Ipoteza Gheorghe Mateevici
28 octombrie 2010
23 August 1939 – pactul
sovieto-german aduce prima victimă în gura nesăţioasă a naţional-socialismului
şi a comunismului: Polonia este sfâşiată, începând cu 1 septmbrie 1939, în
două. Anglia şi Franţa sunt neputincioase. Iuţeala cu care se mişcă armata germană,
cu armamentul din dotare net superior faţă de Anglia şi Franţa, face ca într-un
scurt timp o mulţime de state din Europa să dispară înghiţite de germani.
Avertismentele date de Hitler din
anii 1934-37 puterilor de atunci din Europa – Anglia şi Franţa – nu sunt luate
în seamă de către conducătorii respectivi. Singurul, Stalin, simte primejdia
şi, ca un bun cunoscător al regulilor francmasonice şi sioniste, face pact cu
diavolul hitlerist.
Peregrinările prin lume după 1906
au fost de mare ajutor pentru el. La Londra devine francmason, sionismul îl
cunoaşte din Rusia, căci aici la 1881 T. Hertzl înfiinţează la Odessa
organizaţia mondială. Stalin ştia foarte bine că toţi evreii care deţineau
puterea financiară, economică şi politică erau francmasoni şi sionişti. Restul
de susţinători ai evreimii erau manipulaţi prin lojile masonice sau prin
diverse organizaţii secrete şi oculte, ca, de exemplu, Ku Klux Klan în America.
Lupta K.K.K. împotriva negrilor a fost dirijată din umbră de evreii care vedeau
în negri un pericol enorm, fiindcă se adaptau uşor condiţiilor de viaţă şi
ajungeau rapid în vârful piramidei sociale. Toată lupta dintre albi şi negri
este falsă şi creată de sionişti, pentru a putea domina America, pe care în
prezent o conduc. Sectele religioase, rupte din sânul bisericii creştine,
ajunse la un număr impresionant, sunt tot opera sionismului mondial.
Sioniştii lucrează în două
feluri: pe faţă, prin Congresul Mondial Evreiesc, Joint, sau subteran, pentru a
putea pune mâna pe puterea Mondială şi a-şi pune în fruntea neevreilor un
conducător de sorginte evreu, recunoscut de cei 7 înţelepţi ai Sionului, sau de
Marele Kahal.
Cei două sute milioane de evrei
şi-au pus în gând ca cel târziu în anul 2005-2010 să pună mâna pe puterea
mondială, manipulând pe neevreii conducători din toate ţările lumii, indiferent
de rasă şi religie, care s-au vândut sionismului din prostie sau cu bună
ştiinţă. Talmudul trebuie pus în aplicare cât mai urgent şi adus un rege sub
steaua lui David care să domine animalele cu chip de om sub forma unor sclavi
buni de muncă brută şi chiar asasinaţi sub diverse forme (de la foamete, boli
incurabile, la războaie locale etc.). Ca scopul final să fie atins de cei 7
înţelepţi, au fost şi vor fi sacrificaţi evreii de mâna a II-a, în sensul de a
cădea victime neevreilor, pentru a putea demonstra că numai ei au suferit
nedreptăţi.
Exemplu este cel de-al doilea
război mondial, unde câteva milioane de evrei au fost lăsaţi să fie
exterminaţi, fie în lagărele naziste, fie în gulagurile sovietice. Comunismul a
fost creat de evrei pentru a grăbi stăpânirea mondială şi manipulat în vederea
distrugerii oamenilor deştepţi, a religiilor şi a proprietăţii particulare.
Nimic nu este mai rău pentru evrei decât recunoaşterea dreptului de
proprietate. Proprietarul devine liber şi stăpân pe soarta sa. Să nu uităm că
sistemele comuniste de colectivizare au fost create după sistemele kibuţurilor,
înfiinţate înainte de primul război mondial în Palestina. Lenin şi Stalin, iar
apoi ceilalţi conducători comunişti, au creat colectivele şi manipularea
oamenilor după sistemul comunist aplicat în Palestina. Numai că kibuţurile
aveau faţă umană pentru evrei, colectivele comuniste având scop îndobitocirea
oamenilor până la a deveni roboţi. În kibuţuri se practica religia mozaică şi
preceptele Talmudului, în colectivele comuniste nu numai proprietatea era desfiinţată,
dar şi religia, ateismul fiind singura formă acceptată de conducătorii
comunişti.
Al doilea război mondial a fost
pus la cale de către marele kahal în America, în loja masonică B’nai B’rith de
la New York, din care făceau parte numai evreii şi sioniştii. Nimic nu mişcă în
lume fără ştiinţa lor. Acolo s-a hotărât ca o bună parte din evreii din Europa,
în general Eskenazi, să fie sacrificaţi pentru gloria sionismului mondial.
Pentru a şti cum vor fi sacrificaţi evreii Eskenazi din Polonia, era prezent
unul din cei 7 care făcea parte din marele kahal. Evenimentele din Polonia
s-au succedat rapid, pe de o parte trupele S.S. au început vânătoarea evreilor,
pe de altă parte, N.K.V.D. deporta şi asasina pe evreii care aveau apartenenţă
la sionism. Lucru ce s-a petrecut şi în provinciile luate prin rapt de către
sovietici la 28 iunie 1940, când mulţi evrei au fost deportaţi de
N.K.V.D. ca sionişti şi bogătaşi.
După 28 iunie 1940, Marele Kahal
a dispus ca cel de-al 7-lea înţelept al Sionului să fie scos din Polonia cu
orice preţ. Singura lui şansă de salvare era să treacă prin zona ocupată de
nemţi şi să ajungă în Transnistria, apoi în România, unde ar fi fost în
siguranţă deplină. În plin război, Anglia şi America au cerut Mareşalului Ion
Antonescu, prin Mihai Antonescu, de a-l primi pe acel rabin (unul din cei 7)
care era urmărit de Gestapo spre a fi prins de viu şi supus la torturi, el
fiind trădat de un evreu dintr-un batalion S.S. compus numai din evrei.
(s.n.) În 1942 rabinul este adus în Transnistria însoţit de un grup de jandarmi
care erau trimişi de Constantin (Piki) Vasiliu, comandantul Jandarmeriei
Române, spre a fi adus la Odessa şi de acolo la Bucureşti, unde a fost cazat la
Cimitirul Evreiesc din Bdul Filantropia. Cu această ocazie, el a fost cunoscut
de către Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen.
Constantin (Piki) Vasiliu. Intervenţia de a-l salva pe rabin nu a fost făcută
numai de Roosevelt şi Churchill, ci şi de doamna Kollontay care era în graţiile
lui Stalin.
Aducerea la Bucureşti a
rabinului, de fapt haham (înţelept), era cunoscută de W. Filderman şi Alexandru
David Şafran, rabinul şef al Cultului Mozaic din România şi era vizitat deseori
de cei doi la Cimitirul Filantropia. Aceste întâlniri se petreceau fie noaptea,
fie dimineaţa, când circulaţia era animată. Cimitirul era în permanenţă
supravegheat de poliţie. Mareşalul I. Antonescu îşi respectase cuvântul dat în
faţa celor care îl rugaseră să aibă grijă de Haham şi de evreii care nu au avut
de ce cârti împotriva tratamentului la care erau supuşi în acea grea perioadă
neagră a Europei, când ei erau vânaţi şi duşi în lagăre de exterminare.
Sute de mii de evrei, atât din
ţară cât şi cei deportaţi în Transnistria, au fost salvaţi de la moarte, iar
Mareşalul Ion Antonescu şi cei fideli lui au căpătat un duşman: Germania
hitleristă. Cum au fost „răsplătiţi“ Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu,
Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu de către marele kahal şi cauzele
care au dus la asasinarea lor, au fost următoarele:
1. Nimeni nu trebuie să cunoască
pe cei care fac parte din cei 7 înţelepţi ai Sionului, mai ales goi, dar nici
evrei, ducând la exterminarea acestora;
2. Celor patru martiri ai
poporului român li s-au aplicat cuvintele lui Rabbi Sahmun: Celui mai blând
dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun creştin ucide-l.
3. Sionismul creat pentru
Stăpânirea Mondială nu va accepta niciodată ca un goi să fie mai înţelept sau
mai bun faţă de un evreu. Aceasta este o crimă de neiertat.
Aplicându-le celor 4 aceste
principii, s-au respectat prevederile Talmudice şi ale Sionismului Mondial.
Dintre cei ce i-au judecat,
majoritatea erau inculţi, comunişti, sionişti şi francmasoni. Apărarea din
oficiu a fost făcută de C. Paraschivescu Bălăceanu, mare mason, care avea tot
interesul să-i condamne, deoarece în urma demascării francmasoneriei din 1940,
aceasta a trebuit să intre în adormire. Toate lojile masonice erau înţesate de
evrei care erau şi sionişti.
Al. Voitinovici, om obscur, dar
ambiţios, dorind să ajungă cineva în P.C.R., află mai târziu că aceste manevre
erau ale sioniştilor.
Avram Bunaciu, evreu, era cel
care îi instiga pe acuzatorii publici şi juriu împotriva celor 4. Evenimentele
de la 23 August 1944 s-au petrecut contrar celor prezentate de unii istorici ai
noştri. Regele Mihai I a fost înconjurat şi manipulat de masoni care l-au
intoxicat cu zvonuri, fără să ştie că aceştia erau în slujba sioniştilor.
Asasinarea celor 4, abdicarea
Regelui Mihai I, soarta României la Yalta au fost dirijate de sionişti.
Să nu uităm că preşedintele
Roosevelt, adept al sionismului mondial, l-a întrebat pe Stalin ce crede despre
sionism. Acesta i-a răspuns că este bun în teorie, dar nu în practică.
Stalin şi-a dat seama a II-a oară
în viaţă că evreii sunt un pericol pentru omenire, ca şi hitleriştii.
Dacă privim astăzi ce se petrece
în lume, mai ales în S.U.A., vom vedea că sionismul conduce peste tot, iar
popoarele trebuie să i se încline lui.
Protocoalele înţelepţilor
Sionului se materializează ceas de ceas în defavoarea neevreilor. Cele scrise
în Talmud, că poporul evreu este popor ales, iar restul de goimi sunt animale,
se realizează sub ochii noştri.
Plecarea masivă a evreilor din
România, începând cu 23 August 1944 şi chiar mai înainte, s-a datorat Hahamului
care era cazat la cimitirul Israelit din Bdul Filantropia. Prin cererile lui
făcute către cei şaşe înţelepţi ai Sionului, Congresul Statelor Unite a făcut
tot ce era posibil de a influenţa cu bani pentru a-i scoate pe evrei din
România. Singurul stat unde au supravieţuit evreii în Europa a fost România, cu
toate că ei au asasinat – în 1940 şi după 1944 – sute de mii de români, prin
comunism. Sionismul a făcut o experienţă dură cu românii, distrugându-le fiinţa
naţională, religia, cultura, făcându-i sclavi în comunism şi continuând şi
acum.
Hahamul a murit acum câţiva ani
în România şi este înmormântat la Cimitirul Israelit din Bdul Filantropia din
Bucureşti. Din aproape în aproape el ar putea fi identificat, ca nume.
Sionismul, ajuns la putere, va
distruge întreg globul. Popoarele şi religiile ar trebui să se unească
împotriva celor care practică Talmudul.
10 august 2001
Gh. Mateevici
Notă
Felul şi cauzele care au dus la
asasinarea Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi
gen. Constantin (Piki) Vasiliu le-am enumerat în lucrarea din 10 august 2001.
Cei care au fost salvaţi de către
cei 4 martiri ai neamului românesc ar putea fi:
1. GUERE – Rabinul şef al
Varşoviei, care era considerat din punct de vedere religios un înţelept (haham)
şi care era în perioada răscoalei evreieşti în ghetoul din Varşovia şi se punea
problema stringentă de a fi salvat de acolo. În acea perioadă avea vârsta de 60
de ani. Nu se cunoaşte destinaţia lui şi dacă la sfârşitul războiului mai era
în viaţă.
2. EMMANUEL RINGELBLUM, istoric
talmudist, care a stat ascuns în ghetoul din Varşovia până la începutul
răscoalei. S-a pus problema de a părăsi Varşovia cu tot materialul documentar
privind ghetoul din Varşovia din 1940 şi până la plecarea sa într-o destinaţie
necunoscută. Unele zvonuri spun că ar fi fost deportat. Unde? După război au
apărut multe din mărturiile adunate de Emmanuel Ringelblum şi colaboratorii lui
în timpul celor 4 ani de ghetou varşovian, în Europa şi America. Toate
mărturiile scrise au fost scoase din Varşovia şi astăzi se află în biblioteca
Talmudică de la New-York.
3. Un al treilea personaj ar
putea fi un rabin sau haham necunoscut de către evreii din Polonia, dar care
trebuia scos din mâinile hitleriştilor şi adus în România, fiind unul din cei
şapte înţelepţi. Numele lui s-ar putea afla numai dacă s-ar cerceta cu atenţie
arhiva comunităţii evreieşti din România sau, dacă a decedat aici, se poate
găsi în arhiva Cimitirului Evreiesc din Filantropia. Se pune problema ce nume a
avut în idiş sau ivrit, deoarece toţi evreii la naştere poartă două nume.
4. 10. 2001
Gh. Mateevici
Domnului Preşedinte
al Congresului Mondial Evreiesc,
Domnului EDGAR
BRONFMAN,
Subsemnatul, Gheorghe Mateevici,
m-am născut şi am crescut, până la data de 28 iunie 1940, în
Ungheni-Târg, jud. Iaşi, dată la care Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul
Herţa au fost luate prin RAPT de către URSS, în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov
din 23 august 1939 şi cu acordul tacit al Puterilor Aliate din acea vreme,
adică Anglia, Franţa apoi şi SUA. Acest tratat declarat nul de
către toate ţările, este valabil şi astăzi cu privire la teritoriile mai sus
amintite.
V-am expus pe scurt istoria
locului meu natal în urma căreia părinţii mei şi eu personal am fost deposedaţi
de toate bunurile mobile şi imobile, iar viaţa noastră a fost pusă în pericol
de către orânduirea bolşevică.
Domnule Preşedinte,
Pe data de 29 iunie 1940, fiind
în gara Iaşi, ca refugiat, am văzut cu ochii mei câţiva ostaşi care au adus
într-o pătură trupul unui ofiţer român, opărit cu apă clocotită şi smoală
topită. Din cele spuse de ostaşi a reieşit că moartea lui s-a datorat unui grup
de evrei din Ungheni, care, cu găleţi pline cu apă clocotită şi smoală topită,
au aruncat peste ofiţeri şi soldaţi. Din relatările ostaşilor a reieşit că cei
care au condus această acţiune au fost doi evrei, care deseori veneau în casa
noastră, fiind prieteni cu fratele meu cel mai mare. Unul dintre ei era
poreclit câinele roşu, iar celălalt un evreu şi jumătate,
numele lor de familie fiind Katz şi Weissman. Aceşti tineri au acţionat sub
egida partidului Mişmar (Straja) care avea ca lozincă Sionism,
Socialism, Iubire de Oameni. Pe întreg teritoriul Basarabiei, Nordului
Bucovinei şi ţinutului Herţa, în perioada 28 iunie – 2 iulie 1940, bande
înarmate de evrei au trecut la asasinarea civililor şi militarilor fără
excepţie, ştiind că armata română avea dispoziţie să nu riposteze. În total au
fost asasinaţi, dezarmaţi, dezonoraţi peste 32.000 de ofiţeri, subofiţeri şi
soldaţi români, care apoi au fost predaţi autorităţilor ruse care i-au
lichidat. La un bilanţ făcut pe data de 6 iulie 1940 de către autorităţile
române a reieşit că au fost asasinaţi 4324 de civili, ca: preoţi, învăţători,
jandarmi, comisari, agenţi fiscali, muncitori şi ţărani – asasinaţi de
elementul evreesc din teritoriile ocupate de sovietici. Totodată, bande de
evrei înarmaţi au jefuit în sate, târguri şi oraşe pe toţi cei pe care îi ştiau
că deţin obiecte de valoare.
În anul 1941, familia mea a
salvat de la moarte sigură peste 2000 de evrei polonezi, care urmau să plece în
lagărele naziste.Tot în acelaşi an, în timpul rebeliunii legionare,
la Bucureşti, am ţinut ascunse timp de 2 zile şi 2 nopţi familiile Oziac, Katz,
Polak, Tannenbaum şi Goldenberg. După plecarea lor de la noi, un agent de la
Siguranţa Română i-a spus tatălui meu că, dacă vecinul Popescu afla, noi toţi
am fi fost morţi.
În anul 1948, în baza unei Legi
emise de puterea comunistă, la propunerea unor deputaţi din Marea Adunare
Naţională, în frunte cu tov. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan,
n.n.), s-a solicitat şi s-a aprobat sistarea tuturor pensiilor, indiferent de
sursa lor: IOVR, Asigurări de Stat, Buget etc.Tatăl meu şi câţiva invalizi din
primul Război Mondial au făcut un memoriu în care solicitau să li se lase
pensiile, acestea fiind unica sursă de venit. După înaintarea memoriului, tata
a fost percheziţionat de Securitate şi arestat în urma unui denunţ făcut de
tov. Katz, salvat de noi de la moarte. Acest lucru l-am aflat în anul 1962, de
la familiile Tannenbaum şi Goldenberg, care au plecat în aceeaşi zi în Israel.
Iată cum s-au purtat evreii după 1944 cu românii care sunt acuzaţi că i-au
omorât pe evrei.
În anul 1949, mama mea era
directoarea Căminului de orfani, din str. Berthelot nr. 24, din Bucureşti. În
perioada 15 iunie-15 septembrie, i s-au adus 150 de copii evrei între 7 şi 15
ani, din URSS, patronaţi de Organizaţia Joint. Aceşti copii, fie fetiţe, fie
băieţi, erau numai piele şi os, toţi având pe mâna dreaptă imprimat un număr de
ordine căpătat în lagărele naziste. După perioada de 3 luni de zile, când au
venit reprezentanţii Joint, nu au recunoscut copiii, care la aducere erau
total dezumanizaţi. Delegaţia Joint a mulţumit mamei mele pentru ceea ce a
făcut pentru aceşti copii, iar în ziarul Universul din acele
zile s-a publicat o scrisoare de mulţumire.
Domnule Preşedinte,
Faţă de felul în care s-a purtat
familia mea cu toate cunoştinţele de naţionalitate evrei şi cum s-a purtat şi
naţiunea română, în perioada 1941-1944 faţă de evrei, nu consider că poporul
român ar fi vinovat de holocaust. Din scurta relatare prezentată reiese clar
cine a ridicat primul sabia, împotriva poporului român. Această atitudine a
continuat neîntrerupt până astăzi. Nu credeţi că este momentul ca evreii să
ceară iertare poporului român pentru răul pe care l-au cauzat naţiunii române?
Până la sfârşitul ostilităţilor,
un număr de 1.700.000 de cetăţeni români au fost asasinaţi, deportaţi, exilaţi
din teritoriile ocupate de sovietici, şi cu contribuţia evreilor din ţară şi
din URSS. Noi credem că este necesar să se termine toată propaganda dusă
împotriva naţiunii române (că am fi anti-evrei) şi credem că această situaţie
se datorează unor evrei din ţară şi din străinătate care au ceva de ascuns.
Noi solicităm ca în presa noastră
Comunitatea evreiască din România să arate numărul de evrei asasinaţi pe
teritoriul actual al României, cu nume, prenume, locul naşterii şi locul
asasinării. Noi ne ştim victimele. Evreii nu şi le ştiu? De ce nu le dau publicităţii?
Holocaust au făcut ruşii, ucrainenii, polonezii, englezii, ungurii,
americanii, toţi au făcut – într-un fel sau altul – crime împotriva naţiunii
evreieşti. De ce nu sunt şi aceste naţiuni acuzate, numai România şi Germania?
Acuzele care se aduc României
ascund ceva referitor la soarta ei. Ce se are în vedere cu această ţară? Ar fi
mai bine ca, în schimbul răului care ni s-a făcut, să ajutaţi naţiunea română,
aşa cum au declarat mulţi evrei lucizi. Dar nu se doreşte acest lucru, pentru
că aşa prevede Talmudul?
Cu respect,
Gheorghe Mateevici,
Bucureşti, B-dul Elisabeta Nr.
39, sector 5
Comentariul nostru, pe marginea textelor semnate de Gheorghe Mateevici şi
mai ales în legătură cu ceea ce am numit a fi ipoteza Gheorghe
Mateevici:
1. L-am cunoscut pe Gheorghe
Mateevici pe la mijlocul anilor 90, la Vatra Românească, unde prezenţa sa
a impus imediat prin seriozitate, onestitate, informaţie şi experienţă. Şi prin
umor.
2. A conferenţiat la Vatra
Românească şi a intervenit deseori în discuţii pe tema Basarabiei, a
suferinţelor româneşti, a raporturilor dintre români şi evrei, ruşi etc. A şi
scris pe aceste subiecte, parte din texte i-au fost publicate, parte au rămas
în manuscris. Intenţionăm să le publicăm pe toate.
3. Ipoteza Gheorghe
Mateevici a prezentat-o în discuţii purtate în cercuri mai restrânse.
Considera că se expune astfel unor pericole imense. Era ferm convins că fratele
său, fost activist PCR (sau ofiţer de securitate?), fusese asasinat pentru că
aflase identitatea înţeleptului care trecea neobservat sub
aparenţa de administrator al cimitirului Filantropia. Ciudat este că eu, din
alte surse, aflasem că la moartea unui evreu, administrator modest şi umil al
cimitirului evreiesc Filantropia, au venit să asiste la înmormântare cele mai
importante personalităţi ale evreimii mondiale, din toate colţurile lumii, spre
stupoarea serviciilor secrete din România care abia în felul acesta şi-au dat
seama cât de importantă fusese persoana în cauză. Am scris despre această
ciudată întâmplare în cartea Marele Manipulator şi asasinarea lui
Culianu, Ceauşescu, Iorga. După aceea l-am cunoscut pe Gheorghe
Mateevici şi abia cu puţin înainte de a muri acesta mi-a încredinţat textul
publicat mai sus. Datele din acel text nu aveam cum să le judec eu şi am
considerat că nu am dreptul să decid eu că sunt sau nu demne de luat în seamă.
Ipoteza Mateevici intră în consonanţă cu acei critici ai Mareşalului
care îi reproşează că a făcut servicii deosebit de mari evreilor din România,
nemeritate de aceştia şi pentru care evreii nici nu au ştiut să fie
recunoscători. Cu toate acestea, este o ipoteză puţin verosimilă, mai ales în
unele detalii ale ei. Ceva-ceva nu este însă exclus să fie adevărat şi ea,
ipoteza, chiar cu riscul de a încălca restricţii talmudice severe, are drept la
circulaţie publică, atâta vreme cât arhivele cele mai explicite şi mai
interesante ne rămân inaccesibile, interzise.
În esenţă, Gheorghe Mateevici ne
propune o explicaţie în sine ezoterică a motivelor pentru care Ion Antonescu,
Mihai Antonescu, Constantin (Picky) Vasiliu şi George Alexianu au fost
condamnaţi la moarte şi executaţi. Putem lua în serios motivaţia propusă de
Gheorghe Mateevici? Evident, în unele detalii, nu puţine – e drept, colaterale,
considerentele expuse în textele sale sunt uşor de contestat şi chiar de
respins. Dar ipoteza propriu-zisă, în miezul ei, nu este uşor de respins, chiar
dacă nici argumente suplimentare nu-i putem oferi. Deocamdată, cel puţin. Lăsăm
timpului şi celor mai informaţi decât noi să-l infirme ca lumea sau să-l
confirme pe onorabilul Gheorghe Mateevici. Îndeosebi cu privire la existenţa
(realitatea) până în zilele noastre a „instituţiei“ celor şapte Înţelepţi ai
Sionului.
Dacă luăm cât de cât în
serios ipoteza Mateevici, riscul nu este altul decât acela
de a pune în circulaţie încă o legendă, adăugând-o la mulţimea de poveşti,
legende, fabulaţii şi chiar inepţii care roiesc în jurul capitolului de istorie
numit Holocaustul anilor 1939-1945.
Considerăm că, în ciuda
aparenţelor, ipoteza Mateevici ne oferă totuşi singura
explicaţie cât de cât rezonabilă a unui „detaliu“ până azi imposibil de
înţeles: de ce a fost condamnat la moarte şi executat George Alexianu? De ce
regele Mihai, în ciuda excelentelor relaţii cu familia lui George Alexianu, nu
a putut face nimic ca să-l salveze? Dacă în cazul celorlalţi trei există un
minim de aparenţe care au justificat cât de cât nedreapta sentinţă, pentru
condamnarea la moarte, ca criminal de război, a lui George Alexianu nu există
nici o motivaţie, nici măcar un pretext, mai ales dacă ţinem seama de decizia
tribunalului „poporului“ de la Odesa, decizie pe care tribunalul „poporului“ de
la Bucureşti a cunoscut-o bine şi chiar se referă la ea în textul sentinţei
capitale. Punem întrebarea: cum a fost posibil ca la Bucureşti justiţia
comunistă să dea o decizie prin care, practic, se punea în dezacord cu modelul
director – justiţia sovietică?! În mod evident, dacă lui George Alexianu nu i
se putea imputa prestaţia sa ca guvernator al Transnistriei, altă vină nu i se
mai putea găsi! Şi, atunci, cui îi era necesară dispariţia lui George Alexianu?
Şi de ce?
Se pare că Gheorghe Mateevici ne
dă explicaţia… O explicaţie stupefiantă, despre care ne-ar părea bine să ne
convingă cineva că este neîntemeiată pentru simplul motiv că nu există
entitatea celor şapte înţelepţi… Ne poate lămuri cineva asupra acestui subiect?
Desigur, unii, fără prea multe
argumente, se vor grăbi să-i nege orice valoare ipotezei propuse de Gheorghe
Mateevici. Le atragem atenţia că nu au, moralmente, nici un drept să pronunţe
în public asemenea aprecieri sau obiecţii decât dacă până acum s-au
învrednicit să-şi prezinte, tot public, părerea cu privire la documentele şi
mărturiile pe care „partea evreiască“ a disputei le ascunde în mod sistematic.
Cei care au tăcut pe acest subiect şi n-au sesizat acest aspect atât de frapant
consider că s-au descalificat ca posibili comentatori ai Holocaustului şi ai
literaturii produse de acesta. Ei nu au calificarea morală pentru a fi
judecători ai unui om de ţinuta morală a lui Gheorghe Mateevici.
O ultimă întrebare pe care o
ridică textul semnat de Gheorghe Mateevici: în trupele naziste SS, vestite prin
antisemitismul lor feroce, a funcţionat oare un „batalion SS compus
numai din evrei“? De ce este atât de puţin amintită şi deloc comentată
această împrejurare cu totul neaşteptată?
Ce i-a mânat în luptă pe acei
evrei SS-işti alături de călăii neamului lor? Care a fost soarta acestor
SS-işti evrei după încheierea războiului?
După câte ştim – dar poate că
greşim!, în trupele aliate (sau româneşti) care au luptat împotriva Germaniei
naziste şi anti-semite (au luptat, iar sute de mii, milioane dintre militarii
acestor trupe au murit) nu a existat nici o formaţiune de luptă, nici un
batalion sau măcar o companie, alcătuită „numai din evrei“!…
*
În lipsa documentelor, cele mai
multe fiind ascunse cu bună ştiinţă şi rea credinţă, ipotezele – în mod firesc
– riscă să devină tot mai fanteziste. Gheorghe Mateevici nu ne propune o limită
a fantazării imposibil de depăşit. Sunt convins că vor apărea autori şi mai
„inspiraţi“. Dar depun mărturie privind buna credinţă şi onestitatea celui care
a fost Gheorghe Mateevici. Câteva cuvinte, mai potrivite şi mai „la obiect“, le
voi împrumuta din România liberă, din Aldinele domnului
Mihai Creangă, care, la 30 aprilie 2004, a publicat următorul text:
Gheorghe Mateevici –
In memoriam
Pe 29 aprilie anul
acesta s-au împlinit doi ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost Gh.
Mateevici, membru ARVIS din 11 noiembrie 1997 şi Membru de Onoare din martie
2001. A fost într-adevăr o onoare pentru Asociaţia Română a Victimelor Represiunilor
Staliniste să aibă ca membru un remarcabil descendent al familiei
Preotului-poet Alexei Mateevici, originar din Basarabia, autorul poeziei Limba
noastră, care s-a jertfit pentru întregirea Neamului românesc participând
în armata română la luptele din Primul Război Mondial.
Născut pe data de 2
ianuarie 1928 la Ungheni, pe Prut, Gh. Mateevici este nevoit să se refugieze
împreună cu părinţii săi, Artemon şi Larisa Mateevici, în 28 iunie 1940,
alături de sutele de mii de basarabeni, bucovineni şi herţeni, la vârsta de 12
ani. A fost absolvent al Liceului Gh. Lazăr, din Bucureşti. Nu cunoaştem toată
activitatea şi pregătirea sa profesională, dar s-a dovedit a fi un bun
cunoscător al problemelor de istorie a evenimentelor care au marcat România
interbelică şi de după ocuparea Basarabiei de către URSS, în 1940. Dar nu era
singurul domeniu în care Gh. Mateevici ne-a dovedit de atâtea ori cunoştinţe
temeinice. Am putea spune chiar că avea o vastă cultură generală pe care a
dobândit-o probabil încă din perioada când mai putea să pătrundă în imensa
bibliotecă a familiei, din casa părintească, de pe strada Mărăşeşti, din
Unghenii săi natali. Această bibliotecă cuprindea peste 10.000 de volume în
limbile engleză, latină, franceză, germană, rusă şi română.
L-am cunoscut târziu
pe Gh. Mateevici, prin 1997, la sediul Asociaţiei Române a Victimelor
Represiunii Staliniste – ARVIS. Avea 69 de ani. De atunci a fost nelipsit de la
întâlnirile noastre şi neobosit luptător pentru drepturile refugiaţilor.
Împreună cu el şi cu
ceilalţi membri activi ARVIS am avut numeroase discuţii, uneori în
contradictoriu, dar care au fost de un real folos în elaborarea unui proiect de
lege care cuprindea, în final, compensaţii băneşti, gratuităţi pe SNCFR,
transport local, metrou, abonamente gratuite Radio/Tv, telefon etc. precum şi
despăgubiri pentru bunurile imobile lăsate în Basarabia, Bucovina şi ţinutul
Herţa.
Acest proiect
elaborat de ARVIS a stat la baza a două legi: Legea 189/2000 (completată cu HG
127/2002), prin care refugiaţii din teritoriile menţionate au primit aceleaşi
drepturi ca şi Foştii Deţinuţi Politici (de aceste drepturi beneficiază acum şi
persoanele strămutate din Cadrilater), precum şi Legea 290/2003 cu privire la
despăgubirea refugiaţilor pentru bunurile imobile lăsate în Basarabia, Bucovina
şi ţinutul Herţa.
Astăzi, toţi cei care
se bucură de aceste drepturi trebuie să cunoască faptul că nimic nu a venit de
la sine, că a existat un colectiv care a muncit din greu şi a luptat voluntar.
Deşi aceste legi nu satisfac pe deplin dorinţele noastre şi ale celorlalţi
refugiaţi, ele reprezintă un important pas înainte.
Din păcate, Gh.
Mateevici a plecat de lângă noi la vârsta de 74 de ani şi n-a mai apucat să se
bucure de drepturile ce i se cuveneau, la obţinerea cărora îşi adusese cu
prisosinţă contribuţia, şi a murit zbătându-se într-o neagră sărăcie. Un român
cu un suflet curat şi o ţinută nobilă. Dumnezeu să-l odihnească.
Dr. Toma Badrus,
Preşedinte ARVIS
Acest text a fost preluat din
cartea mea Protocoalele KogaIonului, unde apare ca Anexa
nr1.
Ion Coja
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu