Traumele
majore suferite de populația globală în urma experimentelor
General
Br. (r) Dan Niculescu, Redactor şef al revistei „Dincolo de orizonturi”
07
Februarie 2024
Când se vorbește mult de pace înseamnă că ne pregătim
de război. Am vaga impresie că aceasta este situația care domină lumea de
astăzi. Probabil că suntem în pragul unor mari schimbări în planul relațiilor
internaționale la nivel global și acestea nu se întâmplă fără confruntări
violente între marile puteri; poate este o reacție de frică generată de
eventuale amenințări, reale sau presupuse, asupra securității naționale, așa
cum consideră John Mearsheimer; sau pur și simplu, ciclicitatea istoriei ne-a adus,
după o lungă perioadă de liniște, în pragul unei noi confruntări sistemice.
Dovada că trăim într-o stare de șoc a fost evidentă în
cazul reacției presei și a opiniei publice, față de declarațiile unui ofițer de
informații american, în Congresul SUA, privind existența obiectelor zburătoare
neidentificate (OZN). Altădată astfel de declarații ar fi făcut vâlvă, presa ar
fi profitat de ocazie ca să arunce pe piață tot felul de scenarii, ar fi apărut
cărți despre acest subiect, în sfârșit, ar fi existat și o reacție a maselor:
emoție, frică, panică, etc. De data aceasta nimic spectaculos nu s-a întâmplat,
știrea a trecut ca un fapt divers. Ce s-o fi întâmplat cu noi? Oare suntem
siguri că extratereștrii sunt implicați în ceea ce se întâmplă pe Pământ?
Excludem complet posibilitatea vizitelor acestora pe Pământ? Sau am fost
pregătiți mental să nu ne mai pese de nimic, să acceptăm orice ni se întâmplă
ca un dat implacabil?
O reacție similară o regăsim și atunci când vorbim de
noile tehnologii, inteligența artificială, spațiul electromagnetic, robotica și
în general, de tot ce nu cunoaștem suficient de bine și ne putem închipui
orice. Pozițiile oamenilor de știință ar trebui să ne ajute să înțelegem aceste
evoluții și sensul lor, dar din păcate și acestea sunt contradictorii, unele
țin de domeniul științifico-fantastic, contribuind astfel și mai mult la
dezorientarea noastră, la o judecată arbitrară și la multă neîncredere. Dovada
că nu exagerez, este ceea ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple în
privința „pandemiei” de Covid. Dezorientare totală, lipsă de încredere în
medici, în politicieni, în tratamente și, ceea ce este cel mai rău, în știință.
Parabola arabului care s-a întâlnit cu Moartea pe drumul spre Damasc este încă
valabilă. Întrebată unde merge, Moartea îi spune arabului că se duce la Damasc
ca să ia cu ea 20.000 de suflete. După un timp arabul se întâlnește iar cu
Moartea și o apostrofează:
- Ai zis că te duci la Damasc să iei 20.000 de
suflete, dar ai omorât 80.000 de oameni.
Iar Moartea îi răspunde:
- Eu am luat numai 20.000, restul au murit de frică.
Înclin să cred că neîncrederea generală are cauze
reale, cu rădăcini adânci în istoria recentă a omenirii și mai ales în traumele
majore suferite de marea parte a populației globale în urma experimentelor
politice și economice la care au fost supuse guvernele țărilor în curs de
dezvoltare sau proaspăt ieșite din comunism. La nivel politic aș da doar
exemplul teoriei administrației Bush cunoscută sub denumirea de „Doctrina 1%
toleranță”. Pe scurt, acest principiu de luptă împotriva terorismului mondial prevedea
că dacă despre o țară se crede că 1% este implicată în terorism, aceasta
urmează să fie tratată ca și cum ar fi implicată 100%. De aici au urmat
războaie, schimbări de regimuri politice, intervenții militare, presiuni
politice și întreaga gamă de acțiuni specifice marilor puteri în relațiile
internaționale, mai puțin calea diplomatică.
Lumea este înclinată să urmărească cu mai multă
atenție acțiunile politice și militare, neglijând să analizeze adevăratul
război, cel economic, care produce victime și traume chiar mai mari decât lupta
armată. Am ajuns la această concluzie atunci când am citit câteva din lucrările
lui Milton Friedman, profesor de economie la Universitatea din Chicago,
fondatorul teoriei capitalismului de șoc cunoscut și ca globalism, piața liberă
sau neoliberalism. Friedman este laureat al premiului Nobel pentru economie, a
fost prieten și mentor al multor șefi de state (Ronald Reagan, Margaret
Thatcher, Pinochet, Suharto), președinți ai Fondului Monetar Internațional
(IMF) și Băncii Mondiale, miniștrii ai economiei și consilieri ai unor șefi de
state (în Rusia, Polonia, Africa de Sud, Chile, Argentina, Brazilia, Uruguay,
Paraguay, Bolivia, Indonezia etc.), personalități politice și economice cu
influență globală din SUA (Donald Rumsfeld, Dick Cheney, Jeffrey D. Sachs,
etc).
Teoria lui Friedman are la bază trei principii
fundamentale: privatizarea totală; eliminarea reglementărilor pe care se
bazează piața liberă (fără taxe pentru investitori, dreptul de a transfera
profitul acolo unde doresc, etc.); reducerea drastică a responsabilităților
guvernelor în domenii precum deținerea de proprietăți, protecția socială
(învățământ, sănătate, ajutoare, etc.). Friedman și discipolii săi (Chicago
Boys), răspândiți în zone de conducere ale agențiilor financiare
internaționale, în guvernele țărilor ce se străduiau să lupte cu hiperinflația,
dar și ale marilor puteri, erau conștienți că cerințele lor nu pot fi acceptate
de bună voie de guverne și de popoare. Pentru a forța acceptarea era nevoie de
crearea unei situații de criză majoră care să arunce populația într-o stare de
șoc, frică și, în ultimă instanță, de acceptare. Astfel de situație putea fi un
război, o catastrofă majoră, o lovitură de stat, schimbarea unui regim politic,
un cataclism natural, un atac terorist de proporție sau altele. Astfel de crize
puteau fi reale (Războiul din Malvine, atacul terorist de la 11 Septembrie,
Războiul din Irak, tsunami, etc.) sau create prin inginerii financiare de genul
celor care au îngenuncheat „Tigrii asiatici” în timpul crizei din 1997-2000. Perioada
de șoc indusă populației trebuia folosită pentru a realiza rapid toate
transformările economice și sociale menite să deschidă economiile țărilor
respective, să le privatizeze resursele și să transforme guvernul dintr-un
administrator al resurselor statului într-o structură care își externalizează
responsabilitățile și privatizează tot ce ar trebui să administreze în
interesul propriei țări.
Promisiunea adepților capitalismului de șoc era aceea
că piața liberă globală în care corporațiile, eliberate de obligații și de
bariere, puteau acționa nestingherit nu numai la ele acasă, ci și global, va
aduce, după o perioadă de recul, prosperitate în lume. Practic, capitalismul de
criză înlocuia New Deal, creația economistului britanic John Maynard Keynes,
prin care se echilibra relația dintre muncă și capital prin implementarea unor
măsuri concrete de protecție socială, cu un experiment care nu a produs decât
distrugerea economiilor țărilor în care a fost impus, pierderea controlului
asupra resurselor proprii, tiranie, distrugerea clasei de mijloc și
compromiterea democrației. Romancierul britanic, George Orwell, în cartea sa
„Nineteen Eighty Four” (1984), a intuit exact dinamica acestui proces pe care,
din fericire pentru el, nu l-a cunoscut în timpul vieții sale: „Întâi te golim
de tot ce ești tu, după care te transformăm în noi înșine” (We shell squeeze
you empty, and then we fill you with ourselves).
Cinismul nu se oprește aici. Masele nu puteau să
rămână șocate la infinit așa că trebuia să se mai adauge ceva la rețeta
capitalismului de criză. Acest ceva a fost instaurarea terorii de stat: crime,
omoruri, răpiri, tortură, dispariții, execuții extrajudiciare, dictaturi
militare, stare de urgență, sărăcirea masivă a populației, eliminarea
sindicatelor și a oricărei forme de protest sau rezistență.
În prezent se consideră că neoliberalismul a eșuat. De
fapt nu a eșuat, ci așteaptă noi crize – poate Războiul din Ucraina, alte
pandemii, catastrofe naturale... ceva care să înspăimânte populația în așa
măsură încât să accepte orice măsură extremă propusă de guvernanții aleși sau
influențați de discipolii capitalismului de șoc, menită să limiteze drepturile
democratice și să determine acceptarea unor măsuri de limitare drastică a
drepturilor democratice, inclusiv instalarea la putere a unor regimuri autoritare.
Neoliberalismul și-a îndeplinit menirea: cei bogați au
devenit și mai bogați, iar cei săraci sunt și mai săraci - și oameni, și state.
Recent am citit de un Memorandul de înțelegere (MOU)
semnat în 16 iulie 2023 între reprezentanții Uniunii Europene și guvernul
Tunisiei. Deși memorandumul are și domenii de cooperare economică despre
implementarea cărora sunt foarte puține precizări, scopul său principal este
acela al combaterii migrației dinspre Africa sub-sahariană către Europa. Pentru
implementarea acestui acord, Tunisia va primi un miliard de euro sub formă de
ajutor financiar. Cea mai mare tranșă a ajutorului, în valoare de 900 milioane
euro, va fi distribuită numai dacă guvernul tunisian va semna acordul cu FMI în
care sunt incluse clauze politice și economice pentru care guvernul a blocat
acordul de mai bine de un an. Ce înseamnă aceasta? Adepții capitalismului de
șoc știu foarte bine fiindcă au experimentat metoda în America de Sud, Asia,
Africa, Europa de Est cu rezultatele care se cunosc și care pentru multe dintre
aceste țări sunt ireversibile.
Cele enumerate aici sunt doar câteva dintre
evenimentele catastrofale care ni s-au întâmplat în ultimii optzeci de ani. Au
fost picăturile chinezești care ne-au erodat încrederea în instituții, lideri
și un viitor mai bun. Ne-au dus la o stare de apatie în care acceptăm orice, nu
reacționăm, așteptăm și facem scenarii ca să ne treacă timpul mai ușor. Recent
citeam un articol apărut în „Defense News” în care se vorbea despre progresele
făcute de cercetătorii chinezi în domeniul controlului creierului uman și a
posibilității de influențare a comportamentului uman. Probabil că nu numai
chinezii fac progrese în acest domeniu, dar important este că se fac progrese,
din păcate!
Aranjament grafic – I.M.
---------------------------------------
Sursa – Dincolo de orizonturi Nr. 16/2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu