linia
Onedin și, mă cotraria zvonul, că ești maladiv, deci ce zice Dan Salapa care dă
cu vorba, nu ca mine, aflat cu Vica, în hotar, câmp, cu unealta sapa, în mână
care cânta lovită de os. Apropo Ming a învățat, să vorbească, vorbește
românește, cum la noi se vorbèște de pomină, cu sare și pâine cum se primesc
oaspeții și cum a fost primit Ceaușescu, în nebunele mari orașe sociealiste ale
marilor nebuni cu metafore, Fănuș Neagu, din Balta Brăilei, c-acolo caii se
fură noaptea pe ceață, negură și pe trăsnete înfricoșătoare și pe fulgetură, c-aici
caii Codin și furii, caii fură, dar apropo Ming, că nu e grea de minte și-i
tare pe piața ca nevastă care ca paiață vă răsfață pe față fără nici o
dificultate, în realitate, dar eu ce să-ți zic frumoasă chinezoaica ta, vezi, să
nu ți-o fur ca mireasă, din toiul tololoiului nunții, vieții, că-i mare ispita
și eu provita, mire draga, sunt găujos/ găunos, că și măru-i pe dinafară-i
frumos, aspectos, dar pe dinăuntru-i vermenos?! Dar de ce nu mă doare-n cot, e
rău și să te doară-n cot, că durerea e un mod de a se apăra organismul ca să-și
facă anticorpi și eu îs cu tine Domn Savaot vorbindu-ne și scriindu-ne, chiar
tot, că de prefăcut, Doina Drăguț, nu ne pefacem, nu știm pe bune să ne
prefacem, vorba ta din constelații diamantine, creștine!
- Oare ce-i așa de poftă, când scriu? Să încerc
ca primenirea, în apa curgătoare trcând doar peste trei pietre și cel însetat
să-i descânte cu intuiția ta: "Cruce peste apă purifică-vouă, Doamne, cu
mulțumire, în binecuvântare, cu îndestulare, să o pot bea!"
- Că vreu vorbe, vorbe din inimă sincere, Berceanu,
vreau: verbe-proverbe de apreciere că simbolurile naibii, sticherele nu-s
demne, doar pentru pictori, pe mine, cu ele, nu mă mângâi, ele nu grăiesc, că
și de plai de rai Ecaterina Teodoroiu, voluntara e nemurită și parcă tot
fericită ca unelta izbită, ostenită, de os, unealtă care ne cântă cântare a
cântărilor dacă ne cântă din solz de pește, spre isprava și slava românilor
(hei, să fim autentici ca popii, în sfintele biserici ori sălbatici rușii
războinici, la ruleta lor rusească sadică și, în războiul, în care se prostesc,
cu comportarea lor nefastă sălbatică și sadică, dus, cu mărul discoediei și cel
a urii-invidiei, de parcă pe cont individualist egoist și neartist, fascist ar
trăi, în pustiu și ar fi de capul lor pârlit, pe cont propriu nemoralist, neo-fascist-comunist
și ferestruica bolșevicului strămoș rus, i-a înrăit și bolunzit narcisist de
neo-îmburgheziți, trăsniți s-aducă celorlalți belele, doar pentru ei ținând, în
bonu-Iisus binele ca să aibă înșiră-te mărgăritar, zilele).
- Această Binecuvântată Familie, harnică
de nu se mai poate, este foarte scumpă la vedere. Vă dorim Sănătate.
Prosperitate, Tinerețe veșnică și mereu Voie bună! Vă suntem foarte îndatorați
pentru sufletul cald prin care ne tratați. Cu mult drag și considerație, Melania.
- Niciodată nu-i târziu să apunem adevărul
frate ca eternitatea să ne ierte, că iertare nu e la oameni, că oamenii și dacă
te iartă, nu te uite, cum zicea și Melița, Ciupe Maria, fata moșe și a moșului
Ioan Cîmpeanu de pe braniște, de pe ulița care duce spre secți de tractoare, de
la sediul colectivului mai încolo, un loc a șovăielulor și a unei delapidări
anticipate.
- Ni no, că râdeți, de mine?
- Nimic nu-i pe picior greșit.
- Îți imaginezi ca-n Micuțul prinț lucruri
chiar dacă nu le-ai văzut, cu-n palpabil și ral, îți imaginezi, în candoare și
candoarea și sensibilităii și realității posibile, cu descifrarea necesară, în
tot fiind un respect și o atitudine.
- Cum, îți explici excepția și gustul
vremurilor bune de top? Cum îți mai trag caii?
- Mai stau și eu, în casă, în Ciubăncuța
fără avea o problemă ca Stan și Bran care ce alceva, dacă nu râs produce. Miron
părea ieșit, în oraș, nu știu dacă năravul, îi era dus super caterincă pe la
biserică. Dacă ce-i de făcut facem acum, acuma, ne mulțumim mai târziu, George
Târziu!
- Convorbirea, vorbirea, unei nații
convețuitoare cu noi, la noi, nu-i motiv de supărare și ei având, drepturi
egale, cu majoritatea, în respect, să ne respectăm și ajutăm frățește internaționalist
fără jignire, că oameni suntem cu toții dară, cu toții convețuiind prietenesc
mâncând aceeași pâine care, apropo e universală, nici română, nici ungurească, cum zicea, în Năidășel comunistul cinstit și
onest Dunca, tata lui Gigi, bărbatul lui Maria, cu diauă cărți de memorii
comuniste la activ, bine trase din cindei, clar scrise, prieten, cu BOJAN, că
de fapt lui bojan, îi aparțin, că bojan e autorul, scriitorul șeful sectorului suflete, originar din Feleac, la rândul lor ortaci de toartă, cu tovararășul
Gheorghe Gheorghiu-Dej, oameni între oameni, cu toții care nu ei, ci rușii l-o
căsăpit pe tovarășul mai școlat Doctor Groza, un român grozav și ce vă mirați, că
ce dacă o fost cimunist, că om o fost, mă, om pentru oameni, așa, că nu vă
grozăviți cu calomnia voastră necioplită și barbară, o zic, în ciudă, că voi mă
acuzați, că-s nostalgic și ce dacă-s, că asta e viața mea până-n revoluția din
Decembrie 1989. Sorcova vesela, prin împrejurul expoziției, din gropă, de pe
lângă capela, că pe acolo pe Aurel Vlaicu sta Mironu meu, cu care nu ne-am
ogoit să stăm, în bloc, în apartamentul blocului, închiși ca papagalul, în
cușcă, galiscă, cu Miron Ioan sâmpetrean, din satul natal ca cel venit din
Valencia, Flaviu-Teodor, fecioru-meu, fiul lui Vica, Celemen, în Spania
locuind, în Andaluzia, în Miguer, în satul poetului premiat cu Nobelul (numele
i l-am spus, așa, că foe verde, nu mă repet, nu fac, bat din palme biss, în
spectacolul trăsnet, omule! Fluit ireparabile tempus! Curg spre noi vremurile
acelea neguroase, se intorc... Le mai putem oare indrepta cursul???
- Viața se trăiește așa, dar nu capitalist
haotic.
- Nu neglijăm, minimalizăm adversarul ca
să fim loviți și să picăm, în plasă, vrăjmașul/ pruetenul stând la pândă ca să
ne domine, dezbine, că Quo vadis ca să îmbrăcăm cămașa fericirii având
prezență, în tandem, cămașa Iisus ca să fim fără a fi înguști și prostiți,
păcăliți, experți, în apărare ca ucrainimii câștigându-ne inima, dragostea, că
nerușinați rușii mint grosolan, grosier, fără nici o explicație, ca să
justifice sabotajul, distrugerile și crimele de război, că la Plopeni se
fabrică muniție cu precizie, testate care-s compatibile, cu termo barice, de
apărare și noi fiind specialiști, inventiv, creeativi, în ceva, în răul care ne
poate apăra/ apără pe ucrainieni, noi trebuind să înțelegem, că nu ne facem
probleme comparând ofertele și omenia românească, frica apărând pepinăria/ pădurea
cu ursul care deseori, dacă analizăm, cu o imaginație clară, merg la containere
protestând contra distrugerii habitatului lor, că se distrug tăindu-se
păduriile nemilos, în perspective dezastroase, vulnerabile fără a fi
prevăzătoare, apărând mediul cu facilități, că paza bună trece piza rea, dă
nochaut rulșilor, că sunt, implicați, în rău ca dușmani contra umanității, neexistând
nici o lege cirectă care să apere umanitate, univers că rușii, nu-s pașnici,
omenoși, pilde cristice, demne și cu încredere de urmat și-s oribili, de
șantaj, că trupele ruse, își dau foc la valiză fără ca Putin rebelul, să-și dea
demisia, din război, din propria degradare (care-ar fi ipoteza ca manifest
pentru sănătatea pământ? Iezăr, din cântat de Lucreția Ciobanu de la Iezăr mai
la vale, nu-i Iezerul tău, Ben? Zi ceva despre mununații oameni din Puiești,
Moldova, ce-ți mai amintești ca un Găgăuță, din vatra românească ori de prea
mic, Nică ai ajuns, la Ciudanovița, în Banat ca foe verde/ca frunză lată, având
dor de ducă? E mai deficil acuma ca pe vremea socialistă multilateral
dezvolată, în o mie de nuanțe, că acuma viața criza, inflația și corupția, în
trombă tam, tam, la modă, ne lasă tablou.
- În altă ordine de ideei.
- Si apreciem din suflet orice inițiativă
pentru stabilirea unei păci trainice. Vă mulțumim pentru susținere acestui mare
deziderat.
- Când le trece bujorilor vremea se
ofilesc și nu-i nimic de făcut. Lumea care te duce cu un pas și ce scrii
începe, cu o literă care se nimerește, după, cum joci polca/ româbesc, cu roată
pe sub mână.
- Unii-s rupți, de realitate.
- Că cucurigul boieri mari, eu sunt fiu de
țărani, cocoșel, cavaler, că atunci, când is o găină cade cu curu-n tină, e
sare frumușel și o ridică, men Ben, mister, o ridică, voinicel faun-făinel. Vroiam
ceva să mai scriu, dar chiar acuma, îmi scapă ca lui Croitoraș Viteazu, când
vrea să demonstreze cu brujul de caș strângându-l în pumn de iese pe la el
printe degete zer, cum de tare strânge el piatra care nu era piatră, temelia
bisericii, cum era Ap. Petru și Zmeul la demonstrațiile lui se lăsă păgubaș ca
cel căruia Ioan scrijelind roată oe lângă fântână, că vasăzică, ce-i un burduf,
că el dacă-și pune mintea și putererea, el duce dint-o suflare duce toată
fântâna, că și de așa ceva era înstare, cu mintea era Eminescu, dar mai degrabă
Iorga care dicta dedată la 6 dactilografe, ducta deodată fabulos și miraculos, mitic,
6 cărți deodată, în buzunarele hainei având dodoloță fișe pe care harnicul
istoric și literat, își notase, documentat tot ce enciclopedic, îi era necesar
acestui profesor geniu omorât de legionari, cămăsile verzu care pușcase pe mulți
români împușcaseră fără discernământ, cum nemții omorâseră pe evrei, pe jidani,
din teama ca aerienii să nu se corcească, cu jidanul rătăcitor, dar graitor
spuneți-mi, că-prost, m-am tâmpit pur și simplu rușii de ce omoră fără nici un
rost artist, pe ucrainieni? că croitorașul mai avea cusut, că a omorât 7
dintr-o lovitură, dar nu menționă, că era vorba de 7 muște, surprinse oe
scrijeaua, felia, lui de pâine unsă cu silvoiță, cu magiun deci nu era de mare
scofală, de vre-o bravură, aventură, nu era,nu
era ca în cazul ucrainienilor omorâți, cu miile de rușii nemiloși, rușii cu
suflete moarte și neomenoși, neconcilianți, sadici, sălbatici ca niște fiare, câini
turbați ca niște ne responsabilizați și ca nebotezații împinși de Putin un
orbeț, orbitor. Cine pe cine și de ce nebuni omoară fără discernământ, fără
nici pic de suflet, fără judecată, om bun și, cu suflet limba română, într-un
fel poet.
- Noi vrem doar să protejăm lumea, că
suntem români, din grădina de Mere pădurețe, însă la care, în noblețe de
România și de firea ta, chiar, nu mai adaugi, chiar nu îndrugi drugă nimic,
crâmpeie, amintiri, din viața de așa cum a fost și din Așa cum s-a călit
oțelul, din acel oțel premiat și la lapțig, și, oțel din care rușii retopind
sondele au făcut ceaduri renumite, din viața noastră și a ta, cu oportunitate, nepăsându-le de
noi, de opinia nostră, că noi eram români, nu mă înebuni, că românii sunt
oameni și nu robi, robii care le achită cu viața lor, despăgubiri de război,
necontând, că nu puneau nici un preț pe inovația, invenția, sudarea și nici de
osteneala noastră fără limită nu le păsa, în nemernicia lor, că viața noastră
era nu lipsită de uzură fizică și psihică din cauza nedreptătății și împilării,
explotării omului de către om, totul ireversibil ducându-ne, la bătrânețe și la
eliminare, prin stresul, din cauza înteresului lor, stres bolund ducător spre
moarte, cum la moarte îi împing și fără milă, îi omoară acuma pe dragii de
ucrainueni, nu-i așa?
- Scriitorul Panait Istrati. Povestea fără
de cusur a unui „vagabond neliniștit” – !!
- Iată, ce aflăm ca nisipul mișcător, în
care ne adâncim, scufundăm ca veritabil scafandri, pescuitori de perle,
prieteni de pretutindeni, că voi sunteți mai aiurea cu habitatul mai distanțat,
nuanți de mine și habitatul meu, în culori și valori care e tare depărtat de
voi ca voi, de România lui Agârbiceanu, din Aghirbici! Servus și bună ziua
toată ziua, oameni de omenie și de omenie, cu războiul departe de voi! Cu
sufletul împăcat și de om absolut a cărți Căutând după mere și a volumelor:
Mere pădurețe, vi cale spre Iisus, vin viață și adevăr, vin mai împedicat și
mai bâlbâit împleticit de hazard, absurd, vin către voi dar din dar, cu dulce
și pelin, pelinaș amar. Tu, ce crezi, că eu stau blând cur-curuț, pe cur, cu mânile-n
sân ca acel Spân Întâlnit de voinicosul poporului român, Harap-Alb, unul care
era ca Popa Alb, de cum veneai de la Hida la Sâmpetru, căruia, lui Harap alb, nu-i
enumăr, în rând cum i-a întâlnit pe Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Flămânzilă,
Setilă, Ochilă, Păsări-laț-Lungilă, Gerilă și să-mi fie cu iertare, de cumva
mi-a scăpat din înșiruire vre-unul, chiar dacă asemenea, în Cei trei mușchetari
care ca evangheliștii Ioan, Luca, Matei erau cu Marcu patru și atos Portos și
Aramis, cu D'Ardagnen, tot patru însumau și mușchetarii, Mesii a iubirii și ei,
ca Eminescu, cu: Am un singur dor la marginea mării... eccetera, eccetera
catarg și eu între sute de catarge care, oare câte vor învinge vânturile,
valurile... pe țărm rodind mărul de lângă drum a lui Mihai Benic și Chivără
roșie, pe muchie de cuțit, cu acel trio revoluționar răsculat, în frunte, cu
Horea, mai fiind Cloșca și Crișan care se pișă ca fetele pe bolavan înferbântat
ca să se mărită, că și șuiul, cum i se zicea iepurelui care dacă le trece pe
dinainte și-l sară pe coadă, cum zicea și domnișorul Kalman Karoi, le aduce
noroc. Gândim diferit, ciudat, aparte, deși tu-mi vrei, Ben, binele ca mama
natură-Dumnezeu de altfel atot puternic-Domn Savaot care ne-aimpus ca standard
și stachetă pe Iisus, un mai presus, far nu peste puterea și bunătatea omului
de pe acest altar altar al soarelui, imensă tablă de șah a pământului, în
culori și valori de neliniște. Eu împlinesc doar cele zece porunci fără să știu
dacă nu mă împedic, nu mă poticnesc, în stânca de poticnire/ piatra Sfântul Ap.
Petru temelia bisericii, în careva, în vreo una mai neoșă poruncă și, cu mai mult dichis, cult, pro Vica, cu ce mult
te-am iubit, ca pe Iisus mai presus, de cum vreodată provita, un om ca om, în
legea lui om, din inimă, nu doar de pe buze, a spus. Încerc să fac față
strsului și să scriu, să scriu și, iar să scriu, important și inteligent,
evident, în savant, că dacă un prost aruncă o piatră, în stare de bine un
înțelept să o scoată, cu glorie-victorie, cu brio, prin artă și cu voință.
- Uite ce punem in locul de unde am dat
jos comunismul... Astfel de scursuri sociale nu aveau ce cauta in PCR nici
macar la spalat veceurile. Sunt dezgustat, mai ales ca doar acum cateva ore
m-am intors de la Piatra Neamt, unde confratele scriitor si editor Aurel
Stefanache ne-a delectat cu cele 200 de editii Mihai Eminescu scoase de domnia
sa, cu concursul eminescologului Nicolae Georgescu. Traim in Romania, dar vai
de traiul nostru!
- Iată cum vorbim rău și de comuniști
altruiști, că nu toți erau pleavă a societății, că nu toți erau stroșiți, înrăiți
și influiențați de uricosul Putin, un împuțit și gunoi, un rezid fad al
societătii, în care trăim, am trăit omenește, a-n ânul raiul edenului lui Adam,
în culori de liniște și de nuniște a naibii. Sânt la urgență pe pat adus la
UPU.PROBABIL OI revenii cu detaliile, în păsăreasca și poezeasca mea, arătați
bine, că sunteți gen oameni amândoi, și tu și Ming doi gravi și doi grozavi, vă
ștept la mine, în România noastră draga.
- OF, Doamne, iar se aude în toată lumea
cum se războiesc românii ca să se piardă și ce ne-a mai rămas... Cu stimă
pentru Mihai Eminescu și pentru Dumneavoastră.
- OAMENI CUMSECADE, SUNT ȘI OAMENI CACAO
ȘI DE RAHAT. Parcă aș fi bănuit, cum unii ne uimesc ca gunoaie ca reziduri de
câcat ca Stroșeli, cum le zic epulepticilor, bandiților contra umanității și
contra culturii.
- Istrati e mai ceva ca Jan Bart.
- În noi ca, în Panait Istrati, sunt
lucruri prețioase care alții n-au cum să ni-le fure, decât dacă ne plagiază
stil Pontă și mai nou Nicolae Ciucă. Tu, crezi, ce face escrocul și teroristul
Putin o să aibă parte de mulțumire și de liniște/de Iad, iadul care are să-i
joace feste, năpeste, chiar dacă îndrăcitului, nu-i pasă, crezând, că nimic
n-are ce să i se întâmple, așa crede încrezutul imbecil.
- Dacă mai sar calul/ dealul, Ardealul, îmi
cer scuze/ce, tu tot nemulțumit ești pe tuta și muta?
- Cineva întotdeauna ca Putin vinde pielea
ursului patinat de patina timpului, nisip, în clepsidră ca atare vinde pielea
ursului, din pădure, fără să știe de valoare de sperț, preț. Mai dau, cu
stângu-n dreptu.
- Califragilistic, dar ce zici?
- Bine venuti să mă lecturezi, în române,
unde e suport privita de pace și pâine, în limba limbii rimâne. Ce se vrea, prin
prezentul politucii, o altă moarte/ aceeași moarte a căprioarei, că țara ard de
adevăratele și baba se piaptănă și Iliescu, tot nevinovat e de mineriade, de
lovitura de stat, omorârea ceușiștilor și, în totuși iubirea, tot nevinovat e
de sângele vărsat trăgându-se mâța de coadă/ sau aruncându-se mâța moartă, în
curtea vecinului și, moartea și a caprei vecinului și neânfăptuirea României
profunde, prin unire, prin întrgire, a României, în una dodoloță, mai
reproșàndu-ni-se, ca lui Eminescu, că suntem șovini și anti semiți (și ce alte
învinuiri minicinoase, cu rușii, ni se mai aduc trăsnit și smintit, de Sucă-om
sucit, parvenit și capitalist parvenit neartist, de neocomuniști, comuniștii
îmburgheziți, iliciți și neocomuniști?)
ÎN
CEEA CE-I NICHITA, ÎN IUBIRE
Asumarea
răspunderii e dorul, singurul dor, un singur dor de la marginea nelimitată a
mării,
magna
cum laude, mega, în undă verde,
verde
de albastru al tezaurului Eminescu, de-al nostru,
mesie
a durerii și iubirii,
cu
valul pe val și mai la deal, în Ardeal,
în
Dej, pe mal,
cu
noblețe la confluiențe, cu mere pădureț care nu-s, în abundețe, dodoloța,
răslețe
eco, cu frumusețe, că pomul înflorind și
rodind ca un păstor blând și luceafăr,
cu
viață și adevăr,
că
Cătălina strigând, descântând și chemând profund, Luceafărul, Hiperion,
se
simte demăgan, neforțat, din spate nempins ca zburătorul lui Heliade,
se
simte demăgan coborând blând, coborând năzdrăvan ca un Demiurg, să ne
pătrundă-n casă și, în gând nătâng
ca
melc, melc codobelc, din cochilie ieșind,
pe
mal ca bastonul lui Aron boni-bon fără a fi vorba de trombon înflorind și
rodind, dragule men Ben ca vorba la telefonul fără fir, înflorind, incredibil,
dar
dar din dar, de-adevărat, cum Cristos a înviat
și,
crerul uman s-a luminat, așa cum ne jucam de copil impecabil, util și durabil, cum,
la telefonul fără șir înßiră-te mărgăritar țangăi și fițingăi saream figuraș
sub grumazul, grluciu ceterii, mai încolo de judecătorie, în Dej, mai încolo,
de pe pod într-doară aruncând, în vorbe, cu verbe, proverbe, superbe salutam
colțul românesc de rai, salutam, Diamne-ț mulțam omenesc raiul, ce-l am din
neam, în neam:
-"Servus ca salut, ziceam mai presus, lui Iisus,"
mai către pod privind Simeșul zuceam, de Tribunal mai încolo, de pe pod de pe
mal, dintre roșii maci, că Gruia adresa Someșului Servus ca salut și parcă
Samus, îi mulțumea, făcându-i vrednic cool cult, cinstindu-l de vrednicia sa de
România,
c-aici
omenesc era minunea,
care-i
arăta, cu arta sa, în a fi, că
nu
era geniu,
dar
original național și nativ creeativ era pe cont propriu perspectiv, tradițional
cu
acțiune și merit, în pasiune plin de înțelepciune de critic,
talisman
viu dialectic
la
activ, activ, în acțiune, era, în merit, meritul omului potrivit la locul
potrivit șfințit,
că
nu era un pasiv și veșnic activ era fain-făinel nativ,
dar
și pentru, că ec la ns rug aprins, Ipu pe toate văiile, cu Marin frate-su la
pescuit la Piatra pe piatră și, îi mulțumeau văiile c-avea firul întins, în să
prindă sens versus, în univers,
în
văile și pe lacul de la Săcădate,
în
limpezimea apei văzând cu imaginație
marea
socio-cosmico-ecuație,
cu
soluție și rezoluție de revoluție,
de
legendă și baladă, în oglindă de apă văzând mănăstirea Nicula, în imaginație,
că
sincer arăta, în reper ce era ca ardelean coborât din cer,
netrăind
cu alean, în van, Lucian, că era cu ispravă Gruia de România, în viața banală
ducându-și cotidian bătălia, cu omenia de România, în a Domnului bucovă de
Ceaslov și de de a lui de a Domnului, slavă, că era de copil, un năzdrăvan impecabil
aman, era, în iubire, cu alean, în drept de a fi, pentru propria națiune: cu
fericire și, cu înțelepciune,
în
drept de a fi cu fericire, în ceea ce-i Nichita, în iubire!
*
Tu, cum, îți măsori, cu mosor, cuvintele? Quo
vadis viitorul merelor pădurețe, în noblețe și, în, cu frumusețe? Vica n-a
găsit niciodată cu cale să-mi zică:
- "Îți distrug viața."
- Când o supăra și o mai supăram, că eram
și smâcit, Sucă-om sucit și mai veneam și beut, vă spun, cu toate, că cu așa
ceva, ce să te mai lauzi credibil, că e o măgărie, prostie pur și simplu ca
atare, când o supâram, Vica mai avea obiceiul să vorbească de una singură și la
supărare, nervi și ea îndruga verzi și uscate și nu toate-i erau cu lapte, că
erau buruiana holbura, ciufu și batjocura..., că nu era doar o sfântă Vica mea
ca om, era, în arătură, dar și-n afara brazdei, tevatură, pe clviatură, cu pianul
neacordat, în calomniere, că se ciudălea ca să regrete, că om, cum se știe, fără
păcat, nu era pe pământ (într-un fel era filozofă și filozofa, în mod serios, filozofa
elegant și frumos inteligent ațâțață și aprinsă, în miez de pâine, rug aprins,
ciudat, cu sens totuși iubirea). Burdea e înalt ca bradu, dar prost ca gardu, ca
Paul lui Parisianu, din Deliru lui Marin Preda, în fuziunea lucrurilor
anti-mătreață, de/cu Gălbează, că-i omul galben de gras, cu brend cu excelență,
că-ți scoate ochii:
- "Dacă ești prost, stai acasă",
îți zice repezit, Revnic Ioan aiesta deștept, chestie de viață și moarte!
- Intrisec, tu, sec, ce zici fără să faci ireparabilă
și beleaua.
- Cine, ce, spre ce privim ca să ne
desăvârșim, în nobil și sublim, după cu știm, ca să ne desăvârșim, în lucruri, în
desăvârșire, cu fapte, că viața ni o luptă, cu măsură, lăsând lucrurile
începătoare, margànd spre cele reale și național, cu desăvàrșire, fără
conotații sexuale/vulgare, cu vulg, că ne avem boii/ caii putere universal
prinși la plug, mireasa pentru a fi nevastă, în drag pe brață, cu da trecută, cu
acel făinoșag, trecută peste prag cu viață și adevăr, pe cale spre Iisus, în
mai presus național monumental?
- Nu putem sta, cu mâinile-n sân, când
răul ne-o intrat, în casă.
- Noi avem foarte, atuuri, că e o
realitate care ne recuperează, din starea, cu situație penibilă, de nenorociți
infernali penibili, din cauza rușilor, cu ruba lui și a petrolului, pe topogan,
că, cu ce se spală pe mâni și cap, se spală cu petrol nenorociții, mizerabilii,
lui Putin hoinarul și huliganul vagabond și războinic înrăit, sadic otrăvit de
rusismul bolșevism împuțit ca pește mort pe, la țărm, c-a murit malicheos fetid
și fad malichioasă.
- Doamne Iisuse Christoase, Te-ai jertfit
pentru noi, Invatã-ne sã facem voia Ta, Amin! Omenirea este anul acesta mult
sensibilizată la credință datorită multor motive, dar și suferind psihic de
atrocitățle acestui război ruso-ucrainean. Toți eram obișnuiți cu războaie
istorice, dar acesta dotat cu arme sofisticate, sălbăticii demonice, cu
minciuni și imoralitate din partea agresorului, ne-a umplut de groază. Am
întrezărit salvarea doar implorànd pe Dumnezeu. Vă mulțumim pentru imaginea
sfântă și pentru textul care exprimă ceeace simțim cutremurător, Cu mulțumiri
și stimă, Melania Rusu Caragioiu
- Eu nu fac cu nimic țaca paca, că singur
mi-am mâncat fără musafiri nepoftiți, că pentru musafiri nepftiți nu sunt
scaune, așa, că ruși hâroși și hidoși, în Ucraina, cu războiul naibii ce
poftiți învrăjbiți și câini înraiți, ce poftiți, să-i necăjiți? Tu, ne faci
praf cu bețișoare și paf ca să ni-l scoatem dintre măsele, cu scobitare-stâlpi
de telegraf, că tu tocmai viceversa ne
faci prsf Ilie pintilie, Marian?
- Eu nu fac țac pac, că îmi mănânc singur
papara.
- În spitalul ajuns cu Covid, dai colț, în
sațiul verde, sub glie și poți îmbrățișai mortea, cu pempers, că pervers, nu
mare brânză, că ei zic, că-i covid și cu asta, te petcetluia, îți închidea
gura, punea crucea la cap, cu prohodul popii, dar spre norocul meu eu n-am
ajuns să fiu cu discriminare, în spitalul iad sanitar-uman, din prima linie ca
și cum, în pandemie erai parcă pe front, dar eram pe frontul leprei uman
băligat a covidului, de fără dreptul, lipsit de drepturi a pacientului, tu ca
pacient cu nevoile tale, tu, disperatul pacient, deranjai personul medical, că
erau lipsit de îmbunătățiri, deși ei erau plătiți ca să te îngrijescă nu să te
batjocorească, că omorât, tot mortul era vinovat, o prostie umană, omenească, zice
unul scăpat din iadul covidului apovestit infernul din spitale, unde pur și
simplu erai omorât cu zile, o chestie foarte ciudată și întunecată, dar era o
lipsă de suportul material și spiritual (medicii te pot nenoroci, nimirugi, si schilodi
și char a te nimici, așa a fost pe vreme pandemii, când pacienții, auzi, tu, Ben,
erai deși bolnav, cu drepturi de pacient, ai fost sechestat de aceste animale
bolnave, schilodite sufletesc, deși cadre medicale, oameni care trbuiau să
trateze și să salveze oamenii, pe pacienți, după Craioveanu). Nu era să n-ai
ceva de spus, nu puteai să nu graiești, despre cei care trândăveau prin
spitale, parlament și guvern și senat, cu toții fiin vinovați de fărdelegi care
nu se achetează și vicii, pentru care, nu ești condamnat, pedepsiți, că n-avem
legi și metode de aplicație, cum nu sunt, nici pentru distrugerea aurului
verde, distrugere de pădure a fabricii de ozon și oxigen-aer, și habitat pentru
vețuitoare, o bază umană-bio-ecologică, cu biochimie, cu transformări
semnificative, în elexir a vieții noastre, cu verde albastru al existenței.
- Se dustruge viața, că, încă suntem oaia
neagră, cum zic domnul Banu. Ce, pur și simplu, îți îveselește ziua?
- Că mâine o nuă zi, ce zici, Hristos a
înviat, în atmosfera plăcută, cu pace și pâine? Ce-am mâncat după potopul lui
Noe și Arca a rămas pe Ararat, în ghețar, după ce porombelul cu lăstarul verde
în cioc, simbolizând, anuța, că apele, s-au retras, mulțumim, mulțumim, men
Ben. Te întreb, cu aură și nimb, că tu ai intuiție, seninătate și dodoloță
imaginație și soluție la eco-socio-ecuație, comedie Onore Balzac, cum rar uman,
că trăia artistic, dar nu, în van, că era alruist-artist, un optimist, cu
beneficii efecient.
- Cu bine ca cele bune, să se adune!
- Voi, sunteți din ce, în ce e, mai pioși,
prețioși, frumoși hristoși, în luminos și, în frumos, Făt-Frumos ca bărbați, iar
femeile, în idee-s Zee, că fără femie ce-i viața, ce-i? n-am idee. Putin e
certat cu legea, cu firscul și cu Dumnezeu, cu învirea, iubirea și, cu dreptul
la fericire, în esență.
CANDIDAT
LA ÎNVIERE
Eu
față de acest străIn bestal am șansă epică și lircă, de vsșică duminică,
un
adevărat norocos de Hristos luminos, că n-am venit pentru distracție,
în
socio-umană ecuație,
cu
rezoluție,
în,
cu omenie, de Românie, în iubire
candidat
la fericire, cu înviere.
*
- Putin o dihanie-bestie, o animalică
creiatură.
SENS
FĂTĂ EGAL, ÎN UNIVERS
Nu-n
fală, ci-n umilință a venit la noi Iisus, cel mai presus ca școală de dincolo
de școalâ,
în
drept de a fi celorlați fericire, iubire și provita pentru ceilalți,
iubire-n
fericire, pe verticală,
în
școala de dincolo de școală,
sens
fără egal, în universal.
*
Promisiunea dată e datorie dată,
călăuzește-te după aiasta, că-i demitate și cinste. Căutând dragostea, nu e o pierdere de tip, că iubind femeia, cum am
iubit și eu pe Vica, începi să te cunoști pe tine însuți ca pe însuși Dumnezeu.
Că totul era fără doar și poate, în libertate deplină corect și perfect, confruntàndu-te
cu arsuri și fluturi la stomac, dar și capul te durea, că-l aveai, cu toată
ființa și cu adàncul ființei tale de pâine de o ființă și cu conștiița, că
credința ți scară către cer, că tu ca om erai reperul fericirii pentru
ceilalți, că era ceva de văzut și, tu la restul lumii, cu ochii peste gardul
vopsit, dar peste gard capra și leopardul sau cum zice George Arion ori sub
lupă cu trăsnete și fulgere consemnând, în revista Flacăra menținându-se la
valoarea sa autentică pornit contra tinichelelor, că are el un imbold, deși
nu-l doare, în cot ca om între oameni ca un Bălcescu cu emoții și bucurii, în
socio-ecuații cu rezoluții ca să fie ca critic pentru propriile-i principii de
biblii, că a mai criticat pe unii ca găunii. În tot, Ben e un binecuvântat, gen
figură ca om complex care pe mine cu surprize mă lasă perplex.
- Rușii presează pe ucrainieni.
- Tu, înțelegi esența, că doi savanți stau
la masă. El prezintă o prelegere și ea din când, în când, se scoală de la masă
și zice ca eu, în relația mea, cu Vica:
- "Așa ne-am gândit noi, zice la
Roomânii au talent, Bobiță, din Las Fierbinți. E un frumos, cu un frumos punct
de vedere, că așa m-am gândit și eu și Vica. Așa a pilduit, omul și a intrat la
sufletul meu, trebuie să mă înțelegi. Tu, zici, Steco Ioana Ileana, că veșnicia
știe, tot mai multe și mai bine despre noi. Tu, nu zici nimic, că nu citești ca
să ai cu ce te grozăvi, grozăvescule, că nu ești de ici de colo, pe aici pe
dincolo și pe dincolo pe dincoace. Tu, mândru și luminos ești.
- Tu mândru pentru mine și eu fără modru
pentru tine!
- Pe Dumitru Sopon cine-l făcea celeabru, ce
Lenă, cântecul ne dându-l afară, din casă ca interpet de muzică popipulară, cu
mare poezie, lăsându-ne rădăcina și inima română, în bogăția spiritualului și
de tezaur tradițional ca să ne mai alunge acel amar, că cântecul ne astâmpărul
inimii. Aieștea zic, c-am luat covidu, de la UPU, mi-am avut și eu șansa la la
spartul târgului, căutându-mi sănătatea, dar dând de dracu, de pandemie, de
curat-murdar, de pandemie și de spurcatul, împelițatul! Fiecare om aparte are
talentul său, cu carte are partea lui aparte, are parte dar din dar, de har
înăscut, că veșnicia pentru asta l-a născut și l-a desăvărșit, de aur ca letopiseț
tezaur.
CA
ROMÂNESC SINCER DE CER REPER UNIC ȘI SPECIFIC OMENESC
și
spun
Copiii
empatici și simpatici a lui Alina pici senzațional spun, ca copiii lui
căpitanul Grand, savant spun, cu voci curate, savant copiii lui Alina, în alean
netrăiind, in van, spun și genial eminescian național excelent netrăind, în
van,
că
năzdrăvan cool ca bărbați botezați spun, din toți rărunchi, prin toți porii
spun provita pur și simplu spun pentru fericirea pentru la întreaga lume spun,
în
culori, în valoari și cu dimensuune care respect impune dimensiune,
iubire
la înălțime,
cu
iubire și înviere fără cusur, cu precizie, pe verticală, din școală de dincolo
de școală, în socio-cosmico, daco-felix
ecuație,
cu
omenie de Românie
și
precizie uimitor, de viitor incredibil, dar din dar de adevărat, de aur cenușiu
strecurat, cântat și descântat, că picii lui Alina, imaginați-vă și uimiți-vă
ca proletari, din toată lumea unițivă, în unirea României profunde și mari zi
de zi pâine de o ființă și pâine a limbii de toate zilele, cu a fi zilnic, natural
și monumental național, cu universal dialectic, din lumea cu picii, cu pici cu
lipici, în corul lumii minunate, spun cântat, doinit pilduitor ca cel mai
iubit, la locul potrivit uimitor, de viitor, sfințit, că nu striga, în pustiu, botezându-ne
cu duh și foc asemeni lui Aurel Vlaicu prin văzduh trecea, în zbor, pentru
fați, zbura feciorelnic, peste carpați, încăpățnat sănătos, luminos,
Hristos,
că picii, în cor, înainte de imn, peTVR 1,
SPUN,
de zor, cu spor, în cor, spun unic, cu specific omenesc corect și perfect,
Titanic vals, în dans, cu sens versus,
în
sincer, din glas, în pas cu pas a lucrului, spun înauntea de a se cânta imnul
Andrei Mureșanu pe muzuca celui, cu prima școală omenească și românească și
folclorist artist, Anton Pann, un revoliționar, îmulțit, cum rar, cu impecabil
și viabilitate morală, de Românie educată și cu artă, cu precizue, în
socio-ecuație, incredibilă, dar adevărată, în iubire comodă pe verticală, că
dacă ai carte ai parte, în valabil, că imoecabil, util și durabil, că poți
orice, cum directorul luceului agricol, în Bistrița, îmi zicea, tu poți orice, pâine
și pac, îmi spunea grozav, grav și brav, tu poți orice, îmi spunea ca un preot,
poet, curat, în cuget și sincer raportându-se, cu caracter, de la pământ la
cer, cu omenie, în veșnicie ca pe pământ și-n cer, ca omenesc firesc și
românesc reper, cântător-încântător, în cântarea cântărilor, cu rostul lor spun
și fac as, lucru bun ca darul lui Iisus-moș sfânt Crăciun, că ce semeni, sameni,
dar și aduni!
*
- "Nu, vrem nici la alții nici lanoi
ca războiul de lângă noi, cântă picii lui Alina, mutând alba bila, în corul lor
în rostul lor și a neamului nost și a Tatălului nost știut pe de rost. Pe
Dumitru Sopon l-am cunoscut la festivalul Cântarea ROMÂNIEI, ÎN EPOC de Aur la
Samus sesiunea științifică ținând prelegerea Cămeșa ciumii. Ietopiseț ca atare
totul are culoare și valoare, cu războiu lângă noi, dar, chiar și fără război
primund pe emigranții ucrainieni ne-avem autenticul, arhaicul și atu, un brend
al românilor, în rostru lor, al nostru verde de albastru. În piesaj de poveste,
în piesaj cu piveste, în curaj, cu fabrici care nu le mai punem ca pădurile pe
butuci, că ne opresc neică picii cu lipici, pici, cucurajul de bănci.
- Noi oamenii suntem cu rețeta fericirii
și cu rezonanța zilei.
- Apropos am un ego eu Provita sus pe
Golgota și la răscruce, pe deal la cruce, pro Dumnezeu, că unde iubire e și
Dumnezeu, ișten,e men ben, că e și unde e, cum să zice și să ne prefacem, Doina
Drăguț, că nu e năzdrăvan nobil și sublim, durabil impecbil și util, că știm
doamnă a poeziei și a constelaților dimantine, cu pasiune scrise cu răbdare și
cu înțelepciune, știm, că năzdrăvan, barosan, câine Duliș sâmpetran/ Cal-Bălan
din Bălan și partizan-haiduc Kira Kiralina, în lina lumina, cu înviere, în
drept de a fi ca Panait Istrati tanti pe tanti și tet la tet, prin cuget poet, în
iubire, de a fi, că nu trăim ireversibil cu timpul, în clepsidra cu nisip, insipid,
fad, blajin, nu trăim, în iz de România, înafara de destin senin, cu lucru ce
nu-i, Ben, puțin, cu ciocârlia gângurind, papagalicește, în zori de zori cu
capu-n nori și cu pucioarele pe glie, pe ardelesc românesc sfânt pământ
omenesc, pitoresc și firesc, de liniște/ neliniște ca Gruia care și critică
gruiește, pe românește, că nu trăim, că nu ne ciufulește ca ciuful care
buruiana holbora ne ciufulește, cufurește, ca oaia cufurită care ca oaia
cufurită pe Paganinii, irosindu-se ne irosim peștele, deși, omul prin talanți
se sfințește pe românește, după cum grăiește și talanții în sfânt pe pământ
și-i îmulțește, cum ai zice și ar mânca pește, că vorba-n vorbă, își
potrivește, că talanții, nerisipundu-i, în van, nu trăiește. Servus ca la Cluj
și ca-n Transilvania sfânt pământ românesc, pur și simplu! Omul, dacă nu-i
coadă de câine, după cum știi și tu a limbii române de pace și pâune, omul,
știe ce-i bine de făcut, prietene și dulce române, de pâine trasă-n mâine
vecernie și veșnicie de omenie de Românie! Ai farmec, când ești bun pentru
ceillți, când dezinteresat dai fericire celorlați spunând adevărul.
- Dacă ești stresat, devii stresant și nu
ești înteresant constant ca boul.
- Dacă ești stresant...?
- Îți mulțumesc, că exiști, cum zice
Corina Chiriac.
- Tu, ești cel, cu prestigiu.
ÎN
PRINCIPII DE BIBLII
În
frumos și, în sălbatic, e o chimie, cu dialectic, cu biochimie, a lumii
minunate de Românie, cu omenie și, cu copiii
și
floricele, minunății pe câmpiii,
cu
iubiri și, cu fel de fel de jucării-bucurii, în principii de biblii!
*
- Descoperim pas cu pas, ce ne-a
descoperit Dumnezeu, să descoperim.
C-A
ÎNVIAT, CU ADEVĂRAT
Să-mi
fii sănătos ca Hristos curat neprihănit, lumunos,
fără
probleme și dileme, în liberă cădere, în conul de penumbră, Grigore Zanc, țac, pac,
lui dumneze, în vrere fiin du-i, cu plăcere, pe plac, cu nume și cu renume, în
culori și valori a României profunde mega cum magna laude, în undă verde de
verde albastru ca Eminescului nostru, din tezaurul României mari, cu iubire, în
fericire a României mari întregite, tu însuțu la rându-ți printe mai marii, mesii,
un naș ciconaș ca de sfinte Passti acel iepuraș
ca
să mă poți ajuta și pe mine, cum se cuvine. în Hristos a înviat, c-adevărat
frumos, gingaș, c-a înviat, aur cenușiu strecurat, cântat și descântat, în rost
de popor, cântare a cântărilor, în omenia de România, așa cum Maria cântă la
noi ca privighetoarea și ciocârlia, că ni-s frumoși și, înalți brazi,
dar
niște mucoși mincinoși politicienii, că oamenilor de rând dezinteresat, nu li-s
cu adevărat prieteni, cum mie mi, Ben Todică, din două culturi, limba română, cu
îndemână, prieten sincer de caracter, reper de cer, din pretutindeni.
*
În salonul spitalului mi-a intrat pe
fereastra salonului la infecțioase, mi-a intrat soarele, deși se zice, că unde
intră soarele, nu intră doctorul, dar la mine a intrat, cu isprăvurile sale, în
măsura lucrurilor, că sunt la contagioase cu covid luat de la UPU, MEDICALA I. Soarele,
îmi bate, în ochi și mă jenează (cine să-mi mai facă voia?) Am scris, în timpul
pefuziei. Falsez, pseudo știre, și nu știu de ce ni s-ar spune adevăruri și, nu
minciuni, minciuna având picioare scurte, sunt ciuntite de propriul zbor ca
acel monumental pseudokinegheticus care ne spune, în frumos, o bijuterie
literară, gândită, cu artă și judecăți de valoare. La
noi, sunt: Ceaușescu, Drumurile și iubirea, că uciderea poetului damnant, Labiș
ca moartea căprioarei, e ca misterioasa și cimandabilă ca scufundarea
titanicului ori înconjorul lumii, cu o corabie, marcantă, povestea, cu
Speranța, cu, Toate pânzele sus și Radu Todoran, celebru devenind și el o
celebritate a scrisului ca o vedetă și are incofundabil succes, prestigiu și o
istorie proprie.
- Cum de vezi clar starea?
- Aflu, că-n natură nimic întâmplător, că
covidul, în teoria avansată, covidul naibii face roșu-n gât și cum să-mi
explic, cum mă denaturez și, că infecția e o imflație, ceva dureros, cum te dor
gen, când te dor dinții, cioantele din gură și, nu-i ceva confortabil, că
trebuie doar ceva inflamator, că-i inutil să iai antibiotic, că doar, îți
sensebilezi stomacul, fără a fi și un efect vindecător, așa că specialiștii
cunosc (chiar medicul Bogdan Ghițoiu, încearcă să-mi explice, chiar dacă eu nu
mai rețin tot și asta mă deranjează, că nu-i confortabil, că,în mine nu este
înțeles efectul gama, deși radiația, nu-i cu efect nuclear, deci paradontal
laserul nu e nociv, pentru factorul, că nu e nociv și e absorbit, în celule și
laserul înlătură acele buzunare ca să avem efecte, că înlături niște procese
paradontoloric, că noi, nu înțelegem uneori totul, că e o cluziunea. Sunt pe
mâna unor doctori buni, înteresați de pacienții lor. Tu, cum rupi capul
pisicii? (din Iarna bobocilor, un alt episod, din CAP VIIȘOARA, că eu la Drum nou Ciubăncuța, împreună
cu Vuca am trăit alte peripeții, cu greul, cu care ne-am spetit, cu greul
muncii, dar, tot nu ne-am lăsat, până ce n-am căzut, în vergea, că nu era de
glumit, cu viața de toate zilele, care ne-a luat la trântă, cum pe toți îi ia
ca un taur, în coarne, că noi numai după farea de seamă era joc, la cămin și
acolo ca la muncă eram, cu toții și ne distram, cu totul și cu totul special?) Vica
îmi da și fraga buzelor. Încurcături la nivel înalt, cu Alexandra Velniciuc, parcă
o permanentă involuntară glumeața, se exprimă liber și, când cântă și ne
încântă cu busuiocul care și-a pus busuioc..., că poate să spună, că-s nebună, zică
lumea ce vrea. Nu, că-s bolnav, e normalitatea, că, în mod diferit mă doare ca
pe Ciocloflenderul lui Floeun Persic-tatăl, că dacă e un Dumas-tatăl este, apoi
este și Persic-tatăl, dar pe ce alee a Clujului, mă aflu pur și simplu, națiune
română, cu înțelepciune? Eu, deși singur pe vatra lui Vica, că pe poale, de 4
ani, în 14 mai, nu mai sunt și ca marele singuratuc și cel mai iubit dintre
pământeni, Marin Preda, un intrus și un risipitor ca noi toți, bunii români de
care nu se zice, că nu mai sunt, că se chiar zice ca să ai oase moi, nu poți să
fii romancier trebuia să ai oase tari, dragule, dar eu ca el n-am mâncat doar
roșii și pâine, la mine a mai fost, în Ciubăncuța aprovizionat de copiii, de
n-a trebuit pentru asta să ajung ca el la un Dr. Parhon medic și specialist ca
Ana Aslan, care să-l vadă curioși la Osoiu pe badea Maște care a trăit până la
148 ani, după poveștile oamenilor care zău nu mai, îi știau vârsta, dar
povștile lor erau credibile, că incredibil dar adevărat pisibil, că nu degeaba
cei doi bucureșteni au străbătut de la București atâta cale ca să stea de vorbă
cu acest om fugit și el din valea Loznei, Ceaca-Zalha, Sălaj, unde zice-se
pentru că l-au ciufulit a prins de cap, din/de rânză, enervat pe o fată de cozi
și a ținut-o-n apa izvorului, a murit, a ținut-o acest nebun care nu era nebun,
ci înțelept a satului, a ținut-o prostește de a înecat-o, sufocat-o, cum s-a
înecat Marin Preda cerând apă și dându-i acea rusoaică, în loc de apă, vodcă, și
el ca un nesimțit nesimțitor bând, în neștire și sus, în cameră la casa
scriitorilor Mogoșoia înecându-se în propria borătură, vărsătură, vomitură și
sufocându-se, în acel conținut din stomacul lui, el ca un mutulică, că
turmentat, în halul, în care se afla numai intelectual, scriitor, nu mai era, cum
nici Nichita după acea nuntă n-a mai fost poet modern-verde de albastru mega
magna cum laude-universal ceva dar cu, că ce-i mult la orice, că-i abuz și, abuzul
nu-i de leac dă-l naibii, nu-i medicament nimănui că-i, în alt stil și
piezească a necuvintelor, gen Eminescu-Eminovici, din satul Ipoești, ca marele
Nichita Stănescu și ca Constantin Brâncuș, dar cioplitor, în piatră, lemn/bronz
și unic cum era poetul Eminescu sau de
ce nu ca magucianul muzician Enescu cu specificul național raportat la
universal. Mă doare, în fundul gurii pe dreapta, tot pe partea cu pricina mi-am
extras o măsea, dar acuma durea parcă radiază, dintr-un alt loc, c-așa-i
șmecheria, din experența care cred, că o am,însă doar cred, dar ce-i cert, dragule,
din trăirea durerilor cred ce cred și doar atât, îi bai, că nu pot căsca,
mânca, nu pot, că mă doare a naibii acut și din senin mă doare, deși după
extracție am luat antibiotic și chetonal duo calmant, dar acuma la naiba
gândești, că mă doare mai aiurea și dacă am luat antibiotic n-ar mai fi
indicat, să iau,îmi spune și asistenta Ioana, din Căprioara și eu vin să zic, că
s-ar putea să fie infecția și durerea și, din cauza diabetului, dar ce are
sula, cu prefecutura, marfa cu ambalajul, că noi ca oameni, nu putem ști, chiar
totul, fir-ar să fie!
DÂND
MÂNA CU VEȘNICIA DIN ROMÂNIA LUI EMINESCU ȘI BACOVIA CU VIOARA TREZÂND LA VIAȚĂ
ȘI ADEVĂR PRIMĂVARA
Nu-i
vorba, Alexandu Berceanu, să mă doară, domn Savaot, în cur și, în cot, că și eu
eram unul pentru toți, cum și toți erau pentru unu, nu neapărat pentru mine, că
nu știu dacă, vezi, tu Doamne, închinat la icoane dacă totuși iubirea, că
iubirea cu sila nu se poate, că-i condamnare la moarte, deci un sigur singur pe
lume dacă un singur dor mi se cuvine,
că
și stuparul, își linge degetul după a lui lege pur sânge, dar îți lingi nu mâna
până-n cot, că frunză verde dacă dai, nu ai, dar nici gura, dacă nu mânci,
nu-ți pute a ai și așa unealta, sapa la sapă, la căpălit, la săpat lovită de
os, cântă doinit, cântă duios, cântă ca din frunză/ zolz de pește, în culori de
neliniște, că nu mănâncă cine nu mucește, că unealta de os ne lovită de os, nu
le horește și doinește,
că
e o relație de iubire a celui ce se hărnicește și muncește,
că
cel harnic este bun praznic, dă mâna cu veșnicia din România,
România
lui Eminescu și Bacovia, România celui
cu vioara care, în deșteptă-te române este în mod sigur pace și pâine, în
ordinea mondială: iubire pe verticală, Românie educată și artă, școală, de
dincolo de școală, cum îmi lace să spun, om bun
și
proletari din toată lumea, uniți-vă și împliniți-vă fără împilare minunea, înviați
la colțul ierbii, primăvara și țara versus ca țara veste bună,
cu
viață frumoasă de zână bună!
*
Au crescut prețurile escroc și corupte, până
la cer au crescut prețuri, deși prețul apelor, din lacuri n-au crescut, însă
băieții deștepți, își bat joc de oamenii de rând, oameni cu reguli simple, de
tri simple, amărâti care și dacă-s amărâți, sunt tot mai amărâți de răii care
ne conduc țara, că nu țin cont de țărani care-s bătrâni, căzuți, în vergea, cum
zicea secretarul primăriei Recea-Cristur, Pop Liviu de a moalelui, din satul
deputatului Itu Cornel, din Ciubanca, că cei care ne conduc ciocloflenderii
fără milă, în slilă, deși salarile li-s speciale, în silă ne duc fără scrupule
la râpă, spre prăpastie și risupă, din criză-n criză și, cum zicea cu bun simț
Grigore Zanc: în cădere liberă ne duc aceștia ținindu-se foc de deștepți și
asta, În conul din penumbră și filmul: Probleme personale, după romanul
amintit, scris cu arta succesului, vorba lui Pavel Coruț/ Pacepa cu Orizinturi
roșii, un generos, cu colții mistrețului lui Augustin Doinaș/ Augustin Buzura, în
Orgolii... Două fețe.
- Iubirea Ben a câta oră vă spun, că face
minuni dacă nu forțați nota, norocul și doar dacă ai cu prostata ca Găvruș
Augustin Dihoru lăptar și pocăit cu cancer de prostată, deși operat a călcat pe
bec, în ciudă, că-mi spunea cu sinceritatea lui de diacon neșcolat ca Sandu
Marin, la penticostal, îmi spunea să mă umilesc și picăiesc, dar dacă judecam
pocăiți de a lui, cu toate, că era cine să ne judece de oribil, el având
justificarea pentru ei:
- "Așa li mintiuca lor" și ce să
cimentezi la un țăran mai dezghețat?
- Cui să ma scuz și, ca ce, Ben, că adevăr
v-am pus vouă, omule! și a spune adevărul verde ca mărul, nu poți calomnia, n-ai
cum calomnia, că calomnia e o minciună care denegrează, un om, e o imoralitate.
- Ca să joci șah, nu-i nevoaie de
picioare, din bunăvoință să ne dăm șah mat.
- Așa cum cântă strălucit, cu strălucire,
în glăsuire, Fuego, că primăvara, primăvară, e lumina dragostei, din clasa
întâi, de primă mărime, în mărinimie și omenie, în ce avem nevoie, în prietenie
care se cunoaște anevoie ca, în Povestea vorbei, în chestia cu ursul.
- Simt o mare bucurie când îi văd pe
români increzători în viață, în viitor, puternici și total înfrățiți. Cu mare
drag și stimă, Melania Rusu Caragioiu.
- Zice-se, că-i soare și pe la noi și va
fi mai cald. O venit Daria de la școală și mi-aprins focul, că-n casă, nu-i
cald, îi răcoare. După care din deget te ascunzi de-a ascunsălea/ joci de a
barba oarba, perinița și mi-am pierdut o batistuța ori podu de piatră a venit
apa și l-a luat, cu și pe Gusti forții, jucându-ne, acoale la punte, la capătul
uliții lui unchiu Iacob, copil încăpățânat oricât l-am rugat să iasă din apa
care trecea pe sub punte, n-a vrut și apa mare care venea de către Fizeș și
Strâmba, cu badea Ananie și mănăstirea unde de Sântă Mărie mergea mătușa
Sabina, o fată bătrână, piatră de moară, în casa fătului, bunicului Viorel și a
lelii Nastasia, fătoaia, bunica fiind din Dragu de a Oniții și de a lu' Mitru
Iancu, fugit de pe vremea lui Horea, ca să nu fie și dumnalui tras pe roată, pedepsit
ca mulți dintre cei care s-au întâlnit, în bisericuța din Albac, trași, canoniți,
pe roata dințată (răstigniți ca Iisus, dar pe o altfel de cruce) de grofii
austro-ungari la Alba-Iulia, pe Dealu Căpăținii, Golgota, din România, din
cetatea unde au fost închiși capii, răscolei, Cloșcuța, spânzurându-se, cu
ceaplauăle, curelele, desfăcute, din nojițe le opincilor cu gurgui dar când,
ne-am mutat, cu toții, în Leghia, la cariera de piatră Foidiș, tata m-a pus să
le arunc de pe podul de lemn, în valea Almașului și să încalț bocancii, chiar
cum mi-a spus întâmplàndu-se:
- "Pavel, fiule aruncă-le-n vale, că
niciodată n-ai să mai porți opinci" (Horea, Cloșca și Crișan purtau ca
toți țăranii opinci, cum am avut și eu, până, în acel an de pomină, după un an
de la fuga tatii de colectiv, de întovărășire, eu ce mai tura-vura? Era bășicat
și bătut, că, tu știi, ce și, cum e, că se vroia matur liniște și pace, cum
vroia, că ai făcut ce era de făcut, că nu mai ești copil și va fi, cum vroiai
să fie fără vrăjală, că ai mințile le ai băgate, în cap.
- Nu ești, neica nimeni, că vrei să ne fie
bine și de ce profiți, Ben, că aborigenii, nu te lasă să-ți faci de cap, dar
nici ststuie nu-ți fac, în curtea școlii unde predă profesoara Ming? Tu, te-ai
îndrăgostit pristește de Ming și eu, am căpiat și m-am îndrăgostit de Vica. În
cum scriu e o scrupolozitate, deschidere spre realitate.
- Minciuna face flori, dar nu face fructe.
- Proverbul e din filmul Don Matteo, că
dacă dai viață ființei și exciti mamă... Cel care o luat o lele, mândră
fățoasă, o mâțoasă frumoasă, o băgat pe dracul, cu ceteraș, în casă. Așadar, ce-ai
făcut greșit, Ben, exagerând, călcând pe bec, viața fiind ca o cutie de
bomboane, ca o prăjitură? Dar dacă suntem dulci ca o prăjitură, întreabă Mâțu
Stoian, nu dăm, în diabet, jucând după Toroboacă, că dă femeilor de furcă,
legănat pe un picior, plin de cântec, în dragoste și dor, cu poftă bând apă de
izvor, pârjolit și vânzolit de febra pandemiei care-l și duce-n moarte, sub
glie, în țara fără dor!? Flușuratică preuteasa, mama lui Tulia și nevasta lui
Pavel Nicola l-o părăsit pe acest popă fără noroc, un alduit de om, mutându-se,
în Aghireș-Fabrici și ca răspipit, în viața deosebit de frumoasă și roz, angajându-se
funcționar la Caulină și era un magnific fantastic, pe care de Crăciun, îl
colindam, bunica și da mai mulți bani ca alte gazde, că ținea la consătenii
sâmpetrenii lui, că bunica Nastasia ca prietenă cu bătrâna preoteasă, nănașă,
făcând-o pe mama să mă boteze, cu numele de Pavel ca a lui, că era nume de
apostol de valoare intrat, în slujba poporului. Sunt la urgență-upu Clujana, când
voi avea răgaz, mă voi explica, Ben.
- Ai grija! Domnu fi cu tine frate
Pavele!!! Sanatate!
- Aici m-au descoperi, cu 2 linii pozitiv,
covid, deși am fost vaccinat, cu Jonson, Jonson. Medicul chirug zice, c-aș aves
hemoroizi operabili. Mă îndoiesc de tot, omule! Dimineață m-am sițit rugușit, și
PÂRLITUL de mine, că Marin Preda, nici vorba, nu sunt, că n-am cum fi, în a fi.
Azi sunt la adoua perfuzie care, chiar acuma curge-n mine, mai rău e durerea
infecția care mi-a făcut roșu-n gât ca niba, că mă doare când vorbesc și cum să
nu grăiesc, că mut nu sunt și ca om mă doare infecți: roșu, în gât dată de
coronavirus și să voebesc, cum să nu vorbesc pitiresc, dacă și găina cântă
cicoșește, în casă, mai ales, că doctorul Bărbosu apoi Bogdan, priviligiați, mă
consultă chwstinonându-mă colorat, dar cum să nu plac publicului, că roșu-n gât
o fi de la numele lui Romeo Roșianu scriitor de pe unde-i Darie Desculțul, lui
Zaharia Stancu cu Urma și Constandina sora de lingură, cu: Pădurea nebună,
Jocul cu moartea, Prin cenușa imperiului, Ce mult te-am iubit, și-i vorba de
moartea mamei scriitorului, Maria, că sunt oameni care știu ce zic, ce fac, în
Rădăcini amare, în Vântul și pliaia, cum și eu am impresia că știu ce scriu
inspirat, despre Vica, uneori și o repezită, dar era a mea și murind, cu ea am
impeesia artistică, că și eu am murit și eu puțin, cum zice francezul.
Cu Vica mi-am inrersectat viața de
Papă-Lapte care tot om, consătean era și tot Ferghete, îl chema și a licuit pe
Purcăreț, mai împădurit și depărat de sat și săteni (anutând pe bunica la fân, în
pustia hotarului, i-am văzut doar ruină din casă, familia lui, cu Maria și cele
două fete fiind de colectiv la Dâmbu Cremene, lângă fântâna, din care beam apă
lângă drum, când mergeam la Strâmba sau pe Valea Dreaptă spre Păduruș și
Călacea, nu departe de Poptelec, ceachi Gârbou și Cernuc, de unde se putea
ajunge și la Bezded și Osoiu. Aveți stil, că doar cine se scoală de dimineață,
îi ajutat de Dumnezeu, vorba spaniolului, probabil toreadorul, cu gândul pe
țeavă, că doar pistolarul văcar, american, are glonțul pe țeava pistolului și, îți
face veacul, fără prea multe întrebări, chiar dacă ești doar elev de colegiu, unde
probabil verișoara, Taylor Jennifer, nepoata lui George Ferghete e profesoară, dar
spurcații drogați pușcă fără să aleagă, pușcă, își decontează contul haitei
și-ți scurtează sadic viața, fără discernământ ca rușii lui Putin, în Ucraina, cu
atmosfera, tot mai încordată, având timorarea lui Iisus care, în rugăciunea sa,
din Ghețimani, cere să se ia acest pahar de la El, mai îndoindu-se de suferința
care va fi supus Iisus.
- Am lecția învățată?
- Cum de nu știai, că iubirea mea-i ca-n
filme, că popa cânta prohodind mortul la loc de verdeață, dar ce facem dacă de
verdeață a murit?
- Lumea Merelor pădurețe, e genială ca-n
școala de dincolo de școală, cu iubire pe verticală, în drept la fericire.
- În contextul actual, cetățeanul
ucrainian:
- "Era ziua mea de naștere. Desfac o
șampanie și-i sare, zboră, dopul și copiii se ascund sub masă și de-acolo
speriați:
- "Tată, de unde se trage?"
PR-F&BT.
COMENTARII
Frate
Benule,
Cu
plăcere confirm primirea capitolului 73 din ”Mere pădurețe”, cartea dialogului
Pavel-Ben. Mă bucur foarte mult și eu câci iubirea de realitate și dorința de pace izvorește din fiecare capitol al acestei cărți, Carte care niciodată nu se va pierrde
râmânând piatră de temelie literaturii române.
Cu
drag Ioan Miclău-Gepianu
Felicitări!
Azi
am primit un mesaj din România pe tema nesusținerii între ei a românilor care
scriu.
Semnalare primită de mine din străinătate
și difuzată de mine în România și Diaspora.
Toate bune, dacă a avut ecou.
Dar acum să vedem care este cauza și cum
să o înlăturăm?
Capitalismul se bazează pe legea
concurenței, fiind vorba de un câștig bănesc fără de care o companie dă
faliment.
În România se publică gratuit în ziare și
reviste. Dar acestea apar cu multe cheltuieli despre care nu vreau să vorbesc
aici, acele publicații apărând în mii de titluri.
Îmbulzeala celor care trimit materiale
spre publicare formează un tot care tace mut și atunci când vede progresul unui
scriitor nou, sau a unui scriitor care a făcut un salt spectaculos, nu cumva
cazul respectiv să i-o ia înainte! Se comite astfel un păcat de oarecare
importanță- invidia sau indiferența, dar se comite un mare păcat împotriva
românismului.
Aceasta ar fi primul filtru răuvoitor pentru
scriitor.
Al
doilea baraj este făcut de uniunea scriitorilor, baral- citadelă impenetrabilă.
Este prima dată când s-au promovat mulți
scriitori, anul acesta fiind propuși și acceptați, sau pomovați cei care au
postulat pentru uniune.
De ce scriu aceasta? Fiindcă sunt ,,Stan
Pățitul”
În
planul editorial de la Ed. ,,Ion
Creangă”” în perioada când se plătea un dollar pe carte drept de autor am fost rugată
de două ori să admit de a da locul meu din anul în curs unui alt scriitor care
nu avea alt serviciu ca să-și întrețină existenta, decât din a scrue ( EX, Casa
de creație de la Pelișor”) iar pe mine m-au programat în 18 decembrie la
Tipografia de la Timișoara, când era Revoluția din 1989, Bineînțeles că mi s-a
pierdut manuscrisul și mi s-a pierdut aprobarea și planificarea.
Înainte de 1989, acea perioadă nu avea atâtea cerințe,
acte, bani-bacșiș, spre a intra în uniune, avea cerințe de calitate dar mergea
fără bacșis, dar trebuiau recomandări de la...
Când am revenit, trecându-mi supărarea,
după ce aveam 10 cărți tipărite și ,,n” diplome și atestări de laude pentru
publicații, mi s-a spus, este bine, dar ca să fii admisă în uniune la un județ nu
știu cât va trebui să ,,dai un cadou” mare în bani!
Adică pentru 50 la % lunar la pensia mea
modestă eu să dau inițial bacșiș în euro în stânga și în dreapta la uniunea
filială din județ? Atunci cu ce mă aleg? Cu o datorie serioasă ca să plătesc,
plus ,,mese întinse” de câteva ori și să mă aleg drept revansă cu cu câteva
sute de lei odată la o lună pe lângă pensia mea?.
Atunci merci! Și am rămas în Liga Scriitorilor
unde sunt foarte mulți scriitori.
Acum suntem scriitori în liga scriitorilor,
scriitori independenți, plus cer aproximativ vreo 6.000 care subt în uniune,
unde cu mici excepții pe bază de carnet roșu din 1949 și pe care îi cunoașteți
și dumneavoastră.
Dintre aceia sunt și o parte din personalul de
la publicații.
Deci în domeniul scriitoricesc sunt multe
frâne care te împiedică să progresezi
oficial, dar nimeni nu te împiedică să scrii bine, sau original, în propria ta
manieră.
Deci după povestea mea este bine să fii
prieten cu Papa de la Roma și atunci nu vei avea probleme.
Cât despre democrația visată de la
Revoluție sau solidaritate frățească încă nu putem vorbi. Comunismul ne-a
dezbinat.
Ce legătură au toate acestea cu Dl.
Pavel:, un scriitor mai nou?
Îi urăm ascensiune rapidă și mulți
prieteni care să îl încurajeze să scrie.
ÎI doresc să încerce să revadă singur prima lectură a
celor scrise ca să ușureze munca de redactare a tehnoredactorului, cum am mai
zis odată.
Eu, personal, sunt unul care îi mulțumesc
pentru faptul că mă mobilizează prin modul în care scrie.
Mă avertizează să nu pierd din vedere de a
răspunde la mesajele primite, între care f. importante sunt cele de ajutor sau
colaborare primite prin arta jurnalistului, scriitorului și cineastului
Maestrul Ben Todică,
Cu mulțumiri și îndemn către Dl, Pavel să
zică și câte un Tatăl nostru” pentru prietenii sinceri și de bine și să
continue a scrie cu drag și râvnă.
CU drag și stimă,
Melania Rusu Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu